OSPĂŢUL DE NUNTĂ

— Matei 22:1-14 —

„Ierusalime, Ierusalime, care omori pe proroci şi ucizi cu pietre pe cei trimişi la tine! De câte ori am dorit să adun pe copiii tăi, cum îşi adună găina puii sub aripi, şi n-aţi vrut!” Luca 13:34.

R5510 W. T. 1 august 1914 (pag. 233-235)

Aici avem o altă pildă a Împărăţiei. Lecţia de astăzi arată că toate promisiunile şi providenţele lui Dumnezeu faţă de Israel sub Legământul Legii au fost destinate să pregătească şi să potrivească pe israeliţi pentru a fi naţiunea sfântă a lui Dumnezeu, şi în special să asigure la venirea lui Cristos un număr suficient care să constituie Biserica aleasă, comoştenitorii lui Mesia în Împărăţie — Mireasa Lui. Pilda arată că numai puţini au fost „israeliţi cu adevărat”, în care nu era viclenie — nu suficienţi ca să formeze clasa Împărăţiei; prin urmare, chemarea acestui Veac Evanghelic alege dintre Neamuri un număr suficient de caractere evlavioase pentru a fi comoştenitori cu rămăşiţa evreiască în Împărăţia Mesianică.

Împărăţia cerurilor, altfel numită Împărăţia lui Dumnezeu, nu va fi o Împărăţie pământească, ci una cerească, al cărei Conducător, Cristos cel glorificat, nu va fi un împărat pământesc, ci o Fiinţă cerească de cel mai înalt rang — de natură divină. Această Împărăţie, reprezentându-L pe Dumnezeu şi conducerea sau stăpânirea cerească, va fi stabilită printre oameni pentru eradicarea păcatului. Prima Sa lucrare va fi legarea lui Satan, „Prinţul acestei lumi”. După aceea toate lucrările întunericului vor fi răsturnate. La început răsturnarea va pricinui un Timp de mare Strâmtorare, după care, pe măsură ce Domnia Dreptăţii va progresa, blestemul sub toate formele lui va da loc binecuvântărilor Împărăţiei lui Mesia, până când nu va mai fi blestem, nici suspin, nici plânset şi nici moarte.

Dar înainte ca această Împărăţie cerească să poată fi stabilită, ca parte din hotărârea şi aranjamentul divin, trebuie aleasă dintre oameni o clasă a Miresei. Aceştia sunt concepuţi de Spiritul sfânt şi sunt lucrarea lui Dumnezeu, în care El lucrează prin promisiunile nespus de mari şi scumpe ale Scripturilor şi prin providenţele vieţii. Astfel ei sunt transformaţi în mintea lor şi pregătiţi pentru glorioasa naştere a învierii prin care vor „fi schimbaţi într-o clipă, într-o clipeală de ochi”, de la natura pământească la natura cerească. Astfel ei vor intra în bucuriile Domnului lor, devenind clasa Miresei Sale, comoştenitorii Săi în Împărăţie.

Aplicarea pildei

Pentru dezvoltarea acestei clase a Împărăţiei lumea aşteaptă din zilele lui Isus, când El, prin moartea Sa, a deschis o Cale nouă a Vieţii şi a devenit Avocat înaintea Tatălui pentru toţi cei care doresc să fie ucenicii Lui, comoştenitorii Lui, Mireasa Lui.

Lecţia de astăzi se ocupă de proiectul Împărăţiei pe timpul misiunii pământeşti a Domnului nostru. „A venit la ai Săi şi ai Săi nu L-au primit. Dar tuturor celor ce L-au primit, adică celor ce cred în Numele Lui, le-a dat dreptul îlibertatea sau privilegiulş să fie copii ai lui Dumnezeu.” Ioan 1:11, 12.

Însuşi Iehova este Împăratul care a făcut o nuntă pentru fiul Său — aranjând înainte de întemeierea lumii să fie anumiţi comoştenitori cu Cristos în Împărăţia Sa. Desigur că această căsătorie nu putea să aibă loc până când Fiul Împăratului a venit în lume şi a deschis calea pentru urmaşii Săi şi pentru Împărăţia al cărei Împărat va fi El.

