NAŞTEREA MIRACULOASĂ A LUI ISUS

R5767 W. T. 15 septembrie 1915 (pag. 279-280)

Nu este un lucru ciudat ca oamenii să pună la îndoială învăţătura Bibliei cu privire la naşterea miraculoasă a lui Isus. Voltaire, Paine, Ingersoll şi alţii au negat-o. Nu punem la îndoială nici dreptul Rev. Dr. Aked şi al altora de astăzi să ridice aceleaşi argumente. Trăim într-o ţară liberă. Sinceritatea în zilele noastre nu trebuie să ducă pe nimeni la rug. Ne bucurăm de aceste libertăţi.

Dar suntem surprinşi că Dr. Aked susţine totuşi că este creştin şi încă deţine păstoria unei biserici creştine, în timp ce neagă însăşi temelia religiei creştine. Uimirea noastră creşte când aflăm că după ce şi-a recunoscut deschis necredinţa, el a fost ales conducătorul Federaţiei Bisericilor din San Francisco.

Gândiţi-vă la însemnătatea voturilor a mai mult de trei pătrimi din acea Federaţie (78), fiind de acord că Isus n-a fost născut supranatural! Mai puţin de o pătrime din aceşti federaţionişti (22) cred în doctrina fundamentală a creştinismului!

Putem auzi pe aceşti domni învăţaţi cum protestează, spunând, „Pastore Russell, ar trebui să-ţi dai seama că există două creştinătăţi în zilele noastre. Noi aparţinem celei mai noi şi mai largi, care are sprijinul tuturor colegiilor. De aceea noi avem primii dreptul de a ne numi „creştini”. Opinia veche, pe care tu o susţii, are doctrinele degradării umane — a unei sentinţe divine care trebui satisfăcută prin moartea unui Mântuitor perfect, fără păcate. Noi „moderniştii” susţinem totuşi pe Cristos, dar ca un mare Învăţător — nu ca Răscumpărător. Vechea ta vedere are de-a face cu păcatul personal. Vederea noastră mai nouă, mai largă, are de-a face cu păcatele naţionale şi civice, cu vindecarea lor şi cu o evoluţie treptată a rasei spre perfecţiune şi viaţă veşnică — numai cei mai potriviţi supravieţuind.

O responsabilitate a slujirii

Dacă numărul şi influenţa ar fi singurele criterii după care să se deosebească creştinii, am putea fi forţaţi să încuviinţăm acest punct. Dar nu sunt. Creştinismul a fost stabilit de Isus şi de apostolii Săi. Necredinţa unora puţini sau mulţi nu poate schimba creştinismul. Dacă ne vom dovedi opiniile, sperăm că cei 78 de credincioşi în creştinism (?) din colegii îşi vor da seama că păstrând numele de creştini şi deţinând păstorii în bisericile creştine, navighează sub un steag fals şi că ar trebui să demisioneze sau să-şi convingă congregaţiile să se unească împreună cu ei sub un nume nou, cum ar fi „umanitarişti”.

Numai a susţine câteva din învăţăturile lui Isus, cum ar fi Regula de Aur, în timp ce resping celelalte învăţături ale Lui, nu i-ar da nimănui dreptul la numele de creştin. Platon, Confucius şi alţi înţelepţi au exprimat unele învăţături pe care le aprobăm. De ce să nu le adoptăm numele? Pentru motivul că ei sunt mai puţin populari în zilele noastre?

* * *

Dr. Aked admite că Sf. Matei dă genealogia lui Iosif, care L-a adoptat pe Isus ca şi copilul său — fiu prin putere divină al soţiei sale fecioare. El admite că Sf. Luca dă genealogia Mariei, mama lui Isus. Admite de asemenea că Evanghelia Sf. Ioan vorbeşte despre existenţa preumană a lui Isus.

Dar Dr. Aked cere dovezi că Isus Însuşi a pretins că S-a născut miraculos. El declară apăsat că Sf. Petru nu se referă niciodată la aceasta. Triumfător indică spre Epistolele Sf. Pavel, care n-ar învăţa că Isus a fost o Persoană supranaturală. Cineva ar putea presupune, citind declaraţia Dr. Aked, că el crede pe deplin şi susţine toate învăţăturile lui Isus, ale Sf. Petru şi ale Sf. Pavel şi că, dacă ei ar fi spus despre naşterea miraculoasă, el ar fi un credincios sincer în aceasta şi un susţinător al ei. Să vedem! Să dăm doctorului Aked şi celor 78 de susţinători ai lui dovada erorii lor şi să acceptăm Biblia. „Dragostea speră totul!”

Biblia stă împreună sau cade împreună ca întreg. Planul ei de mântuire, format din învăţăturile lui Isus, ale apostolilor şi ale profeţilor, nu poate fi acceptat în parte şi respins în parte. Dacă Isus şi apostolii Săi au învăţat că El a avut o naştere specială cu un scop special şi aceasta n-ar fi adevărat, atunci ei ar fi nişte amăgitori răi. Atunci nici un cuvânt de-al lor n-ar trebui acceptat sau crezut. A-L numi pe Isus Marele Învăţător şi apoi a spune că baza învăţăturii Lui e falsă, inconsistentă, ar implica aprobarea falsităţii.

