Vol. 17, Mai-Iunie 2010, Nr. 4


LUCRAREA LUI DUMNEZEU ÎN VOINŢA ŞI MINTEA NOASTRĂ

Duceţi până la capăt mântuirea voastră, cu frică şi cutremur. Căci Dumnezeu este Acela care lucrează în voi şi vă dă, după buna Sa plăcere, şi voinţa şi înfăptuirea.” Fil. 2:12, 13.

R 5303 W. T. 1 septembrie 1913 (pag. 263-265)

 

În orice loc în care apostolii folosesc cuvântul noi”, ei se referă evident la Noua Creaţie, noile creaturi spirituale în Cristos. Când sf. Pavel spune, Duceţi până la capăt mântuirea voastră”, el se adresează Bisericii, nu lumii. Lumea nu este acum în încercare pentru mântuire. Duceţi până la capăt mântuirea voastră. Căci Dumnezeu este Acela care lucrează în voi şi vă dă, după buna Sa plăcere, şi voinţa şi înfăptuirea.” Dar când se adresează Noii Creaturi, trebuie să ne amintim că personalitatea este totuşi păstrată. De exemplu, apostolul spune: Aţi fost cumpăraţi cu un preţ” — înainte de a deveni Noi Creaturi. Este acelaşi eu, aceeaşi personalitate ca înainte.

Prin cuvintele Dumnezeu este Acela care lucrează în voi”, apostolul nu vrea să spună că Dumnezeu a început să lucreze în voi când aţi fost cumpăraţi, ci vrea să spună că El a făcut aceasta înainte de momentul conceperii şi însufleţirii voastre; căci după cum spun Scripturile în altă parte, noi am fost atraşi de Dumnezeu şi am fost chemaţi de Dumnezeu înainte de consacrarea noastră.

DUMNEZEU ESTE MAGNETUL PENTRU CEI CARE IUBESC DREPTATEA

Dumnezeu este reprezentat ca un mare Magnet care-i atrage pe toţi cei care iubesc dreptatea. El ne-a atras înainte de a fi creştini — adevărul şi dreptatea Tatălui nostru ceresc a fost magnetul. Omul fiind la origine creat în chipul şi asemănarea lui Dumnezeu, o măsură din acest chip şi asemănare încă a rămas. Şi în oricare măsură omul natural iubeşte dreptatea, adevărul şi mila, el are ceva ce este aprobat de Dumnezeu, care este marele Centru al Dreptăţii, Justiţiei, Adevărului şi Milei.

Unii din omenire au căzut atât de jos încât puterea de atragere a Magnetului are foarte mică influenţă asupra lor. În alţii din rasa noastră decăzută a rămas o măsură mai mare din asemănarea de caracter a Domnului. Unii ca aceştia care au o oarecare iubire pentru dreptate, un oarecare grad de milă, vor avea o atragere spre marele Tată ceresc. Poate că fiecare dintre noi care suntem ucenici ai lui Cristos am simţit ceva din acea atragere înainte de a veni la Tatăl. Domnul Isus spune: Nimeni nu poate să vină la Mine, dacă nu-l atrage Tatăl”. Astfel că trebuie mai întâi să fim atraşi de Tatăl.

Dar Dumnezeu a stabilit numai o singură Cale de a veni la El — şi această Cale este Cristos. Deci, acei care doresc să vină la Dumnezeu, trebuie să vină pe această Cale şi trebuie să afle condiţiile prin care pot veni. Lor li se spune că pot veni doar umilindu-se şi sacrificându-şi eul. Dacă voieşte cineva să vină după Mine, să se lepede de sine, să-şi ia crucea şi să Mă urmeze.” Astfel Domnul pune o barieră acolo, şi nimeni nu va intra în afară de cei care au o dorinţă reală, serioasă. În veacul următor, Dumnezeu are ceva de oferit restului omenirii. El va lucra cu ei în condiţii diferite. Dar acum El nu i caută pe aceia care numai bâjbâie după El.

