De aceea vă îndemn fraţilor

Fr. Homer Montague, S.U.A.

Este o plăcere pentru mine să fiu cu voi la convenţie cu această ocazie. Privind peste mulţimea aceasta mare, îmi vine în minte un pasaj din Apoc. cap. 5 vers. 9 şi 10.
Ei cîntau o cîntare nouă şi ziceau: „Vrednic eşti Tu să iei cartea şi să-i rupi peceţile, căci ai fost junghiat şi ai răscumpărat pentru Dumnezeu cu sîngele Tău oameni din orice seminţie, de orice limbă, din orice norod şi de orice neam.
Ai făcut din ei împărăţie şi preoţi pentru Dumnezeul nostru şi ei vor împărăţi pe pămînt.
Eu cred că contextul acestor 2 versete atestă credincioşia şi vrednicia lui Isus Christos ca cel pe care l-a încredinţat Dumnezeu cu responsabilitatea să-i împlinească planul şi scopurile cu privire la răscumpărarea omenirii.
În continuare sînt menţionaţi acei dragi sfinţi care au fost atraşi de Tatăl ceresc în această vîrstă să-şi aducă corpurile ca jertfe vii şi dacă vor fi credincioşi să domnească împreună cu capul nostru Isus Christos în glorie ca regi şi preoţi.
Mai mult, ni se aminteşte că biserica aleasă nu va fi luată exclusiv nici dintre evrei nici dintre neamuri, ci de fapt cei care vor constitui corpul lui Christos, în timp ce sînt de această parte a vălului, vor fi internaţionali ca provenienţă şi caracter.
Subiectul nostru: „De aceea, vă îndemn fraţilor se poate identifica uşor fiind luat din cuvintele de deschidere ale capitolului 12 din Romani. Biserica din Roma, pe vremea acestei epistole, era compusă din persoane de origine atît evrei cît şi neamuri.
Acest tratat reprezintă eforturile lui Pavel de a elibera de fostul jug al iudaismului pe ambele clase de sfinţi aşa ca ei să înţeleagă că poziţia lor în faţa lui Dumnezeu nu se baza pe încercarea lor de a ţine Legea mozaică, ci prin îndurarea Tatălui ceresc, dacă au făcut o deplină consacrare şi au acceptat meritul răscumpărător al lui Isus Christos ca fiind preţul lor de cumpărare din condamnarea adamică.
În Romani cap. 1 vers. 7, citim salutul: „Vouă tuturor care sînteţi în Roma, iubiţi de Dumnezeu, chemaţi să fiţi sfinţi: Har şi pace de la Dumnezeu Tatăl nostru şi de la Domnul Isus Christos”.

10.Întorcîndu-ne la capitolul 12 din Romani, sugerăm că îndemnul: „De aceea, vă îndemn fraţilor” se adresează concepuţilor de spirit, deşi am înţelege că unii dintre credincioşii cărora li se adresa, nu făcuseră o deplină consacrare Domnului.

Cuvintele lui Pavel ar părea să se aplice la aceia care-şi aduseseră deja corpurile, ca ei să continue să facă mai departe aşa, dar de asemenea el încurajează pe cei care erau încă nehotărîţi să-şi supună voinţa lui Domnuezeu şi astfel să-şi aducă corpurile ca o jertfă vie.
Limpede, dacă cineva ajunge să vadă natura îndurării lui Dumnezeu faţă de toţi, aşa cum este detaliată în capitolele precedente din Romani, pentru unul ca acesta ar fi doar un serviciu înţelept să urmeze calea crucii.
În spiritul acestui îndemn, cred că toţi sfinţii adevăraţi şi-au luat în inimă îndemnul dat de apostolul Pavel în Evrei capitolul 10, versetul 24,25.
Să ne îndemnăm unul pe altul la dragoste şi la fapte bune. Să nu părăsim adunarea noastră (laolaltă) cum au unii obiceiul, ci să ne îndemnăm unul pe altul, cu atît mai mult cu cît vedem că ziua se apropie.
Deşi scris la începutul vîrstei evanghelice, acest text pare să se aplice în toată perioada istoriei bisericii. Ca participanţi la marele plan de răscumpărare împreună cu capul nostru Isus Christos, membrii corpului îşi amintesc împrejurările în care Adam şi Eva au fost scoşi din grădina Edenului din cauza păcatului lor.
