ÎNŢELEPCIUNEA CEA DE MULTE FELURI ŞI MILA LUI DUMNEZEU

„Căci, dacă lepădarea lor a adus împăcarea lumii, ce va fi primirea lor din nou, decât viaţă dintre cei morţi? Iar dacă cele dintâi roade sunt sfinte, şi plămădeala este; şi dacă rădăcina este sfântă, şi ramurile sunt.” Romani 11:15, 16.

R5533 W. T. 1 septembrie 1914 (pag. 270-271)

Naţiunea evreiască a fost împăcată cu Dumnezeu într-un mod tipic şi astfel a devenit poporul Său special. Lor le-au aparţinut toate promisiunile Lui — astfel de promisiuni n-au fost făcute neamurilor. Relaţia evreilor cu Dumnezeu a fost prin Legământul lor. Dar după 1845 de ani de favoare specială, faptul că L-au respins pe Mesia a demonstrat nevrednicia lor de a le fi continuate privilegiile speciale. În timpul încercării au fost găsiţi necorespunzători şi lăsaţi pradă orbirii şi dezmembrării până la împlinirea „dublului” lor — o mie opt sute patruzeci şi cinci de ani de dizgraţie.

Totuşi, nu toţi au fost respinşi din favoare. O rămăşiţă credincioasă a fost adunată în Staulul Evangheliei, în timp ce restul au fost „împrăştiaţi şi devastaţi”. Această rămăşiţă credincioasă a fost clasa primelor Roade ale Bisericii lui Cristos. Dumnezeu a trimis apoi Mesajul Său în întreaga lume. Romani, greci, britanici, francezi, germani, suedezi, norvegieni, danezi etc. — toate naţiunile — au avut aceeaşi ocazie. Aceasta nu înseamnă că tuturor indivizilor din toate naţiunile li s-a dat această ocazie; ci Domnul a selectat de ici şi de colo câte unul cu un caracter potrivit, care au răspuns cu bucurie la Mesaj — cei care, flămânzind şi însetând după dreptate, au avut urechi de auzit. Dumnezeu le-a dat acestora Mesajul împăcării şi i-a trimis să ducă Veştile Bune şi altora din aceeaşi clasă.

Toţi cei care au crezut acest Mesaj au fost împăcaţi cu Dumnezeu prin moartea Fiului Său. Ei sunt o companie de jertfitori, care îşi dau cu bucurie viaţa ca urmaşi în urmele Învăţătorului. Mesajul acestei mari mântuiri a ieşit în toţi aceşti ani ai Veacului actual, şi unii din fiecare naţiune au răspuns şi au intrat în Corpul lui Cristos. Aceasta nu s-ar fi putut întâmpla dacă evreii nu s-ar fi dovedit necredincioşi ca naţiune şi n-ar fi fost îndepărtaţi din favoare. Neamurile au ştiut aceasta. Ele au văzut că favoarea lui Dumnezeu, binecuvântarea lui Dumnezeu, s-a întors spre ele în timp ce a fost retrasă de la evrei.

„Viaţă din morţi”

Israeliţii naturali, chiar şi după respingerea lor din favoare ca popor, au mai avut totuşi o ocazie ca indivizi de a veni în Cristos, dar nici o favoare specială ca naţiune. Într-adevăr, respingerea lui Isus ca Mesia şi amara lor prejudecată şi orbire au acţionat ca o mare prăpastie care i-a separat ca popor de Mesajul Evangheliei; şi numai foarte puţini dintre ei au acceptat Mesajul lui Dumnezeu în Cristos. După cum declară aici apostolul, orbirea lor ca naţiune nu va fi înlăturată până „va intra plinătatea neamurilor” (pentru a completa Biserica Evanghelică). Acest timp este aproape sosit; Biserica Evanghelică este aproape completă.

Ne amintim noi cum trebuie să se realizeze restaurarea Israelului natural? Da. Scripturile declară că trebuie înfăptuită prin Noul Legământ — „Acesta va fi legământul Meu pentru ei, când le voi şterge păcatele”. Aceasta va fi la stabilirea Împărăţiei lui Mesia; Mesia va inaugura atunci acest Legământ. Ce va însemna aceasta pentru evrei? Va însemna că „dublul” lor s-a împlinit, că „timpul lor de suferinţă s-a sfârşit, că nelegiuirea lor este iertată”. (Vezi Studii În Scripturi, Vol. II, cap. 7.) Aceasta va însemna învierea lor din morţi — naţională şi individuală, simbolică şi literală. „Căci, dacă lepădarea lor a adus împăcarea lumii îprimind ramurile de măslin sălbatic ale neamurilor în măslinul din care majoritatea evreilor au fost tăiaţiş, ce va fi primirea lor îdin nouş, decât viaţă dintre cei morţi?” Rom. 11:15.

