ISUS NU MAI ESTE TRUP — ACUM „ESTE SPIRIT”

„Cu ce trup vor veni?” 1 Cor. 15:35.

R 5025 W. T. 15 mai 1912 (pag. 159-161)

În numărul din 1 mai al TURNULUI DE VEGHERE, am discutat despre înviere şi am arătat din cuvintele sf. Pavel că, dacă Dumnezeu n-ar fi avut ca scop o înviere, cei care au adormit în moarte ar fi pierit ca animalele. Am urmărit cu apostolul asigurările că Cristos a înviat în realitate din morţi şi a devenit Primul Rod dintre toţi cei care au adormit în moarte. Alţii, într-adevăr, au fost treziţi temporar — ca, de exemplu, fiica lui Iair, Lazăr prietenul lui Isus şi fiul văduvei din Nain.

Totuşi, niciunul din aceste exemple nu este socotit ca înviere, căci se spune că Cristos este Primul Rod dintre cei care au adormit. Trezirea lor a fost numai de o natură temporară şi că nu după mult timp ei au recăzut în somnul morţii. Ei n-au avut o înviere deplină — anastasis — o ridicare la perfecţiunea vieţii, aşa cum lucrarea răscumpărătoare a lui Isus o garantează pentru Adam şi pentru întreaga sa rasă, doritoare să o accepte în condiţiile Noului Legământ.

Vă veţi aminti că în ultimul nostru număr am demonstrat din Scripturi că nu corpului, ci sufletului îi este promisă o înviere — că sufletul Domnului nostru este cel care a mers în şeol, în hades, în starea morţii, şi că Dumnezeu L-a înviat din moarte a treia zi. Am observat o dificultate în care toată creştinătatea a fost scufundată prin teoria nescripturală că trupul este cel care va fi înviat. Noi acum continuăm să cercetăm şi să observăm bine şi alte dificultăţi în care această eroare ne-a scufundat pe noi ca credincioşi în cuvintele lui Cristos, în special în legătură cu învierea Răscumpărătorului nostru.

CE A MERS ÎN CER?

Gândul obişnuit în mintea creştinului în legătură cu moartea şi învierea lui Isus, este că atunci când a părut că moare, n-a murit; că El, fiinţa Lui, sufletul Lui, nu putea muri; ci a mers în cer, şi apoi, a treia zi, S-a întors să primească trupul care fusese răstignit; şi l-a luat la cer după 40 de zile; că de atunci încoace are acel trup; şi că îl va avea toată eternitatea, desfigurat de urmele cuielor în mâinile şi picioarele Sale, cu spinii de pe frunte şi cu semnul suliţei din coastă. Ce gând înfiorător! Cât de ciudat că am fost odată induşi în eroare de o teorie atât de nescripturală şi atât de nerezonabilă! Unii se străduiesc să atenueze această chestiune, sugerând că trupul Domnului nostru este glorificat — că străluceşte — strălucirea făcând probabil rănile cu atât mai evidente.

ABSURDITATEA TEORIILOR

PRIMITE DIN EVUL MEDIU

Prietenii noştri metodişti nu şi-au schimbat încă declaraţia despre această chestiune, şi anume: „El S-a înălţat la cer, luând trupul Său de carne cu El şi tot ce aparţine de el, şi S-a aşezat la dreapta lui Dumnezeu”. Această afirmaţie medievală admite în mod corect că nu trupul de carne a fost al Domnului, ci că El, sufletul, l-a luat cu El ca bagaj. Declaraţia „şi tot ceea ce aparţine de el”, probabil s-ar referi la încălţămintea Domnului nostru, bastonul cu care umbla şi acele haine pe care soldaţii nu le-au împărţit între ei la răstignirea Sa — dacă într-adevăr a avut altele! Dar dragii noştri prieteni metodişti vreau să fie siguri că nimic n-a fost lăsat în urmă.

Toate acestea fac parte din teoria că sfinţii când mor merg în cer şi mai târziu se întorc şi îşi iau corpul, „cu tot ce aparţine de el” — cu neplăcerile de care fuseseră scăpaţi timp de secole! Câte cufere de „lucruri ce aparţin de ei” pot fi luate de unii, şi ce sortiment variat de către alţii, nu este declarat. Nici nu se dau amănunte cu privire la cei ale căror haine etc. s-au uzat între timp. Dar nouă acestea ne-au fost deajuns, dacă ne-au ajutat să vedem absurditatea teoriilor noastre primite din „Veacurile Întunecate” — dacă acestea ne-au trezit la gândire şi la investigarea Bibliei asupra acestui subiect important şi interesant.

CE SPUN SCRIPTURILE?

