VEDERE DIN TURNUL DE STRAJĂ — 1912

R 4937 W. T. 15 decembrie 1911 (pag. 454-456)

Cine poate spune ce experienţe ne stau chiar în faţă în pragul Anului Nou! O! Este mai bine aşa; este mai bine că viitorul Îi este deschis numai Domnului nostru, şi noi prin credinţă să ne încredem în El pentru binecuvântările vieţii şi pentru o măsură din pacea care întrece orice înţelegere şi pe care lumea nu o poate nici da, nici lua. Este mai bine, de asemenea, că încercările, dificultăţile, pietrele ascuţite şi spinii căii înguste pe care călcăm, sunt văzute numai de îndurătorul nostru Îngrijitor, care a promis celor credincioşi ai Săi că toate lucrurile vor fi astfel conduse încât să lucreze pentru binele lor cel mai mare.

„În mâna ta sunt timpurile mele;

Dumnezeul meu, acolo le doresc să fie.”

Dar în timp ce ne bucurăm că Dumnezeu ştie, nu noi, ce bucurii sau dureri ne stau în faţă, putem privi în urmă cu folos la anul trecut şi să-l începem pe cel nou cu hotărâri bune. De fapt, obiceiul comercianţilor, de a face socoteala stocului de marfă şi de a-şi planifica energiile afacerii lor la începutul fiecărui an nou, este evident unul înţelept, care poate fi adaptat la interesele şi activităţile noastre spirituale, încă mai importante.

Privind înapoi la activităţile din anul 1911, suntem surprinşi de magnitudinea lor şi uimiţi că atâţia bani cheltuiţi, se pare în mod înţelept, n-a produs rezultate mai mari în privinţa numărului acelora care au recunoscut public deschiderea ochilor înţelegerii. Cineva ar putea gândi că minunatul nostru mesaj al harului lui Dumnezeu, care străluceşte ca un far, ar stârni mai mult interes decât vedem manifestat. Cineva ar putea presupune că un mesaj atât de rezonabil, plin de har şi în armonie cu Biblia, atât de larg distribuit în această zi minunată a inteligenţei şi a creşterii eliberării de superstiţie, ar fi trezit lumea într-un grad mult mai mare decât se vede.

O lecţie învăţată de noi din această retrospectivă este aceea să ne reamintească faptul că numai cel care are urechi de auzit poate auzi; şi că numărul celor care au urechi de auzit în prezent trebuie să fie realtiv mic. O altă lecţie este că lucrarea noastră trebuie să fie mai ales în interesul celor care cred — al lucrătorilor. Ocaziile minunate prezentate acestora pentru slujirea Adevărului cu preţul jertfirii de sine, servesc la dovedire a zelului, a loialităţii şi a iubirii lor pentru Dumnezeu, pentru fraţi şi pentru Adevăr. A treia lecţie este că circulaţia prezentă foarte răspândită a Adevărului în fiecare văgăună şi colţ al civilizaţiei implică o „strângere” generală, cu intenţia de a nu rămâne niciun sfânt în lume care să nu fi venit în contact cu „adevărul prezent”, care, dacă acela este un israelit adevărat, fără vicleşug, trebuie să se dovedească atractiv pentru el şi astfel să-l atragă la ospăţul de bucate grase de care unii dintre noi ne bucurăm de ani de zile. Să ne amintim de cuvintele Învăţătorului: „Unde este stârvul acolo se adună vulturii”. Mat. 24:28.

An după an, amplitudinea şi forţa lucrării a crescut până când, după cum arată raportul pe 1911, Societatea noastră cheltuie aproape 500 de dolari pe zi pentru vestirea Veştilor Bune de Mare Bucurie. Este adevărat, această sumă este mică comparativ cu estimarea valorii Adevărului în inimile noastre, şi de aceea cu valoarea lui pentru alţii, cu care am dori să împărtăşim marile noastre binecuvântări de cunoştinţă a Harului divin. Este adevărat, deficitul nostru financiar de anul trecut, după cum am prezis, a fost completat până pe 3 ianuarie; dar, după cum arată raportul, de atunci încoace cheltuielile noastre au depăşit venitul, lăsând un deficit mult mai mare decât oricând înainte. Nu avem nicio îndoială că deficitul va fi şters; dar creşterea sumei ne avertizează că trebuie să scădem cheltuielile — că ne mişcăm prea repede. Aceasta a fost decizia Societăţii noastre cu mult timp în urmă: că va lucra pe bază de bani peşin şi va evita orice pericol de insolvenţă.

