Fr. Lutz Ruthmann, Germania

 

  1. Astăzi am vrea să analizăm povestea vieţii patriarhului Iosif aşa cum este înregisrtată în Genesa cap. 37 pînă la 50. Această istorie biblică poate fi numită mai corect istoria lui Iosif şi a fraţilor săi.
  2. În această istorie bogat simbolică este în general acceptat că Iosif reprezintă pe Domnul nostru Isus şi că fraţii lui Iosif reprezintă pe Israel natural.
  3. La început în această povestire dramatică Iosif a fost înjosit, iar mai tîrziu a fost răsplătit şi înălţat la o poziţie de putere. Vrem să analizăm aceste ilustraţii simbolice în aceeaşi ordine a desfăşurării evenimentelor.
  4. Dacă ne gîndim că Iosif reprezintă pe Domnul nostru Isus, putem vedea şi că patriarhul Israel este o ilustraţie a Tatălui ceresc în timpul în care Iosif era urît şi persecutat de fraţii săi. Mai tîrziu, cînd Iosif a fost avansat să domnească în Egipt, Faraon reprezintă pe Tatăl ceresc.
  5. În sfîrşit, să considerăm pe fraţii lui Iosif sau pe Israel natural; întîi, sub vechiul legămînt al legii cînd l-au urît pe Iosif şi au complotat împotriva lui şi apoi mai tîrziu, sub noul legămînt al legii cînd ei s-au plecat înaintea lui şi au fost păstraţi în viaţă de el.
  6. Dacă analizăm cu grijă istoria vieţii lui Iosif, recunoaştem o listă lungă de evenimente care ar părea fără legătură, dar care în realitate lucrează împreună spre scopul aducerii lui Iosif la curtea lui Faraon.
  7. Fraţii l-au urît pe Iosif din cauză că au văzut că tatăl lor îl iubea pe el mai mult decît pe ei. Ura lor a dus la vinderea lui ca sclav, ceeace reprezintă maortea. Ca sclav Iosif a fost vîndut în Egipt şi a intrat în casa lui Potifar.
  8. Faptul că a respins-o pe soţia lui Potifar a atras asupra lui pedeapsa cu închisoarea. El a trebuit să fie închis ca să vină în contact cu servitorul şef al Faraonului. Acesta a fost un eveniment important deoarece după ce servitorul s-a întors în serviciul lui Faraon şi-a amintit că Iosif îi interpretase visele.
  9. Ce a trebuit să se întîmple şi de ce au avut loc aceste evenimente în viaţa lui Iosif în   felul în care s-au întîmplat? Aceste evenimente s-au desfăşurat ca să aducă pe Iosif la curtea lui Faraon la timpul hotărît pentru ca el să devină salvatorul vieţii fraţilor săi şi al egiptenilor.
  10. Cînd Iosif s-a descoperit fraţilor săi, a spus aceste cuvinte: “Şi Dumnezeu m-a trimis înaintea voastră ca să vă rămînă sămînţa vie în ţară şi ca să vă păstreze viaţa într-o mare izbăvire. Aşa că   nu voi m-aţi trimis aici ci Dumnezeu”. Gen. 45:7,8.
  11. În antitip ura şi gelozia cărturarilor şi fariseilor au influenţat poporul lui Israel să respingă şi să răstignească pe Mesia lor.
  12. Tatăl ceresc a făcut ca din această faptă rea să iasă ceva bun pentru că a făcut ca jertfa Domnului nostru să fie un preţ corespunzător pentru cumpărarea omenirii din moartea adamică, astfel făcînd pe Isus nu numai salvatorul vieţii fraţilor săi, dar şi al “egiptenilor”.
  13. Cînd Iosif a întîlnit pe fraţii săi şi li s-a descoperit, el a explicat că scopul lui Dumnezeu a fost că el să plece în Egipt ca să poată deveni “salvatorul vieţii” pentru ei şi pentru Egipt.
  14. Iosif le-a spus: “Voi negreşit v-aţi gîndit să-mi faceţi rău, dar Dumnezeu a schimbat răul în bine ca să împlinească ceeace se vede azi şi anume, să scape viaţa unui popor în mare număr”. Gen. 50:20.

