Locul picioarelor Lui Iehova făcut glorios

[aşternutul] unde se odihnesc picioarele Mele.” „Picioarele Lui [Iehova] vor sta în ziua aceea pe Muntele Măslinilor.” Isa. 66:1; 60:13; Zah. 14:4; Mat. 5:35; Fapt. 7:49.

AŞTERNUTUL picioarelor lui Dumnezeu numai glorios na fost în timpul celor şase mii de ani trecuţi: păcatul, durerea, plânsul, suferinţa psihică şi fizică şi moartea l-au făcut o vastă capelă funerară în care acum, după o estimare conservatoare, cel puţin cincizeci de mii de milioane de oameni aşteaptă să vină timpul când blestemul dreptăţii divine va fi ridicat şi lumina favorii divine, strălucind pe faţa lui Isus Cristos Domnul nostru, va răsări ca Soare al Dreptăţii —

„Negre umbre de păcat alungă
Şi-a lui rază blândă noaptea în lumină schimbă”.

În acest scop Dumnezeu a făcut pregătiri îmbelşugate. Preţul de răscumpărare pentru Adam şi pentru toţi cei care în calitate de copii ai săi au suferit pierdere prin el, a cumpărat lumea întreagă şi a asigurat fiecărui membru al ((648)) rasei o ocazie pentru o încercare de viaţă veşnică sub condiţii favorabile; dar acesta a făcut chiar mai mult, a cumpărat Paradisul— căminul lui Adam (pierdut prin încălcarea lui Adam) şi stăpânirea sa ca rege al Pământului, ca reprezentant al lui Dumnezeu, Creatorul şi Tatăl lui.

De aceea citim: „Iar la tine, turn al turmei [Cristos], deal al fiicei Sionului, la tine va veni şi la tine va ajunge prima stăpânire” (Mica 4:8). Apostolul Pavel de asemenea vorbeşte despre „răscumpărarea stăpânirii dobândite” (Efes. 1:14). Şi Domnul nostru S-a referit la aceasta într-una din pildele Sale, arătând că El a cumpărat nu numai omenirea, comoara, ci şi câmpul, lumea, Pământul de sub blestem: şi că toţi cei care I se alătură, ca membri ai clasei Împărăţiei, participă la acea cumpărare a câmpului şi a comorii. Mat. 13:44.

Întreaga lucrare a Mileniului va consta în rearanjarea şi glorificarea aşternutului picioarelor lui Iehova. Paradisul, când a fost pierdut prin păcat, n-a fost decât o „grădină” într-un colţ al Pământului, dar, deoarece rasa lui Adam s-a înmulţit pentru a umple Pământul conform intenţiei divine (Gen. 1:28) şi deoarece toţi au fost răscumpăraţi, va fi necesar să se facă un Paradis suficient de mare pentru a-i cuprinde pe toţi; iar aceasta va implica faptul că tot Pământul va deveni ca grădina Edenului în privinţa rodirii, frumuseţii şi perfecţiunii. Şi toate acestea sunt promise ca fiind marea încununare viitoare a planului divin. Fapt. 3:20, 21; Apoc. 2:7; 2 Cor. 12:4.

Dar cel mai bogat giuvaer din aşternutul glorificat al picioarelor Domnului la încheierea Mileniului va fi omenirea, în a cărei perfecţiune, libertate şi asemănare cu Dumnezeu, în darurile morale şi intelectuale, va fi reflectat însuşi chipul divinităţii. Şi omul perfect va reflecta, în modul cel mai glorios, onoare asupra Creatorului său şi asupra minunatului Său plan de creare, răscumpărare şi restabilire a sa. Iar cu planul acesta minunat vor fi întotdeauna identificaţi intim, întâi Domnul Isus, „Cuvântul” lui Iehova, şi apoi Mireasa, soţia ((649)) şi comoştenitorii Mielului în acordarea binecuvântărilor asigurate prin răscumpărare.

Această înfrumuseţare şi glorificare a „aşternutului picioarelor” Domnului nu va fi completă până când Domnul nostru Isus, ca agentul onorat al Tatălui, „va fi nimicit orice domnie [împotrivitoare], orice stăpânire şi orice putere. Căci trebuie ca El să împărăţească până va pune pe toţi vrăjmaşii Săi sub picioarele Sale”, înainte de a preda Împărăţia la încheierea Mileniului. 1 Cor. 15:24-28.

