SFATUL ÎNŢELEPT AL TATĂLUI

„Fiul meu, dă-mi inima ta, şi să găsească plăcere ochii tăi în căile mele.” Proverbe 23:26.

R5702 W. T. 1 iunie 1915 (pag. 172-173)

Înţeleptul Solomon avea multe soţii; de aceea putem presupune în mod raţional că avea şi fii. Totuşi, a presupune că el a adresat aceste cuvinte unuia dintre fiii săi, sau fiecăruia pe rând, n-ar fi raţional, după părerea noastră; pentru că, cu greu ne-am putea gândi că Solomon dorea să atragă atenţia în mod deosebit asupra căilor sale — „şi să găsească plăcere ochii tăi în căile mele”. El n-a fost totdeauna o pildă bună de urmat pentru un fiu. Ni se pare că trebuie să căutăm semnificaţia mai departe. Ne amintim că mai devreme lui Solomon i-a fost acordată înţelepciune deosebită din partea Domnului, datorită cererii sale serioase în acea direcţie imediat după ce a devenit rege. Am putea înţelege că el personifica Înţelepciunea, că Înţelepciunea spunea: „Fiul meu (oricine doreşte să fie un fiu al Înţelepciunii), dă-mi inima ta”. Deoarece Înţelepciunea ar fi un alt nume dat Creatorului, am putea înţelege că Dumnezeu face o invitaţie fiilor Săi, să-I predea inima şi să observe căile Sale. Aceasta, în orice caz, pare a fi lecţia cea bună pe care o putem extrage din această scriptură.

CUM SE PIERDE SAU SE MENŢINE STAREA DE FIU

Vedem că Dumnezeu, care este Tatăl speciei noastre, ne-a dat fiinţa, ne-a făcut iniţial perfecţi, în tatăl nostru Adam. El a dat şi îngerilor viaţă şi fiinţă perfectă, şi El doreşte ca toţi aceştia să-şi dea Lui inima. Ei au fost fiii Lui de la timpul când au fost creaţi. Lucifer a fost un fiu al lui Dumnezeu. Adam a fost un fiu al lui Dumnezeu. Cursul potrivit pentru un fiu al lui Dumnezeu ar fi să se predea cu totul ca să facă voia Tatălui său. Dar în cazul lui Lucifer, aflăm că în loc să-şi predea Tatălui inima, el a fost egoist şi a încercat să-şi facă propria sa voie; şi a eşuat lamentabil. În cazul unora dintre îngeri, care nu şi-au păstrat starea dintâi, deşi erau fii ai lui Dumnezeu, ei nu şi-au predat Domnului inima; şi ei au eşuat lamentabil. Toţi aceştia păcătuind, şi-au pierdut starea de fii. Numai continuând loialitatea şi ascultarea poate fi menţinută starea de fii.

Dumnezeu a aranjat ca omenirea să se poată întoarce la El. În mod asemănător, noi înţelegem că oricare dintre îngerii căzuţi care se pocăiesc, pot, în marea Zi de Judecată, să se întoarcă la părtăşie cu Dumnezeu. Mesajul Său, la timpul potrivit, pentru toţi câţi doresc să se întoarcă la El, va fi: „Dacă vrei să fii fiul Meu, dă-Mi inima ta şi să găsească plăcere ochii tăi în căile Mele”.

Ocazia de a deveni fii ai lui Dumnezeu n-a fost dată nici uneia dintre fiinţele decăzute decât de la Prima Venire a Domnului nostru Isus, şi chiar şi atunci doar unei anumite clase din rasa decăzută a lui Adam. Aceştia au fost chemaţi să fie fii pe planul de existenţă divin, o ofertă care n-a fost făcută de Iehova niciodată înainte nimănui din omenire. Domnul nostru Isus, în calitate de Fiu, Îşi predase pe de-a-ntregul inima Sa lui Dumnezeu. Şi, deşi când a venit pe pământ, acest curs al credincioşiei şi ascultării L-a condus pe calea strâmtorării, L-a dus apoi la glorie, onoare şi nemurire. Cei care au căutat de atunci să devină fii ai lui Dumnezeu, aud mesajul că Tatăl nu va primi pe nimeni afară de cei care vin prin Fiul Său Isus ca Răscumpărătorul lor şi apoi fac o consacrare deplină spre a face voia lui Dumnezeu.