Pentru cei care Îl caută pe Domnul vine întrebarea: Iubiţi pe Dumnezeu şi dreptatea? Renunţaţi la toată voinţa şi preferinţele umane şi acceptaţi în schimb voinţa divină? Dacă ei acceptă aceste condiţii, atunci vor deveni ucenici ai lui Isus. Dacă ei spun: Nu, nu pot merge atât de departe, atunci ei nu pot deveni ucenicii Lui. După cum a spus un slujitor bisericesc nu demult: Nu am luat consacrarea atât de în serios până acum”. Aşa se întâmplă cu mulţi. Le-ar plăcea să meargă în cer pe paturile de flori al comodităţii.

Dar cei care fac o deplină consacrare a vieţii lor, care prin Cristos intră într-o relaţie vitală cu Tatăl, sunt Noi Creaturi. Încetează Dumnezeu să lucreze în ei după ce a fost făcut acest pas? Nu. Dumnezeu a prevăzut şi alte căi prin care El lucrează în ei. Spiritul asemănării de caracter cu Dumnezeu — iubirea lor pentru dreptate — este cel care a lucrat în ei astfel încât ei au fost dispuşi să renunţe la drepturile lor pământeşti. Aceasta este o lucrare plină de forţă. Astfel lucrează Dumnezeu la început în noi să voim. Deci, tot ceea ce am făcut noi a fost să ne predăm Lui, prin Cristos. Noi am vrut să ne predăm lui Dumnezeu, dacă El a vrut să ne primească. Şi ne-a primit.

TREI CĂI DE A HOTĂRÎ VOINŢA LUI DUMNEZEU

Noi primim instrucţiunea să cunoaştem voinţa lui Dumnezeu prin Cuvântul Său, prin providenţele Sale şi prin toate experienţele vieţii, pentru a putea atât să voim cât şi să facem buna Sa plăcere. Când ne-am consacrat am vrut să facem voia lui Dumnezeu. Dar n-am văzut acea voie pe deplin. Pe măsură ce mergem mai departe, vedem tot mai clar voia Sa. Şi pe măsură ce vedem conducerile providenţei Lui în toate experienţele vieţii, devenim tot mai impregnaţi cu Spiritul Lui — Spiritul sfânt. Astfel Dumnezeu lucrează treptat ca să înfăptuim. Voinţa vine prima, apoi însufleţirea, energizarea, acţiunea.

Puterea care lucrează în noi ca să înfăptuim este aceeaşi putere ce lucrează în noi ca să voim. Putem să voim perfect? Da. Putem să facem perfect? Nu. De ce putem să voim perfect şi nu putem să facem perfect? Pentru că voinţa lui Dumnezeu a devenit voinţa noastră, mintea noastră. Apostolul spune: Cu mintea, eu slujesc legii lui Dumnezeu, dar cu firea păcătoasă slujesc legii păcatului” (Rom. 7:25). Carnea a moştenit diferite slăbiciuni şi înclinaţii căzute; de aceea nu suntem în stare să facem fapte perfecte, şi carnea are nevoie continuu de Haina Dreptăţii lui Cristos.

Avem nevoie continuu ca marele Răscumpărător să fie marele nostru Avocat, ca să putem veni cu curaj la Tronul Harului ceresc şi să găsim milă şi ajutor la timp de nevoie. Astfel Dumnezeu lucrează în Noile Creaturi, întâi să voiască şi apoi să facă buna Sa plăcere. Şi fiecare promisiune a lui Dumnezeu este pentru acest scop — nu numai să ne supunem voinţei Sale, ci şi să ne bucurăm să facem buna Sa plăcere, să ne facă plăcere să facem voia Sa cu orice preţ. Astfel vom lucra la mântuirea noastră şi Îi vom plăcea Domnului nostru ceresc.

SĂ LUCRĂM LA MÂNTUIREA NOASTRĂ

Pentru a aprecia textul nostru trebuie să-l studiem în cadrul lui potrivit, amintindu-ne că nu este adresat lumii, cum sunt unii înclinaţi să presupună. Este adresat unei clase speciale ale cărei păcate au fost iertate, şi care prin Cristos a fost adusă într-o relaţie specială cu Dumnezeu, în poziţia de fii ai lui Dumnezeu. Şi din acest punct de vedere ei trebuie să lucreze la mântuirea lor. Mântuirea noastră trebuie să ne fie adusă la descoperirea Domnului nostru Isus Cristos.