Prezentarea Bibliei a acestui subiect este în toate privinţele raţională, constantă şi armonioasă. Sf. Pavel arată că „există un trup natural şi există un trup spiritual”. El nu vrea să spună şi nu spune că trupul spiritual este un trup uman slăvit. Chiar dimpotrivă. El declară că trupul de „carne şi sânge nu poate moşteni împărăţia lui Dumnezeu” — indiferent cât de slăvit ar putea fi. O fiinţă umană este atât de complet diferită de o fiinţă spirituală, încât, după cum spune sf. Pavel, „Încă nu s-a arătat ce vom fi” la schimbarea învierii noastre; şi Scripturile nici măcar nu încearcă să ne dea o explicaţie.

Biblia numai declară că după cum acum purtăm chipul celui pământesc, Adam, prin schimbarea învierii glorioase ni se va da o parte în natura şi asemănarea celui de-al Doilea Adam, Domnul nostru glorios. Vom fi ca El şi Îl vom vedea aşa cum este; şi, să remarcăm, trebuie să ne schimbăm din stările de carne şi sânge la stările spirituale prin puterea învierii, pentru a-L putea vedea aşa cum este. Desigur, aceasta dovedeşte că Domnul nostru Isus nu mai este carne, cum a fost odată — „în zilele vieţii Sale pământeşti”. Evrei 5:7.

DEOSEBIREA DINTRE CORPURILE CEREŞTI

ŞI CORPURILE PĂMÂNTEŞTI

Textul nostru atrage atenţia asupra deosebirii dintre corpurile celeste şi cele terestre, sau pământeşti, şi declară că ele au glorii diferite. Ne spune că primul Adam a fost făcut un suflet viu, o fiinţă umană, dar că Răscumpărătorul nostru, care S-a umilit şi a luat natura pământească, „din pricina morţii pe care a suferit-o” a devenit astfel al doilea Adam — Domnul Ceresc. Deosebirea largă dintre al doilea Adam şi primul Adam este arătată clar. Unul a fost pământesc iar celălalt este ceresc. După cum noi purtăm acum chipul celui pământesc, dacă vom fi credincioşi vom purta chipul ceresc al Domnului nostru, al Doilea Adam, după schimbarea învierii.

Sf. Pavel ilustrează spunând că noi cunoaştem multe feluri de organisme pe planul pământesc sau de carne — un trup de carne al omului, altul al fiarelor, altul al păsărilor şi altul al peştilor. Dar oricât de diferite ar fi organismele, toate sunt pământeşti. Tot aşa pe planul ceresc, planul spiritual, există varietăţi de organisme, dar toate sunt spirite.

Tatăl nostru ceresc este Capul sau Principalul — „Dumnezeu este spirit”. Heruvimii, serafimii şi ordinele încă mai joase de îngeri sunt toate fiinţe spirituale; şi Isus Cristos, Răscumpărătorul nostru, după ce Şi-a terminat lucrarea de sacrificare stabilită pentru El, a fost înviat pe plan spiritual — mai presus de îngeri, stăpâniri şi puteri — după Tatăl; şi astfel citim: „Acum Domnul este Spirit”. Şi iarăşi, „fiind omorât în trup, dar făcut viu în duh”. 1 Pet. 3:18.

Cu cât examinăm mai mult subiectul, cu atât ne apar mai neînţelepte şi mai nescripturale vederile transmise nouă din Veacurile Întunecate. De exemplu, Scripturile arată clar că Răscumpărătorul nostru, înainte de a deveni om, a fost fiinţă spirituală —„Unicul Fiu din partea Tatălui, plin de har şi de adevăr”. Părăsirea planului spiritual pentru a deveni om este scriptural descrisă ca o mare supunere sau umilire. Este oare raţional să credem că Tatăl ceresc ar continua pentru toată eternitatea acea umilire, după ce şi-a servit scopul intenţionat? În mod sigur El n-ar face nimic de felul acesta!

Biblia ne spune de ce Isus S-a umilit la natura umană — „cu puţin mai prejos de îngeri”. Aceasta a fost deoarece un om a păcătuit, şi Răscumpărătorul trebuia, sub Lege, să fie pe acelaşi plan de fiinţă ca acela pe care îl va răscumpăra. Astfel Iehova a specificat în mod deosebit: „Ochi pentru ochi, dinte pentru dinte, viaţă pentru viaţă”. Prin urmare, moartea unui înger, sau a Domnului nostru în starea Sa preumană, nu putea efectua plata pedepsei omului şi eliberarea consecutivă a rasei condamnate. Astfel din nou citim: „Mi-ai pregătit un trup”, „din pricina morţii”. Evr. 10:5; 2:9

DUMNEZEU L-A ÎNĂLŢAT FOARTE SUS

Nimeni nu pune la îndoială că aceasta se aplică exclusiv la experienţele Domnului nostru în timpul anilor în care „El, măcar că era bogat, S-a făcut sărac pentru voi, pentru ca, prin sărăcia Lui voi să vă îmbogăţiţi”. Sigur că nu se poate presupune că Tatăl ar aranja un plan prin care credincioşia Răscumpărătorului în împlinirea răscumpărării omului L-ar costa o eternitate de sărăcie, umilinţă, degradare la un plan „cu puţin mai prejos decât îngerii”, în timp ce Biserica va fi îmbogăţită şi va ajunge la o stare spiritulă „mai presus decât îngerii” — făcută „părtaşi firii dumnezeieşti”. 2 Petru 1:4.

