Fr. Zgmunt Pasierski, Ucraina

 

  1. Iubiţi fraţi în Domnul! Aş dori să vă salut cu cuvintele Domnului nostru: Pace vouă!
  2. Sîntem recunoscători Tatălui nostru ceresc pentru acest timp de comuniune frăţească, pentru bucurie, pentru această odihnă spirituală, pentru tot ce voi fraţii din diferite ţări aţi făcut pentru noi ca să putem fi în mijlocul vostru.
  3. Noi cei care am venit la această convenţie şi toţi fraţii care au rămas în Ucraina, dorim să ne exprimăm iubirea noastră frăţească, creştinească faţă de voi şi faţă de toţi cei care nu sînt aici, dar împărtăşesc aceeaşi sfîntă şi scumpă credinţă.
  4. Fie ca Tatăl ceresc care v-a chemat la comuniune cu Fiul Său să vă întărească şi să vă dea mîngîiere pe această cale îngustă a consacrării, deoarece “Credincios este Cel ca v-a chemat şi va face lucrul acesta” (1 Tes. 5:24).
  5. Ne vom îndrepta acum gîndurile spre bunul cuvînt al lui Dumnezeu, spre Evanghelia lui Ioan cap. 14 la 17.
  6. Aceste cuvinte ale lui Isus, de despărţire au fost pline de iubire şi de mari făgăduinţe cereşti. Fiecare verset în sine poate fi subiectul unui discurs separat din care sîntem siguri că toţi am căpăta o mare edificare spirituală. Să privim din nou cuvintele Scripturilor.
  7. Conştient că acest ceas din urmă era aproape şi că prin voinţa Tatălui Său, El îşi va jertfi viaţa pe cruce, Isus a dorit ca cei cu care umblase împreună timp de trei ani şi jumătate ai misiunii Sale, să-i împărtăşească tristeţea care-i cuprindea sufletul, avînd în vedere viitoarele experienţe de pe Golgota.
  8. În afară de tristeţe era şi bucurie în inima Lui pentru că cei pe care Tatăl Î-i dăduse erau aproape şi putea să împărtăşească cu ei lucruri de mult ascunse în inima Lui.
  9. “V-am spus aceste lucruri în pilde. Vine ceasul cînd nu vă voi mai vorbi în pilde, ci vă voi vorbi desluşit despre Tatăl.
  10. Căci Tatăl însuşi vă iubeşte, pentru că m-aţi iubit şi aţi crezut că am ieşit de la Dumnezeu. Am ieşit de la Tatăl şi am venit în lume; acum las lumea şi mă duc la Tatăl.
  11. Vă este de folos să Mă duc; căci dacă nu Mă duc Eu, Mîngăietorul nu va veni la voi; dar dacă mă duc vi-l voi trimite.
  12. Cînd va veni Mîngăietorul, Duhul adevărului, are să vă călăuzească în tot adevărul . . . şi vă va descoperi lucrurile viitoare” (Ioan 16:25,27,28,7,13).
  13. Aceste trei capitole sînt într-o anumită măsură diferite de cuvintele anterioare ale Domnului nostru. Aici Christos se concentrează în special asupra binecuvîntărilor spirituale, asupra strînsei şi intimei legături cu Tatăl, pe care ucenicii urmau s-o primească după Rusalii.
  14. Domnul n-a ascuns faptul că credincioşia faţă de adevăr va aduce experienţe aspre şi chiar moarte.
  15. Totuşi, sînt mult mai multe cuvinte unde ne spune, nouă Bisericii din Vîrsta Evanghelică despre pace, bucurie şi speranţă neclintită. Acesta este pentru noi un mare ajutor spiritual.
  16. Ultimul verset din cap. 16 este un rezumat a tot ce fusese spus. Acest verset va fi bază a disuţiei noastre:
  17. “V-am spus aceste lucruri ca să aveţi pace în Mine. În lume veţi avea necazuri, dar îndrăzniţi, Eu am biruit lumea”.
  18. Trăim vremuri în care în general lipseşte pacea. De peste o sută de ani omul a ajuns la un nivel foarte înalt de cunoştere.
  19. Toată lumea ştiinţifică se laudă astăzi cu succesele în inventarea armelor de exterminare în masă şi cu nivelul la care vor ajunge tehnologiile de vîrf în secolul 21.
  20. Lacomi de putere şi de conducere universală conducătorii lumii îşi oferă unii latora compromisuri ipocrite şi nu caută voia şi sfatul înţelept al Creatorului ci îl neglijează şi caută căi prin care să pună un jug şi mai greu pe poporul lor, să-i umple de frică şi nesiguranţa zilei de mîine în loc să se îngrijească de binele general.
  21. Arsenalele uriaşe de arme cer costuri enorme pentru a se întreţine şi-i prind în cursă pe cei care cred că folosirea lor va aduce pacea şi siguranţa omenirii.
  22. Această situaţie se reflectă şi în lumea religioasă (“cerurile” simbolice). O persoană obişnuită care vrea să cunoască sincer pe Creatorul ceresc nu poate găsi cu uşurinţă direcţia cea bună în caruselul diferitelor grupuri religioase şi al aşa numitelor biserici creştine.
  23. În fiecare zi presa, radioul, televiziunea ne aduc tot mai elaborate făgăduinţe de pace, de recunoaştere spirituală şi de eforturi comune de salvare a omului păcătos şi a locuinţei lui permanente – planeta Pămînt.
  24. Legende şi tradiţii omeneşti, traduceri greşite şi în sfîrşit dogmele Evului Mediu, au năpăstuit pe oameni cu ameninţări de nimicire, de chin veşnic în iad, de Armaghedon, de pustietate moartă şi mai mult a unei nimiciri finale.
  25. Ca mijloc de renaştere spirituală se sugerează Uniune ecumenică sub o lozincă dibaci formulată: “Să vorbim numai despre ceea ce ne leagă împreună”.
  26. Despre subiectul păcii există încă mai diverse gînduri şi opinii. Fiecare credinţă religioasă garantează pacea numai printr-o aderenţă exclusivă la principiile ei; fiecare guvern şi mişcare socială îşi fixează ca prioritate realizarea păcii şi prosperităţii numai pentru urmaşii lor.
  27. Întreagă lumea se bazează pe o pace stabilită prin înarmare, o pace în care cel sărac şi cel ostenit merge la culcare nesigur de ziua de mîine.
  28. Aceasta a fost pacea despre care a vorbit Domnul ucenicilor Săi? Poate omul găsi un loc de odihnă pentru sine în această confuzie?
  29. Citim în Ioan 14:27: ‘Vă las pacea, vă dau pacea Mea. Nu vo dau cum vo dă lumea. să nu vi se tulbure inima, nici să nuse înspăimînte”.
  30. Poporul Domnului conoaşte acest mesaj preţois de pace veşnică pe care Cel Preaînalt îl va introduce pe planeta nostră prin Isus Christos.

