O PROFEŢIE CARE SE APROPIE DE ÎMPLINIRE

„Chiar dacă smochinul nu va înflori, viţa nu va da nici un rod, lucrarea măslinului va lipsi şi câmpiile nu vor da hrană, turmele vor pieri din staule şi nu vor mai fi cirezi în grajduri, eu tot mă voi bucura în Domnul, mă voi bucura în Dumnezeul mântuirii mele!” Habacuc 3:17, 18.

R 5383 W. T. 15 ianuarie 1914 (pag. 19-20)

Toată rugăciunea lui Habacuc, consemnată în acest capitol al profeţiei, este atât de simbolică, încât dacă am da cuvintelor din textul nostru interpretarea simplă pe care altfel am fi înclinaţi să o dăm, nu i s-ar potrivi. Această interpretare simplă ar fi că, deşi foametea s-ar abate peste tot şi n-ar fi nici o speranţă pământească, totuşi poporul lui Dumnezeu din orice timp şi din orice loc s-ar bucura în Dumnezeu şi I-ar da slavă.

Ar părea însă foarte straniu dacă profetul ar încheia capitolul atât de simbolic, cu ceva atât de simplu şi literal cum am sugerat. Cu atâtea imagini în mintea sa, n-ar părea decât raţional ca aceste cuvinte să fie interpretate în armonie cu contextul lor şi să le privim ca o expresie din partea profetului a unor adevăruri adânci. Mare parte din limbajul Bibliei este figurat; şi noi de asemenea folosim în vorbirea noastră comună multe ilustraţii. De exemplu, viţa este o ilustraţie folosită pentru biserică. Aşa cum a spus Domnul nostru: „Eu sunt viţa, voi sunteţi mlădiţele”. Ioan 15:5.

Turma lui Dumnezeu — oile — sunt expresii figurate obişnuite pentru aceeaşi clasă. Domnul nostru vorbeşte despre Turma Mică. Noi suntem oile Lui. Evreii de asemenea au fost numiţi oile lui Dumnezeu, de către psalmistul David, în Psalmii 74:1; 79:13 etc.

La fel şi cuvântul măslin. Măslinul este menţionat de sf. Pavel când se referă la poporul special al lui Dumnezeu, poporul Lui deosebit — cei care sunt în relaţie cu El. Apostolul vorbeşte despre măslinul natural — arată că Făgăduinţa ((1093)) s-a aplicat iniţial la poporul evreu: „În tine (Avraam) şi în sămânţa ta vor fi binecuvântate toate familiile pământului”. El spune că din pricina necredinţei mlădiţele naturale au fost rupte. Astfel găsim că atât viţa cât şi măslinul reprezintă Biserica lui Cristos, din puncte de vedere diferite.

Când Turma Mică va fi trecut dincolo de văl, aici va fi rămas încă Mulţimea cea Mare a poporului lui Dumnezeu. Se pare că mulţi dintre aceştia vor continua să stea în Babilon până când timpul de necaz va face să cadă Babilonul. Şi prin căderea Babilonului aceştia vor fi eliberaţi. Înainte ca toate acestea să le fie clare, ei vor folosi cuvintele din textul nostru şi mai târziu vor ajunge să vadă clar. În Apocalipsa 19 se spune despre această mulţime că se bucură de căderea Babilonului şi spune: „Să ne bucurăm şi să ne înveselim şi să-I dăm slavă, fiindcă nunta Mielului a venit şi soţia Lui s-a pregătit” (vers. 7). Pentru ei toate lucrurile păruseră a fi eşecuri; şi acum ei văd că planul lui Dumnezeu n-a eşuat, ci a fost împlinit.

Guvernele pământeşti, un eşec

Biserica nu a binecuvântat lumea încă. Roadele Viţei vor hrăni lumea în Veacul viitor. Nici măslinul nici viţa nu vor da viaţă lumii în timpul de acum. Aceasta va fi în Noua Dispensaţie, în timpul domniei mesianice.

