Daily Devotional for 25 Octombrie
„Întăriţi-vă şi lucraţi şi Iehova să fie cu cel ce va face binele!” (2 Cronici 19:11)
Oricine are vreo datorie de îndeplinit să nu se teamă şi în timp ce căutăm să îndeplinim îndatoriri neplăcute într-o manieră binevoitoare, atât dreaptă cât şi iubitoare, să nu ne temem de oameni, ci mai degrabă să ne temem de Domnul şi să fim atenţi să-I plăcem Lui.
Să-şi lupte lumea luptele ei, Domnul va supraveghea şi rezultatele vor fi în cele din urmă glorioase. Noi care aparţinem poporului nou, Împărăţiei noi, care nu este din lumea aceasta, să nu folosim arme trupeşti, ci sabia Spiritului — să luptăm lupta bună a credinţei, să apucăm lucrurile măreţe ce ne stau înainte şi nu numai noi să stăm în picioare, ci să ajutăm să stea pe toţi cei concepuţi de acelaşi Spirit şi membri ai aceleiaşi armate cereşti, desăvârşiţi în El, care este Capul trupului şi Căpetenia mântuirii noastre. — Z. '04-207,205
⤡ Ecran Mare

Dacă Tu, Doamne, ai păstra aducerea aminte a nelegiuirilor "imputându-ni-le nouă", cine ar putea să stea în picioare, Doamne? Dar la Tine este iertare, ca să fii de temut "ca să fii respectat". (Psalmul 130:3,4)
Cât de preţioase sunt aceste asigurări când sufletul este extrem de conştient de neputinţele sale, de incapacitatea sa completă de a se ridica la înălţimea legii perfecte a dreptăţii! Ce binecuvântare este a şti că atunci când inimile noastre sunt loiale şi sincere, Dumnezeul nostru nu ne pune în socoteală neajunsurile inevitabile ale vasului nostru de pământ! Dacă mergem zilnic la El pentru curăţare, prin meritele Răscumpărătorului nostru, eşecurile noastre nu ne sunt imputate, ci sunt iertate cu totul şi spălate. Dreptatea perfectă a Mântuitorului este haina noastră glorioasă şi îmbrăcaţi cu ea putem merge la Dumnezeu cu îndrăzneală smerită, curaj — chiar în prezenţa marelui Iehova, Regele regilor şi Domnul domnilor. W. T. 1915-345 (R 5802:5) (Cântarea 356) V. D. M. 373:5
⤡ Fullscreen Mode