31.”Îl vor numi: Minunat, Stfetnic, Dumnezeu tare, Părintele veşniciilor, Domn al păcii. El va face ca domnia Lui să crească şi o pace fără sfîrşit va da scaunului de domnie al lui David şi împărăţie lui” (Is. 9:6,7).

  1. Cu toţi aşteptăm cu nerăbdare conducerea împărăţiei care va întoarce inimile oamenilor spre adevăr şi spre armonie perfectă cu iubirea şi dreptatea în care cu toţii vom avea parte.
  2. Revărsarea păcii asupra întregii lumi se va dovedi a fi un lucru extraordinar. Biserica primeşte acestă pace în timpul întregii Vîrste Evanghelice.
  3. Ea înseamnă o încredere completă, o odihnă a minţii chiar şi în cele mai mari dificultăţi, o bucurie datorită binecuvîntărilor primite şi o rugăciune de mulţumire pentru experienţa cîştigată.
  4. Autorul “Studiilor în Scripturi” scrie: “Care sînt bucuriile pe care nimeni nu le poate lua de la noi, pe care persecuţiile, suferinţele şi strîmtorările le pot numai adînci şi lărgi şi le pot face şi mai dulci?
  5. Ce bucurie este aceasta? Această bucurie este o pregustare a binecuvîntărilor viitoare, o arvună a moştenirii noastre viitoare.
  6. Ea este inspirată de încrederea în El, în care noi am crezut; încrederea că El poate şi vrea să desăvîrşească lucrarea pe care a început-o şi pe care noi dorim să fie desăvîrşită, în cel mai bun fel, care este al Lui; încerderea că atît timp cît ne ţinem cu tărie de făgădiunţele lui îndurătoare cu braţele credinţei noastre., El nu va permite ca noi să ne separăm de El.
  7. Cine ne va despărţi de dragostea lui Dumnezeu în Christos? Necazul sau strîmtorarea? Încrederea noastră este că “nimeni nu ne poate smulge din mîna Tatălui nostru” şi că “însuşi Tatăl ne iubeşte” şi nu ne va lepăda atîta timp cît dorim să rămînem ascultători în iubirea Lui.