 

Mergînd la fraţii săi

 

  1. Israel, tatăl său i-a cerut lui Iosif să afle dacă totul era bine cu fraţii lui şi cu turmele. Israel i-a spus: “Vino, căci vreau să te trimit la ei” şi Iosif a răspuns: “Iată-mă!” (Gen. 37:13,14)
  2. Răspunsul spontan al lui Iosif arată o ascultare bucuroasă ca şi cum ar spune: Iată-mă să te servesc în orice mod cu putinţă.
  3. Ni se aminteşte de cuvintele lui Isaia care evident vorbeşte despre Logosul în glorie: “Şi am auzit glasul Domnului Dumnezeu întrebînd: “Pe cine să trimit şi cine va merge pentru voi?” Eu am răspuns: “Iată-mă, trimite-mă”. Isaia 6:8.
  4. Iosif a plecat la Sichem, dar fraţii săi se mutaseră în alt loc de păşune. Un străin a remarcat că Iosif părea că s-a rătăcit şi l-a întrebat pe cine caută. Iosif a răspuns: “Caut pe fraţii mei, spune-mi rogu-te unde-şi pasc turmele’. (vers. 16)
  5. Cînd Iosif a aflat că fraţii lui se mutaseră la Dotan, s-a dus pe urmele lor. Citim în versul 17: “Şi Iosif a mers după ei şi i-a găsit la Dotan”.
  6. “Şi Iosif a mers după fraţii săi”. Iosif a căutat pe fraţii săi. El i-a urmat deşi ei n-au vrut să audă de el, sau măcar să-l salute. În mod deschis i-au arătat dispreţul şi ura lor. Iosif a urmat pe fraţii săi şi le-a întors ura cu iubire împlinind porunca Tatălui său Israel.
  7. În supunerea lui iubitoare la dorinţele şi scopurile tatălui său, Iosif ne aminteşte de Domnul nostru Isus, care a fost trimis de Tatăl său ceresc să se îngrijească de poporul său Israel.
  8. Întocmai ca Iosif (tipul), Domnul nostru (antitipul) a fost de asemenea urît şi dispreţuit de fraţii săi naturali. Propriul Lui popor nu l-a acceptat şi la sfîrşitul misiunii Sale, Domnul nostru a rostit cuvintele triste:
  9. “O, Ierusalime, Ierusalime care omori pe proroci şi ucizi cu pietre pe cei trimişi la tine. De cîte ori am vrut să strîng pe copiii tăi cum îşi strînge găina puii sub aripi şi n-ai vrut!” – Mat. 23:37.
  10. Putem citi reacţia fraţilor lui Iosif în vers. 18, cînd l-au văzut pe Iosif venind de la distanţă.
  11. “Ei l-au zărit de departe şi pînă să se apropie de ei, s-au sfătuit să-l omoare”.
  12. “Ei l-au zărit de departe”. Într-un fel fariseii, cărturarii şi bătrînii aveau prejudecăţi împotriva Domnului. L-au zărit de departe, l-au văzut ca pe un mîncăcios şi băutor de vin, ca pe un vameş şi păcătos. (Mat. 11:19).
  13. Ei l-au văzut ca pe un samaritean care are drac (Ioan 8:48) şi ca pe unul care nu ţine Sabatul sfînt. (Ioan 9:16) Ei l-au zărit de departe nu ca pe cel pe care Tatăl ceresc l-a trimis.
  14. Ei nu l-au considerat ca pe trimisul Tatălui şi înainte ca El să se apropie cu mesajul Tatălui Său, înainte să poată aduce mesajul aproape de inima lor, ei s-au înţeles să-l omoare.
  15. Aceasta ne aminteşte cuvintele din Marcu 12:6,7: “Mai avea un singur fiu preaiubit; la urmă l-a trimis şi pe el la ei. . . Dar vierii aceia au zis între ei: “Iată moştenitorul; veniţi să-l omorîm”.
  16. Iosif a fost urît de fraţii lui fără provocare, motivul urii lor a fost invidia şi gelozia.
  17. Declaraţia că Tatăl avea un “fiu preaiubit” corespunde tipic cu declaraţia din Genesa 37:3,4: “Israel iubea pe Iosif mai mult decît pe toţi ceilalţi fii ai săi pentru că îl născuse la bătrîneţe. . . Fraţii lui au văzut că tatăl lor îl iubea mai mult decît pe ei toţi, au început să-l urască. Nu puteau să-i spună nici o vorbă prietenească”.
