Fr. Joseph Wozniak, Franţa
Dragi fraţi şi surori, iubiţilor în Domnul, drag tineret şi toţi prietenii adevărului prezent, pacea lui Dumnezeu să fie cu noi toţi!
Azi, am să vă vorbesc despre Pace, în general. Noi citim în Isaia, cap. (8 cu vers. 23: ) 9:1 „Totuşi întunericul nu va domni pentru totdeauna pe pămînt unde este astăzi necaz. după cum în vremurile trecute a acoperit cu ocară ţara lui Zabulon şi ţara lui Neftali, în vremurile viitoare va acoperi cu slavă ţinutul de lîngă mare, ţara de dincolo de Iordan, Galilea Neamurilor”.
Noi citim în cap. 9 cu versetele 2-7: „Poporul care umbla în întuneric, vede o mare lumină; peste cei ce locuiau în ţara umbrei morţii răsare o lumină. Tu înmulţeşti poporul, îi dai mari bucurii; şi el se bucură înaintea Ta, cum se bucură la seceriş, cum se veseleşte la împărţirea prăzii. Căci jugul care apăsa asupra lui, toiagul care-i lovea spinarea, nuiaua celui ce-l asuprea, le-ai sfărîmat, ca în ziua lui Madian”.
Această comparaţie înseamnă că, aşa cum în timpul lui Madian, Dumezeu prin intermediul lui Ghedeon şi a micii sale oştiri, îşi arăta puterea sa zdrobind o armată mare şi elibărînd Israelul de asuprire, tot aşa la sfîrşitul acestei vîrste evanghelice, Domnul glorificat şi Biserica Sa glorificată, mica sa turmă, ca un antitip al lui Ghedeon şi a oştirii sale, vor elibera Israelul printr-o manifestare similară a puterii divine şi nu numai Israelul ci şi lumea întreagă va fi eliberată de păcat şi de moarte.
Versetul 5: „căci orice încălţăminte purtată în învălmăşeala luptei, şi orice haină de război tăvălită în sînge vor fi aruncate în flăcări, ca să fie arse de foc.
Versetul 6: Căci un Copil ni s-a născut, un Fiu ni s-a dat, şi domnia va fi pe umărul Lui; Îl vor numi: Minunat, Sfetnic, Dumnezeu tare, Părintele veşniciilor, Domn al păcii.
Versetul 7: El va face ca domnia Lui să crescă şi o pace fără sfîrşit va da scaunului de domnie al lui David şi împărăţia lui, o va întări şi o va sprijini prin judecată şi neprihănire, de acum şi-n veci de veci: iată ce va face rîvna Domnului oştirilor”.
Da, lumina va străluci în valea umbroasă. După cîteva secole de la scrierea profeţiei lui Isaia, Răscumpărătorul nostru scump, a apărut printre oameni, şi-a petrecut cea mai mare parte a timpului printre aceştia, a îndeplinit cea mai mare parte a lucrărilor sale puternice şi a făcut cele mai multe din marile Sale minuni în aceste ţinuturi a lui Zabulon şi Neftali, care în timpul profetului fuseseră golite de populaţia evreiască şi ocupate de imigranţi de origine păgînă.
Aceste regiuni au fost numite apoi: „Galilea neamurilor”. Aceşti păgîni se adunau în vecinătatea oraşului Samaria şi au fost cunoscuţi sub numele de samariteni.
Aflînd care erau speranţele israeliţilor, ei au fost înclinaţi să ceară o parte din binecuvîntările care aparţineau poporului pe teritoriul căruia fuseseră introduşi. Evreii totuşi, îi considerau ca fiind păgîni şi nu voiau să aibă cu ei nici o legătură.
Al doilea verset din cap. 9 se potriveşte bine Galileii. „Popoul care umbla în întunecime vede o mare lumină”. Aşa cum declară şi Domnul nostru: „Lumina străluceşte în întuneric, dar întunericul n-a biruit-o”. Isus era lumina lumii, el era în lume, dar lumea nu l-a primit.
