Vol. 17, Noiembrie-Decembrie 2009, Nr. 1


UN OM RĂU, TEMĂTOR DE DUMNEZEU

Căci este un om nehotărât şi nestatornic în toate căile sale.” Iacov 1:8.

R 5322 W. T. 1 octombrie 1913 (pag. 296-297)

După ce israeliţii au intrat în Canaan şi au fost pe deplin recunoscuţi ca poporul sfânt al lui Dumnezeu, s-ar părea că orice legături între Dumnezeu şi neamuri au fost întrerupte. Înainte de aceasta, ar părea că oamenii cu credinţă în Dumnezeu au fost mai mult sau mai puţin recunoscuţi de El — de exemplu, Avraam, Iov, Melhisedec şi Balaam — acesta din urmă constituind figura centrală a lecţiei de astăzi. Balaam a trăit pe râul Eufrat, în ţara pe care Avraam a părăsit-o când a mers în Canaan. El era cunoscut pretutindeni ca unul ale cărui mesaje, bune sau rele, se împlineau negreşit. Cu alte cuvinte, el era considerat proroc.

Când regele moabiţilor şi-a dat seama că israeliţii cucereau pe toţi cei cu care se luptau, s-a temut foarte tare de ei chiar dacă nu-i trataseră rău pe moabiţi. El a discutat cu conducătorul madianiţilor şi apoi a trimis mesaje la şase sute patruzeci de kilometri până la Eufrat ca să facă pe Balaam să vină să pronunţe un blestem împotriva israeliţilor. I s-a fost oferit o răsplată considerabilă.

Prorocul Balaam L-a întrebat pe Domnul dacă să meargă sau nu în această misiune. Răspunsul a fost, nu; Israel era binecuvântat de Domnul, nu blestemat. Balaam şi-a spus hotărârea şi mesagerii s-au întors. Balac a fost cu atât mai insistent şi a trimis noi mesageri cu o poziţie mai înaltă, sugerând răsplăţi mai mari. Balaam cunoştea gândul Domnului asupra acestui subiect, dar iubea banii şi pe undeva spera să primească unele din răsplăţile nedreptăţii. Drept răspuns la această a doua întrebare, dacă să meargă sau nu cu oamenii, el a obţinut permisiunea să meargă.

În această călătorie Balaam a fost mustrat de măgăriţa lui. Un înger al Domnului stătea în cale într-un loc strâmt, unde măgăriţa, văzându-l pe înger, n-a putut să treacă de el. Ochii lui Balaam nefiind deschişi, nu l-au văzut pe înger. Măgăriţa, fiind bătută, a protestat. Nici chiar acest miracol n-a oprit pofta de bani a lui Balaam. El râvnea la bogăţie şi făcea tot ce-i stătea în putere ca s-o obţină — oprindu-se numai unde trebuia.

Balaam a fost primit de Balac regele Moabului cu onoare. El a ordonat să fie construite altare şi să fie aduse jertfe lui Dumnezeu. A vrut să aibă o formă de evlavie chiar în timp ce dorea să facă contrar voinţei divine, pe care deja o ştia. Jertfele odată aduse, el şi-a început profeţia, care regele a sperat să fie un blestem, dar care în realitate a fost o binecuvântare, cuvintele fiind inspirate divin. După cum a scris sf. Petru: ”Oamenii sfinţi ai lui Dumnezeu au vorbit conduşi de Duhul Sfânt” ( Petru 1:21). Regele s-a plâns că în locul unui blestem a venit o binecuvântare. Balaam a protestat zicând că el îi spusese de la început că nu va avea puterea să rostească altceva în afară de mesajul divin.

Regele dezamăgit, temându-se de Israel, a căutat folosirea magiei negre într-un oarecare mod împotriva lor. El l-a dus pe proroc într-un alt punct de observaţie şi l-a îndemnat să blesteme cel puţin atâţia din oştire. Din nou au fost construite altare; din nou s-au adus sacrificii. şi din nou a venit binecuvântarea în locul mult speratului blestem. Disperat şi mânios, regele a insistat ca cel puţin o parte să fie blestemată, şi l-a condus pe profet la alt punct, de unde era vizibilă o aripă încă mai mică a oştirii lui Israel. Dar şi aici rezultatele au fost binecuvântări, nu blesteme — pentru a treia oară.