39.”Da, sîntem încrezători că toate lucrurile lucrează împreună pentru binele celor care iubesc pe Dumnezeu şi “cel care este pentru noi este mai tare decît toţi care sînt împotriva noastră.

40.”O astfel de încredere este sigur că va aduce bucurie mai presus de înţelegerea lumii a păcii lui Dumnezeu care întrece toată înţelegerea şi care va domni în inimile noastre”.

  1. Deşi Christos ca Străjer şi Supraveghetor, a veghiat asupra Bisericii toată vîrsta, numai parousia Lui a adus pacea aşteptată în sensul deplin al cuvîntului.
  2. Această stare de aşteptare a fost exprimată de apostolul Ioan în Apoc. 22:20: “Da, vino Doamne Isuse”.
  3. În acel timp Biserica era în mijlocul marilor încercări care au fost descrise profetic în Mat. 14:24: “În timpul acesta, corabia era învăluită în valuri în mijlocul mării, căci vîntul era împotrivă”.
  4. Şi încă în alt loc sînt arătate aceleaşi dificultăţi de către profetul Daniel în 12:7:”căci va fi o vreme două vremi şi o jumătate de vreme; şi că toate aceste lucruri se vor sfîrşi cînd puterea poporului sfînt va fi zdrobită de tot”.
  5. Ne amintim că, diferit de alţi învăţători, Christos a promis credincioşilor Săi strîmtorare, suferinţe şi greutăţi.
  6. Aceste încercări urmau să vină imediat după ultima lor conversaţie cu El şi după rugăciunea Domnului. Şi ele urmau să ţină nu numai pînă la a 2-a lui prezenţă, ci şi după aceea.
  7. Citim că atunci cînd la a 4-a strajă din noapte, Isus a venit la ei umblînd pe mare ei s-au temut. Dar Isus le-a spus imediat: “Îndrăsniţi, Eu sînt; nu vă temeţi!” (Mat. 14:27)
  8. Odată cu prezenţa Domnului Biserica a primit mare întărire spirirtuală. Totuşi, cînd Isus a spus cuvintele acelea de liniştire, vîntul n-a încetat pe mare pînă cînd El a intrat în corabie.
  9. Similar acum, pacea şi liniştea spirituală primită în timpul celei de a 2-a prezenţe uşurează greutăţile şi experienţele pe care le-a suferit şi încă le suferă Biserica, de la paruosia Domnului nostru. Şi va fi tot aşa pînă cînd toţi credincioşii vor trece dincolo de văl.
  10. O ilustraţie foarte asemănătoare este înregistrată pentru noi în 1 Regi cap. 18 şi 19.
  11. Profetul Ilie a venit din pustie unde a petrecut 3,5 ani. El a pregătit o jertfă plăcută Domnului şi cînd Domnul a acceptat această jertfă el a cerut ca toţi proorocii lui Baal să fie omorîţi.
  12. În scurtă vreme a venit ploaia, dar Ilie iarăşi s-a ascuns în pustie de persecuţiile Izabelei.
  13. La sosirea lui la muntele Horeb – cunoscut mai bine ca numtele Sinai – el a căpătat de la Domnul informaţii clare despre evenimentele viitoare şi despre care va fi misiunea lui în continuare.
  14. Antitipic, după ce cei 3 ani şi jumătate (profetici, 1260 ani literali) s-au împlinit nu numai că Biserica (Ilie antitipic) a fost într-o stare de izolare (în pustiu), dar şi întreaga ţară era înfometată după adevăr, cuvîntul lui Dumnezeu (n-a ploat).
  15. Între 1803 şi 1815 societăţile de bIblie şi-au început activitatea. Ei au distribuit Biblii în milioane de exemplare în multe limbi – literalmente în toată lumea. Lumea de atunci a remarcat într-o anumită masură felul în care Dumnezeu a condus această situaţie şi totuşi s-a întors iarăşi spre papalitate şi spre sectele religioase care se năşteau atunci.
  16. Adevărata Biserică a fost iarăşi forţată să se izoleze, unde a aşteptat pînă la a 2-a prezenţă a Domnului şi pînă la începutul exercitării slujbei Sale regale şi a primit învăţături specifice despre desfăşurarea evenimentelor în timpul secerişului Vîrstei Evanghelice.
  17. Încurajîndu-şi astfel credincioşii, printr-o înţelegere clară a adevărului, Domnul le-a arătat activitatea lor viitoare.
  18. Ne amintim că, întors în ţara lui Israel, profetul Ilie trebuia să realizeze trei lucruri:
  19. 1: Să facă pregătiri de plecare;
  20. 2: Să-l facă pe Elisei succesorul lui ca profet şi să-l pregătească pentru slujba aceea;
  21. 3: Să dea porunci referitoare la schimbările care urmau să se întîmple curînd în Israel şi în Siria.
  22. În plus Ilie a fost încurajat de ştirea că în Israel mai erau încă şapte mii care nu şi-au plecat genunchii înaintea lui Baal şi nici nu i-au sărutat chipul.
  23. În mod similar Biserica este informată despre timpul şi ordinea stabilirii Împărăţiei Milenare.
  24. Datoria ei în prezent este să spună cuvintele lui Dumnezeu miilor de oameni care, fiind în creştinătatea nominală, nu sînt de acord cu învăţăturile ei false şi numai într-o anumită măsură sînt orbiţi de o reprezentare incorectă a caracterului lui Dumnezeu.
  25. Cuvintele Domnului sînt după cum urmează: “Ieşiţi din mijlocul ei, poporul Meu, ca să nu fiţi părtaşi la păcatele ei, şi să nu fiţi loviţi cu urgiile ei” (Apoc. 18:4).
  26. La întoarcerea din pustie, Ilie nu s-a mai îngrijorat din cauza Izabelei şi a ameninţărilor ei, ci cu deplină angajare s-a pus pe lucru în tot ceeace Domnul i-a încredinţat în mîini.
  27. Într-o astfel de legătură strînsă cu Tatăl ceresc şi cu Fiul Lui preaiubit, avînd în mîini aceste făgăduinţe scumpe şi glorioase şi avînd o înţelegere atît de clară a adevărului prezent, cu ce cuvinte putem noi exprima pacea şi bucuria care ne umple inima cînd vă vedem pe toţi adunaţi aici?
  28. Ne vin în minte civintele psalmistului David, din Ps. 133:1: “Iată ce bine şi plăcut este pentru fraţi să locuiască împreună în unitate”.

