Fr. Michael Nekora, S. U. A.

 

  1. “Cine îşi ascunde fărădelegile nu propăşeşte; dar cine le mărturiseşte şi se lasă de ele capătă îndurare”. Proverbe 28:13.
  2. Dicţionarul defineşte îndurarea, mila, ca blîndeţe excesivă care se poate aştepta sau cere de la imparţialitate, îngădiuinţă şi compasiune.
  3. Concordanţa Strong dă “blîndeţe” şi “compasiune”, sinonime cu cele 2 cuvinte în ebraică traduse de obicei îndurare, milă.

 

Mila şi Dumnezeu

 

  1. Citim în Exod 34, versetul 6 şi 7: “Şi Domnul a trecut pe dinaintea lui şi a strigat: Domnul Dumnezeu este un Dumnezeu plin de îndurare şi milostiv, încet la mînie, plin de bunătate şi credincioşie care îşi ţine dragostea pînă în mii de neamuri de oameni, iartă fărădelegea, răzvrătirea şi păcatul”.
  2. Aceste cuvinte l-au impresionat atît pe Iosef Rotherham încît a adăugat o notă în subsol în traducerea lui a Bibliei în engleză.
  3. El spne: “Această cea mai frumoasă vestire de către Dumnezeu a numelui şi caracterului Său este . . .vrednică să fie descrisă ca refrem al Bibliei.
  4. Cititorul dedicat nu poate fi decît încîntat de asemenea descoperire fundamentală care se repetă parţial în tot vechiul testament.
  5. Deşi acest paragraf nu mai survine în întregime în altă parte, părţi din el se găsesc din belşug”.
  6. Numai datorită îndurării lui Dumnezeu voi şi cu mine ne aflăm astăzi aici. Să vedem ce scrie Pavel în Romani capitolul 11 versetul 30 şi 32:
  7. “După cum voi (Neamurile) odinioară n-aţi ascultat de Dumnezeu şi după cum prin neascultarea lor aţi căpătat îndurare acum, tot aşa ei acum n-au ascultat, pentru ca prin îndurarea arătată nouă, să capete şi ei îndurare. Pentru că Dumnezeu a închis pe toţi oamenii în neascultare ca să aibă îndurare de toţi”.
  8. Pavel spune că noi am căpătat îndurare sau “blîndeţe execesivă, care se poate aştepta sau cere de la imparţialitate; îngăduinţă şi compasiune”. Dumnezeu nu era obligat să facă nimic pentru noi.
  9. Cînd Adam şi Eva n-au ascultata, puteau să moară imediat. Dumnezeu n-a fost obligat să schimbe sentinţa de moarte şi nici să se îngrijească de o înviere din morţi.
  10. Şi desigur nu trebuia să dea nimănui posibilitatea să-şi schimbe natura de la umană la spirituală.
  11. Pavel în Romani ne arată că pentru necredinţa lui Israel, poporul ales de Dumnezeu la început, ei nu vor căpăta o pedeapsă specială şi nici că sînt “pieduţi” pentru totdeauna. În ciuda necredinţei lor, Dumnezeu totuşi are îndurare de ei.
  12. Ştim că fără îndurarea lui Dumnezeu nu sîntem nimic. Nu ne-am putea niciodată mîntui pe noi înşine. Noi n-am făcut nimic să merităm tratamentul favorabil al lui Dumnezeu.
  13. “Har” este alt cuvînt pe care-l folosim ca să desemnăm ce-am primit de la Dumnezeu. Har înseamnă “favoare nemeritată”.

 

Cum primim harul lui Dumnezeu

 

