Mana pe data de 21 Noiembrie, R3000 – 1 Mai 1902, pag. 131

,,Multe, o Doamne Dumnezeul meu, sunt planurile şi lucrările Tale minunate pe care Le-ai făcut pentru noi: nimeni nu se poate asemăna cu Tine; Dacă aş vrea să le spun şi să vorbesc despre ele, sunt mai multe decât s-ar putea de numărat” – Ps. 40:5.

Oamenii de afaceri cheltuie sume mari pentru a-şi asigura acurateţea în socotelile lor. Milioane de dolari sunt cheltuiţi în detaliu în fiecare an pentru contabilitate, o parte importantă a căreia este de a da posibilitate proprietarilor să cunoască precis care elemente ale afacerilor lor sunt profitabile, şi care sunt în pagubă – cu intenţia ca ramurle profitabile să fie lărgite, şi cele păgubitoare corectate. Aceasta este indiscutabil o procedură înţeleaptă.

Dacă astfel este cazul cu cei care caută bogăţia temporară şi onoarea acesteia, cu cât mai atentă socoteală ar trebui să fie încercată în legătură cu lucrurile spirituale! Poporul Domnului nu caută pur şi simplu bogăţii, care vor rămânea pentru câţiva ani, şi de care apoi trebuie să se despărţească – în mormânt, dacă nu mai devreme; – ei caută bogăţiile care nu se strică, şi pe care hoţii intrând cu forţa nu  le pot fura. Mai mult ca atât, pe lângă bogăţiile cereşti ei fără îndoială caută de asemenea şi onorurile şi gloriile cereşti – chiar comoştenire cu Împăratul Împăraţilor şi Domnul Domnilor, în Împărăţia Mlenară, şi în glorioasele ocazii favorabile pe care aceasta le va aduce în legătură cu promisa binecuvântare a tuturor familiilor pământului.

Ziua generală pentru darea de seamă în lume este la sfârşitul anului care trece, şi la începutul noului an, dar pentru Biserică o ocazie la fel de potrivită, sau, cu adevărat, cea mai adecvată, vine împreună cu amintirea anuală a morţii Domnului nostru ca Paştile nostru – şi a participării noastre cu El în sacrificiul Său; şi la celebrarea de Paşti a învierii Sale, şi a ridicării noastre figurative împreună cu El pentru a umbla în înoire de viaţă – în vederea învierii actuale în care, dacă vom fi credincioşi, vom fi schimbaţi într-o clipă, într-o clipeală de ochi, ca să fim ca şi gloriosul nostru Răscumpărător, să-L vedem aşa cum este, şi să ne împărtăşim de gloria Lui.

Să observăm cum stă bilanţul nostru spiritual pentru anul trecut – de când ultima dată am frânt împreună simbolurile sacrificiului Răscumpărătorului nostru şi a participării noastre cu El. Să vedem dacă experienţele anului ne-au adus sau nu, mai aproape de Domnul, sau dacă în vreo măsură ne-au separat de căldura iubirii şi părtăşiei Sale, şi de părtăşia cu membrii tovarăşi ai corpului Său. Fiecare an trebuie să ne găsească mai aproape de Domnul, nu numai în intenţiile inimilor noastre, ci şi în conduita vieţii noastre, – mai aproape de standartul perfect. Trebuie să facem progres, crescând în toate harurile spiritului, şi crescând de asemenea şi în cunoaşterea şi aprecierea Domnului nostru şi a planului Său minunat.