  18. Fariseii şi cărturarii erau geloşi pe Domnul cînd au văzut că Dumnezeu i-a îngăduit să facă semne şi minuni care au fost imposibil   ca ei să le tăgăduiască. Ei au auzit că oamenii simpli spuneau despre El : “Niciodată n-a vorbit vreun om ca omul acesta” – Ioan 7:46.
  19. “. . . Noroadele au rămas uimite de învăţătura Lui căci El învăţa ca unul care avea putere, nu cum îi învăţau cărturarii lor”. – Matei 7:28,29 N-au putut nici să-l prindă în cursă nici să-l combată în învăţături aşa că au hotărît să-l omoare.
  20. Fraţii au hotărît să-l omoare pe Iosif şi să-l arunce într-o fîntînă, dar Ruben, fiul întîi născut din Lea, a împiedecat omorul. Iosif a fost aruncat într-o groapă, dar n-a fost omorît.
  21. Se ridică întrebarea: Putem privi acest tratament ca un tip care reprezintă sacrificarea reală pe cruce a Domnului nostru? Dacă ne gîndim, evreii, fraţii Lui, n-au pus mîna pe El, ci au lăsat pe romani s-o facă.
  22. Am putea merge pînă acolo încît să spunem că Iosif a fost mort simbolic cînd a fost aruncat în groapă. A fost mort şi pentru fraţii şi pentru tatăl lui. Cînd a părăsit groapa ca sclav, a devenit proprietatea ismaieliţilor care l-au cumpărat. Ei aveau controlul asupra lui în voie şi-l puteau vinde altcuiva dacă doreau.
  23. O altă asemănare importantă este învierea Domnului nostru cînd s-a ridicat din “groapă” sau mormînt a treia zi.
  24. Poate chiar această perioadă de timp în “mormînt” sau groapă este preumbrit în povestea vieţii lui Iosif.
  25. De asemenea, faptul că cineva a dorit să arunce pe Iosif într-o groapă nu este fără o însemnătate simbolică deoarece expresia “a arunca într-o groapă” este o expresie ireverentă pentru înmormîntare.
  26. Numai criminalii erau înmormîntaţi în acest fel, trupurile lor erau pur şi simplu aruncate într-o groapă. Profetul Isaia a profeţit despre Domnul nostru aceste cuvinte: “Groapa lui a fost pusă între cei răi”. Isaia 53:9
  27. O dificultate aparentă în această parte a istoriei, este faptul că Iosif a fost vîndut de către fraţii lui cu 20 de arginţi în timp ce Iuda a vîndut pe Domnul cu 30 de arginţi. Concordanţa în această paralelă este figurativă, nu literală.
  28. 30 de arginţi era preţul pentru un sclav matur, iar 20 de arginţi pentru sclavii sub 20 de ani. Iosif nu avea încă 20 de ani cînd l-au vîndut fraţii lui.
  29. Fraţii lui Iosif n-au crezut că visele lui cu snopii lor din cîmp care au trebuit să se aplece înaintea snopului său, se puteau împlini. Aruncîndu-l în groapă, au spus cu ironie: “Vom vedea ce se va alege de visele lui”.
  30. Iosif era convins că amîndouă visele se vor îmlini. Cum ştim aceasta? Găsim un răspuns în Scripturi?
  31. Cînd Iosif a interpretat visele lui Faraon cu cele 7 vaci grase şi cele 7 slabe şi cu cele 7 spice de grîu bune şi cele 7 slabe, al a vorbit lui Faraon cu aceste cuvinte: “Cît priveşte că Faraon a visat visul de 2 ori, înseamnă că lucrul este hotărît din partea lui Dumnezeu şi că Dumnezeu se va grăbi să-l aducă la îndeplinire”. Gen. 41:32.
  32. Iosif a putut suporta toată tristeţea şi suferinţa, ura şi dispreţul fraţilor săi, degradarea sclaviei, acuzaţia falsă adusă de soţia lui Potifar, închisoarea, singurătatea, pentru că şi-a dat seama şi a fost cu totul convins că “înseamnă că lucrul este hotărît din partea lui Dumnezeu”, că în cele din urmă el va fi înălţat şi că fraţii lui se vor apleca în faţa lui. Iosif a putut aştepta cu răbdare acest timp pentru că ştia că “Dumnzeu se va grăbi să-l aducă la îndeplinire”.
