Întrebări și Răspunsuri – A

AARON—Referitor la antitip, când a binecuvântat. (Q5-1)

Întrebare (1911)—1—Când Moise și Aaron au ieșit să binecuvânteze poporul, pe cine a reprezentat Aaron?

Răspuns—Presupun că în această împrejurare Moise ar reprezenta legea divină a lui Dumnezeu binecuvântând poporul și că Aaron a repre­zentat pe marele preot care a efectuat sacrificiul. Moise, dătătorul legii, era reprezentantul dreptății, iar preotul care a făcut sacrificiul era pentru a binecuvânta. Tot așa Cristos va sta ca antitipul lui Aaron din acea ilustrație ca să binecuvânteze lumea în timpul miei de ani, și alături de El va fi legea divină, reprezentată prin Moise. Toată legea lui Dumnezeu și orice putere a lui Dumnezeu va fi pentru a binecuvânta și a pune în aplicare aranjamentele făcute în acest scop.

ACCIDENTE — În Mileniu (Q5-3)

Întrebare (1912-Z)—2—Vor fi accidente și moarte în timpul Mileniului în afară de păcătoșii care merg în Moartea a Doua?

Răspuns—În timp ce domnia lui Cristos va fi o domnie a dreptății spre viață, nu trebuie să înțelegem că moartea adamică va înceta imediat ce Mesia Își va începe domnia, pentru că se spune că El trebuie să domnească până când va stăpâni peste toți vrăjmașii (1 Cor. 15:25, 26). Se înțelege deci că oamenii vor fi mai mult sau mai puțin în moartea adamică în timpul miei de ani și se vor ridica treptat din imperfecțiunea și moartea adamică la perfecțiunea naturii umane. Trebuie să ne amintim că Împărăția, așa cum va fi stabilită la începutul Veacului Milenar, va fi constituită din Noul Ierusalim — adică Biserica glorifi­cată, al cărei Cap este Cristos (Apoc. 21:1-8). În timpul miei de ani lumea va veni în armonie cu acest aranjament. Pentru toți cei care astfel vor veni în armonie va fi un aranjament binecuvântat prin care vor fi protejați de orice pedeapsă pentru imperfecțiuni. Putem rezonabil presupune că după ce se va ajunge la perfecțiune nu vor mai fi accidente, întocmai cum avem motiv să presupunem că în cer nu este nevoie de chirurgi, doctori, ambulanțe etc. “Nu se va face nici un rău și nici o pagubă pe tot muntele Meu (Împărăție)” (Isaia 11:9). Voia lui Dumnezeu se va face pe Pământ precum se face și în ceruri. Citim că nu va mai fi nici suspin, nici plâns, nici moarte.

ACOPERIREA CAPULUI—Moduri de acoperire a capului. (Q322-1)

Întrebare (1906)—1—Pălăria modernă nu este convenabilă într-un auditoriu, și unele surori doresc să știe dacă cineva poate sugera vreo metodă prin care femeile să poată avea capul acoperit în timpul unui serviciu fără a purta acea pălărie supărătoare, și totuși să fie ceva care să nu atragă atenția nepotrivit asupra acestui lucru?

Răspuns—Sunt eu Solomon, să am înțelepciunea să decid în întrebări ca acestea? Vă voi spune, dragi prieteni, ce am remarcat că fac unele surori, și m-am gândit că dacă eu aș fi soră este foarte posibil că aș adopta acest mod, deși cred că este prima oară când menționez acest lucru. Am remarcat pe unele surori purtând o mică dantelă ca acoperire a capului, și m-am gândit că arată potrivit și, după câte știu eu, aceea satisface tot ce a avut în minte apostolul. Este numai un semn și eu nu știu nici un motiv pentru care aceasta n-ar fi potrivită. Dar vă amintesc, eu nu fac nici o lege.

ACOPERIREA CAPULUI—Autoritate pentru acoperirea capului. (Q323-1)

Întrebare (1906)—2—Este necesar pentru femei să poarte pălării sau altă acoperitoare în timpul adunării?

Răspuns—Ei bine, întreabă-l pe apostolul Pavel; el este autoritatea în acest subiect și nu eu.

ACTE—Acte de proprietate în Veacul Milenar. (Q221-3)

Întrebare (1909)—3—Documentele cu privire la actele de proprietate vor fi recunoscute în Veacul Milenar după timpul de strâmtorare?

Răspuns—Este foarte dificil să determinăm în ce măsură un document cu titlu de proprietate va avea valoare după timpul de strâmtorare, pentru că nu știm în ce măsură aceste acte vor fi distruse. Este foarte greu să vorbești despre un lucru atât de nedeslușit și despre care nu se relatează în Scripturi. Presupunerea noastră este că după începerea Veacului Milenar lucrurile vor merge cam la fel ca înainte, dar lumea va fi într-o stare paralizată, toți frânți și îndurerați din cauza marii strâmtorări. Domnul nostru a vorbit despre aceasta prin profet, zicând: “Stați liniștiți și să știți că eu sunt Dumnezeu” (Psa. 46:10). Aceasta va fi prima lecție pe care lumea o va învăța. Va fi o lecție severă dar foarte valoroasă pentru neamuri. Noi înțelegem că moartea va continua să domnească într-o măsură și că singurul loc din lume în care viața și restabilirea se va manifesta, va fi în viețile celor din națiunea lui Israel sub Noul Legământ. Va fi și atunci adevărat, și întotdeauna va fi adevărat, că “Cine are pe Fiul are viața; cine n-are pe Fiul n-are viața” (1 Ioan 5:12). Națiunile păgâne care nu se vor conforma Împărăției cerești vor fi lipsite de binecuvântările speciale care vor veni sub Noul Legământ pentru poporul de Legământ al lui Israel.

Când celelalte națiuni vor vedea binecuvântările care vin pentru națiunea lui Israel, toți vor vrea să aibă o parte, și acest lucru îi va face să zică: “hai să ne suim … la casa Dumnezeului lui Iacov, ca să ne învețe căile Lui” (Mica 4:2).

Cât despre valoarea unui titlu de proprietate după timpul de strâmtorare, cred că este o întrebare prea vagă pentru a fi discutată. Oricum, voi spune că cel care a avut o proprietate, va avea același drept ca oricare altul.

ACTIVITATEA PASTORALĂ—Bătrânii nu sunt Directori. (Q525-3)

Întrebare (1916)—1—Să înceapă surorile activitatea pastorală fără să se consulte cu Bătrânii; și să meargă înainte chiar dacă un Bătrân nu este de acord?

Răspuns—Bătrânii n-au nimic de-a face cu Activitatea pastorală. Bătrânii sunt Bătrâni, și de aceea trebuie să facă munca de Bătrân. Activitatea pastorală este pentru Pastor, și de aceea Pastorul trebuie să se ocupe de ea. Scrisorile cu indicațiile aparținând acestei activități n-au fost trimise decât acelora care mi-au indicat că m-au ales ca Pastor al lor, și din moment ce m-au invitat să fiu Pastorul lor, mă străduiesc să fac această lucrare pentru ei. Dacă scrisorile au fost trimise la unii care n-au această dorință, vă rog să le trimiteți înapoi și n-o să am nimic de-a face cu ei. Dar în toate cazurile unde sunt Pastor, voi folosi și voi coopera cu surorile după cum cred eu mai bine.

Evident că cel care face această obiecție nu înțelege chestiunea. Nu este nimic în aceasta, de care să știu eu, care să irite pe Bătrâni, și dacă sunt careva Bătrâni care nu au destul lucru care să-i țină ocupați, ar trebui să-și caute ocupație. Există lucru din abundență pentru Bătrâni și Diaconi și de aceea ei trebuie să se ocupe să facă munca pe care Domnul le-a dat-o în grijă, dar cazul surorilor este diferit și noi încercăm acum să găsim ceva de făcut și pentru ele, și ne bucurăm că acum se deschide calea. Dacă vreunul dintre Bătrâni pune piedici și caută greșeli în această activitate, sfatul nostru către adunare este ca la următoarea alegere să fie înlăturat din funcție. Fiecare trebuie să învețe să-și vadă de treaba lui și să nu se amestece în treburile altora, și în acest fel lucrarea va prospera — dacă fiecare se va ocupa de partea lui din lucrare. Dacă cineva încearcă să oprească lucrarea Domnului ar fi mai bine să fie înlăturați, pentru că adunării îi va fi mai bine fără ei. “Dar toate să se facă în chip cuviincios și cu rânduială” (1 Cor. 14:40).

ACTIVITATEA PASTORALĂ—Cooperarea bătrânilor și surorilor. (Q526-1)

Întrebare (1916)—2—Vrei să explici te rog puțin mai mult despre cooperarea bătrânilor și diaconilor unei adunări cu surorile în activitatea pastorală?

Răspuns—Nu pot să explic mai mult decât a fost deja explicat în scrisorile trimise. Către fiecare adunare au fost trimise două scrisori despre această activitate. Una este pentru sora care va acționa ca locțiitoarea și reprezentanta activității pastorale, și cealaltă este pentru bătrâni și pentru adunare în general. Aceste scrisori explică totul cât pot eu să explic de bine, și ar fi nefolositor să iau timp să explic ce nu se spune acolo. Repet că aceste scrisori au mers numai la adunările care mi-au comunicat că m-au ales ca pastor al lor. Aceste scrisori explică pe deplin chestiunea. Dacă nu puteți înțelege faptul dintr-o singură citire, atunci citiți din nou și dacă este necesar de două și de trei ori, până vă este clar. Luați fiecare parte separat. Una dintre scrisori nu are nimic de-a face cu adunarea în general, ci conține instrucțiuni pentru aceia care vor îndeplini acest plan de activitate, iar cealaltă este numai pentru bătrâni pentru a le arăta cum pot coopera la ea.

Cred că veți vedea că atunci când această lucrare va începe să meargă bine, nu numai surorilor le va prilejui o ocazie pentru serviciu, ceea ce va fi foarte încurajator pentru ele, ci în plus va deschide calea pentru ca bătrânii să facă mai mult decât fac acum și de asemenea va deschide calea ca diaconii bine pregătiți să fie aleși ca bătrâni. Există atât de multă muncă de făcut încât se ridică întrebarea dacă facem sau nu lucrarea Domnului? Cât suntem de siguri că ne aflăm în timpul Secerișului, tot atât de sigur este că vom fi chemați să facem ceea ce Domnul ne dă de făcut.

Dacă cineva întreabă dacă aceasta ar fi o bună ocazie să intre în lucrare și alți frați care n-au avut înainte experiență în acest fel de serviciu noi am răspunde, Nu; acesta nu este locul pentru o persoană fără experiență. Trebuie să-și câștige experiența înainte. Nu vrem să punem numai novici într-o astfel de lucrare. Nu trebuie folosit “un novice” în doctrină sau în vorbire în nici o lucrare extinsă a adunării. Novicii trebuie într-adevăr să obțină experiență, dar cum? Odată în Pittsburgh (și unii au încercat de atunci și în New York), (în Pittsburgh am fost cumva implicat în aceasta), am început ceea ce noi am numit o Școală de Profeți, nu că acest nume înseamnă pentru noi ceea ce a însemnat când a fost folosit inițial, dar totuși un nume care ni s-a părut potrivit pentru lucrarea de acum, când este privită în lumina Noului Testament. Un profet, în sens biblic, era unul care era vorbitor public, nu în mod special unul care era un văzător și avea descoperiri, ci un vorbitor public, și în acest sens a folosit apostolul Pavel cuvântul acesta când a spus, “să doriți cu înflăcărare manifestările duhovnicești, dar mai ales să prorociți” (1 Cor. 14:1), care ar sugera ideea că noi trebuie să dorim să avem abilitate ca vorbitori publici. Noi am recunoscut că unii frați aveau talent pentru vorbire publică și am sugerat ca ei să se adune împreună ca un grup mic, să se asculte și să se critice unul pe altul în vorbire. Ei n-au vorbit publicului sau adunării. Ei n-au avut aprobarea specială pentru vorbire. Unii au avut o dispoziție care poate fi scoasă la lumină și cultivată. Dar noi nu vrem să impunem unei adunări să asculte pe vorbitori fără talent. Nimeni să nu plictisească o adunare sau pe altcineva. Numai aceia care au calități, și au arătat talent și abilitate, să fie aleși să vorbească pentru adunare sau pentru public. Instrucțiunile noastre și exersarea în acest scop trebuie să fie date și primite în particular. În acest grup am avut pe cineva numit ca și critic special, și apoi toți cei prezenți aveau ocazia să critice pe vorbitor. Unii dintre acești tineri s-au criticat unii pe alții destul de aspru astfel încât exista pericolul să se descurajeze toți. De aceea, a devenit necesar să le atrag atenția să nu se critice prea tare altfel nu rămân decât piele și os. Cred că ar fi bine să existe o astfel de școală sub un control potrivit pentru exercițiul vorbitorilor pentru adunare și pentru public și să nu impunem adunării sau publicului novici fără talent și fără experiență ca vorbitori.