Credem că fiecare cititor, pe măsură ce adoptă o vedere mai conştiincioasă a situaţiei, oricare ar fi bilanţul (favorabil sau nefavorabil, în comparaţie cu anul trecut), totuşi poate mulţumi lui Dumnezeu că prin harul Său suntem ceea ce suntem, şi acolo unde suntem; – încă ai Lui, cu inimile stăruitoare pentru lucrurile spiritului, şi nu pentru lucrurile cărnii. Dacă  cineva a alunecat într-o oarecare măsură înapoi, aceştia să mulţumească Domnului că lucrurile nu stau mai rău decât sunt, că n-au fost cu totul îndepărtaţi din mâna Sa, şi că nu le-a fost abandonată cu totul părtăşia lor la făgăduinţele nespus de mari şi scumpe ale Cuvântului Său. Aceştia să mulţumească lui Dumnezeu că această zi a dării socotelii şi a revizuirii situaţiei îi găseşte doritori de a fi de partea Domnului, şi de a avea succese mai bune în timpul anului care ne stă în faţă. Să privim împreună la textul nostru, şi să vedem dacă nu ne putem uni şi noi din inimă cu Profetul la sentimentele exprimate. El desparte subiectul în două părţi. (1) Mulţumire lui Dumnezeu pentru minunata lucrare a harului Său deja înfăptuită sau realizată; şi (2) pentru gândurile, planurile Lui, scopurile Lui, cu privire la noi, care nu sunt încă realizate, şi pe care le-am îmbrăţişat cu braţele credinţei prin făgăduinţele Sale.

Privind înapoi la lucrurile pe care Dumnezeu deja le-a făcut pentru noi, vedem că Profetul a definit unele dintre acestea, spunând: ,,M-a scos de asemenea şi din groapa pieirii, şi din fundul mocirlei, şi mi-a pus picioarele pe stâncă, şi mi-a întărit paşii” (versetul 2). Dacă putem aplica acestea din toată inima la noi înşine, ce pricină de mulţumire cauzează  acest fapt. În timp ce ne uităm împrejur, şi vedem lumea întreagă zăcând în Cel Rău, fără Dumnezeu şi fără de o speranţă reală, – având doar nişte impresii vagi – şi când privim înapoi şi vedem cum Domnul ne-a eliberat din oribila groapă a condamnării şi păcatului, cum a avut milă de noi şi ne-a eliberat, şi cum ne-a pus picioarele credinţei pe stânca de temelie, Christos şi lucrarea Sa de răscumpărare, pe bună dreptate putem da mulţumiri, şi putem vorbi despre îndurările Sale peste tot în jur. Privind înapoi putem vedea acea fericită zi când ne-am fixat alegerea pe Salvatorul şi Dumnezeul nostru, ca fiind timpul începând cu care au fost stabilite pornirile noastre, – cursul nostru ne mai fiind şovăielnc. Atunci am dobândit un scop fix, un balast care ne-a împiedicat să fim răsturnaţi când am fost agitaţi, ici şi colo, de diferite vânturi ale filosofiei şi speculaţiei umane. Să-L preamărim pe Dumnezeu pentru ceea ce El deja a făcut pentru noi! Nu ne mirăm, că precum Profetul continuă să spună, începem a ne da seama că: ,,El ne-a pus pe buze o cântare nouă, – chiar lauda Dumnezeului nostru”. Cântarea nouă nu este o cântare de îndoială sau de frică, nici nu se referă la  agonia păcătoşilor; ci o cântare a Dreptăţii, Milei şi Iubirii lui Dumnezeu, – rezonabilă şi armonioasă în  orice amănunt. Mulţumim lui Dumnezeu! Ea ne-a adus o nouă viaţă; o nouă plăcere în viaţă, precum şi noi aspiraţii şi noi speranţe atât pentru alţii cât şi pentru noi înşine. Niciodată nu putem mulţumi îndeajuns lui Dumnezeu pentru binecuvântările pe care le-am primit deja din mâinile Sale – pentru lucrurile pe care deja Le-a făcut pentru noi.

