În declaraţia „Aţi făcut din ea o peşteră de tâlhari”, Isus a dat de înţeles că responsabilitatea pentru starea de lucruri care predomina, cădea asupra celor care erau în autoritate – cărturarii şi fariseii. Pentru mită şi pentru alte consideraţii ei permiseseră ca această Casă a lui Dumnezeu, în mod special consacrată, să devină un loc de comerţ. Mai mult, unii susţin că Templul era folosit adesea ca loc pentru târguială pe scară mai mare. Aceşti jecmănitori de bani găseau aici ocazia să întâlnească oameni în necaz, care veneau la Templu pentru rugăciune. La aceşti jecmănitori S-a referit Isus zicând că jefuiau văduvele, în timp ce de ochii lumii spuneau rugăciuni lungi. Cu alte cuvinte, Isus a judecat că unii de pe timpul Său şi-au făcut o acoperitoare sau o pretenţie din religia lor pentru a profita şi a recolta un beneficiu bănesc. Astfel Templul devenise o „peşteră de tâlhari”. În timpurile vechi, ca dealtfel de multe ori în prezent, cuvântului „tâlhărie” i se dădea un sens literal care acoperea numai parţial sensul lui. Cămătarii împânzeau Templul, pretindeau compătimire faţă de cei în necaz şi împrumutau bani pe termene limitate care în final înghiţeau proprietatea văduvei şi a orfanului pe cale legală. Ne temem că acelaşi lucru se întâmplă şi astăzi – că religia este folosită încă drept manta ca să acopere egoismul. Învăţătorul, care era deosebit de indignat de această întrebuinţare greşită a Casei lui Dumnezeu din vechime, are şi astăzi aceleaşi sentimente. În zadar caută unii să pretindă că sunt urmaşii Lui, ucenicii Lui, prietenii Lui, membri ai adevăratei Biserici a lui Cristos, în timp ce folosesc religia în mod făţarnic.