Noi credem că acesta este un lucru foarte important în legătură cu izbânda activității pastorale, și am considera că este una din cele mai bune și mai eficiente căi de cooperare cu surorile în această activitate.

ACTIVITATEA PASTORALĂ—Nu pentru frați. (Q527-1)

Întrebare (1916)—1—Ai sfătui pe un frate și pe o soră să renunțe la Foto-Drama și la munca de colportor pentru a se angaja în activitatea pastorală și munca de colportor?

Răspuns—Nu l-am sfătui pe frate să facă așa pentru că nu este nimic de făcut pentru el în legătură cu activitatea pastorală. Evident fratele a înțeles greșit acest lucru. Această activitate pastorală este pentru surori. Un motiv este că surorile au mai mult timp ziua decât frații, care sunt în general ocupați cu altele; și al doilea, că foarte multe surori au mai mult tact decât frații în a se apropia de oameni. Nu că toate surorile au mai mult tact decât frații, ci este o ocazie bună ca ele să-și facă partea lor de lucru și astfel să înmulțească ocaziile fraților pentru a ține discursuri despre plan și ulterior să conducă studii la volumul unu. Noi nu trebuie să credem cu nici un chip că pornirea acestei lucrări este sfârșitul ei. Pornirea va fi într-adevăr începutul, dar numai începutul. Veți începe cu numele de pe listele care vă vor fi furnizate de la Brooklyn, care au sosit din când în când prin Foto-Drama, vorbiri publice și serviciul de colportor — aceasta este pornirea — dar gândul meu este că, dacă Domnul va face marea lucrare la care noi ne așteptăm în următorii câțiva ani, după toate probabilitățile această lovire a Iordanului va trezi un mare interes în întreaga lume, cu rezultatul inevitabil că mult mai mulți oameni vor participa, vom primi un număr mai mare de nume și prin urmare această fază a lucrării se va extinde și va continua, așa încât ocaziile pentru discursuri despre plan și studii la volumul unu se vor înmulți cu timpul. Aceasta înțeleg eu a fi o parte din marele plan a lui Dumnezeu.

Sfatul meu către această soră este ca ea să rămână în munca de colportor atâta timp cât Domnul o va binecuvânta în acest lucru, și asta poate însemna și ca fratele să continue în munca cu Foto-Drama ca și înainte. Acesta pare să fie cel mai bun lucru în prezent, și apoi, în viitor, dacă Domnul se va îngriji, poate că privilegiul lor va fi să intre în activitatea pastorală sau să-și lărgească terenul de activitate prezent.

ADAM—Pomul vieții, pomul cunoștinței (Q6-1)

Întrebare (1907)—2—A mâncat Adam din pomul vieții înainte de a mânca din pomul cunoștinței? Dacă da, de ce n-a trăit veșnic?

Răspuns—Răspunsul meu este că cuvântul “pomul vieții” este la plural. Toți pomii din Eden au fost pomi ai vieții. Ei au fost toți buni pentru mâncat, frumoși la privit. Ei au fost pomi care, dacă se mânca din ei, mențineau viața pe care Dumnezeu a dat-o lui Adam. Aceștia n-au fost pomi care să-i dea vreun fel de dar magic ce să-l împiedice de a muri vreodată. Nu acesta este gândul. Ei au fost pomi ai vieții în sensul că fructele lor, împărtășindu-se din ele, ar fi permis primilor noștri părinți să trăiască dacă ar fi continuat să le mănânce, și ar fi suplinit toate pierderile organismului lor încât n-ar fi trebuit să moară niciodată. Ei au mâncat din acești pomi, după câte putem noi înțelege din Scripturi, puțin mai mult de un an înainte de a fi duși în ispită de Adversar și să mănânce din pomul interzis. Noi înțelegem că acest pom al cunoștinței binelui și răului n-a fost un pom, ci un fel de pomi, și din acel fel anumit de pomi nu trebuiau să mănânce. Și prin urmare când Dumnezeu a vrut ca ei să moară, i-a scos afară din grădină, departe de pomii vieții, într-un pământ nepregătit unde trebuia ca ei să muncească pământul și să se lupte cu spinii și pălămida până când se vor întoarce în pământul din care au fost luați. Pedeapsa a fost moartea, și sugestia este că dacă Domnul le-ar fi permis să rămână în Eden ei n-ar fi ajuns într-o stare de moarte ci ar fi rămas în deplină putere și vigoare a naturii lor umane, chiar dacă erau păcătoși.

ADAM—De ce i se dă a doua încercare? (Q6-2)

Întrebare (1909)—1—Dacă Adam a avut o încercare și a căzut, va mai avea una, și dacă da, pentru ce? De ce trebuie să fie înviat dacă el a căzut la prima încercare?

Răspuns—Motivul pentru care el va avea o înviere și încă o încercare este că așa a vrut Dumnezeu, și acesta este cel mai bun motiv. Acum, dacă doriți să știți de ce, putem să facem câteva presupuneri, poate spre avantajul nostru.

Cred că motivul pentru care Dumnezeu a vrut așa este că în unele privințe Adam n-a avut o încercare sub cele mai favorabile condiții pe care Dumnezeu le putea aranja cu toate că încercarea sa a fost o încercare dreaptă. El a fost perfect din punct de vedere mintal dar o mare ispită a venit asupra lui și din cauza lipsei de experiență a căzut. Care a fost încercarea sau ispita?

Vă amintiți că apostolul ne spune că Adam n-a fost înșelat; el știa ce face, știa că mănâncă fructul interzis violând porunca lui Dumnezeu și că lucrul acesta însemna moarte. În aceasta n-a fost ignoranță. De ce a făcut aceasta? Cred că relatarea scoate în evidență gândul că el a făcut-o din iubire compătimitoare. O vreme el a fost fără soție, și chiar dacă păsările puteau cânta triluri iar alte animale puteau scoate anumite sunete, acestea nu erau satisfăcătoare pentru om, așa că după ce Dum­nezeu i-a dat o soție, os din oasele sale și carne din carnea sa și după ce s-a bucurat de acea companie plăcută și-a dat seama că după neascultarea ei o va pierde și că va fi din nou singur, și a zis: Voi mânca împreună cu ea și voi muri împreună cu ea. Dacă ea trebuie să meargă pe un pământ nepregătit și să moară la fel voi face și eu. Deci, într-adevăr aceasta este o trăsătură foarte nobilă a caracterului primului om, și situația în care se afla, după cum veți vedea, a făcut ca această încercare să fie foarte grea. În aceste condiții cred că ar fi în caracterul Tatălui nostru ceresc să zică: Adam, când ai făcut acest lucru, nu știai pe deplin ce puteam sau voiam să fac pentru tine și ce puteai avea dacă erai ascultător. Acum Adame, intenționez să te răscumpăr pe tine și toată rasa ta. Vei avea o demonstrație a iubirii Mele, și după ce vei învăța despre înălțimea, adâncimea, lungimea și lățimea iubirii Mele, voi cere de la tine să ții în totalitate și în mod perfect legea Mea și să trăiești veșnic, dar dacă nu vei asculta, vei muri cu moartea a doua și nu vei mai avea niciodată o altă posibilitate de restabilire.

ADEVĂR—Biserica, stâlpul și temelia adevărului. (Q719-2)

Întrebare (1908)—1—Cum este Biserica stâlpul și temelia adevărului după cum se afirmă în 1 Tim. 3:15? (Cornilescu)

Răspuns—Cuvântul “temelie” este folosit în sens general. Nu este o traducere nepotrivită, dar putem afla una mai bună ca de exemplu cea dată în Diaglott. Gândul este, stâlpul și sprijinul adevărului, lucrarea de bază a adevărului, pe ceea ce este bazat adevărul și de care este sprijinit. Misiunea Bisericii aici în prezent când erorile și păcatul prevalează, este să fie un sprijinitor al adevărului, să fie aceia care să susțină adevărul. De aceea, în acest sens al cuvântului noi acționăm ca stâlpi și ca lucrare de bază sau temelia pe care adevărul lui Dumnezeu stă acum în lume, și noi vom fi în sfârșit temelia și mijloacele adevărului lui Dumnezeu în întreaga lume în Veacul Milenar, pentru că vom fi asociați cu Domnul Isus Cristos.

ADEVĂR—Ținut în nedreptate. (Q719-3)

Întrebare (1911)—2—Ce înseamnă a ține adevărul în nedreptate?

Răspuns—Presupun că a ține adevărul în nedreptate se poate face în diferite moduri. Domnul nu vrea ca adevărul să aparțină nimănui decât acelora care sunt consacrați. După cum citim, “Lumina este semănată pentru cel drept și bucuria pentru cel cinstit cu inima” (Psa. 97:11). Așa că adevărul este intenționat numai pentru poporul consacrat al lui Dumnezeu. “Prietenia Domnului este cu cei ce se tem de El, ca să-i facă să cunoască legământul Său” (Psa. 25:14). Dar se poate ca unii să aibă o anumită măsură de adevăr — nu tot adevărul, ci o anumită măsură de adevăr — și să folosească acea măsură de adevăr într-un mod nepotrivit. Ca de exemplu, Satan a avut anumite cunoștințe despre Domnul și le-a aplicat greșit. El a știut despre împărăția lui Mesia și și-a folosit cunoștința cu privire la împărăție încercând să ispitească pe Domnul nostru ca să o ia pe altă cale. De aceea el și-a folosit cunoștința despre adevăr într-un mod nedrept sau nepotrivit. Se poate întâmpla ca unii care au primit o cunoștință parțială despre adevăr să devină dușmani ai adevărului și servi ai păcatului și împotrivitori ai adevărului. Ne amintim despre unii care sunt menționați în Faptele apostolilor. A existat un Simon (vrăjitorul, n.t.) care a ținut adevărul în nedreptate și a întrebuințat greșit cunoștința pe care a avut-o despre adevăr. Deci este posibil ca oricare dintre noi să ne depărtăm de spiritul adevărului și să ținem totuși ceva din litera adevărului, și să folosim această literă a adevărului în mod păgubitor atât pentru noi înșine cât și pentru alții. Aceasta ar însemna a ține adevărul într-un mod nedrept sau nepotrivit.

ADEVĂRUL PREZENT—Consecințele dacă cineva îl părăsește. (Q548-1)

Întrebare (1909)—3—Dacă un frate care este conceput de spirit și a fost proeminent în învățarea Adevărului Prezent, așa cum este el prezentat de Societatea de Biblii și Tratate Turnul de Veghere, dar după aceea învață ceea ce crede el că este Evanghelia, dar contrar Adevărului Prezent, dacă continuă în acea stare până la moarte, care va fi rezultatul, va avea vreo șansă să ajungă pe vreun plan sau nu?

Răspuns—Este prea adânc pentru mine, dragi prieteni. Nu știu; noi nu suntem puși să ne judecăm unul pe altul. Îi dorim tot binele dacă este mort. Dacă Domnul are ceva bun pentru el noi dorim să-l aibă. Totuși, am avea un motiv să ne temem pentru că dacă el a fost odată în Adevăr și l-a pierdut, acesta este un semn rău pentru că noi credem că dacă cineva a primit Adevărul Prezent îl va aprecia tot mai mult. Noi nu trebuie să judecăm, ci vom lăsa lucrul acesta în mâinile Domnului.

ADEVĂRUL PREZENT—Definiția lui. (Q548-2)

Întrebare (1911)—1—Ce este “adevărul prezent” și ce înseamnă a fi în adevăr?