Perioada domniei Păcatului şi Morţii este reprezentată ca un timp când Dumnezeu „nu Şi-a adus aminte de scaunul picioarelor Lui, în ziua mâniei Lui” (Plângerile 2:1); dar după începerea Mileniului, în mod profetic oamenii sunt îndemnaţi astfel: „Înălţaţi pe Domnul, Dumnezeul nostru, şi închinaţi-vă înaintea aşternutului picioarelor Lui, căci El este sfânt!” (Ps. 99:5). Iar această idee, că stabilirea Noului Ierusalim, Biserica lui Dumnezeu glorificată, ca guvern nou pe Pământ, va însemna începutul restabilirii favorii divine faţă de aşternutul picioarelor lui Iehova, este clar prezentată prin profetul Zaharia (14:4, 5).

Picioarele lui Iehova pe Muntele Măslinilor

Aceasă profeţie este în general greşit înţeleasă şi este aplicată la picioarele Domnului nostru Isus la a doua venire a Sa: şi într-adevăr, cei care greşesc astfel, merg în general mai departe şi susţin că este vorba de picioarele de carne străpunse de cuiele de la Calvar — fără să-şi dea seama că Domnul nostru Şi-a dat natura umană, complet şi pentru totdeauna, ca preţul nostru de răscumpărare; şi că El a fost înviat dintre morţi, prin puterea Tatălui, o fiinţă spirituală glorioasă — „reprezentarea exactă a Fiinţei Lui îTatăluiş”.*

---

*Vezi Vol. II, cap. 5.

---

Dar o privire la versetul precedent (3) arată că profetul se referă la întoarcerea picioarelor lui Iehova; deoarece ((650)) declaraţia (care se referă la necazul prin care va fi stabilită Împărăţia lui Dumnezeu) este: „Iehova Se va arăta şi va lupta împotriva acestor popoare, cum S-a luptat în ziua bătăliei [în timpurile vechi pentru Israel]. Şi picioarele Lui vor sta în ziua aceea pe Muntele Măslinilor, care este în faţa Ierusalimului, spre răsărit; Muntele Măslinilor se va despica la mijloc, spre răsărit şi spre apus, şi se va face o vale foarte mare; jumătate din munte se va trage înapoi spre miazănoapte, iar jumătate spre miazăzi”.

Imediat ce se va recunoaşte faptul că picioarele menţionate aici sunt picioarele lui Iehova, nu se va mai contesta că acest limbaj este simbolic şi se referă la restabilirea de către Domnul a stăpânirii Sale pe Pământ, care a fost de multă vreme relativ abandonată „dumnezeului veacului acestuia”, Satan — cu excepţia faptului că Domnul a fost reprezentat întâi prin Cortul Întâlnirii tipic, apoi prin Templul din Ierusalim şi în cele din urmă prin starea de cort a Bisericii lui Cristos, în timpul acestui Veac Evanghelic. Desigur, nimeni nu va cădea în eroarea de a gândi că Iehova Îşi odihneşte picioarele literal pe acest Pământ ca „aşternut al picioarelor Sale”.

Şi dacă aşezarea şi odihna „picioarelor” lui Iehova sunt simbolice, însemnând întoarcerea favorii şi a stăpânirii divine pe Pământ, atunci putem fi siguri că şi alte aspecte legate de aceeaşi profeţie sunt simbolice: Muntele Măslinilor, despicarea lui specifică, valea, fuga poporului, apele vieţii din Ierusalim (compară versetul 8 cu Ezechiel 47:1-9) etc., toate sunt declaraţii simbolice — ilustraţii ale unor mari adevăruri spirituale.

Măslinul este un simbol plin de semnificaţii: în timpurile vechi era sursa luminii artificiale, uleiul lui fiind în general folosit în acest scop (Exod. 27:20). De fapt, în ebraică măslinul era numit şemen sau arborele de ulei. Uleiul de măsline era de asemenea folosit în vechime ca bază la prepararea multor uleiuri de preţ — cum ar fi acela folosit la ungerea preoţilor ((651)) şi a împăraţilor, care simbolizează Spiritul sfânt asupra „preoţimii împărăteşti” antitipice (Exod. 30:24). Şi din timpuri imemoriale ramura de măslin a fost folosită ca simbol al păcii. Gen. 8:11; Neem. 8:15.