În ps. 119:162, 164,165 el adaugă:

  1. “Mă bucur de Cuvîntul Tău ca unul care găseşte o pradă mare. De şapte ori pe zi te laud, din pricina legilor Tale cele drepte. Multă pace au cei ce iubesc legea Ta şi nu li se întîmplă nici o nenorocire”.
  2. Mergînd înapoi la timpul Domnului nostru, ne amintim că primele cuvinte pentru încurajarea ucenicilor, după învierea Sa au fost: salutul “Pace vouă” (Luca 24:36).
  3. Aceste cuvinte sînt nu numai cu noi în timpul acestui discurs, ci ele au fost cu Biserica toată Vîrsta Evanghelică. Cu aceste cuvinte începem şi sfîrşim fiecare adunare de discuţii frăţeşti. Aceste cuvinte sînt prezente întotdeauna cînd ne strîngem mîna ca fraţi.
  4. Ele ne feresc de pierderea credinţei şi de apatie spirituală. Ele ne susţin în experienţele pe care le suferim pentru adevăr, şi ele ne sînt o garanţie cînd totul şi toţi par să fie împotriva noastră.
  5. “Veţi fi urîţi de toate neamurile pentru numele Meu “.

“Oamenii vor supne pe nedrept tot felul de lucruri rele pentru Mine”

“Nu vă miraţi fraţilor dacă lumea vă urăşte”.

“Dacă lumea vă urăşte ştiţi că pe Mine m-a urît întîi”.