Răspuns—Răspunsul nostru este că adevărul prezent ar fi acel adevăr care la un timp anume este mesajul special sau faptul pe care Dumnezeu vrea ca poporul Său să-l remarce. De exemplu, dacă noi am propovădui astăzi despre venirea unui potop acesta n-ar fi adevăr prezent; dar când Noe a propovăduit despre venirea unui potop, acela a fost adevăr prezent; a fost adevăr prezent pentru zilele lui. El a vestit lucrul care era potrivit la acel timp; tot așa astăzi adevărul prezent este acel adevăr care aparține timpului nostru, timpul secerișului Veacului Evanghelic, dimineața glorioasă a noii dispensații — tot ce aparține de el este în acest sens adevăr prezent. Există bineînțeles alte adevăruri care sunt întotdeauna potrivite, cum ar fi măreția Tatălui nostru ceresc, iubirea Lui, înțelepciunea, dreptatea și puterea Lui; precum și faptul că Domnul nostru Isus a venit în lume și a murit pentru păcătoși. Aceste adevăruri sunt întotdeauna prezente; dar prin adevăr prezent se înțelege în special acele trăsături ale adevărului care se aplică timpului prezent, mai deosebit decât la oricare alt timp. Așa că eu înțeleg, răspunzând la întrebare, că adevărul prezent al acestui timp este mesajul secerișului; că noi trăim în timpul secerișului acestui Veac Evanghelic când Domnul Își adună mărgăritarele și că Veacul Evanghelic trebuie să se încheie și noua dispensație a Împărăției lui Mesia este aproape de inaugurare. A fi în adevăr înseamnă, în acest sens al cuvântului, a avea o cunoștință despre aceste lucruri și a fi loial în sprijinirea acestor lucruri și în promulgarea mesajului care acuma este potrivit.

ADEVĂRUL PREZENT—Rezultatul pentru cei care nu-l cred. (Q548-3)

Întrebare (1911)—2—Este posibil ca cineva să aibă acum adevărul prezent și să vină în clasa marii mulțimi, sau vor fi obligați să-și întărească chemarea și alegerea ori să meargă în moartea a doua?

Răspuns—Nu cunosc nici o limită de genul celei implicate în întrebare. Eu înțeleg că există persoane în prezent care au cunoștință despre adevărul prezent și care nu vor reuși; ei s-ar putea să nu îndeplinească standardul și să nu fie acceptabili ca membri ai Corpului lui Cristos. Nu cred că vor merge în mod necesar în moartea a doua. Nimeni nu va merge în moartea a doua, putem fi siguri, decât dacă acea persoană în mod voit, intenționat respinge pe Domnul și harul Său. Dumnezeu nu este nerăbdător să pună pe cineva în moartea a doua, și fără îndoială sunt mulți oameni care nu vor îndeplini înaltul ideal pe care Domnul îl va cere, dar care sunt prea buni ca să meargă în moartea a doua. Dar sugestia noastră este că toți trebuie să ne străduim să ne întărim chemarea și alegerea; și se va cere ca noi să ne străduim.

ADEVĂRUL PREZENT—Mulți creștini încă neluminați. (Q549-1)

Întrebare (1915-Z)—1—Există vreunul în timpul prezent care nu are Adevărul Prezent dar are Spiritul sfânt?

Răspuns—Există diferite măsuri din Spiritul sfințeniei pe care le poate avea copilul lui Dumnezeu la diferite timpuri în experiența sa. Noi putem avea mai mult din Spiritul sfânt acum decât am avut oricând înainte ceea ce înseamnă că a existat un timp când n-am avut atât de mult din spirit. Sau pot fi unii care au mai puțin, ceea ce înseamnă că ei nu au crescut spiritual și întristează Spiritul sfânt cu care au fost pecetluiți.

Noi nu trebuie să credem că toți cei care sunt concepuți de Spiritul sfânt sunt exact pe același plan în dorințele lor spirituale, în dezvoltarea lor sau în cunoștința lor despre Planul lui Dumnezeu. Noi creștem în har în măsura în care creștem în cunoștință. Dacă măsura noastră de har scade, cunoștința începe să slăbească. De fapt, întreaga lume se ostenește sub asemenea amăgiri încât suntem surprinși când ne “trezim” și vedem cât de puțin am știut — surprinși să vedem cât de ignoranți am fost față de unele mesaje prețioase pe care Dumnezeu ni le-a dat.

Și așa cum noi am fost copii ai lui Dumnezeu înainte de a primi o cunoștință deplină, credem că este posibil ca și alții să fie copii ai lui Dumnezeu fără să aibă o cunoștință deplină. Noi trăim la sfârșitul timpului de Seceriș, când, credem noi, Domnul face cunoștința Adevărului să înconjure lumea. Și totuși Adversarul ridică “praf”, defăimare, ca să împiedice pe oameni să-l aprecieze.

Sunt foarte rare cazurile când Dumnezeu face cum a făcut cu Saul din Tars — doborându-l cu o lumină puternică, mai strălucitoare decât soarele la amiază. Și pentru că noi credem că sunt încă copii ai lui Dumnezeu care încearcă să trăiască cu coji și lapte degresat — că sunt frați în Cristos care au nevoie de ajutorul pe care noi putem să li-l dăm — încercăm să-i ajutăm. Altfel am abandona orice efort special de vestire știind că vor exista condiții favorabile pentru toți imediat ce va fi stabilită Împărăția.

Biblia vorbește despre clasa Marii Mulțimi ca de “o mare mulțime”, ca și cum clasa fecioarelor nechibzuite ar fi mai mare decât clasa fecioarelor înțelepte. Și Scripturile arată că clasa Marii Mulțimi nu va fi ieșit toată din Babilon înainte de căderea lui. “Ieșiți din mijlocul ei, poporul Meu, ca să nu fiți părtași la păcatele ei și să nu primiți din pedepsele ei!” (Apoc. 18:4). Această chemare se aude de 37 de ani. Este chemarea lui Dumnezeu.

Scripturile ne arată că unii vor ieși iar alții nu vor ieși, nu vor fi eliberați din lanțurile Babilonului. Aceste fecioare nechibzuite vor vedea că lipsa lor de iubire și zel le-a făcut să piardă locul în clasa Mireasă. Dar ele sunt totuși fecioare și vor avea un loc sau o parte ca însoțitoare ale Miresei. Ele o vor urma în Palatul Împăratului. Ele vor fi servitoarele miresei, ca să spunem așa — o poziție de mai puțină onoare; dar vor obține viață veșnică. Așa că noi avem motive să credem că numărul poporului lui Dumnezeu conceput de Spiritul sfânt și încă în Babilon este considerabil. Dacă noi am fi fost în locul lor și ei în locul nostru suntem siguri că ar fi făcut eforturi eroice să ne ajute să ieșim din Babilon; deci și noi facem la fel.

ADMINISTRATOR—Datoria unui administrator; referitor la proprietate.

(Q673-2)

Întrebare (1910)—1—Să presupunem că eu am dividende în valoare de 5.000$. Așteaptă Domnul de la mine, ca un administrator înțelept, să pun această sumă în lucrarea secerișului, când, pentru a-mi continua afacerile, ar trebui să-mi vând proprietatea și să plătesc chirie?

Răspuns—Fratele drag care a scris această întrebare este singura persoană care are dreptul să hotărască. Nu este pentru mine să hotărăsc ce trebuie să facă el, pentru că eu nu știu toate circumstanțele; și chiar dacă le-aș ști, n-ar fi bine ca eu să-i spun lui ce trebuie să facă. Trebuie să fie un act voluntar din partea lui, oricare ar fi acesta, și trebuie să-și folosească propria judecată. Am arătat deja cum aș judeca eu, că un om trebuie să se îngrijească de soția, de copiii și de ceilalți care sunt rude apropiate și în mod cuvenit dependenți de ajutorul lui, și el nu trebuie să se lipsească pe sine de proprietate astfel încât să se aducă pe el sau pe cei dependenți de el în pericolul de a avea nevoie de caritatea altora. Nu știu cum să arăt acest lucru mai clar decât atât. Vă puteți imagina un caz, ca răspuns la această întrebare, în care probabil fratele n-ar avea nici o piedică și poate ar fi un lucru înțelept pentru el să-și vândă proprietatea, s-o lichideze și să închirieze un magazin. Nu întotdeauna este un avantaj să ai o proprietate. Uneori este la fel de bine să închiriezi o proprietate. El trebuie să hotărască.

ADMINISTRATOR—Lucruri ce se așteaptă de la el. (Q673-3)

Întrebare (1910)—2—Pentru ca cineva să fie un administrator credincios și să-și îndeplinească consacrarea, crezi că Domnul așteaptă ca el să-și vândă acoperișul de deasupra capului, sau Domnul îi va arăta administatorului credincios când și cum să procedeze?

Răspuns—Ei bine, este destul de greu să răspund la această întrebare exact în felul în care este scrisă, deci nu voi încerca să fac acest lucru; dar o să vă spun care este gândul meu în general în această direcție. Domnul v-a dat anumite talente și puteri, și între acestea sunt și banii, și El se așteaptă ca voi să folosiți banii. Voi i-ați consacrat toți acești bani Lui când v-ați predat pe voi și tot ce aveți. Aceasta a inclus fiecare leu pe care l-ați avut, și acum când El vi le dă înapoi, zice, Te voi face administrator și voi vedea cum le vei folosi, și voi judeca cât de mult pot să-ți mai încredințez în viitor prin modul în care ți-ai arătat credincioșia în folosirea acestei mici cantități care este acum la dispoziția ta. Mie mi s-ar părea că dacă aș avea numai cinci dolari pe numele meu — cu acoperiș asupra capului sau nu — aș considera cei cinci dolari un bun de administrat; și dacă ar fi cinci mii de dolari i-aș considera tot un bun de administrat; și dacă ar fi cinci milioane i-aș considera tot un bun pe care trebuie să-l administrez; și după ocazia pe care am avut-o și după responsabilitățile puse asupra mea, aș vrea să folosesc orice aș avea în felul în care cred că i-ar place Domnului. De exemplu, dacă aș avea o familie și ar fi dependentă de mine și ar fi copii mici, cred că ar fi voia lui Dumnezeu și că aș acționa ca un administrator bun dacă aș asigura în mod rezonabil ceva pentru acești copii — nu înseamnă că dacă aș avea cinci milioane de dolari aș gândi că toți trebuie să fie bogați și fiecare să aibă câte un milion. Nu așa aș înțelege eu acest lucru, ci aș înțelege că pentru ei ar fi mult mai bine și ar fi și spre gloria Domnului dacă ei n-ar avea prea mult. Și totuși dacă aș avea cinci milioane de dolari aș simți că trebuie să dau mai mult fiilor și fiicelor mele decât dacă aș avea numai cincizeci de dolari sau dacă aș avea numai cinci mii de dolari. Cred că ar fi un gând rezonabil de ținut minte, și cred că dacă aș avea cinci milioane, aș da fiecăruia câte cincizeci de mii de dolari, nu știu. Cred că ar trebui să fiu cam atât de generos. Nu cred c-aș fi mai generos de atât. Și dacă ar fi printre ei vreunul care aș crede că i-ar face rău această sumă, i-aș da mai puțin. Dar în orice, responsabilitatea este lucrul care-ți stă înainte — ce vrea Dumnezeu să faci? Fă totul în acord cu ceea ce crezi că i-ar plăcea Domnului. Este administrația ta, nu a mea. Dar adu-ți aminte că dacă te gândești mai mult la copiii tăi în privința a ceea ce administrezi decât la copiii Domnului și la lucrarea Domnului, aceasta arată că nu ai respectul cuvenit pentru El și lucrarea Sa. De aceea, trebuie să iei în considerare toate aceste lucruri când te hotărăști cum să folosești orice se află în mâinile tale. Dacă aș avea o soție și o familie desigur că nu m-aș gândi să vând acoperișul de deasupra capului nostru decât dacă ar fi un acoperiș foarte scump ca să obțin unul mai ieftin, cel mai scump nefiind atât de necesar. Dar în mod sigur m-aș gândi să am un acoperiș pentru familia mea; cred că ar fi o parte din datoria mea ca tată și ca soț să asigur ceea ce este necesar în această privință. Aș dori ca toți din poporul Domnului să aibă acoperiș deasupra capului — nu acoperișuri extravagante, nu în mod necesar case foarte minuțios decorate, dar ca toți să aibă un mic loc pe care să-l poată numi cămin. Este adevărat că Isus n-a avut un cămin al Lui, dar este de asemenea adevărat că ucenicul Său, Ioan, a avut un cămin și citim despre faptul că Isus, fiind pe moarte, a încredințat-o pe Maria, mama Sa, acelui ucenic pe care El l-a iubit. Acel ucenic pe care Isus l-a iubit a dus-o pe Maria acasă la el. El a avut o casă.