  33. Cînd apoi Iosif a văzut pe fraţii săi în Egipt, prima dată, ei “s-au aruncat cu faţa la pămînt înaintea lui” (Gen 42:6) şi Iosif şi-a amintit de visele pe care le visase cu privire la ei – vers 9.
  34. Necredincioşilor le place să gîndească despre noi de asemenea ca despre visători cînd ne aud vorbind despre restabilirea tuturor lucrurilor, despre Împărăţia lui Dumnezeu pe pămînt.
  35. Cînd ne văd în necaz sau într-o stare joasă şi ne cunosc speranţa cerească, atunci ei pot spune unul către altul întocmai cum au spus fraţii lui Iosif: “Vom vedea ce se va alege de visele lor”.
  36. Oricum, dragi fraţi, noi ştim pe cine am crezut, ştim că lucrurile sînt stabilite de Dumnezeu şi că Dumnezeu se va grăbi să le aducă la îndeplinire.
  37. Citim în Gen. 45:46: “Iosif era în vîrstă de 30 de ani cînd s-a înfăţişat înaintea împăratului Egiptului”
  38. Această remarcă, ce pare să fie o remarcă marginală, nu este fără însemnătate. Domnul nostru a venit la Iordan să fie botezat de Ioan cînd avea 30 de ani. A venit să-şi pună viaţa şi să se consacreze să facă voia Tatălui Său ceresc.
  39. În mod simbolic Domnul nostru a stat în faţa Stăpînului universului să arate prin scufundarea lui în Iordan că era gata să facă voia şi scopurile Tatălui Său ceresc.
  40. Tatăl l-a umplut pe Domnul Isus cu Spiritul Său sfînt fără măsură, ca să aibă înţelegerea şi puterea să realizeze lucrarea ce-i stătea în faţă, să devină Salvatorul vieţii.
  41. Această consacrare fără rezerve a Domnului nostru faţă de voinţa lui Dumnezeu a fost salutată cu următoarele cuvinte de Tatăl nostru cersc: “Acesta este Fiul Meu preaiubit în care îmi găsesc plăcerea”. Matei 3:17.
  42. În acest tip găsim aceeaşi apreciere a lui Faraon pentru Iosif. Citim în Gen. 41:38: “Şi Faraon a zis slujitorilor săi: Am putea noi oare să găsim un om ca acesta, care să aibă în el duhul lui Dumnezeu?”
  43. Pînă la botezul lui în Iordan noi cunoşteam pe Învăţătorul nostru preaiubit ca “Domnul Isus”, dar după consacrarea sa, Sfintele Scripturi îi dau titlul de Christos” sau în ebraică “Mesia”. Ambele au acelaşi sens: Uns.
  44. Şi Iosif a primit un nume de onoare de la Faraon şi acest nume a revelat o activitate viitoare pe care Faraon o avea pentru el. Era de fapt un titlu pe care regele Egiptului l-a acordat lui Iosif.
  45. Citim în Gen. 41:45: “Faraon a pus lui Iosif numele Ţefnat-Paneah”. O notă de subsol în Biblia germană Elberfelder spune că aceasta înseamnă “Salvator al lumii” sau “Păstrător al vieţii”.
  46. În manualul Berean găsim o altă versiune a sensului numelui: “Salvator de la moarte prin pîinea vieţii”. Comentariul declară de asemenea: o referinţă la Mîntuitorul nostru care este pîinea ce vine din cer.
  47. “Pîinea pe care o voi da Eu este trupul meu pe care îl voi da pentru viaţa lumii”. Ioan 6:51.

 

Pe tron

 

  1. Citim în Gen. 41:41-43: “Faraon a zis lui Iosif: uite îţi dau stăpînire peste toată ţara Egiptului. Faraon şi-a scos inelul din deget şi l-a pus în degetul lui Iosif. L-a îmbrăcat cu haine de in subţire şi i-a pus un lanţ de aur la gît. L-a suit în carul care venea după al lui şi strigau înaintea lui: în genunchi”.
  2. Cînd citim aceste versete putem constata că Iosif a primit o răsplată extraordinară şi onoare călduroasă pentru serviciul adus lui Faraon. Deşi Faraon îşi demonstrase deja aprecierea prin acordarea numelui de onoare lui Iosif, el a arătat în acest fel de asemenea că Iosif devenise Salvatorul Egiptului şi Păstrătorul vieţii.