MĂRTURIA SF. PETRU

Învăţătura lui Isus a fost mai cu seamă prin inducţie. El fusese deja cu ucenicii şi făcea minuni probabil timp de doi ani înainte de a-i întreba, „Dar voi cine ziceţi că sunt?” Când Sf. Petru s spus, „Tu eşti Hristosul, Fiul Dumnezeului celui viu”, Isus a răspuns, „Nu carnea şi sângele ţi-au descoperit lucrul acesta, ci Tatăl Meu care este în ceruri”. Mat. 16:15-17.

Oare nu şi-a declarat atunci Sf. Petru credinţa că Isus era Fiul lui Dumnezeu — nu fiul lui Iosif? Şi oare n-a aprobat Isus aceasta şi nu S-a referit la Tatăl ceresc, nu la unul pământesc?

Ce a vrut Isus să spună când a declarat, „Înainte de Avraam sunt Eu”? Prin inducţie El a spus despre o existenţă preumană — sau a înşelat! La fel S-a rugat Tatălui, „Şi acum, Tată, preamăreşte-Mă la Tine Însuţi cu slava pe care o aveam cu Tine înainte de a fi lumea”. (Ioan 8:58; 17:5) Dacă nu avea o existenţă anterioară, ci a fost născut ca alţii, cuvintele Sale erau înşelătoare. A fost Marele Învăţător marele înşelător?

Isus le-a spus iarăşi ucenicilor Săi despre înălţarea Sa unde fusese înainte. Dacă n-ar fi avut o existenţă anterioară, dacă n-ar fi avut o naştere specială, cum am putea înţelege cuvintele acestea decât ca înşelătoare? La ((438)) fel Isus S-a referit la Sine ca fiind „Pâinea care s-a coborât din cer”. Ioan 6:62; 32-35, 41.

Cu siguranţă Isus a fost născut miraculos, ori altfel El ar fi fost cel mai mare şi cel plin de succes dintre toţi înşelătorii, şi de aceea cel mai rău dintre toţi înşelătorii. Fiecare să-şi facă alegerea. Nu există cale de mijloc.

OPINIA SF. PAVEL

După ce am auzit de la Isus şi de la Sf. Petru, să ascultăm ce spune Sf. Pavel. Care este forţa sau semnificaţia declaraţiei Sf. Pavel că Isus este „Cel Întâi-născut din toată creaţia” şi că „prin El au fost create toate lucrurile, cele care sunt în cer şi cele care sunt pe pământ, cele care se văd şi cele care nu se văd … toate lucrurile au fost create prin El şi pentru El ; El este înaintea tuturor lucrurilor şi prin El sunt toate lucrurile” (Col. 1:15-17)? Aceste cuvinte ale apostolului sunt cu certitudine în dezacord cu teoria că Isus Şi-a început existenţa la fel ca alţii — că El a fost fiul lui Iosif.

Din nou Sf. Pavel scrie, „Domnul nostru Isus Hristos … măcar că era bogat, S-a făcut sărac pentru noi” (2 Cor. 8:9). Apoi iarăşi spune, „El măcar că avea chipul lui Dumnezeu, totuşi n-a socotit ca un lucru de apucat să fie deopotrivă cu Dumnezeu, ci S-a dezbrăcat pe Sine Însuşi şi a luat chip de rob, făcându-Se asemenea oamenilor”. Filip. 2:6, 7.

Şi care este semnificaţia declaraţiei Sf. Pavel că Isus era „sfânt, nevinovat, fără pată, despărţit de păcătoşi” (Evr. 7:26)? Dacă Isus era fiul lui Iosif, El nu era despărţit de păcătoşi, ci aparţinea aceleiaşi familii ca toţi ceilalţi şi avea şi El nevoie de un Răscumpărător.

DECLARAŢIILE SFÂNTULUI IOAN

În Biserica timpurie toţi au crezut declaraţia lui Isus că El era Fiul lui Dumnezeu, pe care Tatăl L-a trimis în lume pentru a fi Mântuitorul oamenilor (Ioan 3:17). De fapt, această trăsătură a învăţăturilor Mântuitorului i-a mâniat în mod deosebit pe evrei, spunând că deoarece El declara că este Fiul lui Dumnezeu, El se stabilea pe un piedestal de onoare, demnitate, glorie, în competiţie cu Iehova. La aceasta Isus a răspuns, „Cum ziceţi voi Aceluia pe care Tatăl L-a sfinţit şi L-a trimis în lume: Huleşti!, pentru că am spus: Eu sunt Fiul lui Dumnezeu?” Ioan 10:36.