În mod specific, cuvintele lui Dumnezeu aşa cum se găsesc în Genesa cap. 3 vers, 15, arată că va fi vrăşmăşie între şarpe, reprezentînd pe Satan şi sămînţa femeii, referindu-se la Christosul, cap şi corp.
Această sămînţă făgăduită va zdrobi capul şarpelui.
Această sămînţă făgăduită va zdrobi capul şarpelui, sau va nimici pe cel rău şi toată puterea lui, la vremea cuvenită.
Sîntem convinşi că adversarul înţelege ceva referitor la importanţa acestei făgăduinţe şi a încercat să nimicească sau să împiedece completarea acestei clase a seminţei pentru ca el să-şi pereptueze domnia ca dumnezeu al acestei lumi. Una din metodele lui de atac au fost încercarea de a dezbina corpul lui Christos.
Conceptul „dezbină şi cucereşte” este o stragedie veche care a fost folosită cu mare succes de către generalii cuceritori în armată, ca şi de către lideri în arena politică, aceia care se luptă pentru putere lăsînd masele de oameni să se împotrivească unii altora pentru a nu merge împreună, uniţi, într-un mod armonios pentru a realiza un scop comun pentru folosul tuturor.
După cum am remarcat mai devreme, în zilele apostolului Pavel, erau multe îngrijorări printre fraţi, care au afectat pe unii credincioşi, care înainte au fost evrei şi pe unii care înainte au fost neamuri, după trup.
În Faptele Apostolilor cap. 15, vers. 1 citim: „Cîţiva oameni veniţi din Iudeea, învăţau pe fraţi: Dacă nu sînteţi circumcişi după obiceiul lui Moise, nu puteţi fi mîntuiţi”.
De la vers. 4 la 29 al aceluiaşi capitol remarcăm cum problema tăierii împrejur ca şi a ţinerii altor prevederi ale Legii Mozaice, au fost discutate la conferinţa apostolilor şi bătrînilor din Ierusalim.
Putem aprecia clar îngrijorările acestor fraţi care înainte fuseseră Farisei. Ei erau bine stabiliţi în Legea Mozaică CU ceremoniile ei, dar acceptau şi multe alte tradiţii ale bătrînilor.
Desigur că ei erau înclinaţi să creadă că noii lor fraţi, înainte neamuri, aveau nevoie de anumite limitări sub care ei înşişi fuseseră crescuţi.
Totuşi problema a fost rezolvată cum se cuvine şi după ce Iacob s-a adresat fraţilor asupra acestui subiect, s-a adoptat o atitudine satisfăcătoare de către toţi cei prezenţi, ceeace evident a plăcut Domnului.
Ca să mă exprim mai clar, aş sugera că există astăzi printre poporul Domnului o mare diversitate – din care mult este bine şi potrivit, dar din care o parte, dacă se manifestă la extrem, ar putea să nu fie atît de folositor cum am dori şi ar putea duce la un spirit de dezbinare.
Am remarcat mai sus că sfinţii care înainte au fost evrei şi neamuri au venit în corpul lui Christos din diferite medii şi condiţii de viaţă.
Cred că astăzi, este adevărat într-o măsură considerabilă, că ideile noastre despre ce înseamnă într-adevăr să fii în Christos, diferă mult (cel puţin la începutul căii noastre de consacraţi şi poate chiar şi mai tîrziu), depinzînd de locul în care ne aflăm cînd Domnul ne-a acceptat.
Cei care am fost crescuţi în Adevăr, putem percepe lucrurile diferit de cei care au fost înainte Romano Catolici, care ar putea vedea lucrurile diferit de cei care au ieşit dintre fundamentalişti, iar aceştia opus faţă de cei cu un trecut protestant, mai liberal; foştii Martori ai lui Iehova ar putea avea o altă perspectivă etc.
Cu toate acestea, spiritul din Gal. 3:28, deşi scris cu aproape 2.000 ani în urmă, se aplică la fel şi astăzi: „Nu există nici iudeu nici grec, nu există nici rob, nici slobod, nu există nici parte bărbătească, nici parte femeiască, pentru că toţi sînteţi una în Christos Isus”.
