DUMNEZEU FOLOSEŞTE LUCRURILE DIN
MÂNA NOASTRĂ
„Şi Domnul i-a zis: Ce ai în mână?” Exodul 4:2.
R 5418a W. T. 1 martie 1914 (pag. 78-79)
Moise fusese chemat de Domnul la marea şi onorabila lucrare de a elibera poporul Său din robia Egiptului. Atunci avea 80 de ani. Lunga sa experienţă la curtea egipteană îi dăduse o înţelegere a afacerilor guvernului. Ştefan ne spune (Fapt. 7:22): „Moise a fost instruit în toată înţelepciunea egiptenilor şi era puternic în cuvinte şi în fapte”. Tradiţia spune că el era şi un general capabil în armata egipteană.
Totuşi el a renunţat la toate aceste avantaje pământeşti pentru a-şi arunca sorţii cu dispreţuitul popor al lui Dumnezeu (Evrei 11:24-26). „Moise … a refuzat să fie numit fiul fiicei lui faraon şi a ales mai bine să sufere împreună cu poporul lui Dumnezeu decât să se bucure de plăcerile de o clipă ale păcatului. El socotea batjocorirea pentru Hristos ca o mai mare bogăţie decât comorile Egiptului, pentru că privea la răsplătire” — a preferat să aibă parte de necaz cu Israelul, poporul ales al lui Dumnezeu, şi să aibă parte cu ei de Făgăduinţa făcută părinţilor lor.
Ce potrivit a fost ca omul pe care l-a chemat Dumnezeu să conducă pe Israel afară din robie să fie un om învăţat, şi unul bine echipat să fie în fruntea unui asemenea popor şi în asemenea împrejurări! Nu ne putem îndoi că rătăcirile lui ca păstor în pustie timp de patruzeci de ani, îngrijind oile lui Ietro, socrul său, l-au familiarizat bine cu fiecare drum, fiecare deal, fiecare pârâu; şi aceasta a fost mai apoi un mare avantaj pentru el, când, sub îndrumarea Domnului, a devenit conducătorul Israelului prin această pustie în drum spre Canaan.
Blândeţea învăţată prin experienţă
Dar această experienţă de 40 de ani în Madian îl învăţase pe Moise o altă lecţie importantă — o lecţie de blândeţe. Şi îndelunga lui izolare îl făcuse rezervat. Mai mult, curând după ruperea legăturii sale cu casa regală a Egiptului, el făcuse o încercare de a elibera pe poporul său; dar ei nu i-au vrut serviciile şi mai degrabă au fost nemulţumiţi de amestecul lui. Aşa că acum, când Domnul a vrut să-l trimită să facă această mare lucrare, el era neîncrezător în capacitatea sa de a conduce poporul lui Israel afară din robie în ţara Canaan, şi era temător şi şovăitor.
Domnul i Se arătase lui Moise în rugul aprins care nu se consuma, îi dăduse însărcinarea Sa şi îl asigurase că El, Iehova, va fi în mod sigur cu el. Moise însă în mod foarte potrivit simţea măreţia acestui lucru şi propria sa insuficienţă. El a insistat că era incompetent, că se cerea unul mai puternic decât el ca să influenţeze inima împăratului Egiptului. El ştia că era cu totul contrar scopului şi politicii egiptene să-i lase pe israeliţi să plece de la slujirea lor. El I-a spus Domnului: „Cine sunt eu, ca să mă duc la faraon şi să scot din Egipt pe fiii lui Israel?” Dar Domnul l-a asigurat că El Însuşi va fi răspunzător; că El va îndruma în această chestiune.
„Ce ai în mână?”
Totuşi Moise voia ceva demonstraţii ale aprobării şi puterii lui Dumnezeu. El a întrebat: Cum să-i fac pe israeliţi să creadă că Tu m-ai trimis, căci nu mă vor crede? Atunci Domnul a întrebat: „Ce ai în mână?” Moise a răspuns: „Un toiag”. Şi Domnul i-a zis: „Aruncă-l la pământ”. Moise a făcut aceasta şi toiagul a devenit şarpe, iar Moise a fugit de el. Dacă el n-ar fi observat în mod special ce avea în mână, se putea gândi că fusese şarpe mai înainte. Dar s-a uitat şi a fost sigur că fusese toiag care a fost schimbat în şarpe. Apoi Dumnezeu i-a spus să apuce şarpele de coadă. El a făcut aceasta şi şarpele s-a prefăcut iarăşi în toiag în mâna sa.
