Daily Devotional for 17 Mai
Vă vor da afară din sinagogi, ba încă vine ceasul când oricine vă va ucide să i se pară că aduce o jertfă lui Dumnezeu. (Ioan 16:2)
Persecuţiile de azi sunt mai rafinate decât în oricare altă perioadă dinainte. Credincioşii de astăzi nu sunt omorâţi cu pietre sau cu săgeţi literale, nu sunt decapitaţi literal, dar este încă adevărat că cei răi aruncă asupra celui drept săgeţi, „vorbele lor amare”, şi mulţi pentru credincioşie sunt mustraţi, defăimaţi şi excluşi din societate, decapitaţi „din cauza mărturiei lui Isus”. Toţi aceştia să-l imite pe Ştefan, primul martir creştin. Mărturiile lor să fie făcute cu faţa luminoasă ca a lui. Ochii credinţei lor să-L vadă pe Isus la dreapta Maiestăţii, în înălţime, ca Avocatul şi Eliberatorul lor. Cuvintele lor să fie cu moderaţie cum au fost ale lui Ştefan şi să fie adevărat despre ei ceea ce este scris despre el: „plin de har şi de putere” şi „plin de Spirit Sfânt”. — Z '97-57
⤡ Ecran Mare
În timp ce privim nu la cele ce se văd, ci la cele ce nu se văd; pentru că cele ce se văd sunt pentru un timp, pe când cele ce nu se văd sunt veşnice. (2 Corinteni 4:18)
Ce înseamnă aceste cuvinte? Ele înseamnă că Sf. Pavel avea vedere spirituală. De fapt el vedea atracţiile pământeşti, dar ele îşi pierduseră puterea de atracţie asupra lui, datorită vederii lui spirituale — datorită percepţiei lucrurilor nevăzute. Cu ochiul credinţei el a văzut pe Tatăl ceresc, pe Domnul Isus glorificat, oştile cereşti, Împărăţia viitoare de glorie, onoare şi nemurire. Prin credinţă el a văzut marea Împărăţie Milenară întinsă înaintea lui şi a auzit invitaţia divină de a deveni moştenitor în acea Împărăţie, de a fi asociat în moştenire cu Învăţătorul şi Răscumpărătorul. El acceptase invitaţia. El se înrolase sub steagul Învăţătorului şi îşi dădea seama că orice altceva în lume era practic fără nici o valoare în comparaţie cu aceste lucruri veşnice pe care Dumnezeu le promisese. Încrederea lui era în Cuvântul lui Dumnezeu. W. T. 1916-266 (R 5951:6) (Cântarea 32) V. D. M. 96:3
⤡ Fullscreen Mode