Şi cu toate acestea suntem asiguraţi că lucrurile pe care deja le savurăm din favoarea Domnului, sunt doar pregustări ale binecuvântărilor încă în rezervă pentru cei ce-L iubesc – binecuvântări pe care ochiul nu le-a văzut, urechea nu le-a auzit, şi nici la inima omului nu s-au suit pentru a fi văzute sau apreciate, dar pe care Dumnezeu le-a declarat cu iubire, şi de care ne ţinem strâns prin credinţă, văzând până acum doar prin lunetă într-un mod obscur, gloria, onoarea şi nemurirea promise celor credincioşi. Ceea ce avem acum nu sunt realităţi ci promisiuni şi speranţe. Experienţele prezente fiind doar începutul mângâierii noastre, suntem de acord cu Profetul, că numărul favorurilor lui Dumnezeu nu poate fi socotit, numărat. Suntem datornicii Săi în mod excesiv; niciodată nu putem destitui obligaţiile noastre. Dar când suntem copiii Lui; este plăcerea Lui ca să ne dea aceste lucruri, şi cererea Lui este ca în răspuns să acţionăm faţă de El în aşa fel încât să demonstrăm recunoştinţa noastră, şi că suntem cu adevărat copii Săi, concepuţi de spiritul Său.

Să facem calculul lucrurilor de preţ, şi bilanţul anului; şi să nu fim mulţumiţi doar cu generalităţi în această privinţă. Să examinăm retrospectiv privilegiile şi îndurările de care ne-am bucurat de-a lungul anului, şi modul cum le-am folosit şi binecuvântările care le-am căpătat. Să notăm cu grijă  care trăsături ale cursului nostru zilnic ne-au fost cele mai ajutătoare, şi care din ele în vreo măsură ne-au încetinit progresul spiritual, împiedicat  părtăşia noastră cu Domnul, împiedicat să avem răbdare sau rezultatele cele mai bune în alergarea pusă înaintea noastră în Evanghelie. Aceste elemente inevitabil vor varia la fiecare individ – pentrucă nu există doi la fel în temperament sau împrejurări. Fiecare în calculul său trebuie să evalueze avantajele spirituale căpătate din părtăşia şi comuniunea cu Domnul în rugăciune; şi trebuie să determine dacă acest element al intereselor sale spirituale ar putea fi sau nu lărgit în mod avantajos în cursul anului care începe.

Fiecare trebuie să ia în consideraţie, de asemenea nu doar cât timp a petrecut el vorbind Domnului, ci şi cât timp a petrecut ascultând vocea Domnului – cercetând Scripturile; căutând de a cunoaşte intenţia divină, planul divin, în măsura în care acesta se referă la el însuşi, la Biserică şi la lume. În acest aspect de ascultare a vocii Domnului, fiecare trebuie să recunoască şi ajutoarele pentru studiul Bibliei asigurat de către Domnul prin fraţi, membrii familiei, membrii unicului corp a lui Christos; – amintindu-şi declaraţia Apostolului, că Însuşi Dumnezeu a pus diferiţi membri în corp după cum i-a plăcut; şi că El a pus aceşti membri tocmai cu scopul binecuvântării reciproce, edificând Biserica, zidind-o în credinţa preasfântă. Adevărat, trebuie să luăm în consideraţie că apostolii au fost puşi primii, cei dintâi, şi de aceea, învăţăturile lor sunt supreme; şi că toate celelalte învăţături trebuie să fie supuse probei armoniei cu mărturiile apostolilor şi profeţilor.

Dacă cineva, făcând socotelile, va afla că n-a făcut un aşa de bun progres cum a sperat, sau probabil mai puţin progres pe calea îngustă, decât ceilalţi în jurul lor, aceştia să se gândească în ce măsură această nereuşită de a progresa a fost datorată nereuşitei de a  folosi mijloacele stabilite în mod divin pentru creşterea în har şi cunoştinţă şi iubire; – şi anume Cuvântul şi frăţietatea. Dacă progresul nu a fost atât de mare cum s-a sperat, să fie examinat un alt puct: vezi dacă ai fost sau nu atât de activ cât a fost posibil în serviciul adevărului. Ia în consideraţie că ţi-ai consacrat întreaga viaţă Domnului, şi că prin dirijarea Sa trebuie să ţi-o depui, sacrificată, renunţând la ea în interesul fraţilor, Bisericii. Examinează, cercetează, socoteşte dacă ai fost sau nu credincios în acest aspect al depunerii vieţii tale de-a lungul anului trecut – credincios în servirea Bisericii, corpului lui Christos, în măsura cea mai bună a capacităţii tale. Aduceţi-vă aminte că este o parte a prevederii lui Dumnezeu, faptul că cel care udă va fi udat şi el, că cel care serveşte adevărul altora poate să se aprovizioneze cu atât mai abundent de la masa Domnului de har şi adevăr.