Deci, dacă măslinul este simbolul păcii, luminii şi binecuvântării divine prin Spiritul sfânt, şi dacă muntele este considerat ca şi în altă parte simbolul Împărăţiei, semnificaţia de aici a termenului Muntele Măslinilor se poate uşor vedea că este — Împărăţia Luminii, Păcii şi Binecuvântării divine. Iar aşezarea, stabilirea sau fixarea „picioarelor” lui Iehova pe munte înseamnă că favoarea şi legea divină vor fi restabilite pe Pământ de către Împărăţia cea sfântă şi prin ea.

Această aplicare a termenului Muntele Măslinilor, este în acord deplin cu declaraţia apostolului (Rom. 11:17, 24), unde el compară Israelul trupesc cu măslinul originar cultivat, iar pe convertiţii dintre neamuri cu ramurile de măslin sălbatic altoite acolo unde ramurile naturale fuseseră rupte. (Compară cu Ieremia 11:16, 17.) Şi el explică faptul că rădăcina copacului este în făgăduinţa lui Dumnezeu — făgăduinţa făcută lui Avraam, că sămânţa lui Avraam va binecuvânta în cele din urmă toate familiile pământului etc. În cele din urmă aceeaşi rădăcină sau făgăduinţă va produce două feluri de ramuri — ramurile sălbatice altoite şi ramurile naturale realtoite, când Israelului trupesc i se va îndepărta orbirea şi el va privi cu ochiul credinţei spre Mântuitorul răstignit şi străpuns cu optsprezece secole în urmă — o jertfă pentru păcat. Ne amintim de asemenea că Israelul trupesc a fost Împărăţia sau muntele tipic al lui Dumnezeu o perioadă lungă, iar Israelul spiritual din Veacul Evanghelic este chemat să fie Împărăţia reală a lui Dumnezeu, după cum a spus Domnul nostru: „Nu te teme, turmă mică, pentru că Tatăl vostru a găsit plăcere să vă dea Împărăţia”.

Mai mult, de la aceste două Împărăţii (chiar înainte ca slava lui Iehova să se aşeze asupra lor, ca să le facă mijloacele Sale ((652)) de binecuvântare pentru întreaga lume) a ieşit toată „lumina lumii” în tot întunericul din trecut: căci, nu reprezintă acestea Vechiul şi Noul Testament, vechiul şi noul Legământ? Nu corespund acestea oare cu cei doi martori ai Domnului şi cu cei doi măslini din Cartea lui Zaharia (4:3, 11, 12) menţionaţi clar şi în Apocalipsa (11:4) — prin aceea că aceste două părţi ale muntelui simbolizează rezultatul acelor legăminte, rezultatele mărturiei — Împărăţia în fazele ei, cerească şi pământească?

Aici vedem deci, că aceste două jumătăţi ale Muntelui Măslinilor semnifică cele două părţi ale Împărăţiei lui Dumnezeu separate clar, potrivit unei ordini sau unui aranjament divin. Separarea nu indică nici o opoziţie între cele două părţi ale Împărăţiei. Dimpotrivă, ea este cu scopul producerii între ele a „Văii Binecuvântărilor” — la care toţi cei care vor dori ajutor divin să poată fugi şi găsi sprijin sub binecuvântata protecţie a ambelor faze ale Împărăţiei, cerească şi pământească.

Se pare că profetului David (Ps. 84) i s-a dat să vadă dinainte această impresionantă „Vale a Binecuvântărilor”, aproape de „picioarele” lui Iehova, când mai întâi el a cântat despre sfinţii din Veacul Evanghelic, iar apoi despre cei binecuvântaţi în veacul viitor, spunând:

„Cât de plăcute sunt locaşurile Tale,
Doamne al oştirilor!
Sufletul meu suspină şi tânjeşte de dor
după curţile Domnului;
inima şi carnea mea strigă
către Dumnezeul cel viu!
Da, [după cum] pasărea a aflat casă,
rândunica cuib,
unde au depus puii lor: [tot aşa am găsit] Şi eu altarele Tale, Iehova,
Dumnezeul oştirilor, Regele meu şi Dumnezeul meu!
(Partea în cursive este după B. I. — n. e.)
Ferice de cei care locuiesc în casa Ta,
căci ei Te vor lăuda neîncetat.
(Oprire)

Ferice de cei care îşi pun tăria în Tine,
((653))
în a căror inimă sunt croite [în întregime] drumuri [de dreptate].
Când străbat aceştia Valea-Plângerii,
o prefac într-un loc plin de izvoare[de bucurie — Valea Binecuvântărilor];
şi ploaia timpurie o acoperă cu binecuvântări.[Ioel 2:28] Ei merg din putere în putere
şi se prezintă [desăvârşiţi] înaintea lui Dumnezeu în Sion”.

