LIBERTATEA CREŞTINĂ BAZATĂ PE PRINCIPII
R5501 W. T. 15 iulie 1914 (pag. 218-219)
Nu trebuie să uităm niciodată că autoritatea noastră de a ne întâlni ca fraţi este Cuvântul Învăţătorului: „Căci acolo unde doi sau trei sunt adunaţi pentru numele Meu, acolo sunt şi Eu în mijlocul lor” (Mat. 18:20). Deoarece aceasta este natura dreptului nostru de a ne întâlni ca popor al Domnului, trebuie să-l recunoaştem ca un drept egal pentru toţi cei din poporul Domnului care pot alege să se întâlnească în numele Lui în orice loc şi oricând. Trebuie să ne amintim ilustraţia biblică ((886)) a acestui principiu: Într-o împrejurare cei 12 ucenici s-au întors dintr-un turneu de propovăduire, iar sf. Ioan I-a spus lui Isus: „Învăţătorule, noi am văzut pe un om scoţând demoni în Numele Tău şi l-am oprit, pentru că nu merge după noi. Nu-l opriţi, i-a răspuns Isus, fiindcă cine nu este împotriva voastră este pentru voi” (Luca 9:49, 50). Acesta oprit de către Ioan ar corespunde bine cu unii de acum care ţin adunări, altele decât cele la care participăm noi. Ce a spus Isus? „Nu-l opriţi, căci nu este nimeni care să facă o minune în Numele Meu şi să Mă poată vorbi de rău îndată după aceea”. Marcu 9:38-40.
Aici este un principiu general care va servi să îndrume, să instruiască poporul lui Dumnezeu de astăzi în ceea ce priveşte voinţa Sa în probleme asemănătoare. Desigur că noi considerăm aranjamentele noastre cele mai plăcute Domnului, altfel nu le-am face aşa. Dacă alţii gândesc altfel, răspunderea este a lor şi a Domnului. Nu este treaba noastră să-i oprim, ci este a Domnului să-i binecuvânteze sau nu, conform înţelepciunii Sale în conducerea lucrării Sale.
Cineva ar putea sugera: Dacă s-ar pune această idee în practică, nu s-ar putea să despartă adunările poporului Domnului în grupări foarte mici? Răspundem că aceasta trebuie să depindă numai de fraţi. Ei au dreptul să se adune câte doi sau trei sau în număr mai mare. Dacă ei află că este în avantajul lor să se întâlnească în grupuri mai mari, fără îndoială că vor fi bucuroşi să facă aşa. Aceasta înseamnă multă libertate în Biserică în cadrul liniilor cuvântului şi spiritului învăţăturii lui Isus, direct sau prin apostolii Săi.
Fraţii care se întâlnesc într-o adunare trebuie să înţeleagă că procedând aşa, în mod cuvenit ei renunţă sau îşi pierd unele dintre libertăţile şi privilegiile lor personale. Preferinţele individuale trebuie să fie mai mult sau mai puţin supuse preferinţelor adunării. Chiar şi majoritatea adunării trebuie să ia în considerare dorinţele minorităţii şi dacă este posibil să modereze aranjamentele, aşa încât toţi să poată fi incluşi şi mulţumiţi în privinţa vorbitorilor şi în privinţa locului şi caracterului adunărilor. Nimeni nu trebuie să se gândească în mod egoist numai la preferinţele şi la bunăstarea sa proprie. Spiritul cooperării, Regula de Aur, spiritul iubirii trebuie să prevaleze. Şi după cum acest lucru este adevărat, toţi cei care sunt plini de spiritul Învăţătorului şi care trăiesc aproape de El vor găsi părtăşie unul cu altul în renunţarea la preferinţele personale în interesul tuturor.
Conştiinţa trebuie respectată
Singurele lucruri la care nu se poate renunţa în favoarea voinţei majorităţii sunt problemele de conştiinţă. Nimeni nu trebuie să facă ceea ce crede el că este păcat, nedreptate, rău, chiar dacă tot restul fraţilor cred că este bine. Şi nimeni nu trebuie să lase nefăcut ceea ce îi dictează conştiinţa, chiar dacă este îndrumat astfel de toţi ceilalţi fraţi din adunare.
Conştiinţa trebuie respectată întotdeauna — niciodată să nu fie înăbuşită sau încălcată. Nici unul care stă credincios faţă de conştiinţa sa nu trebuie să fie dispreţuit de către fraţii săi, chiar dacă conştiinţa lor priveşte lucrurile diferit. Dimpotrivă, curajul său de a sta ferm în convingerile sale trebuie considerat că este de apreciat.
Pe aceste principii poate fi menţinută libertatea în Corpul lui Cristos; şi vom găsi binecuvântare în măsura în care cei care au aceeaşi minte pot avea părtăşie unii cu alţii. Unde părtăşia nu este menţinută, strângerea laolaltă nu este nici de dorit, nici în armonie cu aranjamentul divin. Dar unde fraţii găsesc avantajos să se întâlnească în adunări diferite, se va găsi, credem noi, că la început s-a exercitat o prea mare restrângere a libertăţii personale, şi că majoritatea a fost prea indiferentă faţă de sentimentele fraţilor care constituiau minoritatea.
Dar chiar şi acolo unde poate fi găsit necesar sau de dorit să fie mai multe adunări ale poporului Domnului într-un oraş, este desigur adevărat că ei trebuie să aibă o inimă şi o minte, şi să aparţină unei singure părtăşii frăţeşte sub Capul Uns. Ei trebuie să aibă consideraţie faţă de interesele celorlalţi, şi să facă tot ce le stă în putere „pentru a se îndemna la dragoste şi fapte bune”. Evr. 10:24.