Lecţiile pentru noi
Din aceasta putem învăţa lecţia că dacă Domnul ne trimite într-o misiune, noi să nu avem sentimentul că putem cuceri lumea, ci să ne dăm seama de micimea noastră şi să ne simţim în mod cuvenit insuficienţa totală. Să ne dăm seama că fără harul Său de ajutor n-am putea realiza nimic. Să ne asigurăm bine că El ne-a însărcinat şi că misiunea noastră nu este vreun gând nechibzuit de-al nostru. Să fim siguri că Domnul este în spatele întregului aranjament. Apoi să avem deplină încredere în El.
Să simţim ca şi când am spune împreună cu Moise: „Nu pot face nimic”. Dar dacă dorim să servim pe Domnul, trebuie să vedem ce avem în mâinile noastre, fie că este un talant, fie că este altul. Dumnezeu este atât de înţelept încât El poate folosi chiar şi cel mai umil talant al nostru spre lauda Sa. Ceea ce doreşte El să folosească poate fi chiar în mâinile noastre şi noi poate nam observat. Nu contează cât de obişnuită este viaţa noastră, Dumnezeu poate să ne folosească şi să ne dea şi lecţiile necesare în legătură cu experienţele noastre.
Altă lecţie pe care am putea-o învăţa din procedurile Domnului cu Moise este că lucrurile pe care le avem în mână, lucrurile care sunt cele mai aproape de noi, pot deveni dăunătoare pentru noi, dacă n-ar fi ca puterea lui Dumnezeu să poată face ca toate să lucreze împreună spre binele nostru. Dacă avem spiritul de serviciu, Domnul poate folosi şi va folosi lucrurile chiar din mâna noastră — nu în mod necesar lucrurile depărtate de noi; şi puterea divină asupra răului poate face ca toate lucrurile să lucreze spre binele celor care-L iubesc. Învăţăm aceste lecţii tot mai mult. Dacă deci noi vrem să servim, să vedem ce avem în posesie, ce lucruri putem folosi.
Credincios în puţine, credincios în multe
Mulţi oameni ar vrea să-L servească pe Domnul cu o mie de limbi. Ei sunt siguri că dacă ar avea o mie de limbi ar cânta cu toate. De unde ştim că am folosi o mie de limbi dacă nu folosim cu credincioşie pe aceea una pe care o avem? ((1035)) „Cel care este credincios în cele mai mici lucruri”, va fi credincios şi în lucrurile mai mari.
Sunt mulţi oameni cărora le place să se adreseze la mii de oameni. Dar dacă nu ne putem adresa la mii, este cu atât mai necesar să ne adresăm unuia. Unii spun că dacă ar avea un milion de dolari i-ar da Domnului. Dar nu este plauzibil că Domnul le va da şansa să dea sume mari dacă ei nu manifestă o dispoziţie de a da din sumele mici pe care deja le au în posesie. „Celui care are îprin folosirea talanţilor săiş i se va da … de la cel care n-are îprin neglijarea talanţilor săiş i se va lua chiar şi ce are”.
Astfel lecţia pentru noi din experienţele lui Moise ar părea să fie — folosirea lucrurilor pe care le avem în mână. Aceeaşi lecţie este învăţată şi în alt mod în cazul văduvei sărace care a strigat după ajutor către profetul Elisei. Ea era săracă şi creditorii ei erau pe cale să-i ia pe cei doi fii pentru datorie. „Ce ai acasă”, a întrebat Elisei. Femeia a răspuns: „N-am acasă decât un vas cu untdelemn”. Atunci profetul i-a spus să meargă să împrumute vase goale de la vecine — „să nu fie puţine” — şi să înceapă apoi să toarne untdelemnul în vase. Femeia a ascultat şi toate vasele au fost umplute cu untdelemn, şi a avut ulei să vândă ca să-şi plătească astfel datoria. Domnul a folosit ce avea ea în mână.
