SLUJIREA LUI ELISEI ŞI RESTABILIREA

2 Împ. 4, 5.

Elisei urmează pe Ilie — Semnificaţia tipică a acestui lucru — Vindecă izvoarele de apă — Întâlneşte pe tinerii huligani — Rosteşte sentinţa împotriva lor — Pedeapsa lor — Răsplăteşte credinţa unei văduve — Vindecă lepra generalului Naaman — Este consultat în legătură cu viitorul lui Naaman.

„Eu sunt Domnul care te vindecă.” Exod. 15:26.

R5779 W. T. 1 octombrie 1915 (pag. 299-301)

De mai bine de şase mii de ani pământul nostru este sub condamnare divină din cauza păcatului tatălui Adam şi a propagării lui la urmaşii săi, precum şi din cauza sentinţei lui Dumnezeu împotriva păcatului. Pentru aceste motive, după cum spune apostolul, lumea noastră a fost sub „domnia Păcatului şi Morţii” (Rom. 5:14-19). Şi mai este încă, deoarece blestemul sau pedeapsa n-a fost încă ridicată. Mulţumim lui Dumnezeu, Biblia abundă de făgăduinţe scumpe, că în curând se va ivi o Zi mai bună! Acea epocă glorioasă va fi inaugurată prin Împărăţia lui Mesia, pentru care Isus a învăţat pe poporul Său să se roage, „Vie Împărăţia Ta, facă-se voia Ta precum în cer aşa şi pe pământ”. Atunci va veni o schimbare glorioasă pentru lume. Satan va fi legat pentru o mie de ani. Domnia Păcatului şi a Morţii va înceta şi va începe Domnia Dreptăţii şi Vieţii.

Domnia aceea va dura o mie de ani. Avem cuvintele lui Isus că rezultatul ei va fi îndepărtarea completă a blestemului — eliberarea omenirii de orice greutate şi boală care au venit asupra lumii ca pedeapsă pentru păcatul tatălui Adam etc. Chiar de la începutul Domniei lui Mesia, binecuvântarea lui Dumnezeu va începe să vină prin El asupra lumii şi, corespunzător, blestemul va începe să se ştergă; dar binecuvântarea deplină nu va fi aici şi blestemul nu va fi complet îndepărtat până către sfârşitul Mileniului. Va fi o lucrare măreaţă. Isus promite că în cele din urmă nu va mai fi suspin, plâns, moarte, căci lucrurile dintâi ale păcatului şi morţii vor fi trecut şi El va fi făcut toate lucrurile noi, ca marele Rege al regilor şi Domn al domnilor. Apoc. 21:4, 5; 19:16; 1 Cor. 15:26, 54.

LUCRAREA LUI ELISEI UN TIP AL BINECUVÂNTĂRILOR RESTABILIRII

Într-o lecţie anterioară am arătat că Studenţii Bibliei înţeleg că viaţa lui Ilie este simbolică pentru experienţele Bisericii în trup, sfârşindu-se cu glorificarea. În mod potrivit ne-am putea aştepta ca Elisei, tovarăşul lui Ilie, peste care a căzut mantaua puterii şi autorităţii lui Ilie, ca reprezentant al Domnului, să prefigureze o clasă. Gândul nostru este că el a simbolizat două clase; întâi, a simbolizat pe aceia care acum sunt asociaţi cu clasa Ilie, iar apoi, după luarea lui Ilie şi trecerea din nou a Iordanului, el a devenit un tip al celor care vor avea în grijă împărţirea binecuvântărilor Restabilirii în timpul Mileniului. Să remarcăm câteva din faptele sale figurative.

APĂ CURATĂ — ADEVĂR CURAT

1) Un anumit curent ducea apă sălcie într-un ţinut de altcumva favorizat. Elisei a luat o mână de sare, a mers la izvorul apelor şi a vărsat-o acolo, poruncind în numele Domnului ca apa să fie de atunci încolo curată. Căutând o semnificaţie tipică a acestui lucru în Mileniu, ne amintim că un curent de apă reprezintă un curent de Adevăr, iar apa sălcie reprezintă doctrine necurate. O curăţire a curentului la baza lui ar reprezenta ceea ce Domnul a promis prin profet în privinţa Zilei lui Mesia, „Atunci voi da popoarelor buze curate, ca toţi să cheme numele Domnului, ca să-I slujească într-un gând”. Ţef. 3:9.