Dar noi, fraţi şi surori, noi ar trebui să înţelegem astăzi, că în cuvintele profetului există o semnificaţie mai mare şi mai înaltă, mai profundă şi mai largă,
Ele se aplică la toate popoarele pmîntului care au fost favorizate în timpul vîrstei evanghelice.
Acelora a căror ochi au fost luminaţi prin noi pentru ca noi să ştim care este speranţa care o dă chemarea lui Dumnezeu, şi ca noi să vedem marea bogăţia a gloriei moştenirii cereşti care este rezervată sfinţilor.
Fie ca ochii înţelegerii noastre să se deschidă!
Poporul Galileii, din timpul misiunii personale a Domnului nostru şi noi apoi, alte clase asemănătoare de oameni săraci ai pămîntului, au avut, printre ei, mai mulţi sau mai puţini reprezentanţi ai Păcii şi al adevăratei lumini.
Dar întotdeauna, lumina a strălucit în întuneric şi întunericul n-a primit-o.
Domnul nostru a prezis acest lucru cu ocazia misiunii Sale pe pămînt. Dar numai un mic număr de persoane predate Domnului, apreciază acum această Pace, această mare lumină la a doua Sa venire, căci după cum declară apostolul „Dumezeul acestui veac a orbit ochii necredincioşilor”. Aceştia au ochii înţelegerii aşa de întunecaţi de către falsele doctrine, de înţelegerea greşită şi de superstiţie, încît sînt incapabili să întrevadă lucrurile glorioase pe care le poţi vedea numai cu ochii credinţei, cu ochii înţelegerii.
Această profeţie nu se limita numai la poporul Galileii, căci aceasta este evident din a doua parte a frazei din primul verset al lecţiei noastre.
„Şi lumina a strălucit asupra acelora care locuiau în ţara umbrei morţii”.
Ţara umbrei morţii este lumea întreagă. Căci umbra morţii s-a abătut asupra lumii întregi de la primul păcat comis în Eden prin primii noştri părinţi, Adam şi Eva şi de cînd blestemul sau sentinţa morţii a fost pronunţată împotriva rasei noastre.
Profetul David explică că adevăratul popor al lui Dumnezeu este binecuvîntat cu toate că el se află în valea prezentă trăind în umbra morţii.
El declară: „Chiar şi cînd umblu în valea umbrei morţii, eu nu mă tem de nici un rău, căci tu eşti cu mine”.
Acestei clase de chemaţi de către Tatăl, persoane care umblă cu Domnul, care se încred în El, asupra acestor oameni străluceşte adevărata lumină şi sînt împăcaţi cu Dumnezeu. Nu o lumină ca cea a soarelui dreptăţii care va străluci de îndată ce Împărăţia Milenară va fi stabilită ci, ca lumina unei lămpi mici. Ni se spune că „Cuvîntul lui Dumnezeu este ca o candelă pentru picioarele noastre, şi o lumină pe cărarea noastră”.
Toţi acei care umblă în această vale, sub direcţia şi protecţia Stăpînului mîntuirii noastre, văd în sfîrşit în Domnul nostru, o lumină mare. Noi vedem o lumină pe care lumea n-o vede. Dar mulţumim lui Dumnezeu, că timpul cînd lumea va vedea această mare lumină se apropie. Domnia lui Christos nu este prea departe.
De îndată ce opera actuală a alegerii Bisericii, a miresei, membrii Corpului, va fi terminată, marele soare al dreptăţii, din care vor face parte membrii Bisericii, schimbaţi şi glorificaţi, va străluci asupra lumii, dîndu-i lumina adevărului, mesajul vorbit al milei şi dragostei divine, învăţînd în dreptate.
Acei care vor constitui Soarele, Christos, Capul şi Biserica, Corpul Său, vor fi marele instructor al luminii înviată din somnul morţii de Christos, vor învăţa pe toţi oamenii, aducînd pe supuşi la o deplină comuniune cu Dumnezeu şi la perfecţiune şi vor distruge în moartea a doua pe cei răi şi nesupuşi.Dar să ne întoarcem puţin în urmă. Pentru noi, popor ales de Dumnezeu cum ar trebui să avem pacea?
