FERICE DE CEI PRIGONIŢI
Ieremia 37
„Ferice va fi de voi când, din cauza Mea, oamenii vă vor insulta, vă vor prigoni şi vor spune tot felul de lucruri rele şi neadevărate împotriva voastră!” Mat. 5:11.
R 4865 W. T. 1 august 1911 (pag. 235-236)
Persecuţia implică faptul că persoana sau lucrul persecutat a posedat unele calităţi sau puteri care sunt de temut. Când persecuţia este pentru religie, aceasta dovedeşte că persecutorul îşi dă seama de propria sa slăbiciune de a face faţă argumentelor într-un mod mai raţional. Implicaţia este, fie că persecutorii sunt slabi, fie că argumentele celui persecutat sunt puternice.
Au existat persecuţii din zorile cele mai timpurii ale istoriei. Cain l-a persecutat pe fratele său Abel până la moarte, deoarece acesta din urmă era drept şi persecutorul era greşit. Categoric se poate afirma că persecutorii greşesc întotdeauna, chiar dacă nu putem spune că cel persecutat este întotdeauna drept. Principiul persecuţiei este greşit. Oricine deci află că este dispus să persecute pe altul, fie prin tortură fizică, fie prin hărţuieli de calomnie şi calificative, trebuie să se întrebe imediat cu privire la starea inimii sale, căci există în mod sigur ceva greşit. Oricine este martor la persecuţie, fie fizică fie calomnioasă, trebuie să decidă imediat că persecutorul este în eroare şi să-i acorde compătimire celui persecutat dacă nu poate să facă mai mult. Astfel va cultiva în mintea sa un principiu de dreptate — neprihănire — care va contribui la dezvoltarea caracterului său.
CREDINCIOSUL IEREMIA PERSECUTAT
Studiul de astăzi ne atrage atenţia asupra persecuţiilor îndurate de unul dintre profeţii credincioşi ai Domnului. El a fost patriot în cel mai înalt sens al cuvântului, şi anume, prin aceea că a căutat binele cel mai mare al naţiunii sale pe linia înţelepciunii divine. Principiul său era „Dumnezeu mai întâi”, şi el ştia că numai această procedură putea aduce binecuvântări divine naţiunii sale. El a fost, desigur, greşit înţeles de către împărat şi de către sfătuitorii lui. Nu le era plăcut fiindcă le spunea adevărul, şi încă fără să se teamă — ei preferau profeţii care să le spună despre înţelepciunea, măreţia şi succesul politicii lor.
Pe timpul despre care vorbeşte acest studiu era pe tron Zedechia. El îi era vasal lui Nebucadneţar, împăratul caldeilor, imperiul al cărui sediu era la nord. Sperând că vor primi ajutor de la Egipt din sud, Iuda s-a revoltat, contrar avertizării Domnului prin Ieremia. Caldeii i-au asediat şi armata egipteană a pornit să-i elibereze.
Asediul a fost temporar ridicat şi speranţele lui Iuda s-au deşteptat. Totuşi, Ieremia a continuat să declare ca la început, că sfârşitul împărăţiei era aproape, că vor fi înghiţiţi în Babilon.
Încăpăţânaţi, împăratul şi prinţii lui l-au considerat pe Ieremia un trădător al naţiunii şi împotrivitorul lor. Vai! Ei ar fi trebuit să-şi dea seama că naţiunea era a lui Dumnezeu şi că numai Ieremia stătea credincios lângă marele Împărat.
Când armata caldeeană s-a retras de la asediu, Ieremia a hotărât să-şi arunce sorţii cu unii din naţiune care trăiau în afara zidurilor cetăţii — în partea seminţiei lui Beniamin. Încercând să îndeplinească acest program, a fost arestat şi învinuit de neloialiate, şi că s-a dedat la conlucrare cu caldeenii împotriva intereselor ţării sale. Deşi a negat învinuirea, a fost pus în închisoare.