  1. Aceste cuvinte ale marelui Învăţător trebuie să fie adevărate “pînă la sfîrşitul acestei vîrste” şi sînt tot atît de adevărate şi astăzi ca şi înainte.
  2. Oricine-şi va îndeplini cu credincişie misiunea şi nu va ezita să propovăduiască adevărul lui Dumnezeu, curînd va avea parte de suferinţele lui Christos şi va putea spune: “Ocările celor ce Te ocărăsc pe Tine căzură peste Mine” (Rom. 15:3; Vol. 5 Pag. 419).
  3. Încercările ne ajută să simţim grija lui Dumnezeu atît ca indivizi cît şi ca eclesie. Aproape în toate ţările fraţii au avut şi au greutăţile lor.
  4. Nici fraţii din Ucraina n-au fodt scutiţi de acele experienţe. Înainte de al 2-lea război mondial, ne-am bucurat de o libertate considerabilă ca şi toată Europa din timpul acela. A fost un timp binecuvîntat de muncă liberă şi aproape fără nici o restricţie, în cîmpul Domnului.
  5. Libertatea aceea a permis o vestire largă a mesajului de bucurie a Împărăţiei prin care mulţi fraţi au venit la cunoştinţa adevărului prezent.
  6. Libertatea aceea însă a ţinut numai pînă la război. Apoi s-au împlinit cuvintele Domnului: “În lume veţi avea strîmtorări”. Adunările au fost oficial intezise.
  7. Fraţii se adunau numai sub pretextul vizitelor prieteneşti şi din cînd în cînd erau ocazii de a spune cîteva cuvinte de mîngîiere la înmormîntări.
  8. Aceasta a fost pînă în 1991 cînd pentru prima dată de la război s-a organizat o convenţie fără nici o piedecă, cu participarea fraţilor canadieni care au iniţiat această convenţie.
  9. Deosebit de grele au fost experienţele din timpul anilor de după război, sub Stalin. Cunoaştem mulţi fraţi care au simţit în mod direct greutăţile persecuţiei. Un frate a fost trimis în Siberia pentru zece ani pentru că s-au ţinut adunări în casa lui.
  10. Nu se putea spune nici un cuvînt sau remarcă despre autorităţile sau despre ordinea de atunci, fără amarnice consecinţe. Condiţiile noastre au fost foarte asemănătoare cu cele care au existat în România pînă recent.
  11. Dar aşa cum întotdeauna am crezut, că aceste necazuri vor avea un sfîrşit tot aşa credem că şi acest moment de libertate va avea un sfîrşit.
  12. Gîndindu-ne la greutăţile şi persecuţiile fraţilor, concluzionăm că după multe încercări grele, Domnul permite o scurtă perioadă de odihnă, o scurtă oază spirituală înainte ca Biserica să fie confruntată cu cea mai grea încercare a ei, cea finală.
  13. O ilustraţie care corespunde, sînt ultimele zile şi moartea lui Ioan Botezătorul. Dacă credem că Biserica (antitipicul Ioan Botezătorul) este încă pe pămînt, atunci în împrejurări asemănătore trebuie să se sfîrşească misiunea ei.
  14. Marele foc al strîmtorării care va urma se va dovedi a fi o răzbunare parţială pentru Sion (Biserica). Dar aceasta nu înseamnă că Biserica însăşi caută răzbunare.
  15. Christos în rugăciunea Lui învaţă iertare pentru cei care aduc necaz şi durere. Totuşi această răzbunare este cerută de dreptatea lui Dumnezeu.
  16. Ca o ilustrare vom folosi cuvintele scrise în Mat. 23: 35 şi 36: “ca să vină asupra voastră tot sîngele nevinovat care a fost vărsat pe pămînt de la sîngele neprihănitului Abel pînă la sîngele lui Zaharia fiul lui Barachia pe care l-aţi omorît între templu şi altar. Adevărat vă spun că toate acestea vor veni peste neamul acesta”.
  17. Aceşti oameni aaaai lui Dumnezeu au pierit de mîna fraţilor lor. Ultimul din aceşti martiri a fost Domnul nostru Isus Christos. Murind, ei n-au dorit răzbunare pentru că au fost convinşi că vieţile lor trebuiau să fie astfel în mijlocul unei lumi rele.
  18. Dar Domnul n-a uitat suferinţele lor şi a dat naţiunii lui ISrael o foarte aspră lecţie care a început cînd apostolii încă trăiau.
  19. În mod similar Biserica este conştientă că toate lecţiile şi dificultăţile îi sînt necesare pentru a dezvolta toate caracteristicile necesare care vor fi cerute de Domnul.
  20. Noi trebuie să murim pentru a primi răsplata cerească dincolo de văl. Lupta noastră nu trebuie să fie mai mică decît cea dusă de Domnul nostru. Apostolul scrie: “Toţi cei ce voiesc să trăiască cu evlavie în Christos Isus, vor fi prigoniţi” (2 Tim. 3:12).