Aici avem altă învăţătură scripturală a doctrinei învierii din morţi. Promisiunile făcute lui Avraam, Isaac, Iacov, David, profeţilor şi altora, trebuie să se împlinească. Deşi Dumnezeu a lepădat naţiunea pentru un timp, El o va readuna, potrivit făgăduinţei Sale, când perioada lor de pedeapsă se va sfârşi — cele „şapte timpuri” ale lor. (Vezi Vol. II, cap. 4.) Extinzând acest gând, vedem că Promisiunea lui Dumnezeu făcută lui Avraam de a binecuvânta toate naţiunile, neamurile şi familiile Pământului prin Sămânţa lui — cerească şi pământească, clasa „stelelor cerului” şi clasa „nisipului de pe ţărmul mării” — trebuie încă să fie împlinită (Gen. 22:15-18). Împlinirea acestei Făgăduinţe va necesita trezirea din mormânt a întregii rase umane. Astfel generozitatea minunatei prevederi a lui Dumnezeu pentru creaturile Sale umane va fi arătată în curând îngerilor şi oamenilor — celor vii şi celor morţi — întregii familii umane.

Primele roade şi roadele târzii — toate sunt sfinte

În versetul 16 apostolul arată că după cum primul rod al acestui mare „măslin” care creşte ((837)) din rădăcina Legământului Avraamic este sfânt, aşa este întregul rod. Deşi Făgăduinţa făcută lui Avraam a fost dată direct seminţei sale pământeşti, totuşi Dumnezeu, care a ştiut sfârşitul de la început, a ştiut că Primul Rod al acestei Făgăduinţe va fi Sămânţa spirituală a lui Avraam — Cristosul, Cap şi Corp. Şi totuşi această tăiere a multora din ramurile naturale şi altoirea „ramurilor de măslin sălbatic” în locul lor, care se desfăşoară în timpul acestui Veac Evanghelic, n-a fost limita marelui Plan al lui Dumnezeu. Scopul Lui a fost să aibă o Sămânţă sfântă. Avraam a fost încercat primul, şi toţi cei care urmau să constituie această Sămânţă trebuiau să fie probaţi în mod asemănător; dar aceştia urmau să fie folosiţi ca agenţi în mâinile lui Iehova pentru ducerea la îndeplinire a Planului Său de mântuire.

Deoarece această clasă a primelor Roade este sfântă, declară apostolul, „toată frământătura este sfântă”. Cuvântul frământătură ar fi mai bine tradus aici masă, căci el vorbeşte despre oameni. Rădăcina este sfântă — Legământul lui Iehova, întărit prin jurământul Său făcut lui Avraam. Deci toţi cei care se unesc cu această rădăcină şi îşi primesc viaţa, privilegiile şi binecuvântările de la ea, vor fi de asemenea sfinţi.

Avraam a reprezentat în mod tipic pe Iehova Dumnezeu; Isaac L-a reprezentat pe Fiul, Domnul nostru Isus; şi Rebeca, soţia lui Isaac, a reprezentat pe Mireasa lui Cristos, membrii corpului Său. Toţi aceştia împreună — Tatăl, Fiul şi Mireasa — vor da naştere unui Israel sfânt, pământesc. Acesta va include în cele din urmă toată omenirea care va intra sub condiţiile Noului Legământ. Astfel Israelul restaurat şi întreaga lume — toţi cei din rasa lui Adam care se vor întoarce la armonie cu Dumnezeu — vor constitui „frământătura sfântă” sau masa sfântă — rodul de mai târziu.

Privind realizările adânci ale Planului lui Dumnezeu astfel, în lumina a ceea ce El ne spune că este în viitor, precum şi a ceea ce este în trecut, ce minunat este! O, adâncimile bogate ale înţelepciunii şi cunoştinţei lui Dumnezeu! Ce inutil este pentru noi să încercăm să descoperim procedurile Sale dacă El nu binevoieşte să ne descopere planul Său. Toate lucrările Lui sunt mistere pentru noi dacă nu suntem luminaţi de Spiritul Său. Cine a cunoscut acest Plan îndurător, care depăşeşte atât de mult înţelegerea omenească? Cine vă gândiţi că L-a ajutat pe Domnul să aranjeze un astfel de plan? Aceasta nu este înţelepciune omenească. Numai Dumnezeu putea fi Autorul lui. Un evreu n-ar fi plănuit niciodată să altoiască neamurile pentru a avea parte de binecuvântările principale ale Făgăduinţei. Unul dintre neamuri n-ar fi aranjat niciodată tulpina originală şi ramurile evreieşti, iar pe sine un altoi favorizat. Nu, în mod clar Planul este de la Dumnezeu şi ilustrează bine atât bunătatea cât şi severitatea Sa dreaptă. De la El este tot Planul; prin puterea Sa totul este dus la îndeplinire şi a Lui să fie slava în vecii vecilor.