Daily Devotional for 19 Mai
Noi care suntem tari suntem datori să răbdăm slăbiciunile celor neputincioşi şi să nu ne plăcem nouă înşine. (Romani 15:1)
Principiile nu pot fi abandonate în nici un caz, dar libertăţile şi drepturile individuale pot fi adesea lăsate la o parte în interesul altora şi pentru a plăcea lui Dumnezeu. Apostolul Pavel a fost gata să meargă oricât de departe în apărarea principiilor (Gal. 2:5,11), dar în jertfirea drepturilor, privilegiilor şi libertăţilor pământeşti pentru cauza lui Hristos şi a Bisericii, în mod evident, apostolul a fost al doilea după Domnul Isus şi este un exemplu nobil pentru toată biserica. — Z '97-75
⤡ Ecran Mare
Tot aşa să lumineze şi lumina voastră înaintea oamenilor, ca ei să vadă faptele voastre drepte şi să preamărească pe Tatăl vostru care este în ceruri. (Matei 5:16)
Nimic din acest text nu garantează că lumea va primi mesajul, fie de la Domnul nostru Isus fie de la urmaşii Săi. Cu toate acestea, noi trebuie să lăsăm lumina noastră să lumineze aşa cum a lăsat El să lumineze lumina Sa, chiar dacă întunericul n-o înţelege. Ideea pare a fi că în timp ce unii s-ar putea împotrivi luminii pentru că faptele lor sunt rele, totuşi sunt alţii care ar putea primi mesajul în mod diferit. De aceea trebuie să lăsăm ca aşa să lumineze lumina noastră înaintea oamenilor, ca ei să vadă faptele noastre bune — indiferent dacă ei socotesc aceste fapte potrivite sau rele. Unii pot aprecia şi vedea. Cei care s-au împotrivit Domnului nostru nu erau dintre poporul de rând, ci dintre cei care au pretins în mod special a fi poporul lui Dumnezeu, cărturarii şi fariseii, care nu trăiau la înălţimea standardelor recunoscute de ei. Aceştia s-au simţit mustraţi. Ei şi-au dat seama că învăţătura lui Isus era de un grad mai înalt. W. T. 1911-23 (R 4746:3) (Cântarea 45)
⤡ Fullscreen Mode