1. Pacea cu Dumnezeu
Toţi acei pe care Dumnezeu i-a chemat trebuie să facă un legămînt de pace cu Cel Preaînalt, pentru că legămîntul lui Dumnezeu cu noi este un legămînt de viaţă şi de pace.
Dumnezeu este autorul înaltei noastre chemări. El vrea ca noi să avem credinţă în El prin Domnul Isus Christos.
Pentru a obţine îndreptarea, dreptatea lui Dumnezeu prin credinţă în Isus Christos, pentru toţi cei care cred, nu este nici o deosebire fie ei evrei fie păgîni. „Căci toţi au păcătuit şi sînt lipsiţi de gloria lui Dumnezeu; şi sînt socotiţi neprihăniţi, fără plată, prin harul său, prin răscumpărareă care este în Christos Isus”. (Rom. 3:23,24.
Trebuie să recunoaştem că noi sîntem păcătoşi. Noi trebuie să recunoaştem că noi am pus pe altar viaţa noastră pămîntească. Pentru a obţine cea cerească, Dumnezeu ne sfinţeşte, cum zice apostolul Pavel în 1 Tes. 5:23,24: „Dumnezeul păcii să vă sfinţească El însuşi pe deplin şi: duhul vostru, sufletul vostru şi trupul vostru, să fie păzite întregi fără prihană la venirea Domnului nostru Isus Christos. Celce v-a chemat este credincios şi va face lucrul acesta”.
Trebuie să avem pace cu Dumnezeu. Isus zice discipolilor săi: „Dacă cineva vrea să vină după Mine, să se lapede de sine, să-şi ia crucea şi să mă urmeze”.
Gîndirea cuprinsă în expresia „a-şi purta crucea” este strîns legată de aceea care conţine cuvintele „a se lepădă de sine”.
Este totuşi o diferenţă: abnegaţia este legată de supunere şi răbdare pasivă pentru cauza Domnului. Purtarea crucii se referă în special la activitatea în serviciul Stăpînului, care este contrară aplecărilor noastre naturale. Credincioşia manifestată în lepădarea de sine, înseamnă victoria, triumful.
Noi trebuie de asemenea să ne oferim corpurile noastre, cum zice apostolul Pavel în Rom. 12:1,2: „Vă îndemn fraţilor (şi surorilor) prin îndurarea lui Dumnezeu să aduceţi corpurile voastre ca o jertfă vie, sfîntă, plăcută lui Dumnezeu, ceea ce va fi din partea voastră un serviciu înţelept. Nu vă potriviţi chipului veacului acestuia, ci să vă prefaceţi prin înnoirea minţii voastre, ca să puteţi deosebi bine voia lui Dumnezeu; cea bună, plăcută şi desăvîrşită”.
Să dăm tot ce avem în serviciul Domnului. să apreciem (de asemenea) în aşa măsură faptele credinţei, încît chiar dacă nici o recompensă nu ar urma consacrării noastre. Să nu uităm că Dumnezeu a adăugat mari recompense şi mari binecuvîntări divine, căci este scris: Adunaţi pe cuvioşii mei care au făcut legămînt de sacrificiu cu mine”!
2.Pacea în sine însuş
În ceea ce priveşte de a avea pacea în sine însuşi, profetic vorbind, noi găsim scris: „Multă pace au cei ce iubesc Legea lui Dumnezeu şi nici un rău nu li se întîmplă pentru că ei au pacea în ei înşişi.
Noi trebuie să ne rugăm mai mult, acasă, la lucru, în adunare, viaţa noastră trebuie să fie o rugăcioune, pentru a obţine harul, înţelepciunea, roadele Spiritului Ocaziile de a servi Domnului şi fraţilor, ne permit să creştem din ce în ce mai mult în asemănare cu Scumpul Fiu al lui Dumnezeu.
În asemenea condiţii, cine poate să se îndoiască că, după promisiunea „pacea lui Dumnezeu care întrece orice inteligenţă (va păstra) va păzi” asemenea inimi şi gîndurile lor. Da, această pace va îndepărta unul din marile rele care apasă multe inimi.
