Vol. 21, Mai-Iunie 2014, Nr. 4 


NU STINGEŢI DUHUL”

04810″> 1 Tesaloniceni 5:19

R 5129 W. T. 1 noiembrie 1912 (pag. 343-344)

În Scripturi lumina este folosită ca simbol al puterii luminătoare a Spiritului sfânt. Spiritul lui Dumnezeu este simbolizat nu numai prin uleiul cu care erau unşi preoţii şi care reprezintă puterea interioară a Spiritului, ci şi prin lumina sfeşnicului de aur care stătea în Sfânta. După ce am fost favorizaţi cu o cunoştinţă a Adevărului şi ne-am consacrat, Domnul ne-a acceptat consacrarea şi ne-a dat Spirit sfânt, care a devenit puterea luminătoare a inimii noastre. Tot timpul Veacului Evanghelic Biserica a fost lumina lumii. Domnul nostru a dat de înţeles că este adevărat acest lucru când le-a spus ucenicilor într-o împrejurare: Voi sunteţi lumina lumii”. Mat. 5:14.

După cum există diferite moduri prin care o lumină poate fi stinsă, tot aşa există diferite mijloace prin care această lumină a Spiritului sfânt poate fi stinsă în noi. O lumină se va stinge dacă rezerva de ulei sau de gaz care o alimentează este întreruptă, sau dacă nu mai are oxigen, fie din cauză că rezerva s-a terminat, fie că a fost pus ceva peste lumină să se stingă. Aşa este şi cu noi. Lumina Spiritului poate fi lăsată să dispară din cauza lipsei de reumplere, sau poate fi stinsă prin contactul cu ceva forţă dinafară.

Pentru a avea Spirit sfânt în mare măsură, trebuie să ne ţinem aproape de Domnul; căci dacă ne depărtăm de El, lumina se va stinge. Dacă neglijăm privilegiul rugăciunii sau al studiului Scripturilor sau al părtăşiei cu Domnul, neglijând să ne gândim la El, iluminarea Spiritului se va micşora. Pe de altă parte, ea va deveni mai strălucitoare pe măsura conştientizării imperfecţiunilor noastre şi a gradului consacrării noastre faţă de Domnul. Aceasta o vom manifesta prin zelul cu care studiem voinţa Lui aşa cum este exprimată în Cuvântul Său şi cu care practicăm acea voinţă în afacerile vieţii. Acestea sunt mijloacele prin care putem furniza uleiul care să menţină lumina arzând strălucitor. Dar în timp ce ne străduim să facem aceasta, trebuie să căutăm să nu venim în contact cu ceva care să lucreze la stingerea flăcării iubirii sacre în inima noastră.

Lumea, corpul şi diavolul sunt toţi în opoziţie cu lumina Spiritului sfânt. În măsura în care ei sunt aduşi în contact cu lumina, în aceeaşi măsură o înăbuşe. Dacă spiritul lumesc intră în inimile noastre, acesta va stinge lumina Spiritului sfânt. Dacă spiritul egoismului sau al nepăsării intră în inima noastră, acesta va face ca lumina să slăbească şi în final să se stingă. Oboseala în facerea binelui va produce acelaşi rezultat. Dacă practicăm plăcerile cărnii, acestea vor duce la stingerea Spiritului. Plăcerile păcătoase trebuie desigur să fie evitate de toată lumea. Dar există plăceri care nu sunt păcătoase şi care sunt destul de potrivite pentru omul natural. Totuşi, în măsura în care cei consacraţi se complac în ele şi astfel îşi satisfac dorinţele cărnii, în aceeaşi măsură noua natură va suferi.

Părtăşia creştină este considerată una dintre cele mai bune mijloace de menţinere a luminii Spiritului. Dar chiar şi în aceasta există o linie de pericol care nu este întotdeauna recunoscută şi care, dacă se va trece peste ea, va produce rezultatul opus. O vizită la malul mării şi o baie în ocean poate fi în unele cazuri foarte folositoare; dar în altele poate fi dusă până acolo încât să devină periculoasă pentru natura nouă. Cei care obosesc în facerea binelui sunt de obicei cei care au găsit ceva atractiv în altă direcţie care le distrage atenţia de la lucrurile Spiritului.

