Vol. 14 Ianuarie-Februarie 2007 Nr. 2

URIAŞII DIN ZILELE NOASTRE

R 5457 W. T. 15 mai 1914 (pag. 147-148)

Citirorii acestor rânduri, şi mai ales cei care sunt familiari cu prezentările volumului intitulat „Armaghedonul”, ştiu foarte bine că părerea noastră este că trebuie observată o corespondenţă între condiţiile care au predominat în zilele lui Noe, înainte de Potop, şi condiţiile care vor predomina în zilele Fiului Omului, înainte de marele Timp de Strâmtorare, despre care Biblia declară că va topi sau va dizolva simbolic, ca întrun cuptor de foc, elementele sociale de astăzi. Noi am atras atenţia asupra faptului că Uriaşii din zilele lui Noe, conform Bibliei, au pus în pericol vieţile şi fericirea omenirii; iar gândul nostru a fost că echivalentul acestor uriaşi se va regăsi în marile instituţii şi trusturi din zilele noastre, care au puterea să înăbuşe, să stranguleze omenirea.

Am arătat că se pot spune multe în favoarea acumulărilor de avere şi intelect din combinaţiile puternice, dacă sunt folosite în mod corespunzător, nu egoist, ci în interesul poporului. Am arătat că deşi aceste corporaţii uriaşe au realizat un mare bine, care nu s-ar fi putut împlini fără ajutorul lor sau fără intervenţie divină, cu toate acestea, în condiţiile actuale egoiste, ele sunt o ameninţare pentru popor.

Să nu fim înţeleşi greşit. Nu vrem nici măcar să insinuăm că oamenii din conducerea acestor corporaţii gigante sunt inferiori semenilor lor în compătimire şi înţelepciune. Dimpotrivă, credem că ei sunt în general superiori; şi dacă la conducerea acestor corporaţii gigante ar fi oameni brutali, de mult ar fi căutat să stoarcă însăşi viaţa din oameni. Dar, după cum am arătat, există continuu o tendinţă din partea tuturor oamenilor imperfecţi spre egoism, spre lăcomie. Că „preţul libertăţii este veşnica vigilenţă” este la fel de adevărat acum ca întotdeauna. Poporul trebuie să vegheze în privinţa acestor Uriaşi ca nu cumva să devină autocratici.

Aparenţele înşeală uneori

Dar unii spun că editorul Turnului de Veghere nu este în pas cu timpul. Nu ştie el că trusturile sunt înăbuşite şi că aceşti Uriaşi au fost făcuţi sclavii poporului?

Editorul este foarte conştient de faptul că aparent s-a făcut mult pentru limitarea acestor Uriaşi; şi el ştie foarte bine că aparent ei s-au supus şi aparent se recunosc a fi creaţia, servitorii poporului. Dar el observă şi faptul că această transformare este numai o aparenţă. Această supunere este numai de formă. Uriaşii puterii monetare şi intelectuale nu s-au predat de fapt, şi nici nu este în armonie cu legile naturii umane a presupune că ei ar capitula vreodată. În schimb, se pare că au consimţit la legi şi la reglementări în timp ce doar s-au transformat şi şi-au reţinut puterea. În câteva cazuri au demonstrat că sunt la fel de puternici astăzi ca întotdeauna. Şi în folosul lor ar trebui recunoscut că mare parte din legislaţia aplicată împotriva lor este numai demagogie — lucrarea politicienilor, intenţionată să intre în graţiile poporului şi nu pentru folos practic.

Noi nu avem nici o simpatie pentru cei care ţin tirade împotriva oamenilor curajoşi şi deştepţi, care au făcut atât de mult, pe linii strict comerciale, pentru a ajuta la progresul condiţiei lumii — atât de mult în pregătirea pentru Mileniu. În loc să fie sâcâiţi şi împiedicaţi, aceşti magnaţi ai finanţelor şi ingineriei ar trebui apreciaţi şi onoraţi. Apoi, în timp ce îi onorăm, ar trebui să insistăm asupra controlului şi supravegherii rezonabile din partea poporului prin reprezentanţii lui guvernamentali. Dacă aceşti Uriaşi sunt necesari şi folositori, ei pot fi mai bine conduşi prin iubire şi dreptate decât prin sâcâială şi înţepături. Fără îndoială că această sâcâială produce printre aceşti Uriaşi ((966)) tot mai mult un spirit de amărăciune — un sentiment că nu sunt apreciaţi de unii, un sentiment că ar trebui să dea poporului o lecţie.

