“Fiindcă atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, că a dat pe singurul Lui Fiu, pentru ca oricine crede în El, să nu piară, ci să aibă viaţă veşnică”. Ioan 3:16

Dumnezeul cel atotputernic, Tatăl Domnului nostru Isus Hristos este izvorul oricărui dar bun şi desăvârşit.

Dintre toate darurile Sale, cel mai mare dar pentru noi este acela că ne-a dat pe fiul Său ca mântuitor.

Este vrednic de remarcat, că toţi creştinii recunosc că moartea şi învierea Domnului Isus sunt punctele centrale ale operei de mântuire a omului şi constituie bazele credinţei creştine (Ioan 3:16, 1 Ioan 2:2).

Ne întrebăm însă, de ce oare a fost necesar să moară Isus pentru omenire?

Răspunsul la această întrebare îl găsim în Biblie, considerând-o în totalitatea sa de inspiraţie divină.

Datorită neascultării, părintele nostru Adam a fost condamnat la moarte, această condamnare trecând asupra tuturor urmaşilor săi (Romani 5:12).

Pentru ca Adam şi urmaşii săi să poată fi răscumpăraţi (eliberaţi) din sentinţa morţii, trebuia să se plătească un preţ egal: un om desăvârşit pentru un om desăvârşit (cum a fost Adam înainte de cădere) — Exod 21:23. Deoarece nu era nici un om perfect pe pământ, Dumnezeu în marea Sa iubire a pregătit acest preţ corespunzător în persoana fiului Său, Isus. Astfel, Isus a lăsat mărirea cerească (2 Corinteni 8:9), a venit aici pe pământ şi a murit, “El, Cel neprihănit, pentru cei nelegiuiţi” (1 Petru 3:18), pentru a câştiga omului drepturile pierdute: viaţa, fericirea şi domnia asupra pământului, pe care le-a avut la început (Genesa 1:28). Despre acest fapt Isus ne spune că “Fiul omului a venit să caute şi să mântuiască ce era pierdut (Luca 19:10), iar marele apostol Pavel spune că prin harul lui Dumnezeu “El   să guste moartea pentru toţi” (Evrei 2:9).

Ce valoare are pentru omenire moartea şi învierea Domnului?

Mulţi creştini cred că Isus a gustat moartea numai pentru cei care, în această eră creştină, acceptă pe Isus ca Mântuitorul lor, motiv pentru care toţi aceştia vor primi răsplată cerească. În cazul acesta ce se va întâmpla cu milioanele de oameni care au trăit înainte de Isus sau cu cei care au o altă religie decât cea creştină?

În baza autorităţii Bibliei, noi susţinem că în această eră creştină are loc o alegere şi mântuire prin credinţă, în condiţii nefavorabile, a unui popor deosebit despre care Isus spune că este compus dintr-un număr mic: “îngustă este calea care duce la viaţă şi puţini sunt cei ce o află” (Matei 7:14). Numai acestora le este promisă schimbarea naturii umane în natură spirituală, spre a fi pentru totdeauna cu Domnul în cer (Ioan 14:2).

Pentru restul omenirii Dumnezeu n-a intenţionat să-i schimbe “locuinţa” de pe pământ în cer. Dimpo-trivă, omul a fost creat pentru pământ şi urmează ca pământul să fie transformat pentru a deveni o “locuinţă” perfectă pentru om (Ezechiel 36:35).

Ar fi în totală contradicţie cu minunata însuşire a lui Dumnezeu — iubirea — dacă am crede că învierea celorlalţi oameni, care nu fac parte din cei aleşi, ar fi numai cu scopul de a-i pedepsi şi încă cu un chin veşnic pentru păcate comise “în vremurile trăite în neştiinţă” (Faptele Apostolilor 17:30).

Apostolul Ioan spune despre Isus: “Lumina aceasta era adevărata Lumină, care luminează pe orice om venind în lume” (Ioan 1:9). Fără îndoială, “Lumina”   n-a luminat pe cei dinainte de Isus, după cum nu toţi au fost luminaţi nici în cursul erei creştine (Matei 11:25; 13:11). Rezultă, deci, că în acord cu dreptatea şi iubirea absolută a Creatorului, El va da posibilitate tuturor să dobândească viaţă veşnică în Împărăţia de o mie de ani, sub conducerea gloriosului Rege al Regilor, Isus (Apocalips 20:2,6; 19:16; Daniel 7:27). De aceea luminarea tuturor popoarelor şi ajungerea lor, treptat, în condiţii favorabile, la cunoştinţa adevărului, face parte din programul divin de readucere a omenirii la starea de perfecţiune pierdută în Eden. “Despre aceste vremi a vorbit Dumnezeu prin gura tuturor sfinţilor Săi prooroci din vechime” (Faptele Apostolilor 3:21).

Iată câteva profeţii care ne vorbesc despre acest timp binecuvântat, ca fiind singurul remediu în vederea eliberării creaturii gemânde: “Nu se va face nici un rău … pe tot muntele Meu cel sfânt; căci pământul va fi plin de cunoştinţa Domnului, ca fundul mării de apele ca-re-l acopăr” (Isaia 11:9), “… oamenii vor înflori în cetăţi ca iarba pământului” (Psalmul 72:16), “… după cum pământul face să răsară lăstarul lui … aşa va face Domnul Dumnezeu, să răsară mântuirea şi lauda, în faţa tuturor neamurilor” (Isaia 61:11).

S-au îndeplinit aceste preziceri profetice până în prezent? Este evident că nu. Pentru aceasta, noi creştinii “studenţi în Biblie” aşteptăm înnoirea tuturor lucrurilor (Matei 19:28) pe acest pământ, binefăcătoare pentru toţi cei care vor respecta legile divine, venite atunci din Sion (Isus cu Biserica — Apocalipsa 20:6) şi cuvântul lui Dumnezeu venit din Ierusalim (Mica 4:2, Isaia 2:3).

Realizarea acestor scopuri divine va convinge pe fiecare om că, într-adevăr, Isus este cel mai minunat dar făcut vreodată omenirii.