  21. Practicînd zilnic perseverenţa noastră umilită, să ne considerăm experienţele un privilegiu de a ne dovedi devotamentul total faţă de domnul şi faţă de cauza Sa.
  22. “Să ne uităm ţintă la Căpetenie şi Desăvîrşirea credinţei noastre, adică la Isus, care pentru bucuria care-i era pusă înainte, a suferit crucea, a dispreţuit ruşinea şi şade la dreapta scaunului de domnie al lui Dumnezeu” (Evr. 12:2). Să ne dăm seama că dacă El a suportat o astfel de împotrivire din partea păcătoşilor, atunci, nici noi cu toate slăbiciunile noastre, nu putem să cădem de oboseală în inimile noastre.
  23. În versetul nostru temă citim: “Îndrăzniţi, Eu am biruit lumea”. În cuvîntul “lume” Christos a cuprins pe toate 3 lucrurile care pot cauza cădere spirituală: lumea, corpul şi Satan, pentru că atît influenţa trupului cît şi a lui Satan înclină inimile omeneşti spre lucrurile acestei lumi.
  24. Putem spune că victoria Domnului şi-a avut începutul la consacrarea Lui cînd, intrînd în apele curate ale Iordanului, a sfîrşit războiul trupului şi a început un război nou ca nouă creatură.
  25. Ştim că Isus ca om perfect a renunţat la viaţa sa pe pămînt. Citim că văzînd răul şi moartea peste tot în jurul Lui, “El a iubit dreptatea şi a urît nelegiuirea”.
  26. A exprimat aceasta în cuvinte simple şi clare: “Iată-Mă, vin (în sulul cărţii este scris despre Mine) să fac voia Ta Dumnezeule” (Evr. 10:7).
  27. A fost voia Tatălui ca Isus să-şi consacreze pe deplin viaţa şi să aducă o jertfă prin moartea Sa. Jertfa aceea a durat 3 ani şi jumătate şi s-a sfîrşit la Golgota cînd Isus a spus cuvintele: “S-a sfîrşit”.
  28. În timpul misiunii sale, Christos ar fi putut evita multe încercări, pentru că fiind om perfect cu o minte perfectă ştia cînd urma batjocura sau chiar persecuţia.
  29. Dar, a fost voia Tatălui ca El să îndure toate acestea pentru că “a trebuit să Se asemene fraţilor Săi în toate lucrurile, ca să poată fi în ce priveşte legăturile cu Dumnezeu, un mare preot milos şi vrednic de încredere. . .
  30. Şi prin faptul că El însuşi a fost ispitit în ceeace a suferit, poate să vină în ajutorul celor ce sînt ispitiţi.
  31. Căci n-avem un Mare Preot care să n-aibă milă de slăbiciunile noastre ci unul care în toate lucrurile a fost ispitit ca şi noi, dar fără păcat” (Evr. 2:17,18; 4:15).
  32. Cînd privim istoria Bisericii, viaţa şi experienţele ei, ne amintim una din marile Scripturi scrise în Cîntarea Cîntărilor 6:5 care în Biblia ucraineană spune după cum urmează: “Întoarce-ţi ochii de la mine căci mă tulbură”.
  33. Există ceva mai semnificativ în această Scriptură. Găsim aici o mare simpatie, o mare iubire a Învăţătorului nostru şi în acelaşi timp o cerere făcută iubitei Lui ca să-şi întoarcă privirile, ochii ei plini de lacrimi şi implorări. Se pare că pentru un timp Domnul părea să nu răspundă la rugăciuni.
  34. Unii se puteau descuraja. Aceasta putea să le slăbească credinţa şi speranţa, dar avem în Scripturi o minunată asigurare: “Întăriţi-vă şi îmbărbătaţi-vă! Nu vă temeţi şi nu vă înspăimîntaţi de ei, căci Domnul Dumnezeul Tău va merge El însuşi cu tine, nu te va părăsi şi nu te va lăsa” (Deut. 31:6).
  35. Noi trăim timpuri minunate. Împărăţia Milenară a lui Christos va fi curînd stabilită în putere şi glorie şi rîuri abundente de adevăr vor fi revărsate pe pămînt pînă cînd “întreg pămîntul va fi plin de cunoştinţa de Domnul după cum apele acoperă fundul mării”.
  36. Atunci, după cum scrie David, bunătatea şi credincioşia se vor întîlni şi dreptatea şi pacea se vor săruta (Ps. 85:10).
  37. Într-adevăr, toate acestea se vor întîmpla curînd. Dar pentru Biserica Vîrstei Evanghelice, există încă un timp scurt ca să-şi împlineasă cu credincioşie misiunea pînă la sfîrşit.
  38. Acest timp va cere un efort complet, o consacrare completă, o credinţă completă şi iubire perfectă. Şi “pacea lui Dumnezeu care întrece orice înţel;egere ne va păstra inimile şi minţile noastre în Isus Christos”
  39. Amin.