Domnul a folosit cuvântul câmp pentru a reprezenta lumea: „Ţarina este lumea”. Lumea a sperat să-şi îmbunătăţească afacerile. A sperat să-şi conducă afacerile cu succes. Şi astfel au apărut diferite imperii universale. Întâi babilonienii au încercat să dea lumii un guvern mai bun, dar eforturile lor n-au fost de nici un folos. Apoi au încercat mezii şi perşii, şi de asemenea au eşuat. Apoi grecii şi mai târziu romanii au luat frâiele guvernării universale şi de asemenea au eşuat. În final s-a prezentat papalitatea, pretinzând a fi Împărăţia lui Cristos care va stăpâni lumea. Şi ea a eşuat. În anii din urmă a venit în faţă socialismul, spunând că poate îmbunătăţi lumea, dar perspectivele de ameliorare socială nu sunt mai bune.

„Nu vor mai fi cirezi în grajduri”

Expresia „cirezi în grajduri” pare puţin obscură. Scripturile aseamănă pe Domnul nostru Isus cu un viţel — şi în Veacul viitor când omenirea va ajunge la perfecţiune, ea va fi reprezentată simbolic printr-un viţel. Sugestia profetului David este că omenirea va oferi atunci viţei pe altarul lui Dumnezeu (Ps. 51:19). Aceasta nu se poate referi la Biserică în timpul de acum; căci în tipul Zilei Ispăşirii Biserica este reprezentată printr-un ţap, iar Domnul nostru — un Om perfect când a făcut sacrificiul — este reprezentat printr-un viţel. Dar la sfârşitul Veacului viitor, când lumea va fi desăvârşită, oamenii vor oferi viţei pe altar. Aceasta reprezintă cum oamenii vor face o deplină consacrare de sine, puterile lor perfecte.

Nu cunoaştem o aplicare mai bună în legătură cu viţelul decât cea sugerată de psalmist. La încheierea acestui Veac Evanghelic, când toată Biserica va fi trecut dincolo de văl, nu va fi nici un om perfect. Cu alte cuvinte, va fi un punct în timp când Biserica va fi glorificată şi când Vrednicii din Vechime nu vor fi apărut încă. Oamenii vor fi uimiţi, nevăzând nici o cale de ieşire din necazurile lor. Numai cei care au lumina Cuvântului Domnului vor fi în stare să aprecieze acea stare.

Cei care vor înţelege atunci — Mulţimea cea Mare — se vor bucura în Domnul. Ei vor putea să se încreadă în Dumnezeu chiar dacă condiţiile din lume vor fi apăsătoare şi Vrednicii din Vechime nu vor fi încă aici să preia controlul lucrurilor. Ei vor vedea că într-adevăr condiţiile duc spre marea binecuvântare — că marele Timp de Necaz este pregătirea necesară pentru binecuvântare. Şi ei vor zice: Să ne bucurăm şi să-I dăm slavă Domnului, căci Mireasa s-a pregătit! În această glorificare a Bisericii vedem începutul marii binecuvântări. Ne putem aştepta să vedem pe Vrednicii din Vechime aici curând. Atunci va veni împlinirea făgăduinţelor îndurătoare ale lui Dumnezeu. Aşa că nu ne vom pierde cumpătul, ci vom avea încredere în Domnul.

Domnul nostru Isus a vorbit despre Mulţimea cea Mare — clasa fecioarelor nechibzuite — în predica de pe munte (Mat. 7:21-23). După ce ultimul membru al Turmei Mici va fi trecut dincolo de văl, Mulţimea cea Mare va fi trezită complet şi va spune: „Doamne, Doamne, nu putem intra? Suntem gata acum, iubite Domn; vedem unde am greşit. Acum vedem lucrurile diferit; ne dăm seama ce privilegii şi ocazii de sacrificiu am avut cândva, dar le-am scăpat. Nu putem intra măcar acum?” Dar Domnul va răspunde: „Depărtaţi-vă de la Mine. Nu vă cunosc”. Acest cuvânt, depărtaţi-vă, nu înseamnă că se vor depărta în chin veşnic, aşa cum am gândit cândva. Domnul nu spune: „Depărtaţi-vă, blestemaţilor”, căci blestemaţi înseamnă puşi deoparte pentru pedeapsă. El spune doar: „Depărtaţi-vă de la Mine”.

