CREDINCIOŞIE ÎN ADMINISTRAREA NOASTRĂ

„Ce se cere de la administratori este ca fiecare să fie găsit credincios.” 1 Cor. 4:2.

R 5385 W. T. 15 Ianuarie 1914 (pag. 23-25)

Fiecare intreprindere mare de afaceri angajează diferite clase de lucrători. Aceasta nu înseamnă că firma aprobă toate calităţile morale ale angajaţilor ei. Ar putea angaja unii lucrători care au caracter moral bun, iar alţii care au un caracter slab; căci ea nu-i socoteşte pe muncitori răspunzători în acest sens. Dar poziţiile de răspundere sunt date celor cu un caracter recunoscut ca fiind bun.

Astfel Dumnezeu foloseşte diferite mijloace ca să-I facă serviciul. Acestea sunt uneori însufleţite, alteori neînsufleţite (Is. 45:1-4; Ier. 10:13). Dar cei pe care El îi recunoaşte în mod special ca servitori ai Săi sunt Biserica din acest Veac Evanghelic — o clasă specială de servitori pe baza unor condiţii şi acorduri speciale. Aceşti servitori speciali sunt numiţi şi fii; adică ei sunt adoptaţi şi le este promis că vor fi complet introduşi în familia divină dacă sunt credincioşi în serviciul lui Dumnezeu în prezent.

Aceşti servitori reprezintă o isprăvnicie — un termen comun în trecut. Servitorul făcea cu bunurile stăpânului ca şi cum ar fi fost ale sale. În timp ce avea acest privilegiu, i se cerea în acelaşi timp să dea socoteala angajatorului său. Stăpânul nu-i dădea aceste bunuri şi să zică, foloseşte-le cum vrei şi ţi le voi cere când vreau. Dimpotrivă, isprăvnicia sa trebuia să fie credincioasă şi era examinată mai târziu cu acest scop în vedere — ca să se vadă dacă el a fost credincios. Un ispravnic credincios ar fi atent la tot ce ar reprezenta interesele stăpânului — ar fi la fel de grijuliu cu ele cum ar fi cu ale sale. Şi-ar folosi toate puterile pentru înmulţirea talantului — reprezentat prin banii avuţi în grija sa.

Pilda talanţilor

În pilda talanţilor Domnul a reprezentat un om care a plecat într-o ţară îndepărtată şi care şia lăsat talanţii în grija administratorilor săi. Li s-au încredinţat aceste bunuri într-un mod foarte special. Aşa este şi cu noi. Fiecăruia ni s-au încredinţat anumiţi talanţi. La consacrare noi am dat totul lui Dumnezeu. După ce am dat Domnului tot ce avem şi suntem, El ne acceptă jertfa şi ne numeşte administratori ai Săi peste aceste bunuri — peste aceste lucruri pe care le-am avut. Aceasta ar include tot ce-i al nostru — timpul, influenţa, diferitele talente — pentru afaceri, muzică şi câte altele. Toate acestea sunt ale Stăpânului după ce am făcut consacrarea. Noi Îi aparţinem lui Cristos. El este Capul, El este Domn. Dar El ne încredinţează nouă ca servitori ai Săi toţi aceşti talanţi, să-i folosim pentru El. Şi El spune: „Puneţii în negoţ până mă voi întoarce”.

Această pildă se aplică la toată Biserica din tot Veacul acesta. Fiecare servitor trebuie să fie harnic în folosirea poziţiei de administrator până când va fi eliberat din ea. Administratorul care şi-ar folosi poziţia numai ca să se slăvească pe sine, n-ar fi un administrator credincios. Administratorul credincios ar fi cel care ar dori să folosească talanţii aşa încât să înmulţească avuţia Stăpânului, slava Stăpânului.

Domnul a dat o ilustraţie a administratorilor credincioşi şi necredincioşi la a doua Sa Venire — înainte de a Se ocupa de supuşii împărăţiei — omenirea în general. El a arătat cum va chema pe aceşti servitori cărora le-a dat talanţii; căci El le-a promis că-i va face conducători cu El în Împărăţia Sa, dacă sunt credincioşi în folosirea talanţilor. În pildă, cel care a primit cinci talanţi i-a dublat şi a făcut zece. Cel care a primit doi a făcut patru. Dar cel care a primit un talant s-a scuzat că l-a îngropat în pământ fiindcă i-a fost frică. Şi el a fost declarat servitor necredincios.