ADMINISTRATORUL NEDREPT—Interpretarea pildei. (Q724-4)

Întrebare (1911)—1—Te rog dă interpretarea ta la pilda administratorului nedrept, la care se face referire în capitolul16 al Evangheliei lui Luca.

Răspuns—Domnul a spus această pildă în fața ucenicilor Săi și de asemenea în fața fariseilor. El le spune despre un anume om care era administrator și căruia i-au fost încredințate bunuri cu toate responsabilitățile și privilegiile care aparțineau unui administrator în vechime. Un administrator în vechime era pe deplin autorizat să facă cu bunurile exact ce ar fi făcut însuși stăpânul său; el reprezenta pe stăpân, deplin și complet. S-a raportat stăpânului său că acest administrator era nedrept și nesatisfăcător. Administratorul a înțeles că va fi chemat să dea socoteală pentru nedreptățile din trecut și a zis, “Având în vedere faptul că voi fi dat afară din această funcție, mă voi folosi de timpul și ocazia care mi-a rămas”. Așa că a chemat pe datornicii stăpânului și a zis, “Cât ești dator stăpânului meu?”

“Păi, datorez atâta”.

“Foarte bine, voi reduce datoria, o voi face mai mică. Am autoritatea să fac asta; sunt încă administrator”.

Dacă aștepta până ce ar fi fost dat afară din funcție n-ar fi putut reduce datoria; dar a redus-o.

Apoi a chemat pe altul, “Tu cât datorezi?”

“Păi, eu datorez atâta și atâta”.

“Foarte bine, reduc din ea”.

Și așa a făcut cu câțiva care erau datori stăpânului său și stăpânul său a zis, “Am un administrator șiret și înțelept. El a văzut că îl voi da afară din această funcție și s-a folosit bine de timpul rămas pentru a-și umple buzunarele și și-a aranjat lucrurile astfel încât atunci când va fi dat afară din funcția lui să aibă niște prieteni în acei oameni; pentru că le-a făcut bine și le-a redus datoriile, ei se vor gândi cu bunătate la el”. Stăpânul său l-a lăudat. Apoi Domnul nostru a spus că era timpul ca ceva de genul acesta să fie înțeles și apreciat atunci. Tot așa, celor care le-a vorbit trebuiau să aibă același gând în minte. Cum așa? Fariseii erau reprezentanții lui Moise, și după cum a spus Isus, cărturarii și fariseii stăteau pe scaunul lui Moise. De aceea ei erau purtătorii de cuvânt a lui Moise, a legii, și când cineva din popor venea la ei, ei trebuiau să spună dacă pentru acel lucru trebuia o aplicare severă a legii sau o aplicare mai blândă; și Isus a spus că ei au mers la extremă cu pretențiile asupra fiecărui amănunt și cu aplicarea exagerată a legii pentru popor.

Cum au făcut aceasta? Ei bine, Isus a spus că ei au pus mari sarcini asupra bietului popor fără a avea compătimire pentru ei — sarcini pe care ei înșiși nu erau în stare să le poarte și nu pretindeau că le poartă; dar au pus aceste sarcini asupra bietului popor evreu. Și sugestia lui Isus în această pildă este că acei cărturari și farisei care au apucat o cale diferită, în loc să încerce să explice că legea era foarte severă, ei ar trebui să facă unele înlesniri compătimitoare pentru popor și să le zică, “Acum, voi nu puteți ține această lege perfectă: știu că nu puteți ține această lege perfectă, dar totuși cât de bine puteți ține această lege?”

“Păi, noi nu putem ține mai mult de jumătate din ea”.

“Foarte bine, atunci țineți jumătate din ea”.

Și altuia, “Cât de mult poți ține legea?”

“O, poate trei pătrimi”.

“Foarte bine, du-te și ține trei pătrimi”.

Dar în loc să facă acest lucru, acești cărturari și farisei au fost înclinați să zică, “Dacă nu țineți fiecare amănunt al ei nu sunteți buni. Noi cărturarii și fariseii ținem fiecare amănunt al ei”. Isus a râs de ei zicând: “Voi sunteți niște fățarnici; știți că nu țineți legea mai mult decât acești oameni; știți că sunteți tot atât de răi cum sunt și ei, și fiind fățarnici sunteți și mai răi decât ei”.

Isus le-a spus că sfârșitul veacului lor se apropiase, și indiferent ce făcuseră în trecut, sosise timpul când se cuvenea să-și facă prieteni în loc de a-și întoarce poporul împotriva lor; că trebuiau să intre în simpatia oamenilor în loc să înlăture masele poporului zicând, “Voi sunteți niște păcătoși; noi nu mâncăm cu voi, nici nu vrem să avem ceva de-a face cu voi”. Ei trebuiau să aibă compătimire, să încerce să ajute poporul zicând, “Faceți tot ce puteți; legea lui Dumnezeu este o lege perfectă, și nimeni nu poate s-o țină în mod absolut, dar veniți și faceți tot ce puteți și binecuvântarea lui Dumnezeu va fi cu voi în mod proporțional”. Vedeți, pentru cărturari și farisei era o lecție despre ceea ce trebuiau să facă în vederea faptului că erau pe punctul de a fi dați afară din funcția de administratori. Dispensația legii era pe punctul de a se sfârși și acesta era un motiv pentru care ei ar fi trebuit să vină și să facă tot ce puteau pentru a compătimi cu poporul. Dar întorcându-se spre ucenicii Săi, El le-a dat o lecție, și vouă și mie, zicând, “faceți-vă prieteni cu ajutorul bogățiilor nedrepte” (Luca 16:9). Voi aveți în posesie ceva ce poate fi numit bogății nedrepte — adică, unele lucruri care sunt apreciate de lume în prezent, și ori de câte ori puteți folosi binecuvântările pământești, bani, influență sau orice altceva, pentru a vă face prieteni, faceți-o; nu încercați să vă faceți dușmani printre oameni în general. Lecția pe care trebuie să o aveți în minte ca ucenici ai Mei, este ca voi să vreți să faceți bine oamenilor și să vreți să duceți, ca ucenici ai Mei, mesajul Meu la toți oamenii pe cât este posibil. De aceea folosiți orice alt lucru ca subordonat acestuia, ca să puteți avea mai multă putere și influență și să faceți mai mult bine în această direcție. Socotiți interesele voastre pământești ca secundare în orice fel, și dacă jertfind un dolar sau o sută de dolari, sau o mie de dolari, vă puteți mări astfel influența și abilitatea pentru a servi pe Domnul și dreptatea, fiți foarte bucuroși de această ocazie. Trebuie să căutați mai întâi împărăția lui Dumnezeu și dreptatea Sa și să lăsați toate celelalte lucruri, toate interesele voastre pământești, ca Dumnezeu să se îngrijească de ele, și nu cinstiți bogățiile, nu cinstiți banii, nu cinstiți interesele pământești, ci cinstiți pe Dumnezeu și dreptatea Sa, și aceste lucruri se vor îngriji singure de ele.

A DOUA VENIRE—Cum a știut Domnul nostru despre învierea Bisericii în a

treia zi? (Q634-3)

Întrebare (1908)—1—Dacă Domnul nostru n-a știut când va veni a doua oară, cum S-a putut El referi la învierea Bisericii în a treia zi?

Răspuns—Dacă apostolii au vorbit uneori prin spiritul profeției, ca și profeții Vechiului Testament, nu cunosc nici un motiv de ce Domnul nostru Isus n-ar fi putut vorbi prin același spirit al profeției. Noi trebuie să-l credem pe cuvânt. El spune că o va învia în a treia zi. Știm că El n-a înviat Biserica, Templul Corpului Său, în a treia zi literală, nici n-a înviat-o în altă a treia zi de care să știm noi decât în această a treia zi din marile perioade dispensaționale în care este împărțită istoria lumii, din care șase au trecut deja și în a șaptea trăim acum — El a vorbit în a cincea zi, iar a șaptea va fi a treia din timpul când a trăit El — în a treia zi o va învia. Aceasta este singura interpretare pe care știm noi s-o aplicăm cuvântului Său. Cât din cuvintele Sale era profeție nu știu, sau în ce măsură vorbea El profetic nu știu, dar știm că El Însuși a spus că despre ziua și ora venirii a doua a Lui nu știe nici un om, nici îngerii din cer, nici Fiul, ci doar Tatăl. Am fi obligați să presupunem că Domnul nostru ori a vorbit profetic despre a treia zi, ori El ar fi știut despre ea ca fiind ziua a treia, perioada celei de-a treia mie de ani, dar n-a știut în ce zi și oră va fi prezent în acea perioadă, în a treia mie de ani, și să înceapă lucrarea.

A DOUA VENIRE—Cum este legată de ospățul nunții? (Q635-1)

Întrebare (1908)—1—”Și să fiți ca niște oameni care așteaptă pe stăpânul lor să se întoarcă de la nuntă, ca să-i deschidă îndată, când va veni și va bate la ușă” (Luca 12:36). Din text pare evident că Domnul nostru trebuie să se întoarcă la “turma mică” de la nuntă; deci Domnul nostru subliniază acea atitudine din partea “turmei mici” când se întoarce de la pregătirea nunții. “Eu mă duc să vă pregătesc un loc” (Ioan 14:2). Deci acest text ar indica o întoarcere de la o nuntă reală la aceia care urmează — fecioarele nechibzuite?

Răspuns—Răspund că nici una nici alta. După înțelegerea mea, Domnul a vrut să spună doar aceasta: Ucenicii Mei, voi știți că în fiecare casă condusă în mod cuvenit se așteaptă de la servi să-și facă datoria, dar știți bine că există un timp, o perioadă specială, în care se așteaptă de la ei mai mult decât oricând, și o astfel de ocazie este când stăpânul casei s-a căsătorit și își aduce mireasa acasă. Știți că atunci, mai mult ca oricând, se așteaptă de la servi să fie credincioși și ascultători, să fie treji, pregătiți și atenți. Aceasta vă ilustrează care trebuie să fie atitudinea tuturor ucenicilor Mei — exact ca oamenii care așteaptă să se întoarcă stăpânul lor cu mireasa lui de la petrecerea nupțială, ca să-i poată deschide imediat. Aceasta nu înseamnă că El va veni de la petrecerea nupțială, sau că va veni la marea mulțime de la petrecerea nupțială, ci că noi trebuie să fim în acea atitudine promptă ca până și primul indiciu al prezenței Domnului să fie auzit de către noi; ca să fim în alertă, să zicem așa. Și astfel, vă amintiți, versetul următor al pildei spune — dovedind că ni se aplică nouă în timpul prezent — “Ferice de robii aceia pe care stăpânul îi va găsi veghind la venirea lui! Adevărat vă spun că el se va încinge, îi va pune să stea la masă și se va apropia să-i servească” (Luca 12:37). Aceasta s-a împlinit cu noi, dragi prieteni. La aceștia care au fost în alertă și au auzit bătăile cuvântului divin, mărturia lui Dumnezeu despre prezența Domnului și și-au deschis inimile imediat și au fost în atitudinea potrivită să primească pe Domnul, El a venit și ne hrănește și scoate lucruri noi și vechi și ne face să ne bucurăm mult.

A DOUA VENIRE—Referitor la nuntă și la cei care veghează. (Q636-1)

Întrebare (1910)—2—”Și să fiți ca niște oameni care așteaptă pe stăpânul lor să se întoarcă de la nuntă” (Luca 12:36). Nu pare aceasta să învețe că atunci când Domnul nostru se va întoarce nunta va fi avut loc deja?

Răspuns—Poate părea că învață acest lucru dintr-un punct de vedere, dar nu din punctul de vedere potrivit, care este următorul: Un om care este stăpân și are servi ar aștepta de la ei o atenție deosebită în noaptea nunții sale, când își aduce soția acasă. În această noapte, mai presus de toate, ei trebuie să fie în alertă. Acesta cred că este gândul pe care Domnul vrea să-l prezinte. Știți ce treji trebuie să fie ei în acea noapte? Da. Ei bine, fiți și voi atât de treji, atât de atenți, ca atunci când se aud bătăile la ușă să nu întârziați, să nu așteptați să vă treziți atunci, ci să fiți treji. Aceasta cred că ni se aplică nouă ca Biserică care trăim în acest timp deosebit. Noi așteptăm pe Mire să vină și El este pe punctul de a-Și primi Mireasa, și trebuie să fim ca acei servi, să auzim prima indicație că stăpânul a sosit.