3. Pacea în adunare
Isus a zis: „Fericiţi făcătorii de pace” (între cel care este în adunare şi anturajul său) căci ei vor fi chemaţi fiii lui Dumnezeu”.
Noi ar trebui să iubim adevărul şi să avem pace între noi. În adunare, acolo unde sfinţii se adună în acelaşi nume, în aceeaşi credinţă, în aceeaşi speranţă şi în aceeaşi alegere.
Să nu uităm niciodată că adunarea este un loc sfînt. Acest loc trebuie să fie plăcut pentru toţi cei care se adună în numele Domnului.
Acela care a zis: „căci acolo unde doi sau trei s-au adunat în numele Meu, Eu sînt în mijlocul lor”. Eu le voi da binecuvîntări, eu le voi conduce nu numai paşii lor, ci şi gîndurile lor şi faptele lor. Pentru ca o astfel de adunare să poată aduce roade care să fie plăcute Domnului, şi să aibă sare în ea însăşi, să fim în pace unii cu alţii.
Apostolul Pavel ne spune în Galateni 5:22: „Dar rodul Spiritului este dragostea, bucuria, pacea, răbdarea, bunătatea, bunăvoinţa, credincioşia, blîndeţea, cumpătarea, contra acestor lucruri nu este lege”.
În sfîrşit, Dumnezeu ne-a chemat să trăim în pace cu toţii, fie acasă între soţ şi copii, fie înafară.
Trăind întotdeauna în pace, să nu uităm niciodată un lucru: fiind îndreptaţi prin credinţă, avem pace cu Dumnezeu prin Domnul nostru Isus Christos, prin care am avut intrare în această favoare în care noi trebuie să rămînem fermi pentru ca să putem să ne glorificăm în speranţa gloriei lui Dumnezeu.
Să nu uităm deci, niciodată (Efes. 6:13-18) „de a lua toată armătura lui Dumnezeu, ca să putem rezista în ziua cea grea şi să rămînem în picioare, după ce am biruit totul.
Staţi gata dar, avînd mijlocul încins cu adevărul, îmbrăcaţi cu platoşa neprihănirii, avînd picioarele încălţate cu rîvna Evangheliei păcii. Pe deasupra tuturor acestora, luaţi scutul credinţei, cu care veţi putea stinge toate săgeţile arzătoare ale celui rău.
Luaţi şi coiful mîntuirii şi sabia Duhului, care este cuvîntul lui Dumnezeu. Faceţi în toată vremea, prin Duhul, tot felul de rugăciuni şi cereri. Vegheaţi la aceasta cu toată stăruinţa şi rugăciune pentru toţi sfinţii”.
Noi trebuie să avem cu toţii spiritul rugăciunii în tot ce spunem şi facem, adică inimile noastre se vor ridica în continuu spre Domnul pentru a obţine conducerea Sa în toate afacerile vieţii.
4.Pacea între noi şi vecinii noştri.
Noi trebuie să procedăm în aşa fel încît Evanghelia Domnului să poată să aducă roade plăcute în anturajul nostru. Viaţa noastră zilnică trebuie să fie exemplară pentru ca cei ce ne privesc să poată vedea asemănarea cu Stăpînul nostru.
Noi nu trebuie să provocăm neînţelegeri, sau să avem o comportare care să nu fie demnă de un creştin, copil al lui Dumnezeu. Ci, întotdeauna să avem un surîs creştinesc pentru toată lumea, un cuvînt bun de mîngîiere pentru persoanele descurajate din (jurul nostru) în viaţa lor din lume.
Să facem în aşa fel ca Pacea să fie mereu pe buzele noastre, cu faptele noastre şi cu comportamentul nostru.
Astăzi, în secolul în care trăim, noi vedem îndeplinindu-se o profeţie anunţată prin apostolul Pavel în 1 Tes. 5:1-3: „În ceea ce priveşte vremile şi soroacele nu aveţi trebuinţă să vi se scrie fraţilor, pentrucă voi înşivă ştiţi foarte bine că ziua Domnului va veni ca un hoţ noaptea. Cînd va zice: „Pace şi linişte!”