Acest servitor n-a fost trimis în chin veşnic, ci i-a fost luat talantul. El devenise servitor de bună voie. Văzând că a ajuns servitor, el a meritat pedeapsa fiindcă n-a folosit ce i-a încredinţat stăpânul. Talantul acela aparţinea stăpânului său.

Un servitor necredincios va fi pedepsit pentru necredincioşia sa. Mai bine să nu intrăm deloc în serviciul Domnului decât să intrăm şi apoi să ne retragem, să neglijăm ocaziile. Dacă cel care a avut cinci talanţi s-ar fi retras, simpla lui inactivitate l-ar fi făcut răspunzător. Arătând cum a procedat cu cel care avea un talant, Domnul accentuează cu atât mai mult chestiunea. Acest talant reprezintă ocaziile noastre de serviciu potrivit cu diferitele noastre capacităţi. Celui care avea capacitate mai mică, i s-a dat ocazie mai mică decât celui care avea capacitate mai mare.

Aşa este şi cu noi. Unii au poate handicapuri de diferite feluri. Unii au mai mulţi talanţi sau capacităţi; alţii au mai puţini. Noi nu putem folosi talanţii pe care nu-i avem. De la un om se cere să fie găsit credincios în ceea ce are. Această chestiune a folosirii tuturor talanţilor evocă ideea loialităţii depline, complete a devotării inimii. Noi să nu zicem, eu fac mai bine ca alţii, după cum s-ar fi putut gândi cel cu cinci talanţi dacă ar fi folosit numai trei sau patru din ei. Dar cel care-şi foloseşte talanţii la capacitatea deplină este în mod special plăcut Domnului. Cei care au doi talanţi şi-i folosesc credincios primesc aceeaşi laudă ca acel care are cinci talanţi şi-i foloseşte pe toţi.

Pilda administratorului nedrept

Pilda administratorului nedrept (Luca 16:1-9), care dă aceeaşi învăţătură, le-a fost în primul rând adresată ucenicilor lui Isus, în prezenţa fariseilor şi a celor care stăteau în scaunul lui Moise, care erau reprezentanţi ai ordinii divine a lucrurilor din Veacul Iudeu. În această pildă Domnul accentuează faptul că un administrator înţelept va fi atent la binele său viitor. Dacă un datornic n-ar putea plăti sută la sută, ci ar ((1088)) putea plăti cincizeci, ar fi înţelept din partea administratorului, din grijă pentru interesele sale, să păstreze bunăvoinţa viitoare a acelui om şi să-l lase să plătească jumătate. Acest administrator a fost lăudat de stăpânul său pentru agerime în urmarea acestui curs, chiar dacă înainte îi fusese necredincios.

Cărturarii şi fariseii au fost criticaţi în pildă. Cuvintele Domnului nostru dădeau de înţeles: Ştiţi că nu puteţi satisface cerinţele divine ale Legii — ştiţi că nu puteţi plăti cincizeci de cenţi la dolar şi ar trebui să fiţi compătimitori cu aceşti sărmani evrei care nu pot ţine Legea. Ar trebui să le spuneţi: Reduceţi-o întrucâtva — ţineţi jumătate din Lege, dacă nu o puteţi ţine întreagă. Puteţi ţine jumătate? Da? Ei bine, daţii drumul şi ţineţi jumătate.

Dar, spune Domnul, voi îi dispreţuiţi pe toţi aceştia — nu vreţi să vă „frecaţi hainele” de ale lor când treceţi pe lângă ei pe stradă. Ştiţi că nici voi nu puteţi ţine Legea. Voi sunteţi în poziţia administratorului din pildă. Ar trebui să faceţi cum a făcut administratorul cu datornicii stăpânului său. El era pe cale să fie destituit. Şi voi sunteţi aproape de sfârşitul mandatului vostru. Când nu veţi mai fi în funcţie oamenii nu vă vor lua în seamă. Ar fi mai bine să vă reparaţi situaţia. Voi staţi în scaunul lui Moise. Ar trebui să le spuneţi fraţilor voştri că deşi nu ţin Legea deplin, ei sunt oameni drăguţi; şi să-i încurajaţi să procedeze cum pot ei mai bine. Ar trebui să-i ajutaţi în aceasta.