Nimeni nu are mântuire acum decât într-un sens socotit. În acest sens am fost mântuiţi şi ne putem apropia de Tatăl. Dar noi încă suntem sub stăpânirea generală a Păcatului şi a Morţii. Încă nu suntem mântuiţi în realitate. Trebuie să lucrăm la mântuirea noastră. În acest text apostolul arată cum va fi făcută aceasta. El mai arată aceasta când se adresează Bisericii cu Preaiubiţilor. Nu s-ar adresa astfel unor persoane josnice sau celor care n-ar avea nici o cunoştinţă despre Cristos — care ar fi ori păgâni, ori mai rău. Epistola în sine arată că se adresează sfinţilor lui Dumnezeu.

Ce fel de mântuire este aceasta despre care vorbeşte apostolul — la care trebuie lucrat? Nu este mântuire în sens general, din păcat şi moarte înapoi la perfecţiune umană, când toate condiţiile vor fi favorabile, când Satan va fi legat pentru o mie de ani şi când toată influenţa activă a Împărăţiei lui Mesia va funcţiona. Când apostolul spune aici mântuirea voastră”, el specifică mântuirea specială a acestui Veac Evanghelic — o mântuire aşa de mare”. Evrei 2:3.

Întrând în mod deosebit în această chestiune, ca să vedem cât de mare este această mântuire, suntem tot mai uimiţi de adâncimea şi înălţimea ei. Nu este numai o mântuire din păcat, ci este cu foarte mult mai mult. Nu numai că aceasta va fi veşnică, ci este şi o mântuire spre glorie, onoare şi nemurire, comoştenire cu Mesia în toate lucrurile glorioase care sunt ale Lui în poziţia Sa înălţată, cu mult mai presus de îngeri, stăpâniri şi puteri, şi de orice nume care se poate numi (Efes. 1:21). Cu cât ochii înţelegerii noastre se deschid mai larg ca să vadă lungimea, lăţimea, înălţimea şi adâncimea acestei mari mântuiri, cu atât ea pare mai mare. Când ne gândim la posibilitatea obţinerii ei, ne umplem de entuziasm — şi de asemenea de frică. Căci ce ar fi dacă vreunul dintre noi n-ar ajunge la o mântuire atât de glorioasă — o chemare atât de înaltă!

Apostolul spune: Să ne temem deci ca nu cumva, fiind făcută o făgăduinţă pentru intrarea în odihna Lui, nici unul dintre voi să nu pară că a rămas în urmă” (Evrei 4:1). Cea mai mică aluzie că am putea să nu ajungem la standardul glorios divin ar trebui să ne umple de teamă ca nu cumva să pierdem marea mântuire. Aceasta nu este frica de chin, concepută de ignoranţă şi înţelegere greşită a lui Dumnezeu, aşa cum au păgânii. Ei au frică de Dumnezeu, groază de Dumnezeu, care înseamnă chin; cum spune apostolul Ioan: Frica are cu ea pedeapsa”. Dar acest fel de frică este îndepărtată de la noi când ajungem la o cunoştinţă de Domnul şi suntem privilegiaţi să-L numim Tată. Este frica sfântă care ne însufleţeşte în toate. Nu avem o frică înrobitoare, nici de om, nici de altceva. Noi aparţinem acestei clase speciale, Preaiubiţii, care are o ofertă specială a unui fel de mântuire specială.

MAREA NOASTRĂ RESPONSABILITATE PERSONALĂ

Expresia a lucra” are o forţă şi un înţeles special. Ea sugerează ceva ce este dificil, care cere timp şi răbdare. Decizia a fost deja luată, altfel n-am fi din această clasă. Noi am stabilit chestiunea la început când am luat această hotărâre. Ne-am prezentat deja trupurile ca jertfe vii. Şi acum suntem fii preaiubiţi ai lui Dumnezeu; şi cele la care ne-am angajat stau înaintea noastră. Vedem cum Învăţătorul nostru Şi-a depus viaţa pământească, şi vedem din Scripturi că El trebuie să fie un Exemplu pentru noi. Astfel că trebuie să ne supunem bucuroşi la toate providenţele lui Dumnezeu — bucuroşi să se facă voia lui Dumnezeu în noi, orice ar costa, orice ar putea însemna să sacrificăm.