Cu câteva luni în urmă ne-am dat seama că ajungem la deficit, şi am început să punem frâne. Dar avântul a fost atât de mare şi ocaziile pentru serviciul Adevărului atât de multe, încât a fost greu să ştim exact când, unde şi cât să reducem cel mai înţelept în interesul cauzei pe care o servim. Lucrarea de colportor se menţine singură, cu excepţia ediţiilor pentru străinătate şi a „datoriilor rele”, când unii dintre dragii colportori, din greşeala lor, nu reuşesc să se descurce. Nu putem nici să ne gândim la reducerea serviciului peregrinilor — atât de valoros pare a fi. Reducerea noastră trebuie să fie evident pe linia rezervei de literatură gratuită, şi trebuie să ne retragem oferta de a ajuta în „Lucrarea Extinsă a Adunării”, cu excepţia furnizării literaturii gratuite — până când ne revenim şi vedem că cheltuielile nu depăşesc venitul. Între timp cuvântul nostru de ordine să fie „credincioşie”, nu numai în energie, ci şi în economie. Dacă cineva are literatură depozitată, nefolosită, să fie adusă în faţă; şi toate comenzile pentru literatură gratuită să nu fie mai mari decât se poate folosi şi va fi folosit cu credincioşie şi cu raţiune. Poate că aceasta este o lecţie pe care Domnul ar vrea să o învăţăm.

PERSPECTIVA ESTE PROMIŢĂTOARE

Niciodată n-a fost perspectiva mai promiţătoare decât la începutul anului 1912 d. Cr. Mai mult de o mie două sute de ziare, a căror circulaţie combinată este probabil de douăsprezece milioane de exemplare, duc Adevărul la oamenii care citesc, gândesc, în special în districtele de la ţară. Ziarele de la oraş sunt prea aglomerate pentru predici; şi dacă ar fi publicate cititorii nu le-ar aprecia. Dar colportorii ajung la oamenii din oraşe. Atractivitatea crescută a cărţilor, înţelepciunea crescută a colportorilor în prezentarea lor, inteligenţa crescută a oamenilor şi dovezile în creştere că suntem în mijlocul unei schimbări de Dispensaţie — toate acestea sunt foarte favorabile lucrării colportorilor; şi unii dintre aceşti dragi fraţi şi surori angajaţi în această lucrare nu numai că sunt mult binecuvântaţi ei înşişi, dar fac lucrarea lor mai eficientă, prin vizitarea din nou a celor interesaţi şi udarea seminţei semănate, şi prin iniţierea adunărilor de studenţi bereeni. Mulţi au un succes excelent în vinderea tuturor celor şase volume cu abonament pe un an la TURNUL DE VEGHERE, totul pentru 2,65 dolari, preţul obişnuit al unui volum de teologie.

Există bune dovezi atât în Marea Britanie cât şi în America, în sensul că 1912 poate fi cel mai bun an al nostru de până acum, în ceea ce priveşte lucrarea de colportor; iar cât priveşte voluntariatul, comandaţi toată literatura gratuită pe care o puteţi folosi în mod înţelept. Dacă vom găsi că este necesar, vom scădea din cantitatea trimisă, dar nu altfel! Să sperăm că 1912 nu va fi mai slab decât 1911 în răspândirea literaturii gratuite.

CE PREUMBRESC EVENIMENTELE RECENTE

Mărturia fraţilor McNamara a făcut o profundă impresie asupra societăţii civile. De câţiva ani ei fost plătiţi cu 1000 de dolari pe lună ca să dinamiteze poduri şi clădiri în vederea intimidării capitaliştilor şi a ajutorării sindicalismului. Se pretinde că nu mai puţin de douăzeci de explozii serioase cu dinamită au fost făcute de ei — unii spun şaizeci. Cea mai serioasă din ele a fost paguba făcută clădirii Los Angeles Times, în care douăzeci şi una de persoane şi-au pierdut viaţa. E greu de crezut că membri ai rasei noastre au putut fi atât de degradaţi, şi încă mai rău de crezut ceea ce au pretins sindicaliştii, şi anume, că exploziile au fost cauzate de capitalişti pentru a aţâţa mintea publicului împotriva sindicalismului. Acum avem adevărul prin mărturisirea fraţilor McNamara şi prin implicarea diferiţilor lideri proeminenţi ai muncii.

Şocul pentru simţul moral este îngrozitor şi în mod sigur va cauza un sentiment împotriva întregului sindicalism şi socialism.

Rezultatele pe care le anticipăm sunt apropierea unii de alţii mai mare ca oricând a capitalismului şi a tuturor oamenilor care susţin legea şi ordinea. Aceasta va însemna o unire practică a bisericii cu statul. De la oricine nu va fi în armonie cu nelegiuirea se va aştepta, şi în cele din urmă i se va cere, să se identifice cu aranjamentul politico-religios astfel introdus. Cei care dintr-un anumit motiv vor încearca să stea deoparte şi să se opună bisericismului, fără îndoială vor fi tare greşit înţeleşi şi vor fi expuşi urii şi persecuţiei. Astfel cititorii acestei publicaţii, deşi cei mai fermi apărători ai Legii şi Ordinii şi cei mai pronunţaţi împotrivitori a tot ce se aseamănă cu anarhia, se vor putea găsi totuşi stigmatizaţi ca împotrivitori ai legii şi ordinii — aşa cum Isus a fost răstignit între doi tâlhari.

