Vie Impărăţia Ta – Studiul X
MĂRTURIA COROBORATIVĂ A MARTORULUI ŞI PROFETULUI DE PIATRĂ AL LUI DUMNEZEU – MAREA PIRAMIDĂ DIN EGIPT
PREFAŢĂ LA STUDIUL X
Un comentariu favorabil asupra acestui capitol, pe când era în manuscris, de sub condeiul stimatului profesor C. Piazzi Smyth, F.R.S.E., F.R.A.S., fost astronom regal al Scoţiei
Fratele William M. Wright, aflând că a fost scris acest capitol despre Marea Piramidă, a cerut să-l citească înainte de a se tipări, deoarece el avea deja o cunoştinţă considerabilă despre Piramidă. Am acceptat cu bucurie, asigurându-l de dorinţa noastră de a avea toată critica posibilă. După ce a citit manuscrisul, fratele Wright a ajuns la concluzia că întrucât noi doream critică, cu cât poziţia criticului era mai înaltă cu atât era mai bine. În consecinţă a făcut o copie dactilografiată a manuscrisului şi cu permisiunea noastră a trimis-o profesorului C. Piazzi Smyth, căruia i se atribuie în general mai mare cunoştinţă despre construcţia şi măsurătorile Marii Piramide decât oricărui alt om din lume, cerându-i să examineze cu grijă manuscrisul şi să noteze pe el orice critică ar putea el avea în interesul adevărului. Răspunsul profesorului la acea scrisoare împreună cu copia manuscrisului care-i fusese trimisă, având pe ea remarcile lui critice, i-au fost trimise autorului. Am mulţumit fratelui Wright şi profesorului Smyth pentru bunăvoinţa lor şi am făcut corecţiile indicate, doar trei în total, care însă am avut plăcerea să constatăm că nu erau de importanţă specială. Numai una dintre critici era cu privire la măsurători şi ea arăta o diferenţă de numai un ţol, pe care am corectat-o bucuros.
Gândind că poate fi interesantă pentru cititorii noştri, o redăm în continuare:
((312))
Scrisoarea profesorului C. Piazzi Smyth
Clova, Ripon, Anglia, 21 decembrie 1890
Către d-nul Wm.Wright
Dragă domnule: Citirea manuscrisului prietenului d-voastră C. T. Russell din Allegheny, Pa., a durat mai mult decât mi-aş fi dorit, dar acum am terminat o examinare destul de atentă a ei, cuvânt cu cuvânt. Şi aceasta a fost cel mai puţin ce puteam face, când d-voastră v-aţi dat osteneala să-l trimiteţi cu atâta grijă între coperţi de carton ca pachet recomandat, cu fiecare pagină netedă şi scrisă la maşină, nu cu mâna.
La început am găsit doar greşeli de dactilografiere, dar pe măsură ce am înaintat în pagini, puterea, înţelegerea şi originalitatea autorului ieşeau la iveală magnific; şi nu puţine au fost fragmentele pe care aş fi fost bucuros să le copiez ca citate, cu nume, în următoarea ediţie posibilă a propriei mele cărţi despre Piramidă. Dar desigur n-am făcut nimic de felul acesta, şi voi aştepta cu deplină răbdare şi în cea mai mulţumită stare a minţii până când autorul Studiilor în Scripturi îşi va alege timpul pentru publicare. Aşa că acum remarc doar că el este bun şi nou în multe din cele pe care le spune asupra cronologiei diferitelor părţi ale Piramidei, în special asupra Primului Pasaj Ascendent şi a Dopului de Granit; asupra Marii Galerii, ilustrând viaţa Domnului; asupra paralelismului dintre Camera Regelui cu granitul ei, şi Tabernacol cu aurul lui; şi în general asupra confirmărilor sau armoniilor strânse dintre Scriptură şi Marea Piramidă, care sunt bine comentate.
Între timp, se pare că vă sunt îndatorat pentru cadoul amabil pe care mi l-aţi făcut cu mult timp în urmă, constând în primele două volume ale Studiilor în Scripturi. La timpul acela n-am mers mai departe de prima jumătate a primului volum, găsind subiectul, după cum am gândit, nu atât de nou pe cât mă aşteptasem. Dar după ce am profitat, aşa cum sper, atât de mult de o citire completă a acestui capitol avansat despre Piramidă din volumul al treilea, trebuie să reiau primele două volume de la capăt.
Coletul va fi restituit între coperţile lui, recomandat. Rămân, cu multe mulţumiri,
al dumneavoastră cu respect, C. Piazzi Smyth
((313))
STUDIUL X
MĂRTURIA MARTORULUI ŞI PROFETULUI DE PIATRĂ AL LUI DUMNEZEU, MAREA PIRAMIDĂ DIN EGIPT
Descrierea generală a marii piramide — De ce este de interes special pentru creştini — Marea Piramidă, un mare depozit de Adevăr — Ştiinţific, istoric şi profetic — Aluziile Bibliei la ea — De ce, când şi de cine a fost construită — Importanţa amplasării ei — Lecţiile ei ştiinţifice — Mărturia ei în legătură cu planul de mântuire — Planul Veacurilor — Indicarea morţii şi învierii lui Cristos — Mersul în jos al lumii, care se sfârşeşte într-un mare timp de necaz — Natura necazului — Mişcarea Marii Reforme marcată — Lungimea Veacului Iudeu indicată — „Chemarea de sus” a Bisericii Evanghelice arătată — Cursul consacrării Bisericii — Sfârşitul chemării de sus marcat — Data Venirii a Doua a lui Cristos — Cum sunt indicate binecuvântările restabilirii pentru lume — Cursul lumii în timpul Veacului Milenar — Sfârşitul lui — Contrastul între cele două stări, umană şi spirituală, aşa cum este indicat în piramidă — Piramida respinge ateismul, necredinţa şi toate teoriile evoluţiei, şi confirmă atât planul din Biblie cât şi timpurile şi perioadele lui
„În vremea aceea va fi un altar pentru Domnul în ţara Egiptului şi la hotar va fi un stâlp de aducere aminte pentru Domnul. Acesta va fi pentru Domnul oştirilor un semn şi o mărturie în ţara Egiptului.” Isa. 19:19, 20.
ANTICII relatau despre şapte minuni ale lumii şi chiar în capul listei numeau Marea Piramidă de la Gizeh. Ea este situată în Egipt, nu departe de oraşul actual Cairo. Nici o altă clădire din lume n-o egalează ca mărime. Unul dintre oamenii importanţi în domeniul granitului din această ţară, care a examinat personal Marea Piramidă, spune: „În ((314)) Piramidă sunt blocuri de piatră care cântăresc de trei sau de patru ori cât unul dintre obeliscuri. Am văzut o piatră a cărei greutate estimată era de 880 de tone. Sunt în ea pietre de treizeci de picioare î9,14 mş lungime care se îmbină atât de strâns încât poţi trece lama unui cuţit pe suprafaţă fără să descoperi spaţiul dintre ele. Acestea nu sunt zidite cu mortar. Nu există acum utilaje atât de perfecte care să facă două suprafeţe de treizeci de picioare lungime să se îmbine aşa cum se îmbină aceste minunate pietre din Marea Piramidă”. Ea acoperă o suprafaţă de circa treisprezece acri
Văzută din oricare punct de vedere am vrea, Marea Piramidă este cu siguranţă cea mai remarcabilă clădire din lume; dar în lumina unei investigaţii care s-a desfăşurat în ultimii treizeci şi doi de ani, ea dobândeşte un nou interes pentru fiecare creştin avansat în studiul Cuvântului lui Dumnezeu; căci ea pare să înveţe într-un fel remarcabil, în armonie cu toţi profeţii, o schiţă a planului lui Dumnezeu, trecut, prezent şi viitor.
Ar trebui reţinut că în afară de Marea Piramidă la care se face referire aici, sunt şi altele, unele de piatră altele de cărămidă; dar toate sunt numai încercări de a o copia şi îi sunt inferioare din toate punctele de vedere — în mărime, în precizie şi în aranjamentul interior. Şi de asemenea, s-a demonstrat că, spre deosebire de Marea Piramidă, ele nu conţin aspecte simbolice, ci evident au fost plănuite şi folosite ca morminte pentru familiile regale ale Egiptului.
Marea Piramidă însă se dovedeşte a fi un depozit de adevăr important — ştiinţific, istoric şi profetic — şi mărturia ei se ((315)) găseşte a fi în acord perfect cu Biblia, exprimând caracteristicile proeminente ale adevărurilor ei în simboluri frumoase şi potrivite. Ea nu este nicidecum o adăugire la revelaţia scrisă: acea revelaţie este completă şi perfectă şi nu necesită nici o adăugire. Dar ea este o puternică mărturie care confirmă planul lui Dumnezeu; şi puţini cercetători o pot examina cu atenţie, remarcând armonia mărturiei ei cu cea a Cuvântului scris, fără să aibă impresia că construcţia ei a fost plănuită şi dirijată de aceeaşi înţelepciune divină, şi că este stâlpul de mărturie la care profetul face referire în citatul de mai sus.
Dacă a fost construită sub îndrumarea lui Dumnezeu ca să fie unul dintre martorii Lui pentru oameni, am putea în mod raţional aştepta ceva aluzie la ea în Cuvântul scris al lui Dumnezeu. Şi totuşi, deoarece în mod evident a fost parte din scopul lui Dumnezeu să ţină secret până la Timpul Sfârşitului aspecte ale planului despre care ea dă mărturie, ar trebui să ne aşteptăm ca orice referire la ea în Scripturi să fie, aşa cum este, cumva ascunsă — să fie recunoscută numai când este timpul să fie înţeleasă.
Aşa cum s-a citat mai sus, Isaia vorbeşte despre un altar şi un stâlp în ţara Egiptului care „va fi pentru Domnul oştirilor un semn şi o mărturie în ţara Egiptului”. Şi contextul arată că va fi o mărturie în ziua când marele Mântuitor şi Eliberator va veni să sfărâme lanţurile opresiunii şi să pună în libertate pe captivii Păcatului — lucruri despre care Domnul nostru a predicat la prima venire a Sa (Luca 4:18). Sfera acestei profeţii nu este decât neclar văzută însă, până când Egiptul este recunoscut ca simbol sau tip al omenirii, plină de filosofii goale care numai întunecă înţelegerea, dar este ignorantă în privinţa luminii adevărate. După cum Israelul a simbolizat lumea care va fi eliberată din sclavia Păcatului de către marele antitip al lui Moise, şi a cărui jertfă pentru păcat a fost dată de antitipul lui Aaron, tot aşa Egiptul reprezintă imperiul Păcatului, stăpânirea morţii (Evr. 2:14), care de atâta timp îi ţine în ((316)) lanţurile sclaviei pe mulţi care vor fi bucuroşi să meargă să-L slujească pe Domnul sub conducerea unuia ca Moise, dar mai mare decât el. Fapt. 3:22, 23.
În multe pasaje din Scriptură este indicat caracterul simbolic al Egiptului; de exemplu Osea 11:1 şi Matei 2:13-15. Aici, pe lângă faptul că Domnul nostru ca prunc a fost pentru o vreme în realitate în Egipt şi Israelul de asemenea a fost pentru o vreme în Egipt, există în mod evident şi o semnificaţie tipică. Fiul lui Dumnezeu a fost în lume un timp pentru cei pe care a venit să-i răscumpere şi să-i elibereze; dar El a fost chemat afară din ea — din Egipt — la natura mai înaltă, divină. La fel cei care sunt chemaţi să fie fraţii Săi şi comoştenitori cu El, „mădularele trupului Său”, Israelul adevărat al lui Dumnezeu, sunt chemaţi din Egipt; şi Învăţătorul mărturiseşte: „Ei nu sunt din lume, după cum nici Eu nu sunt din lume”.
Isaia (31:1, 3), referindu-se la marele necaz acum iminent, spune: „Vai de cei care se coboară în Egipt [în lume] după ajutor [după idei şi planuri omeneşti şi după sfat cum ar trebui să acţioneze în criza acestei zile mari], care depind de cai [care se străduiesc încă să-şi menţină ideile doctrinare vechi, false] şi se încred în mulţimea carelor [organizaţiilor omeneşti] şi în puterea călăreţilor [a marilor lideri ai doctrinelor false], dar nu privesc spre Sfântul lui Israel şi nu caută pe Domnul [pentru că siguranţa şi victoria în această zi de necaz nu va fi cu mulţimea]! … Căci egiptenii sunt oameni, nu Dumnezeu, şi caii lor sunt carne, nu duh. Doar mâna [puterea Sa — puterea adevărului şi alte agenţii — aşa cum o va face curând] să-Şi întindă Domnul, şi ocrotitorul se va clătina, iar cel ocrotit [de puterile Egiptului — ideile lumii] va cădea şi vor pieri cu toţii”.
După ce toate planurile şi proiectele omeneşti vor fi dat greş şi când oamenii îşi vor fi aflat propria lor păcătoşenie şi neajutorare, ei vor începe să strige către Domnul după ((317)) ajutor. Atunci Iehova Se va arăta ca mare Mântuitor; şi El a pregătit deja Marea Piramidă ca parte a mijlocului Său de convingere a lumii privind înţelepciunea Sa, preştiinţa Sa şi harul Său. „Acesta va fi pentru Domnul oştirilor un semn şi o mărturie [o mărturie pentru preştiinţa Sa şi pentru îndurătorul Său plan de mântuire, cum vom vedea îndată] în ţara Egiptului. Ei [egiptenii — sărmana lume, în timpul marelui timp de necaz care vine] vor striga către Domnul din cauza asupritorilor şi El le va trimite un mântuitor şi un apărător, care să-i salveze. Atunci Domnul Se va descoperi egiptenilor [lumii] şi egiptenii vor cunoaşte pe Domnul în ziua aceea [în Ziua Milenară — la sfârşitul timpului de necaz]. Vor aduce jertfe şi daruri de mâncare, vor face jurăminte Domnului şi le vor împlini. Astfel, Domnul va lovi pe egipteni [lumea — în marele timp de necaz chiar aproape], îi va lovi, dar îi va vindeca. Ei se vor întoarce la Domnul, care-i va asculta şi-i va vindeca.” Isa. 19:19-22.
În timp ce dovada suplimentară, întăritoare, dată de Marea Piramidă la Cuvântul scris al lui Dumnezeu va fi o nouă cauză de bucurie pentru sfinţi, este evident că mărturia ei este intenţionată mai cu seamă pentru omenire în timpul Veacului Milenar. Mărturia acestui martor special şi remarcabil va da omenirii o nouă bază pentru credinţă, iubire şi zel, când la timpul cuvenit inimile oamenilor vor fi pregătite pentru adevăr. Este remarcabil de asemenea că (precum Planul Veacurilor din Cuvântul scris) acest „Martor” de piatră a păstrat tăcerea până acum, când mărturia lui va fi în scurt timp dată (Egiptului) lumii. Dar sfinţii, prietenii lui Dumnezeu de care El nu va ascunde nimic, au privilegiul să audă acum mărturia acestui martor, înainte ca mintea lumească să fie gata să-i aprecieze mărturiile. Numai când cineva este gata să-L asculte pe Domnul poate să aprecieze mărturia Lui.
((318))
Ieremia (32:20), când vorbeşte despre marile fapte ale lui Dumnezeu, declară că El a „făcut semne şi minuni până în ziua de azi, în ţara Egiptului”. Dumnezeu a arătat semne şi minuni în Egipt când El l-a scos pe Israel în triumf; dar de asemenea El a „făcut semne şi minuni” care rămân chiar „până în ziua [noastră] de azi”. Noi credem că Marea Piramidă este principalul dintre aceste semne şi minuni; ea începe acum să le vorbească oamenilor de ştiinţă în propriul lor limbaj şi prin ei tuturor oamenilor.