De aceea deşi multe din obiceiurile şi obişnuinţele noastre din trecut ne pot lua timp considerabil pentru a le schimba sau am putea să nu le schimbăm niciodată, trebuie să avem în minte că Dumnezeu judecă lucrurile din punct de vedere al inimii.
Dacă unul din cei dragi ai Domnului dă dovadă de credinţă în răscumpărare, de deplină consacrare, de concepere de spirit şi se îmbracă cu darurile sfinţeniei, trebuie să fim prevăzători în a judeca practicile, expresiile şi convingerile unei astfel de persoane în afară de cazul în care există autoritate scripturală s-o facem.
Fără îndoilală sînt adevăruri fundamentale a căror înţelegere este esenţială pentru procesul de sfinţire, la copiii concepuţi de spirit. Deoarece sîntem informaţi că acum cunoaştem în parte, este evident că există anumite adevăruri care s-ar putea să nu se ceară să fie înţelese pentru ca cineva să-şi facă chemarea şi alegerea sigură, totuşi nu voi încerca să le enumăr.
Chiar dacă cineva din poporul Domnului are o bună cunoştinţă a tuturor adevărurilor pe care le consideră esenţiale pentru a fi membru în corpul lui Christos, acel lucru singur nu ne-ar asigura victoria.
Cred că pentru a-şi face cineva chemarea şi alegerea sigură, implică dezvoltatrea roadelor spiritului, care sînt întruchipate în cuvîntul iubire aşa cum este descrisă în al 13-lea cap. din 1 Cor.
Mai degrabă decît să gîndim sau să exprimăm verbal gîndul că fraţii cu care nu sîntem de acord în anumite puncte, nu sînt bine înrădăcinaţi în adevăr, dacă ne-amînsuşit daruri ca: răbdarea, umilinţa, amabilitatea şi blîndeţea, printre altele, să fim în stare să apreciem că n-am putea avea nici o stare spirituală decît prin harul lui Dumnezeu.
Şi dacă El ne-a putut lua din starea mizerabilă şi nenorocită în care ne-a găsit ca să ne considere fii, cu siguranţă că este în stare, la timpul şi în modul său propriu, să vadă ca fiecărui copil conceput de spirit să i se dea ocazia deplină de a primi acele adevăruri care sînt esenţiale pentru biruinţă.
Dacă fiecare din noi ne folosim sau nu adecvat de acele informaţii totuşi este o chestiune între fiecare individ şi Domnul.
Astfel fiind cazul, avem nevoie de mare grijă să nu ne facem vinovaţi de a judeca persoane sau alte grupuri de fraţi cu privire la starea lor în Domnul.
Mai curînd să apreciem faptul că Dumnezeu procedează şi cu ei; şi felul în care El vede lucrurile este mai înalt decît al nostru. Orice corectare a convingerilor noastre sau ale lor dacă este necesară, El o poate face la timpul cuvenit, dacă inimile noastre sînt corecte.
O convenţie ca şi aceasta ne dă ocazia să întîlnim mulţi fraţi cu care înainte poate, am avut puţin contact sau n-am avut de loc. Cînd ne vom întoarce la adunarea de care aparţinem, poate unul din lururile de interes pentru cei de acasă, ar putea fi legate de locul geografic de unde a venit fiecare participant.
Dacă ar fi să răspundem la modul general, am putea spune că a fost un anumit număr de fraţi europeni, un anumit număr de fraţi sud americani, un anumit număr de fraţi nord americani, un anumit număr de fraţi africani etc.
Dacă vrem să fim mai specifici, am putea identifica fraţii după ţara de origine sau după biserica pe care o frecventează.
Una din dificultăţi, vorbind despre fraţi în acest fel, poate fi o tendinţă de a gîndi generalităţi care nu sînt de loc în legătură cu noua creatură.
Presupunem, de exemplu, că ar trebui să înşirăm anumite adjective ca: devotat, bogat, cu spirit de clan, serios, studios, iubitor, blînd, umilit, liberal etc. şi apoi am încerca să completăm propoziţiile următoare.
Fraţii europeni sînt foarte. . . Fraţii nord americani sînt extrem de. . . Fraţii sud americani sînt chiar. . . Fraţii africani sînt excepţional de. . .