Condiţiile aşa cum sunt

Noi nu căutăm în mod special să găsim greşeli la nimeni. Nu vrem decât să arătăm condiţiile aşa cum sunt şi să arătăm cum acestea se modelează şi se pregătesc singure pentru o mare luptă între Uriaşi şi popor — o luptă în care poporul va suferi mai mult decât Uriaşii. Greşeala nu este deloc a omenirii. Greşeala este a păcatului, a egoismului, a josniciei, care timp de secole au avut un sprijin ferm în omenire — bogaţi şi săraci. Toţi sunt egoişti. Fiecare potrivit ocaziei pare a fi dispus să profite. Corporaţiile uriaşe, credem noi, sunt mult mai tolerante decât dacă ar fi în mâinile oamenilor mai mici din punct de vedere natural, din clasa mai de jos.

Aceşti Uriaşi îşi dau seama că au împotrivitori în toate părţile. Ei luptă de mult cu sindicatele şi mai mult sau mai puţin au fost obligaţi să se supună. Acum, pe lângă aceste sindicate, ei sunt obligaţi să lupte cu oamenii din legislaţia guvernamentală şi cu ideile noi în privinţa drepturilor şi libertăţilor corporaţiei. Aceşti Uriaşi îşi zic: Poporul nu-şi dă seama cât de mult bine am făcut, nici cât de importanţi factori suntem în bunăstarea lor.

Puţini oameni îşi dau seama că managerii şi preşedinţii marilor noastre căi ferate şi întreprinderi mari de afaceri sunt oameni cu o capacitate intelectuală puternică, oricare dintre ei bine calificaţi pentru cea mai înaltă poziţie în viaţă, şi mulţi dintre ei câştigă salarii la fel de mari ca preşedintele Statelor Unite şi rezolvă probleme la fel de grele ca cele de care trebuie să se ocupe preşedintele. Puţini oameni îşi dau seama că după elementul agrar ca importanţă vin căile ferate, în privinţa numărului de angajaţi. Şi aceasta din urmă este o armată în creştere, în timp ce fermierii sunt o armată în scădere, din cauza utilajelor care fac economie de braţe de muncă.

Oricine presupune că aceşti prevăzători oameni de afaceri intenţionează să stea jos şi să se supună în linişte oricărui fel de legislaţie, se amăgeşte singur. Uriaşii îşi cunosc puterea. Ei preferă s-o ascundă mai degrabă decât să se laude cu ea; dar când se ajunge la luptă pe viaţă şi pe moarte, ei o vor folosi, iar rezultatele vor fi îngrozitoare. Însuşi faptul că poporul caută să-i limiteze îi stârneşte la o exercitare mai arbitrară a puterii lor. De exemplu, dacă legislaţia afectează împiedicarea căilor ferate de a monopoliza interesele antracitului şi ale altor feluri de cărbune, căile ferate care deţin afaceri în domeniul cărbunelui, cu un rânjet sfidător ridică preţul cărbunelui, şi astfel fac o aluzie consumatorilor că trebuie să fie recunoscători dacă li se permite să cumpere şi să nu îngheţe.

O manifestare a puterii uriaşilor

O acţiune mai mult sau mai puţin convenită dinainte a început din partea marilor căi ferate şi a intereselor afiliate. Ele au hotărât că dacă nu li se acordă permisiunea să ridice cheltuielile de transport, îi vor face pe acei care le restrâng libertăţile să plătească scump prin aceea că vor aduce asupra ţării dezastru financiar, ajungând la pierderi de o mie de ori mai mari decât cele cinci procente pe care le cer ei. Desigur că în multe privinţe ar fi înţelept să împace aceşti Uriaşi cu mărirea pe care o cer, cerându-le numai să facă în schimb un serviciu mai prompt şi mai eficient.

Dar va birui oare acest curs al înţelepciunii? Probabil că nu. Dacă nu, avem deja în faţa noastră o ilustraţie şi o profeţie în privinţa a ceea ce ne putem aştepta. Căile ferate deja au concediat mii de muncitori care au fost angajaţi la construirea şi repararea drumurilor. Ele au anulat deja comenzi pentru şine şi echipament, care în schimb au lăsat fără lucru pe mulţi din marile uzine, dând afară din serviciu încă alte mii de muncitori. Deja ei reduc forţele administrative. Toate acestea sunt făcute cu o măsură de justificare, că nu fac atâţia bani câţi făceau înainte. De exemplu, un raport recent al unei mari corporaţii a oţelului a arătat o „tristă” scădere a venitului şi a profitului, „lăsând numai 18.000.000 de dolari profit pentru un trimestru”, în timp ce ei erau obişnuiţi de un timp încoace cu mai mult. În acord cu această politică, de un timp s-a redus treptat serviciul trenului, ceea ce de fapt este o politică sigură şi sănătoasă.

Noi nu ne plângem, nici măcar nu căutăm vină; numai relatăm fapte, în susţinerea discuţiei noastre că aceste instituţii mari sunt cu adevărat Uriaşi care, dacă vreodată s-ar mânia sau ar deveni răutăcioşi, ar putea face pagube incalculabile. Puterea şi nemulţumirea lor a fost deja sugerată guvernului, care este mai mult sau mai puţin temător de suspendarea industrială cu care au ameninţat.