  1. Deşi nu merităm favoarea lui Dumnezeu conform Scripturii cu care am început din Proverbe, “cine le mărturiseşte (păcatele) capătă îndurare”.
  2. O temă care se repetă în Scripturi este că mărturisirea păcatelor este absolut necesară înainte ca Dumnezeu să ne poată binecuvînta. Vedem această lecţie în pilda cu fariseul şi vameşul în Luca 18 versetul 10-14.
  3. “Doi oameni s-au urcat la templu să se roage, unul era fariseu şi altul vameş. Fariseul sta în picioare şi a început să se roage în sine astfel: îţi mulţumesc că nu sînt ca ceilalţi oameni hrăpăreţi, nedrepţi, preacurvari sau chiar ca vameşul acesta.
  4. Eu postesc de 2 ori pe săptămînă, dau zeciuială din toate veniturile mele. Vameşul sta de o parte şi nu îndrăznea nici ochii să şi-i ridice spre cer, ci se bătea în piept şi zicea: “Dumnezeule ai milă de mine, păcătosul”.
  5. Eu vă spun că mai degrabă omul acesta s-a pogorît acasă socotit neprihănit, decît celălalt. Căci oricine se înalţă va fi smerit şi oricine se smereşte va fi înălţat”.
  6. Vedem acest principiu ilustrat de către David. El a făcut greşeli, le-a recunoscut şi Dumnezeu l-a iertat.
  7. Chiar şi într-o problemă aşa de serioasă cum a fost adulterul cu Batşeba şi uciderea lui Urie, David şi-a recunoscut repede greşeala.
  8. După ce profetul Natan îi pune în faţă greutatea păcatului, citim în 2 Samuel 12:13,14:
  9. “Şi David a spus lui Natan: Am păcătuit împotriva Domnului. Şi Natan i-a spus lui David: Domnul îţi iartă păcatul, nu vei muri. Dar . . .fiul care ţi s-a născut va muri”.
  10. Saul a fost înaintea lui David. El a avut o atitudine diferită. În 1 Samuel capitolul 13 Saul aşteaptă 7 zile pe Samuel, dar cînd Samuel nu vine, el aduce arderi de tot, ceva ce ştie că n-ar trebui să1 facă.
  11. Imediat ce termină, Samuel apare şi întreabă ce face. După ce Saul îi explică, Samuel spune (versetul 13,14) “Ai lucrat ca un nebun şi n-ai păzit porunca pe care ţi-o dăduse Domnul Dumnezeul tău. Domnul ar fi întărit pe vecie domnia ta peste Israel. Dar acum domnia ta nu va dăinui”.
  12. Saul nu-şi mărturiseşte păcatul şi nu este iertat. Samuel pleacă şi Saul continuă cu viaţa lui. Cain este un alt exemplu. Cain se mînie pe fratele său şi-l ucide.
  13. Cînd Dumnezeu întreabă unde este Abel, Cain răspunde: “Sînt eu păzitorul fratelui meu?” Dumnezeu îi dă pedeapsa şi Cain răspunde: (Genesa 4:13): “Pedeapsa mea este prea mare ca s-o pot suferi. (versetul 16) Şi Cain a ieşit din faţa Domnului”.
  14. Cain nu-şi recunoaşte păcatul şi nu arată remuşcări. Deci nu este iertare. Nici Adam nu-şi recunoaşte păcatul şi nu are nici o remuşcare.
  15. Remarcăm cuvîntele lui (Genesa 3:12): “Şi omul a spus: femeia pe care mi-ai dat-o ca să fie lîngă mine, ea mi-a dat din pom şi am mîncat”.

33.Adam nu dă nici un semn de căinţă pentru ce a făcut. Aceasta este o poziţie periculoasă pentru oricine vrea să-şi menţină legătura cu Dumnezeu, deoarece El a spus clar unde va locui. Remarcăm Isaia 57:15:

  1. “Căci aşa vorbeşte Cel prea înalt, a cărui locuinţă este veşnică şi al cărui nume este sfînt. Eu locuiesc în locuri înalte şi în sfinţenie, dar sînt cu omul zdrobit şi smerit, ca să înviorez duhurile smerite şi să îmbărbătez inimile zdrobite”.
  2. Desigur că Dumnezeu locuieşte în loc înalt şi sfînt. Dar este surprinzător că Dumnezeul universului spune că locuieşte şi cu cei ce-şi menţin umilinţa şi smerenia inimii.
  3. Nu putem evita păcatul în viaţa noastră. Dar dacă avem atitudinea inimii potrivită după cum ni se spune, prin recunoaşterea lipsurilor şi neputinţelor, vom căpăta curăţirea de care avem nevoie.
  4. De aceia ni se spune în 1 Ioan 1:9: “Dacă ne mărturisim păcatele El este credincios şi drept ca să ne ierte păcatele şi să ne curăţească de orice nelegiuire”.
  5. Noi ne-am consacrat lui Dumnezeu şi am acceptat pe Christos ca pe mîntuitorul nostru personal. Dar n-am putea niciodată ajunge în această poziţie, dacă nu ne-am mărturisi întîi păcatele şi n-am recunoaşte nevoia unui răscumpărător.
  6. Cei care nu pot recunoaşte starea lor păcătoasă, nu pot accepta pe Christos pentrucă nu văd nici un motiv să o facă.