Sarea aruncată în izvor ne aminteşte de cuvintele Învăţătorului în privinţa urmaşilor Săi adevăraţi, „Voi sunteţi sarea pământului” (Mat. 5:13). În şi prin Sarea glorificată a pământului va veni binecuvântarea, curentul Adevărului pentru împrospătarea umană timp de o mie de ani. Se va face ca lumina cunoştinţei slavei lui Dumnezeu să umple întreg pământul, după cum apele acoperă fundul mării. Isa. 11:9; Hab. 2:14.

RĂNIŢI ÎN LUPTĂ CU URŞII

2) Elisei continuându-şi călătoria, nişte tineri huligani i-au ieşit în cale şi i-au zis, „Suie-te, pleşuvule! Suie-te, pleşuvule!” Aceştia erau tineri — nu erau copii, nu erau prunci. Elisei s-a întors şi a rostit asupra lor o pedeapsă, tradusă în textul nostru prin blestem. El le-a denunţat conduita ca fiind greşită şi a declarat că va avea o pedeapsă. Pedeapsa a venit în grabă. Două ursoaice au venit peste ei şi i-au sfâşiat, i-au rănit. Nu se face nici o sugestie că urşii i-au mâncat sau i-au ucis, dar cei patruzeci şi doi de tineri huligani au fost răniţi în lupta lor cu urşii, iar aceasta se pare că a fost pedepsa pentru fapta lor rea.

((415))

După ceva manieră asemănătoare cu aceasta, în timpul Mileniului vor fi în lume judecăţi — pedepse pentru orice cale rea, răsplăţi pentru orice faptă bună. Astfel, prin corecţii, numite în Biblie judecăţi, lumea va fi învăţată despre bine şi rău timp de o mie de ani. Astfel este scris, „Când se împlinesc judecăţile Tale pe pământ, locuitorii lumii învaţă dreptatea” (Isa. 26:9). Pentru acest motiv Veacul Milenar este numit Ziua de Judecată a lumii. Sf. Petru arată că o zi la Domnul este ca o mie de ani (2 Pet. 3:8). Sf. Petru ne spune că Dumnezeu „a rânduit o zi (o mie de ani) în care va judeca după dreptate pământul locuit” (Fapt. 17:31). Judecata va fi de natura răsplăţilor şi pedepselor administrate înţelept, pentru ca oamenii să înveţe dreptatea şi să urască păcatul.

ULEI CONFORM CREDINŢEI

3) O sărmană văduvă în necaz din cauza datoriei a apelat la profetul Elisei pentru ajutor. Ea a aflat că i s-au epuizat resursele, în afară doar de nişte ulei de măsline. El i-a poruncit să ia toate vasele pe care le avea, să împrumute şi de la vecini şi să pună ulei în ele până se umpleau, apoi să vândă uleiul pe bani ca să-şi plătească datoriile, iar ce rămânea să folosească pentru trai.

Această istorie poate ilustra pentru noi răsplăţile binecuvântate ale credinţei pe care Domnul le va acorda în timpul Mileniului. De fapt, ea ilustrează principiul general pe care lucrează Domnul. Datoria trebuie plătită. Dreptatea nu trebuie încălcată, şi orice miracol care s-ar face ar fi de preferinţă prin binecuvântarea a ceva deja avut. Aceasta fără îndoială va fi în timpul Mileniului. Domnul va binecuvânta ce vor avea oamenii conform credinţei lor în folosirea acestuia în armonie cu voinţa Sa, iar ceea ce vor avea va spori odată cu credinţa pentru suplinirea tuturor necesităţilor lor.

Domnul nostru a ilustrat aceasta în unele din minunile Sale, iar noi să nu uităm că El a spus clar că minunile Sale au simbolizat sau au preumbrit venirea Sa în gloria şi mărirea lucrării Împărăţiei Sale (Ioan 2:11). Una dintre acestea a fost hrănirea celor cinci mii de oameni din cantitatea mică de peşte avută deja la îndemână. Fiecare persoană are ceva talent sau posesiune. Lecţia pentru noi ar fi: Folosiţi ce aveţi, cerând binecuvântarea Domnului, şi căutaţi să folosiţi în armonie cu Cuvântul Său, neîndoindu-vă de nimic. Domnul răsplăteşte întotdeauna credinţa. În cazul acestei văduve, uleiul a fost suficient ca să umple toate vasele pe care le împrumutase, precum şi vasele ei. Apoi s-a oprit.