După ce le-a dat această pildă în privinţa fariseilor, Isus S-a întors spre ucenici zicând: „Faceţi-vă prieteni cu ajutorul bogăţiilor nedrepte”. Adică: Aplicând aceasta la voi acum, gândiţi-vă că posesiunile voastre pământeşti sunt o administrare pământească. Trăiţi în armonie cu oamenii în măsura în care vă permite dreptatea. Nu pretindeţi în nici un fel de la ei până la ultimul lucru posibil. Fiţi generoşi în afacerile voastre — nu numai în chestiuni financiare. În loc să condamnaţi pe toţi şi să-i ameninţaţi cu chinul veşnic, spuneţi-le că Dumnezeu este foarte îndurător. Spuneţi-le că Dumnezeu a dat un Răscumpărător pentru toată omenirea. Spuneţile să fie curajoşi şi să facă tot ce pot — că pot fi siguri că Dumnezeu prin Cristos va fi foarte îndurător şi că ei vor avea un tratament mai bun din partea Lui când va veni timpul încercării lor.

Învăţându-i pe oameni astfel, poate că primim reavoinţa cărturarilor şi a fariseilor, dar putem primi bunăvoinţa poporului şi a celor care sunt în armonie cu Dumnezeu şi cu dreptatea. Şi deşi am putea fi excluşi din funcţiile înalte ale sistemelor nominale, mulţi dintre oamenii de rând ascultă cu bucurie şi simpatie şi doresc săşi împartă casele cu noi. Şi astfel avem case în toată lumea, oriunde se află poporul lui Dumnezeu; căci ei au ureche şi ochi ca să aprecieze aranjamentul Domnului. Mai mult, Domnul ne va primi în cele din urmă în locuinţele veşnice. În această privinţă suntem administratori înţelepţi. Noi trăim să ne folosim timpul şi puterea după cea mai bună capacitate de a face bine şi de a-i instrui pe alţii să facă bine.

Cele două pilde comparate

Pildele talanţilor şi minelor se aseamănă mult, ambele reprezentând un mare gospodar sau stăpân care se socoteşte cu servitorii. În pilda minelor, un anumit nobil a plecat într-o ţară depărtată să primească împărăţia şi să se întoarcă. Această pildă se bazează pe faptul că atunci când un împărat subordonat, ca Împăratul Irod, auzea că un alt împărat a venit pe tronul Romei, el era nerăbdător să fie reinstalat în împărăţia sa. Ştiind că împăratul avea putere să-l reinstaleze, el era doritor să ştie dacă va primi iarăşi împărăţia sau dacă o va primi altcineva. Aşa că atunci când un astfel de împărat subordonat mergea la Roma, era în vederea întoarcerii sale cu împărăţia, sau cu o încredinţare din partea noului împărat.

Domnul nostru în această ilustraţie Se reprezintă pe Sine ca un om de neam nobil care a fost chemat la un Tron, şi care a plecat într-o ţară depărtată, în cer, să primească învestitura Împărăţiei Sale. La timpul cuvenit El urma să fie marele Mesia; şi întâi El trebuia să fie învestit cu autoritate, iar apoi să Se întoarcă şi să-Şi stabilească Împărăţia.

În pilda talanţilor, stăpânul înainte de a pleca şi-a chemat servitorii şi le-a încredinţat bunurile, proprietatea. El a zis: îi voi face administratori pe aceşti servitori. Unuia i-a dat un talant, altuia doi talanţi şi altuia cinci, potrivit capacităţilor lor. Nici unul n-a fost lăsat afară. Când s-a întors, şi-a chemat servitorii şi s-a socotit cu ei. Cel cu doi talanţi a venit şi a zis: Doamne, mi-ai dat doi talanţi. Iată raportul meu: Am câştigat încă doi talanţi. Cel cu cinci talanţi a zis: Doamne, mi-ai dat cinci talanţi. Iată, am câştigat încă cinci! Am dublat suma şi am obţinut zece! Stăpânul i-a spus fiecăruia: „Bine, rob bun şi credincios; ai fost credincios peste puţine lucruri, te voi pune peste multe lucruri; intră în bucuria stăpânului tău!”

Apoi a venit servitorul cu numai un talant. Deşi i l-a înapoiat, nu-l folosise. El a zis: N-am pierdut nici nu bănuţ; iată ce este al tău. Stăpânul său i-a spus: Eşti rob rău şi leneş. Servitorul a fost pedepsit fiindcă a fost necredincios.

Ocazia măsoară responsabilitatea

Domnul a dat această pildă ca ilustraţie a experienţelor noastre de acum. Aceşti talanţi constau în ocazii. Pentru a ilustra: Recent am avut talantul sau ocazia de a vorbi Adevărul la 5.000 de oameni. De aceea am avut o responsabilitate. Dar dacă nu avem astfel de ocazie, nu avem responsabilitatea ei. Înţelegem că aceasta a vrut să spună Domnul. Unul ar putea avea mai multe ocazii decât altul. Unul ar putea fi bun scriitor, altul bun vorbitor, altul bun la îndemnare, iar altul ar putea fi bun la toate aceste trei. Cel bun la toate ((1089)) trei ar avea de trei ori mai mare responsabilitate decât cel cu numai o abilitate.