Lumea întreagă vorbeşte despre aceasta, toţi pu-ternicii lumii, oamenii de stat, bogaţii şi săracii, toţi vorbesc de această pace, şi de-o Pace durabilă prin intermediul Naţiunilor Unite, uitînd că o prăpădenie bruscă îi va surprinde şi nu va fi chip de scăpare”.
Acel timp este prezent: a fost deja vorba de pace după primul război mondial, după al doilea de asemenea, dar astăzi într-un mod diferit.
Apostolul Pavel ne atrage atenţia spunîndu-ne: „Dar voi fraţilor, nu sînteţi în întuneric, pentru ca ziua aceea să vă surprindă ca un hoţ: voi sînteţi toţi copii ai luminii şi ai zilei. Noi nu sîntem ai nopţii, nici ai întunericului”.
Acest creştin, ca discipol al Domnului şi educat în şcoala lui Christos, Domnul nostru, este în curs de pregătire în vederea unui loc în Împărăţia Milenară, pentru a participa acolo la glorie, onoare şi nemurire.
De aceea, noi vedem necesitatea avertismentelor repetate ale Sintelor Scripturi pentru ca membrii poporului Domnului să fie treji, să nu doarmă şi să nu fie leneşi nici supraîncărcaţi de grijile acestei vieţi, ci să fie fierbinţi în Spirit servind Domnului.
Să veghem asupra noastră înşine, să ne străduim să umblăm cît se poate de strict şi cu multă atenţie pe urmele mai marelui preot.
Să fim treji, fericiţi şi bucuroşi în Domnul. Să fim totuşi treji în sensul de a aprecia cu seriozitate ocaziile şi privilegiile pe care le oferă serviciul Domnului, să nu le neglijăm în acest timp rău, din neatenţie sau datorită poftelor excesive ale oamenilor.
Să nu uităm niciodată că noi avem trei duşmani, care ar vrea să ne (întoarcă) abată de la acest adevăr prezent şi de la Pacea noastră.
1) Corpul nostru care pretinde mult, dar trebuie supravegheat de aproape.
2) Lumea cu poftele ei şi cu viaţa mondenă şi toate lucrurile pe care ochii noştri le văd şi pe care uneori, inima noastră le doreşte.
3) Satan, marele duşman al noii creaturi, ne pîndeşte şi ne urmează peste tot, el este ca leul care-şi pîndeşte prada, ca şarpele. Acest şarpe, despre care ni s-a spus cum a sedus pe primii noştri părinţi.
Apostolul Pavel zice:
„Căci cei ce dorm, dorm noaptea, iar cei ce se îmbată se îmbată noaptea. Dar noi, care sîntem ai zilei, să fim treji, fiind îmbrăcaţi cu scutul credinţei şi cu dragoste, avînd coif speranţa mîntuirii”.
Noi revenim la profetul Isaia, cap. 9:7
„El va face ca domnia lui să crească şi o pace fără sfîrşit va da scaunului de domnie al lui David şi împărăţiei lui, o va întări şi sprijini prin judecată şi neprihănire, de acum şi-n veci de veci: iată ca va face rîvna Domnului oştirilor”.
Trecînd sub tăcere credincioşia Domnului nostru şi misiunea lui pămîntească prin care el a fost probat şi făcut demn de favorurile care-i sînt asigurate aici, din punct de vedere profetic, ca învingător, profeţia declară că domnia va fi pe umerii săi.
Acesta este un mod vechi figurativ de a declara că autoritatea şi onoarea îi vor fi atribuite Domnului Isus. Această concepţie se mai vede încă în cadrul armatelor lumii, a căror generali poartă pe umerii lor epoleţi care indică demnitatea, rangului lor.
Astfel Tatăl nostru Ceresc a plasat Domnului Isus demnitatea şi răspunderea de-a fi marele rege care, la timpul potrivit şi ca reprezentant al Tatălui şi mare Mijlocitor, va domni o mie de ani pentru a restabili ordinea în lumea degradată prin cele şase mii de ani de domnie a păcatului şi a răului, pentru a pedepsi orice nesupunere, pentru a distruge orice duşman al dreptăţii şi al adevărului şi pentru a înălţa pe oricine va fi prietenul principiilor divine.