Psalmul 85 de asemenea înfăţişeză întoarcerea îndurării şi a binecuvântării divine sub Împărăţia Milenară — Muntele Măslinilor (Împărăţia) din două părţi.

Îndepărtarea unei părţi a muntelui spre miazănoapte, iar a celeilalte părţi spre miazăzi este semnificativă; miazănoaptea este direcţia grupului Pleiadelor, centrul ceresc al universului, sediul presupus al imperiului divin.* Aceasta ar părea să indice „schimbarea” Bisericii Evanghelice în acest timp, de la condiţiile umane la cele spirituale ca „părtaşi firii dumnezeieşti”; iar îndepărtarea celeilalte jumătăţi a muntelui ar părea să însemne restabilirea completă, la condiţii umane perfecte, a acelora din vechime socotiţi vrednici să fie reprezentanţii pământeşti ai Împărăţiei lui Dumnezeu.

---

*Vezi Vol. III, pag. 321.

---

Valea astfel produsă ar fi o vale plină de lumină — fără umbre; căci soarele ar inunda-o de la răsărit la apus. Aceasta vorbeşte simbolic despre Soarele Dreptăţii şi despre deplina Lui lumină a adevărului şi a binecuvântării divine, împrăştiind umbrele păcatului, ignoranţei, superstiţiei şi morţii, şi vindecând şi restabilind pe acei doritori şi ascultători dintre oameni care vor fugi spre această vale a binecuvântărilor, vale a îndurării. Valea îndurării, între şi sub grija fazelor spirituală şi umană a Împărăţiei Luminii şi Păcii (stabilirea picioarelor lui Iehova), va fi cu siguranţă o „Vale a Binecuvântărilor” pentru toţi care vor intra pe ea cu inima zdrobită şi mâhnită.

((654))

Mai departe trebuie să ne amintim că deşi numai Israelului i se spune, „Veţi fugi în valea munţilor Mei”, totuşi numele Israel înseamnă „Poporul binecuvântat de Domnul”, „Poporul lui Dumnezeu”, „Poporul Domnului” (2 Cron. 7:14). Şi, după cum am văzut, deşi prima binecuvântare a Împărăţiei sau cea spirituală va veni la Israelul spiritual, iar a doua binecuvântare sau cea pământească va începe cu Israelul după trup, totuşi aceasta nu se va opri aici; căci oricine va vrea va putea deveni israelit: prin exercitarea credinţei şi ascultării lui Avraam, toţi oamenii vor putea deveni israeliţi adevăraţi — „poporul lui Dumnezeu”. Şi ca atare profetul Isaia spune că atunci când Israelul va fi rechemat în favoare divină, la stabilirea Împărăţiei, aceasta va include „pe toţi cei chemaţi cu Numele Meu [al lui Iehova] şi pe care i-am creat spre slava Mea, pe care i-am întocmit şi i-am alcătuit”. (Numele Israel se va aplica atunci la toţi care vor fi poporul Domnului.) Isa. 43:7; Rom. 9:26, 33; 10:13.

„Şi atunci va veni Iehova, Dumnezeul meu, şi toţi sfinţii [vor fi astfel] împreună cu El!” (Zah. 14:5). Când timpul lui Dumnezeu va fi venit pe deplin, când concesiunea puterii neamurilor va fi expirat, când jertfirea din marea Zi a Ispăşirii (Veacul Evanghelic) va fi încetat, când Marele Preot va fi terminat de făcut ispăşirea, nu numai pentru „corpul” Său, Biserica, ci şi pentru „casa” Sa şi pentru „tot poporul”, iar El va ieşi să binecuvânteze tot poporul, atunci blestemul lui Iehova sau sentinţa morţii va fi ridicată de pe Pământ, cortul aşternutului picioarelor Sale va fi iarăşi recunoscut şi înfrumuseţarea lui în dreptate şi adevăr, precum şi în Spiritul sfânt al iubirii, va începe şi va progresa până când, la sfârşitul Mileniului, toţi cei drepţi de bună voie vor fi ajuns la perfecţiune sau vor fi fost reuniţi cu Iehova, şi toţi cei potrivnici vor fi fost nimiciţi. Fapt. 3:23; Apoc. 20:9.