Evanghelia după Sf. Ioan a fost scrisă mai târziu decât celelalte Evanghelii, deci nu mai era necesar ca scriitorul să reia naşterea miraculoasă a lui Isus. Dar era în cel mai înalt grad potrivit ca prin el Dumnezeu să ne dea o informaţie despre condiţia preumană a Mântuitorului. Observaţi bine caracterul deosebit al cuvintelor apostolului: „La început era Cuvântul şi Cuvântul era cu Dumnezeu şi Cuvântul era un Dumnezeu. El era la început cu Dumnezeu. Toate au fost făcute prin El şi nimic din ce a fost făcut n-a fost făcut fără El. Şi Cuvântul a devenit trup şi a locuit printre noi (şi noi am privit slava Lui, slavă ca a unicului Fiu din partea Tatălui), plin de har şi de adevăr”. Ioan 1:1-14.

BAZA DOCTRINEI RĂSCUMPĂRĂRII

Separată de doctrina naşterii din fecioară a lui Isus, teologia Bibliei n-ar rezista nici un moment. Susţinerea ei este că sentinţa divină care a urmat păcatului lui Adam a fost pedeapsa cu moartea. Baza acelei judecăţii divine este că nici un păcătos nu este vrednic de viaţă veşnică. Cei şase mii de ani de istorie umană, din timpul lui Adam până acum, demonstrează că omul este incapabil să recâştige perfecţiunea, incapabil să se împotrivească blestemului păcatului şi condamnării la moarte — „Cu moarte vei muri”. Gen. 2:17.

Învăţătura Bibliei este că Dumnezeu a intenţionat această condamnare la moarte cu un scop, aşa încât să fie necesară moartea lui Isus. Sf. Pavel aşa declară, spunând, „Căci dacă moartea a venit prin om, tot prin om a venit şi învierea morţilor. Şi după cum în Adam toţi mor, tot aşa, în Hristos, toţi vor fi făcuţi vii, dar fiecare la rândul lui” (1 Cor. 15:21-23). Cu alte cuvinte, dacă Dumnezeu n-ar fi pregătit un Răscumpărător fără păcate şi dacă acel Răscumpărător n-ar fi murit pentru păcatele noastre potrivit Scripturilor şi n-ar fi înviat din morţi pentru îndreptăţirea noastră, atunci n-ar fi existat viaţă viitoare pentru omenire — moartea oamenilor ar fi fost ca a animalelor, fără speranţă. N-ar fi fost nici o înviere. Moartea ar fi fost un somn veşnic.

Sf. Pavel accentuează acest gând, declarând că dacă nu există o înviere a morţilor, atunci toată credinţa este zadarnică, toată speranţa este zadarnică, toată propovăduirea este zadarnică (1 Cor. 15:13, 14). Nimeni nu va pune la îndoială declaraţia Scripturilor, că întreaga omenire este născută în nelegiuire şi în păcat ne-au conceput mamele noastre. Tatăl Adam şi mama Eva ne-au dat, ca şi copii ai lor, o moştenire de imperfecţiune a minţii şi corpului şi de tendinţe păcătoase. Prevederea lui Dumnezeu este ca Cristos să compenseze pentru încălcarea primului Adam şi în cele din urmă să fie al doilea Adam care va avea succes, care va da viaţă veşnică tuturor celor care vor exercita credinţă ascultătoare în El.

Baza doctrinei restabilirii

Prima ofertă de viaţă veşnică prin Cristos este în vigoare de nouăsprezece secole; dar puţini au urechi să audă şi inimi să înţeleagă. Acestora puţini li se adresează chemarea să părăsească lumea şi să devină asociaţi cu Isus în gloria, onoarea şi nemurirea la care El a ajuns. El a ajuns în starea glorioasă pe care o ocupă acum, „mult deasupra îngerilor, stăpânirilor şi puterilor”, la dreapta Măririi din locurile înalte, ca răsplată pentru ascultarea Sa de voinţa Tatălui — ascultare în aceea că a venit în lume, că a suferit credincios încercările slujirii Sale pământeşti şi că în final a murit o moarte de sacrificiu. Sf. Pavel scrie despre El, „Pentru bucuria care I-a fost pusă înainte, a suferit crucea, a dispreţuit ruşinea şi stă la dreapta scaunului de domnie al lui Dumnezeu” (Evr. 12:2). Invitaţia acestui Veac Evanghelic pentru toţi care au urechi de auzit este să urmeze în urmele lui Isus, să devină sacrificatori ((438)) împreună cu El şi să se împărtăşească de gloria Sa cerească şi de Împărăţia Sa Mesianică.

Când Biserica va fi toată adunată, atunci va fi stabilită Împărăţia lui Mesia, pentru care ne rugăm, „Vie împărăţia Ta, facă-se voia Ta precum în cer aşa şi pe pământ”. Timp de o mie de ani Cristos şi Biserica Sa glorificată vor binecuvânta omenirea, ridicându-i la perfecţiune umană, mintal, moral şi fizic. Oricine va dori, va putea ajunge la viaţa veşnică asigurată tuturor prin moartea de sacrificiu a Celui care a fost „sfânt, nevinovat, fără pată şi despărţit de păcătoşi”, în virtutea naşterii Sale speciale.