 

EXEMPLE DE O SOCOTEALĂ,

EVALUARE POTRIVITĂ

 

În socotelile noastre să luăm câteva sugestii de la apostolii inspiraţi; să vedem cum au socotit ei problemele şi lucrurile – care aspect l-au văzut ca profitabil şi care în pierdere. Să ascultăm cuvintele Apostolului Pavel: ,,Nici nu-mi mai socotesc viaţa mea (pământească) ca scumpă (preţioasă, valoroasă)” (Fapte. 20:24). Din nou: ,,Eu socotesc toate lucrurile (pământeşti) ca o pierdere, faţă de desăvârşirea cunoaşterii lui Isus Christos Domnul meu” (Fil. 3:8). Estimarea lui Pavel a fost nu numai că gloriile viitoare sunt vrednice de unele pierderi din prezent, ci că chiar cunoştinţa lui Christos (incluzând cunoştinţa harului lui Dumnezeu faţă de noi, şi cunoştinţa şi ocaziile favorabile care urmează alergării cursei pentru marele premiu) – era însuşi premiul; el a estimat că pierderea tuturor lucrurilor, cu scopul de a obţine această cunoştinţă (şi ocaziile sale), ar fi un mare câştig. Să mulţumim lui Dumnezeu dacă avem această bună avere – cunoaşterea lui Christos – o cunoaştere a caracterului Său, şi o adâncă apreciere a acestuia, o cunoaştere a planului care se centrează în El – neavând importanţă ce ne-a costat ea din lucrurile pământeşti; dacă avem această cunoştinţă, dacă ea este preţioasă pentru noi, atunci astăzi suntem bogaţi, mulţumim lui Dumnezeu! Acelaşi Apostol continuă să spună că el deja a suferit pierderea tuturor lucrurilor şi deja le-a ,,socotit ca gunoaie” pentru ca să poată ,,câştiga pe Christos, şi să fie găsit în El” – un membru din corpul Său.

O sugestie suplimentară la faptul cum să socotim se află în cuvintele Apostolului Iacov: ,,Socotiţi ca o mare bucurie când treceţi prin tot felul de încercări, ştiind că încercarea credinţei voastre lucrează răbdare” (Iacov 1:2). Pe măsură ce fiecare priveşte înapoi la anul trecut,  fără îndoială vedem că au fost numeroase curse şi încercări pe calea noastră. Fără îndoială, asupra unora am obţinut victorii, mai uşor; altele probabil le-am cucerit cu o luptă severă; şi încă altele au fost probabil victorii parţiale – au fost înfrângeri parţiale, victorii parţiale pentru duşmanul nostru.