Par unele din acele adjective să descrie mai bine pe fraţii din anumite ţări decît din altele. Sînt toţi fraţi dintr-o anumită ţară la fel?
Ar putea să nu pară de mare importanţă, dar pare potrivit să folosim denumirea scripturală, dacă ne referim la originea geografică sau localitatea în care se află sfinţii Domnului.
Apostolul Ioan, de exemplu, trimiţîndu-şi mesajul către cele 7 biserici identificate în cartea Apoca-lipsei, pune accentul pe cuvîntul Biserică ca opus localităţii din care ar putea fi persoanele.
Recunoaştem că există anumite caracteristici care păreau comune acelor biserici şi mai mult de atît comune pentru acele perioade de timp specifice, pe care aceste biserici le-au simbolizat de-a lungul vîrstei evanghelice.
Cu toate acestea, Apocalips 2, vers 1,8 şi 18 sînt scrise astfel: „Ingerului bisericii din Efes scrie-i”, „Ingerului bisericii din Smirna scrie-i”, „Ingerului bisericii din Tiatira scrie-i”.
Acelaşi model este urmat în descrierea tuturor celor 7 perioade ale bisericii şi pentru că cei mai mulţi dintre noi probabil sîntem de acord, bazaţi pe semnele timpului, că trăim în perioada Laodicea a bisericii, am vrea să remarcăm aceeaşi consecvenţă în Apoc. 3, versul 14, care spune: „Şi ingerului bisericii din Laodicea scrie-i”.
Fiecare persoană individuală din biserica lui Christos, nu are importanţă unde el sau ea se găseşte, are comunitate cu toţi ceilalţi membri ai corpului.
Unul ca acesta a urmat sfatul Învăţătorului aşa cum este înregistrat în Mat. cap. 16, vers 24, unde le oferă invitaţia tuturor celor care vreau să-i fie ucenici, în următoarele cuvinte:
Dacă cineva vrea să vină după Mine, să se lepede de sine, să-şi ia crucea şi să mă urmeze”.
Este important să ne gîndim că fiecare individ care a fost primit de Tatăl şi şi-a început şederea aici în trup şi merge după Învăţătorul în virtutea conceperii de spirit, este acum o creatură nouă în Christos.
Totuşi această minte nouă, această minte spirituală trebuie să se dezvolte. Ea este adăpostită într-un vas de pămînt. 2 Cor. 4:7 o spune în acest fel: „Această comoară o purtăm în vase de lut, pentru ca această putere nemaipomenită să fie de la Dumnezeu şi nu de la noi”.
Aşa că vedem că această muncă de transformare care ne duce de la natura umană la cea divină, dacă sîntem credincioşi, este o muncă de har care ne-a adus la punctul de pornire al călătoriei noastre creştine, dar noi trebuie să lucrăm cu frică şi cutremur la mîntuirea noastră.
Dacă ne gîndim că acest cort de lut, în care este adăpostită noua noastră minte, nu este baza identificării noastre ca noi creaturi în Domnul nostru Isus, aceasta ne măreşte perspectiva.
Vom realiza mai clar că cetăţenia noastră nu este aici pe pămînt ci în cer, şi ca străini şi călători, umblînd pe cărarea Învăţătorului, trebuie să ne luptăm cu putere împotriva tuturor înclinărilor trupeşti cu care ne-am născut şi care au fost fixate în noi prin învăţare, ca parte a comportării noastre de fiinţe umane naturale.

61.În cap. 5 din 2 Cor., vers. 17, apostolul declară următoarele: „Căci dacă este cineva în Christos este o făptură nouă; cele vechi s-au dus, iată că toate lucrurile s-au făcut noi”.

Pe măsură ce ne dezvoltăm ca noi creaturi trebuie să remarcăm că treptat acesta devine adevărat despre noi. Acele tendinţe pămînteşti de mîndrie, vanitate şi nechibzuinţă încep să dispară pe măsură ce mintea nouă îşi fixează iubirea pe lucrurile de sus.
În virtutea aplicării pentru noi a preţului de răscumpărare, nu mai sîntem sub condamnarea adamică şi prin urmare moştenirea noastră trecută nu ne mai este considerată din punctul de vedere al lui Dumnezeu.