  3. Vom înţelege în totul procedurile lui Faraon cu Iosif după ce vom considera antitipul.
  4. În scrisoarea lui către Filipeni (Fil. 2:6-9) Pavel vorbeşte despre faptul că Domnul nostru “s-a desbrăcat pe Sine şi a luat chip de rob. . . s-a făcut ascultător pînă la moarte, şi încă moarte de cruce”. Urmează în versetul 9 şi 10:
  5. “De aceea şi Dumnezeu l-a înălţat foarte mult şi i-a dat numele care este mai presus de orice nume, pentru ca în numele lui Isus să se plece orice genunchi al celor din ceruri, de pe pămînt şi de sub pămînt”.
  6. Pavel ne spune că Domnul nostru în ascultare fără rezerve a renunţat la gloria sa cerească ca şi Logos, a lăsat pe Tatăl şi s-a umilit devenind om ca să fie credincios pînă la moarte şi astfel să devină Salvatorul vieţii pentru Adam şi rasa lui.
  7. Pentru acel motiv Tatăl nostru ceresc l-a înălţat să stea la dreapta Lui şi i-a dat toată puterea în cer şi pe pămînt. (Matei 28:18)
  8. Examinînd cuvintele lui Faraon, vedem de asemenea că el a înălţat pe Iosif la putere şi autoritate.
  9. În Gen. 41:40 citim: “Te pun mai mare peste casa mea şi tot poporul meu va asculta de poruncile tale. Numai scaunul meu de domnie mă va ridica mai pe sus de tine”.
  10. Pavel scrie în 1 Cor. 15:27,28: “A pus totul sub picioarele Lui. . . şi cînd toate lucrurile îi vor fi supuse, atunci chiar şi fiul se va supune celui ce i-a supus toate lucrurile, pentru ca Dumnzeu să fie totul în toţi”.
  11. În cap. 41:41 Faraon i-a spus lui Iosif: “Uite îţi dau stăpînire peste toată ţara Egiptului”. Egiptul reprezintă lumea în această ilustraţie.
  12. În versetul 42 Faraon face un gest simbolic: “Faraon şi-a scos inelul şi l-a pus în degetul lui Iosif”. Cu alte cuvinte Faraon şi-a transferat autoritatea lui Iosif, deoarece mîna este simbolul puterii, iar inelul cu pacete este un simbol al autorităţii.
  13. Faraon i-a acordat lui Iosif autoritatea de a “pune pecetea” în numele lui. Şi Iosif făcea totul în numele lui Faraon.
  14. După înviere, după ce a devenit Salvatorul vieţii, Domnul nostru a spus: “Toată puterea mi-a fost dată în cer şi pe pămînt”. Matei 28:18.
  15. În Gen. 41:43 citim: “L-a suit în carul care venea după al lui şi strigau înaintea lui: în genunchi!”
  16. Iarăşi este simplu de văzut că Tatăl nostru în antitip onorează pe Fiu şi-l înalţă la dreapta sa. Domnul este după Tatăl în putere şi autoritate. Simbolic văzut, el călătoreşte în al 2-lea car. “Tatăl este de acord ca” Fiul să capete aceeaşi onoare întocmai cum Faraon a pus să se strige înaintea lui Iosif: “în genunchi!”
  17. Citim în Ioan 5:22,23: “Tatăl nici nu judecă pe nimeni ci toată judecata a dat-o Fiului pentru ca toţi să cinstească pe Fiul cum cinstesc pe Tatăl”.
  18. Cînd a fost foamete în Canaan, fraţii lui Iosif au plecat în Egipt pentru că se ştia că la curtea lui Faraon erau cereale din abundenţă. Prima lor întîlnire a fost cu însuşi Iosif deoarece el era însărcinat cu vînzarea cerealelor.
  19. Cînd fraţii au văzut pe Ţafnat-Paneah în autoritatea sa regească, n-au recunoscut pe fratele lor Iosif puţin apreciat pe care l-au vîndut pe 20 arginţi madianiţilor.
  20. Iosif a recunoscut imediat pe fraţii lui, dar nu li s-a descoperit. I-a observat îndeaproape totuşi, şi a făcut ceva ce ei au găsit remarcabil. El i-a pus la masă în ordinea vîrstei ceva ce fusese obişnuit probabil cînd Iosif trăia acasă.