CARE AR TREBUI SĂ FIE POZIŢIA NOASTRĂ

Îndemnul de moment este loialitate faţă de Dumnezeu şi de Adevăr, dar mare moderaţie, iubire şi înţelepciune în orice exprimare cu privire la acestea. Totuşi, chiar cu riscul de a fi greşit înţeleşi, adevăratul mesaj al Împărăţiei trebuie să fie vestit de către cei care sunt socotiţi de către Domnul buni soldaţi ai Crucii şi Ambasadori pentru Dumnezeu. Dar să nu uităm cuvintele Învăţătorului: „Fiţi înţelepţi ca şerpii şi fără răutate ca porumbeii”.

Rezultatele combinaţiei vor fi constrângeri puternice asupra a tot ce se presupune a afecta ordinea socială actuală, iar rezultatele finale vor fi că această presiune asupra supapei de siguranţă va aduce marea explozie a anarhiei puţin mai târziu, foarte mult aşa cum este descrisă în volumele de STUDII ÎN SCRIPTURI, ca explicare a profeţiilor divine că Veacul nostru se va sfârşi cu „un timp de necaz cum n-a fost de când sunt popoarele”, şi că acesta va introduce glorioasa Împărăţie a lui Mesia.

Experienţa prietenilor noştri britanici în legătură cu greva docherilor şi cu greva feroviarilor din septembrie trecut a fost bună. Ei citiseră despre grevele din altă parte, dar se pare că nu visaseră să fie posibile în Britania. Stagnarea generală a afacerilor pentru câteva zile le-a deschis ochii asupra faptului că prelungirea lor cu încă puţin timp ar însemna foamete pentru mii de oameni — atât de dependenţi suntem astăzi de metodele moderne de distribuire a hranei şi a combustibilului. Britanicii par să-şi dea seama că o puternică luptă între capital şi muncă nu este prea îndepărtată. Muncitorii se laudă că ei îşi dau seama de puterea lor mai mult ca oricând şi că următoarea lor grevă va fi mult mai severă decât a fost aceasta. Capitaliştii spun: „Trebuie stabilit odată pentru totdeauna cine este stăpânul; şi data viitoare vom recurge la măsuri mai severe”. Această hotărâre de ambele părţi ce va face criza cu atât mai severă când aceasta va veni. Ambele părţi vor striga: Nicio îngăduinţă! Nicio cedare! Următoarea demonstraţie poate fi în Germania sau în America.

Cursul potrivit pentru noi este să ne ţinem aproape de Domnul, menţinând o atitudine de umilinţă şi dreptate faţă de toţi — întotdeauna sfătuind la pace, niciodată la conflict. O jumătate de pâine este mai bine decât deloc. Cel mai rău guvern este mai bun decât anarhia. Celor care se aşteaptă la greve etc., noi le sugerăm că este recomandabil, acolo unde este posibil financiar, să se păstreze o bună rezervă de cărbune şi de produse cum ar fi fulgi de ovăz, fasole uscată etc.

Totuşi, preocuparea noastră specială să fie rămânerea sub umbra Celui Atotputenic, rămânând în iubirea Lui şi prin urmare sub asigurarea că toate vor lucra împreună spre binele nostru. Apoi cu inimile pline de credinţă şi de bucurie că ziua răscumpărării se apropie, să folosim fiecare ocazie pentru promovarea păcii şi consolării acelora din lume cu care venim în contact. „Ferice de cei împăciuitori, căci ei vor fi chemaţi fii ai lui Dumnezeu!” Pe măsură ce timpul de necaz se apropie, clasa „fecioarelor nechibzuite” trebuie să cumpere ulei, lumină; şi noi trebuie să fim atenţi să-i ajutăm. Mulţi dintre cei lumeşti vor fi atunci dispuşi să asculte Adevărul, care acum sunt surzi faţă de el. Poate că anul 1912 d. Cr. va fi unul dintre cei mai plini de succes pentru mărturie. Între timp să nu uităm niciodată că responsabilitatea noastră principală este în legătură cu propriul nostru legământ cu Domnul — un legământ de jertfă — prin care ne asigurăm chemarea şi alegerea. „Ei vor fi ai Mei, zice Domnul oştirilor, Îmi vor fi o comoară deosebită, în ziua pe care o pregătesc Eu. Voi avea milă de ei, cum are milă un om de fiul său care-i slujeşte.” Maleahi 3:17.