Daily Devotional for 13 Martie
Gândul acesta, deci să ne însufleţească pe toţi, câţi suntem desăvârşiţi; şi dacă în vreo privinţă gândiţi altfel, Dumnezeu vă va lumina şi în această privinţă. Dar în lucrurile la care am ajuns de aceeaşi părere să umblăm la fel. (Filipeni 3:15,16)
Pentru cei ce au ajuns la ţinta iubirii desăvârşite este de neapărată trebuinţă să se menţină activi în serviciul Domnului, punându-şi viaţa pentru fraţi. Aceştia trebuie să stea nu numai ca reprezentanţi ai lui Dumnezeu şi ai principiilor dreptăţii, ci şi ca reprezentanţi ai acelor care sunt tari în Domnul, în puterea tăriei Lui şi-n credinţa în Cuvântul Său — gata, doritori şi eficienţi în încurajarea altor alergători aflaţi în cursul alergării, ca şi ei să poată ajunge la „ţintă”. — Z. '01-10
⤡ Ecran Mare
Ca să nu lăsăm pe Satan să aibă un câştig de la noi; căci nu suntem în neştiinţă despre planurile lui. (2 Corinteni 2:11)
Satan, Adversarul bisericii, este tare ca un leu, vigilent şi cu totul treaz. După cum spune apostolul Pavel, el caută să folosească fiecare ocazie împotriva noastră. El stă în aşteptare, căutând să ne devoreze. Cu toate că este atent, el nu se apropie niciodată de noi cu un răgnet, ci se strecoară pe furiş asupra noastră într-un loc sau timp neaşteptat, să ne devoreze, să ne învingă, să ne strivească viaţa spirituală şi în special să ne distrugă credinţa în Dumnezeu. După cum urechile celor care sunt instruiţi să simtă paşii leului vor auzi paşii lui, pe când cei care nu sunt familiari cu obiceiurile lui nu vor auzi cele mai slabe sunete, tot aşa noi, ale căror urechi au fost deschise de Domnul şi ai căror ochi au fost unşi cu alifia consacrării şi supunerii la voinţa Domnului, să recunoaştem repede apropierea celui mai mare duşman al nostru şi să ne împotrivim lui. Să stăm în picioare, îmbrăcaţi cu toată armătura pe care o dă Cuvântul lui Dumnezeu, şi cu puterea Lui să mânuim sabia Spiritului. W. T. 1913-54 (R 5183:6) (Cântarea 136)
⤡ Fullscreen Mode