A DOUA VENIRE—Prezentă sau viitoare? (Q636-2)

Întrebare (1911)—1—În cap. 24 din Matei, Cristos le spune ucenicilor despre multe semne la a doua Sa venire, iar în versul 34 spune, “Nu va trece generația aceasta până se vor întâmpla toate acestea”. Cum se împacă această afirmație cu credința că a doua Sa venire n-a avut loc?

Răspuns—Un răspuns complet la aceasta va fi găsit în Vol. 4 al Studiilor în Scripturi. Dacă îmi amintesc bine, sunt acolo aproximativ 80 de pagini despre acest subiect și oricine este interesat ar face bine să le citească cu mare grijă. Răspunzând pe scurt la întrebare așa cum este pusă aici, vom spune că Isus în relatare îi duce pe ascultători cu gândul din zilele lor până la timpul când aceste lucruri se vor întâmpla și când acestea se vor întâmpla, și așa mai departe, arătând clar sfârșitul veacului, și apoi arată că generația care va vedea aceste semne de la sfârșitul veacului nu va trece cu totul înainte de terminarea acestui veac. Nu generația căreia îi vorbea, desigur, ci generația despre care a vorbit, generația care va vedea aceste semne împlinindu-se — acea generație nu va trece, nu va fi mai mult timp decât pentru o generație de când se vor vedea anumite lucruri până la terminarea totală a veacului.

A DOUA VENIRE—Nor de ceață. (Q637-1)

Întrebare (1916)—2—Dacă Cristos a venit, unde este și cine este El?

Răspuns—Cel care pune întrebarea are un nor de ceață în minte. Va trebui să citească cam o lună pentru a prinde măcar o frântură din acest subiect. Nu pot spera să aduc o lămurire acum, așa că nu voi încerca.

A DOUA VENIRE A LUI CRISTOS—”El va ieși și va binecuvânta poporul”.

(Q636-3)

Întrebare (1915-Z)—3—”Se va arăta a doua oară, celor care Îl așteaptă”. Cine sunt aceștia care Îl așteaptă pe Domnul nostru?

Răspuns—Aici (Evrei 9:28) apostolul urmărește lucrarea lui Cristos ca Mare Preot. El Îl reprezintă pe Domnul nostru ca prezentând Jertfa pentru Păcat în Ziua Ispășirii, în cele două părți ale ei — vițelul și țapul — și că acum este în Sfânta Sfintelor. Când El Își va fi împlinit lucrarea, Se va arăta a doua oară — nu să repete vreo jertfă a Veacului Evanghelic, nu ca o Jertfă pentru Păcat — ci Se va arăta pentru mântuire, pentru toți cei care-L așteaptă. Putem vedea că cuvintele Lui se pot aplica la Biserică. Ei vor ști de a doua Sa apariție. Ei vor aprecia acest fapt înainte ca El să Se descopere lumii. El se va arăta celor care-L așteaptă.

Dar trebuie să ne amintim că intrarea Domnului nostru în Sfânta Sfintelor la sfârșitul Zilei Ispășirii antitipice cu sângele clasei țapului Domnului va indica moartea acelui țap. Preoții subordonați vor fi cu El, ca membri ai Lui. Apoi va ieși a doua oară, după această a doua prezentare a sângelui, nu să ofere o jertfă — pentru că jertfirea va fi terminată — ci să binecuvânteze poporul.

Atunci cine sunt aceștia care-L așteaptă și cărora El li Se va arăta a doua oară, pentru mântuire? Noi răspundem că în Timpul Strâmtorării și după aceea întreaga lume va începe să caute pe Eliberatorul. Toate națiunile Îl vor dori — nu ca o Jertfă pentru Păcat din nou, ci pentru mântuirea lor. Pe măsură ce omenirii i se vor deschide ochii în privința nevoii de mântuire, ei vor căuta această eliberare prin Cristosul în glorie. Ei nu-L vor vedea niciodată cu ochii naturali. Dar Îl vor căuta în același sens în care noi Îl vedem acum pe Isus — Îl vor vedea cu ochii credinței.

Se vor “arunca cu faȚa la pĂmÂnt

Atunci multe popoare vor zice, “Veniți, să ne suim la muntele Domnului, … ca să ne învețe căile Lui și să umblăm pe cărările Lui” (Isa. 2:3). O altă scriptură ne asigură că atunci când Domnul nostru se va arăta, și noi, clasa Mireasă, vom apărea cu El în glorie. Doar după ce jertfa este terminată și Biserica glorificată, El vine a doua oară pentru mântuire, mântuind și binecuvântând tot poporul. În tip, marele preot nu s-a întors în Sfânta Sfintelor din nou, ci și-a ridicat mâinile și a binecuvântat poporul. Apoi gloria Domnului s-a arătat întregului popor, iar poporul a scos un strigăt mare și a căzut cu fața la pământ (Lev. 9:23, 24). Așa că oamenii din lume se vor proșterne înaintea marelui Mesia. Și aceasta va fi lucrarea lui Cristos în timpul miei de ani — să ridice lumea și să-i dea beneficiul Sacrificiului Ispășirii.

1. I. S. B.—Numiți oamenii adevărului. (Q345-1)

Întrebare (1913)—1—Când Studenții Bibliei Internaționali vorbesc despre ei ca despre oamenii adevărului, vor să spună că numai ei înțeleg adevărul lui Dumnezeu?

Răspuns—N-aș pune problema în această formă. Gândul meu este că noi suntem cei care punem adevărul înainte de orice altceva, iubim adevărul și am jertfi tot ce avem pentru adevăr. Noi nu punem crezuri și tradiții înaintea adevărului. Noi nu jertfim adevărul pentru nici o sectă sau partid, ci mai curând jertfim secta și partidul și chiar eul, pentru adevăr, pentru că noi înțelegem că Dumnezeu a pus adevărul ca reprezentant al Său. Așa prezintă Isus acest lucru în cuvintele care spun: “Eu sunt adevărul”. Susținând adevărul noi îl susținem pe Domnul.

Pe lângă aceasta, aș putea adăuga, că acest cuvânt adevăr este folosit uneori în contrast cu eroarea. Privind la experiențele noastre trecute, noi am avut o mare măsură de eroare, și când vedem acum că creștem în cunoștință și în adevăr, am ajuns să vorbim despre acest lucru din punctul acesta de vedere; nu i s-a dat un sens sectar. Termenul n-a fost dat de mine însumi ci a ieșit dintre oamenii adevărului, cei care iubesc adevărul. Noi dorim să urăm bun venit tuturor oamenilor cu același compliment general.

1. I. S. B.—Referitor la legături denominaționale. (Q345-2)

Întrebare (1913)—1—De ce toți vorbitorii Asociației Internaționale a Studenților Bibliei sfătuiesc public ca oamenii să abandoneze toate legăturile cu denominațiile?

Răspuns—Nu am știut că fac aceasta. Totuși noi susținem, dragi prieteni, că ar fi potrivit să se rupă barierele denominaționale. Adică, aceste diferite îngrădiri ale crezurilor, dintre care unele există de secole iar altele doar de un secol, țin pe creștini mai mult sau mai puțin separați. Unii au garduri înalte și alții joase, și ei se separă în năzuințele lor, dar noi sfătuim poporul lui Dumnezeu să treacă peste aceste bariere și să se unească. Să se unească în studierea Bibliei. Aceste crezuri sunt asemenea unor stâlpi înfipți adânc iar noi ne-am înlănțuit de ei. De ce să nu ne eliberăm de acestea? Noi cântăm: “Trimite Doamne lumina și adevărul Tău, ca ele să ne fie conducători”, dar nu suntem în stare să le urmăm pentru că suntem legați de stâlpul crezului. Să lăsăm stâlpul și să urmăm lumina. Noi credem că aceasta este calea lui Dumnezeu. Noi nu spunem nimic rău privitor la creștinii din aceste denominații. Ceea ce spunem este împotriva crezurilor pentru că ele ne-au făcut mult rău și încă mai fac rău altora. Dacă toate crezurile ar fi zdrobite ar fi o bună ocazie pentru oameni să se unească pentru a studia Cuvântul lui Dumnezeu și să facă mai mult progres pe măsură ce zilele trec.

1. I. S. B.—Referitor la o Biblie specială. (Q345-3)

Întrebare (1913)—2—Este adevărat că Asociația Internațională a Studenților Bibliei are propria Biblie, care este diferită de celelalte?

Răspuns—Unii oameni dragi cred că noi avem o Biblie diferită pentru că atunci când cităm unele texte din Scriptură acestea se dovedesc a fi texte despre care ei n-au știut că sunt în Biblie. Ne gândim la o doamnă care mi-a spus: “Pastorul meu m-a chemat să mă vadă după moartea soțului meu”. Soțul ei, care a fost un frate din Asociația Internațională a Studenților Bibliei, a murit, și pastorul ei, un metodist, i-a spus: “Soțul tău a avut o religie ciudată, nu-i așa?” Ea a spus: “El a crezut diferit de alții în unele privințe”. “Care erau unele lucruri pe care le-a crezut?” Ea a spus: “Unul dintre lucruri era că într-un timp viitor, în timpul domniei milenare a lui Cristos, va exista o ocazie de restabilire pentru întreaga omenire. Atunci ei vor ieși afară din păcat și moarte, opusul a ceea ce fac acum. Biblia numește aceasta o restabilire și soțul meu a crezut acest lucru”. El a spus: “Nu există nimic de felul acesta în Biblie”. Ea a spus: “Eu cred că există”. El a spus: “Greșești”. Ea a răspuns liniștită: “Cred că pot găsi acest lucru în Biblie. Cred că el a subliniat aceasta”. Ea s-a uitat și i-a dat cartea, deschisă la Faptele Apostolilor 3:19-21, care erau însemnate, iar el a citit. El a spus: “Ce fel de Biblie este aceasta?” și s-a uitat la începutul ei. Acolo a găsit scris Societatea Americană de Biblii, și a spus: “Păi, eu niciodată înainte nu am remarcat acest pasaj din Scriptură”.

La fel este cu multe alte pasaje. Noi n-am știut de unele lucruri care sunt acolo, și multe lucruri despre care am presupus că sunt acolo nu există deloc. Noi n-avem o Biblie diferită. Aș putea spune, totuși, că avem o ediție specială a Bibliei care este versiunea obișnuită “King James”, dar am adăugat la sfârșit unele comentarii speciale, selectate din Turnul de Veghere și din Studiile în Scripturi, luând diferite pasaje din Scriptură și explicându-le întrucâtva. Unii o pot numi Biblia Turnului de Veghere, dar noi o numim Ediția Studenților Bibliei, pentru că este de ajutor în a vedea ce învață Biblia despre diferite subiecte.

1. I. S. B.—Cum este internațională? (Q346-1)

Întrebare (1913)—1—De ce se pretinde Asociația ta a Studenților Bibliei a fi internațională?

Răspuns—Pentru simplul motiv că este internațională. Asociația noastră are sediul general, conform statutului, în Londra, Anglia, deși ea operează aici. Este una din auxiliarele Societății de Biblii și Tratate Turnul de Veghere, care este părintele multor filiale organizate pentru a se ocupa de diferitele părți ale lucrării. Tot așa cum Biserica Metodistă are “Liga Epworth”, Societatea Femeilor pentru Ajutor, și nu mai știu câte alte societăți. Toate sunt Metodiste. Societatea noastră este internațională pentru că operează în toate părțile lumii.

1. I. S. B.—Relația cu alte adunări. (Q346-2)

Întrebare (1913)—2—Ce legătură are Adunarea Studenților Bibliei din Springfield cu Adunarea din Boston sau Brooklyn?

Răspuns—Toate aceste adunări sunt independente. Ele au o legătură morală de simpatie și legătură frățească cum au creștinii din toate părțile lumii. “Unul este Învățătorul vostru, Cristos”. Noi toți suntem Studenții Bibliei și suntem în școala lui Cristos.