Un om cu minte dublă

Mintea dublă a profetului Balaam s-a manifestat din abundenţă prin purtarea lui, după cum am examinat-o. El a dorit să fie un profet al Domnului şi să vorbească Cuvântul Său în numele Său; dar a dorit şi bogăţiile şi onoarea care le însoţea. El a dorit ceea ce providenţa lui Dumnezeu n-a văzut de bine să-i dea. Corect şi greşit — calea lui Dumnezeu şi calea bogăţiilor — ambele erau în faţa lui. Pe care a ales-o din toată inima? N-a ales-o pe nici una. A încercat să le aibă pe amândouă — să fie un servitor şi purtător de cuvânt al lui Dumnezeu şi să câştige răsplăţile unei căi opuse. 2 Pet. 2:15, 16

Vai, câţi din fiecare veac au avut spiritul lui Balaam! Isus a avertizat împotriva acestui spirit, spunând: ”Nu puteţi sluji lui Dumnezeu şi lui Mamona”. Câţi au găsit adevărate cuvintele Învăţătorului! Câţi au găsit că Domnul îi va respinge de la planurile Sale şi de la părtăşia Sa pe acei care văd nelegiuire în inima lor, şi care, dacă n-au plăcere să o servească, cel puţin le plac răsplăţile ei. Să ne amintim că Dumnezeu priveşte la părţile interioare — la inimă. Să ne amintim cum a fost scris despre Isus: ŞTu ai iubit dreptatea şi ai urât răutatea. De aceea Dumnezeule, Dumnezeul Tău Te-a uns cu un untdelemn de bucurie mai presus decât pe însoţitorii Tăi”. Psalmul 45:7.

În procedurile lui Dumnezeu cu Răscumpărătorul nostru, El a exemplificat principiile Guvernării Sale drepte. Un om cu mintea dublă nu este de încredere în nici un mod — nu este plăcut lui Dumnezeu, nu este acceptabil pentru El.

Inima şi comoara

Învăţătorul a spus: ”Unde este comoara ta, acolo va fi şi inima ta”. Cei care se gândesc în principal la lucrurile pământeşti cu greu pot evita capcanele care le însoţesc. Singura cale sigură a lui Balaam era loialitatea inimii faţă de Dumnezeu. Cunoscând gândul Domnului asupra acestui subiect, trebuia să-i placă acesta şi să respingă cu desăvârşire orice început care indica o direcţie opusă. Nobililor care au dus a doua propunere a regelui Balac trebuia să li se spună frumos dar ferm că voinţa divină era legea lui Balaam, prorocul; că el n-ar da atenţie nici un moment la ceva contrar voinţei divine; că banii, bogăţia şi onorurile ca stimulente pentru o cale opusă voinţei lui Dumnezeu ar fi o insultă. Fiecare să aplicăm această lecţie în afacerile vieţii noastre. Dumnezeu să fie primul în inimile noastre, precum şi în cuvintele şi faptele noastre.

Dar dacă, surprins într-o greşeală, Balaam ar fi mers atât de departe încât să plece în călătorie cu speranţa de a câştiga cumva răsplata rea, el trebuia să se trezească total prin întâmplarea cu măgăriţa. Chiar şi o măgăriţă ştia mai bine decât să încerce să meargă contrar Puterii Mai Înalte. Evident, puterea de gândire şi curajul uman mai mari decât ale animalelor pot fi folosite spre un mare avantaj.

Vedem că inima lui Balaam era greşită. El a continuat totuşi să fie proroc, dar a încetat să mai fie un proroc sfânt, din momentul când s-a jucat cu bogăţia ispititoare, răsplata nedreptăţii. Vai! Cum mintea sa a fost coruptă, stricată de iubirea de bani! Deşi pe dinafară a rămas loial lui Dumnezeu prin aceea că n-a rostit un mesaj fals, totuşi pe dinăuntru armonia cu Dumnezeu nu mai era. Infecţia, de la o urmă uşoară a dorinţei de bani, s-a răspândit rapid până ce a înghiţit tot ceea ce era nobil şi adevărat în acel om. Stricăciunea sau putreziciunea care a început în inima sa, asemenea putreziciunii din inima unui măr frumos, s-a răspândit până când n-a mai rămas nimic decât o formă exterioară.

Pretinsul om al lui Dumnezeu s-a tăvălit în noroiul păcatului în dorinţa de a obţine bogăţia oferită de Balac. El i-a spus regelui: Motivul pentru care nu-mi este permis să blestem Israelul este că el este binecuvântat de Domnul; dar îţi voi spune că binecuvântarea Domnului este cu ei pentru că ei sunt poporul Său consacrat, în relaţie de legământ cu El, căutând să se supună legii Sale. Singura cale prin care ai putea să aduci un blestem asupra Israelului ar fi să-i ispiteşti să nu asculte de Dumnezeu.

Îndrumat de Balaam, Regele Balac a comunicat cu oamenii de seamă ai madianiţilor, şi i-a îndemnat ca soţiile şi fiicele lor să dea impresia că s-au îndrăgostit de israeliţi şi să-i introducă în ritualurile religioase senzuale practicate de Madian. În măsura în care ar reuşi să prindă pe israeliţi în cursa păcatului şi idolatriei, în acea măsură blestemul Legii lui Israel ar cădea asupra lui Israel. Cât de trist este şi totuşi cât de adevărat, că cunoştinţa este un lucru periculos pentru cei care o folosesc greşit! Cât de adevărat este astăzi că cele mai reuşite unelte ale lui Satan sunt cei care au o oarecare cunoştinţă de Dumnezeu!

