„LUMINA LUMII”

„Poporul care stătea în întuneric a văzut o mare lumină; şi celor ce zăceau în ţinutul şi în umbra morţii le-a răsărit lumina.” Matei 4:16.

R 4987 W. T. 1 martie 1912 (pag. 85-87)

În simbolurile Bibliei lumina este folosită ca reprezentant al lui Dumnezeu, al lui Cristos, al Bisericii, al Adevărului, al influenţelor pentru dreptate, care, în curând, ca Soare al Dreptăţii, va răsări cu vindecare în razele sale, pentru a vindeca toate masele de oameni de pe pământ. Ea va risipi întunericul păcatului, al ignoranţei şi al superstiţiei — lucrările Prinţului Întunericului, care va fi atunci „legat pentru o mie de ani … ca să nu mai înşele neamurile până se vor împlini cei o mie de ani”. Despre Tatăl ceresc citim: „Dumnezeu e lumină şi în El nu este întuneric”.

Despre Isus citim: „Eu sunt Lumina lumii”. Despre Biserică în starea ei actuală citim: „Tot aşa să lumineze şi lumina voastră înaintea oamenilor, ca ei să vadă faptele voastre drepte şi să preamărească pe Tatăl vostru care este în ceruri”. „Oamenii n-aprind lumina ca s-o pună sub baniţă, ci în sfeşnic şi luminează tuturor celor ce sunt în casă”. Cu toate acestea, „Oricine face răul, urăşte lumina şi nu vine la lumină” şi „întreaga lume zace în cel rău” — în întuneric. În pofida credincioşiei lui Isus şi a câtorva purtători de lumină iluminaţi cu Spirit sfânt de care au fost concepuţi, totuşi „întunericul acoperă pământul şi negură mare popoarele”.

Aceeaşi idee străbate Scripturile de la început până la sfârşit, şi anume, că timp de şase mii de ani, de când a intrat păcatul şi până la a doua venire a lui Isus, lumea va fi supusă domniei păcatului şi morţii — va fi sub un văl de întuneric, ignoranţă, superstiţie, păcat etc. Singurii care vor vedea clar calea dreptăţii vor fi cei îndrumaţi de „candelă” — Cuvântul lui Dumnezeu. Ei sunt reprezentaţi spunând: „Cuvântul tău este o candelă pentru picioarele mele şi o lumină pe cărarea mea”. Sf. Petru, scriind Bisericii din acelaşi punct de vedere, declară: „Şi avem

[Biserica] cuvântul prorociei şi mai sigur, la care bine faceţi că luaţi aminte, ca la o lumină care străluceşte într-un loc întunecos, până se va crăpa de ziuă”. Psa. 119:105; 2 Petru 1:19.

Prinţul Întunericului este la comandă de secole. Singurele lumini din trecut au fost Profeţii nobili din linia iudaică, ale căror lumini i-au influenţat pe puţini din naţiunea lor şi n-au fost discernute deloc printre păgânii lumii. Ioan Botezătorul, ni se spune, a fost o lumină care ardea şi strălucea, iar Isus a fost o lumină şi mai strălucitoare, şi puţinii Lui credincioşi au strălucit în timpul ultimelor optsprezece secole, reflectând lumina Învăţătorului lor. Dar toţi aceştia au avut relativ puţină influenţă în lume. Lumea zace încă în Cel Rău — în întuneric, nevăzând, neînţelegând lucrurile divine; încă „aşteaptă …descoperirea fiilor lui Dumnezeu”.

VINE O ZI MAI BUNĂ

Textul nostru ne spune despre o zi mai bună care vine în mod sigur. Nu vine în mod sigur datorită operării legii evoluţiei, căci legea naturală ar părea să contrazică o astfel de idee. Întunericul conduce la întuneric şi mai intens, şi în timp ce lumina concepe lumină, întunericul concepe întuneric, iar masele sunt în întuneric şi în Cel Rău, Prinţul Întunericului. Niciodată deci n-am putea spera în abolirea întunericului, cu excepţia modului în care Dumnezeu a prezis-o — prin stabilirea Împărăţiei lui Mesia — prin strălucirea Soarelui Dreptăţii — Biserica în glorie. Mat. 13:43.

Textul nostru este un citat din Vechiul Testament; acesta a avut un început al împlinirii lui prin Mântuitorul nostru şi prin Apostoli. Poporul din Palestina, de multă vreme în dubiu, în nesiguranţă etc., a văzut o mare lumină în Isus şi în învăţăturile Sale. Şi de-a lungul acestui Veac Evanghelic, timp de mai bine de optsprezece secole, această mare Lumină a exercitat o influenţă slabă printre oameni. Lumina în sine a fost pură — Cuvântul Divin şi principiile dreptăţii divine. Dar, vai! puţini au fost credincioşi în primirea luminii în puritatea ei şi în reflectarea ei asupra altora.