Ce ne dau aceste încercări? Care a fost semnificaţia lor? O semnificaţie, precum sugerează Apostolul, este lecţia răbdării. Ele ne-au dovedit că suntem încă în timpul de instruire, în timpul de probă;  – pentru a ne demonstra loialitatea noastră Domnului, şi vrednicia noastră, prin meritul Său, la o părtăşie în împărăţia Sa. Fără îndoială, că adesea cu toţii dorim ca încercările să fi trecut, şi să fim acceptaţi pentru un loc printre învingători; dar răbdarea şi credinţa şi încrederea trebuie să-şi facă lucrarea de purificare în inimile noatre, făcându-ne cu o dispoziţie bună, doritori şi ascultători faţă de Domnul. Să înainteze, deci, lucrul bun. Să ne bucurăm dacă încercările noastre ne-au adus lecţii de orice fel, care ne sunt folositoare, – care au urmărit să ne facă mai puternici în caracter, mai fermi pentru adevăr şi dreptate, mai conştienţi de slăbiciunile noastre, şi mai precauţi faţă de ele. Chiar şi luptele care au rezultat doar în victorii parţiale este posibil să fi fost în avantajul nostru. Cu siguranţă că este aşa, în proporţia în care ne-am luptat cu sârguinţă contra slăbiciunilor noastre sau contra asalturilor Adversarului. Chiar şi în punctele în care poate să fi avut eşecuri absolute, rezultatul poate fi o întărire a caracterului, o cristalizare a hotărârii din nou pentru un zel mai mare în această direcţie; şi o umilinţă a inimii înaintea Domnului în rugăciune, care ne-a cauzat să ne aducem aminte din nou de tronul harului, şi că acolo ne putem refugia în orice moment al încercării şi să găsim sprijinul de care avem nevoie.

Apostolul Pavel a totalizat bilanţul său, şi l-a balansat astfel: ,,Socotesc că suferinţele din vremea de acum nu sunt vrednice să fie comparate cu slava viitoare care are să fie descoperită în noi” – credincioşii (Rom. 8:18). În socoteala noastră, în bilanţul nostru, să socotim la fel şi lucrurile pe care le-am suferit, oricât ar fi mult sau puţin, suferinţe mari sau mici – indiferent pentru ce am suferit pentru cauza lui Christos, pentru cauza dreptăţii, pentru cauza adevărului, – să ne bucurăm în această privinţă, şi să dorim ca în anul viitor să fim cu atât mai credincioşi în toate aceste privinţe, ca să avem marele privilegiu de a suferi ceva mai mult pentru cauza lui Christos, pentru cauza Sa, şi pentru cauza fraţilor.

Pe măsură ce socotim bilanţul profitului şi pierderii pentru an, să fim mulţumitori că printre lipsurile de care toţi ne putem deplânge, nimeni dintre noi nu şi-a găsit nici una din relele menţionate de Apostol, şi anume, nimeni din noi n-a ,,socotit sângele legământului, prin care am fost sfinţiţi, ca un lucru nesfânt (obişnuit)”. Mulţumim lui Dumnezeu, că încă mai apreciem sângele preţios al lui Christos; încă mai apreciem faptul că suntem acceptaţi, nu în baza unui merit sau vrednicii a noastre proprii, ci în Cel care ne-a iubit şi care ne-a cumpărat cu sângele Său preţios. O! cât de mult ar trebui să mulţumim pentru această unică trăsătură a experienţei noastre, chiar dacă, privind înapoi, găsim că au fost îndoieli sau greşeli sau alunecări pe cale! Cât de mult putem mulţumi Domnului, că prin harul Său mai suntem încă ceea ce suntem, şi mai avem încă ocazia de persevera şi alerga cu zel reînoit şi răbdare cursa pusă înaintea noastră – privind la Isus ca exemplul nostru.

 

CUM NE APRECIAZĂ DOMNUL

 