În acelaşi mod a fost cu minunea Domnului când a hrănit miile de oameni. El a întrebat: Ce aveţi la îndemână? N-a spus: Cât de departe este oraşul? Şi n-a spus apostolilor să ia căruţe şi să meargă în oraş după pâine şi după carne. Ci a zis: Folosiţi ce aveţi. Şi a binecuvântat cele cinci pâini şi cei doi peştişori, pentru hrănirea abundentă a celor cinci mii. Toţi au mâncat „cât au voit”, iar din ceea ce a rămas, ucenicii au adunat douăsprezece coşuri pline (Ioan 6:5-13). Astfel noi trebuie să folosim toţi talanţii şi toate ocaziile. Domnul aşteaptă de la noi să folosim ceea ce avem şi vom primi binecuvântare prin aceasta; şi cu cât suntem mai credincioşi în realizarea privilegiilor noastre, cu atât ne va fi mai mare binecuvântarea de la El.
Experienţele lui Moise, tipice
Pe lângă lecţiile pe care tocmai le-am observat, credem că mai este o semnificaţie în experienţele lui Moise şi în eliberarea lui Israel. Trebuie să vedem ceva reprezentativ pentru condiţiile din zilele noastre. Moise acţiona sub îndrumare divină. Multe lucruri legate de această misiune a lui Moise pentru israeliţi par tipice pentru eliberarea poporului Domnului de sub puterea răului. Faraon a fost un tip al lui Satan. Noi trăim într-un timp care corespunde, când Dumnezeu intenţionează să elibereze pe toţi de sub puterea lui Satan. Isus şi Biserica vor fi Agentul lui Iehova — eliberarea va fi lucrarea lui Mesia ca Reprezentant al lui Dumnezeu.
Toiagul reprezintă autoritate. Acest fapt a fost ilustrat când Domnul a spus că Aaron Îl va reprezenta pe El drept cap al seminţiei lui Levi. În Israel au fost murmurări şi bărbaţii principali din cele douăsprezece seminţii au fost instruiţi de Domnul prin Moise să-şi ia fiecare toiagul lui, să scrie pe el numele lui şi să-l trimită în Cortul Întâlnirii (Num. 17:1-9). Toiagul lui Aaron trebuia să meargă cu celelalte, fiindcă era toiagul familiei tatălui său. Şi când au examinat toiegele dimineaţa, toiagul lui Aaron înmugurise, înflorise şi produsese migdale.
Aceasta ne dă de înţeles că un toiag ar putea fi în general considerat că reprezintă autoritate. După cum mâna este putere, tot aşa toiagul este autoritate. Astfel toiagul ar putea să fie o manifestare specială a Puterii şi Stăpânirii divine. Nu putem vorbi prea hotărât despre împlinirea antitipică a acestei experienţe a lui Moise. Dar ne-am putea gândi că într-un fel sau altul, puterea lui Dumnezeu ar părea să fie rea — şarpele a fost rău. Răul părea să triumfe în aceşti şase mii de ani. Când Moise şi Aaron au mers înaintea lui faraon, toiagul lui Moise s-a prefăcut şi acolo în şarpe. Atunci magicienii şi-au aruncat şi ei toiegele şi ele s-au prefăcut în şerpi. Dar toiagul lui Moise a înghiţit toate toiegele magicienilor.
Reluarea toiagului puterii
Ne-ar plăcea foarte mult să ştim exact ce semnifică aceste lucruri — exact cum va permite Dumnezeu lumii sub puterea lui Satan să aibă un ceas de triumf. Va fi permis un Timp de Strâmtorare şi va fi din cauza aruncării la pământ pentru un timp a autorităţii şi stăpânirii divine.
Noi gândim că această stare este actuală. Oamenii îşi pierd încrederea în Dumnezeu. Ei simt acum ca şi cum n-ar exista Dumnezeu. Tendinţa Criticii Radicale şi a Evoluţiei este să dea omenirii impresia că nu există Dumnezeu, ci Natura. Şi pe măsură ce omenirea acceptă această idee despre un dumnezeu-natură care este nemilos, neînduplecat, impersonal, foarte probabil va pierde orice gând despre un Dumnezeu viu al Dreptăţii şi Iubirii. „Frica de Dumnezeu nu este înaintea ochilor lor”, spune Scriptura. Aşa că putem aştepta un Timp mare de Necaz, când puterea lui Dumnezeu va părea a fi încă o manifestare a răului — ca puterea răului. Luarea din nou a toiagului puterii, puţin mai târziu, va fi reluarea autorităţii divine.