Întrebările şi declaraţiile Domnului către Iov (38:3-7) cu privire la Pământ îşi găsesc o remarcabilă ilustrare în Marea Piramidă, despre care se crede că reprezintă, prin ea însăşi şi prin măsurătorile ei, Pământul şi planul lui Dumnezeu referitor la el. Ilustraţia folosită este cea a unei clădiri, şi credem că ea se potriveşte numai unei construcţii în formă de piramidă. Limbajul, deşi se aplică în primul rând la Pământ, este alcătuit să se potrivească ilustraţiei date în Marea Piramidă. Mai întâi se remarcă pregătirea temeliei, stânca pe care este construită Marea Piramidă. Apoi aranjamentul dimensiunilor ei, o caracteristică foarte proeminent arătată în Marea Piramidă, care abundă în măsurători semnificative. „Cine a întins frânghia de măsurat peste el?” Perfecţiunea formei Marii Piramide şi exactitatea ei în toate privinţele atestă că zidirea ei a fost ghidată de un arhitect maestru. „Pe ce sunt sprijinite temeliile lui?” Marea Piramidă are patru pietre la colţuri fixate în stâncă solidă. „Sau cine i-a pus piatra din capul unghiului?” O piramidă are cinci pietre din capul unghiului, dar aici referirea este la o piatră din capul unghiului deosebită — piatra din vârf. La cele patru pietre de temelie fixate în stâncă s-a făcut referire deja, iar cea care rămâne este piatra din capul unghiului de la vârf. Aceasta este piatra cea mai remarcabilă din construcţie — ea însăşi o piramidă perfectă, liniile întregii construcţii se conformează ei. De aceea întrebarea cu privire la ea este semnificativă şi atrage atenţia asupra potrivirii ei ((319)) deosebite şi asupra înţelepciunii şi iscusinţei care a pregătit-o şi a pus-o ca piatră din vârf.
Făcându-se referire la această construcţie în repetate rânduri în Scripturi, nu ne putem îndoi că, dacă va fi întrebat, acest „Martor” al Domnului din ţara Egiptului va da o astfel de mărturie care va onora pe Iehova şi va corespunde pe deplin Cuvântului scris al Său. Prezentăm astfel acest „Martor” pentru că inspiraţia mărturiei lui va fi fără îndoială la fel de mult contestată ca şi cea a Scripturilor de către prinţul întunericului, dumnezeul acestei lumi, şi de către cei pe care el îi orbeşte faţă de adevăr.
De ce, când şi de către cine a fost construită Marea Piramidă?
Această chestiune a fost mult discutată în ultimii ani, atât din punct de vedere ştiinţific, cât şi scriptural. Mii de ani na fost descoperit nici un răspuns satisfăcător la ea. Vechea teorie că ea a fost construită pentru a fi un cavou sau mormânt pentru un rege egiptean nu este vrednică de crezare; căci, aşa cum vom vedea, s-a cerut mai mult decât înţelepciunea zilelor noastre, ca să nu mai spunem nimic de cea a Egiptului de acum patru mii de ani, ca să se proiecteze o asemenea construcţie. Pe lângă aceasta, ea nu conţine nimic de genul unui sicriu, a unei mumii sau a unei inscripţii. Numai când am ajuns timpul numit în profeţia lui Daniel „timpul sfârşitului”, când cunoştinţa trebuia să crească şi când cei înţelepţi trebuiau să înţeleagă planul lui Dumnezeu (Dan. 12:4, 9, 10), secretele Marii Piramide au început să fie înţelese şi întrebările noastre au început să aibă un răspuns raţional.
Prima lucrare de importanţă în acest subiect, care dovedeşte că Marea Piramidă posedă aspecte ştiinţifice, a fost a domnului John Taylor din Anglia, în 1859 d. Cr., iar de atunci multe minţi capabile s-au preocupat de studierea ((320)) mai departe a mărturiei acestui minunat „Martor”, în special de când profesorul Piazzi Smyth, astronom regal al Scoţiei, a vizitat-o, a făcut un studiu timp de mai multe luni asupra particularităţilor ei şi a dat lumii faptele remarcabile privind construcţia şi măsurătorile ei, precum şi concluziile lui asupra lor. Acestei lucrări erudite şi ştiinţifice „Our inheritance in the Great Pyramid” („Moştenirea noastră în Marea Piramidă”) îi suntem în special îndatoraţi pentru datele de care ne-am folosit în acest capitol. Ilustraţiile noastre sunt copii ale câtorva din cele douăzeci şi cinci de planşe cu care este împodobită ultima ediţie a acelei lucrări.
La câţiva ani după întoarcerea profesorului Smyth, s-a făcut sugestia că Marea Piramidă este „Martorul” lui Iehova şi că ea este un martor la fel de important pentru adevărul divin cât şi pentru ştiinţa naturală. Acesta a fost un gând nou atât pentru profesorul Smyth cât şi pentru alţii. Sugestia a venit din partea unui tânăr scoţian, Robert Menzies, care, studiind învăţăturile ştiinţifice ale Marii Piramide, a descoperit că în ea coexistă învăţături profetice şi cronologice.
Curând a devenit evident că scopul construirii ei a fost să dea o mărturie a planului divin de mântuire, şi în egală măsură mărturia înţelepciunii divine privind adevăruri astronomice, cronologice, geometrice şi alte adevăruri importante. Totuşi, nedesluşind sfera şi desăvârşirea planului de mântuire descoperit în Scripturi, aceşti domni n-au reuşit până acum să observe cele mai uimitoare şi mai frumoase trăsături ale mărturiei Marii Piramide în acestă direcţie, pe care noi acum o găsim a fi o foarte deplină şi completă confirmare a planului veacurilor şi a timpurilor şi perioadelor asociate cu el, aşa cum sunt învăţate în Scripturi şi prezentate în acest volum şi în volumele precedente ale seriei de Studii în Scripturi. Şi, mai mult, noi vedem că acest depozit de cunoştinţă, asemenea celei mai mari părţi a depozitului biblic, a fost ţinut pecetluit în mod intenţionat până când mărturia lui va fi necesară şi apreciată. Implică ((321)) aceasta că marele ei Arhitect a ştiut că va veni un timp când mărturia ei va fi necesară? Cu alte cuvinte, că va veni o vreme când Cuvântul scris al lui Dumnezeu nu va fi apreciat şi chiar existenţa lui va fi pusă sub semnul întrebării; când filosofia umană, sub numele de ştiinţă, va fi lăudată şi fiecare afirmaţie va fi supusă testelor ei? A decis Dumnezeu să Se dovedească pe Sine şi înţelepciunea Sa chiar prin aceste teste? Aşa ar părea. Această construcţie va face totuşi de ruşine înţelepciunea celor înţelepţi, ca un „Martor” pentru Domnul oştirilor —„În ziua aceea” — care a început deja.
Profesorul Smyth a tras concluzia că Marea Piramidă a fost construită în anul 2170 î. Cr., ajungând la această concluzie în primul rând prin observaţii astronomice. Dânduşi seama că unghiurile pasajului ascendent corespund cu un telescop şi că „Pasajul de Intrare” corespunde cu „indicatorul” unui astronom, el s-a apucat să cerceteze către care stea anume putea el să indice cândva în trecut. Calculele au arătat că o stea, a Draconis, steauadragon, ocupase în ceruri o poziţie care privea direct în jos la intrare, la miezul nopţii echinocţiului de toamnă, în 2170 î. Cr. Apoi, considerându-se astronom la acea dată, cu indicatorul său fixat pe a Draconis, şi considerând pasajele ascendente ca şi cum ar fi un telescop, cu care ele seamănă mult, el a calculat ce constelaţie sau stea importantă ar fi fost în faţa telescopului său astfel fixat la data anumită arătată de indicatorul său, şi a găsit că trebuie să fi fost Pleiadele. O asemenea coincidenţă minunată l-a convins că data construirii Marii Piramide a fost indicată în acest fel; căci a Draconis este un simbol al păcatului şi al lui Satan, la fel cum Pleiadele sunt un simbol al lui Dumnezeu şi centrul universului. Marea Piramidă indică astfel că Arhitectul ei ştia despre larga răspândire a răului şi despre dominarea lui asupra cursului în jos al omenirii, şi indică de asemenea ce se află dincolo de orice vedere umană — că singura speranţă pentru rasă este în Iehova.
((322))
Această concluzie a profesorului Smyth, privind data construirii Marii Piramide, a fost din plin confirmată ulterior de anumite măsurători prin care Marea Piramidă îşi indică singură data construirii. Înţelegerea faptului că Marea Piramidă arată o înţelepciune a proiectului pe care egiptenii n-ar fi putut s-o aibă — o înţelepciune divină care trebuie să fi fost realizată sub supravegherea vreunui slujitor inspirat al lui Dumnezeu — a condus la presupunerea că Melhisedec a fost constructorul ei. El a fost „împăratul Salemului [adică împăratul păcii], preot al Dumnezeului Prea Înalt”, şi ca persoană şi tip a ocupat o poziţie atât de înaltă încât a fost un binecuvântător al lui Avraam, care de asemenea i-a plătit zeciuieli. Puţine lucruri putem cunoaşte despre aceasta, decât că Melhisedec a fost un rege mare şi paşnic şi că a trăit cam pe timpul acela şi nu departe de locul Marii Piramide.
S-a presupus că Melhisedec, deşi nu era egiptean, a folosit forţă de muncă egipteană pentru construirea Marii Piramide. Şi în oarecare măsură tradiţiile Egiptului sprijină o asemenea teorie. Ele descoperă faptul că Egiptul a suferit o invazie deosebită cam pe timpul acela din partea unui popor pe care tradiţia îl numeşte doar hyksos (adică Regi păstori sau Regi paşnici). Aceşti invadatori se pare că n-au încercat să tulbure guvernarea generală a Egiptului, şi, după ce au stat o vreme cu un scop nerecunoscut de tradiţie, au părăsit Egiptul la fel de paşnic cum au venit. Se presupune că aceşti hyksos sau Regi paşnici îl includeau şi pe Melhisedec şi se crede că ei au fost constructorii Marii Piramide — altarul şi „Martorul” lui Dumnezeu în ţara Egiptului.
Manetho, un preot şi scrib egiptean, este citat de Iosefus şi de alţii că a spus: „Am avut cândva un rege care se numea Timaus. Pe vremea aceea s-a întâmplat, nu ştiu cum, că divinitatea a fost nemulţumită de noi; şi atunci au venit din Răsărit, într-un fel ciudat, oameni de rasă umilă [nu erau războinici], hyksos, care au avut curajul să invadeze ţara noastră şi au supus-o cu uşurinţă prin puterea lor, fără luptă. Şi când i-au avut în mâinile lor pe conducătorii noştri, au demolat templele zeilor”.
((323))
((324)) (325))
Amplasarea ei specială
Marea Piramidă este situată pe un platou stâncos mai ridicat, dominând fluviul Nil, nu departe de oraşul Cairo, în Egipt. Un lucru remarcabil în legătură cu amplasarea ei este că delta Nilului formează o linie de coastă maritimă care are forma unui adevărat sfert de cerc, cu Marea Piramidă marcând unghiul interior.
Relaţia Marii Piramide cu coasta a fost descoperită de domnul Henry Mitchell, hidrolog şef al Controlului de Coastă al Statelor Unite, care a vizitat Egiptul în 1868 ca să raporteze înaintarea Canalului Suez. Observaţia sa privind regularitatea curburii de-a lungul întregii coaste de nord a Egiptului l-a făcut să tragă concluzia că era indicat un punct central de origine fizică. Căutând acest mare centru, el l-a găsit marcat de Marea Piramidă, care l-a făcut să exclame: „Acest monument stă într-o poziţie fizică mai importantă decât orice altă clădire ridicată de om”.
O linie trasă de la pasajul de intrare direct spre nord ar trece prin punctul cel mai nordic al coastei Egiptului; şi linii trase în continuarea diagonalelor nord-estică şi nord-vestică ale construcţiei, ar cuprinde ambele laturi ale deltei, incluzând astfel ţara în formă de evantai a Egiptului de Jos. (Vezi ilustraţia, pagina 323.) Construită la marginea cea mai de nord a platoului stâncos Gizeh şi privind peste acest sector sau ţară în formă de evantai deschis a Egiptului de Jos, se poate spune într-adevăr că este chiar la hotarul, precum şi în centrul ei convenţional, aşa cum este descrisă de profetul Isaia: „În vremea aceea va fi un altar pentru Domnul în ţara Egiptului şi la hotar va fi un stâlp [piramidă] de aducere aminte pentru Domnul. Acesta va fi pentru Domnul oştirilor ((326)) un semn şi o mărturie în ţara Egiptului”. Un alt fapt vrednic de luat în seamă este că Marea Piramidă este situată în centrul geografic al suprafeţei uscatului lumii — incluzând America de Nord şi de Sud, necunoscute timp de secole după amplasarea şi construirea Marii Piramide.
Lecţiile ei ştiinţifice
Marea Piramidă ne vorbeşte, nu prin hieroglife, nici prin desene, ci numai prin amplasarea, construcţia şi măsurătorile sale. Singurele semne sau figuri originale găsite au fost în „Camerele din Construcţie” deasupra „Camerei Regelui”; absolut nici unul din acestea nu se află în pasajele şi camerele propriu-zise ale Piramidei. Omitem lecţiile ştiinţifice ale Marii Piramide pentru economie de spaţiu, pentru că nici unul dintr-o sută de cititori obişnuiţi nu ar înţelege termenii ştiinţifici, aşa încât să aprecieze demonstraţiile, şi în special pentru că ele n-ar fi parte din evanghelie, pe care noi avem misiunea să o prezentăm. Este suficient deci numai să sugerăm felul în care ea îl învaţă pe omul de ştiinţă. De exemplu, s-a găsit că suma bazei celor patru feţe la nivelul „temeliilor” are atâţia coţi piramidali câte zile sunt în patru ani, până la fracţiune — incluzând fracţiunea anului bisect. Măsurătorile în diagonală la bază, de la nord-est la sud-vest şi de la nord-vest la sud-est, însumate, dau atâţia ţoli câţi ani sunt în ciclul precesional. Astronomii au conchis deja că acest ciclu este de 25.827 de ani şi Marea Piramidă confirmă concluzia lor. Distanţa până la Soare, se susţine, este indicată, prin înălţimea şi unghiul Marii Piramide, a fi de 91.840.270 de mile [146.944.432 km], care corespunde aproape exact cu ultimele cifre la care au ajuns astronomii. Până de curând astronomii calculaseră că această distanţă este între nouăzeci şi nouăzeci şi şase de milioane de mile [144-156.600.000 km], ultimul lor calcul şi concluzie fiind nouăzeci şi două de milioane [147.200.000 km]. Marea Piramidă are de ((327)) asemenea propriul ei fel de a indica cel mai corect standard al tuturor greutăţilor şi măsurilor, bazat pe mărimea şi greutatea Pământului, pe care se spune de asemenea că le indică.
Comentând asupra mărturiei ştiinţifice şi a amplasării acestui maiestuos „Martor”, reverendul Joseph Seiss, doctor în teologie, sugerează:
„Este un gând încă şi mai măreţ întruchipat în această construcţie minunată. Din cele cinci puncte ale ei este unul de importanţă specială, în care se termină toate laturile şi liniile ei exterioare. Este colţul din vârf, care îşi înalţă demnul său deget arătător către Soare la amiază, şi prin distanţa lui de la bază indică distanţa medie de la Pământ la acel Soare. Şi dacă ne întoarcem la data pe care o dă Piramida în sine şi căutăm spre ce indica acel deget la miezul nopţii, găsim un indiciu mult mai sublim. Ştiinţa a descoperit în sfârşit că Soarele nu este un centru mort, cu planete învârtindu-se în jurul lui, iar el însuşi staţionar. Acum este recunoscut că şi Soarele este în mişcare, ducând cu el splendida lui suită de comete, planete, sateliţii lui şi ai lor, în jurul unui alt centru încă mult mai mare. Astronomii nu sunt încă întru totul de acord ce şi unde este acel centru. Unii însă cred că au găsit că direcţia lui este Pleiadele şi în special Alcyone, steaua centrală dintre renumitele Pleiade. Onoarea de a fi făcut această descoperire îi revine distinsului astronom german, profesorul J. H. Maedler. Alcyone deci, după câte a putut ştiinţa să-şi dea seama, ar părea să fie „scaunul de domnie al miazănoaptei” în care întregul sistem al gravitaţiei îşi are sediul central şi din care Atotputernicul Îşi guvernează Universul. Şi aici se află minunatul fapt corespondent, că la data construirii Marii Piramide, la miezul nopţii echinocţiului de toamnă şi ca atare la adevăratul început de an,* aşa cum este încă păstrat în tradiţiile multor ((328)) naţiuni, Pleiadele erau distribuite deasupra meridianului acestei Piramide, cu Alcyone (h Tauri) exact pe această linie. Aici deci este o indicare a celei mai înalte şi mai sublime trăsături la care biata ştiinţă umană este în stare doar să facă aluzie, şi care ar părea să dea un înţeles nebănuit şi puternic acelei conversaţii a lui Dumnezeu cu Iov, când El l-a întrebat: «Poţi tu să înnozi legăturile Pleiadei?»”
