ODIHNĂ PENTRU POPORUL LUI DUMNEZEU

„Voi merge Eu Însumi cu tine şi îţi voi da odihnă.” Exodul 33:14.

R 5387 W. T. 15 ianuarie 1914 (pag. 25-26)

Nu trebuie să gândim că Tatăl nostru din cer a umblat în mod literal prin pustie cu copiii lui Israel, că a lăsat afacerile Universului şi a mers cu ei în călătorie. Nici să nu avem ideea că Dumnezeu este pretutindeni în acelaşi timp. Această idee nescripturală a fost temelia multor erori. Creştinii Ştiinţifici spun că Dumnezeu este pretutindeni — în fiecare bucată de lemn, de porţelan — în totul. Când întrebăm ce înseamnă aceasta, ei răspund că deoarece cuvântul lui Dumnezeu înseamnă doar bine, şi deoarece în toate există bine, de aceea Dumnezeu trebuie să fie în toate; căci Dumnezeu înseamnă bine şi trebuie să fie peste tot, chiar şi în fiecare atom de materie. Astfel, pe această doctrină eronată despre existenţa lui Dumnezeu îşi construiesc ei teoria. Dar ideea lor nu este cea scripturală.

Ideea scripturală este că Dumnezeu Îşi manifestă în mod special Puterea şi Iubirea faţă de poporul Său. Dumnezeu este în cer; Pământul este aşternutul picioarelor Sale. Dar prin diferitele Sale puteri şi agenţi, şi prin inteligenţa şi cunoştinţa Sa, El poate fi ca şi cum ar fi prezent pretutindeni — prin îngerii Săi, mesagerii Săi. Întocmai cum noi prin telegraf şi telefon putem avea comunicare cu cele mai îndepărtate părţi ale Pământului, tot aşa Dumnezeu Îşi poate exercita Puterea în fiecare parte a Universului.

Cuvintele din textul nostru, ne amintim, au fost răspunsul Domnului către Moise când acel mare om de stat era în nedumerire. Lui i se poruncise să meargă înainte drept conducător al Israelului şi prin favoare divină să-i ducă în ţara Canaan, acolo să le dea odihnă.

De la începutul călătoriei prin pustie a fost mai multă sau mai puţină reţinere sau frică din partea poporului. Ei şi-au dat seama că îşi dezmembrau căminul şi mergeau într-o ţară străină. Chiar dacă fuseseră asupriţi de egipteni, ei s-au gândit că dacă mergeau în pustie fără supraveghetorii egipteni, aceasta va însemna că nu vor avea hrană. Astfel ei au fost încăpăţânaţi — ca un bou — greu de întors.

Făgăduinţa Domnului către Moise a fost: „Voi merge Eu Însumi cu tine şi îţi voi da odihnă”. Şi El a făgăduit să fie cu israeliţii. El le-a dat asigurarea că Îi puteau recunoaşte puterea în mijlocul lor; căci energia lui Dumnezeu în toate afacerile Pământului, ca şi a Universului, nu este numai o putere de a cunoaşte lucrurile care se întâmplă, ci şi de a controla toate evenimentele pentru ca ele să-I poată realiza scopurile. El îndrumă şi ajută eforturile poporului Său. În plus, îngerii Domnului foarte probabil erau angajaţi în această lucrare specială de supraveghere a afacerilor israeliţilor.

Această idee este în armonie cu Scriptura care sugerează că există un înger păzitor pentru fiecare dintre sfinţii Domnului, pe care îi supraveghează. Citim: „Îngerii lor în ceruri văd pururea faţa Tatălui Meu, care este în ceruri” (Mat. 18:10). Ei au comunicare imediată cu Tatăl şi astfel El are supraveghere directă asupra tuturor celor care-I aparţin.

Puterea divină pentru israeliţi a fost manifestată direct prin gloria Şekina deasupra Capacului Ispăşirii din Sfânta Sfintelor, care indica prezenţa Domnului cu ei. Şi când urmau să meargă mai departe, stâlpul de nor mergea înaintea lor ziua, iar stâlpul de foc noaptea. Când era timpul să se oprească, acest nor se oprea. În timp ce erau în tabără, norul stătea deasupra Cortului, iar gloria Şekina rămânea între heruvimi pe Capacul Ispăşirii în Cort. Astfel prezenţa lui Dumnezeu a mers cu ei în Canaan şi le-a dat lucrurile pe care El le promisese. Iosua 23:14.

