IUBIREA DE FRAŢI, O PROBĂ CRUCIALĂ

„Iată ce bine şi ce plăcut este pentru fraţi să locuiască împreună în unitate!” Psa. 133:1.

R 4994 b W. T. 15 martie 1912 (pag. 98-99)

Psalmul 133 este evident profetic şi pare că se referă la fraţii din „biserică, trupul lui Hristos”. Acest gând este implicat în versetul al doilea, care spune: „Este ca mirul de preţ pe cap, care curge pe barbă, pe barba lui Aaron şi se scurge pe marginea veşmintelor lui”, care este o ilustraţie a Spiritului sfânt care curge în jos peste Corpul lui Cristos, Biserica.

Psalmul pare a fi în special aplicabil la zilele noastre, deşi a fost întotdeauna o privelişte plăcută să vezi fraţi locuind împreună în unitate. În timpuri de persecuţie ar fi mai mare unitate, deoarece probabil mai puţini s-ar alătura Bisericii; ar fi posibil ca persecuţiile din afară să-i împiedice pe toţi, în afară de cei cu adevărat consacraţi. Astfel de persecuţii ar fi simţite de toţi, şi numai cei care ar avea interes comun şi cauză comună ar fi atraşi împreună.

Dar când persecuţia ar înceta şi când mai mulţi care n-ar fi aşa zeloşi ar intra în Biserică, ocaziile pentru neînţelegeri ar părea să crească. Deşi astăzi există multă împotrivire faţă de copiii luminii, există se pare puţină persecuţie. Adevărul a atras un număr, dintre care unii, probabil, nu sunt în totul cum ar trebui să fie. De fapt, niciunii dintre ei nu sunt ceea ce doresc să fie — asemănări ale dragului Fiu al lui Dumnezeu; dar toţi ar trebui să se străduiască să atingă acel standard.

CAUZELE FRICŢIUNII ÎN CREŞTERE

Ar putea părea ciudat la început că ar exista vreo fricţiune între aceşti copii favorizaţi ai lui Dumnezeu. S-ar presupune că inimile lor ar fi atât de pline cu Spirit sfânt încât n-ar exista niciun loc pentru buruienile urii, invidiei, certei, geloziei, şi că acestea ar fi scoase afară de către roadele Spiritului. Poate aceasta a fost starea noastră la început când ne-am consacrat; şi n-a fost loc pentru aceste fapte ale cărnii. Dar se pare că pricinile de fricţiune se înmulţesc în loc să scadă. Este potrivit deci să observăm sursa dificultăţii şi astfel să putem respinge pericolul şi să fim făcători de pace printre fraţi. „Noi care suntem tari suntem datori să răbdăm slăbiciunile celor neputincioşi” (Rom. 15:1). Dacă acest standard este măsura, nu există atât de mulţi tari cum am sperat; de aceea, se cuvine ca fiecare dintre noi să devină tare şi de ajutor fraţilor slabi din Biserică.

Un lucru care trebuie luat în considerare este că există mai mare ocazie de fricţiune printre cei care sunt Noi Creaturi concepute de spirit decât există în lume în general; adică, un grup de oameni din Biserica nominală ar găsi mai uşor să trăiască împreună în unitate şi pace decât ar găsi un grup de oameni mai profund luminaţi, activaţi de Adevăr. Această afirmaţie ar putea părea ciudată la început, dar devine mai evidentă când o examinăm. În religia Bisericii nominale este mai mult o chestiune de formă. La creştinii nominali este obişnuinţa să se îmbrace de sărbătoare şi să meargă la adunări, să stea în linişte şi apoi să se întoarcă acasă. Sunt observate lucruri plăcute, ca, de exemplu, strălucirea soarelui, florile, baticurile. Astfel ziua trece. Dar la cei mai luminaţi există o activitate mai mare a minţii, a gândirii. Şi noi iubim florile şi toate lucrurile date nouă de către Tatăl nostru Ceresc. Le discutăm pe acestea — şi sunt multe ocazii pentru discuţie; căci, după cum nu sunt două persoane să arate exact la fel, tot aşa nu sunt nici două persoane să gândească la fel.

Unii din poporul Domnului se laudă că ei gândesc pentru ei înşişi. Dar cursul cel mai înţelept pentru noi este să credem pentru noi înşine. Unele subiecte sunt chestiuni de deducţie şi nu de cunoştinţă. Noi suntem învăţaţi de Dumnezeu. El ne spune aşa şi aşa în Cuvântul Său, şi dacă noi acceptăm aceste afirmaţii aşa cum vin de la Domnul, putem face astfel fără prea multă discuţie. Este plăcut, desigur, să filosofăm asupra învăţăturilor Cuvântului lui Dumnezeu; este privilegiul nostru să credem ceea ce Domnul ne-a declarat. Dar orice filosofare am face, ar trebui să o ţinem sub control şi în armonie cu declaraţia divină. Şi când ne amintim că în timp ce noi filosofăm şi ceilalţi de asemenea filosofează, vedem unde intervine dificultatea doctrinară.