*Începutul anului iudaic, inaugurat cu Ziua Ispăşirii, este arătat în Studii în Scripturi, Vol. II.
Mărturia ei în legătură cu planul de răscumpărare
Deşi fiecare trăsătură a învăţăturii Marii Piramide este importantă şi de interes, cel mai mare interes al nostru se centrează în tăcutul dar elocventul ei simbolism al planului lui Dumnezeu — Planul Veacurilor. Ar fi însă imposibil să înţelegem planul lui Dumnezeu aşa cum este ilustrat de ea, dacă n-am fi descoperit mai întâi acest plan în Biblie. Dar văzându-l înfăţişat acolo, este o întărire pentru credinţă săl vedem din nou atât de frumos schiţat aici; şi să observăm mai departe că atât adevărurile Naturii cât şi ale Revelaţiei sunt recunoscute şi mărturisite de acelaşi mare Autor în acest minunat „Martor” de piatră.
În acest aspect al învăţăturilor ei, Marea Piramidă, văzută din afară, are o semnificaţie frumoasă, reprezentând planul lui Dumnezeu complet, aşa cum va fi el la sfârşitul Veacului Milenar. Încununarea va fi Cristos, Capul recunoscut peste toţi; şi toate celelalte pietre vor fi în mod potrivit încadrate în clădirea glorioasă, completă şi perfectă. Tot acest proces de dăltuire, şlefuire şi potrivire va fi atunci completat şi toate vor fi legate şi cimentate împreună, una de alta şi de Cap, cu iubire. Dacă Marea Piramidă, ca întreg, reprezintă planul lui Dumnezeu complet, piatra ei unghiulară din vârf ar trebui săL reprezinte pe Cristos, pe care Dumnezeu L-a înălţat mult, să fie Cap peste toţi. Şi faptul că ea Îl reprezintă pe Cristos este indicat nu numai de potrivirea ei exactă ca simbol al lui Cristos*, ((329)) ci şi de numeroasele referiri la simbol făcute de profeţi, de apostoli şi de Domnul nostru Isus însuşi.
*Vezi Vol. I, cap. 5; de asemenea Planul Veacurilor, Vol. I, x, y, z, W.
Isaia (28:16) se referă la Cristos ca „piatra de preţ … din capul unghiului”. Zaharia (4:7) se referă la amplasarea ei cu mare bucurie în vârful edificiului terminat, spunând: „El va pune piatra cea mai însemnată din vârf, cu strigăte: «Îndurare, îndurare cu ea!»” Fără îndoială, când s-a pus piatra din vârf a Marii Piramide bucuria a fost mare printre constructori şi printre toţi cei interesaţi în ea, să vadă această încununare a lucrării terminate. Iov (38:6, 7) de asemenea vorbeşte despre bucuria care a fost când s-a pus piatra unghiulară principală, şi el specifică piatra din vârf sau piatra unghiulară de încununare, menţionând mai întâi celelalte patru pietre unghiulare, spunând: „Pe ce sunt sprijinite temeliile lui? Sau cine i-a pus piatra din capul unghiului, atunci când stelele dimineţii izbucneau împreună în cântări de bucurie?” Profetul David de asemenea se referă la Domnul nostru şi foloseşte o figură de stil care corespunde exact cu cea a acestui „Martor” de piatră din Egipt. El spune profetic, din punctul de vedere al viitorului: „Piatra pe care au lepădat-o zidarii a ajuns să fie pusă în capul unghiului. Domnul a făcut lucrul acesta şi este o minunăţie înaintea ochilor noştri. Aceasta este ziua [ziua milenară a gloriei lui Cristos în calitate de Cap şi Conducător al lumii] pe care a făcut-o Domnul; să ne bucurăm şi să ne înveselim în ea!” (Ps. 118:22-24). Israelul trupesc nu L-a acceptat pe Cristos ca piatră din vârf şi prin urmare a fost respins de la poziţia de casă specială a lui Dumnezeu — Israelul spiritual fiind zidit în locul lui, în Cristos Capul. Şi ne amintim că Domnul nostru Şi-a aplicat chiar această profeţie la Sine Însuşi, şi a arătat că El a fost piatra lepădată, şi că Israel, prin constructorii lui, preoţii şi fariseii, au fost cei care au lepădato. Mat. 21:42, 44; Fapt. 4:11.
Cât de perfect ilustrează piatra din vârful Marii Piramide toate acestea! Piatra din vârf, fiind mai întâi finisată, va servi lucrătorilor ca un tipar sau model pentru întreaga ((330)) construcţie, ale cărei unghiuri şi proporţii trebuie să fie conformate după ea. Dar ne putem uşor imagina că înainte ca această piatră din vârf să fie recunoscută ca tipar pentru toată construcţia, ea a fost lepădată de către zidari, considerată de nimic, unii dintre ei nu s-au putut gândi la nici un loc potrivit pentru ea; cele cinci feţe ale ei, cinci colţuri şi şaisprezece unghiuri diferite făcând-o nepotrivită pentru construcţie, până când a fost necesară chiar piatra din vârf, şi atunci nu s-a potrivit nici o altă piatră. În toţi anii în care lucrarea de zidire a înaintat, această Piatră Principală din Capul Unghiului a fost „o piatră de poticnire” şi „o stâncă de cădere” pentru cei nefamiliarizaţi cu utilitatea şi locul ei, întocmai cum este Cristos şi va continua să fie pentru mulţi, până când ei Îl vor vedea înălţat ca Piatra din Capul Unghiului din planul lui Dumnezeu.
Figura piramidei reprezintă perfecţiunea şi deplinătatea şi ne vorbeşte în simbol despre planul lui Dumnezeu, arătând că „în dispensaţia plinătăţii timpurilor, El va uni [într-o familie armonioasă, deşi în planuri diferite de existenţă] sub un Cap, toate lucrurile din cer şi de pe pământ, sub Cristos” — toate care nu se vor putea conforma fiind nimicite. Efes. 1:10; 2:20-22 — Diaglott.
Cum schiţează construcţia internă a Marii Piramide
Planul de Răscumpărare
Dar în timp ce mărturia exterioară a acestei măreţe construcţii este astfel completă şi în acord cu revelaţia scrisă a lui Dumnezeu, construcţia sa interioară este încă şi mai minunată. În timp ce forma ei exterioară ilustrează rezultatele complete ale Planului de Răscumpărare* al lui Dumnezeu, construcţia interioară marchează şi ilustrează fiecare trăsătură importantă a acelui plan, aşa cum s-a dezvoltat el veac după veac, până la glorioasa şi completa ((331)) lui împlinire. Aici pietrele de la diferite nivele sau planuri reprezintă perfecţiunea tuturor celor care, sub Cristos Isus, Capul nostru, vor ajunge în conformitate cu voinţa perfectă a lui Dumnezeu, după cum am văzut deja din mărturia Scripturii. Unii vor fi desăvârşiţi în planul uman şi alţii în planurile sau naturile spirituală şi divină. Astfel podeaua „Camerei Regelui” este arătată a fi în al cincizecilea rând de zidărie, cea a „Camerei Reginei” în rândul al douăzeci şi cincilea, iar capătul de jos al „Primului Pasaj Ascendent”, dacă este extins cu „Dopul”, aşa cum va fi arătat imediat, ajunge până jos la linia bazală a Piramidei. Astfel, de la linia bazală în sus, Marea Piramidă pare să stea ca o emblemă a planului lui Dumnezeu de mântuire sau de ridicare din păcat şi moarte, prevăzută pentru întreaga omenire. Linia bazală corespunde astfel cu data confirmării făgăduinţei lui Dumnezeu către Israelul tipic — începutul procesului de ridicare sau mântuire.
*Vezi Planul Veacurilor în Vol. I
Sugerăm un studiu atent al schiţei însoţitoare care arată aranjamentul interior al acestei construcţii minunate. Marea Piramidă are doar un singur „Pasaj de Intrare” potrivit. Acest pasaj este regulat, dar scund şi înclinat şi duce în jos spre o mică încăpere sau „Cameră Subterană” tăiată în stâncă. Această cameră are o construcţie specifică, tavanul fiind bine finisat, în timp ce pereţii sunt doar începuţi iar partea de jos este accidentată şi nefinisată. Aceasta a sugerat unora ideea de „abis fără fund”, termen folosit în Scripturi ca să reprezinte dezastrul, uitarea şi stingerea. Acest „Pasaj de Intrare” reprezintă potrivit cursul actual descendent al omenirii spre nimicire, în timp ce „Camera Subterană”, prin construcţia ei specială, ilustrează marele necaz, dezastru, marea nimicire, „plata păcatului”, spre care duce cursul descendent.
„Primul Pasaj Ascendent” este cam de aceeaşi mărime cu „Pasajul de Intrare” din care se ramifică. Este mic, scund şi dificil de urcat, dar la capătul de sus se deschide ((332)) într-un culoar mare, elegant, numit „Marea Galerie”, al cărui tavan este de şapte ori mai înalt decât pasajele care duc la el. Se presupune că „Pasajul Ascendent”, scund, reprezintă dispensaţia Legii şi Israelul ca naţiune de la ieşirea lui din Egipt. Atunci ei au părăsit naţiunile lumii şi cursul lor descendent, ca să fie naţiunea sfântă a lui Dumnezeu şi sub legea Sa — propunându-şi să umble de atunci încolo pe o cale ascendentă şi mai dificilă decât cea a lumii păgâne, adică să ţină Legea. Se înţelege că „Marea Galerie” reprezintă perioada chemării evanghelice — încă ascendentă şi dificilă, dar nu cu piedici ca aceea din urma ei. Înălţimea şi lăţimea mai mare a acestui pasaj reprezintă bine speranţele mai măreţe şi libertăţile mai mari ale Dispensaţiei creştine.
Sub „Marea Galerie”, la capătul ei de jos, la acelaşi nivel cu podeaua, începe un „Pasaj Orizontal” care duce la o cameră mică numită de obicei „Camera Reginei”. La capătul de sus al „Marii Galerii” se află un alt coridor scund care duce la o cameră mică numită „Anticameră” care este o construcţie foarte ciudată şi care le-a sugerat unora ideea unei şcoli — un loc de instruire şi examinare.
Dar camera principală a Marii Piramide, atât ca mărime cât şi ca importanţa amplasării, este puţin mai departe şi este separată de „Anticameră” printr-un alt coridor scund. Această cameră este cunoscută sub numele de „Camera Regelui”. Deasupra ei sunt câteva încăperi mici numite „Camerele din Construcţie”. Semnificaţia acestora, dacă au vreo semnificaţie, nu este legată de om, nici de vreo altă creatură care umblă pe jos, ci de fiinţe spirituale: deoarece se va observa pe schiţă că deşi feţele laterale şi cea de sus sunt drepte şi finisate, nici una dintre ele nu are podea. „Camera Regelui” conţine o „Ladă” sau o cutie de piatră, singura piesă de mobilier găsită în Marea Piramidă. În „Camera Regelui” ventilaţia se face prin două canale care traversează pereţii de pe feţele opuse şi ies în exterior — lăsate în acest scop de constructori. Unii au speculat că sunt încă şi alte camere şi pasaje care vor fi descoperite în viitor, dar noi nu împărtăşim această opinie; nouă ni se pare că pasajele şi camerele deja descoperite servesc pe deplin scopul divin intenţionat, de mărturie pentru tot planul lui Dumnezeu.
((333))
((334)) ((335))
Din partea de vest a capătului de jos sau nordic al „Marii Galerii”, prelungindu-se în jos, este un pasaj neregulat numit „Fântâna”, care duce în „Pasajul de Intrare” descendent. Traseul lui trece printr-o grotă în stâncă naturală. Legătura dintre acest pasaj şi „Marea Galerie” este foarte neregulată. S-ar părea că iniţial trecerea spre „Camera Regelui” a fost ascunsă, fiind acoperită de lespezile podelei din „Marea Galerie” şi de asemenea că o lespede de piatră a acoperit gura „Fântânii”. Dar acum tot capătul de jos al „Marii Galerii” este smuls, deschizând pasajul spre „Camera Reginei” şi lăsând „Fântâna” deschisă. Cei care au fost acolo şi au examinat locul spun că arată ca şi cum la gura „Fântânii” ar fi avut loc o explozie, deschizând-o brusc de jos. Totuşi, opinia noastră este că o astfel de explozie nu a avut loc niciodată, ci că lucrurile au fost lăsate dinadins de către constructori aşa cum sunt, ca să indice acelaşi lucru care ar fi indicat de presupusa explozie, la care se va face referire mai târziu. La drept vorbind, nici una dintre aceste pietre nu este de găsit acum şi ar fi fost foarte dificil a le îndepărta.
La capătul de sus sau sudic al „Marii Galerii”, linia podelei „Anticamerei” şi a „Camerei Regelui” se prelungeşte în „Marea Galerie”, formând un obstacol abrupt, sau o treaptă înaltă la capătul ei de sus. Această treaptă iese în afară din peretele sudic cu şaizeci şi unu de ţoli. Acest perete de la capătul de sud al „Marii Galerii” are de asemenea o particularitate: nu este vertical, ci ((336)) înclinat spre nord — în partea de sus 20 de ţoli* — şi chiar la vârf este o deschidere sau un canal care face legătura cu aşa-numitele „Camere din Construcţie” deasupra „Camerei Regelui”.
*Raportul doctorului J. Edgar.
Coridoarele şi podelele Piramidei sunt din calcar, cum de fapt este întreaga construcţie, exceptând „Camera Regelui”, „Anticamera” şi coridorul dintre ele unde podeaua şi tavanul sunt din granit. Singura piesă din granit aflată în altă parte în construcţie este „Dopul” de granit, care etanşează bine capătul de jos al „Primului Pasaj Ascendent”. Aşa cum a fost iniţial lăsat de constructori, „Primul Pasaj Ascendent” a fost închis cu o piatră unghiulară bine fixată la capătul lui de jos, unde acesta se uneşte cu „Pasajul de Intrare”; şi acest lucru a fost atât de îngrijit făcut, încât „Primul Pasaj Ascendent” a fost necunoscut până când, la „timpul cuvenit”, piatra a căzut. Aproape de capătul de jos al acestui „Prim Pasaj Ascendent” şi chiar în spatele pietrei care îl închide, era „Dopul” de granit, făcut în uşoară formă de ic şi evident intenţionat să rămână acolo, deoarece a rezistat până acum tuturor eforturilor de a-l îndepărta.
Deşi „Pasajul de Intrare” era bine cunoscut anticilor, după cum este atestat de istorici, totuşi Al Mamoun, un calif arab, a fost evident în necunoştinţă de situarea lui exactă, exceptând faptul că tradiţia îl localiza pe faţa de nord a Piramidei, când, în anul 825 d. Cr., cu mare cheltuială a săpat o intrare, cum se arată în schiţă, în speranţa găsirii unor comori minunate. Dar deşi ea conţinea mari comori intelectuale apreciate acum, ea nu conţinea nici una de felul celor căutate de arabi. Truda lor totuşi n-a fost complet în zadar; căci, în timp ce lucrau, piatra care sigila pasajul ascendent s-a mişcat din poziţia ei, a căzut în „Pasajul de Intrare” şi a spus secretul, scoţând astfel la iveală „Primul Pasaj Ascendent”. Arabii au presupus că în sfârşit au descoperit calea spre bogăţia secretă, şi, incapabili să scoată ((337)) „Dopul” de granit, au săpat un pasaj de-alungul lui, perforând mult mai uşor calcarul mai moale decât granitul.