Dumnezeu a permis lecţia

Dumnezeu ar fi putut să împiedice toate aceste maşinaţii rele, după cum ar putea să împiedice şi faptele şi planurile rele de astăzi. Dar El a permis ca lucrurile să-şi urmeze cursul şi astfel să fie dată o mare învăţătură — atunci ca şi acum şi în intervalul acela de timp. Planul a avut succes. Unele dintre soţiile şi fiicele de frunte ale madianiţilor i-au atras pe unii dintre bărbaţii de frunte ai lui Israel spre adulter şi spre închinarea la idoli şi spre orgii. Odată cu aceasta a început o plagă printre israeliţi, potrivit Legământului lor cu Dumnezeu la Sinai, Ebal şi Gherazim.

Legământul lui Dumnezeu cu Israel a fost că atâta timp cât ei vor fi loiali Lui şi Legii Sale, duşmanii lor nu vor putea să-i biruie. Ei vor fi poporul Său. Vor fi binecuvântaţi în toate interesele lor naturale. Dar dacă vor neglija legile Lui şi se vor angaja în idolatrie, El va aduce asupra lor diferite plăgi. Această cale nu numai că-i va pedepsi pe ei pentru faptele lor rele, ci şi va servi ca o lecţie, o avertizare, ca să-i reţină de la excesele care erau atât de obişnuite printre păgâni.

Trebuie să ne amintim că moartea a mii de israeliţi cu astfel de ocazii a fost întreaga pedeapsă pentru păcatul lor. Ei n-au căzut într-un iad de chin veşnic, ci doar au adormit, ca să aştepte ziua mai bună a lui Mesia, Antitipul lui Moise, când vor fi treziţi din somnul morţii şi vor fi aduşi la cunoştinţa deplină şi clară a acelor lucruri de care, cel mult, ei s-au bucurat atunci numai în mod tipic.

Dumnezeu i-a pedepsit nu numai pe israeliţi conform condiţiilor Legământului Legii, dar i-a pedepsit şi pe madianiţi şi pe Balaam. Sub îndrumare divină Moise a chemat o mie de oameni înarmaţi din fiecare seminţie. Această armată a şters complet pe madianiţi ca naţiune, inclusiv pe Balaam, prorocul, care, pentru a-şi asigura răsplăţile sfatului său josnic, evident rămăsese să supravegheze lucrarea nelegiuirii.

Răscumpărătorul nostru glorificat, în ultimul Său mesaj către Biserică, a prezis că unii din urmaşii Lui vor imita pe Balaam, şi pentru avantaj pământesc vor pune o piatră de poticnire pe cărarea fraţilor. Sugestia este că desfrânarea şi închinarea falsă vor fi pe un plan mai înalt decât acela care a poticnit pe Israelul natural — întocmai cum totul în această Dispensaţie creştină este antitipic.

Minunata profeţie a lui Balaam

Câteva pasaje din profeţia lui Balaam sunt foarte izbitoare în împlinirea lor. De exemplu:

Şîl văd din vârful stâncilor,

îl privesc din înălţimea dealurilor;

Este un popor care locuieşte deoparte

şi nu va fi numărat printre neamuri”.

* * *

”Binecuvântat fie oricine te binecuvântează şi blestemat fie oricine te blestemă.”

 * * *

”Îl privesc, dar nu de aproape,

O Stea răsare din Iacov,

Un Sceptru se ridică din Israel.”

ŞCel care se naşte din Iacov va stăpâni.”

 

Desigur că noi vedem împlinită declaraţia că Israel va fi separat de toate celelalte naţiuni. Care alte naţiuni din acele zile au rămas un popor cu identitatea păstrată?

Cât este de adevărată afirmaţia că acei care au blestemat sau au lezat pe Israel şi-au adus daună asupra lor! Observând întregul câmp al lumii, găsim că fiecare naţiune care s-a purtat dur cu Israel a primit pedeapsă sau năpastă severă. Dimpotrivă, Marea Britanie şi Statele Unite, naţiuni care au binecuvântat pe evrei, au primit în schimb mari binecuvântări.

Versurile referitoare la împărăţia lui Mesia sunt la fel de adevărate. Sceptrul s-a ridicat din Israel. Cel care va avea domnia pământului este dintre urmaşii lui Iacov, după trup. Asemenea Stelei strălucitoare de dimineaţă, El conduce spre un răsărit glorios — zorile Zilei Mesianice, care va risipi noaptea de pe pământ şi va aduce binecuvântări în loc de blestem.