Daily Devotional for 15 Septembrie
„Ieşiţi din mijlocul lor şi despărţiţi-vă de ei”, zice Iehova; „nu vă atingeţi de ce este necurat şi vă voi primi”. (2 Corinteni 6:17)
Acei care în mod conştiincios trăiesc deosebiţi de lume în cele spirituale şi care recunosc ca fraţi numai pe cei care mărturisesc circumcizia inimii şi primirea în familia lui Dumnezeu se vor afla în opoziţie cu moraliştii, cu liberalii, cu adepţii criticii înalte, precum şi cu masele populare, care urăsc lumina, căci ea osândeşte întunericul lor — doctrinal şi de orice fel. Totuşi, aceasta este singura cale bună şi sigură de urmat. Este mult mai bine ca numai adevăraţii israeliţi să fie recunoscuţi ca fraţi şi prin aceasta să se separe grâul adevărat de neghină. — Z. '99-203
⤡ Ecran Mare
Să vă lumineze ochii inimii, ca să cunoaşteţi care este nădejdea chemării Lui, care sunt bogăţiile slavei moştenirii Lui în sfinţi. (Efeseni 1:18)
Se cere timp ca mintea şi inima să se lărgească aşa încât să prindă o licărire dintr-o binecuvântare aşa de minunată cum este aceasta pregătită de Dumnezeu pentru cei aleşi. Dar oricine prinde chiar şi o slabă licărire din măreţia favorii lui Dumnezeu faţă de Biserică, nu va fi surprins că în planul divin a fost făcută o rezervare atât de generoasă, de aproape o mie nouă sute de ani, pentru chemarea, disciplinarea şi desăvârşirea sfinţilor pentru marea şi glorioasa lucrare la care sunt chemaţi ei, în calitate de comoştenitori cu Mesia. Nici nu va considera ciudate încercările de foc care-i probează pe toţi aceia pe care Domnul Dumnezeul nostru îi cheamă şi-i acceptă ca membri de probă ai clasei alese a împărăţiei. Ei vor înţelege destul de uşor că dacă a fost potrivit, chiar necesar, ca Domnul nostru Isus, cu toată experienţa Sa în curţile cereşti, să înveţe "ascultarea prin lucrurile pe care le-a suferit" şi să-Şi dovedească loialitatea faţă de Tatăl prin credincioşie chiar până la moarte, cu atât mai mult urmaşii Săi — al căror trecut a fost acela de păcătoşi — trebuie să fie încercaţi în amănunţime cu privire la loialitatea lor faţă de Domnul. W. T. 1903-94 (R 3168:1) (Cântarea 330)
⤡ Fullscreen Mode