Mărturia Marii Piramide privind Planul Veacurilor
Într-o scrisoare către profesorul Smyth, domnul Robert Menzies, tânărul scoţian care a sugerat cel dintâi caracteristica religioasă sau mesianică a învăţăturii Marii Piramide, spunea:
„Din capătul de nord al Marii Galerii, înaintând în sus, încep anii vieţii Mântuitorului nostru, exprimaţi în raportul de un ţol la un an. Treizeci şi trei de ţoli-ani, ne duc chiar deasupra gurii Fântânii”.
Da, acea „Fântâna” este cheia, cum s-ar zice, întregii chestiuni. Ea reprezintă nu numai moartea şi îngroparea Domnului nostru, dar şi învierea Sa. Aceasta din urmă este arătată prin caracteristica remarcată deja, că gura „Fântânii” şi împrejurul ei arată ca şi cum o explozie ar fi deschis-o de jos în sus. Astfel a rupt Domnul nostru legăturile morţii, aducând prin aceasta la lumină viaţa şi nemurirea — deschizând o cale nouă spre viaţă (Evr. 10:20). N-a fost posibil ca El să fie reţinut de moarte (Fapt. 2:24), se pare că este limbajul rocilor sfărâmate care înconjoară deschiderea de sus a acestei „Fântâni”. După cum „Fântâna” a fost singura cale de acces spre fiecare din aceste pasaje urcătoare ale Marii Piramide, tot aşa prin moartea şi învierea Răscumpărătorului nostru este singura cale spre viaţă pe oricare plan pentru rasa decăzută. După cum „Primul Pasaj Ascendent” a fost acolo dar nu se putea trece, tot aşa Legământul iudaic sau al Legii a fost ca o cale sau ofertă de viaţă, dar o cale inutilă sau pe care nu se putea trece spre viaţă: nimeni din rasa decăzută n-a putut sau na ajuns vreodată la viaţă parcurgând cursul ei prestabilit. „Nimeni nu va fi îndreptăţit înaintea Lui prin faptele legii” la viaţă (Rom. 3:20). Ceea ce simbolizează „Fântâna”, adică răscumpărarea, este singura cale prin care vreun membru al rasei condamnate poate ajunge la marea prevedere a planului divin — viaţa veşnică.
((338))
Cu ani înainte de a se face această sugestie, că „Marea Galerie” reprezintă dispensaţia creştină, profesorul Smyth, prin observaţii astronomice, fixase data construirii Piramidei la 2170 î. Cr.; când domnul Menzies a sugerat că numărul de ţoli ai liniei podelei „Marii Galerii” reprezintă ani, cuiva i-a trecut prin minte că dacă teoria era adevărată, măsurarea liniei podelei de la capătul de jos al „Marii Galerii” în jos pe „Primul Pasaj Ascendent” până la joncţiunea acestuia cu „Pasajul de Intrare” şi de acolo în sus de-a lungul „Pasajului de Intrare” spre intrarea Piramidei, ar trebui să se descopere vreun semn sau vreun indiciu în pasaj care să corespundă şi astfel să dovedească data construirii Piramidei şi corectitudinea teoriei un ţol pentru un an. Acesta, deşi raţional, a fost un test crucial şi s-a obţinut serviciul unui inginer civil ca să viziteze din nou Marea Piramidă şi să facă măsurători foarte precise ale pasajelor, camerelor etc. Aceasta a fost în 1872; şi raportul acestui domn a fost o confirmare până la cel mai mic amănunt. Măsurătorile lui arată nivelul podelei tocmai arătat a fi de 2170&»189; ţoli, până la o linie trasă foarte fin în pereţii „Pasajului de Intrare”. Astfel data construirii ei este dublu atestată, în timp ce nivelul podelei pasajelor ei arată a fi pagini de istorie şi cronologie, care vor mai fi auzite în general ca o „mărturie pentru Domnul în ţara Egiptului”.
Aici, mulţumită măsurătorilor foarte exacte ale tuturor pasajelor, furnizate de profesorul Smyth, suntem ajutaţi să ajungem la ceea ce pentru noi sunt de departe cele mai interesante aspecte date până acum ale mărturiei acestui „Martor”.
((339))
((340)) ((341))
La început, când am ajuns să apreciem ceea ce am menţionat deja din mărturia Marii Piramide, am spus imediat: Dacă aceasta într-adevăr se dovedeşte a fi o Biblie în piatră, dacă ea este o înregistrare a planurilor secrete ale Marelui Arhitect al Universului, etalând preştiinţa şi înţelepciunea Lui, ea ar trebui să fie şi va fi în deplin acord cu Cuvântul Său scris. Faptul că secretele Piramidei au fost păstrate până la încheierea a şase mii de ani de istorie a lumii, dar că ea începe acum să-şi dea mărturia pe măsură ce Aurora Milenară se apropie, este în perfectă armonie cu Cuvântul scris, a cărui abundentă mărturie legată de gloriosul plan al lui Dumnezeu a fost la fel ţinută în secret de la întemeierea lumii şi numai acum începe să strălucească în plinătatea şi gloria ei.
Am prezentat deja, în volumele precedente şi în capitolele precedente ale acestui volum, mărturia clară a Cuvântului scris, arătând că noi stăm în pragul unui veac nou — că Ziua Milenară se iveşte, cu schimbarea ei în stăpânirea pământului, de sub controlul „Prinţului lumii acesteia” şi al credincioşilor săi, sub controlul Celui „care are dreptul” (prin cumpărare) şi al sfinţilor Săi credincioşi. Am văzut că deşi rezultatul acestei schimbări va fi o mare binecuvântare, totuşi timpul transferului, în timp ce prinţul din prezent, „omul cel tare”, este în cursul legării şi casa lui este în cursul scoaterii de la putere (Mat. 12:29; Apoc. 20:2), va fi un timp de necaz intens. Dovezile scripturale ale timpului pe care le-am analizat arată că acest necaz trebuia să fie datat de la a doua venire a lui Cristos (octombrie 1874), când a început judecarea naţiunilor, sub influenţele luminătoare ale Zilei Domnului. Aceasta este arătată în Marea Piramidă astfel:
„Pasajul Descendent”, de la intrarea Marii Piramide, care duce spre „Groapă” sau „Camera Subterană”, reprezintă cursul lumii în general (sub prinţul acestei lumi), spre marele timp de necaz („Groapa”) în care se va pune capăt răului. Măsurarea acestei perioade şi determinarea când se va ajunge la groapa necazului sunt destul de uşoare dacă avem o dată definită — un punct în Piramidă de la care să plecăm. ((342)) Avem acest reper ca dată, la joncţiunea „Primului Pasaj Ascendent” cu „Marea Galerie”. Acel punct marchează naşterea Domnului nostru Isus, aşa cum „Fântâna”, cu 33 de ţoli mai încolo, indică moartea Sa. Aşadar, dacă măsurăm înapoi în „Primul Pasaj Ascendent” până la joncţiunea lui cu „Pasajul de Intrare”, vom avea o dată fixă de marcat în pasajul descendent. Această măsură este 1542 de ţoli şi indică anul 1542 î. Cr., ca data la acel punct. Apoi măsurând de la acel punct în jos în „Pasajul de la Intrare”, ca să găsim distanţa până la intrarea în „Groapă”, care reprezintă marele necaz şi nimicire cu care trebuie să se sfârşească acest veac, când răul va fi răsturnat de la putere, găsim că este de 3457 de ţoli, simbolizând 3457 de ani de la data de mai sus, 1542 î. Cr. Acest calcul arată 1915 d. Cr., marcând începutul perioadei de necaz; căci 1542 de ani î. Cr. plus 1915 ani d. Cr. fac 3457 de ani. Astfel Piramida mărturiseşte că sfârşitul lui 1914 va fi începutul timpului de necaz cum n-a mai fost de când sunt popoarele — nu, şi nici nu va mai fi vreodată după aceea. Şi astfel se va observa că acest „Martor” confirmă pe deplin mărturia Bibliei asupra acestui subiect, aşa cum este arătat prin „Dispensaţiile Paralele” în Studii în Scripturi, Vol. II, cap. 7.
Nimeni să nu se îndoiască de faptul că cei patruzeci de ani de „seceriş” au început în toamna lui 1874, din cauză că necazul nu a atins încă un stadiu atât de nemaipomenit şi de neîndurat, şi din cauză că, în unele privinţe, perioada „secerişului” a fost de la acea dată una de mare înaintare în cunoştinţă. Să ne amintim, de asemenea, că imaginile şi ilustraţiile Marii Piramide incluzând schiţa „Gropii” au fost realizate de profesorul Smyth fără vreo referire la această aplicare.
În afară de aceasta, ar trebui să ne amintim că Cuvântul Domnului arată clar că judecăţile acestui timp de necaz vor începe cu Biserica nominală ca pregătire pentru răsturnarea ei, şi în lupta egoismului dintre capital şi ((343)) muncă, ambele acestea organizându-se acum pentru necazul culminant.
Forma şi finisarea acestei camere sau „Gropi”, care este cea mai de jos, sunt în mod special semnificative. În timp ce tavanul şi unele părţi din pereţi sunt regulate, ea nu are podea — fundul ei accidentat, nefinisat, coborând tot mai jos spre partea ei estică, dând motiv pentru numele de „Groapă Fără Fund”, care i s-a aplicat uneori. Această cameră vorbeşte atât despre libertate şi independenţă, cât şi despre necaz, atât despre înălţare, cât şi despre degradare; căci, atunci când călătorul ajunge în ea, înghesuit şi epuizat din cauza poziţiei ghemuite impuse de micimea „Pasajului de Intrare”, el găseşte aici nu numai o treaptă coborâtoare spre adâncimi mai mari şi pe „o podea care deranjează”, foarte neregulată şi spartă, dar el găseşte şi o mare înălţime, parte din această cameră fiind mult mai înaltă decât coridorul care duce la ea, ceea ce sugerează un loc foarte lărgit pentru funcţia sa mentală.
Cât de mult este şi acest lucru în conformitate cu faptele. Nu putem vedea deja că spiritul libertăţii a ajuns la masele naţiunilor civilizate? Nu ne oprim aici să analizăm consecvenţele şi inconsecvenţele libertăţilor simţite şi pretinse de mase — ambele sunt sugerate în această cameră prin înălţimea tavanului şi prin adâncimea fundului ei: observăm doar faptul că lumina zilei noastre — Ziua Domnului — induce spiritul de libertate; şi spiritul de libertate ajungând în contact cu mândria, bogăţia şi puterea celor care încă au controlul, va fi cauza necazului despre care Scripturile ne asigură că în cele din urmă va fi foarte mare. Deşi deocamdată acesta de abia a început, regii şi împăraţii şi politicienii şi capitaliştii şi toţi oamenii îl văd venind, şi „oamenii îşi dau sufletul de groază în aşteptarea celor ce vor veni”; căci puterile cerurilor sunt clătinate şi în cele din urmă vor fi îndepărtate. Sistemele rele — civile, sociale şi religioase — ale „lumii rele de acum” se vor scufunda acolo în uitare, în nimicire, pe care camera subterană sau „Groapa” o simbolizează de asemenea. Căci noi privim ((344)) „Groapa” nu numai ca un simbol al necazului copleşitor care va cuprinde ordinea prezentă de lucruri într-o răsturnare şi nimicire (din cauza nepotrivirii lor cu ordinea mai bună de lucruri care trebuie stabilită sub Împărăţia lui Dumnezeu), ci şi ca un simbol al sfârşitului cert al fiecărei fiinţe care continuă să urmeze cursul descendent, şi care, sub luminarea deplină a Veacului Milenar, va refuza să se despartă de păcatele sale şi să urmeze dreptatea.
Să observăm un alt punct în legătură cu aceasta: „Pasajul de Intrare” are o înclinare în jos până se apropie de „Groapă”, când încetează a fi înclinat şi merge orizontal. Măsurând înapoi de la intarea camerei subterane sau „Gropii”, până la unirea părţii orizontale cu partea înclinată a pasajului, găsim distanţa de 324 de ţoli; ca atare, începutul părţii nivelate a pasajului marchează o dată cu 324 de ani înainte de 1915, adică anul 1590. Aceasta ar părea să spună că la acea dată (1591 d. Cr.) sa întâmplat ceva care a avut o mare influenţă asupra cursului civilizaţiei şi care într-o măsură a oprit tendinţa ei descendentă. Ce s-a întâmplat atunci? Ce mişcare mare marcată de acea dată a avut o astfel de influenţă?
Din nefericire nu găsim nici o măsurătoare exactă a acestei porţiuni din acest pasaj coborâtor şi suntem convinşi că schiţele profesorului Smyth nu sunt suficient de precise ca să justifice încrederea în „măsurătorile pe hârtie” bazate pe ele. O măsurătoare neconfirmată este 324 de ţoli piramidali, care măsuraţi înapoi ar arăta cam anul 1590 sau „ziua lui Shakespeare”. Totuşi, noi nu dăm nici o importanţă acestei sugestii.
Un lucru este sigur — că acel pasaj jos, coborâtor, reprezintă cursul lumii, după cum pasajele urcătoare reprezintă cursul Bisericii „chemate”. Schimbarea de la o cale coborâtoare la una orizontală ar părea prin urmare să implice o luminare morală sau politică, sau o restrângere favorabilă de la cursul în jos.
În mod indirect, Reforma protestantă din secolul al şaisprezecelea a făcut mult, fără îndoială, pentru ridicarea ((345)) lumii în toate privinţele. Ea a curăţat atmosfera morală de mare parte din ignoranţa şi superstiţia ei şi atât romano- catolicii cât şi protestanţii recunosc faptul că ea a marcat o eră nouă de progres universal.
Nu pretindem, cum pretind unii, că în zilele noastre totul este urcător, mai degrabă decât coborâtor. Din contră, vedem multe lucruri în zilele noastre cu care nu putem fi de acord că sunt nici măcar civilizate, decum să fie în armonie cu voinţa divină. Vedem o mai largă concepţie „umanitară” predominantă în lume, care, deşi este departe de religia Domnului nostru Isus, este cu mult înaintea superstiţiilor ignorante din trecut.
De fapt această îmbunătăţire socială din lume a fost cea care a dat naştere „Teoriei Evoluţiei” şi i-a făcut pe mulţi să conchidă că lumea se îmbunătăţeşte rapid tot mai mult, că ea n-a avut nevoie de nici un Mântuitor şi de lucrarea Lui răscumpărătoare şi n-are nevoie de nici o Împărăţie care să vină cu lucrarea de restabilire. Foarte curând biata lume îşi va da seama că ridicarea şi temelia egoismului pur înseamnă nemulţumire crescândă şi în cele din urmă anarhie. Numai cei din poporul Domnului, călăuziţi de Cuvântul Său, sunt capabili să vadă aceste lucruri în lumina lor cuvenită.
Dar în timp ce măsurătorile de mai sus dădeau mărturiile lor armonioase, o altă măsurătoare părea să fie în totală lipsă de armonie cu relatarea Bibliei; anume cea a „Primului Pasaj Ascendent”, care după câte se pare reprezintă perioada de la exodul lui Israel din Egipt până la naşterea Domnului nostru Isus*. Relatarea Bibliei cu privire la acel timp, aşa cum a fost dată deja**, nu ne putem îndoi, şi-a demonstrat corectitudinea în atât de multe feluri. Ea a arătat că timpul de la exodul din Egipt până la anul 1 d. Cr. a fost exact 1614 ani, în timp ce ((346)) linia podelei „Primului Pasaj Ascendent” măsoară doar 1542 de ţoli. Apoi iarăşi, ştim sigur din cuvintele Domnului nostru şi ale profeţilor că veacul Legii şi „favoarea” pentru Israelul după trup nu au încetat la naşterea lui Isus, ci la trei ani şi jumătate după moartea Lui, la sfârşitul celor şaptezeci de săptămâni de favoare a lor, în 36 d. Cr.+ Aceasta ar face perioada de la exod până la sfârşitul deplin al favorii lor (1614 plus 36) egală cu 1650 de ani. Şi deşi, într-un sens, măreţia şi binecuvântarea noii dispensaţii au început la naşterea lui Isus (Luca 2:10-14, 25-38), totuşi Marea Piramidă ar trebui să indice într-un fel oarecare lungimea deplină a favorii lui Israel. Am găsit în cele din urmă că aceasta este foarte ingenios arătată. „Dopul” de granit s-a dovedit a fi exact de lungimea care să completeze această perioadă chiar până la limită. Atunci am ştiut de ce acest „Dop” a fost atât de bine fixat încât nimeni na reuşit să-l scoată din loc. Marele Maestru Constructor l-a pus acolo ca să rămână, pentru ca noi să putem auzi astăzi mărturia lui confirmând Biblia, atât în privinţa planului ei, cât şi a cronologiei.