 

Ce se întîmplă după ce am căpătat îndurare?

 

  1. Isus ne spune că îndurarea ce o căpătăm de la Dumnezeu trebuie să radieze către toţi cei cu care venim în contact. Acest lucru este ilustrat frumos într-una din cele mai uşor de înţeles pilde pe care Învăţătorul le-a spus.
  2. Este în Matei capitolul 18:21-35. Cuvintele care urmează sînt o traducere engleză specială:
  3. “Atunci Petru a venit la El şi i-a spus: Învăţătorule, de cîte ori trebuie să-mi iert fratele care mă nedreptăţeşte? pînă la de 7 ori? Isus i-a spus: nu pînă la de 7 ori, ci, eu îţi spun, pînă la 77 de ori.
  4. De aceia Împărăţia cerurilor se aseamănă cu un împărat care a vrut să se socotească cu robii săi. A început să facă socoteala şi i-au adus pe unul care-i datora 10 milioane de dolari.
  5. Şi fiindcă acesta nu putea plăti, stăpînul a poruncit să-l vîndă pe el, pe nevasta şi pe copiii lui şi tot ce avea şi să se plătească datoria. Robul s-a aruncat la pămînt şi l-a implorat: Îngăduie-mă şi-ţi voi plăti tot.
  6. Stăpînului i-a fost milă, i-a dat drumul şi i-a iertat datoria. Dar cînd robul a ieşit, a întîlnit pe unul din tovarăşii lui de slujbă care-i datora 20 dolari. L-a apucat de gît strîngîndu-l şi zicea: Plăteşte-mi ce-mi eşti dator.
  7. Tovarăşul lui s-a aruncat la pămînt, îl ruga şi zicea: Îngăduie-mă şi-ţi voi plăti. Dar el n-a vrut, ci s-a dus şi l-a aruncat în temniţă pînă va plăti datoria.
  8. Cînd au văzut tovarăşii lui cele întîmplate, s-au întristat mult şi s-au dus de au spus stăpînului cele întîmplate.

48.Atunci stăpînul a chemat pe robul acela şi i-a zis: Rob viclean, eu ţi-am iertat toată datoria fiindcă m-ai rugat. Oare nu se cădea să ai şi tu milă de tovarăşul tău, cum am avut eu milă de tine?

