Daily Devotional for 22 Septembrie
Da, fericirea (bunătatea) şi îndurarea mă vor însoţi în toate zilele vieţii mele şi voi locui în casa lui Iehova zile îndelungate. (Psalmul 23:6)
Bunătatea şi îndurarea la care ne aşteptăm dincolo de văl încep aici, deja, şi aşa trebuie să le apreciem. Cel ce în prezent nu cunoaşte nimic din bucuriile Domnului, este clar că nu va fi pregătit pentru bucuriile Domnului în Împărăţie, oricare ar fi binecuvântările şi bucuriile la care poate ajunge sub administraţia Împărăţiei, în timpul Vârstei Milenare. Există, deci, bucurie şi veselie dăruite credincioşilor Domnului, care nu este o chestiune de moment, legată de prima lor acceptare a Domnului şi a consacrării lor faţă de El. Bunătatea şi îndurarea Domnului nu trebuie privite ca lucruri ale trecutului îndepărtat, ci trebuie recunoscute şi apreciate ca lucruri ale prezentului. Bunătatea şi îndurarea lui Dumnezeu ne însoţesc zi de zi, ne împrospătează, ne întăresc, ne binecuvântează. — Z. '03-413
⤡ Ecran Mare
Atunci Moise şi fiii lui Israel au cântat Domnului cântarea aceasta şi au spus, zicând: … Domnul este tăria mea şi temeiul cântărilor mele de laudă: El a devenit mântuirea mea. El este Dumnezeul meu: Îi voi face o locuinţă "redat după subsol"; El este Dumnezeul tatălui meu: pe El Îl voi preamări. … (Exodul 15:1,2)
Dacă a fost potrivit, aşa cum admitem, ca israeliţii să dea slavă lui Dumnezeu pentru eliberarea lor din robia Egiptului, cu mult mai potrivit este ca Israelul spiritual să recunoască mai marea eliberare de sub puterea lui Satan şi de robia păcatului, îndeplinite pentru noi prin sângele Mielului lui Dumnezeu care a murit pentru păcatele noastre. Dacă oamenii analfabeţi, care au fost într-o măsură de robie o lungă perioadă de timp şi care nu au avut avantajele acestui Veac Evanghelic, au fost provocaţi să aducă mulţumiri Domnului, cu cât mai mult noi, care am gustat din bunătatea Lui, ar trebui să vestim laudele Celui care ne-a chemat din întuneric la lumina Sa minunată! (1 Petru 2:9). Nu este de mirare atunci, că Scripturile pretutindeni se referă la poporul Domnului ca fiind slujitori, servitori ai adevărului, şi declară că Domnul nu numai ne-a scos picioarele din oribila groapă şi din mocirla păcatului şi a morţii, ci în plus, a pus în gura noastră o cântare nouă, chiar bunătatea iubitoare a Dumnezeului nostru. Psalmul 40:2, 3 — W. T. 1907-158 (R 3998:6) (Cântarea 79)
⤡ Fullscreen Mode