*Această perioadă nu este aceeaşi cu cea pe care în Vol. II, cap. 7 am denumit-o şi descris-o ca Veacul Iudeu. Cel din urmă a început cu 198 de ani înainte de Exod, la moartea lui Iacov, şi nu s-a sfârşit până când Domnul, pe care ei L-au respins, le-a lăsat casa pustie, cu cinci zile înainte de răstignirea Sa.
**Vol. II, paginile 230-232.
+Vezi Vol. II, cap. 7.
În măsurarea acestui pasaj cu „Dopul” lui, ar trebui să-l considerăm ca şi cum ar fi un telescop, cu „Dopul” scos până când capătul lui de sus ajunge la locul marcat iniţial de capătul lui de jos. Distanţa în jos de la intrarea de nord a „Marii Galerii” până la capătul de jos al „Dopului” de granit este de 1470 de ţoli, la care, dacă adăugăm lungimea „Dopului”, 179 de ţoli, avem un total de 1649 de ţoli, reprezentând 1649 de ani; şi diferenţa de un ţol-an între aceasta şi 1650 de ani arătaţi de cronologia biblică a acestei perioade este uşor de explicat când ne amintim că un capăt al acestui „Dop” de granit a fost cioplit considerabil de către cei care s-au străduit să-l scoată forţat din poziţia lui fixă în pasaj.
Atât de exact confirmă „Martorul” de piatră mărturia Bibliei şi arată că perioada de la exodul lui Israel din Egipt până la sfârşitul ((347)) deplin al favorii lor naţionale*, 36 d. Cr., a fost de 1650 de ani. Dar nimeni să nu confunde această perioadă cu perioada arătată în Paralele dispensaţiilor iudaică şi creştină — arătând că cele două veacuri sunt de 1845 de ani lungime fiecare, unul de la moartea lui Iacov la 33 d. Cr., iar celălalt de la 33 d. Cr. la 1878 d. Cr.
*Vezi Vol. II, cap. 3.
Şi nu numai că acesta a fost un mod ingenios de a ascunde şi totuşi de a da lungimea perioadei de la exod la naşterea Domnului nostru (ca să fie la timpul cuvenit o confirmare a mărturiei Bibliei), dar cititorul atent va vedea uşor că se putea face numai într-un astfel de mod din două motive: Întâi, pentru că dispensaţia şi favoarea iudaică nu numai că au început la moartea lui Iacov, înainte de exodul din Egipt, dar au şi intrat şi au mers în paralel cu dispensaţia creştină în cei treizeci şi trei de ani ai vieţii pământeşti a Domnului nostru Isus; în al doilea rând, pentru că, dacă „Primul Pasaj Ascendent” sar fi făcut destul de lung pentru a reprezenta pe deplin Veacul Iudeu în ani-ţoli, ar fi fost necesar să se construiască piramida încă şi mai mare, care în schimb ar fi distrus aspectele şi lecţiile ei ştiinţifice.
Să examinăm acum „Marea Galerie”, la sfârşitul „Primului Pasaj Ascendent”, observând şi mărturia ei simbolică. Ea este de şapte ori mai înaltă decât „Primul Pasaj Ascendent”. Are în pereţii ei şapte rânduri de pietre care se suprapun, din calcar crem neted, foarte şlefuit şi frumos cândva. Deşi are douăzeci şi opt de picioare î8,53 mş înălţime, este foarte îngustă, de numai şase picioare î1,82 mş la locul cel mai lat, dar se strâmtează la trei picioare î0,91 mş la podea şi la mai puţin de atât la tavan. Profesorul Greaves, un profesor de la Oxford din secolul cincisprezece, descriind-o a scris:
„Este o lucrare foarte grandioasă şi nu este inferioară nici în privinţa curiozităţii artei, nici a bogăţiei de materiale, celor mai somptuoase şi mai magnifice clădiri. … Această galerie sau coridor sau oricum aş putea-o numi altfel, este construită din marmură (calcar) albă şi şlefuită, care este tăiată ((348)) foarte uniform în pătrate sau plăci mari. Din materialele din care este pavajul sunt şi tavanul şi pereţii laterali care o flanchează; îmbinarea lor este atât de strânsă încât de abia pot fi discernute de un ochi curios; şi ceea ce adaugă graţie întregii structuri, deşi face pasajul cu atât mai alunecos şi mai greu, este înclinaţia mare a urcuşului. … În aşezarea şi aranjarea marmurei (calcarului) din ambii pereţi laterali există o operă arhitecturală, după judecata mea, foarte graţioasă, şi anume că toate straturile sau rândurile, care sunt doar şapte (atât de mari sunt aceste pietre), sunt aşezate şi le depăşesc unele pe altele cam cu trei ţoli; partea de jos a stratului de deasupra depăşind partea de sus a următorului, şi aşa vin la rând şi restul pe măsură ce coboară”.
Iar prof. Smyth declară că ar fi imposibil să fie reprezentată bine prin imagini, zicând:
„Situaţia depăşeşte sfera imaginilor ortodoxe, datorită lăţimii mici, înălţimii mari arcuite şi înclinaţiei foarte deosebite a podelei lungi; o podea, când cineva priveşte de la capătul ei de nord spre sud, urcând şi urcând prin întuneric, ca şi cum ar părea veşnic; şi cu astfel de pantă abruptă, încât nici imaginea ei pictată de un artist pe un plan vertical n-ar putea spera vreodată să reprezinte mai mult decât o mică parte a acelei podele, ridicându-se în sus pe toată pânza şi ieşind la capătul de sus. În timp ce, privind spre nord de la capătul de sud al Galeriei, pierzi podeaua imediat şi vezi la nivelul ochiului, la distanţă, parte din tavanul abrupt coborând. Altfel, este suprapunerea solemnă a pereţilor înalţi, întunecaţi, trecând pe lângă tine pe ambele părţi; dar toate pe o pantă incomodă care vorbeşte despre trudă într-o direcţie, pericol în alta şi un munte de putere în toate părţile”.
Ce ilustraţie minunată este dată în această „Mare Galerie”, a cursului Bisericii Creştine adevărate şi a căii turmei mici de biruitori din timpul lungii perioade a Veacului Evanghelic. Pereţii şi tavanul ei cândva frumoşi, albi-crem, formaţi din pietre care se suprapun regulat, toate înclinate ((349)) în sus, nu redau istoria Bisericii nominale, aşa cum au presupus unii — altfel ar fi departe de a fi uniforme şi ascendente — ci vorbesc despre marea favoare a lui Dumnezeu acordată în timpul Veacului Evanghelic, „chemarea de sus” la anumite libertăţi şi privilegii, oferită condiţionat tuturor îndreptăţiţilor în timpul Veacului Evanghelic, deschisă prin „Fântână” — răscumpărarea.
Marea înălţime a acestei „Mari Galerii” — de şapte ori înălţimea pasajului care reprezintă dispensaţia iudaică (şapte fiind un simbol al completului sau plinătăţii) — reprezintă acea plinătate a binecuvântării conţinută în făgăduinţa avraamică, care în realitate este pusă înaintea Bisericii Evanghelice. „Camera regelui”, la capătul „Marii Galerii”, reprezintă capătul alergării spre care îi duce chemarea de sus din prezent pe toţi credincioşii; şi această „Cameră a Regelui”, după cum vom vedea imediat, este un simbol foarte potrivit al destinului final al Bisericii. Prin „Fântână” (care reprezintă răscumpărarea), chiar la intrarea acestei Galerii, şi pe care toţi care intră pe această cale trebuie s-o recunoască, este simbolizată frumos îndreptăţirea noastră. Astfel Marea Piramidă ne spune: „Acum deci nu este nici o condamnare pentru cei care sunt în Hristos Isus”.
Lungimea aparent interminabilă a „Marii Galerii” arată cât de lung li s-a părut Veacul Evanghelic membrilor individuali ai Bisericii, în timp ce îngustimea ei reprezintă bine „calea îngustă care duce la viaţă”; şi marea ei înclinaţie, dificultatea cu care este urmată calea şi pericolul continuu de alunecare pentru cei care nu reuşesc să-şi vegheze cu vigilenţă paşii. Totuşi, între aceşti pereţi ai favorii divine este siguranţa şi securitatea tuturor celor care continuă în facerea de bine, care continuă să crească în har, să urce calea grea, să „umble nu potrivit firii păcătoase, ci potrivit Duhului”.
Privind în sus de-a lungul „Marii Galerii”, vedem că ea are un sfârşit, aşa cum are şi un început. Astfel ni se spune că privilegiile nespus de mari şi scumpe oferite în acest Veac ((350)) Evanghelic vor înceta cândva — minunata chemare de sus la comoştenire cu Cristos ca „mireasa” Sa se va termina când un număr suficient pentru a completa „turma mică” va fi acceptat chemarea. Ceea ce acest „Martor” de piatră indică astfel în ilustraţie, Cuvântul scris clarifică foarte bine, arătând, aşa cum am văzut, că privilegiul de a alerga pentru marele premiu al „chemării de sus” aparţine exclusiv Veacului Evanghelic. N-a fost acordat nimănui înainte — Căpetenia noastră, Isus, fiind primul căruia I-a fost oferit, primul care a acceptat condiţiile ei de sacrificiu şi primul care a intrat în răsplăţile ei. Capătul de sud al „Marii Galerii” marchează la fel de clar sfârşitul sau limita chemării la natura divină după cum capătul ei de nord marchează începutul oferirii acestei mari favori.
Dar fiindcă „Marea Galerie” reprezintă „chemarea” noastră „de sus” de către Dumnezeu, să privim mai departe şi să observăm la ce duce această chemare în cazul fiecărui individ. Am văzut deja în Scripturi că suntem chemaţi să suferim cu Cristos, să devenim morţi cu El şi apoi să intrăm în gloria Lui. Şi tot acest lucru îl găsim simbolizat izbitor în felul special prin care se ajunge la intrarea în „Camera Regelui” şi la sfârşitul „Marii Galerii”. Calea prin care cei care acceptă „chemarea de sus” pot să intre în gloria cerească, reprezentată prin „Camera Regelui”, nu este directă. Ei trebuie mai întâi să fie probaţi din toate punctele de vedere şi să fie găsiţi ascultători de voia lui Dumnezeu, altfel nu pot intra în odihna care rămâne. Acestea, învăţătura scripturală şi experienţa tuturor celor care aleargă pentru marele premiu, sunt astfel ilustrate convingător prin Marea Piramidă. După cum chemarea conduce la consacrare şi la lecţii de sacrificiu, tot aşa „Marea Galerie” conduce la anumite pasaje scunde care le simbolizează pe acestea. Ajuns la capătul ei de sus, călătorul trebuie să se aplece foarte jos la intrarea sau pasajul care duce în „Anticameră”. Această aplecare simbolizează consacrarea sau moartea voinţei umane, începutul jertfirii de sine, la care sunt chemaţi toţi ((351)) cei care vor să ajungă la natura divină. Cât de mult înseamnă această jertfire de sine este ştiut numai de cei care au acceptat chemarea şi care şi-au predat în realitate voinţa umană.
Acest coridor scund, care reprezintă consacrarea, fiind trecut, suntem în ceea ce este cunoscut ca „Anticameră”. Aici podeaua nu mai este din calcar, din acest punct înainte mersul va fi pe granit solid, ceea ce poate fi interpretat ca o nouă poziţie sau o poziţie de „creaţii noi”. Dar când se pune piciorul pe podeaua de granit pentru a intra în noua poziţie de creaturi noi, se observă un obstacol uriaş de granit: este cunoscut ca „Lama de Granit”. Aceasta, ca o uşă care se închide de sus în jos, închide parţial calea, lăsând numai un pasaj scund cum este cel tocmai trecut, de patruzeci şi patru de ţoli înălţime, astfel încât trebuie să ne aplecăm iarăşi înainte de a ne putea bucura pe deplin de privilegiile reprezentate în „Anticameră”. Această „Lamă de Granit” reprezintă voinţa divină şi pare să spună celui care tocmai a trecut de pasajul scund care reprezintă predarea voinţei sale: „Nu este destul să-ţi sacrifici voinţa, planurile şi aranjamentele; trebuie să le faci pe toate acestea şi apoi să iei voinţa şi planul altuia; trebuie nu numai să-ţi sacrifici voinţa proprie, ci trebuie să te apleci la voinţa divină şi s-o accepţi în loc de a ta proprie, şi să devii activ în serviciul lui Dumnezeu înainte de a putea fi socotit o creatură nouă şi un moştenitor al naturii divine”.
„Lama de Granit” odată trecută, stăm nestânjeniţi pe podeaua de granit în „Anticameră” (vezi ilustraţia). Aceasta este o cameră deosebită: pereţii ei sunt diferiţi unul de celălalt; ea pare să aibă pe alocuri un fel de lambriu, iar în unii din pereţii ei sunt săpate canale. În mod sigur pare să fie plină de lecţii încă nedescifrate pe deplin. Totuşi, sugestia celor care au vizitat-o, că seamănă cu o sală de clasă, pare să fie în perfectă armonie cu ceea ce trebuie să ne aşteptăm să reprezinte experienţele celor sfinţiţi, concepuţi de Adevăr. Această „Anticameră” simbolizează şcoala lui Cristos şi disciplinarea ((352)) — încercările credinţei, răbdării, îndurării etc. — la care sunt supuşi toţi cei care s-au consacrat pe deplin voinţei lui Dumnezeu; care le oferă ocazii pentru a birui şi pentru a-şi dovedi vrednicia, în calitate de biruitori, de un loc cu Cristos în domnia Sa viitoare de slavă. Dacă suntem fără asemenea lecţii şi probe, nu suntem fii şi moştenitori pe acest plan divin (Evr. 12:8). În viaţa actuală, după consacrarea noastră în serviciul Său, Dumnezeu ne şcolarizează şi ne disciplinează, şi prin aceasta nu numai ne încearcă fidelitatea faţă de El, potrivit legământului nostru, ci şi ne pregăteşte să compătimim cu alţii în încercare şi necaz, peste care El vrea să ne facă în curând conducători şi judecători. 1 Cor. 6:2, 3.
Şi nu numai moartea voinţei, ci şi moartea reală trebuie să fie trecută înainte de a intra pe deplin şi în realitate în stările naturii noastre „noi”, „natura divină”. Şi acest lucru de asemenea este arătat de „Martorul” de piatră; căci la capătul cel mai îndepărtat al „Anticamerei” se află un pasaj foarte scund prin care se ajunge la intrarea în „Camera Regelui”. Astfel „Camera Regelui”, cea mai mare şi cea mai înaltă cameră din Piramidă, devine simbolul perfecţiunii naturii divine pe care o va câştiga „turma mică”, puţinii biruitori aleşi dintre cei „mulţi chemaţi” (a căror chemare este simbolizată prin „Marea Galerie”) care trec prin jertfire de sine şi încercare (simbolizate prin „Anticameră” şi prin pasajele scunde care duc la ea şi care pleacă de la ea). Chemarea la „natura divină” a ajuns mai întâi la Domnul nostru Isus, a cărui misiune pe pământ a fost pentru un scop dublu: (1) Să-i mântuiască pe păcătoşi prin plătirea preţului de răscumpărare pentru Adam şi pentru toţi care erau în el, şi (2) pentru ca prin acea supunere până la moarte să poată fi dovedit vrednic de natura şi gloria divină. Ca atare, se arată că „Marea Galerie” începe la naşterea Domnului nostru. Ea nu simbolizează deci Veacul Evanghelic, pentru că acela nu a început până când Isus a pus capăt Veacului Legii prin jertfa Sa pe cruce, la treizeci şi trei de ani după naşterea Sa; dar ea simbolizează chemarea cerească sau de sus (prin sacrificiu) la natura divină — „Camera Regelui”.