GENERALUL SIRIAN VINDECAT DE LEPRĂ

4) În Orientul Îndepărtat lepra este una din cele mai îngrozitoare boli şi este în general acceptată ca incurabilă. Biblia pare să se refere la lepră ca la o ilustraţie, sau un tip al păcatului, fiindcă este incurabilă, în afară de cazul când este îndepărtată prin miracol divin. Naaman, comandantul-şef al forţelor armate ale împăratului sirian, era lepros. În familia sa era o mică servitoare evreică, ce fusese luată prizonieră într-una din bătăliile dintre sirieni şi israeliţi. Ea a observat starea stăpânului ei şi i-a atras atenţia stăpânei în legătură cu marele profet din Israel, Elisei, care putea face orice, credea ea. Ea a sugerat să apeleze la el.

Ceea ce părea doar vorbe goale, a fost luat în considerare de către generalul Naaman, ca ultima şi singura speranţă. El a obţinut de la împăratul său o scrisoare de recomandare către împăratul Israelului, care spunea în esenţă: „Trimit această scrisoare prin generalul-şef, Naaman, care este lepros, şi doresc să te ocupi ca el să fie vindecat”. Împăratul Israelului a fost cuprins de panică. Ştia că n-are nici o putere asupra unei astfel de boli şi că era considerată ca incurabilă. A tras concluzia că împăratul sirian căuta ceartă cu el, iar aceasta însemna război, mare necaz. Şi-a sfâşiat hainele, după cum era obiceiul vremii, ca semn al marelui său necaz. I s-a spus despre situaţie profetului Elisei, care a trimis imediat vorbă împăratului să nu se tulbure, ci să trimită pe general la el. S-a făcut acest lucru.

Când generalul a sosit la casa profetului cu o mare caravană de slujitori, daruri scumpe etc., i-a trimis vorbă profetului în privinţa scopului său şi că fusese trimis de către împărat. Dar Elisei i-a trimis vorbă pe scurt să meargă la Iordan şi să se spele de şapte ori. Naaman s-a mâniat. El a zis, „Omul ăsta nici nu mă tratează civilizat. De ce nu vine jos să mă vadă şi să dea ceva semn de recunoaştere a rangului şi a poporului pe care-l reprezint?” Apoi a spus că erau râuri în Siria cu apă mult mai bună decât Iordanul şi că Elisei glumea cu el.

În timp ce conduita lui Elisei a fost fără îndoială potrivită şi îndrumată de Dumnezeu, dovedindu-se bună, totuşi n-ar fi o cale înţeleaptă ca poporul Domnului în general s-o urmeze. În Noul Testament apostolii îndeamnă ca servii lui Dumnezeu să fie curtenitori faţă de toţi şi să le dea onoare celor cărora li se cuvine. Totuşi, treaba a mers bine. Slujitorii generalului i-au sugerat că oricum trebuia să meargă spre Iordan la întoarcerea sa acasă, şi de ce n-ar încerca, după cum spusese profetul din Israel. Nu i-ar putea face rău, dar i-ar putea face ceva bine. În orice caz, profetul, evident, nu încerca să scoată bani de la el, nici să primească darurile scumpe pe care le adusese şi pe care el ştia că le-ar da cu bucurie pentru astfel de vindecare. Mânia generalului s-a domolit. S-a scăldat de şapte ori în Iordan, cum fusese îndrumat. Rezultatul a fost o vindecare miraculoasă.

Naaman n-a fost nemulţumitor. S-a întors la casa profetului să-i mulţumească şi să-l îndemne să primească darurile pe care le adusese, dar profetul n-a vrut să accepte nimic. El acţiona doar ca un reprezentant divin. Puterile sale nu erau de vânzare. Erau binecuvântări divine. Generalul trebuia să le recunoască în faţa lui Dumnezeu! Şi generalul Naaman a făcut acest lucru. El a mărturisit că nici un alt dumnezeu în afară de Iehova nu putea face astfel de miracol. Se pare că era gata să facă inimos voia lui Dumnezeu şi a întrebat în legătură cu ceea ce să facă în viitor. Profetul nu i-a spus să devină evreu şi să renunţe la religia păgână a ţării sale, ci l-a încurajat să se întoarcă acasă şi să continue în funcţia sa.

((416))

Generalul Naaman a întrebat în legătură cu responsabilitatea sa. Dacă se închina adevăratului Dumnezeu, ce trebuia să facă atunci când era în tovărăşia regelui iar acesta din urmă voia să meargă la casa unui dumnezeu fals? Răspunsul lui Elisei a fost în esenţă că, dacă generalul făcea o deplină mărturisire a credinţei sale în Dumnezeul adevărat, n-ar fi nepotrivit ca el să-l însoţească pe stăpânul său la casa falsului dumnezeu, fiindcă aderarea la Iehova Dumnezeu i-ar fi recunoscută.