Cântarile Mileniului


⤡ Ecran Mare

111.  FIE departe de mine

1
FIE departe de mine,
Şi frica şi spaima;
Apără-mă de necazuri,
Ce-mi strică viaţa.
Să ştiu ce rău e păcatul
Şi în el a trăi,
Şi-ndreptând voinţa, să sting
Patimile mele.

2
Să nu mă depart de Tine,
Lepădând darul Tău.
Deşteptând sufletul meu, tot
De la Tine-aştept eu,
Să fie conştiinţa mea
Iute ca privirea;
Venind păcatul, ţine-mă
Deştept totdeauna.

3
Şi rătăcindu-mi sufletul,
Mustre-mă vorba Ta,
Înlătură piedicile,
Doamne, din calea mea.
Fă ca şi cel mai mic păcat,
Să mă doară cumplit
Şi pentru leac trimite-mă
La sângele sfinţit.

× A+ A-

111.  FIE departe de mine

1
FIE departe de mine,
Şi frica şi spaima;
Apără-mă de necazuri,
Ce-mi strică viaţa.
Să ştiu ce rău e păcatul
Şi în el a trăi,
Şi-ndreptând voinţa, să sting
Patimile mele.

2
Să nu mă depart de Tine,
Lepădând darul Tău.
Deşteptând sufletul meu, tot
De la Tine-aştept eu,
Să fie conştiinţa mea
Iute ca privirea;
Venind păcatul, ţine-mă
Deştept totdeauna.

3
Şi rătăcindu-mi sufletul,
Mustre-mă vorba Ta,
Înlătură piedicile,
Doamne, din calea mea.
Fă ca şi cel mai mic păcat,
Să mă doară cumplit
Şi pentru leac trimite-mă
La sângele sfinţit.

Spre Slava Sa