((353))
((354)) ((355))
Domnul nostru Isus a fost chemat astfel din momentul naşterii Sale; şi de la Cincizecime toţi credincioşii îndreptăţiţi sunt chemaţi la acelaşi privilegiu înalt, totuşi puţini acceptă chemarea la sacrificiu şi puţini îşi întăresc chemarea şi alegerea prin conformare din inimă la condiţii — mergând pe urmele Învăţătorului. Lungimea în timp a acestei „chemări de sus” la natura divină şi când încetează ea, sunt indicate prin lungimea şi terminarea acestei „Mari Galerii”, cum s-a arătat deja.
„Camera Regelui” la care se poate ajunge numai prin „Marea Galerie” şi „Anticameră”, este în toate privinţele cea mai înaltă şi mai impresionantă încăpere din Marea Piramidă şi simbolizează în mod potrivit natura divină. Descriind-o, domnul Henry F. Gordon spune:
„Este o încăpere foarte impresionantă, de 34 de picioare [10,36 m] lungime, 17 picioare [5,18 m] lăţime şi 19 picioare [5,79 m] înălţime, în întregime din granit roşu şlefuit; pereţii, podeaua şi tavanul din blocuri pătrate, exacte, şi unite împreună cu aşa rară dibăcie încât nici un împărat autocrat din timpurile moderne n-ar putea dori ceva mai uniform nobil şi mai rafinat. Singurul lucru pe care îl conţine această cameră este o ladă [de granit] goală [cutie de piatră] fără capac; şi este demn de remarcat că această ladă corespunde în capacitate cu chivotul sfânt din Cortul Întâlnirii Mozaic”.
În Marea Piramidă granitul este utilizat să simbolizeze lucrurile divine sau natura divină, întocmai cum aurul o simbolizează în Cortul Întâlnirii şi în Templul Israelului tipic: pasajele scunde care duc în „Anticameră” şi în „Camera Regelui” corespund cu vălurile din faţa Sfintei şi a Sfintei Sfintelor; şi lada de granit, singurul mobilier din „Camera Regelui”, corespunde cu Chivotul Legământului, care era singurul mobilier din Sfânta Sfintelor din Cortul Întâlnirii şi din Templu. Ceea ce în una era din aur, în cealaltă este din granit şi cu aceeaşi semnificaţie simbolică.
Aceasta nu este totul: găsim că aceleaşi adevăruri mari care au fost reprezentate simbolic în cele două încăperi ale Cortului Întâlnirii şi ale Templului, Sfânta şi Sfânta Sfintelor, şi ((356)) vălurile care le separau, au perechea exactă în Marea Piramidă prin învăţăturile celor două încăperi, „Anticamera” şi „Camera Regelui” şi pasajele lor joase care le separă. „Anticamera”, ca şi Sfânta din Cortul Întâlnirii, reprezintă starea de relaţie cu Dumnezeu, ca nouă creaţie socotită şi comoştenitor cu Cristos al naturii şi gloriei divine, în care intră credinciosul când, după ce a acceptat iertarea păcatelor şi împăcarea cu Dumnezeu prin răscumpărare, îşi prezintă eul îndreptăţit ca o jertfă vie în serviciul lui Dumnezeu. După cum primul văl din Cortul Întâlnirii reprezintă consacrarea sau predarea sau moartea propriei noastre voinţe şi deplina supunere la voinţa lui Dumnezeu, tot aşa intrarea scundă în „Anticameră” simbolizează acelaşi mare eveniment care începe înnoirea vieţii în toţi cei care vor fi vreodată membri ai preoţimii împărăteşti.
Această probă, care reprezintă punerea pe altar a tot ce avem, fiind trecută, credinciosul nu mai este socotit ca o fiinţă umană, ci ca o „creaţie nouă”, „părtaş firii dumnezeieşti”. Deşi de fapt el nu va fi făcut părtaş real al naturii divine până când va fi învăţat cu credincioşie lecţia supunerii la voinţa divină, în experienţele reale, în sacrificiile zilnice şi în şcoala vieţii actuale (reprezentate în pereţii „Anticamerei”, având o construcţie specială, şi în Masa pentru Punerea Pâinii Înainte, în Sfeşnicul de Aur şi în Altarul pentru Tămâie din Sfânta Cortului Întâlnirii); şi până când el va fi trecut prin moarte (reprezentată prin al doilea văl din Cortul Întâlnirii şi prin al doilea pasaj scund care duce în „Camera Regelui” din Piramidă); şi până când, printr-o parte în Întâia Înviere, el va fi intrat cu Cristos în plinătatea naturii şi gloriei divine făgăduite — partea lui veşnică, simbolizată prin „Camera Regelui”.
Astfel Marea Piramidă mărturiseşte nu numai cursul coborâtor al omului în păcat, ci şi diferiţii paşi din planul divin prin care este făcută pregătirea pentru deplina lui recuperare din cădere, prin calea vieţii, deschisă prin moartea şi învierea Domnului nostru Isus.
Se va observa din ilustraţie că podeaua de granit nu ajunge chiar până în faţa „Anticamerei”, în timp ce granitul tavanului ((357)) ajunge pe toată lungimea încăperii. Acesta pare să înveţe o lecţie în armonie cu ceea ce am văzut deja că este un aspect al planului divin, aşa cum acesta se referă la cei chemaţi care caută să intre în natura divină. Primul pasaj scund simbolizează consacrarea voinţei umane a credinciosului, care îi dă de fapt intrarea în „Sfânta” sau în starea sfinţită ca un potenţial moştenitor al gloriei şi nemuririi, reprezentată în „Anticameră”, al cărei tavan de granit îl acoperă acum; totuşi un atare nu trebuie considerat ca fiind intrat pe deplin în natura nouă până când este „înviat” la activitate şi la înnoirea vieţii; şi această probă este reprezentată prin „Lama de Granit”, care, din poziţia ei specială, atârnată, ca şi cum ar fi gata să cadă şi să blocheze astfel toată înaintarea viitoare, pare să spună: „Peregrine, chiar dacă ai ajuns până aici şi te-ai consacrat lui Dumnezeu, dacă nu ajungi să fii însufleţit de spiritul adevărului la activitate în serviciul Său, încă nu vei avea o poziţie reală în natura divină la care ai fost chemat sau invitat”. Cei trei paşi prin care cei chemaţi din Veacul Evanghelic trebuie să intre în gloria Domnului lor sunt astfel marcaţi în Marea Piramidă precum şi în Scripturi. Aceştia sunt: (1) Consacrarea, sau conceperea de spirit prin Cuvântul adevărului, simbolizată prin pasajul scund spre „Anticameră”; (2) Însufleţirea pentru serviciu activ şi sacrificiu prin sfinţirea spiritului şi credinţă în adevăr, simbolizate prin pasajul scund de sub „Lama de Granit”; (3) Naşterea din spirit în asemănarea desăvârşită cu Domnul nostru printr-o participare în Întâia Înviere, simbolizată prin pasajul scund înspre „Camera Regelui”.
Naturile umană şi spirituală arătate
Referindu-ne la ilustraţie, pagina 333, se va observa că o linie imaginară trasă prin axa verticală a Marii Piramide va lăsa „Camera Reginei” şi „Pasajul Orizontal”, „Pasajul de Intrare”, „Primul Pasaj Ascendent” şi „Marea Galerie”, toate pe partea de nord a acestei linii sau axe, şi numai „Anticamera” şi „Camera Regelui” pe partea ei de sud. Prin acest aranjament proiectantul Marii Piramide (Iehova) ne indică deosebirea dintre naturi, aşa cum este arătată în Volumul I, capitolul 10.
((358))
„Camera Reginei”, care reprezintă perfecţiunea umană după ce Veacul Milenar va fi restaurat pe toţi cei ascultători şi vrednici la asemănarea morală a Creatorului, învaţă, prin faptul că peretele ei din spate sau cel mai îndepărtat este pe aceeaşi linie cu axa Piramidei, că omenirea restaurată astfel la chipul şi asemănarea lui Dumnezeu, deşi încă umană, va fi aproape de natura divină — atât de aproape cât poate fi o natură de alta care este în asemănarea ei. Şi toate pasajele ascendente care duc în direcţia acestei axe învaţă că toate dorinţele şi eforturile poporului lui Dumnezeu trebuie să fie spre perfecţiune umană, în timp ce ale Bisericii alese din Veacul Evanghelic trebuie să treacă dincolo de perfecţiunea umană. Ei, în calitate de comoştenitori cu Cristos, trebuie să intre în plinătatea naturii divine.
Faptul că „Camera Subterană” sau „Groapa”, care reprezintă necaz şi moarte, nu este în întregime de aceeaşi parte a axei verticale cu „Camera Reginei” şi cu pasajul ei nu contrazice această interpretare; căci, strict vorbind, ea nu face parte deloc din structura Piramidei. Este sub Piramidă, cu mult sub linia ei bazală. Dar ea poate avea o altă lecţie de împărtăşit. O linie verticală de la peretele ei cel mai îndepărtat ar trece exact în lungul peretelui cel mai îndepărtat al „Anticamerei”; şi lecţia scoasă poate fi, în armonie cu atenţionarea scripturală, că este posibil pentru unii care au intrat în „Sfânta” sau în starea sfinţită (care au fost concepuţi prin cuvântul adevărului şi au fost chiar însufleţiţi prin el) să comită păcat care este spre moarte — moartea a doua.
Astfel deci, relaţia poziţiei „Gropii” cu axa, dacă are vreo semnificaţie în legătură cu aranjamentul Piramidei de deasupra ei, ar părea să indice că moartea a doua — distrugerea definitivă, fără speranţă — va fi pedeapsa nu numai a păcătoşeniei voite a oamenilor care în timpul Veacului Milenar de ocazie binecuvântată vor refuza să meargă spre perfecţiune umană, dar şi a oricăruia dintre cei sfinţiţi în timpul Veacului Evanghelic care resping în mod voit haina de dreptate atribuită a lui Cristos, oferită şi acceptată mai înainte.
((359))
((360)) ((361))
Un alt punct vrednic de remarcat în legătură cu axa verticală a structurii Marii Piramide deasupra liniei sale bazale este acesta: întâia venire a Domnului nostru şi moartea Sa, marcate prin gura „Fântânii”, sunt de acea parte a axei Piramidei care reprezintă natura umană; şi localizarea ei la acelaşi nivel cu al coridorului care duce la „Camera Reginei”, care simbolizează perfecţiunea umană, este de asemenea demnă de luat în seamă. Marea Piramidă pare astfel să spună: „El a devenit trup” — omul Cristos Isus S-a dat pe Sine „răscumpărare pentru toţi”; totuşi El n-a cunoscut păcat, a fost sfânt, nepătat, despărţit de păcătoşi şi n-a luat deloc parte la cursul descendent, păcătos al rasei lui Adam (simbolizat prin pasajul spre „Groapă”). Mai mult, localizarea „Grotei” şi faptul că ea a fost naturală şi nu săpată, sunt semnificative. Evident ea simbolizează moartea Domnului nostru Isus. Faptul că a fost naturală învaţă că sacrificiul de Sine al Domnului n-a fost o întâmplare, ci o chestiune preorânduită, prearanjată în planul lui Iehova înainte de a începe realizarea planului simbolizat prin Piramidă. Faptul că este amplasată deasupra şi nu dedesubtul liniei bazale a Piramidei, pare să dea încă o învăţătură în armonie cu Scripturile — că deşi Domnul nostru a murit ca răscumpărare pentru păcătoşi, El n-a coborât în păcat şi degradare, ci chiar şi în moartea Sa a fost în limitele planului divin, aşa cum este simbolizat în structura Piramidei deasupra liniei bazale.
Acum se ridică o întrebare de mare interes: Mărturia Piramidei în legătură cu timpul de încheiere a chemării de sus, confirmă ea oare mărturia Scripturii asupra acestui subiect? Arată ea oare sfârşitul „Marii Galerii” la timpul exact la care Scripturile ne asigură că se va încheia chemarea lui Dumnezeu la această favoare? Sau contrazice ea ceea ce deja am învăţat din Scripturi, şi arată o perioadă mai lungă sau mai scurtă a chemării la natura divină?
Aceasta va fi o altă „probă hotărâtoare”, însă nu o probă a Cuvântului lui Dumnezeu şi a minunatei lui mărturii, care este mai presus de toate celelalte, ci o probă a acestui „Martor” de piatră. Va dovedi aceasta mai departe arhitectura ei divină prin aceea că va confirma mărturia Scripturii, sau va arăta mai multă sau mai puţină nepotrivire? Dacă va confirma relatarea biblică în mod special şi amănunţit, ea îşi va merita într-adevăr numele dat de Dr. Seiss — „Un miracol în piatră”.
((362))
Ei bine, nu putem spune nimic mai puţin despre ea; căci mărturia ei este în deplin acord şi în fiecare amănunt cu tot planul lui Dumnezeu aşa cum l-am învăţat din Scripturi. Minunatele ei corespondenţe cu Biblia nu lasă loc de îndoială că acelaşi inspirator divin al profeţilor şi al apostolilor a inspirat şi acest „Martor”. Să examinăm mai în amănunt unele dintre aceste armonii.
Să ne amintim că Scripturile ne arată că sfârşitul complet al puterii neamurilor în lume şi timpul de necaz care aduce răsturnarea lor va urma anului 1914 d. Cr., şi cu puţin timp înainte de acea dată ultimii membri ai Bisericii lui Cristos vor fi „schimbaţi”, glorificaţi. Să ne amintim şi aceea că Scripturile ne dovedesc în diferite feluri — prin Ciclurile Jubileului, prin cele 1335 de zile din Daniel, prin Dispensaţiile paralele etc. — că „secerişul” sau sfârşitul acestui veac trebuia să înceapă în octombrie 1874 şi că Marele Secerător trebuia să fie atunci prezent; apoi, după şapte ani — în octombrie 1881 — „chemarea de sus” a încetat, deşi unii vor fi admişi după aceea la aceleaşi favoruri, fără a se face o chemare generală, pentru a completa locurile unora dintre cei chemaţi care, fiind încercaţi, vor fi găsiţi nevrednici. Apoi să privim modul în care „Martorul” de piatră confirmă aceleaşi date şi ilustrează chiar aceleaşi lecţii. Astfel:
Linia suprafeţei podelei „Marii Galerii”, de la peretele de nord la cel de sud, a fost măsurată cu mare grijă de două ori în anii recenţi şi s-au obţinut trei grupe distincte de măsurători. O măsurătoare (a) este de la peretele din capătul de nord, măsurat până la „Treaptă” şi apoi — omiţând partea care urcă sau frontală — de-a lungul feţei de sus, a feţei orizontale a podelei „Marii Galerii”; altă măsurătoare (b) arată lungimea măsurată prin „Treaptă”, ca şi cum treapta n-ar fi acolo; altă măsurătoare (c) dă toată suprafaţa podelei şi în sus pe faţa sau partea care urcă a „Treptei” şi de-a lungul feţei ei orizontale. Prof. Smyth a găsit că prima dintre aceste măsurători (a) este de 1874 de ţoli piramidali, a doua (b) de 1881 de ţoli piramidali, iar a treia (c) de 1910 ţoli piramidali; în timp ce d-nul Flinders Petrie raportează aceste măsurători cu 8 zecimi dintr-un ţol mai lungi. Prin urmare, o estimare raţională şi fără îndoială foarte aproape de corectitudine ar fi să numim aceste cifre (a) 1875, (b) 1882 şi (c) 1911 ţoli piramidali.
