Daily Devotional for 29 Octombrie
Suntem încolţiţi în toate chipurile, dar nu la strâmtoare; în grea cumpănă, dar nu deznădăjduiţi; prigoniţi, dar nu părăsiţi; trântiţi jos, dar nu omorâţi. Purtăm întotdeauna cu noi, în trupul nostru, omorârea Domnului Isus ... (2 Corinteni 4:8-10)
Cei ce pentru Domnul, pentru Adevăr suferă cu bucurie cea mai mare ruşine, cea mai mare ocară, cele mai mari încercări, cele mai mari persecuţii în viaţa prezentă şi astfel au experienţe foarte asemănătoare cu cele ale Învăţătorului şi Modelului nostru, putem fi siguri că vor primi o mare răsplată în viitor, în măsura credincioşiei lor manifestată în astfel de sacrificii; precum a declarat apostolul: „chiar o stea se deosebeşte în strălucire de altă stea”. — Z. '01-55
⤡ Ecran Mare
Dar Zacheu a stat înaintea Domnului şi I-a zis: "Iată, Doamne, jumătate din averea mea o dau săracilor, şi dacă am nedreptăţit pe cineva cu ceva, îi dau înapoi împătrit." (Luca 19:8)
Credem că mulţi de astăzi fac greşeala că nu urmează mai deplin comportamentul lui Zacheu — prin aceea că ei continuă să se ţină tare de ceva care în realitate, în mod legitim, aparţine altcuiva, şi în al doilea rând, că nu consacră mai mult din avuţia lor de bani sau proprietăţi sau timp sau talent Domnului. Zacheu era evreu, şi sub cerinţele Legii o zecime din produsul anual era obligaţia lui pentru chestiunile religioase. Dar el a depăşit cu mult aceasta, dând nu doar jumătate din venitul lui anual, ci jumătate din tot capitalul lui, din toţi banii lui şi din proprietăţile şi bunurile pe care le avea. Unii ne-au întrebat: Care este obligaţia rezonabilă a unui creştin? Răspundem că serviciul nostru rezonabil ar trebui cu siguranţă să fie mai mult decât zeciuiala evreilor. După înţelegerea noastră, Zacheu nici măcar nu a mers până la măsura deplină a unui sacrificiu complet. W. T. 1906-279 (R 3849:4) (Cântarea 8)
⤡ Fullscreen Mode