În final, în socotelile noastre, să luăm curaj din declaraţia Domnului nostru, cum El ne socoteşte, şi să ne socotim şi noi la fel. Apostolul însuşi zice: ,,Îi mulţumesc Domnului nostru Isus Christos, care m-a împuternicit, pentru că m-a socotit credincios, punându-mă în serviciu” (1 Tim. 1:12). O, da, ce satisfacţie binecuvântată este pentru noi de a şti că în timp ce Domnul cunoaşte orice cuvânt şi faptă a noastră El are plăcerea de a ne socoti într-un mod diferit chiar şi de cuvintele şi faptele noastre – un mod mai buni! Cuvintele noastre nu întotdeauna reprezintă sentimentele depline ale inimilor noastre; conduita noastră nu se ridică la măsura standartului: după ce au fost spuse cuvintele şi după ce au fost realizate faptele – probabil în măsura cea mai bună a capacităţii noastre – ne dăm seama că ele sunt lipsite de slava lui Dumnezeu, şi că nu ating scopul idealurilor, dorinţelor şi eforturilor noastre. Cât de mângâietor este deci pentru noi, de a şti că lucrul nostru imperfect va fi apreciat de Dumnezeu prin Christos; că Domnul ne apreciază conform intenţiilor noastre, confrom voinţelor noastre. Lăudat să fie numele Său! Noi n-am avea nici o speranţă de a ne ridica la nici un standart de perfecţiune pe care El l-ar aproba, dacă n-ar fi aranjamentul Său îndurător prin care imperfecţiunile noastre sunt acoperite prin perfecţiunea şi sacrificiul Răscumpărătorului nostru, şi faptele noastre acceptate conform intenţiilor şi dorinţelor inimilor noastre.

Apostolul s-a bucurat că prin estimarea din partea Domnului conform intenţiilor, şi nu conform faptelor lui, el a fost socotit vrednic de o parte în slujbă. Să ne bucurăm şi noi la fel, şi să ne aducem aminte că cuvântul ,,slujbă” înseamnă serviciu, şi cuvântul ,,slujitor” înseamnă servitor. Să ne amintim că toţi cei din Preoţimea Împărătească, toţi cei din adevărata Biserică consacrată a lui Dumnezeu, sunt slujitori, servitori ai lui Dumnezeu şi unii altora. Domnul ne-a pus pe toţi în serviciu; şi este o slujbă, un serviciu de bunătate şi iubire faţă de Domnul, de a onora numele Său şi a proclama dreptatea Sa; şi un serviciu faţă de fraţi, deschizându-le ochii înţelegerii şi făcându-i în stare să aprecieze lungimile şi lărgimile  şi înălţimile şi adâncimile caracterului Domnului. O părtăşie în acest serviciu aparţine fiecărui, şi acesta este un privilegiu mare. Este o slujbă sau un serviciu care dacă este neglijat cu totul sau în proporţia în care este neglijat ne aduce o pierdere corespunzătoare în progresul spiritual şi al caracterului. Să socotim acest privilegiu ca o valoroasă avere, care s-o luăm cu noi în noul an, ca să fie folosită cu o grijă mai mare ca oricând înainte în serviciul Împăratului nostru.

Apostolul scriind Bisericii din Tesaloniceni (2 Tes. 1:5), spune: ,,Ca să fiţi socotiţi vrednici de împărăţia pentru care suferiţi”. O, da; Aceasta este doar estimarea Domnului. Noi în realitate nu suntem vrednici de Împărăţia lui Dumnezeu. Nici o fiinţă umană nu este vrednică; dar Domnul a intenţionat săsocotească pe credincioşii Săi ca vrednici. El va face aceasta prin meritul marelui Său sacrificiu ispăşitor care permite acceptarea voinţelor, intenţiilor noastre, în locul faptelor perfecte ale dreptăţii. Mulţumim lui Dumnezeu pentru această estimare generoasă! Aceasta să ne încurajeze şi să ne amintim declaraţia Apostolului că cei care astfel vor fi socotiţi de Domnul potriviţi pentru Împărăţie, vor fi acei care vor suferi ceva pentru ea. Să ne stăruim deci, să suferim, într-un mod rezonabil şi raţional, conform Cuvântului şi planului divin, pentru cauza Împărăţiei.