((363))
Acum noi întrebăm: Dacă ţolii liniari ai podelei acestor pasaje reprezintă un an fiecare, aşa cum au pretins şi au admis cei care au studiat Piramida, ce dată ar indica aceste măsurători ale „Marii Galerii” ca sfârşit al chemării de sus la natura divină, pe care „Marea Galerie” o simbolizează? Răspundem că aplicând aceşti ţoli-ani la socotirea actuală a timpului, trebuie să ne amintim că data noastră d. Cr. este cu un an şi trei luni în urma datei reale, după cum se arată în Volumul II, paginile 54-62. Şi în timp ce aceasta n-ar avea nici o importanţă în calcularea unei perioade de la o dată fixă dinainte de Cristos, sau de la o dată fixă după Cristos, acest lucru ar trebui recunoscut în acest caz. Unde acelaşi eveniment, naşterea lui Isus, este punctul de pornire, trebuie luată în considerare eroarea în fixarea datei d. Cr., pentru a ajunge la rezultate corecte. Pentru simplificare vom lua data noastră eronată d. Cr. ca standard şi vom reduce cifrele Piramidei în mod corespunzător, scăzând din ele un ţol şi un sfert, aşa încât ele vor corespunde cu calculul nostru comun. Astfel reduse, ele arată: (a) 1875 minus 1&»188; egal 1873&»190;; (b) 1882 minus 1&»188; egal 1880&»190;; şi (c) 1911 minus 1&»188; egal 1909&»190;, şi dau datele: (a) octombrie 1874, (b) octombrie 1881 şi (c) octombrie 1910 d. Cr.
Acest sfârşit întreit este în deplină armonie cu ceea ce am găsit că învaţă Scripturile: că „secerişul, sfârşitul veacului”, a fost atins în octombrie 1874 şi că „chemarea” propriu-zisă s-a sfârşit în octombrie 1881, deşi va urma o perioadă în care, chiar dacă chemarea generală a încetat, aceleaşi privilegii vor fi oferite unora care vor fi vrednici, pentru a completa locurile unora dintre cei chemaţi deja, care, în încercare, nu vor fi găsiţi vrednici de coroanele alocate lor când au acceptat chemarea. Cât va dura această cernere a consacraţilor, timp în care unora li se vor acorda coroanele celor socotiţi nevrednici şi numele lor scrise în locul unora ale căror nume vor fi şterse (Apoc. 3:5, 11), Scripturile nu indică, după câte am văzut noi; dar această dată, 1910, indicată de Piramidă, pare să se armonizeze bine cu datele furnizate de Biblie. Nu sunt decât câţiva ani până la încheierea deplină a timpului de necaz care pune capăt timpurilor neamurilor; şi când ne amintim cuvintele Domnului, că biruitorii vor fi socotiţi vrednici să scape de cel mai ((364)) sever necaz care vine peste lume, putem înţelege că face referire la necazul anarhiei care va urma după octombrie 1914; dar un necaz mai ales peste Biserică poate fi aşteptat cam prin 1910 d. Cr.
Nu este acesta un acord cât se poate de remarcabil între acest „Martor” de piatră şi Biblie? Datele octombrie 1874 şi octombrie 1881 sunt exacte, în timp ce 1910, deşi nu este dată în Scripturi, pare mai mult decât una raţională pentru ceva eveniment important în experienţa şi încercarea finală a Bisericii, în timp ce 1914 d. Cr. este în mod evident bine definită ca finalul lui, după care urmează cel mai mare timp de necaz al lumii, de care unii din „mulţimea cea mare” pot avea parte. Şi în legătură cu aceasta să ne amintim că această dată limită — 1914 d. Cr. — poate fi martorul nu numai al completării alegerii, încercării şi glorificării întregului corp al lui Cristos, ci şi al curăţării unora din acea mulţime mai mare de credincioşi consacraţi care, de frică şi descurajare, n-au reuşit să aducă sacrificii acceptabile lui Dumnezeu şi de aceea au devenit mai mult sau mai puţin contaminaţi cu ideile şi căile lumii. Se poate ca unii dintre aceştia, înainte de sfârşitul acestei perioade, să vină din necazul cel mare (Apoc. 7:14). Mulţi dintre aceştia se leagă acum strâns în diferiţii snopi de neghină pentru ardere; şi aceştia vor putea să scape numai când necazul înfocat din partea de la urmă a perioadei de seceriş va arde legăturile robiei Babilonului — „mântuiţi, dar ca prin foc”. Ei trebuie să vadă ruina totală a Babilonului cel Mare şi să primească o măsură din pedepsele lui (Apoc. 18:4). Cei patru ani de la 1910 până la sfârşitul lui 1914, indicaţi astfel în Marea Piramidă, vor fi fără îndoială un timp de „prigonire de foc” asupra Bisericii (1 Cor. 3:15), care precedă anarhia lumii, care nu poate dura mult — „Dacă zilele acelea n-ar fi fost scurtate, nimeni n-ar scăpa”. Mat. 24:22.
Acesta nu este tot simbolismul minunat al Marii Piramide. Minunata sa armonie cu planul divin este mai departe arătată în altă trăsătură remarcabilă. Ar trebui să aşteptăm ca data celor două mari evenimente legate de sfârşitul acestui veac, adică, (1) a doua venire a Domnului nostru şi (2) începutul secerişului, să fie în vreun fel marcate la capătul de sus al „Marii Galerii”, întocmai cum moartea şi învierea Sa sunt marcate prin „Fântână” la capătul ei de jos. Şi în aceasta nu suntem dezamăgiţi. La capătul de sus sau sudic al peretelui de est, în vârf, mult mai sus de treaptă, ((365)) există o deschidere care face legătura cu spaţiul neterminat de deasupra „Camerei Regelui”, cum este arătat pe schiţă. În limbajul simbolic al Piramidei acea deschidere spune: „Aici a intrat Unul ceresc — Unul care nu are nevoie de podea ca să umble, dar care poate veni şi pleca precum vântul”. Iar măsurătorile atente ale acestui perete de sud al „Marii Galerii”, făcute de prof. Smyth, ne informează că nu este exact perpendicular, ci se înclină la vârf cu şapte ţoli.* Piramida ne spune astfel: „Cu şapte ani înainte de încheierea chemării de sus [înainte de octombrie 1881] va intra Acela mare din ceruri”. Şi ea indică mai departe că de la acea dată — octombrie 1874 — treptat, aşa cum se indică prin înclinarea peretelui de sud, chemarea se va apropia de încheiere şi se va sfârşi complet în octombrie 1881. Se va observa că aceasta este în acord exact cu mărturia Bibliei aşa cum este prezentată în acest volum al Studiilor în Scripturi şi în cele anterioare.
*Raportul lui Piazzi Smyth
Şi să nu uităm de asemenea că noi care am înţeles prezentările scripturale ale acestor timpuri şi perioade n-am avut nimic de-a face cu luarea acestor măsurători ale Marii Piramide; şi că cei care au luat măsurătorile n-au ştiut nimic de aplicarea profeţiei de către noi la timpul când au fost luate măsurătorile, şi nu ştiu nici acum, după câte ştim noi. De aceea întrebăm: Se putea ca o astfel de exactitate în chestiuni care privesc şase mii de ani de istorie pe de o parte, şi miile de ţoli din măsurătorile Piramidei pe de altă parte, să fie doar o coincidenţă accidentală? Nu; dar adevărul este remarcabil şi pare mai greu de crezut decât ficţiunea, întradevăr. „Domnul a făcut acest lucru şi este minunat în ochii noştri.”
Mai departe, unde a încetat favoarea specială a chemării evanghelice generale (octombrie 1881), pare să fie timpul să înceapă binecuvântarea pentru lume. „Fântâna”, care marchează la capătul ei de sus răscumpărarea, care asigură binecuvântarea viitoare, ar trebui, s-ar părea, să marcheze la capătul ei de jos (unde se uneşte cu pasajul descendent) data când vor începe să ajungă la lume binecuvântările restabilirii. Ea pare să spună: Aici beneficiile răscumpărării vor începe să binecuvânteze toate familiile pământului, când alegerile sau selecţiile Veacurilor Iudaic şi Evanghelic sunt complete.
((366))
Acum, dacă noi adoptăm încheierea clar marcată a chemării şi a favorii speciale a Veacului Evanghlic, 1881, ca data la care a fost timpul să înceapă chemarea la binecuvântările restabilirii, şi dacă socotim că punctul cel mai de jos al „Fântânii” marchează acea dată (1881), găsim ceva interesant măsurând înapoi de-a lungul „Pasajului de Intrare” până la intrarea originală a Piramidei. Găsim că această distanţă este de 3826 de ţoli piramidali, reprezentând astfel 3826 de ani. Şi dacă presupunerea noastră este bine fondată, cu 3826 de ani înainte de 1881 d. Cr. trebuie să fi avut loc un eveniment însemnat. Şi dacă cercetăm mărturia istorică a Cuvântului lui Dumnezeu ca să vedem dacă a avut loc atunci vreun eveniment însemnat, găsim o confirmare remarcabilă a presupunerii noastre; căci chiar cu 3826 de ani înainte de 1881 d. Cr., ceea ce ar fi 1945 î. Cr., Isaac, sămânţa tipică a făgăduinţei a devenit moştenitorul întregii avuţii a tatălui său Avraam şi astfel a fost în poziţia de a binecuvânta pe toţi fraţii săi — pe Ismael, fiul Agarei (tip al Israelului trupesc) şi pe nenumăraţii fii şi fiice ale Cheturei, a doua soţie a lui Avraam (tipică pentru lume în general).
Astfel „Pasajul de Intrare”, de la marginea din afară şi până la marginea cea mai apropiată a pasajului unde se face legătura cu „Fântâna”, marchează în ţoli-ani perioada de timp din ziua când Isaac cel tipic (în care se centra în mod tipic făgăduinţa de binecuvântare a lumii) a devenit moştenitorul tuturor, 1945 î. Cr., la 1881 d. Cr., când binecuvântarea pentru lume a fost în realitate cuvenită prin Isaac cel antitipic — Cristosul, moştenitorul tuturor lucrurilor. Gal. 3:16, 29.
Noi măsurăm timpul de la data moştenirii lui Isaac şi a privilegiului care a urmat de a-şi binecuvânta fraţii, până la anul 1881 d. Cr. astfel: Isaac a intrat în posesia moştenirii sale la moartea tatălui său Avraam, care a avut loc la o sută de ani după ce a fost făcut Legământul (căci Avraam avea 75 de ani când a fost făcut Legământul şi a murit la vârsta de 175 de ani). Apoi, de la Legământ până la moartea lui Iacov, fiul lui Isaac, au fost 232 de ani*; şi de la timpul când Isaac a intrat în moştenirea sa — la o sută de ani după ce a fost făcut Legământul — până la moartea lui Iacov ar fi 132 de ani (232 de ani minus 100 de ani). La aceştia ((367)) adăugăm 1813 ani de la moartea lui Iacov la Anul Domnului nostru şi avem data 1945 î. Cr., data când Isaac cel tipic a intrat în posesia a tot ce a avut Avraam (Gen. 25:5). Şi aceşti 1945 de ani î. Cr. adăugaţi la 1881 d. Cr. fac 3826 de ani indicaţi în ţoli piramidali ca lungimea timpului care trebuia să treacă între binecuvântarea tipică a fraţilor săi prin sămânţa tipică, Isaac, şi binecuvântarea lumii întregi prin antitipicul Isaac, Cristosul.
*Vezi Vol. II, pag. 231, 232
Ridică unii întrebarea, ce început al lucrării de restabilire a fost marcat de octombrie 1881? Răspundem: nu s-a întâmplat nimic ce să poată discerne lumea. Noi umblăm încă prin credinţă şi nu prin vedere. Toţi paşii pregătitori spre marea lucrare de restabilire de la data 1881 trebuie recunoscuţi ca picături ale marii ploi de binecuvântare care în curând va înviora întregul pământ. Ceea ce a avut loc în 1881, ca şi ceea ce a avut loc în 1874, poate fi discernut numai prin ochiul credinţei în lumina Cuvântului lui Dumnezeu. A fost data încheierii chemării de sus şi prin urmare data începerii anunţării restabilirii — trâmbiţa Jubileului. Cam la acea dată autorul a remarcat, şi după câte ştim noi nimeni altcineva n-a remarcat, deosebirea dintre chemarea la natura divină, deschisă în timpul Veacului Evanghelic, şi ocazia de restabilire a perfecţiunii umane şi a tot ce a fost pierdut în Adam, cuvenită la încheierea chemării de sus* evanghelice.
*Deşi nu ne-am gândit la coincidenţă până acum, în timp ce scriem acest capitol, nu este de mică importanţă că în ultimele şase luni ale anului 1881 s-a scris o carte de 166 pagini, Hrană pentru creştinii cugetători, şi a circulat în tiraj de un milion patru sute de mii de exemplare peste tot în Statele Unite şi în Marea Britanie.
Trei puncte legate de cartea aceea şi de distribuirea ei largă şi rapidă contribuie ca s-o marcheze ca cel puţin deosebită: (1) Poate că nici o altă carte n-a atins vreodată o circulaţie atât de largă într-un timp atât de scurt, sau prin aceleaşi metode. Ea a fost distribuită gratuit, în trei duminici succesive, la uşile bisericilor din toate oraşele mari ale Statelor Unite şi ale Marii Britanii prin băieţi mesageri de la Serviciul de Mesageri al Districtului, iar în oraşele mici prin poştă. (2) Banii pentru acoperirea acestei cheltuieli (42.000 $) au fost donaţi voluntar în acest scop, fără solicitare. (3) A fost, după câte ştim noi, prima carte publicată vreodată care arăta deosebirea dintre chemarea de sus a Bisericii Evanghelice şi favorurile Restabilirii pentru lume în general, şi arăta data încheierii acelei chemări de sus, octombrie 1881.
((368))
Un alt punct de remarcat este calea pe care lumea va fi invitată să vină şi să primească viaţă veşnică în Veacul Milenar.
Aşa cum încăperea de sus, cunoscută sub numele de „Camera Regelui”, reprezintă natura divină, iar „Marea Galerie” reprezintă chemarea spre ea, tot aşa cea de sub ea („Camera Reginei”) reprezintă natura umană perfectă, iar calea spre ea ilustrează cărarea spre viaţă în care lumea va trebui să umble ca să atingă perfecţiunea umană în timpul Mileniului. Ambele aceste căi şi ca atare ambele aceste rezultate finale au fost deschise şi făcute posibile prin jertfa de răscumpărare pe care Mijlocitorul a dat-o în folosul tuturor: totul fiind indicat convingător în Piramidă prin „aspectul de explozie” care a deschis gura „Fântânii” şi a dat acces spre cele două pasaje (intenţionate să simbolizeze chemarea Bisericii acum, care conduce la natura divină, şi chemarea lumii în timpul Mileniului, care conduce la restabilirea perfecţiunii umane).
Astfel Marea Piramidă, în armonie cu Scripturile, declară că „Hristos … a adus la lumină viaţa [restabilirea la viaţă umană, reprezentată în cea denumită „Camera Reginei”] şi neputrezirea [natura divină, reprezentată în cea denumită „Camera Regelui”], prin Evanghelie” — veştile bune ale răscumpărării. 2 Tim. 1:10.
Singura cale de acces spre „Camera Reginei” sau spre „Marea Galerie” a fost „Fântâna”, „Primul Pasaj Ascendent” fiind la origine de netrecut din cauza „Dopului” de granit. Astfel „Martorul” de piatră mărturiseşte că prin Chemarea Legii sau Legământul Legii nimeni din rasa decăzută n-a putut ajunge nici la viaţă (viaţa umană), nici la nemurire (natura divină). Deşi „Primul Pasaj Ascendent” a fost o cale, totuşi nimeni n-a putut merge pe el. Tot aşa Legământul Legii a fost o cale de trecere spre viaţă, dar din cauza slăbiciunii cărnii nimeni n-a putut umbla în el, aşa încât să ajungă la viaţa oferită (Rom. 3:20). Crucea, sacrificiul, răscumpărarea este astfel special marcată prin acest „Martor” de piatră, întocmai cum în Scripturi este mai accentuat marcată decât orice alt aspect al planului. „Nimeni nu vine la Tatăl decât prin Mine”, a spus Isus. „V-am învăţat înainte de toate, aşa cum am primit şi eu [înainte de toate]: că Hristos a murit pentru păcatele noastre”, a spus Pavel (1 Cor. 15:3). „Fântâna [reprezentativă a ((369)) sacrificiului şi învierii lui Cristos] este singura cale spre viaţă şi nemurire”, spune Marea Piramidă.