Cu grijă sârguincioasă lucrăm la marea noastră mântuire. Dumnezeu a prevăzut calea — a făcut toate aranjamentele pentru noi. Nu lipseşte nimic, în ceea ce-L priveşte pe Dumnezeu. Întreaga chestiune depinde de noi. Dumnezeu ne-a conceput cu Spirit sfânt. Toate influenţele necesare pentru noi sunt la comanda noastră, fiindcă sunt la comanda Lui, pentru că am fost chemaţi, pentru că am fost acceptaţi, pentru că am fost introduşi în familia Sa prin meritul marelui Avocat! Şi cu atât mai mult suntem înclinaţi să simţim frică şi cutremur gândindu-ne la toate acestea! Există această mare poziţie — glorie, onoare şi nemurire! Rezultatul stă în mâinile mele! Nu există altă persoană în univers răspunzătoare de succesul sau eşecul meu în afară de mine! Trebuie să câştig acel mare premiu! Domnul nu-l va câştiga pentru mine. El doar mă va ajuta în îndeplinirea acestui mare Legământ.

Astfel că este foarte potrivit pentru noi să avem această frică, o înţelegere a faptului că fiecare dintre noi facem istorie pentru eternitate. Noi suntem fie pe marele plan al gloriei, natura divină, fie altfel, pe un plan mai jos, ca leviţi; sau putem merge în Moartea a Doua, şi să pierdem totul, de unde nu va mai exista recuperare.

LUCRAREA FĂCUTĂ ÎN INIMILE NOASTRE

Când ne dăm seama de aceste lucruri, nu este de mirare că tremurăm şi ne temem, şi simţim nevoia de a umbla, cum spune apostolul, cu băgare de seamă şi cântărindu-ne gândurile, aşa încât să fie în conformitate cu voinţa lui Dumnezeu în Cristos. Aceasta este într-adevăr o stare care se poate numi frică şi cutremur. Este o stare de mare seriozitate. Aici nu este loc de nechibzuinţă, sau uşurinţă sau neseriozitate. Dumnezeu ne probează fiecare putere pe care o posedăm, ca să vadă dacă înţelegem ceea ce am spus în angajamentul nostru de consacrare, să dovedim dacă am fost sinceri şi serioşi, să dovedim dacă în vreo măsură am exagerat în ceea ce ne priveşte şi n-am intenţionat o devotare întreagă Lui.

Dacă n-am fost cu totul serioşi în această chestiune, atunci o vom arăta. Dumnezeu Şi-a făcut partea realizând toate condiţiile şi acceptându-ne. Acum a rămas pentru noi să lucrăm. Bineînţeles că trebuie să avem frică şi cutremur când ne gândim la aceasta. Ştim că Dumnezeu este Cel care lucrează în noi. Dumnezeu Însuşi a început o lucrare în noi. În inima nici unuia dintre îngeri n-a avut loc o astfel de lucrare. Nici unui înger nu i s-a oferit astfel de mântuire.

Noi care suntem din familia lui Adam suntem în transformare şi dezvoltare pe linia marcată de Tatăl pentru noi, pentru a face din noi o Nouă Creaţie. El a lucrat în noi la început, prin toate providenţele Sale, să voim. Şi apoi, după ce ne am prezentat corpurile ca sacrificii vii, El a lucrat în noi să înfăptuim — nu înseamnă că am putea să facem fapte perfecte potrivit cărnii; Dumnezeu a ştiut că n-am putea şi nu aşteaptă perfecţiune în carne. Dar aşteaptă intenţii perfecte ale inimii. El spune: Copilul Meu are imperfecţiuni ale cărnii cu care să se lupte, şi prin lupta lui bună cu acestea îşi arată ascultarea de voinţa Mea. Dacă în curând îi voi da acestui copil un corp perfect, un corp spiritual, la înviere, atunci sunt sigur că va face voia Mea. Spiritul Meu a lucrat în el să vrea şi acum lucrează în el să înfăptuiască. Şi el Îmi arată, făcând tot ce poate în condiţiile prezente, ceea ce va face cu un corp perfect. Semănată în putrezire, această Nouă Creatură va fi înviată în putere; semănată trup natural, va fi înviată trup duhovnicesc.” 1 Cor. 15:42-44.