O VOI DA JOS … PÂNĂ LA VENIrea ACELUIA”

Ezechiel 21:25-27

„Depărtează-te de rău şi fă binele; caută pacea şi urmăreşte-o.” Psalm 34:14.

R 4867a W. T. 1 august 1911 (pag. 237-238)

La darea Legii Dumnezeu i-a spus clar naţiunii lui Israel termenii şi condiţiile prin care ei erau primiţi ca poporul Său. Dacă vor fi ascultători de cerinţele divine toate lucrurile le vor merge bine. Vor fi bogaţi, prosperi, naţiunea binecuvântată a Domnului. Dar dacă, dimpotrivă, vor neglija Legile divine şi vor deveni idolatri, Domnul li se va împotrivi şi-i va da în mâinile vrăjmaşilor pentru corectare, şi vor trece „şapte timpuri” peste ei. Lev. 26:18, 21, 24, 28.

Dumnezeu ştia desigur sfârşitul de la început. Cu toate acestea, răbdarea divină a fost manifestată de-a lungul experienţelor naţiunii, ducând la răsturnarea guvernării lui Zedechia — el fiind ultimul împărat din linia lui David care a stat pe tron. Am văzut cum răul a urmat după bine, prin împăraţii şi prin practicile naţiunii; şi cum providenţa divină a corectat poporul, totuşi în mod repetat i-a adus înapoi de la idolatrie. Acum venise timpul pentru completa răsturnare a organizării naţionale, pentru o perioadă de „şapte timpuri”, sau şapte ani, după cum fusese prezis de Moise. În acest caz însă, anii trebuie să fi fost simbolici, deoarece în mod frecvent ei au avut captivităţi de mai mult de şapte ani. Acceptând deci ca un fapt, că aceşti şapte ani sau „timpuri” au fost ani simbolici, cât de lungă perioadă ar indica?

Este un fapt acceptat că în simbolismul Bibliei fiecare zi reprezintă un an; şi anul iudaic avea douăsprezece luni de treizeci de zile fiecare. Astfel fiecare an a reprezentat, din punct de vedere simbolic, trei sute şaizeci de ani; şi cei şapte ani de pedeapsă au reprezentat 7 x 360 = 2.520 de ani.

Când, prin urmare, citim că împărăţia va fi „dată jos, dată jos” până când va veni Mesia, trebuie să înţelegem că perioada stării de răsturnare, în întregime, ar fi 2.520 de ani, începând cu timpul luării coroanei de la Zedechia — 606 î. Cr. (cu 70 de ani înaintea decretului lui Cirus care a permis poporului să se întoarcă — 536 î. Cr. ).

O PRIVIRE ASUPRA FAPTELOR

Este întotdeauna interesant şi de folos pentru studenţii Bibliei să remarce împlinirea prezicerilor divine. Aceasta întăreşte credinţa, face mai reale toate promisiunile lui Dumnezeu; ne asigură de supravegherea divină în privinţa afacerilor lui Israel, şi astfel dă motiv de încredere şi în supravegherea afacerilor Israelului spiritual — Biserica.

Privind în urmă de-a lungul periodelor istoriei, vedem împlinirea declaraţiei că naţiunea lui Israel va fi dată jos şi dată jos. După restaurarea ei prin Cirus în 536 î. Cr., aceasta a continuat să aibă un fel de existenţă naţională timp de 600 de ani; totuşi, în tot acel timp n-a avut un împărat din linia lui David, linia promisiunii divine, şi a fost stăpânită de diferite naţiuni învecinate; după cum este scris: „Ierusalimul va fi călcat în picioare de neamuri până se vor împlini timpurile

[anii] neamurilor”. Unii ar putea arăta spre împăraţii Macabei. Noi răspundem că ei n-au fost numiţi divin, nici din familie regală. Ne-ar aminti altcineva de domnia lui Irod pe timpul lui Isus, la începutul erei noastre? Noi răspundem că Irozii nu erau din linia lui David — erau edomiţi, sau din ramura lui Esau, care au guvernat peste copiii lui Israel ca reprezentanţi ai Imperiului Roman.

TIMPURILE NEAMURILOR

Când Dumnezeu a îndepărtat împărăţia tipică a lui Israel şi tronul său tipic în lume, aşa cum a fost reprezentat prin familia lui David, El a dat domnia pământească neamurilor; şi această arendare a puterii, cum este reprezentată în profeţia lui Daniel, trebuia să continue „şapte timpuri” — 2.520 de ani. Cu alte cuvinte, în aceeaşi perioadă în care Israel va avea „şapte timpuri” de necaz şi supunere, Neamurile vor avea „şapte timpuri” de prosperitate şi ambele se vor termina în acelaşi timp — în 2.520 de ani, din 606 î. Cr., până în octombrie 1914 d. Cr., sfârşitul Timpurilor Neamurilor. Dacă cineva este dispus să pună la îndoială exactitatea acestor cifre, nu trebuie să ne certăm, ci pur şi simplu să spunem că orice diferenţă în calcul trebuie din necesitate să fie doar mică — posibil un an, posibil douăzeci de ani — dar într-o perioadă atât de lungă cât de neînsemnată ar fi această diferenţă.

Ceea ce ne interesează în mod special sunt faptele cazului, şi ce se va întâmpla când această lungă perioadă se va termina.

(1) Faptele sunt, după cum deja s-a remarcat în cazul Israelului, o subjugare naţională timp de aproape şapte sute de ani şi o distrugere naţională timp de mai bine de 1.800 de ani; şi în ceea ce priveşte neamurile, o prosperitate timp de 2.520 de ani, după cum urmează: pentru (a) Babilon, primul imperiu universal; (b) Medo-Persia, al doilea imperiu universal; (c) Grecia, al treilea imperiu universal, şi (d) Roma, al patrulea imperiu universal. Conform vederii scripturale, acest al patrulea imperiu universal este încă reprezentat prin papalitate şi prin diferitele aşa-zise guverne creştine ale lumii. Acestea au guvernat şi au prosperat în timpul acestei lungi perioade de supunere şi răsturnare a împărăţiei tipice a lui Israel.

(2) Următorul lucru în ordine, după expirarea celor „şapte timpuri” (2.520 de ani, până în 1915 d. Cr.), va fi stabilirea Împărăţiei lui Mesia şi recunoaşterea ei de către copiii lui Israel şi binecuvântarea tuturor familiilor pământului.

Data octombrie 1914 şi stabilirea Împărăţiei lui Cristos, să ne amintim, n-are nimic de-a face cu arderea lumii, după cum presupun unii. Dimpotrivă, ele au de-a face cu binecuvântarea lumii; ele marchează începutul a ceea ce sf. Petru numeşte „Timpurile restabilirii tuturor lucrurilor, despre care Dumnezeu a vorbit prin gura tuturor sfinţilor Săi proroci din vechime”. Fapt. 3:19-23.