Pasajul spre „Camera Reginei” este scund şi călătorul trebuie să-şi plece capul în smerenie la cerinţele lui. Cărarea dreptăţii a fost întotdeauna una de smerenie şi aşa va fi şi în Mileniu, când tuturor li se va cere să se aplece la reglementările stricte ale Împărăţiei lui Cristos. El va domni cu un toiag de fier (Apoc. 2:27). Atunci El va face din judecată o linie şi din dreptate un fir cu plumb; şi pentru măreţia şi puterea Sa va trebui să mărturisească orice limbă, iar la conducerea şi legea Sa va trebui să se plece orice genunchi; astfel încât în Ziua Sa cei smeriţi şi drepţi, şi numai ei, vor înflori. Isa. 28:17; Rom. 14:11; Ps. 92:12, 13.
„Camera Reginei” simbolizează sfârşitul lucrării de restabilire — perfecţiunea umană — prin aceea că ea are şapte feţe, socotind podeaua o faţă şi tavanul două feţe, aşa cum este arătat în schiţă. Cărarea spre ea spune aceeaşi istorie a numărului şapte sau a perfecţiunii, căci podeaua este mai joasă pe o şeptime din lungimea ei. Şi nu numai că numărul şapte este un simbol general al perfecţiunii şi al completului, ci este în mod special sugestiv în acest context, deoarece Veacul Milenar este a şaptea mie de ani din istoria lumii şi unul în care trebuie atinsă perfecţiunea de către aceia din omenire care vor vrea şi se vor supune.
Profesorul Smyth remarcă particularitatea podelei acestei „Camere a Reginei” şi a pasajului care duce la ea, că este neprelucrată şi complet nefinisată, astfel deosebindu-se de celelalte pasaje, care iniţial au fost foarte netede, probabil şlefuite. Aceasta, sugerează el, poate indica faptul că podeaua lui nu este supusă măsurării în ţoli-ani, cum sunt celelalte pasaje — ca şi cum Piramida ar vrea să spună prin această neregularitate: „Măsurile timpului nu sunt înregistrate aici”.
Dar deşi ţolul-an piramidal nu este observat nici în pasajul spre „Camera Reginei”, nici în podeaua ei, o altă chestiune sa cerut a fi arătată, şi anume calea restabilirii la viaţă şi organism uman perfect. După cum această perfecţiune a naturii umane este ilustrată în „Camera Reginei”, tot aşa calea spre ea reprezintă cei şapte mii de ani de experienţă şi disciplină prin care trebuie să treacă rasa umană decăzută înainte de a putea fi câştigată deplina restabilire la perfecţiune. Deoarece în primele şase şeptimi coridorul ((370)) spre „Camera Reginei” este extrem de scund, acesta reprezintă cei şase mii de ani trecuţi şi ilustrează extrema dificultate şi umilinţă necesare pentru a umbla o viaţă îndreptăţită, chiar şi din partea celor care au căutat să umble astfel — patriarhii, profeţii şi alţii, îndreptăţiţi prin credinţă — în timpul acestor şase mii de ani de domnie a păcatului şi a morţii. Dimpotrivă, ultima şeptime a căii reprezintă Veacul Milenar, care tocmai se iveşte peste oameni. Înălţimea lui fiind aproape de două ori mai mare, arată că în timpul miei de ani care vine, de har şi pace pe pământ, oamenii vor putea progresa confortabil şi uşor spre perfecţiune deplină.
Se pune întrebarea dacă a umblat cineva pe această cale în cei şase mii de ani trecuţi? Răspundem, da. Unii au umblat pe ea prin credinţă. Este calea îndreptăţirii naturii umane, deşi cu totul diferită de calea şi chemarea Bisericii Evanghelice, care, deşi prin îndreptăţire, este pentru natura nouă, divină. Avraam, Isaac şi Iacov şi profeţii credincioşi au umblat pe acea cale — intrând prin „Fântână” — prin credinţă în jertfa de răscumpărare a lui Cristos, pe care ei au reprezentat-o prin sacrificiile tipice înainte de moartea Domnului nostru şi înainte ca „Martorul” de piatră să o indice; căci în planul şi revelaţia lui Dumnezeu, Cristos a fost Mielul înjunghiat pentru ispăşire înainte de întemeierea lumii.
Şi această cale spre „Camera Reginei” este în bun acord cu relatarea Bibliei în privinţa căii spre natura şi viaţa umană perfectă în timpul Mileniului. Lungimea timpului necesar pentru a se ajunge la perfecţiune va fi diferită la diferiţi indivizi, potrivit rapidităţii sau încetinelii persoanei de a-şi supune inima şi viaţa condiţiilor Noului Legământ. Nu va mai fi o străduinţă de ridicare ce va întâmpina continuu împotrivire prin tendinţele descendente dinăuntru şi dinafară, aşa cum a fost în dispensaţiile Legii şi Evengheliei; dar va fi o cale pe care totul va fi în favoarea călătorului şi-i va facilita progresul rapid spre perfecţiunea deplină a vieţii restabilirii, cu toate binecuvântările care vor rezulta.
După cum „Camera Regelui” prin canalele ei pentru ventilaţie arată că simbolizează o locuire permanentă, o stare veşnică, tot aşa „Camera Reginei” simbolizează faptul că starea perfecţiunii umane, când va fi obţinută, poate fi făcută o stare veşnică; căci şi aceasta are prevăzute canale asemănătoare pentru ventilaţie sau pentru aerisire. Într-un caz putem spune că ea simbolizează o stare permanentă, iar în celălalt caz că poate fi făcută o stare permanentă sau veşnică, fiindcă acesta este cazul, aşa cum este indicat atât de Scripturi cât şi de mărturia „Martorului” de piatră.
((371))
((372)) ((373))
Scripturile spun despre aceia care ajung la starea reprezentată prin „Camera Regelui” că sunt părtaşi naturii divine şi sunt nemuritori, sau inatacabili de moarte — că nu vor putea muri după aceea. Şi ele mai arată că ceilalţi care vor ajunge la restabilire deplină şi vor rezista la ultima probă de loialitate la sfârşitul Veacului Milenar, chiar dacă nu vor poseda acea calitate numită Nemurire, care este în esenţă un element numai al naturii divine, vor primi viaţă veşnică sub prevederea deja aranjată de către marele Arhitect al planului de mântuire. Dacă aceştia rămân în armonie cu Dumnezeu şi în ascultare de voinţa Sa, vor trăi veşnic.
Marea Piramidă declară aceleaşi adevăruri; căci în timp ce în „Camera Regelui” ventilatoarele erau deschise, în „Camera Reginei” ventilatoarele, un lucru interesant, erau la început acoperite. Canalele de aerisire veneau cu totul din afara Marii Piramide spre interior până la cam cu cinci ţoli de la suprafaţa interioară a pereţilor „Camerei Reginei”, pietrele de pe ambele părţi ale „Camerei Reginei”, cu excepţia celor cinci ţoli în grosime menţionaţi, au fost cizelate, arătând că au fost în planul Marelui Arhitect al Piramidei, întocmai cum au fost toate celelalte aspecte. D-nul Waynman Dixon a făcut această descoperire în timp ce examina pereţii „Camerei Reginei”. El a observat că la un anumit punct peretele suna gol, şi spărgând suprafaţa a găsit un canal de ventilaţie; şi apoi prin acelaşi proces i-a găsit perechea în peretele opus. Astfel Piramida, în armonie cu Scripturile, declară că s-au făcut mari pregătiri prin care starea umană perfectă, reprezentată prin „Camera Reginei”, poate fi o stare veşnică pentru fiecare persoană care se conformează reglementărilor şi legilor ei.
Şi acum, după ce am auzit-o vorbind, ce vom gândi despre „Martorul” de piatră şi despre mărturia lui? Astfel de mărturie ar fi într-adevăr ciudată şi izbitoare, chiar dacă nu s-ar găsi nici o scriptură legată de subiectele examinate; dar când Scripturile neau declarat deja clar şi hotărât aceleaşi împrejurări şi date, înainte de a fi fost auzită mărturia Piramidei, acordul ei minunat şi confirmarea acesteia devin îndoit de semnificative şi convingătoare.
((374))
Acum, când cei înţelepţi în felul lumii resping Cuvântul lui Dumnezeu ca fiind „învechit” şi „neştiinţific”, faptul că „Martorul” de piatră vorbeşte şi confirmă mărturia Bibliei este cu adevărat uimitor. A-i auzi mărturia despre căderea omului tocmai la timpul când cei înţelepţi în felul lumii pretind că omul n-a fost perfect niciodată, n-a fost în chipul lui Dumnezeu niciodată şi ca atare n-a căzut niciodată de la acel chip, este un lucru remarcabil. A-i auzi mărturia că nimeni n-a putut intra nici în chemarea de sus evanghelică pentru natura divină, nici în starea îndreptăţirii şi vieţii umane prin Legământul sau calea Legii, într-o vreme când atât de mulţi propovăduiesc că Legea lui Moise este singura cale spre viaţă, este desigur un lucru care produce mulţumire. În mod sigur în Marea Piramidă „Însuşirile nevăzute [planurile] ale Lui îDumnezeuş … se văd lămurit, de la crearea lumii, fiind înţelese de minte, prin lucrurile făcute de El”. Rom. 1:20.
Unii ar putea să batjocorească mărturia acestui „Martor” de piatră, aşa cum batjocoresc şi Cuvântul scris al lui Dumnezeu; dar la batjocurile lor noi răspundem: Justificaţi această potrivire ciudată a lucrurilor, ori dacă nu, aventuraţi-vă să profeţiţi viitorul şi veţi vedea ce rezultat vor avea profeţiile voastre. Dovediţi-ne că nu se cere nici o inspiraţie să se prezică evenimentele viitoare. Arătaţi-ne un exemplu de înţelepciune lumească. „«Apăraţi-vă cauza», zice Domnul, «arătaţi-vă dovezile cele mai tari», zice Împăratul lui Iacov. «Să le arate şi să ne spună ce se va întâmpla; să spună cele din trecut, cele ce sunt, ca să le vedem împlinirea; sau, faceţi-ne să le ştim pe cele ce vor veni. Spuneţi-ne ce se va întâmpla mai târziu, ca să ştim că sunteţi dumnezei [puternici].»” Isa. 41:21-23.
Marea Piramidă nu numai că pune în încurcătură pe oamenii de ştiinţă atei, ci ea combate cu totul teoria lor modernă şi antiscripturală a „Evoluţiei” — subiect asupra căruia nu putem face mai bine decât să cităm următoarele cuvinte ale doctorului Joseph Seiss, din tratatul său excelent asupra Marii Piramide, intitulat „Un Miracol în Piatră”. El spune:
„Dacă omul primar n-ar fi fost nimic decât o gorilă sau un troglodit, cum au putut cunoaşte, în acele timpuri preistorice, constructorii acestei puternice structuri ceea ce savanţii noştri cei ((375)) mai profunzi, după douăzeci de secole de observaţie şi experiment, au putut afla numai imperfect? Cum au putut şti chiar şi să facă şi să mânuiasă uneltele, maşinile şi mijloacele indispensabile construcţiei unui edificiu atât de enorm în privinţa dimensiunilor, atât de masiv în privinţa materialelor, atât de sus în privinţa înălţimii şi atât de perfect în măiestria lui, încât până în ziua de astăzi este fără egal pe pământ? Cum au putut cunoaşte sfericitatea, rotaţia, diametrul, densitatea, latitudinea, polii, distribuţia şi temperatura pământului, sau relaţiile lui astronomice? Cum au putut ei rezolva problema cuadraturii cercului, cum au putut calcula proporţiile, sau determina cele patru puncte cardinale? Cum au putut ei întocmi diagramele istoriei şi dispensaţiilor, corespunzătoare faptelor în fiecare amănunt, pentru o durată de patru mii de ani după timpul lor şi până la încheiere? Cum au ştiut ei când va începe aranjamentul mozaic, cât va continua şi cu ce se va sfârşi? Cum au putut şti când va fi introdus creştinismul, prin ce fapte şi aspecte mari va fi marcat şi care vor fi caracteristicile, calea şi sfârşitul Bisericii lui Cristos? Cum au putut şti despre marele ciclu precesional, lungimea duratei lui, despre numărul de zile dintr-un an real, distanţa medie de la Soare la Pământ şi poziţia exactă a stelelor când a fost construită Marea Piramidă? Cum au putut întocmi un standard şi un sistem de măsuri şi greutăţi, atât de bine potrivite unele cu altele, atât de benefic conformate nevoilor obişnuite ale omului şi atât de perfect armonizate cu toate faptele naturii? Şi cum au putut şti cum să consemneze toate aceste lucruri pe o simplă bucată de zid, fără vreo inscripţie verbală sau ilustrativă, totuşi ferită de toate ravagiile şi schimbările timpului şi care poate fi citită şi înţeleasă chiar până la sfârşit?
Oamenii pot zâmbi batjocoritor, dar nu pot dărâma cu râsul această structură puternică, nici nu pot elimina din ea cu batjocura unghiurile, proporţiile, măsurile, referirile la natură şi corespondenţele sacre pe care i le-a dat Creatorul ei. Ele se află aici în toată semnificaţia lor grăitoare, încăpăţânate şi invincibile, dincolo de orice putere de a le suprima”.
Vocea acestui minunat „Martor” ne aminteşte cu forţă cuvintele Domnului nostru cu acea ocazie însemnată a intrării Sale triumfale în Ierusalim, când S-a prezentat tipic ((376)) la Israel ca împăratul lor, în mijlocul aclamaţiilor mulţimii de ucenici ai Săi care lăudau cu voce tare pe Dumnezeu pentru marile Sale fapte care fuseseră făcute, spunând: „Binecuvântat este Împăratul care vine în Numele Domnului! Pace în cer şi slavă în cele preaînalte!”. Şi când fariseii L-au îndemnat să-i mustre, El a răspuns: „Vă spun că, dacă aceştia vor tăcea, pietrele vor striga” (Luca 19:37-40). Şi aşa este şi astăzi: în timp ce Împăratul slavei a venit în realitate şi în timp ce marea majoritate a martorilor în viaţă declaraţi ai Lui, care ar trebui să se bucure cu voce tare şi să spună, binecuvântat este Împăratul care vine în Numele Domnului, sunt muţi — unii de frica de a fi scoşi afară din sinagogi, iar alţii de lene somnolentă sau de îmbătarea cu spiritul lumesc ce-i ţine în ignoranţă de timpul cercetării lor — iată, înseşi pietrele acestei Mari Piramide de Mărturie strigă pe un ton sigur. Fiecare ţol al acestei construcţii masive vesteşte în mod elocvent înţelepciunea, puterea şi harul lui Dumnezeu.
Ferm fixat în această structură stâncoasă solidă, în afara puterii furtunilor naturii sau a mâinii neîndurătoare a distrugătorului, schiţele marelui plan al lui Dumnezeu au stat în picioare timp de patru mii de ani, pregătite să-şi dea mărturia la timpul hotărât, spre confirmarea mărturiei Cuvântului sigur al Prorociei, în mod asemănător revelat dar ascuns de veacuri. Mărturia acestui „stâlp de aducere aminte pentru Domnul … în ţara Egiptului”, ca şi aceea a Cuvântului scris, cu precizie solemnă şi negreşită indică spre ruina finală a ordinii vechi a lucrurilor în „Groapa” uitării şi spre stabilirea glorioasă a celei noi, sub Cristos Isus, marea Piatră Principală din vârful clădirii eterne a lui Dumnezeu, în conformitate cu liniile caracterului Său glorios trebuind să fie zidite sub El toate lucrurile vrednice de existenţă veşnică. Amin! Amin! Vie Împărăţia Ta! Facă-se voia Ta precum în cer aşa şi pe pământ!