Este scris că această autoritate, acest drept de guvernare este conferit Domnului nostru înainte ca el să-şi ia celelalte funcţii ce urmează a le avea.
Astăzi, puţini recunosc autoritatea acestui mare Meşter al mîntuirii nostre hotărît de Dumnezeu. Prin comparaţie cu marea masă a oamenilor (toată creştinătatea), numai cîţiva îl recunosc cu adevărat: Biserica întîilor născuţi. Aceia îi dau ascultare şi nu refuză să-l asculte, El care vorbeşte din înălţimea cerurilor.
Căci fraţi şi surori, puţini sînt acei ce au ochii înţelegerii deschişi şi văd ceea ce alţii nu văd.
Ei au urechile înţelegerii (lor) deschise, încît aud şi înţeleg ceea ce alţii nu înţeleg.
Pentru noi toţi, Domnul nostru este reprezentantul Tatălui. El este totul în toate, deja acum înainte ca timpul să ia marea Lui putere şi să domnească să fi venit:
- Acum El este regele nostru
- El va fi şi Rege peste lume cînd va stabili adevărul şi dreptatea.
Prin ochiul credinţei, noi vedem, recunoaştem, adorăm, ne supunem şi-l urmăm.
Cunoştinţa despre gloria lui Dumnezeu va fi pentru toată lumea, aşa cum este scris:
„Că-n numele lui Isus, să se plece tot genunchiul în cer, pe pămînt şi sub pămînt şi ca orice limbă să mărturisească că Isus Christos este Domnul, spre gloria lui Dumnezeu, Tatăl”.
Autoritatea sau domnia n-a fost pusă degeaba pe umerii Domnului Isus şi faptul că Domnul nostru Isus nu şi-a extins această autoritate de la înălţarea Sa la cer de două mii de ani pînă azi.
Dumnezeu a fixat în planul Său un timp anume cînd Fiul va lua în mînă puterea Sa mare şi va domni cu Biserica Sa, mica turmă care e acum pe punctul de-a fi adunată din mijlocul lumii în timpul acestei vîrste evanghelice.
Timpul cînd Domnul se va manifesta lumii, la toate popoarele, cu guvernul Său, cu autoritatea Sa, aceasta este reprezentat în Daniel 12:1,2.
În vremea aceea se va scula marele voivod Mihai, ocrotitorul copiilor poporului tău; căci aceasta va fi o vreme de stîmtorare, cum n-a mai fost de cînd sînt neamurile şi pînă la vremea aceasta. Dar în vremea aceea poporul tău va fi mîntuit, şi anume oricine va fi găsit scris în cartea vieţii mielului (adică în dragoste şi binecuvîntări, Dumnezeu îşi aminteşte de sfinţii săi), va fi salvat”.
Domnul nostru nu va primi autoritatea în zadar. Cînd o va obţine, el se va folosi de ea.
Una din primele lucrări, să fim siguri de aceasta, va fi suprimarea răului. Nu numai îndepărtarea lui satan, prinţul acestei lumi care acţionează actualmente în inimile copiilor nesupuşi şi care acţionează actualmente în inimile copiilor nesupuşi şi care, avem asigurarea, va fi legat la începutul acestei domnii milenare, ci şi suprimarea tuturor lucrărilor răului.
Aceasta se va întîmpla de îndată ce timpul marcat va fi venit şi Acela pe umerii căruia au fost puse puterea şi autoritatea va lua în mînă marea sa putere şi va începe să domnească.
Nici un rău nu va fi atunci tolerat, noi putem fi siguri de aceasta. Dar supunerea va fi demonstrată şi obligatorie pentru cel care va vrea să trăiască veşnic. Căci acei care nu se vor supune regulii ascultării vor muri.
Popoarele întregi, în acel timp, vor recunoaşte treptat pe Marele rege pe care Dumnezeu îl va fi aşezat pe tronul Împărăţiei pămînteşti, pentru a guverna popoarele, pentru a le conduce pentru a le supune, pentru a le ridica din păcat şi din moarte,şi a le pune în armonie cu Dumnezeu aşa cum era el înainte de venirea păcatului.