  1. Şi stăpînul s-a mîniat şi l-a dat pe mîna temnicerului pînă-i va plăti tot ce-i datora”.
  2. Nu ne trebuie un expert să ne interpreteze această pildă. Cel care datorează 10 milioane ne reprezintă pe noi. Noi datorăm tot ce avem şi nu putem plăti niciodată. Numai prin îndurarea lui Dumnezeu, marele împărat din parabolă, ne este iertată datoria. Atunci devenim liberi.
  3. Presupunem că întîlnim pe cineva care ne este dator, poate cineva care a uitat să ne mulţumească pentru o amabilitate a noastră, sau chiar cineva, care nu ne-a dat înapoi banii pe care i-a împrumutat de la noi. Cum reacţionăm? Cu îndurare?
  4. Dacă nu putem răspunde uşor, trebuie să ne forţăm să reacţionăm cu milă. În cele din urmă, va veni un răspuns îndurător imediat şi neforţat.
  5. Dar dacă în mod repetat nu exercităm milă, atunci vom pierde mila pe care Tatăl ceresc ne-a dat-o. Isus ne spune aceasta în versetul 35:
  6. “Tot aşa vă va face şi Tatăl meu cel ceresc (vă va da pe mîna temnicerului pînă veţi plăti datoria), dacă fiecare din voi nu iartă din inimă pe fratele său”.
  7. Dacă din inimă iertăm greşeli, păcate, neajunsuri ale altora, demonstrăm că avem îndurare. Să facem aceasta chiar dacă persoana nu-şi cere iertare, pentru că starea inimii noastre este pusă la probă.
  8. Cealaltă persoană are propria ei legătură cu Dumnezeu. Dacă Domnezeu îl iartă sau nu, asta depinde de starea inimii lui. Noi trebuie să ne supraveghem starea inimii proprii cu mare sîrguinţă, ca să căpătăm iertare de la Dumnezeu pentru toate încălcările.
  9. Citim în Marcu 11:25: “Şi cînd staţi în picioare de vă rugaţi, să iertaţi orice aveţi împotrica cuiva pentru ca şi Tatăl vostru din ceruri să vă ierte greşelile voastre”.
  10. Lecţia ce ne-o dă Isus aici este că noi trebuie să avem milă, iertînd pe fratele chiar dacă el nu arată smerenie cerîndu-şi iertare. Nu are importanţă de fapt, dacă plîngerea noastră împotriva lui este justificată sau nu.
  11. Dacă sîntem creştini, trebuie să urmăm modelul pus înainte de Domnul şi Învăţătorul nostru. Desigur, noi nu sîntem Dumnezeu şi nu putem şterge păcatul cuiva. Dar fiind îndurători, copiem această caracteristică a lui Dumnezeu.
  12. Să ne gîndim la cuvintele din rugăciunea model a Domnului nostru (Matei 6:12): “Şi ne iartă greşelile, (datoriile) precum şi noi iertăm greşiţilor (datornicilor) noştri”. Cuvîntul greşeală (datorie) nu se limitează numai la datorie bănească.
  13. Se referă la orice situaţie care cere compasiune, blîndeţe, îndurare. Dacă nu sîntem gata să iertăm celor ce ne-au greşit, nu putem cere marelui rege al universului să ne ierte nelegiuirile.
  14. Ne amintim de servul din pildă? Şi-a pierdut libertatea pe care o căpătase, cînd n-a vrut să aibă îndurare pentru tovarăşul lui.
  15. În discursul de pe munte, Isus a spus o serie de fericiri, inclusiv cea din Matei 5:7: “Fericiţi cei milostivi pentru că ei vor căpăta milă”.
  16. Implicaţia clară este că cei ce nu-s milostivi, care nu sînt gata să arate “milă în exces, care se poate aştepta sau cere de la imparţialitate”, nu vor căpăta milă de la Tatăl ceresc.
  17. Isus a spus ucenicilor apoi, că ei trebuie să facă chiar mai mult decît numai să ierte pe cineva care le-a greşit. Ei trebuiau să-şi corecteze legătura dacă-şi dădeau seama că au nedreptăţit pe cineva. Aceasta ne-o spune în versetul 23:
  18. “De aceea dacă-ţi aduci darul la altar şi-ţi aduci   aminte acolo că fratele tău are ceva împotriva ta, lasă-ţi darul acolo şi du-te întîi de te împacă cu fratele tău, apoi vino de-ţi adu darul”.
  19. Fratele are ceva împotriva noastră pentru că l-am nedreptăţit. Deci, cînd venim la Dumnezeu (“ne aducem darul la altar”) şi deodată ne amintim de nemulţumirea justificată a fratelui, pentru ce i-am făcut, trebuie imediat să facem ceva.
  20. Trebuie imediat să încercăm să corectăm situaţia şi să vindecăm rana. Apoi putem veni la Dumnezeu.

 

Trebuie să fim îndurători

 