((655))

Ducând mai departe ilustraţia, profetul spune despre ziua aceea în care pământul ca aşternut al picioarelor lui Iehova va fi făcut glorios în mod treptat:

„În ziua aceea nu va mai fi lumină; stelele strălucitoare se vor ascunde. Va fi o zi deosebită, cunoscută de Domnul, nu va fi nici zi, nici noapte; dar spre seară va fi lumină [clară].” Zah. 14:6, 7.

Unii confundă „ziua” descrisă aici cu „ziua răzbunării” care este „o zi de nori şi de întunecime” (Ioel 2:2; Ţef. 1:15), şi se pare că traducătorii au încercat în general să armonizeze traducerile. Dar nu este aşa; ziua la care se referă aici Zaharia că este numai parţial luminoasă este Ziua Milenară, chiar dacă Soarele Dreptăţii va răsări şi va străluci în ea, pentru a risipi miasma păcatului, a superstiţiei şi a morţii de pe pământ. Cu toate acestea, ea va fi numai parţial luminoasă, pentru că de-a lungul ei se va lucra cu generaţie după generaţie de oameni din rasa decăzută pe măsură ce vor fi aduşi din mormânt, şi în diferite stadii de restabilire la perfecţiune. Dar cât de înviorător este să fim asiguraţi că în ziua aceea de restabilire a picioarelor lui Iehova pe aşternutul lor nu va mai fi „întunecime” şi că la sfârşitul Zilei Milenare, în loc de a se întuneca mai tare, lumea va fi ajuns numai la miezul zilei „cunoştinţei lui Iehova”; şi soarele nu va apune niciodată.

Referirea la râurile de apă vie care vor curge din Ierusalim în timpul acestei Zile Milenare de restabilire a picioarelor lui Iehova pe aşternutul lor (Zah. 14:8, 9), ne aminteşte de mărturia paralelă din Ezechiel (47:1-12) şi din Apocalipsa lui Ioan (22:1, 2), care, sub acelaşi simbol al apelor vii ieşind de la tronul Împărăţiei Milenare, ne arată binecuvântările restabilirii sub simbolurile „apei vieţii”, la care va putea veni să bea din ea fără plată oricine va vrea, şi prin pomii roditori ai vieţii veşnice, ale căror frunze vor vindeca popoarele pământului pocăite de toate imperfecţiunile.

((656))

O, da! „În ziua aceea … Domnul va fi împărat peste tot pământul”; Împărăţia Lui, pentru care de mult s-au rugat credincioşii Săi, va fi venit; iar la sfârşitul acelei zile voia Lui se va face pe pământ întocmai cum se face în cer. Aşernutul picioarelor lui Dumnezeu va fi atunci într-adevăr glorios, după cum este scris:

„Cât este de adevărat că Eu sunt viu, aşa slava lui Iehova va umple tot pământul”. Num. 14:21; Isa. 11:9; Hab. 2:14.

Pe pământul cel nou nu va mai fi vreun loc
Pentru nimeni care strică universul cel frumos;
A doua naştere nici un rău n-o va mânji —
Şi blestem nu va mai fi.

Voi, toţi cu inima zdrobită, plânsul încetaţi,
Ziua făgăduinţei pentru voi răsare;
Căci spune Cel care şade pe tron:
«Iată, Eu fac toate lucrurile noi».

Noi îi jelim pe morţi, dar ei vor învia!
Pe cei pierduţi, dar ei vor fi restabiliţi!
O, inima umană s-ar putea cu totul frânge
Dacă Cuvântul sfânt nu l-ar avea!

Ochi ostenţi, priviţi în sus! Vă bucuraţi voi inimi întristate,
Văzând prin curcubeul făgăduinţei lui Dumnezeu,
Vocea profetică răsunătoare spunând:
«Iată, Eu fac toate lucrurile noi»”.