Împărăţia cerurilor este asemănată în altă parte (Mat. 25:1-12) cu zece fecioare care şi-au luat candelele şi au ieşit să-l întâmpine pe Mire. Cinci dintre ele au fost înţelepte şi au luat ulei cu ele împreună cu candelele; dar cinci au fost nechibzuite şi n-au luat ulei cu ele. Când a venit Mirele, cele nechibzuite au zis celor înţelepte: „Daţi-ne din untdelemnul vostru, căci ni se sting candelele”. Dar ele n-au putut să facă acest lucru, ele aveau numai pentru candelele lor. După ce fecioarele înţelepte au intrat cu Mirele, uşa s-a închis. Atunci au venit celelalte fecioare spunând: „Doamne, Doamne, deschide-ne!” Dar el a răspuns: „Adevărat vă spun că nu vă cunosc!”

Aceste cuvinte al Domnului nostru, „Adevărat vă spun că nu vă cunosc”, nu înseamnă că ele nau fost fecioare. Ce înseamnă? El vrea să spună că, recunoscându-Şi Mireasa, nu mai recunoaşte nici o altă femeie. Acestea doreau să fie recunoscute ca parte din Mireasă. Şi Domnul spune: Nu vă recunosc. Mireasa Mea este completă. Astfel clasa fecioarelor nechibzuite ((1094)) este respinsă de la locuri în clasa Miresei, dar ele sunt primite ca asociaţi şi ajutoare. Respingerea le va da motiv de tristeţe. Dându-şi seama că uşa ocaziei este închisă pentru ele, vor striga: O, am pierdut marele premiu! Ele pot deveni descurajate. Nu ştim.

Tristeţea prefăcută în bucurie

Dar această Mulţime Mare este ilustrată după aceea zicând: Să ne bucurăm! Să ne înveselim! Să slăvim pe Dumnezeu, fiindcă Mireasa a fost luată! Dacă cineva ar zice către ele: Dar voi nu sunteţi din clasa Miresei, răspunsul lor ar putea fi: Totuşi, binecuvântările vin pentru toţi — chiar şi pentru noi! Clasa Miresei sunt Primele Roade ale poporului lui Dumnezeu. Este greşeala noastră că n-am reuşit să intrăm în clasa Miresei. Dacă am fi văzut cu ceva timp în urmă cum vedem acum, ne-am fi străduit mai mult şi n-am fi eşuat. N-am fi ascultat ce are de zis Babilonul, am fi „alergat cu răbdare alergarea care ne stă în faţă”. Am fost amorţiţi de „învăţăturile demonilor” (1 Tim. 4:1). Suntem bucuroşi că ne-am trezit. Ne bucurăm că planul lui Dumnezeu este realizat atât de glorios. Candelele noastre ard acum. Suntem binecuvântaţi cum n-am fost niciodată înainte. Să ne bucurăm şi să ne înveselim că Mireasa este glorificată.

„Vor pieri din staule”

„Turmele vor pieri din staule.” Acest lucru aplicat la Biserica aleasă este privit din punct de vedere pământesc. Există un staul pământesc şi un staul ceresc. Acum suntem în staul pe pământ. Trebuie să murim pentru a intra în gloria care ne este promisă — să intrăm în staulul ceresc.

Domnul nostru a pierit din staulul pământesc atunci când a murit. Şi cum a fost cu Domnul nostru aşa este şi cu noi. Trebuie să pierim din staulul de aici înainte de a putea intra în staulul de sus. Mulţimii Mari i s-ar putea părea ca şi cum nimic nu reuşeşte, nu se împlineşte; dar din punctul de vedere al lui Dumnezeu, smochinul va înmuguri, iar măslinul va produce roada lui. Nu va fi nici un eşec al scopurilor lui Dumnezeu. Biserica va ajunge la glorificarea ei deplină şi atunci viţa va aduce roada ei glorioasă, coaptă, pentru toată omenirea.