Speranţele, scopurile perspectivele, standardele, relaţiile noastre, toate sînt în proces de a deveni noi. Cu cît mai multe aflăm că mintea se reînoieşte prin hrănirea cu lucrurile spirituale, cu atît mai mult ne vom apropia de aceia care au demonstrat acelaşi spirit, ca membrii ai corpului lui Christos.
Domnul în timpul vieţii pămînteşti, ne-a arătat că vom putea să ne recunoaştem unul pe altul, cînd a spus: „După roadele lor îi veţi cunoaşte”.
Deci, noi trebuie să aşteptăm să vedem manifestate în vieţile sfinţilor Domnului, acele calităţi şi daruri spirituale care sînt identificate în Gal. 5:22-24:
„Dar roada spiritului este iubirea, bucuria, pacea, îndelunga răbdare, bunătatea, facerea de bine, credincioşia, blîndeţea, înfrînarea poftelor. Împotriva acestor lucruri nu este lege. Şi cei ce sînt ai lui Christos şi-au răstignit firea pămîntească împreună cu patimile şi poftele ei”.
Ca rezultat al întîlnirii şi discuţiilor unul cu altul să depăşim identificarea de suprafaţă care după trup o avem în comun cu mulţi alţii din lume, care nu fac parte din corp.
Dacă ar fi să accentuăm că unii din noi sîntem nord americani, în loc de fraţi în Christos care trăiesc în America de Nord, am accentua o caracteristică ce nu este spirituală.
Sînt milioane de nord americani, dar corpul lui Christos, socotit împreună – Turma Mică – va cuprinde numai 144.000.
Aşa că inafară de denumirea noastră după trup ca :nord americani, sud americani, europeni, africani, asiatici, trebuie să vedem acele calităţi de asemănare cu Christos, care ne leagă împreună, acele roade ale spiritului pe care tocmai le-am enumerat.
Uneori totuşi ar putea fi dificil să nu accentuăm distincţiile de suprafaţă printre poporul Domnului. Biblia arată că însuşi marele şi credinciosul apostol Pavel a arătat odată slăbiciune în această privinţă. Relatarea se găseşte în Gal. 2:11-14.
Se descrie cum apostolul Pavel a trebuit să-l mustre pe Petru în Antiohia pentru că n-a continuat să mănînce cum mînca înainte, cu credincioşii care fuseseră neamuri, din cauză că unii dintre sfinţii evrei la origine, veniseră în Antiohia şi probabil el s-a temut de o posibilă reacţie a lor.
Pare deci că acest incident a fost înregistrat în Scripturi ca o lecţie pentru a fi însuşită de către toţi concepuţii de spirit, de-a lungul vîrstei evanghelice.
Una din marile bucurii că sîntem împreună în convenţie este faptul că sîntem înconjuraţi de alţii, care la fel ca noi au o adîncă apreciere a iubirii lui Dumnezeu.
Există deci un sentiment general de euforie spirituală, pentru că este atît de diferit de împrejurările pe care le întîlnim în activitatea noastră zilnică normală.
S-a spus că există o plăcere deosebită în a ne întîlni cu alţii de aceeaşi credinţă preţioasă, pentru că dorim să fim cu cei cu care sperăm să ne petrecem viaţa, toată eternitatea. Desigur că am avut de cîştigat lecţii din schimburile dintre noi în această şcoală a lui Christos.
Cînd ne vom întoarce în ţările natale, şi pentru unii din voi aceasta va fi Franţa, în orice caz, cei mai mulţi dintre noi vom putea reflecta asupra altora dintre fraţi cu care n-am avut contact atît de des cum am fi vrut.
Uneori pot fi bariere pentru astfel de relaţii reciproce. Ştim oricum că dacă cineva este membru al corpului lui Christos, corpul nu poate fi complet fără includerea acelui membru dincolo de văl.
Căutînd să lucrăm la mîntuirea noastră, dorim să fim foarte grijulii cu alţii, care la fel caută să lucreze la mîntuirea lor. Aceasta se poate face prin rugăciune, comunicare personală şi prin orice mijloc iubitor pe care Tatăl l-ar aproba.
Acum la sfîrşitul vîrstei, ca şi la începutul ei şi probabil toată vîrsta evanghelică, au existat poate unele grupări artificiale ale poporului Domnului, bazate pe anumite convingeri asupra unor puncte nefundamentale.