Pe de altă parte avem sindicalismul, care numai acum începe să-şi dea seama de marea sa putere la alegeri şi de asemenea de puterea sa fizică prin greve. Ameninţarea managerilor căilor ferate de a suspenda parţial afacerile până când le sunt onorate cererile, poate fi oricând repetată de Uriaşii muncii cu ameninţarea lor de suspendare a muncii, de întrerupere a furnizării de combustibil, greve etc. S-ar putea spune că aceşti Uriaşi ai muncii sunt orbi şi neînţelepţi; dar cu toate acestea este clar că ei, asemenea orbului Samson din vechime, bâjbâie după stâlpii care susţin structura noastră socială actuală; şi că ei au în vedere naufragiul şi ruina ei, chiar dacă aceasta înseamnă şi distrugerea intereselor lor proprii.

Lupta de moarte este aproape

Cât de curând vor intra aceşti Uriaşi în lupta lor de moarte, fiecare încrezător în victorie dar ambii sortiţi nimicirii, nimeni nu poate spune. Putem fi siguri, totuşi, că în bătălia acestor Uriaşi masele omenirii vor suferi împreună cu ei în această încercare grea.

((967))

Privind din punctul de vedere al Bibliei, observăm că aceşti Uriaşi au ajuns la mărimea şi puterea lor actuală prin lumina şi binecuvântările Dimineţii Milenare. Dacă vălul întunericului gros ar fi fost ridicat cu o mie de ani mai devreme, aceşti Uriaşi s-ar fi dezvoltat cu atât mai devreme; şi lupta lor de moarte ar fi venit şi ea mai devreme, cu rezultatul răsturnării instituţiilor prezente în anarhie. Dar Dumnezeu nu putea permite aceasta. Nu face parte din planul Său să permită ca patima omului să pustiască Pământul cu desăvârşire. Prin urmare, El a reţinut Lumina Dimineţii până la timpul Dimineţii, aşa încât lupta şi efectele sale dezastruoase asupra instituţiilor umane să aibă loc chiar înainte de timpul stabilirii Împărăţiei lui Mesia, pentru stăpânirea lumii de către Împăratul ei spiritual, invizibil dar atotputernic, care Îşi va lua curând marea Sa putere şi domnie. Apocalipsa 11:17,18; 19:6; Psalmul 99:1.

Cât de curând această mare catastrofă va înghiţi lumea, nimeni nu este destul de înţelept să spună, totuşi necazul este zărit şi toate persoanele inteligente se tem de el, dar mai ales cei a căror inteligenţă este îndrumată de Cuvântul lui Dumnezeu. Catastrofa poate fi amânată luni sau ani, dar în mod sigur va veni. Şi putem vedea cum s-ar putea precipita brusc. Chiar în momentul când scriem, ziarele răsună de mormăitul şi ameninţările Uriaşilor muncii, în timp ce Uriaşii capitalului se simt evident iritaţi şi sunt pe jumătate înclinaţi să dea publicului o ciupitură ca o simplă sugestie de ceea ce ar putea face. Aceste aluzii, sugestii şi ameninţări vor merge probabil din rău în mai rău, producând mânie, răutate, ură, ceartă şi diferite fapte ale cărnii şi ale diavolului, după cum sugerează sf. Pavel.

„Căutaţi pacea şi urmăriţi-o”

Fie că această mare strâmtorare este foarte aproape sau mai îndepărtată, cursul potrivit al poporului consacrat al lui Dumnezeu este acelaşi — „Căutaţi pacea şi urmăriţi-o”. Şi nu numai atât, dar noi trebuie să fim făcători de pace şi nu stârnitori de ceartă. Când totul cedează în jurul sufletelor oamenilor, pentru poporul lui Dumnezeu vine o ocazie specială de a arăta semenilor lor aflaţi în suferinţă spre marea binecuvântare pe care Dumnezeu a prevăzut-o pentru viitorul apropiat, pentru restabilirea credinţei în Creator şi în viaţa viitoare, şi de a arăta că aceasta se poate atinge numai de către aceia care învaţă adevărata lecţie a vieţii şi care ajung să iubească dreptatea şi să urască nelegiuirea.

Noi am fi înclinaţi să aşteptăm ca această mare strâmtorare să izbucnească foarte curând, dacă Scripturile nu ar indica, după cât se pare, că aceasta trebuie să fie precedată de o foarte puternică Federaţie a Bisericii, care va propăşi pe dinafară în nedreptate şi care va fi prima care va cădea.

„Văd judecăţile Tale cum cutreieră pe Pământ,
Semnele şi gemetele promise a doua
naştere precedând;
Citesc sentinţa-I dreaptă în tronurile
Pământului sfărâmânde;
Regele nostru continuă să meargă-nainte.”