Daily Devotional for 30 Iulie
Prindeţi-ne vulpile, vulpile cele mici, care strică viile. (Cântarea Cântărilor 2:15)
Mulţi sunt prea îngăduitori faţă de ei înşişi în privinţa micilor vătămări ale legământului lor de consacrare. Ei zic: „Ce folos de atâta grijă şi de o viaţă atât de deosebită de viaţa lumii în general?” O, există un mare folos în aceasta, căci învingerile în lucrurile mici le pregătesc şi le fac posibile pe cele mari; dimpotrivă, a te preda voinţei trupului în lucrurile mici înseamnă înfrângere sigură în întreaga luptă.
Noi care am devenit „noi creaturi” socotite în Hristos ştim că trebuie să fim încercaţi (dacă încercările noastre n-au început încă) şi trebuie să ne dăm seama că numai aşa vom deveni tari spiritual şi capabili de „biruinţă” dacă practicăm tăgăduirea de sine în lucrurile mărunte ale vieţii şi omorâm dorinţele naturale ale trupului, cu privire la îmbrăcăminte, hrană, conduită etc. —Z. '99-172
⤡ Ecran Mare

Care Dumnezeu este ca Tine …? El nu-Şi ţine mânia pe vecie, căci Îi place îndurarea. (Mica 7:18)
Toţi Dumnezeii păgâni sunt răzbunători. Numai Dumnezeul Bibliei Îşi revendică dreptul de a fi un Dumnezeu al iubirii, a cărui "îndurare ţine în veac", după cum repetă mereu unul dintre psalmi. Vai, cât de groaznic a fost denaturat în faţa lumii şi a bisericii Dumnezeul nostru, al înţelepciunii, dreptăţii, iubirii şi puterii, ca un Dumnezeu care-Şi găseşte plăcerea în chinuirea veşnică a marii majorităţi a creaturilor Sale; căci, dacă El a ştiut sfârşitul de la început şi aceasta ar fi pregătirea Lui pentru ele, ar dovedi cu siguranţă că El Şi-a găsit plăcerea în chinuirea lor şi a plănuit-o. Dar când ochii noştri se deschid la o interpretare cuvenită a Cuvântului lui Dumnezeu, caracterul Lui devine glorios înaintea ochilor noştri şi impune iubirea şi devotamentul nostru! După cum declară apostolul, iubirea divină este cea care ne constrânge să fim credincioşi şi ascultători. W. T. 1911-381 (R 4892:3) (Cântarea 175)
⤡ Fullscreen Mode