La timpul potrivit Dumnezeu a trimis pe servitorii Săi să cheme pe cei care au fost invitaţi la nuntă; dar ei au refuzat să vină. Ioan Botezătorul şi ucenicii lui au făcut această lucrare de a aduce în atenţia poporului evreu faptul că Fiul Împăratului era în mijlocul lor. El a spus: „În mijlocul vostru stă Unul pe care voi nu-L cunoaşteţi” (Ioan 1:26). Şi a mai spus: „Cine are Mireasă este Mire; dar prietenul Mirelui, care stă şi-l ascultă, se bucură foarte mult de glasul mirelui: şi această bucurie, care este a mea, s-a împlinit” (Ioan 3:29). Ioan s-a bucurat să audă vocea Mirelui. Profetic, el a prezis că această chemare a clasei Miresei sosise, deşi el nu putea fi un membru al ei.

Mesajul n-a fost luat în serios

Au fost trimişi şi alţi servitori. Isus i-a trimis pe ucenicii Săi la evrei, spunând: „Spuneţi celor invitaţi: Iată, am pregătit ospăţul meu; juncile şi vitele mele cele îngrăşate au fost tăiate; toate sunt gata. Veniţi la nuntă!”

Dar a fost primit Mesajul lui Isus şi al ucenicilor Lui? Nu! Poporul, sub îndrumarea cărturarilor şi a fariseilor, teologii din acel timp, n-au luat în serios Mesajul şi fiecare a plecat la ale lui — unul la gospodăria lui, altul la marfa lui, spunând: Nu credem acest Mesaj în privinţa Împărăţiei. Unii au făcut chiar mai rău de atât. I-au tratat pe aceşti servitori în mod ruşinos, cu răutate, şi i-au ucis. Nu numai Isus a fost ucis de către cei necredincioşi care fuseseră invitaţi la ospăţ, dar şi ucenicii Lui credincioşi au fost trataţi cu răutate şi ucişi.

Apoi, după cum se vede din altă pildă, Iehova S-a mâniat pe poporul acela, Israel, a trimis armatele Sale, i-a distrus pe acei ucigaşi şi le-a ars cetatea. Faptul că armata romană sub Titus a fost cea care a distrus Ierusalimul în 70 d. Cr. nu înseamnă nicidecum că n-a fost armata lui Iehova, căci El poate face ca mânia omului să-L laude şi poate folosi pe oricine doreşte ca mesager sau servitor al Său.

Neamurile au fost chemate la nuntă

Între timp Dumnezeu le-a spus servitorilor Săi, apostolii, şi altora prin ei: Nunta este pregătită, dar naţiunea evreiască, care a fost invitată în mod special, n-a fost găsită vrednică de acea onoare. Mergeţi prin urmare la drumuri şi pe câţi îi veţi găsi invitaţi-i la ospăţul nunţii. Aşa că acei servitori au mers la drumuri şi i-au adunat pe toţi cei pe care i-au găsit şi i-au dus înăuntru. Astfel nunta a fost asigurată cu oaspeţi.

Drumurile reprezintă un loc public, lumea largă. Ambasadorii Domnului nu mai trebuiau să se limiteze la evrei, ci trebuiau să facă cunoscut fiecărui popor, neam şi limbă, faptul că Dumnezeu ((872)) cheamă acum din lume o ceată mică, iubitori ai dreptăţii, să fie urmaşii Mielului şi în cele din urmă să devină comoştenitori cu Răscumpărătorul în Împărăţia Sa. Să se observe că aceşti ambasadori nu trebuiau să oprească pe toţi oamenii de pe drumuri, ci numai să-i îndemne pe toţi cei pe care i-au întâlnit în locul public, despre marele privilegiu al uşii deshise la Ospăţul Nunţii.