În general lumina a fost stricată de egoismul uman, de păcat. Drept consecinţă, numele de creştin astăzi nu reprezintă toată lumina binecuvântată, adevărul, harul şi credincioşia faţă de Dumnezeu şi faţă de principiile iubirii pe care Învăţătorul le-a arătat şi le-a învăţat. În loc de aceasta, numele de creştin este purtat astăzi de aproximativ patru sute de milioane din omenire, dintre care mulţi, judecaţi după standardul divin al „roadelor”, sunt copii ai Celui Rău, copii ai întunericului, care numai folosesc haina luminii, numele de creştin, ca o livrea cerească prin care să-şi liniştească conştiinţa şi să-şi crească ocazia pentru egoism şi acaparare, exact contrariul Conducătorului pe care ei pretind a-L urma, „Adevărata Lumină”.

„CARE … LUMINEAZĂ PE ORICE OM”

Apostolul declară că Isus este „adevărata lumină … care venind în lume, luminează pe orice om” (Ioan 1:9). Expresia „adevărata lumină” implică faptul că există lumini false sau imitaţii, şi din acestea ştim că sunt multe — lumini ale păgânismului şi lumini ale creştinătăţii. Singura lumină adevărată însă este cea care a strălucit din învăţăturile şi exemplul Mântuitorului nostru. Până acum ea a luminat doar puţini, o „turmă mică”. Aceştia, asemenea Învăţătorului lor, sunt îndemnaţi să lase lumina lor să strălucească înaintea oamenilor pentru ca alţii să ia cunoştinţă că ei au fost cu Isus şi au învăţat de la El — că sunt ucenicii Lui, urmaşii Lui, purtând în urmele Lui aceeaşi lumină care a strălucit de la El.

După optsprezece secole de experienţă în lupta luminii cu întunericul, şi uneori lumina fiind aproape stinsă de întuneric, am putea foarte bine să întrebăm, ce speranţă există că această profeţie va fi împlinită vreodată — că Isus, ca Lumina lumii, va lumina pe orice om născut în lume? Biblia răspunde că Dumnezeu va împlini chiar această chestiune la timpul Său, dar că timpul lui Dumnezeu nu poate fi grăbit — că înainte ca lumea să fie luminată, o clasă evlavioasă, Biserica, Mireasa lui Cristos, trebuie să fie luminată şi trebuie să fie completată şi glorificată împreună cu Domnul ei.

SOARELE DREPTĂŢII VA STRĂLUCI TIMP

DE O MIE DE ANI

Atunci, şi numai atunci, Mântuitorul şi Biserica Lui în glorie vor fi marele Soare al Dreptăţii care se va ridica peste pământ şi va lumina pentru vindecarea oamenilor, pentru risipirea întunericului păcatului şi a minciunilor erorii — pentru aducerea vieţii, păcii, bucuriei şi binecuvântării pentru toţi cei care vor accepta favoarea în armonie cu cerinţele divine; şi pentru a zdrobi şi distruge complet Noaptea şi pe acei care vor iubi încă întunericul şi vor vrea să strice pământul.

Gloriosul Soare al Dreptăţii (Cristos şi Biserica, Mireasa Lui) vor străluci timp de o mie de ani. Lucrarea va fi desăvârşită şi completă. Adam şi fiecare copil al lui vor fi pe deplin aduşi la o cunoştinţă a Adevărului şi se vor bucura de ocazia binecuvântată de a se întoarce la armonie cu Dumnezeu, prin procesul restabilirii, despre care sf. Petru ne spune în Faptele Apostolilor 3:19-23. Aceasta nu va însemna că lumea vor deveni vreodată membri ai clasei Miresei, sau că vor obţine vreodată natura spirituală. Aceasta înseamnă restabilirea la starea de care s-a bucurat la început Adam, pierdută prin păcat, dar răscumpărată prin sacrificiul terminat la Calvar. Înseamnă perfecţiune umană pentru toţi cei doritori şi ascultători din rasa lui Adam, prin al Doilea Adam ceresc şi a Doua Evă cerească.

Aceasta înseamnă un Paradis peste tot pământul, umplut de binecuvântările Domnului, care a promis că pământul, ca aşternutul picioarelor Sale, va fi făcut glorios. Înseamnă că, neascultătorii cu voia fiind distruşi, acest pământ va fi asemenea cerului. Rugăciunea Mântuitorului va ajunge la împlinire: voia lui Dumnezeu se va face pe pământ ca şi în cer. Aceasta la rândul ei va însemna că „orice genunchi se va pleca înaintea Mea şi orice limbă va mărturisi”, atât despre lucrurile din cer cât şi despre lucrurile de pe pământ, spre gloria lui Dumnezeu. Şi aceasta înseamnă că nu va mai fi suspin, nici plâns, nici moarte pe pământ, întocmai cum niciunul din aceste lucruri nu se află în cer.

Atunci textul nostru va avea o împlinire foarte largă — toată omenirea va vedea marea Lumină pe care Dumnezeu a dat-o; chiar şi cei „din umbra morţii” trebuie să iasă afară, pentru ca toţi să poată fi luminaţi de această „adevărată Lumină … care venind în lume, luminează pe orice om”. O, fericită zi, care vine pe bietul nostru pământ, blestemat de păcat! Nu va mai fi blestem, mulţumită lui Dumnezeu! În loc de blestem va fi binecuvântare divină; „Şi pe toate făpturile care sunt în cer, pe pământ, sub pământ … le-am auzit zicând: «A Celui care stă pe scaunul de domnie şi a Mielului să fie binecuvântare, cinste, slavă şi stăpânire în vecii vecilor!»”