Vedem că toţi aceia care au încercat să fie poporul lui Dumnezeu şi n-au împlinit aceşti termeni, au făcut o greşeală serioasă şi n-au obţinut ceea ce au dorit să obţină. Noi nu trebuie să reţinem nimic pentru noi. Trebuie să ne supunem deplin aranjamentelor pe care le-a făcut Dumnezeu pentru mântuirea noastră. Inimile noastre trebuie aduse în această atitudine de consacrare deplină şi ţinute acolo. Acelora care, în loialitate de inimă, întrunesc toate aceste cerinţe raţionale ale Domnului, le spune: „Fii credincios până la moarte, şi îţi voi da cununa vieţii”. Apoc. 2:10.

CĂILE LUI DUMNEZEU, AŞA CUM SUNT ARĂTATE ÎN NATURĂ

Cei care şi-au predat Domnului inimile sunt îndemnaţi mai departe să-I respecte căile. Ce înseamnă aceasta? Trebuie să încercăm să facem tot ceea ce vedem că face Dumnezeu? Este potrivit ca Domnul să facă judecată şi să aplice pedepse celor care sunt pe un drum greşit, care au nevoie de pedeapsă. Ar fi potrivit ca noi să judecăm şi să condamnăm în acest fel? Nu. Nu se cuvine ca noi să condamnăm, să dăm sentinţe asupra cuiva. Putem condamna păcatul şi putem dezaproba ceea ce pare a fi păcat în faptă sau cuvânt, şi putem arăta în mod binevoitor care credem că ar fi motivele întemeiate pentru care gândim că este păcat. Putem mustra cu iubire. Dar suntem foarte expuşi greşelilor în aceste privinţe; şi să condamnăm o persoană ca nepotrivită pentru familia Domnului etc., nu este de competenţa noastră. Aşa că nu în această privinţă trebuie să urmăm căile Domnului. Dar vedem în căile Domnului ilustraţii ale caracterului Său — Înţelepciunea Sa, Dreptatea Sa, Iubirea Sa, Puterea Sa. Remarcăm aceste calităţi ale caracterului Său, respectând căile Sale; şi ele ne provoacă admiraţie şi reverenţă. Cândva, toate căile lui Dumnezeu vor fi ale noastre, dar nu încă; pentru că nu suntem ca El, perfecţi, şi nu suntem încă în poziţie de răspundere.

Poate că lumea nu-şi dă seama că ea copiază căile Domnului în foarte multe din realizările acestei zile minunate — făcând pompe cu presiune, motoare, folosind electricitatea etc. Foarte puţini îşi dau seama că ei încearcă să urmeze căile lui Dumnezeu. De exemplu, în corpul uman există un mecanism minunat prin care sângele este pompat prin artere şi vene şi prin care este controlat. Acest mecanism este numai copiat de cele mai bune motoare din lume. Dacă ar fi ştiut oamenii cum să copieze nervii corpului, ei ar fi ştiut demult cum să dirijeze activităţile prin intermediul electricităţii etc. Oricine va lua seama la căile Domnului va fi mult mai înţelept decât cei care nu fac astfel. Dar lumea nu-L cunoaşte pe Dumnezeu. Poporul lui Dumnezeu însă, chiar dacă ei nu sunt inventatori, pot primi mari binecuvântări luând seama la căile Domnului în natură.

((552))

Remarcaţi mai departe înţelepciunea minunată şi superioară care se manifestă în corpul uman — o maşină care funcţionează cu o cantitate foarte mică de alimente, pe care şi le ia la anumite intervale şi prin care poate să-şi menţină energia vieţii şi puterea. Şi să ne gândim la cal. Cantitatea de ovăz şi fân pe care o mănâncă un cal este relativ mică, totuşi măsura de energie şi putere pe care acestea o produc este minunată. Dar în ceea ce priveşte fiinţa umană, puterea şi activitatea sunt însoţite de inteligenţă, o putere minunată de a gândi şi a raţiona, şi cu cât o examinăm mai mult, cu atât o găsim mai minunată.

CĂILE DOMNULUI, AŞA CUM SE VĂD ÎN CUVÂNTUL SĂU

Când devenim fii ai lui Dumnezeu şi începem să luăm seama la căile Sale, începem să căpătăm credinţă, cunoştinţă, spiritul ascultării, mai mult devotament faţă de Dumnezeu. Toţi cei care sunt fii ai lui Dumnezeu vor studia căile Sale. În mod deosebit aflăm despre căile Sale prin studierea Cuvântului Său. Aceasta nu înseamnă doar a citi sau a memora Biblia. Sunt oameni care pot cita capitole sau cărţi întregi din Biblie, şi totuşi să nu înţeleagă ceea ce citesc. Dacă gândim că prin citirea unui număr de capitole facem un lucru meritoriu, greşim. Nu simpla citire a Bibliei este folositoare pentru poporul Domnului, ci, împreună cu ea, puterea înnoitoare şi întăritoare care lucrează în noi să vrem şi să facem buna Sa plăcere.