Dimpotrivă, chiar acelaşi apostol care ne spune despre umilirea Domnului nostru, duce subiectul la punctul final, spunându-ne despre credincioşia Sa ca Omul Isus Cristos, până la moarte, chiar moarte de cruce; apoi el adaugă o asigurare a credincioşiei Tatălui ceresc în faptul că n-a lăsat pe Fiul Său pe un plan mai jos: „De aceea”, spune apostolul, „Dumnezeu L-a înălţat foarte sus şi I-a dat Numele care este mai presus de orice nume”. Şi aceasta este în armonie cu cuvintele Domnului nostru din rugăciunea către Tatăl. O bucurie I-a fost pusă înainte de către Tatăl — o bucurie de a plăcea Tatălui, de a aduce o binecuvântare omenirii şi de asemenea bucuria înălţării, ca răsplată specială pentru ascultare.

Dar Răscumpărătorul, ignorând toate promisiunile unei glorii mai înalte ca răsplată pentru credincioşia Sa, S-a rugat Tatălui doar cu aceste cuvinte: „Tată, preamăreşte-Mă la Tine Însuţi cu slava pe care o aveam cu Tine înainte de a fi lumea”. În umilinţă n-a cerut nicio răsplată. Nu S-a rugat: Aminteşte-Ţi că ai promis o înălţare mai mare în glorie! Nu, El va fi foarte mulţumit să fi servit scopul şi planul Tatălui şi apoi să Se întoarcă la starea glorioasă în care a fost înainte de a lăsa slava, şi pentru noi a devenit sărac şi a luat natura umană. Şi ce a spus Tatăl ceresc drept răspuns la acea rugăciune? O, ne amintim cuvintele lui Iehova, care au fost: „L-am şi preamărit şi Îl voi mai preamări”, sau mai mult — implicaţia este aceea a unei slăvi încă mai înalte decât aceea de care S-a bucurat înainte de a fi făcut trup.

A APĂRUT ŞI A DISPĂRUT

Se prezintă două linii de dificultăţi, la una dintre ele se poate răspunde şi la cealaltă nu. Dificultatea la care nu se poate răspunde este atunci când un om cu o minte naturală caută să înţeleagă. El găseşte că este imposibil de înţeles, aşa cum sunt şi alte puncte ale revelaţiei divine. Sf. Pavel explică aceasta, spunând: „Omul natural nu primeşte lucrurile Duhului lui Dumnezeu … nici nu le poate cunoaşte, pentru că ele se înţeleg duhovniceşte”. Apostolul continuă şi ne spune că toţi oamenii sunt oameni naturali, cu excepţia celor concepuţi de Spirit sfânt. Toţi oamenii naturali, la învierea lor vor primi corpuri pământeşti sau umane, în timp ce toţi cei spirituali, Noile Creaturi în Cristos, vor primi corpuri spirituale, după cum explică sf. Pavel în contextul nostru, versetele 36-50.

Aceia dintre cititorii noştri deci, care niciodată nu L-au acceptat pe Cristos şi n-au făcut o deplină consacrare a tot ce au ca să fie ucenicii Lui, urmând în urmele Lui, pot şti că n-au fost concepuţi de Spirit sfânt (deoarece numai pe baza acestor condiţii este cineva conceput de spirit). Acestora deci, le vom cere să se gândească la ceea ce spunem, şi să reţină, dacă doresc, temporar, până când, în providenţa lui Dumnezeu, poate vor fi concepuţi de Spirit sfânt şi astfel să li se permită să înţeleagă chestiuni spirituale cum este aceasta.

O altă clasă care are dificultate asupra acestui subiect sunt cei concepuţi de spirit care au fost încurcaţi în raţionamentul lor prin declaraţia crezurilor cu privire la învierea corpului. Este dificil să ne dezvăţăm de eroare. Vizitând diferite ţări şi aflând de puterea superstiţiei asupra păgânilor, ne-am spus: credem că noi creştinii avem la fel de mare dificultate în a ne dezvăţa de erorile noastre cum au aceşti păgâni în a se elibera de ale lor.