Nevoia lui Moise de încurajare

Din contextul nostru înţelegem că smerenia lui Moise s-a manifestat iarăşi. El ceruse înainte ca cineva să vorbească pentru el şi Domnul i-a spus că Aaron putea fi purtătorul lui de cuvânt. Oamenii repeziţi intră adesea în bucluc, fiindcă au o lipsă de smerenie, de modestie. Dar cu Moise n-a fost aşa — „mai blând decât orice om de pe pământ”. Smerenia este un element foarte important al caracterului. Omul blând va găsi că este mai uşor să fie amabil şi răbdător decât omul căruia îi lipseşte blândeţea. Şi astfel, enumerând roadele Spiritului sfânt, sf. Pavel menţionează blândeţea. Gal. 5:23.

Când Domnul a promis că El Însuşi va merge cu Moise, El îi vorbea ca unui Mijlocitor. De aceea El a spus: „Eu Însumi voi merge cu tine”. Imediat ce Moise a inaugurat Legământul Legii la Sinai, Israelul a fost în relaţie de legământ cu Dumnezeu, şi Domnul cu Israelul.

Neputinţa lui Israel de a intra în odihnă

Cineva ar putea să aibă ideea că făgăduinţa lui Dumnezeu de a da odihnă ar însemna că Moise trebuia să aibă odihna minţii şi că toţi cei care veneau în armonie cu Moise şi cu făgăduinţele lui Dumnezeu vor avea şi ei odihna minţii. Dar nu această odihnă mentală este arătată aici. Israeliţii plecau din ţara Egiptului în Ţara Făgăduinţei, care urma să fie o moştenire veşnică pentru ei, dacă îşi vor ţine Legământul. Dar dintre toţi adulţii care au ieşit din Egipt, numai Iosua şi Caleb au intrat în Canaan (Num. 32:11, 12). Majoritatea n-a intrat din cauza lipsei de credinţă. Cei patruzeci de ani de rătăcire prin pustie au fost din cauza fricii şi a răzvrătirii consecutive.

Când în final călătorind prin pustie au ajuns la locul de unde puteau vedea ţara Canaanului, au fost trimise iscoade să facă cercetări şi să raporteze care ar fi cea mai bună cale de a intra în ţara făgăduită. Toate iscoadele, cu excepţia lui Iosua şi Caleb, au dat un raport nefavorabil. Atunci ((1086)) din timiditate poporul a zis: „Nu ne putem sui să luăm ţara. Oamenii aceia sunt uriaşi, iar noi arătăm ca lăcustele alături de ei.” Aşa că în lipsa lor de credinţă au murmurat împotriva acestei acţiuni. De aceea Dumnezeu a jurat în mânia Sa: „Nu vor intra în odihna Mea”. Evr. 3:11.

Odihna tipică şi antitipică

Apostolul Pavel arată că odihna din Canaan a fost un tip al odihnei poporului lui Dumnezeu din acest Veac Evanghelic (Evr. 4:3, 9). Prin credinţă ne odihnim în Dumnezeu — ne odihnim în făgăduinţele Sale. Nu suntem mişcaţi prin condiţiile împotrivitoare din timpul de acum. Odihna noastră este realitatea — odihna lui Israel a fost tipul.

Odihna antitipică în care intră poporul Domnului are două faze. Cel care crede intră în odihnă acum. Avem pacea lui Dumnezeu care stăpâneşte în inimile noastre şi îndrumă vieţile noastre. Avem pacea credinţei, odihna credinţei, încrederea că Dumnezeu va îndruma calea noastră. De aceea suntem mulţumiţi, chiar dacă nu săturaţi. Nu vom fi săturaţi până când vom intra în odihna completă. Odihna noastră completă va fi acea stare glorioasă, perfectă dincolo de perdea, pe care o vom atinge prin Întâia Înviere.

Sf. Pavel, discutând această chestiune în capitolele 3 şi 4 din Evrei, declară că poporul Israel n-a intrat în odihnă, nu fiindcă Dumnezeu nu Şi-a făcut partea, ci fiindcă ei n-au exercitat credinţa cuvenită în Domnul; au avut „o inimă rea a necredinţei”. Şi el continuă şi zice: „Să ne temem deci ca nu cumva, fiind făcută o făgăduinţă pentru intrarea în odihna Lui, nici unul dintre voi să nu pară că a rămas în urmă” (Evr. 4:1). Există cerinţe; există condiţii. Apostolul vrea să spună că oricine vrea să fie din această clasă biruitoare trebuie să fie atent, altfel nu va intra în odihna eternă a lui Dumnezeu. Va exista o astfel de clasă de biruitori; şi Dumnezeu a predestinat şi preorânduit ca ei să intre în această odihnă glorioasă şi perfectă. Dacă suntem credincioşi până la moarte, vom obţine această odihnă glorioasă prin „schimbarea” învierii.