Marele Mediator, Christos, Profetul, Preotul, Regele, Judecătorul, seminţia lui Abraham, în care se vor binecuvînta toate familiile pămîntului vor fi binecuvîntate, va avea nume diferite.
Caracterul şi opera Sa vor fi recunoscute din puncte de vedere diferite. El va fi numit admirabil, pentru că El (va manifesta0 va arăta în El însuşi, mai mult decît în alţii, caracterul naturii Tatălui.
El va fi un Sfetnic, un Profesor, un Instructor, un Ajutor, un Ghid pentru lumea întreagă. El va fi un Dumnezeu puternic, în sensul că va avea toată puterea şi toată autoritatea pentru a se acupa de omenire în timpul vîrstei milenare şi mereu cu Soţia Sa, Biserica.
Viaţa Domnului nostru care va avea la dispoziţia Sa viaţa pe care a răscumpărat-o prin jertfirea vieţii Sale, El o va avea într-o măsură suficientă pentru a satisface nevoile fiecărui membru al rasei adamice.
Fiecare membru al rasei noastre, pe măsură ce-şi va însuşi cunoştinţa care va umple pămîntul întreg, va putea obţine din partea Christosului glorificat, viaţa într-un grad tot mai înalt, pînă ce el ajunge la viaţă veşnică, la viaţa pierdută prin nesupunerea lui Adam şi răscumpărată prin jertfa lui Christos. Prinţul păcii este un titlu atribuit Domnului nostru. Dar acest titlu nu i se va potrivi în realitate decît, atunci cînd spre sfîrşitul vîrstei milenare, el va fi terminat:
– de a suprima tot ce-i rău dreptăţii divine,
– de a supune toate lucrurile Lui – însuşi.,
– de-a folosi toiagul de fier pentru a lovi pe toţi cei nesupuşi, pentru a-i zdrobi în bucăţi ca pe nişte vase de argilă.,
– de a distruge moartea a II-a.
Atunci numai va fi recunoscută introducerea dreptăţii şi a păcii veşnice. De asemenea acest titlu de prinţ al păcii i se va portivi bine marelui Rege,
Cap. 9 din Isaia, vers 6, ne dă încă o asigurare preţioasă: el ne spune că acest regat odată stabilit de Domnul nostru, nu va trece în mîinile altcuiva (el va fi redat Tatălui numai la sfîrşitul mileniului).
Atunci, cum indică apostolul Pavel în 1 Cor. 15:28 la sfîrşitul domniei de o mie de ani, Domnul nostru şi Biserica Sa asociată cu El, vor reda tronul pămîntesc.
Săvîrşind opera pe care Tatăl i-a dat s-o îndeplinească în timpul vîrstei milenare, Unsul Domnului, la sfîrşitul acestei vîrste, cînd lumea va fi complet supusă legii divine, cînd ea (lumea) va fi restabilită la asemănarea lui Dumnezeu şi cînd toţi păcătoşii voluntari vor fi fost pedepsiţi cu moartea, atunci Domnul va da puterea în mîinile tatălui.
Rugăciunea:
„Tatăl nostru care eşti în ceruri1
Sfinţească-se numele Tău;
Vină împărăţia Ta;
Facă-se voia Ta pe pămînt ca şi în cer;
Dă-ne nouă astăzi pîinea noastră zilnică
Iartă-ne nouă greşelile noastre, după cum şi noi iertăm greşiţilor noştri
Nu ne duce în ispită, ci ne scapă de cel rău.
Căci a Ta este în toate veşniciile, domnia, puterea şi gloria”.
Ce minunat va fi, ca la timpul executării acestui frumos plan plin de dragoste, de bunătate şi de pace, să se audă toate creaturile în cer şi de pe pămînt strigînd:
„Aleluia aceluia aşezat pe Tron şi a Mielului să fie lauda, onoarea, gloria şi puterea în vecii vecilor”.
Noi putem zice cu apostolul Pavel în Filip. 4:7 „Şi pacea lui Dumnezeu va păzi inimile voastre şi gîndurile voastre în Isus Christos.
Amin!