  21. Citim în Gen. 43:33: “s-au aşezat la masă în faţa lui de la întîiul născut după dreptul lui de întîi născut şi pînă la cel mai tînăr, aşezaţi după vîrstă; şi se uitau unii la alţii cu mirare”.
  22. În acest fel Iosif le-a reţinut atenţia dîndu-le de gîndit în legătură cu el. Putem să ne imaginăm cum trebuie să se fi întrebat: Cine este acest egiptean puternic? Cum a putut şti Ţafnat-Paneah lucruri care numai în cercul mic al familiei noastre se cunosc?
  23. Iosif s-a ocupat mai departe de fraţii săi. El a putut să le influenţeze mersul vieţii şi i-a lăsat foarte tulburaţi cu întrebări fără răspuns. Ei s-au întrebat: De ce? De ce ni s-au întîmplat toate acestea de cînd am venit la Ţafnat-Paneah?
  24. Trebuind să-l smulgă pe Beniamin de lîngă bătrînul lor tată, li s-a adus aminte de ceeace făcuseră tatălui lor vînzînd pe Iosif în Egipt.
  25. Părea ca o remuşcare sau recunoaştere, cînd fraţii şi-au spus unul altuia în cap. 42:21,22: “Da am fost vinovaţi faţă de fratele nostru căci am văzut neliniştea sufletului lui cînd ne ruga şi nu l-am ascultat. Pentru aceea vine peste noi necazul acesta. . Acum iată că ni se cere socoteală pentru sîngele lui”.
  26. Ne amintim cum au strigat copiii lui Israel la răstignirea Domnului nostru: “Sîngele lui să cadă asupra noastră şi asupra copiilor noştri” (Mat. 27:25). O, cum s-au împlinit aceste cuvinte spuse în grabă asupra copiilor lui Israel!
  27. O, ce-au avut de suferit ca un popor înfierat şi nedorit printre străini după ce au respins pe Regele şi Mesia lor!
  28. Ne apropiem de timpul cînd Domnul nostru prezent va îndepărta vălul necredinţei de pe ochii poporului Său Israel, după 2000 ani de suferinţă şi cînd Dumnezeu va pecetlui noul legămînt cu ei. Cuvîntul lui Dumnezeu ne spune că aceasta se va întîmpla în timpul unei mari strîmtorări pentru Israel – strîmtorarea lui Iacob.
  29. Zaharia vorbeşte profetic despre acest timp în 12:10: “Şi voi turna peste casa lui David şi peste locuitorii Ierusalimului un duh de îndurare şi de rugăciune şi îşi vor întoarce privirile spre Mine pe care l-au străpuns; îl vor plînge cum plînge cineva pe singurul lui fiu şi-l vor plînge amarnic cum plînge cineva pe un întîi născut!”
  30. Poporul lui Israel va privi pe Mesia al lor pe care l-au străpuns, cu ochii înţelegerii şi se vor ruşina de fapta lor îngrozitoare şi vor plînge cu amar. Domnul îi va mîngîia totuşi, întocmai cum Iosif şi-a mîngîiat fraţii cu cuvintele:
  31. “Acum nu vă întristaţi şi nu fiţi mîhniţi că m-aţi vîndut ca să fiu adus aici, căci ca să vă scap viaţa m-a trimis Dumnezeu înaintea voastră”. Gen 45:5.
  32. Cînd fraţii s-au întors a doua oară în Egipt aveau şi pe fratele Beniamin cu ei. De această dată visul lui Iosif s-a împlinit pentru că toţi fraţii lui s-au aplecat pînă la pămînt înaintea lui.
  33. Iosif i-a întrebat despre sănătatea lor în cap. 43:27 şi le-a pus întrebarea: “Bătrînul vostru tată despre care a-ţi vorbit este sănătos, mai trăieşe?”
  34. Este remarcabil că Iosif a pus aceste întrebări într-o ordine neaştepată pentru că întîi a întrebat dacă tatăl era bine şi apoi dacă mai trăia.
  35. Această întrebare sub altă formă este de asemenea remarcabilă pentru că Iosif a pus o întrebare similară după ce s-a descoperit fraţilor.