Talantul în timpurile Bibliei reprezenta o anumită sumă de bani. Potrivit celor mai recente cifre disponibile (Soc. Amer. de Biblii, 1895), talantul menţionat în Scripturi era de aur sau de argint. Valoarea talantului de aur în bani americani este de 32.689$, în timp ce a celui de argint este doar de 1.563,37$. Domnul nostru însă a folosit talantul nu ca să reprezinte aur sau argint, ci ocaziile pe care le are poporul Său de a face voia lui Dumnezeu şi de a servi fraţilor; căci El zice că oricine face bine unuia dintre cei mai mici ai Săi va primi o binecuvântare.

Învăţătura dată în pilda minelor pare cumva diferită. În aceasta stăpânul a dat fiecărui servitor câte o mină, să facă ce putea cu ce i s-a dat. Unul a câştigat cinci mine, iar altul zece. Al treilea n-a câştigat nimic. Mina (polul sau maneh) este echivalentă dacă este de aur cu 6.537,80$, iar dacă este de argint cu 312,67-1/2$.

Semnificaţia unei mine pentru fiecare

În această aplicare a pildei, după înţelegerea noastră, mina reprezintă binecuvântarea îndreptăţirii dată fiecărui copil al lui Dumnezeu. Când ne-a dat El mina? Când ne-a acceptat ca servitori? N-am fost servitori când ne-am întors de la păcat. A te întoarce de la păcat nu înseamnă a deveni servitor. Primul pas spre Dumnezeu este să te întorci de la păcat spre dreptate şi să încerci se te apropii de Dumnezeu; căci Dumnezeu zice: „Apropiaţi-vă de Mine şi Eu Mă voi apropia de voi”.

Acesta merge pe calea îndreptăţirii, dar n-a obţinut-o încă. Acesta se apropie tot mai mult de punctul corect în ideile sale etc. În cele din urmă ajunge la punctul unde zice: Doamne, dacă mă vei accepta Îţi voi da tot ce am. El se oferă să fie servitorul lui Dumnezeu.

Nu este încă servitorul lui Dumnezeu când se întoarce de la păcat. Noi n-am avut niciodată dreptul să facem rău; şi în îndepărtarea de la păcat şi de la rău nu Îl serveam pe Dumnezeu. În acest Veac, Dumnezeu nu are alţi servitori decât cei concepuţi de Spiritul sfânt. Alţii pot fi folosiţi într-un anumit sens ca servitori; căci Dumnezeu poate folosi chiar şi mânia omului să-L servească. Într-un anumit sens şi diavolul poate fi servitorul Lui, fiindcă uneori el face ceea ce vrea Domnul să se facă. Credem că diavolul Îl servea pe Dumnezeu când i-a stârnit pe evrei să-L răstignească pe Isus. Demonii adeseori Îl servesc pe Domnul când aduc necaz peste poporul Său, căci aceste necazuri sunt ca învârtirea pietrei de polizor care şlefuieşte mărgăritarele. Dumnezeu doreşte să folosească acum unele mijloace ca să şlefuiască clasa mărgăritarelor Sale.

Dar servitorii la care se face referire în pilde sunt poporul consacrat al Domnului; căci Dumnezeu îi numeşte servitori numai pe acei care au ajuns la punctul deplinei consacrări Lui. Cei care au renunţat la serviciul păcatului şi al nedreptăţii au devenit propriii lor servitori, servitorii eului, până când şi-au predat vieţile lor Domnului. Atunci ei au spus: Nu am altă voinţă decât a Ta; Te voi servi cu credincioşie chiar până la moarte. Când Domnul îi acceptă pe aceştia ca servitori ai Săi, le dă fiecăruia câte o mină.

Ce este acea mină? Este îndreptăţirea la viaţă — un lucru valoros. Acum fiind îndreptăţit prin credinţă şi fiind acceptat ca servitor al lui Dumnezeu şi conceput de Spirit sfânt, fiecare are ocazia să facă ceea ce poate ca servitor al Domnului. El foloseşte orice talanţi îi dă Domnul. Trebuie să facă tot ce poate cu tot ce i-a fost dat în grijă, ca administrator credincios al Împăratului împăraţilor şi Domnului domnilor.