Iosua un tip al lui Cristos

Lumea nu este acum capabilă să intre în odihnă. Ea este ca marea înfuriată. Nu a intrat în relaţie cu Dumnezeu. După cum ne spun Scripturile, omenirea este o creaţie sărmană, care suspină, suferind împreună în durere. Ea nu vede odihna pe care Dumnezeu a pregătit-o. Noi vedem însă că atunci când Moise cel antitipic, marele Mijlocitor, va fi fost completat, El va conduce poporul în odihnă. Deut. 18:15; Fapt. 3:22.

Moise nu a condus poporul în Ţara Făgăduinţei; Iosua — noul lor conducător — l-a condus peste Iordan. Astfel tipul arată că omenirea va intra în ţara făgăduită, nu prin Lege, ci printr-un Mântuitor. Numele Iosua înseamnă mântuitor — în greacă Iesous. Astfel Isus va conduce toată omenirea, care vor vrea dintre ei, în adevărata Ţară a Făgăduinţei, în iubire şi loialitate faţă de Dumnezeu şi de principiile dreptăţii. Va trebui toată mia de ani a Împărăţiei Mesianice pentru a duce lumea în starea potrivită pentru toate binecuvântările pe care le are Dumnezeu în păstrare pentru ea.

Domnul nostru Isus a intrat în odihnă încrezându-Se că Tatăl ceresc va împlini toate făgăduinţele Sale îndurătoare. Isus, Capul lui Moise cel antitipic, s-a bucurat astfel de odihna perfectă a inimii şi Şi-a dat seama de prezenţa continuă a Tatălui ceresc cu El. Aceasta a continuat timp de trei ani şi jumătate; şi apoi a intrat în odihnă completă, prin Întâia Înviere.

Acelaşi lucru este adevărat despre toţi membrii Corpului lui Moise cel antitipic — Cristosul. Dumnezeu Însuşi merge cu ei. Lumea în prezent nu este într-o stare să intre în odihna Tatălui. Numai membrii Corpului lui Cristos au intrat în această odihnă a credinţei, crezând în Domnul. Şi nici unul în afară de cei care continuă credincioşi nu vor fi recunoscuţi ca membri ai marelui Mijlocitor antitipic. Toţi cei cărora le lipseşte credinţa, le lipseşte dovada că sunt în Corpul lui Cristos. Dacă deci inimile noastre sunt tulburate şi nu putem intra în această odihnă a credinţei, calea potrivită este să căutăm Tronul Harului, ca să putem birui dificultatea.

Odihna pregătită pentru omenire

În privinţa acelor israeliţi despre care Domnul a spus că nu vor intra în odihna Lui, înţelegem că El vrea să spună, nu aceea că nici un evreu nu va intra în adevărata odihnă a lui Dumnezeu, ci mai degrabă că aceasta era o profeţie despre sfârşitul Veacului Iudeu — că ei ca naţiune nu vor fi pregătiţi să intre în această odihnă a credinţei care le-a fost oferită atunci lor — că vor eşua ca naţiune. Au eşuat, căci „n-au cunoscut timpul cercetării lor”.

Imediat ce marele Mesia va stabili Noul Legământ, atât evreii cât şi neamurile vor intra în pace şi prosperitate, pe cât de repede vor intra în acel Nou Legământ. Dar cei neascultători, după o încercare deplină, corectă, vor merge în Moartea Doua. De-a lungul Veacului Milenar omenirea va intra în odihnă reală, care va însemna eliberare din robia Păcatului şi a Morţii. Înainte ca Domnia lui Mesia să se fi sfârşit, ei vor fi intrat pe deplin în odihnă şi în perfecţiunea vieţii şi vor fi socotiţi ca parte din sămânţa lui Avraam, potrivit făgăduinţei: „Te fac tatăl multor popoare” (Gen. 17:5; Rom. 4:17). Binecuvântarea Domnului va fi peste toţi. Toţi cei care vor refuza să intre în odihna lui Dumnezeu vor fi nimiciţi — păcătoşii cu voia vor muri la vârsta de o sută de ani. Isa. 65:20.