Daily Devotional for 18 Octombrie
Cel leneş la lucrul său este frate cu risipitorul. (Proverbe 18:9)
Nu putem vedea risipa la vreunii din poporul consacrat al Domnului fără să simţim că oricât de mari progrese au făcut în înţelegerea gândului Domnului, în acest punct ei sunt încă deficitari. Preţuirea darului şi respectul faţă de Dătător implică să îngrijim şi să administrăm toate lucrurile care ne vin de la Tatăl nostru Ceresc — fie lucruri pământeşti, fie lucruri spirituale. Conform parabolelor Domnului El măsoară iubirea şi zelul nostru, într-o măsură considerabilă, după felul în care ne folosim sau abuzăm de talentele, ocaziile, binecuvântările trecătoare şi spirituale, dăruite nouă acum. — Z. '04-77
⤡ Ecran Mare
Dumnezeu este Duh; şi cine Îl adoră pe El, trebuie să-L adore în duh şi în adevăr. (Ioan 4:24)
Facem bine să păstrăm continuu în minte gândul că Dumnezeu, cu care avem de-a face, este o Fiinţă spirituală cu putere nelimitată; că El poate citi chiar gândurile şi intenţiile inimilor noastre, şi că orice închinare sau serviciu pe care l-am putea face, pe care El l-ar putea accepta, trebuie să fie cu o inimă cinstită — făcut în Duh şi în adevăr. El caută numai pe aceştia ca să I se închine, şi din această clasă nu sunt decât puţini în prezent. După ce Legământul de Har îi va fi adunat pe toţi din casa credinţei, preoţimea împărătească şi Marea Mulţime de leviţi antitipici, atunci, ca mijloc de extindere a favorii lui Dumnezeu, Noul Legământ va mărturisi miilor de oamenii din lume constrânşi la dreptate — că toţi pot fi făcuţi capabili să vadă, să trăiască iubirea lui Dumnezeu şi binecuvântările dreptăţii, cu scopul că toţi care vor vrea, vor putea veni în armonia inimii cu El şi proporţional vor putea avea restabilire, rescrierea legii divine în caracterul lor, în fiinţa lor. Totuşi la sfârşit, chiar în privinţa lumii, numai aceia care I se vor închina lui Dumnezeu în duh şi în adevăr vor fi în final aprobaţi şi li se va da viaţa veşnică dincolo de veacul milenar. W. T. 1909-174 (R 4410:6) (Cântarea 64)
⤡ Fullscreen Mode