1. I. S. B.—Referitor la alegerea funcționarilor ei. (Q346-3)

Întrebare (1913)—3—Cum își alege Asociația Internațională a Studenților Bibliei conducătorii lor de adunare și funcționarii, dacă este nesectară după cum se pretinde?

Răspuns—Sectarismul nu este singura metodă sau mijloc prin care se poate face o alegere. De exemplu, Adunarea din Springfield, întrunindu-se ca creștini, ar alege pe unul competent ca să le servească după modelul bisericii timpurii. Alegerea ar fi în felul prescris de Biblie, prin ridicare de mâini, și cel ales ar fi bătrân sau învățător, după cum sunt numiți.

1. I. S. B.—Alții să studieze cu noi. (Q347-1)

Întrebare (1913)—4—Eu sunt Catolic. Trebuie să renunț la legătura cu biserica mea ca să încep studiul într-una din adunările A. I. S. B.?

Răspuns—Nu, deloc. Ești binevenit să participi la câte studii vrei. Noi nu pretindem a avea o ipotecă asupra lor. Fie că ești luteran, metodist, baptist, catolic, sau din nici o denominație, dacă vii în spiritul Domnului și dorești să cunoști Adevărul, ești cu totul binevenit.

1. I. S. B.—Referitor la lista de membri. (Q347-2)

Întrebare (1913)—5—Ce declarație trebuie să facă o persoană înainte de a fi numit Student Internațional al Bibliei? Câți sunt pe întreaga listă?

Răspuns—Nu există condiții pentru a fi membru, nici restricții, nici parolă. Orice persoană cu un comportament bun este binevenită oricând la adunările noastre.

Cât despre numărul total care participă la aceste diferite adunări, nu-l știu. Nu știu câți participă la adunarea sau adunările din Springfield. Nu știu câte adunări sunt aici în Springfield, dar presupun că sunt cel puțin șase, după cum în orașul New York sunt patruzeci sau cincizeci. Dau ca o estimare doar, la modul general, că pot fi 100.000. Poate că participă mai mulți la aceste adunări; poate 200.000. Gândindu-mă la aceasta, am auzit recent că în sudul Indiei sunt acum aproximativ 3.000 de frați. La acest număr întreaga participare poate să se ridice până la 250.000.

1. I. S. B.—De cât timp există. (Q347-3)

Întrebare (1913)—1—De câți ani conduce A. I. S. B. lucrarea sa publică?

Răspuns—Această lucrare publică s-a desfășurat în ultimii 40 de ani. Bineînțeles, nu cu același avânt ca în timpul prezent, și nu cu același număr, dar aceste adunări operează de 40 de ani. Credem că nu facem o greșeală dacă spunem că timp de aproape 1900 ani au existat unele din aceste adunări. În zilele apostolilor au existat unele din aceste adunări și nu ne îndoim că în timpul Veacurilor Întunecate au existat adunări de același fel. Dar nu le veți găsi menționate în istoria bisericii, pentru că biserica a neglijat Biblia și a urmat crezurile. Dacă am avea o istorie corectă, am afla că Studenții Bibliei au existat de optsprezece secole.

1. I. S. B.—Relația cu Uniunea Bisericii. (Q347-4)

Întrebare (1913)—2—Cum stă A. I. S. B. în chestiunea Uniunii Bisericii?

Răspuns—Noi credem că uniunea bisericii este un lucru bun, pentru că luăm Cuvântul Domnului în acest subiect. Voi toți sunteți frați și unul este Învățătorul vostru, Cristos. Aceasta este ceea ce susținem când spunem: “Îndepărtați îngrădirile crezurilor și să ne unim toți, fie că suntem baptiști, ucenici, luterani, metodiști, presbiterieni sau catolici; să ne unim ca Studenți ai Bibliei și urmași ai Domnului Isus Cristos”. Există o diferență între uniunea de felul celei pe care am descris-o, și federație, despre care auzim atât de mult. Cea din urmă este nescripturală. Biblia ne spune că va avea succes într-o anumită măsură, dar o denunță.

1. I. S. B.—Departe de toate denominațiile. (Q348-1)

Întrebare (1913)—3—Care este motivul că A. I. S. B. se ține departe de toate denominațiile?

Răspuns—A. I. S. B. nu se ține departe de nici o denominație. Noi le urăm bun venit tuturor în oricare adunare, oricând, din orice denominație. Noi nu ne ținem departe de nimeni. De ce nu mergem la o catedrală să ne ținem adunările? Nu ne-au cerut aceasta. De ce nu mergem la Biserica Episcopală? Nu ne-au chemat să mergem. De ce nu mergem la Biserica Baptistă? Nici ei nu ne-au chemat. Noi îi chemăm pe toți și încercăm să avem adunările în locuri publice, care ar fi libere pentru oameni din toate denominațiile. De exemplu, avem această minunată sală până în 20 iulie, și evrei și neamuri, și oameni din toate denominațiile au tot dreptul să vină aici și să simtă că sunt invitați. Noi nu-i ținem departe. Cred că orice depărtare este din partea cealaltă. Noi le spunem oamenilor din toate denominațiile: “Veniți cu noi, și nu trebuie să fiți înscriși undeva”.

1. I. S. B.—Referitor la o nouă denominație. (Q348-2)

Întrebare (1913)—1—Pretinde A. I. S. B. că este singura Biserică adevărată? Încercați să clădiți o nouă denominație?

Răspuns—Singura Biserică adevărată, dragi prieteni, este Biserica Bibliei. Niciodată n-a existat decât acea singură Biserică adevărată. Toate celelalte sunt false, și dacă eu aș clădi o altă biserică aș clădi încă una falsă. Nu aceasta este propunerea noastră. A. I. S. B. susține declarația pe care o face Biblia, și anume, că toți oamenii care se încred în Domnul Isus Cristos și s-au consacrat să meargă în urmele Lui sunt din biserica viului Dumnezeu ale căror nume sunt scrise în ceruri. A. I. S. B. nu recunoaște altă biserică. Ea nu spune că numai cei din A. I. S. B. constituie Biserica. Ea recunoaște că toți creștinii adevărați din diferitele biserici trebuie să fie treji, iar noi încercăm să-i trezim la adevăr. A. I. S. B. recunoaște că acești oameni, creștini adevărați, sunt în pericol de a cădea în necredință dacă nu obțin adevărata lumină a Cuvântului lui Dumnezeu și astfel încearcă să aducă pe toți creștinii să studieze Biblia, și aceasta într-o uniune completă ca Biserică a lui Cristos.

1. I. S. B.—De ce să părăsești biserica nominală și să faci parte din A. I. S. B.?

(Q348-3)

Întrebare (1914)—2—Dacă eu sunt în armonie cu Adevărul Prezent, așa cum este prezentat de fratele Russell, dar trăiesc în armonie cu o biserică de ani de zile, ce aș câștiga să ies și să intru în A. I. S. B.?

Răspuns—Să-i spun că ar câștiga o avere, că ar însemna rezolvarea afacerilor sau intrarea în societate? Ce să-i spun? Cred că ar câștiga o conștiință bună. Dar nu există metodiști, presbiterieni, baptiști, luterani sau catolici buni? Ba da, desigur. Cred că nu este nimeni în această lume care să stea pe o temelie mai largă decât A. I. S. B. Nu este nici o altă clasă de oameni care să-i recunoască mai complet decât noi pe toți care sunt sfinți ai lui Dumnezeu, indiferent de liniile denominaționale.

De ce să părăsească cineva biserica nominală și să facă parte din A. I. S. B. În primul rând, nu poți face parte din A. I. S. B. în același fel în care participi în altceva. Pur și simplu nu poți sta afară. Nu e nevoie ca ei să te primească. Devii Student al Bibliei imediat ce devii liber. Dificultatea era tot timpul că mintea era încătușată și nu știai cum să studiezi Biblia, și îți era teamă de ea, și imediat ce te eliberezi ești un membru al A. I. S. B.

Dar tu spui, de ce n-aș putea sta la fel de bine unde sunt? Nu eu trebuie să decid pentru tine. Dacă crezi că auzi vocea lui Dumnezeu spunându-ți să stai acolo unde ești, atunci neapărat urmează vocea lui Dumnezeu; dar pentru unii dintre noi chestiunea este în felul următor. (Vedeți că las acest lucru larg și deschis pentru conștiința fiecăruia, dacă rămâi în biserica nominală sau ieși din ea. Nu am nici un cuvânt de spus în stabilirea cursului cuiva.) Tot ce am de spus este aceasta: Atâta timp cât aș rămâne catolic, de exemplu, aș fi înțeles de toți vecinii și prietenii că sunt un sprijinitor și un credincios în doctrina bisericii Catolice. Dacă mintea mea nu este de acord cu vreuna din învățăturile lor ar fi datoria mea față de biserica Catolică să mă retrag din ea, ca unul care n-ar mai putea reprezenta onest această biserică, și din onestitate față de mine însumi m-aș retrage. De ce? Pentru că n-aș mai putea merge la oameni să le spun că sunt pe deplin mulțumit. N-aș mai crede doctrinele ei. De fapt cred că foarte puțini presbiterieni cred în crezurile Presbiteriene, și ale altor biserici la fel; deci, dacă toți ar aplica aceeași regulă mă tem că toate diferitele biserici ar fi depopulate deodată și și-ar pierde membrii pentru că oamenii ar spune: Nu mai cred acest crez și nu mai pot să stau în el și totuși să fiu cinstit cu mine însumi, cu Dumnezeu și cu cei din jurul meu.

Ce s-ar întâmpla atunci? Ar fi splendid. Cum? Dacă toți ar face aceasta, toți s-ar uni și n-ar mai fi nimic altceva decât creștini. Atunci ce ar fi ei? Ei ar fi Studenți ai Bibliei Asociați Internațional.

1. I. S. B.—Referitor la a solicita, rugându-se pentru A. I. S. B., acceptând

fonduri. (Q349-1)

Întrebare (1914)—1—Pastore Russell. Dragul meu domn: ­— Sunt mult interesat în marea ta filantropie, și mi-ar plăcea să pot avea privilegiul să am o parte în aceasta. Ai putea să folosești, și vrei să accepți cecul din acest plic pentru a ajuta la lucrare? Dacă da, aș fi mulțumit să-l folosești în felul în care consideri tu înțelept.

Răspuns—Cecul este de 2.700 $, și întrebarea este dacă-l voi accepta sau nu? Răspund afirmativ.

Pot spune, dragii mei frați și surori, că deși nu se solicită niciodată bani, toți banii care se folosesc sunt donați, și ca o regulă, cei care dau pentru lucrare nu sunt oameni foarte bogați. Dar foarte mulți oameni, după ce le-au fost binecuvântate sufletele simt că ar dori să facă ceva ca să dea binecuvântările și altora, și astfel ei vor da niște bani, în această formă, și alteori în altă formă, dorind ca să fie folosiți cumva.

De exemplu, într-o zi când eram în parcul Asbury mi s-a dat un plic și n-am avut timp să-l deschid, așa că l-am pus în buzunar; dar puțin timp după aceea, vorbeam cu un reporter și el mă întreba despre lucrare, cum e sprijinită, etc., și i-am explicat că este sprijinită prin donații voluntare; că eram în această lucrare de patruzeci de ani și totuși nu făcusem nici o colectă niciodată și orice bani asigurați de Domnul au fost folosiți după cea mai bună capacitate și judecată a noastră și cât am știut de înțelept, cerând de la Domnul înțelepciune pentru a folosi banii de care El Însuși S-a îngrijit pentru propria Lui laudă, și că banii vin treptat iar noi ni­ciodată nu solicităm de la oameni nici nu cerem de la Dumnezeu. Ar părea foarte ciudat pentru unii ca noi să nu ne rugăm pentru bani și să-i spunem Domnului cât de mult sau cât de puțin este în vistierie. Dar dragii mei prieteni, noi avem un Dumnezeu care știe totul despre vistierie, și ce rost are să-i spunem Lui. El știe socoteala mai bine decât mine. Nu voi începe să-i spun lui Dumnezeu cât se cuvine să pună în lucrare. Să-l lăsăm pe El să facă partea aceasta. Orice ajunge în grija noastră este în administrarea și sub supravegherea noastră. Acolo începe responsabilitatea noastră. Folosește-o înțelept și bine și așa vei mulțumi pe Domnul.