  36. Să remarcăm că Iosif a pus întrebarea în acest fel, înainte de a fi recunoscut de fraţii lui: “Bătrînul vostru tată de care aţi vorbit este bine? Mai trăieşte?” Cînd li s-a descoperit fraţilor şi ei au căzut plîngînd pe gîtul lui, Iosif a întrebat din nou despre tatăl lor.
  37. El n-a pus întrebarea cum ne-am aştepta noi. El n-a întrebat: “Tatăl nostru mai trăieşte?” Nu.
  38. În loc de aceasta citim în cap. 45:2,3: “A izbucnit într-un plîns aşa de tare că l-au auzit egiptenii şi casa lui Faraon. Iosif a zis fraţilor săi: Eu sînt Iosif. Mai trăieşte tatăl meu?”
  39. Iosif pare să ignore faptul că toţi erau fii ai aceluiaşi tată. Nu pretinde Iosif exclusiv pe tatăl său cînd întreabă: “Mai trăieşte tatăl meu”, în mijlocul fraţilor săi?
  40. Nu poate fi altă axplicaţie satisfăcătoare pentru acest comportament demn de remarcat decît faptul că Iosif avea o legătură mai strînsă mai încrezătoare cu tatăl său, decît toţi fraţii lui.
  41. Vom găsi totuşi un răspuns la această problemă cu totul satisfăcător, considerînd antitipul.
  42. Dacă consultăm o concordanţă vedem că Domnul nostru foloseşte cuvintele “Taăl meu” de vreo 30 ori în evanghelia după Ioan numai, cînd vorbeşte despre atotputernicul Dumnezeu.
  43. Într-un verset, Ioan 20:17, El îi spune Mariei: “Du-te la fraţii mei şi spune-le că mă sui la Tatăl Meu şi la Tatăl vostru, la Dumnzeul Meu şi la Dumnezeul vostru”.
  44. Cine sînt aceşti fraţi cărora Isus vrea să li se spună că El se suie la Tatăl Său şi la Tatăl lor? Răspunsul nu este greu de găsit.
  45. Domnul nostru vorbeşte aici despre ucenicii lui adevăraţi, cei care l-au acceptat ca Mesia şi Mîntuitor, israeliţii spirituali. Numai ei au dreptul prin Christos să-l numească pe atotputernicul Dumnezeu, “Tată”.
  46. Ei sînt în legătură de tată – fiu cu Dumnezeu şi-l pot numi “Tatăl nostru” în rugăciune, prin numele lui Christos.
  47. Israelul natural, pe de altă parte, este în legătură de servi sau sclavi cu Dumnezeu. Ei nu numai că au respins pe Mesia al lor pe care Tatăl ceresc l-a trimis la ei, dar ei au respins şi pretenţia Lui de a fi Fiul lui Dumnezeu.
  48. Marele preot al lui Israel şi-a rupt hainele cînd a auzit pe Isus pretinzînd a fi Fiul lui Dumnezeu şi l-a numit blasfemator. În tip Iosif ne arată că Israelul natural nu împărtăşeşte privilegiul cu Christos să se adreseze atotputernicului Dumnezeu cu tată.
  49. Numai Iosif a pretins acest drept în mijlocul fraţilor săi cînd a spus “Mai trăieşte tatăl meu?”
  50. În viaţa şi misiunea Domnului nostru pe pămînt primele şi ultimele lui gînduri au fost întotdeauna: Tată! Cum pot să fiu plăcut Tatălui meu? Cum pot onora pe Tatăl meu? Cum îmi pot aduce fraţii mai aproape de Tatăl meu?
  51. Cînd Iosif s-a descoperit fraţilor săi, prima şi cea mai potrivită întrebare a fost: “Eu sînt Iosif, mai trăieşte Tatăl meu?”
  52. Eu sînt Iosif, Eu sînt Mesia pe care l-aţi respins (Oricine mă respinge pe Mine, respinge pe cel ce m-a trimis). M-aţi primit acum ca pe cel trimis de Tatăl Meu – Mai trăieşte Tatăl Meu? Mai trăieşte tatăl meu, despre care întreb, în inimile voastre?
  53. Iosif a devenit salvatorul vieţii fraţilor săi (Israel natural) după cum a fost şi pentru egipteni, care reprezintă lumea necredincioasă în tip.