CEI NECONSACRAŢI NU POT ÎNŢELEGE PROBLEMELE SPIRITUALE

Venind la întrebarea, ce va fi înviat, am observat faptul că Domnul nostru a apărut într-un corp de carne şi le-a arătat ucenicilor urma cuielor şi rana făcută de suliţă. Dar noi, poate, n-am observat că numai de două ori S-a arătat astfel, şi doar pentru câteva momente de fiecare dată. Celelalte şase sau şapte arătări în timpul acestor patruzeci de zile au fost de asemenea foarte scurte şi în trupuri diferite — o dată ca un grădinar, altă dată ca un călător — a treia oară ca un străin pe ţărm, iar lui Saul din Tars ca o fiinţă spirituală de o strălucire mai mare decât îngerească, „o lumină din cer, a cărei strălucire întrecea pe cea a soarelui”. Am trecut cu vederea faptul că aceste arătări, dacă sunt puse toate împreună, probabil că n-ar depăşi patru ore din cele patruzeci de zile în care Domnul nostru a zăbovit cu ucenicii Lui după înviere şi înainte de înălţare. N-am fost studenţi critici când am omis aceste lucruri şi am uitat să ne întrebăm de ce au fost aşa aceste lucruri.

Acum vedem mai distinct de ce Domnul nostru a procedat aşa. Ucenicii Lui au fost oameni naturali şi de aceea n-au putut aprecia lucrurile spirituale. Mai mult, ei n-au putut primi îndrumarea Spiritului sfânt până la înălţarea Domnului şi la înfăţişarea înaintea Tatălui pentru Biserica Sa, ca să facă satisfacţie pentru păcatele lor şi pentru a-i face împreună sacrificatori cu El. Între timp, dacă Isus n-ar fi zăbovit acele patruzeci de zile — dacă S-ar fi înălţat imediat după învierea Sa — ucenicii, uimiţi şi dezorientaţi, n-ar fi avut asigurarea învierii Sale. Ei ar fi găsit a fi imposibil să meargă şi să spună poporului că El fusese înviat din morţi când nu aveau nicio dovadă în această privinţă.

Şi chiar dacă Isus li S-ar fi arătat aşa cum i S-a arătat lui Saul din Tars, mai presus de strălucirea soarelui, aceasta n-ar fi fost convingător şi satisfăcător. Ei ar fi putut spune: Iată un fenomen, dar cum putem să-l asociem în mod clar cu viaţa şi moartea lui Isus? Lucrurile au fost diferite cu Saul din Tars. El a avut nevoie de ceva ce să-l trezească complet şi să-l înveţe pentru totdeauna, şi pe alţii prin el, că Domnul nu este Om, ci „Spirit”. Pe lângă aceasta, unii dintre ucenicii care deja credeau au putut să-i dea lui Saul din Tars asigurări despre ceea ce ei cunoşteau cu privire la învierea lui Isus şi la înălţarea Sa.

NICIO SUGESTIE NECHIBZUITĂ ÎN BIBLIE DESPRE ÎNVIERE

Domnul a adoptat singurul mod rezonabil de a-i ajuta pe ucenici să înţeleagă că nu mai era mort — că a fost înviat din morţi — şi că nu mai era om, ci fusese glorificat şi devenise o fiinţă spirituală. Cele două lucruri erau necesare şi au fost făcute în acelaşi timp.

Chiar şi cu ocazia în care a apărut într-un corp asemenea celui răstignit, Domnul a avut grijă ca manifestarea să fie în astfel de condiţii încât să fie clar dovedit că devenise o fiinţă spirituală. El a intrat în camera unde erau ei în timp ce uşa era închisă, şi după câteva cuvinte schimbate cu ei a dispărut dinaintea lor, aşa cum nicio fiinţă umană n-ar fi putut face şi cum niciodată n-a făcut în timpul căii Sale pământeşti. Faptul că apostolii au înţeles ideea este bine dovedit prin argumentul sf. Pavel asupra acestui subiect din context. Nu există nicio sugestie nechibzuită în Biblie, că Isus ar avea un corp de carne în cer — aceasta se află doar în crezurile noastre şi în cărţile de cântări, pregătite pentru noi de către strămoşii noştri, bine intenţionaţi dar greşiţi, care obişnuiau să se ardă unul pe altul pe rug dacă nu reuşeau să fie prompt de acord asupra acestui fel de declaraţii.

Îi plângem pe cei morţi, dar ei se vor trezi;

Pe cei ce i-am pierdut, dar ei vor fi restabiliţi!

O, cum inimile ar putea să ni se frângă

De n-am avea cuvântul sacru!

Ochi înceţoşaţi, privirea sus! inimi triste, bucuraţi-vă!

Privind prin curcubeul făgăduinţei,

La sunetul acelei voci profetice:

„Eu fac toate lucrurile noi.”