Nu toţi aceştia erau evlavioşi şi buni; unii, dimpotrivă, erau răi. Apostolii explică aceasta, spunând că Dumnezeu n-a ales mulţi mari, nici mulţi bogaţi, nici mulţi nobili, ci mai ales pe cei săraci, lucrurile de neam de jos ale acestei lumi. Apostolii vorbesc, în legătură cu lecţia noastră, despre clasa pe care Dumnezeu o alege din lume. Nu are importanţă cât de jos sunt, cât de degradaţi, cât de josnici sunt prin natură — toţi cei care doresc să primească harul lui Dumnezeu pot fi făcuţi potriviţi pentru nuntă prin acoperirea cu haina de nuntă, Dreptatea lui Cristos.

De fapt, oricât de nobili sau de vrednici ar fi mulţi în mod natural, ei totuşi nu sunt pregătiţi pentru prezenţa Împăratului. Toţi care participă la această nuntă trebuie să aibă pe ei haina de nuntă — trebuie să fie acoperiţi cu meritul Dreptăţii lui Cristos. Nunta este astfel asigurată cu oaspeţi — toţi câţi a intenţionat Împăratul — fiecare loc să fie ocupat. În acest mod şi în altele Domnul arată că numărul Aleşilor este clar stabilit; şi că de îndată ce numărul special va fi găsit, chemarea va înceta.

Inspectarea oaspeţilor

La evrei era obiceiul, aranjat fără îndoială de providenţa divină, ca la fiecare ospăţ de nuntă toţi oaspeţii să îmbrace peste hainele lor o haină albă de nuntă. În acest mod toţi participanţii la nuntă erau la nivel egal în ceea ce priveşte demnitatea, pentru că ei erau oaspeţii gazdei. Astfel toţi cei care vin la marele Ospăţ al lui Dumnezeu pregătit prin Cristos trebuie să vină, nu printr-o vrednicie a cărnii lor, ci recunoscând că meritul lor nu este suficient pentru a fi acceptabili lui Dumnezeu, şi trebuie să accepte meritul lui Cristos care îi face vrednici de onoarea la care aspiră când răspund la această invitaţie.

Fiecărui oaspete care intra în casă îi era dată haina şi trebuia să o îmbrace imediat. Ca cineva să apară fără acea haină de nuntă era un semn al lipsei de respect faţă de gazda care i-o dăduse. Într-adevăr, ca cineva să apară la nuntă fără haină înseamna că a lepădat-o; căci nimeni n-a fost admis fără haină. Aceasta este imaginea dată pentru noi în pildă. Acolo a fost găsit un oaspete care nu avea haina de nuntă — unul, prin urmare, care din lipsă de consideraţie faţă de gazda sa şi-a lepădat haina de nuntă, condiţia admiterii sale fiind aceea să aibă haina pe el.

Cuvintele „împăratul a intrat”, înseamnă o inspecţie chiar înainte de ospăţ. Deoarece Împăratul din pildă este chiar Iehova, aceasta ar părea să însemne că Dumnezeu observă, prin arătarea Justiţiei divine într-un fel oarecare, pe cei care declară loialitate, dar nesocotesc meritul morţii lui Cristos. Or, în acest caz se poate înţelege în mod potrivit că prin Împăratul se face referire la Cristos; căci la venirea Lui trebuie să fie învestit cu autoritate şi putere regală de către Tatăl ceresc, după cum arată chiar Domnul nostru în pilda Minelor şi a Talanţilor. Deci, El ne spune că la a Doua Venire a Sa, va inspecta pe toţi cei care pretind că sunt servitorii Săi credincioşi — toţi cei care doresc să se bucure de Sărbătoarea Nunţii.

Înţelegem că omul găsit fără haină de nuntă în prezenţa împăratului reprezintă o clasă, şi nu numai un individ. Astfel că am putea găsi chiar o astfel de clasă astăzi, care pretind că sunt urmaşi ai lui Cristos, care pretind că aşteaptă căsătoria Mielului, care pretind că speră să intre în bucuriile Domnului lor, şi care totuşi ne spun că nu se mai încred în meritul Sacrificiului lui Cristos pentru poziţia lor la Tatăl. Aceştia L-au respins pe Isus ca Mântuitorul lor, Răscumpărătorul şi Ispăşitorul păcatelor lor. Ei îl reţin numai ca Învăţătorul lor, şi apoi se pare că acceptă numai o parte din învăţăturile Lui.