CUNOAŞTEREA EXACTĂ a planului

ESTE ESENŢIALĂ

Printre diferitele aranjamente pe care Dumnezeu le-a făcut pentru Noile Creaturi în Cristos este strângerea lor laolaltă pentru a-şi menţine lumina şi a o lăsa să strălucească. Apostolul Pavel îndeamnă Biserica să nu uite strângerea lor laolaltă ori de câte ori este posibil (Evrei 10:25). Unde strângerea nu este posibilă, Domnul compensează lipsa în alt mod; şi astfel uneori găsim un frate drag sau o soră dragă care n-au avut ocazia să se întâlnească împreună cu alţii în Adevăr, dar care par a fi foarte clari şi par a avea o adâncă apreciere a Planului Domnului. Neavând privilegiul de a avea părtăşie cu alţii, aceştia au citit şi au studiat cu atât mai mult.

Cei care au această ocazie de părtăşie şi care nu o apreciază, s-ar părea că sunt într-o stare foarte nesatisfăcătoare. În astfel de cazuri, uleiul nu arde strălucitor, altminteri acela şi-ar găsi plăcerea să fie cu ai săi confraţi peregrini pe aceeaşi cale, mergând spre acelaşi scop. Noi trebuie să fim la fel de atenţi cu starea noastră spirituală ca şi cu cea fizică. Dacă avem un gust rău în gură şi nu avem poftă de mâncare, tragem concluzia că nu suntem bine; şi dacă nu ne pasă să mergem la adunări, putem şti că nu avem o sănătate spirituală bună. Când aflăm că nu avem dorinţa de a ne întâlni cu alţii de aceeaşi credinţă preţioasă”, este un indiciu că ar trebui să mergem la Marele Medic pentru a ne putea ajuta.

În unele cazuri însă, individul ar face mai bine să nu meargă la adunări la început, ci să citească şi să studieze pentru un timp. Mulţi au fost împiedicaţi în creşterea lor spirituală având unele cunoştinţe superficiale despre Adevăr şi apoi mergând la adunări. Aceştia devin pietre de poticnire pentru ei şi pentru alţii. Dacă ei nu au timp să citească, precum şi să frecventeze adunările, ar fi mai bine să citească până când se stabilesc, şi apoi să se adune cu alţii de aceeaşi credinţă preţioasă.

Mulţi, chiar şi dintre aceia care conduc adunările, nu sunt aşa de clari în Adevăr cum ar fi de dorit. Unii dintre aceştia se pare că nu ştiu despre ce vorbesc, deşi ei cred că ştiu. Există diferite mijloace prin care cineva poate să răscumpere timpul pentru studiu. Unul poate lua o carte cu el şi s-o citească în autobuz, mergând sau venind de la datoria sa zilnică. Ştim un frate drag care a citit în întregime cele şase volume în acest fel.

Calea cea corectă este de a exercita spiritul minţii sănătoase asupra acestui subiect, ca şi asupra altora. Primul nostru gând ar trebui să fie pentru gloria lui Dumnezeu; al doilea, pentru profitul nostru; al treilea, pentru beneficiul altora. În această chestiune suntem datori faţă de noi înşine să ne punem pe primul loc; căci dacă noi suntem potriviţi pentru serviciu, atunci avem o ocazie mai mare de a-i ajuta pe alţii. Aici eul vine mai întâi, prin poruncă divină — Căutaţi mai întâi împărăţia lui Dumnezeu şi dreptatea Lui”; căci aceasta este voia lui Dumnezeu îcu privire la voiş, sfinţirea voastră.” Mat. 6:33; 1 Tesal. 4:3.

Când fiecare ajunge să cunoască pentru sine după ce a primit Spirit sfânt, acesta este autorizat să înveţe pe alţii ceea ce a învăţat pentru sine. Astfel toţi putem fi învăţaţi de Dumnezeu şi folosiţi pentru a învăţa pe alţii, pe măsură ce învăţăm lecţiile şi le aplicăm inimilor noastre. Conştiinţa fiecăruia trebuie să decidă pentru sine ce este spre gloria lui Dumnezeu în privinţa frecventării adunărilor.

O flacără ar putea fi revigorată, chiar după ce a fost complet stinsă. Mulţi am văzut o lumânare stinsă, şi totuşi mai exista o strălucire, un miez fierbinte care la o suflare iute a aerului ar putea-o reaprinde. Aşa este şi cu noi. Ar putea exista ceva în viaţa noastră care să stingă flacăra, dar lumina n-ar fi în întregime stinsă; suflarea Domnului ar putea-o reaprinde. Am văzut oameni care aparent fuseseră zeloşi pentru Domnul, dar care părea că şi-au pierdut iubirea şi zelul; dar mai târziu acestea s-au reaprins. În alte cazuri, lumina părea că s-a stins total. Noi trebuie să fim mereu în gardă ca să nu permitem ceva ce să slăbească sau să stingă iubirea noastră pentru Domnul, pentru Adevăr sau pentru sfinţenie şi asemănarea cu Cristos.