Daily Devotional for 9 Iunie
„În lume veţi avea necazuri, dar îndrăzniţi, Eu am biruit lumea”. (Ioan 16:33)
Nici o răsplată de prosperitate pământească n-a fost pentru credincioşia Domnului, ci dimpotrivă, lipsuri şi persecuţii până la moarte. El a fost „om al durerii şi obişnuit cu suferinţa”, insultele celor ce batjocoresc pe Dumnezeu au căzut asupra Lui; cu toate că era bogat, de dragul nostru s-a făcut sărac, atât de sărac încât El Însuşi a spus: „vulpile au vizuini şi păsările cerului au cuiburi, dar Fiul Omului n-are unde-Şi odihni capul” .... Robul nu este mai presus decât învăţătorul său: dacă pe El l-au persecutat şi pe noi ne vor persecuta şi insultele celor ce l-au insultat pe El vor cădea şi asupra noastră. Singura răsplată la care cei ce urmează pe Hristos se pot aştepta acum este manifestarea iubirii şi aprobării Domnului simţită în inimă. — Z. '95-207
⤡ Ecran Mare
Plini de dragoste frăţească, miloşi, smeriţi. (1 Petru 3:8)
Dragostea de fraţi este prezentată în Scripturi ca una din dovezile indiscutabile ale ajungerii noastre ca membri în corpul lui Cristos. Această dragoste poate fi de grade diferite, dar trebuie să o avem într-un anumit grad dacă suntem ai Domnului, căci "dacă n-are cineva Duhul lui Hristos, nu este al Lui" (Romani 8:9). Dar această flacără a iubirii sacre pentru fraţi aprinsă în inimile noastre nu este suficientă; ea trebuie să strălucească, să ardă şi să producă în noi nu numai o căldură a iubirii, ci o iubire mistuitoare — iubire care nu numai va trece cu vederea diferitele slăbiciuni şi imperfecţiuni ale fraţilor şi va observa atent fiecare calitate, ci iubirea care va fi gata să-şi dea viaţa pentru fraţi pentru că ei sunt dintre consacraţii Lui, oricâtă nevoie ar putea avea ei să lupte împotriva păcatului şi a slăbiciunilor. W. T. 1907-34 (R 3932:2) (Cântarea 149)
⤡ Fullscreen Mode