Aceştia sunt evident nepotriviţi să fie membri ai Miresei lui Cristos. Numai cei loiali, numai cei credincioşi trebuie să facă parte din această clasă. Pilda arată că toţi cei care resping meritul Sacrificiului lui Cristos vor fi respinşi de la clasa Împărăţiei. Ei nu pot spune cum au intrat fără „haina de nuntă”; căci n-au intrat fără ea. Nimeni nu a fost vreodată admis în părtăşia Spiritului în Biserică, adică în Mireasa lui Cristos, fără să fie mai întâi îmbrăcat cu haina de nuntă a meritului lui Cristos, care să-i acopere imperfecţiunile. Cei care admit că şi-au lepădat haina de nuntă sunt aruncaţi afară în mod sumar. Împăratul le-a spus servitorilor: „Legaţi-i mâinile şi picioarele şi luaţil şi aruncaţi-l în întunericul de afară. Acolo va fi plânul şi scrâşnirea dinţilor”.

Întunericul de afară

Când mintea noastră era plină cu halucinaţiile Veacurilor Întunecate, noi am citit în această scriptură şi în altele ceea ce ele nu conţin. Am presupus că această clasă reprezentată prin omul fără haină de nuntă va fi aruncată în chinul veşnic şi acolo va suferi toată eternitatea. Dar acum, examinând Scripturile cu mai mare atenţie, am înţeles că după cum toţi oaspeţii de la nuntă au venit din întunericul de afară al lumii în lumina odăii de nuntă, tot aşa scoaterea unuia dintre ei din lumină în întunericul de afară ar însemna numai luarea de la el a cunoştinţei şi a bucuriilor reprezentate prin lumina odăii de nuntă.

Cât priveşte lumea de afară, ştim că apostolul Ioan declară că întreaga lume zace în întuneric „în cel rău”. Ştim de asemenea că de îndată ce clasa Miresei va fi completă, un mare Timp de Strâmtorare va pregăti lumea pentru binecuvântările Împărăţiei lui Mesia de mai târziu. În timpul acelui necaz toţi cei care sunt în întuneric vor trece prin plânsul şi scrâşnirea dinţilor — nemulţumire, suferinţă, dezamăgire, etc., legate de distrugerea multora din speranţele şi aşteptările lor omeneşti greşite.

Domnul nostru a încheiat pilda cu declaraţia: „Căci mulţi sunt chemaţi, dar puţini sunt aleşi”. Aceasta nu înseamnă, cum am presupus noi odată, ((873)) că numai câţiva Aleşi vor primi vreo favoare de la Dumnezeu în viitor şi tot restul omenirii va fi torturat veşnic. Trebuie să o citim în armonie cu contextul. Naţiunea evreiască a fost chemată sau invitată la nuntă — şi a eşuat, în afară de câţiva „israeliţi cu adevărat”. Timp de o mie opt sute de ani Mesajul a ieşit la drumuri, de la o naţiune la alta, până când mai mulţi au auzit chemarea Veacului Evanghelic într-o măsură mai mare sau mai mică. Totuşi, numai puţini au acceptat şi au intrat prin urmare în condiţia de aleşi. Şi dintre aceştia care intră în condiţia de aleşi va exista o clasă care nu va aprecia cum se cuvine privilegiul, care va fi aruncată afară sau respinsă.

Iarăşi Învăţătorul a atras atenţia asupra chestiunii spunând: „Nu te teme, turmă mică, pentru că Tatăl vostru a găsit plăcere să vă dea împărăţia”. Turma Mică, compusă din evrei şi neamuri, prin credincioşia lor vor deveni poporul ales al lui Dumnezeu, Biserica Sa aleasă, Mireasa lui Cristos. Apoi, mai târziu, ei cu Domnul lor vor fi Agentul Tatălui ceresc pentru binecuvântarea tuturor nealeşilor cu ocaziile glorioase ale Restabilirii la toate binecuvântările pământeşti şi la lucrurile bune pierdute prin neascultarea şi căderea Tatălui Adam. „Dacă sunteţi ai lui Hristos, sunteţi sămânţa lui Avraam, moştenitori.”