I-am spus reporterului: Aceasta este regula pe care o urmăm noi, iar când Dumnezeu încetează să se mai îngrijească de bani lucrarea va scădea în acea măsură, pentru că noi nu vom cere ci vom folosi orice ne trimite El. Reporterul părea cumva că se îndoiește, și i-am spus: “Nu știu, dar s-ar putea să am ceva în buzunar acum”. Am scos câteva scrisori și am găsit plicul acela și i-am spus: “Aici este unul pe care nu l-am examinat”, și l-am deschis și am găsit în el cinci bancnote de câte 20 $. El a privit cu ochi mari. Tot ce a fost scris pe plic era: Pentru Foto-Drama, de la o soră. Aceasta era tot. Dar aceasta spune totul, dragi frați și surori, așa că îi mulțumim acestui frate drag și vom încerca să folosim banii înțelept, pentru lauda Învățătorului.

Dacă toate întrebările sunt ca aceasta de ușoare, dragi prieteni, nu voi avea dificultăți.

1. I. S. B.—Referitor la spiritul Babilonului. (Q350-1)

Întrebare (1915)—1—Se arată spiritul Babilonului în cooperarea la metodele promulgate de la sediul A. I. S. B., Brooklyn, fără a analiza îndeaproape acele metode?

Răspuns—Cred că fiecare ar trebui să-și folosească propria judecată în acest lucru. Dacă cineva a fost foarte rău “înțepat”, el trebuie să se păzească foarte bine. Dacă n-a fost “înțepat”, nu s-ar păzi așa bine. Este foarte potrivit să vă folosiți propria judecată în această chestiune. În ceea ce privește centrul de la Brooklyn și propria mea identificare cu lucrarea de acolo, dați-mi voie să spun că totul este sub supravegherea mea. Nimic nu iese de acolo contrar conștiinței mele. Dar voi trebuie să vă folosiți conștiința voastră. Deși sunt mulți frați înțelepți și capabili la biroul din Brooklyn, totuși prin aranjamentul prezent ei sunt ajutoarele mele sub supravegherea mea generală cât timp trăiesc. Acesta a fost aranjamentul făcut când am predat proprietatea mea Societății, cu ani în urmă. Aceasta se aplică și la lucrarea Societății în țări străine.

1. I. S. B.—Adevărata definiție a Babilonului. (Q350-2)

Întrebare (1915)—2—Dacă de la sediul A. I. S. B. se vor promulga metode neînțelese sau neaprobate de noi, să aplicăm Apoc. 18:4: “Ieșiți din mijlocul ei, poporul Meu …”, și dacă da, cum?

Răspuns—Cred că dacă se poate arăta că A. I. S. B. este o parte din Babilon, noi toți trebuie să ieșim din ea. Dacă noi toți ieșim de aceeași parte, atunci unde vom fi? Cred că vom fi destul de apropiați unul de altul dacă toți ieșim de aceeași parte.

Cuvântul “Babilon” înseamnă “confuzie”, iar în Apoc. 18:4, este folosit în legătură cu amestecarea lucrurilor lui Dumnezeu cu cele ale oamenilor. A existat un timp când, în întreaga Europă, împărățiile erau foarte mult sub influența Bisericii Romano-Catolice. Într-o anumită măsură acele împărății au venit sub influența creștinătății — în măsura în care a existat creștinism în Biserica Romano-Catolică.

Este bine să accentuăm că a existat un timp când Biserica Romano-Catolică era singura biserică din lume și când oamenii nu știau ceva mai bun decât să fie în ea și din ea. Altfel unde să fi fost ei? Apoi a venit un timp când oficialitățile bisericii, cei care erau mari în conducerea bisericii, au reușit să se asocieze cu Imperiul Roman, iar Biserica Romană a devenit succesorul lui. Apoi Biserica din Roma a început să guverneze națiunile și să le spună oamenilor dintr-un principat sau altul: “Regele vostru nu este în armonie cu noi. Puteți să alegeți pe altul”. Apoi era o revoluție. Papa și Biserica Catolică erau în spatele acestor schimbări. Acesta este modul în care a început. Atunci a avut loc căsătoria ilicită dintre biserica nominală și lume.

La multe popoare europene aceasta s-a schimbat acum treptat. La unele, biserica și statul sunt complet separate. Dar această schimbare nu s-a făcut în Austro-Ungaria. Oamenii sunt sub controlul strict al Bisericii Romano-Catolice. Biserica este implicată în toate. În Marea Britanie reprezentanții bisericii Angliei stau în Parlament, ca parte din guvern. Episcopii bisericii sunt membri ai Camerei Lorzilor. În Germa­nia și Suedia este foarte asemănător. Guvernarea lor și guvernarea lui Dumnezeu sunt legate împreună în mințile oamenilor.

Dumnezeu numește această stare de lucruri Babilon — pretinsa Biserică a lui Cristos fiind căsătorită cu guvernele lumești. Acestea au fost numite din greșeală guverne creștine. Ele nu sunt creștine. Uitați-vă la condițiile actuale din Europa. Guvernele care sunt în război nu manifestă Spiritul lui Cristos. Există creștini în toate aceste guverne, dar guvernele înseși nu sunt creștine. Biserica nominală este responsabilă pentru această stare de lucruri. Situația a deformat atât de mult mințile oamenilor încât gândesc că cursul prezent este cel bun. Ei cred că Cristos domnește acum. În mințile lor domnia regilor și parlamentul reprezintă pe Dumnezeu pe pământ. Domnul ne vrea separați de toate acestea.

Există încă un mod în care se manifestă spiritul Babilonului; de exemplu, în Bisericile protestante — metodiste, baptiste, presbiteriene, etc. Ei satisfac dorințele spiritului lumesc. Ei remarcă pe bogați, încercând să lucreze cu bogații și să-i pună pe bogați în poziții în biserică. Astfel ei recunosc banii mai presus de spiritualitate. În multe cazuri banii conduc biserica. Nu aceasta este baza pe care operează adevărata Biserică. Există un sistem care-i leagă pe toți, chiar și în Biserica Baptistă, cea mai liberală dintre toate.

Baptiștii vor spune: “Noi nu suntem în nici o robie; noi nu avem deloc control eclesiastic”. Ei nu-și dau seama că spiritul Babilonului a pătruns în biserică. Să presupunem că avem aici o adunare de baptiști. Ca adunare, ei numesc propriul predicator și se ocupă de afacerile lor. Un anumit predicator, fratele A., este numit să le servească. Dar el trebuie să fie rânduit ca pastor al acestei adunări. Deci ei trimit după alți predicatori baptiști — să zicem fratele B., fratele C. și fratele D. pentru a-l rândui. Dar fratele A. nu stă foarte bine cu predicatorii chemați să facă rânduirea. Așa că ei spun: “Noi nu-l vom rândui pe fratele A.; el nu este potrivit”. Și congregația întreabă: “Nu-l puteți rândui?” Atunci ei răspund: “Noi nu avem nimic împotriva fratelui A., dar nu-l vom rândui”. Așa că vedeți că predicatorii au o regulă, iar oamenii n-o cunosc.

Baptiștii vă vor spune că predicatorii n-au autoritate deloc. Dar baptiștii nu pot face nici un lucru fără aprobarea predicatorilor; ei par să nu știe aceasta. Predicatorii dețin o putere pe care Dumnezeu nu le-a dat-o. Dumnezeu n-a autorizat niciodată pe nici un om să meargă și să rânduiască pe alt om pentru a predica Evanghelia. Dumnezeu face rânduirea iar biserica trebuie să decidă, după judecata ei cea mai bună, pe cine rânduiește sau cheamă Domnul ca păstor. Toată această rânduire de la oameni este babilonie, un fel de mașinațiune pentru a conduce pe oameni. Totul se face ca în politică.

Totuși, baptiștii sunt cei mai liberi dintre toate așa-numitele secte “ortodoxe”. Oamenii din biserica Metodistă aproape că nu au libertate, cu excepția privilegiului de a da bani. Aceasta este principala libertate de care se bucură ei. Episcopii conduc în cooperare cu bătrânii din prezidiu. La fiecare conferință anuală bătrânul conducător și episcopul fixează care predicator să meargă aici și care dincolo. Predicatorul care nu sprijină pe bătrânul conducător va merge într-un loc la țară unde se plătește doar 400 $; în timp ce unul care îl sprijină, deși nu este mai capabil, va fi trimis într-un loc unde se plătește 1000 $ sau mai mult. Mai mulți predicatori metodiști mi-au spus aceasta. Ei se plâng, dar, cu toate acestea, ei nu vreau să piardă un loc de muncă. Aceasta nu este libertatea cu care Cristos ne face liberi. Înțeleg că acesta este un sistem. Să vă arăt ce fel de sistem este. Episcopul controlează pe bătrânii conducători, și mai departe bătrânii conducători îi controlează pe predicatori; și așa este totul până la conducătorii adunării. Au capul sau șeful lor între ei. Au un cap uman. Conferința Generală este cea mai înaltă autoritate.

Așa este și cu Biserica Presbiteriană, are un cap, de felul unei Adunări Generale, care decide lucrurile. Toate acestea sunt în acord cu mersul acestei lumi. Simplitatea lui Cristos în general nu este respectată decât între prietenii Asociației Internaționale a Studenților Bibliei. Acolo această simplitate este foarte generală, și Cuvântul lui Dumnezeu este respectat. Ei învață să ia seama când lucrurile merg rău. Simplitatea chestiunii este evidentă pentru toți.

Odată am fost chemat de un preot al Bisericii Reformate. Voia să știe cum îmi conduc biserica. I-am spus: “Frate ——, eu nu am biserică”. El a spus: “Știi tu ce vreau să spun”. Eu am răspuns: “Și eu vreau ca tu să știi ce vreau eu să spun. Noi pretindem că există doar o singură Biserică. Dacă tu aparții acelei Biserici, atunci aparții de Biserica noastră”. S-a uitat la mine surprins. Apoi a spus: “Tu ai o organizație; câți membri sunt acolo?” Am răspuns: “Nu pot să-ți spun; noi nu ținem nici un registru cu evidența membrilor”. “Voi n-aveți nici o listă cu membrii?” “Nu. Nu avem nici o listă; numele lor sunt scrise în ceruri”. El a întrebat: “Cum faceți alegerile?” Am spus: “Anunțăm o alegere; și oricare sau toți din poporul lui Dumnezeu, care sunt consacrați și se întâlnesc în mod obișnuit cu această companie, sau adunare, pot avea privilegiul de a-și exprima judecata lor în legătură cu cei care ar fi preferința Domnului ca bătrâni și diaconi ai adunării”. “Păi”, a spus el, “aceasta-i însăși simplitatea”. Apoi am adăugat: “Noi nu plătim salarii; nu există nimic care să-i facă pe oameni să se certe. Niciodată nu facem colectă”. “Cum obțineți banii?” a întrebat el. Am răspuns: “Ei bine, Dr. ——, dacă îți voi spune care este simplul adevăr cu greu vei putea crede. Când oamenii sunt interesați în aceste lucruri nu găsesc o cutiuță sub nas. Dar ei văd că există cheltuieli. Ei își zic în sine: Această sală costă ceva, și văd că în pauză se servește masa gratuit pentru cei care locuiesc mai departe. Cum aș putea pune ceva bani pentru acest lucru?” El s-a uitat la mine ca și cum ar fi gândit: “Ce, mă crezi ageamiu?” Am spus: “Dr. ——, îți spun adevărul gol goluț. Ei mă întreabă: “Cum aș putea să pun ceva bani pentru această cauză?” Când cineva obține o binecuvântare și are vreun mijloc, el dorește să-l folosească pentru Domnul. Dacă nu are mijloace, de ce trebuie să-l îmboldim?”

N-ai de unde să ieși, ca organizație, dacă ești Student al Bibliei Internațional. Nu poți să ieși din ceva în care n-ai intrat. Dacă cineva îmi poate spune cum a intrat în Babilon prin faptul că s-a interesat de lucrurile Societății de Biblii și Tratate Turnul de Veghere, să-mi arate cum va sări afară, și eu voi sări împreună cu el.

AJUTOR FINANCIAR—Limita pentru frații lipsiți. (Q275-1)

Întrebare (1910)—1—Cât de departe să mergem în acordarea ajutorului financiar pentru frații lipsiți? Care ar fi limita?

Răspuns—Păi, să nu mergeți dincolo de ceea ce aveți. Aceasta este prima limită.