Aceste diferite chestiuni doctrinare sunt extrase din Scripturi. Dar de îndată ce începem să raţionăm asupra unor lucruri care nu sunt scrise, există pericol de conflict. Oricine se ţine foarte aproape de Cuvântul lui Dumnezeu, nu numai că îşi va face bine lui însuşi, dar şi va putea să evite controversa cu alţi fraţi şi cu filosofiile lor. Presupunem că Domnul n-ar fi împotrivă să avem anumite idei personale în anumite privinţe. Totuşi, trebuie să ne amintim că dacă avem un gând şi îl prezentăm fraţilor şi lor nu li se pare logic, nu trebuie să-l forţăm asupra lor, şi nici ei să nu-şi forţeze vederile lor asupra noastră. Dificultatea pare a fi că în aceste chestiuni există o tendinţă de a lupta pentru fiecare idee până la capăt, de a dori ca toată lumea să fie de acord cu noi, când calea potrivită ar fi să fim mulţumiţi şi să lăsăm chestiunea deoparte.

Fiecare frate are dreptul la opinia sa. Nu avem niciun drept să facem probe din vederile noastre. Lucrurile care sunt probe sunt lucrurile date nouă în Scripturi; ca, de exemplu, este o probă pentru noi şi în ceea ce priveşte poziţia noastră cu fraţii, să credem că Isus Cristos este Unsul şi Mântuitorul lumii; că vom fi comoştenitori cu El şi vom avea parte de moştenirea Lui; că suntem cumpăraţi cu un preţ; că trebuie să avem parte cu Domnul nostru în suferinţele din acest timp de acum şi în gloriile care urmează.

Astfel de afirmaţii clare scripturale trebuie să fie baza credinţei noastre, şi nu ceva interpretări fanteziste date acestora de către unii. Unii văd liniile mai generale; unii văd detaliile şi nu văd liniile mai generale. În timp ce aceia care au idei diferite nu trebuie nici învinuiţi nici lăudaţi, totuşi ei trebuie să înţeleagă ideea că trebuie să fim dispuşi să suferim pentru Adevăr — în loialitatea noastră faţă de Dumnezeu, faţă de fraţi şi faţă de Adevăr în general.

ADEVĂRUL ATRAGE

CARACTERE PUTERNICE

Trebuie să ne amintim că aceşti fraţi care găsesc că este atât de dificil să locuiască împreună în unitate, au această dificultate în parte datorită vredniciei lor înnăscute sau caracterului. Sunt unii oameni ale căror caractere sunt asemenea plastelinei; sunt alţii în care se poate face o urmă trecătoare, ca într-o minge de cauciuc; însă alţii sunt asemenea diamantelor. Clasa celor care sunt asemenea diamantului a ajuns la o fermitate a texturii, a caracterului. Dacă punem câteva bile de plastelină, câteva mingi de cauciuc şi câteva diamante într-un vas şi le scuturăm bine, diamantele vor zgâria tot ceea ce vine în contact cu ele, pentru că sunt atât de tari. Domnul nu caută acum clasa mingilor de cauciuc, nici clasa celor de plastelină. La timpul cuvenit Domnul va lucra cu toate clasele — cu oamenii care sunt de felul plastelinei şi cu oamenii care sunt de felul mingilor de cauciuc. Dar ştim că Adevărul este atractiv acum numai pentru clasa mărgăritarelor, clasa diamantului.

Când aflăm că există pericolul de a ne poticni unul pe altul, de a ne răni unul pe altul, cunoştinţa aceasta ar trebui să ne dea înţelepciune. Trebuie să apreciem faptul că aceşti fraţi au caractere adevărate şi că nu sunt de felul plastelinei. Chiar neînţelegerile dintre ei arată caracter. Trebuie să încercăm să apreciem faptul acesta şi astfel să ne deprindem încât să nu-i irităm. Trebuie să-i sfătuim şi să ne amintim că ei, ca Noi Creaturi, sunt tot atât de doritori să placă Domnului cum suntem noi. Trebuie, prin urmare, să avem răbdare unul cu altul. Există un text în Noul Testament care declară: „Noi ştim că am trecut din moarte la viaţă pentru că iubim pe fraţi. (1 Ioan 3:14). Sugestia este că unii dintre fraţi vor fi greu de iubit, şi dacă n-am trecut din moarte la viaţă, nu vom fi în stare să-i iubim.

Adevărul pare să pună stăpânire pe caracterele mai puternice, mai degrabă decât pe cele mai slabe. Primele au în carnea lor mai multă fermitate, hotărâre şi combativitate decât au mulţi alţii, care sunt prea flexibili şi schimbători pentru a fi acceptabili pentru Domnul ca membri ai „turmei mici” de învingători. Astfel vedem că tocmai calitatea care ne face acceptabili pentru Domnul şi care este o calitate a poziţiei de învingător, este un serios dezavantaj în unele privinţe, când un număr din aceştia se adună ca o Biserică.

Nici un diamant care ar fi acoperit de noroi n-ar tăia nimic, n-ar zgâria nimic; dar puneţi 12 diamante împreună, şi cu cât se va îndepărta mai mult elementul noroi de pe ele, cu atât vor putea zgâria, freca şi tăia mai mult. Tot aşa este şi cu mărgăritarele Domnului — cu cât se vor aduna mai mult împreună, cu atât se vor trezi mai mult, cu atât mai multe ocazii vor fi pentru fricţiune şi cu atât mai necesar va fi ca toţi să fie bine încrustaţi în Spirit sfânt şi acoperiţi cu el, care, asemenea uleiului, este neted şi unsuros şi lucrează spre a preveni fricţiunea.