  1. Să ne fie clar. Iertarea de păcatele noastre pe care Dumnezeu ne-a acordat-o, este condiţionată. Dacă nu vedem cerinţele lui Dumnezeu, vom pierde şi ceea ce avem.
  2. Împăratul din pildă, n-a spus niciodată servului că trebuia să fie îndurător cu alţii deoarece el fusese iertat de o aşa mare datoarie. Dar trebuia ca el să înţeleagă.
  3. În pildă, servul este atît de orbit încît pierde totul. Acesta este principiul: Dacă nu ierţi tovarăşilor tăi, Dumnezeu nu-ţi va ierta.
  4. Mica ne spune pe scurt care sînt cele 3 lucruri pe care Dumnezeu le cere de la noi, în capitolul 6, versetul 8: “Să faci dreptate, milă şi să umbli smerit cu Dumnezeul tău”. Iubiţi voi mila? Să ne gîndim la aceasta.
  5. Aşteptăm noi ca fratele sau sora să vină să-şi ceară iertare pentru vre-o greşeală ce a făcut-o? Dacă aşteptăm, atunci nu iubim mila. În Matei 23:23 citim:
  6. “Vai de voi cărturari şi farisei făţarnici, pentru că voi daţi zeciuială din izmă, din mărar şi din chimen şi lăsaţi nefăcute cele mai însemnate lucruri din lege: drepatea, mila şi credincioşia”.
  7. Ne mai amintim încă vre-o nedreptate a cuiva care n-a fost corectată chiar dacă cu grijă plătim zeciuială din tot ce avem? Dacă ne amintim, sîntem ca fariseii pentru că omitem ceva mai important decît o zeciuială. Omitem mila.
  8. Este rău să omitem păcatele şi neajunsurile altora, dar este şi mai rău să căutăm răzbunarea pentru ceva comis împotriva noastră.
  9. O astfel de atitudine a inimii ne va împiedeca de a face parte din mireasa lui Christos. Să remarcăm cuvintele din Romani 12:17 şi 12:19-21:
  10. “Nu întoarceţi nimănui rău pentru rău. . . nu vă răzbunaţi singuri, ci lăsaţi să se răzbune mînia lui Dumnezeu. Căci este scris: Răzunarea este a Mea. Eu voi răsplăti zice Domnul.
  11. Dimpotrivă, dacă-i este foame vrăşmaşului tău, dă-i să   mănînce, dacă-i este sete, dă-i să bea. . . Nu te lăsa biruit de rău, ci biruieşte răul prin bine”.
  12. Desigur adevărul este important. Dar nu este destul ca să ne mîntuiască. În Proverbe 3:3 citim: “Să nu te părăseacsă bunătatea şi credincioşia, leagă-ţi-le la gît, scrie-le pe tăbliţa inimii tale”. Mila (bunătatea) şi adevărul (credincioşia) să ni le însuşim.
  13. Simţim noi o responsabilitate de a merge la celălalt să încercăm să uşurăm tensiunea pe care el o simte pentru noi? Sau chiar lasăm mintea să se gîndească la căi de răzbunare pentru ceva ce ne-a făcut? Dacă da, poate că mila ne-a părăsit.
  14. Am avut multe lecţii la această cenvenţie. Am avut reconfirmate vechile adevăruri şi ni s-au revelat noi perspective. Am avut un minunat ospăţ spiritual la picioarele lui Isus. Dar nu-i destul să auzim cuvintele.
  15. Trebuie să le punem în aplicare să ne schimbăm comportamentul. Dacă nu, credinţa noastră este zadarnică. Ea nu-şi va face munca de transformare în noi şi nu vom cîştiga premiul pentru care alergăm.
  16. Conceptul de iertare a fost o parte importantă a învăţăturilor lui Isus. El a învăţat pe urmaşii Lui că trebuie să învingă răul cu bine.
  17. Deci, ori de cîte ori ţi se face un rău, consideră-l ca o ocazie de a-l învinge prin a fi îndurător. În acest fel vei creşte în chipul Tatălui ceresc.
  18. Ne-ar place să încheiem această lecţie citînd cuvintele lui WIlliam Shakespeare, cam de pe timpul cînd a apărut Biblia King James (Regel Iacob) pentru prima oară.
  19. În “Neguţătorul din Veneţia” Antonio neînţelept este de acord să garanteze un împrumut pentru prietenul lui oferind un pfund din carnea lui dacă împrumutul nu se dădea înapoi.
  20. Prietenul nu poate plăti, Antonio nu poate plăti şi creditorul cere pfundul de carne. Către sfîrşitul procesului, avocatul lui Antonio, Portia, pledează pentru îndurare. Iată ce spune:

“De felu-i, mila slobodă-i de silă

Ea picură din cer ca ploaia lină,

Pe joasele cîmpii, de două ori

Cu binecuvîntarea: celui ce dă

Şi celui ce primeşte. Puternică

Între puternici, ea-i stă mai bibe

Monarhului, pe tron, decît coarana.

Crăiescul sceptru – închipuie puterea;

E semnul respectului şi-al slavei –

În care se îmbracă temerea de regi.

Dar mila îmbracă rostul sceptrului

Sălaşul ei e: inima crăiască

Şi lui Dumnezeu însuşi e podoabă.

Puterea pămîntească seamănă

Cu cea dumnezeiască, mai cu seamă

Cînd mila se îmbină cu dreptatea.”