Ierusalimul era înţesat de bazine subterane şi grote, arcuite deasupra, şi acestea erau numite „celule”. Ele erau proiectate a fi rezervoare de apă în timp de secetă sau în timp de asediu. Fundul acestor „celule” sau cisterne, după îndepărtarea apei, era adeseori cu noroi şi nămol adânc. Următorul capitol ne spune despre starea îngrozitoare a gropii în care a fost pus Ieremia. Citim: „…şi au coborât cu funii pe Ieremia în ea. În groapă nu era apă, dar era noroi; şi Ieremia s-a afundat în noroi”. Când în final l-au scos afară, citim că au luat „petice de haine purtate şi nişte zdrenţe de haine vechi şi le-au coborât lui Ieremia în groapă, cu nişte funii”, i le-au pus sub braţe şi l-au tras afară. În această groapă profetul a rămas „multe zile”.
FRICA de SUFERINŢĂ NU L-A OPRIT PE PROFET
Împăratul l-a scos din închisoare, nu din compătimire, nici din dreptate, ci dintr-o dorinţă de a-l întreba pe profet cu privire la viitor. Oricât de mult l-a dispreţuit împăratul pe Ieremia şi a refuzat să-i recunoască vorbele, totuşi în inima lui şi-a dat seama că era un servitor al lui Iehova şi s-a temut că mesajul lui era adevărat.
Curajul profetului, în răspunsul dat împăratului la întrebarea sa, este foarte demn de laudă. El n-a schimbat niciun cuvânt din ceea ce spusese înainte. Într-un mod amabil l-a îndemnat pe împărat să nu dea atenţie profeţiilor contrare, declarând că afirmaţiile sale teribile trebuiau să fie adevărate deoarece erau Cuvântul Domnului.
La rugămintea sa stăruitoare, el n-a mai fost pus pe fundul noroios al gropii, ci i s-a permis să rămână prizonier în curtea închisorii şi să i se dea zilnic o pâine pentru întreţinerea sa.
Când ne gândim la închisori şi la formele lor de persecuţii, fizice şi mintale, este bine să ne amintim că atitudinea mintală a celui persectutat are mult de-a face cu suma suferinţelor. Ca, de exemplu, Ieremia în carcera lui, cu toate acele împrejurări nefericite, a avut mintea în pace cu Dumnezeu, în timp ce chiar împăratul care a făcut să fie pus în închisoare, puţin mai târziu, fiind capturat de caldei, a suferit distrugerea vederii şi a fost pus într-o carceră. Bietul om! Dezamăgit de toate, fără nicio compătimire umană şi fără nicio părtăşie cu Cel Atotputernic, trebuie să fi avut o experienţă îngrozitoare în închisoare.
HARUL LUI DUMNEZEU CARE DĂ PUTERE
Ni se aminteşte de alţii care au fost puşi în închisoare pentru dreptate — sfinţii Petru şi Ioan, sfinţii Pavel şi Sila. Lumea nu poate înţelege niciodată puterea care, operând în aceşti oameni, i-a făcut în stare să se bucure în persecuţii. Cu spatele sângerând de biciuirile torturii şi cu mâinile şi picioarele fixate în butuci, foarte incomod, ei au fost totuşi în stare să cânte laudă lui Dumnezeu pentru privilegiul de care s-au bucurat, să sufere cu Cristos, să sufere pentru dreptate, şi astfel să împlinească o parte din suferinţele lui Cristos. Astfel de caractere trebuie să imităm. Trebuie să înţelegem că astfel de bucurie şi pace în mijlocul necazului şi a persecuţiei pot veni numai de la Domnul.
Cuvintele Învăţătorului aflate în textul nostru se aplică ieri, astăzi şi mâine — atâta timp cât este permisă domnia răului — „Ferice va fi de voi când, din cauza Mea, oamenii vă vor insulta, vă vor prigoni, şi vor spune tot felul de lucruri rele şi neadevărate împotriva voastră”. Dar pentru a fi vrednici de această binecuvântare şi a o primi, înseamnă a dezvolta şi a poseda un caracter pe care duşmanii dreptăţii l-ar socoti vrednic de persecuţie. Scripturile declară că persecuţia va fi partea poporului credincios al lui Dumnezeu de-a lungul acestui Veac — până la stabilirea Împărăţiei lui Mesia. Sub noul regim, suferinţa pentru dreptate nu va fi posibilă. Remarcaţi cuvintele apostolului: „Toţi cei care voiesc să trăiască în evlavie în Hristos Isus