Daily Devotional for 27 Septembrie
„Să nu ispiteşti pe Iehova Dumnezeul tău.” (Matei 4:7)
Poporul Domnului este asaltat neîntrerupt de ispite — sugestii să facă unele minuni în numele Lui şi astfel să dovedească, lor înşişi şi altora, că ei sunt favoriţi ai cerului. Lecţia de învăţat pentru noi este că lucrarea pe care Tatăl ne-a dat s-o facem nu este să convingem lumea sau să arătăm favoarea Lui faţă de noi sau importanţa noastră pentru El, ci, mai degrabă, să fim liniştiţi şi umiliţi, totuşi, în măsura în care raţiunea şi buna cuviinţă permit, să fim eficienţi în a lăsa lumina noastră să strălucească şi în a vesti virtuţile Celui care ne-a chemat din întuneric la lumina Sa minunată şi de la dorinţa de-a fi făcători de minuni la poziţia înţeleaptă de robi, slujitori ai Adevărului. — Z. '04-9
⤡ Ecran Mare
Voi veni din nou şi vă voi lua la Mine Însumi, ca acolo unde sunt Eu, să fiţi şi voi. (Ioan 14:3)
Dragi fraţi, să păstrăm bine în mintea noastră întoarcerea promisă a Domnului nostru, şi acum în timpul parousiei Sale (prezenţei invizibile) aceasta să-şi aibă deplina ei greutate şi influenţă asupra fiecărui cuvânt şi a fiecărei fapte; da, chiar asupra gândurilor noastre. Să sperăm că în curând vom avea experienţa schimbării prin înviere şi vom fi făcuţi asemenea Răscumpărătorului nostru, Îl vom vedea aşa cum este şi-I vom împărtăşi slava în marea epifanie sau strălucire a fiilor lui Dumnezeu în gloria împărăţiei, să ne entuziasmeze — aceasta să ne insufle energie în inimi, să ne pună buzele în mişcare şi să ne întărească pentru fiecare datorie, privilegiu şi ocazie — de a servi Stăpânului nostru şi casei credinţei. Dacă această speranţă a fost o ancoră pentru poporul Domnului timp de aşa multe secole, cu cât mai mult înseamnă ea pentru noi care trăim acum chiar în timpul prezenţei Lui, aşteptând apocalipsa Lui — descoperirea Lui în gloria împărăţiei. W. T. 1903-150 (R 3193:6) (Cântarea 30)
⤡ Fullscreen Mode