Uneori aceasta a cauzat o exclusivitate sau izolare de alţi credincioşi, care trebuie să fie evitată. În 1 Cor. cap. 3, vers. 4, apostolul Pavel ne aminteşte: „Cînd unul zice: Eu sînt al lui Pavel şi altul: Eu sînt al lui Apolo, nu sînteţi voi oameni trupeşti?”.
Dacă Dumnezeu este judecătorul, şi sigur este, trebuie să fim convinşi că realizarea chemării şi alegerii noastre nu se face pe motive geografice, naţionale, nu depinde de biserica de care aparţinem şi nici de legătura de familie, ci de aplicarea completă a textului de Scriptură din Rom. 12:2, care ne spune:
„Nu vă conformaţi chipului veacului acestuia, ci să fiţi transformaţi prin înoirea minţii voastre, ca să puteţi înţelege care este voia lui Dumnezeu cea bună, plăcută şi desăvîrşită”.
Afirmăm că corpul lui Christos oriunde se găseşte, nu este despărţit, chiar dacă unii din noi am vedea diferit în materie de profeţii sau în alte subiecte probleme unde nu există un „aşa zice Domnul”.
De fapt putem aprecia bine, deoarece şcoala lui Christos este un proces de creştere, că acum vedem ca într-o oglindă în chip întunecat şi că dacă sîntem credincioşi, cînd vom trece dincolo de văl toate ne vor fi descoperite.
În spiritul gîndirii la fraţii noştri de pretutindeni şi la nevoile lor, dacă recunoaştem că a fost vreo barieră între noi şi alţi membri ai corpului cu privire la sprijinul deplin şi din inimă, să ne amintim cuvintele din 1 Ioan 3:14 şi 18, deoarece prin acest standard vom fi judecaţi în cele din urmă de către Dumnezeu.
„Ştim că am trecut din moarte la viaţă pentru că iubim pe fraţi. Cel care nu iubeşte pe fratele său rămîne în moarte. Copilaşilor să nu iubim cu cuvîntul, nici cu limba, ci cu fapte şi cu adevărul”.
Aşa deci iubiţi fraţi să ne hotărîm ca orice perioadă de timp ne permite Domnul pentru a ne termina cursul, să ţinem minte aceea deosebită avertizare.
În S.U.A. în anul 1858 Abraham Lincoln, care după aceea a devenit al 16-lea preşedinte al ţării, a spus într-un discurs:
„Poţi păcăli pe toţi un timp şi pe unii tot timpul. Dar nu-i poţi păcăli pe toţi tot timpul”.
Încheiem parafrazînd cuvintele acestui binecunoscut aom de stat în timp ce reflectăm la toţi fraţii noştri de aproape şi de departe.
Să se spună că am progresat pînă la punctul în care nu ne vom iubi toţi fraţii pentru un timp şi pe unii fraţi tot timpul, ci să ne iubim toţi fraţii tot timpul.
Dumnezeu să ne dea înţelepciunea şi spiritul Lui pentru ca aceasta să poată fi o realitate în vieţile fiecăruia din noi. Amin.

Rugăciune de încheiere

95.Scumpe Tată ceresc, îţi mulţumim pentru acest privilegiu de a ne întîlni în convenţie cu atît de mulţi din copiii Tăi dragi de pe tot globul.

Ne rugăm ca bogăţia binecuvîntărilor pe care le-am primit pînă acum să continue să-şi găsească împlinirea în inimi care le apreciază şi puterea pe care o primim din asocierea şi legătura unul cu altul să ne susţină în zilele următoare.
Amintim în special pe cei de aceeaşi preţioasă credinţă care n-au putut fi aici şi pe cei care sînt în încercări şi necazuri deosebite.
Fie ca ei să recunoască prezenţa Ta în toate afacerile lor şi să-şi dea seama că făgăduinţa că harul Tău este destul pentru ei în orice împrejurare.
Cerem iertare pentru neajunsurile şi pentru orice expresie care se poate să nu fi fost în conformitate cu cerinţele Tale sfinte şi ne rugăm să Te putem servi mai bine zi de zi.
Toate aceste favoruri şi îndurări le cerem în numele iubitului nostru CAp şi Răscumpărător, Isus Christos. Amin