Daily Devotional for 11 August
Fii credincios până la moarte, şi-ţi voi da cununa vieţii. (Apocalipsa 2:10)
Noi trebuie să ne aşteptăm la un al doilea atac împotriva Bisericii adevărate (nu împotriva sistemului nominal) şi acesta poate însemna — ca în cazul lui Ioan Botezătorul — o a doua şi, în aparenţă, o completă victorie a femeii babilonice şi a iubitului ei, lumea, asupra membrilor credincioşi ai corpului lui Hristos care sunt încă în trup. Desigur, nu trebuie să fim surprinşi dacă acesta va fi rezultatul, dar acest fapt şi toate lucrurile trebuie să lucreze spre binele celor ce iubesc pe Domnul. Toţi trebuie să murim spre a câştiga premiul ceresc, dincolo de văl. Clasa Ilie de partea aceasta a vălului trebuie să fie învinsă şi va fi învinsă, dar această înfrîngere aparentă grăbeşte, numai, gloriile Împărăţiei. — Z. '04-63
⤡ Ecran Mare
Ferice de poporul care cunoaşte strigătul de bucurie, care umblă în lumina feţei Tale, Doamne! (Psalmul 89:15)
Domnul nostru în simbol ne-a indicat faptul că mesajul harului Său în zilele de încheiere ale acestui Veac Evanghelic va fi atât de diferit de mesajul general acceptat, în mod greşit numit Evanghelie, încât în mod potrivit va fi numit o cântare nouă, cu toate că va fi vechea cântare a lui Moise — mesajul de binecuvântare simbolizat prin scrierea lui Moise şi prin toate ceremoniile Legii … şi prin mărturia tuturor apostolilor cu privire la Mielul lui Dumnezeu şi la marea lucrare care va fi îndeplinită de El în ridicarea "păcatului lumii". Este doar aceeaşi cântare care este cântată acum de către cei pe care Dumnezeu i-a binecuvântat cu o cunoştinţă a adevărului prezent — este "strigătul de bucurie" pe care numai poporul astfel binecuvântat îl ştie sau îl poate cânta. … Textul nostru sugerează că pentru a fi din poporul care va cunoaşte strigătul de bucurie va fi necesară umblarea în lumina feţei lui Dumnezeu. Sau, inversând afirmaţia, ideea este că toţi care umblă în lumina feţei lui Dumnezeu vor fi poporul Său binecuvântat şi vor cunoaşte strigătul de bucurie. W. T. 1900-37 (R 2569:6) (Cântarea 74)
⤡ Fullscreen Mode