Nu trebuie să căutăm să suferim într-un mod nechibzuit, făcând lucruri nechibzuite. Nu avem nici un exemplu de acest fel nici la Domnul nostru, nici la apostolii Săi. Nu este necesar să suferim anume martiraj sau persecuţii fizice. Posibil cercul suferinţelor noastre poate fi lezarea sentimentelor  noastre, când: ,,Cei care lucrează nelegiuirea…îşi ascut limba ca o sabie, şi îşi aruncă vorbele lor amare ca nişte săgeţi, ca să tragă în ascuns asupra celui nevinovat” (Ps. 64:3). Probabil suferinţele noastre, vor fi chiar mai puţin decât atât, precum explică Apostolul în (Ev. 10:33-35): ,,Pe de o parte eraţi puşi ca privelişte, prin reproşuri şi necazuri, şi pe de altă parte v-aţi făcut părtaşi cu aceia care erau astfel trataţi”. Să ne hotărâm să ducem cu noi această bună avere în noul an, bucurându-ne că am fost astfel privilegiaţi până acum să suferim puţin pentru cauza Domnului şi pentru cauza adevărului, şi în părtăşie cu fraţii; fiind atenţi la cuvintele Apostolului: ,,Nu vă părăsiţi încrederea voastră, pe care o aşteaptă o mare răsplată”. Dumnezeu vrea ca să ne încredem în El conform promisiunilor Sale, şi El va răsplăti o astfel de credinţă.

Încheiem acest îndemn la o socotire spirituală, atrăgându-vă atenţia la cuvintele Apostolului: ,,Ne rugăm întotdeauna pentru voi – ca Dumnezeu să vă socoată vrednici de această chemare şi să împlinească toată buna plăcere a bunătăţii Sale, şi lucrarea credinţei cu putere” (2 Tes. 1:11). Aceasta este rugăciunea noastră pentru voi, preaiubiţi în Domnul; şi credem că aceasta este rugăciunea voastră pentru noi. Ce altceva putem cere mai mult decât ca Domnul să ne socoată vrednici de marea Sa chemare înaltă a acestui veac Evanghelic – la comoştenire cu Fiul Său în Împărăţie? Avem asigurarea Lui cu privire la termenii conform cărora ne va socoti vrednici. Ne dăm seama că termenii sunt cu adevărat foarte rezonabili, şi că ceea ce sacrificăm în conformitate cu aceşti termeni în realitate este o pierdere şi gunoi pentru noi, atâta timp cât rămânem plini de un zel potrivit pentru Domnul şi pentru cauza Sa. Şi acum să notăm cuvintele Apostolului, că aceste lucruri bune la care ne-a chemat Tatăl nostru din cer să le primim – ca să ne dovedească vrednici de a fi primiţi conform terminilor Săi îndurători – nu sunt lucrurile pe care ni le oferă cu gelozie, ci lucrurile pe care El are plăcerea de a ni le transmite. A fost un timp, probabil la fiecare din noi, când sub interpretări greşite ale Cuvântului Domnului, am presupus că Tatăl nostru ceresc în mod rece şi neândurător, a preferat să nu deie multe binecuvântări, şi că le va da doar la puţini, şi acestor într-un mod gelos, deoarece a fost îndemnat la aceasta de către Isus; şi că pentru marea majoritate El a determinat, dinainte, că ei vor fi daţi în mâinile demonilor pentru o eternitate de tortură. Mulţumim lui Dumnezeu pentru o mai clară deschidere a ochilor înţelegerii, prin care acum Îl putem cunoaşte ca Tatăl nostru, şi putem aprecia în oarecare măsură planul Său minunat!

Şi cu privire la părtăşia noastră, să stabilim în inimile noastre că aceste lucruri îndurătoare la care am fost chemaţi sunt ,,toată buna plăcere a bunăvoinţei Sale”. Să începem noul an cu bun curaj, amintindu-ne că dacă Dumnezeu ne-a iubit în timp ce eram încă păcătoşi, străini, cu atât mai mult El ne iubeşte acum de când am venit în relaţie cu El prin Isus Christos Domnul nostru; –  de când căutăm a umbla nu după carne, ci după spirit; de când căutăm să fim copii ai Fiului Său iubit: de când am fost concepuţi prin spiritul Său Sfânt. Cu adevărat, credinţa poate exclama cu încredere: ,,Toate lucrurile sunt ale noastre, căci noi suntem ai lui Christos şi Christos este a lui Dumnezeu!”.