  54. În timp ce egiptenii au trebuit să-şi vîndă aurul, vitele, pămîntul şi tot ce posedau pentru a trăi, Faraon a dat fraţilor lui Iosif cel mai bun pămînt în Egipt, ţinutul Goshem, pentru ca ei şi turmele lor să trăiască şi să prospere. Gen 47:5,6.
  55. Această preferinţă a lui Faraon pentru fraţii lui Iosif ne este arătată în antitipul Sfintelor Scripturi.
  56. De la patriarhi la apostoli avem dovezi scrise că fraţii lui Iosif, Israel natuarl, sînt un popor ales al lui Dumnezeu şi ei vor veni sub aranjamentele noului legămînt în viitor. Ştim aceasta din raţionamentul logic al lui Pavel, că lui Dumnezeu nu-i pare rău de darurile şi chemarea făcută (adică, este irevocabilă). – Rom. 11:29
  57. Sfintele Scripturi ne arată clar că lumea necredincioasă, reprezentată prin egipteni, n-a avut niciodată legătură cu Dumnezeu încă. În timpul restabilirii tuturor lucrurilor, ei vor trebui să se lase conduşi pas cu pas de Christos, cap şi corp, spre Dumnezeu.
  58. În tip egiptenii şi-au cumpărat vieţile vînzînd aurul, vitele, pămîntul şi în final pe ei înşişi ca sclavi lui Faraon prin mijlocitorul lor, Iosif. Antitipic aceasta înseamnă o deplină consacrare lui Dumnezeu.
  59. Va fi diferit cu Israelul. Israelul natural a rămas în relaţie de legămînt cu Dumnezeu prin făgăduinţa şi prin legea sa. Ei s-au predat în mîna lui Dumnezeu cînd au acceptat legămîntul legii.
  60. Cînd au fost neascultători de lege şi în final au respins pe Mesia, ei s-au depărtat de Dumnezeu. Apostolul Pavel a spus că ei sînt încă iubiţi pentru părinţii lor, pentru că lui Dumnzeu nu-i pare rău de darurile făcute.
  61. După completarea şi glorificarea bisericii ei vor trece de sub vechiul legămînt sub noul legămînt şi Dumnezeu le va scrie legea în inimi.
  62. Vedem că fraţii lui Iosif nu urmează aceeaşi cale ca şi egiptenii, lumea necredincioasă, deoarece ei sînt preferaţi de Dumnezeu pentru a fi poporul ales al împărăţiei pămînteşti.
  63. Iosif a vorbit poporului: “V-am cumpărat astăzi cu pămînturile voastre pentru Faraon” – Cap. 47:23.
  64. Remarcăm că Iosif foloseşte o expresia simbolică zicînd: “v-am cumpărat azi” pentru că în realitate egiptenii n-au fost toţi cumpăraţi într-o zi, ci într-o perioadă nespecificată de timp.
  65. Antitipic “azi” se referă la ziua de 1000 de ani.   Putem accepta că se referă la a 7-a zi de 1000 ani, la Mileniu.
  66. În această zi de 1000 de ani Domnul nostru Isus “va cumpăra” toată omenirea adusă din moartea adamică, pentru Tatăl, aşa cum Iosif a cumpărat tipic pe egipteni pentru Faraon.
  67. Deoarece egiptenii s-au predat în final pe ei înşişi şi viaţa lor în mîinile lui Faraon, pare să ne arate că omenirea va trebui să se predea complet voinţei Tatălui ceresc la înviere, dacă vor vrea să “cumpere” viaţa veşnică.
  68. După cum Faraon a predat munca lui Iosif, tot aşa Tatăl ceresc predă munca învierii lui Christos, cap şi corp.
  69. Deoarece Iosif spune în versetul 23: “V-am cumpărat azi cu pămînturile voastre”, pare că blestemul adus de păcat asupra pămîntului fizic, va fi ridicat de asemenea.
  70. Cînd Domnul nostru predă totul Tatălui, la sfîrşitul Mileniului, astfel ca Dumnezeu să fie totul în toţi, atunci pe drept el poate spune: “V-am cumpărat azi (ziua milenară), cu pămînturile voastre pentru Faraon   (Tatăl ceresc)”.
  71. Marelui nostru Dumnezeu şi Tată din cer aducem laudă, mulţumiri şi adorare pentru această salvare şi pentru Fiul său preaiubit care ne-a cumpărat pe noi şi întreaga lume pentru păstrarea vieţii.
  72. Amin.