Cine este conceput din Dumnezeu este în Hristos, deci este Creaţie Nouă – intenţiile, scopurile, aspiraţiile sale sunt noi (2 Cor. 5:17). Voinţa sa este voinţa lui Dumnezeu. Dar această Creaţie Nouă are numai corpul muritor în care să lucreze. Dumnezeu promite să-i dea un corp nou la înviere. Între timp însă, i se cere să trăiască sub imperfecţiunile actuale ale corpului uman, şi prin lupta sa bună împotriva slăbiciunilor şi a păcatelor care sunt înrădăcinate în carnea sa îşi va arăta fie loialitatea, fie neloialitatea faţă de Dumnezeu şi de principiile dreptăţii. Dacă ea este surprinsă într-o greşeală, fie prin ignoranţă fie printr-o ispită pe care nu o poate controla, aceasta nu i se socoteşte Noii Creaţii ca păcat, ci ca o neputinţă a cărnii. Cu toate acestea, ea trebuie să meargă la Dumnezeu prin Hristos pentru iertarea acestor greşeli. Dar Noua Creaţie, voinţa cea nouă, nu păcătuieşte, adică “nu practică păcatul”. Cine iubeşte păcatul va păcătui; cine nu iubeşte păcatul nu va păcătui cu voia. Acesta ar putea fi prins în capcană prin carnea sa slabă, sau să cadă în vreo cursă a Adversarului, dar ar fi neintenţionat din partea sa. Şi Isus, Avocatul, va interveni pentru astfel de păcate, dar nu pentru păcatul voit. Isus n-a murit pentru păcatele voite ale Noii Creaţii, ci pentru păcatele datorate căderii – păcatul adamic. Astfel, dacă cineva păcătuieşte cu voia ca Nouă Creaţie, prin aceasta el moare. Prima noastră viaţă a fost în Adam; prima noastră moarte este moartea adamică. Atunci când L-am acceptat pe Cristos şi Noua Creaţie a fost concepută, a început a doua viaţă a noastră. Ei bine, dacă unul ca acesta ar fi vinovat de păcat cu voia, el n-ar mai avea nici o poziţie înaintea lui Dumnezeu; ar veni din nou sub sentinţa morţii – Moartea a Doua, stingere definitivă.