De exemplu, un frate cu greutăți are bani luați cu împrumut pe care nu-i înapoiază: trebuie să-l ajutăm din nou când ne datorează de dinainte?

Ei bine, mai întâi, faptul că n-a fost în stare să plătească și să înapoize favoarea trecută, n-ar constitui în mod necesar o bază de obiecție pentru că și voi ați avut în trecut favoruri de la Domnul pe care n-ați fost în stare să le plătiți și dacă El ar fi încetat să vă mai dea v-ar fi destul de greu, nu-i așa? Oricum, dragi prieteni, chestiunea de a da fraților săraci, sau oricui, este o ocazie pentru exercitarea judecății și a rugăciunii. A da în mod neînțelept ar putea încuraja pe cineva pe o cale greșită, iar a da în mod înțelept poate însemna a ajuta pe cineva să vadă o cale potrivită. Dacă aveți de dat vreun sfat cuiva, de obicei este bine să-l pui într-o formă de “sandwich”, și să dai sfatul când dai banii, mai curând decât când refuzi să-i dai. Puneți sfatul împreună cu banii, sugerând, amabil, fratelui sau surorii: “Nu vreau să te critic, frate, dar mie mi se pare că ai putea face asta, sau ai putea face aceea; te voi ajuta cu atâta dar sper că vei face asta și asta cu acest ajutor, pentru că eu simt că sunt ca și un administrator peste tot ce am și că se cuvine să le folosesc cum simt eu că i-ar plăcea Domnului și nu numai ca tu să primești.” Dar să nu uităm ce spune Sf. Iacov, că dacă am vedea că un frate sau o soră are lipsă, ar fi necreștinesc din partea noastră să refuzăm să-l ajutăm, neavând importanță dacă el a fost nechibzuit în unele privințe în trecut. Poate că nu s-a născut cu o minte la fel de sănătoasă ca tine. Dar este adevărat că majoritatea oamenilor nu au minte sănătoasă în folosirea banilor. Aceasta este experiența mea — sunt în încurcătură cu oamenii tot timpul. Poate capul meu a fost făcut prea rigid și zgârcit, nu știu. Dar cred că ar fi total greșit să permitem ca cineva pe care îl recunoaștem ca frate adevărat în Domnul să sufere lipsa celor necesare vieții. Acum, cât de multe lucruri considerate ca lux să se adauge la aceasta, este altă întrebare. Am cunoscut exemple în care eu am gândit că prietenii s-au angajat să facă pentru unele persoane mai mult decât ar fi fost, după judecata mea, o cale înțeleaptă; dar mi-am spus că nu este treaba mea, gândește-te la treburile tale și lasă-i pe ei să se îngrijească de ale lor; și poate că Domnul va fi mai mulțumit cu cursul lor decât cu al tău. Trăim zile, voi știți, când lucrurile considerate necesare acum n-ar fi fost considerate ca necesare cu puțin timp în urmă. Noi toți avem mai mult comfort și binecuvântări pământești decât au avut bunicii noștri, sunt sigur, și aceste binecuvântări au devenit aproape necesități pentru oameni — sau cel puțin pentru unii. În mod real o persoană poate trăi cu foarte puțin când ajunge la lipsă. Cartofii sunt întotdeauna ieftini; așa este și sarea, ovăzul; și în mod real necesarul absolut al vieții nu costă prea mult. Noi trebuie să considerăm lucrurile într-o lumină cât se poate de largă și să ne amintim că în zilele noastre civilizația a adoptat metode de a proceda cu oamenii pe care nu le-a adoptat în trecut și eu cred că sunt metode foarte bune. În loc de a avea cerșetori orbi stând pe trotuare, ca în zilele Domnului nostru, civilizația spune: Nu! Hai să luăm acești cerșetori orbi și să-i punem într-o casă comfortabilă unde să nu trebuiască să cerșească, unde să nu stea în soare toată ziua, unde să nu fie fără îngrijirea și alimentația potrivită; să-i punem într-un azil potrivit. Dacă eu aș fi în locul lor cred că aș prefera să merg la o instituție de genul acesta care a fost special pregătită pentru mine decât să stau afară pe marginea drumului sau în orice alt loc și să cer pomeni. Oricum, acesta este un lucru pe care fiecare trebuie să-l hotărască pentru sine. Principiul larg al învățăturii Domnului este ca noi să nu vedem pe nimeni că flămânzește, fie prieten fie dușman. Dacă dușmanului tău îi este foame, hrănește-l, și dacă este gol, dă-i ceva să-și acopere goliciunea. Dar aceasta nu înseamnă că trebuie să-i dai cea mai bună haină a ta sau ceva de genul acesta.

ALEGERE—Femei învățători în Biserică. (Q235-2)

Întrebare (1905)—1—Te rog informează-mă dacă femeile sunt alese ca și conducători în Biserica din Allegheny? Dacă nu, de ce nu? S-a spus că sunt alese.

Răspuns—Nu, nu este așa, nu sunt alese surori în Biserica din Allegheny. Domnul n-a ales surori ca apostoli sau printre cei șaptezeci deși Isus a iubit surorile. El a iubit-o pe Marta și pe Maria, ca și pe Lazăr, fratele lor. Domnul niciodată n-a numit surori ca vorbitori în Biserică iar noi n-avem autoritate să vorbim diferit. Eu întotdeauna cred că planul Domnului este cel mai bun. Când aș începe să mă îndoiesc de abilitatea Domnului de a conduce Biserica de aici, m-aș îndoi și de abilitatea Lui de a conduce cerul. Noi trebuie să umblăm pe cărarea Lui, nu să ne facem noi o cărare proprie și să-i cerem Domnului să umble pe cărarea noastră.

ALEGERE—Referitor la coordonator. (Q236-1)

Întrebare (1909)—1—Există vreun motiv scriptural împotriva alegerii unui coordonator al bătrânilor într-o Eclesie unde sunt de la trei la șapte bătrâni și uneori sunt multe treburi de făcut?

Răspuns—Nu. De fapt ordinea o cere. Dacă Biserica n-a indicat cine să fie coordonatorul, este preferabil ca bătrânii înșiși să aleagă coordonatorul.

ALEGERE—Calitățile scripturale. (Q236-2)

Întrebare (1909)—2—Arată calitățile scripturale pentru alegerea de Bătrâni și Diaconi.

Răspuns—Vedeți Volumul VI care are mai mult de patruzeci de pagini despre acest subiect. Cred că ar fi bine pentru conducător să atragă atenția asupra acestei chestiuni cu o lună înainte de alegere și să sugereze citirea acestui subiect din volumul VI așa încât toți să aibă acest lucru în minte.

ALEGERE—Numărul Bătrânilor care să se aleagă. (Q236-3)

Întrebare (1910)—3—Ca adunare, noi am încercat să alegem în conformitate cu Volumul șase al Studiilor în Scripturi dar nu toți am putut înțelege la fel. Se părea într-un loc că toți care sunt potriviți ca bătrâni să fie aleși, iar în alt loc că să se aleagă bătrâni după mărimea eclesiei; și am ajuns la o neînțelegere, și ți-am scris despre aceasta și se pare că tu n-ai înțeles de ce s-a ivit tulburarea. Neînțelegerea a fost că unii au înțeles că, dacă ar fi 6 frați la fel de potriviți pentru poziția de bătrân, i-am putea alege pe toți, și că dacă adunarea ar fi numai de 12 sau de 24 de frați ar trebui să alegem numai după cum este adunarea pe care o avem. De exemplu, dacă am avea 10 persoane, am putea alege unul; dacă am avea 25, am putea alege doi și așa mai departe.

Răspuns—Cum este cu această chestiune de alegere de bătrâni? Să fie aleși toți cei care au calitățile de bătrân, sau doar, să zicem 10% din acel număr? Să zicem că dacă adunarea este de cincizeci 10% ar fi cinci și dacă sunt o sută, 10% ar fi zece? Răspunsul meu ar fi acesta: După înțelegerea mea, toți cei care manifestă calitățile de bătrân ar fi potrivit să fie aleși ca bătrâni. Așa că dacă într-o adunare de șase, toți ar fi calificați în mod egal să servească în calitate de bătrâni, eu i-aș alege pe toți șase, și apoi, deoarece ei servesc pe rând, li s-ar da ocazie să meargă și să țină adunări și în alte locuri. Dumnezeu să-i binecuvânteze — cu cât sunt mai mulți bătrâni, cu atât mai bine! Dar mă îndoiesc de faptul că într-o adunare de șase se vor găsi șase care să fie potriviți de bătrâni, dar dacă sunt șase și toți au calitățile pentru serviciu, eu aș vrea ca toți să servească. Eu înțeleg că voia lui Dumnezeu este ca fiecare uns cu Spiritul sfânt este uns să învețe. Vă amintiți cum arată profeția despre Domnul nostru Isus — Spiritul Domnului Dumnezeu este peste Mine pentru că M-a uns să aduc vești bune celor blânzi. Oricine primește Spiritul sfânt are ungere de la Tatăl să învețe. Pentru aceasta este ungerea. Aceasta este autoritatea sa de a învăța. Aceasta este rânduirea sa, să zicem așa, să învețe. Apoi dacă are o voce bună, este ceva; dacă are o memorie bună este alt lucru; dacă are și alte lucruri care sunt în armonie cu acestea, toate merg împreună și el este autorizat să învețe în măsura talentului său. Acum, în cazul unei surori există limite. O soră nu poate să învețe în public, dar o soră are multe alte căi de a învăța. Ea are din belșug ocazii de a ajuta și de a predica veștile bune. Noi toți putem predica prin viețile noastre zilnice — nu numai cei care stau în capul mesei au ocazie de a predica pentru că noi toți suntem predicatori — și sper că toți predicăm.

Cineva m-a întrebat odată: Câți predicatori aveți voi? Am spus: Avem aproximativ douăzeci de mii. “Vai de mine!”, a spus el. Am spus, Frate, nu vreau să te informez greșit. După înțelegerea mea toți cei din poporul Domnului sunt unși să predice. Uneori predicăm în public și uneori în particular. Uneori predicăm numai unei persoane, iar uneori unei adunări de două sute, și alteori unei adunări de zece mii.

ALEGERE—Voia Domnului exprimată. (Q237-1)

Întrebare (1910)—1—Noi înțelegem că în alegerea servitorilor, eclesia exprimă vocea Domnului. După ce am ales un frate să ne servească în calitate de bătrân, și după aceea găsim că el nu dovedește ceea ce am crezut că este, să înțelegem că este o greșeală a adunării sau o greșeală a Domnului?

Răspuns—Nu este necesar să gândim că ar fi o greșeală a cuiva. Aceasta ar părea să implice că adunarea n-a avut destulă grijă. Ei trebuiau să cunoască mai bine înainte de a alege pe cineva ca bătrân. Apostolul ne spune să nu alegem un novice. Nu aveți dreptul să alegeți un novice. Dacă faceți aceasta, înseamnă că o meritați. Poate că veți primi o lecție bună din faptul că veți avea un novice pentru un timp, și dacă prietenii din aceea adunare au făcut ceva de felul acesta, poate va fi de folos la sfârșit și vor învăța să fie mai atenți data viitoare. Acum, că Domnul le-a permis o lecție în felul acesta nu dovedește că Domnul n-a știut mai bine, ci le-a permis să sufere pentru că n-au urmat îndrumările Lui ci au ales un novice. Un novice este unul care este nou în materie, și dacă este nou, ei trebuiau să știe, pentru că trebuiau să fi știut ce a fost el înainte de a-l vota.

ALEGERE—Referitor la numirea unei femei ca și coordonator de program.

(Q237-2)

Întrebare (1910)—2—Când se ține o alegere și un bătrân dorește să pună pe cineva în față cu scopul de a conduce o alegere, ar fi potrivit să pună o soră în față în acest scop?

Răspuns—Nu cred că aș fi înclinat să fac așa, decât dacă ar fi un caz de neînțelegere în adunare, unde fratele sau frații ar fi inacceptabili. Numai în niște circumstanțe foarte deosebite aș fi în favoarea cererii ca o soră să fie coordonatorul unei astfel de adunări. N-aș zice că n-ar fi vreodată un astfel de caz, dar cred că ar fi unul excepțional.

ALEGERE—Să voteze atât consacrații cât și îndreptățiții? (Q238-1)

Întrebare (1910)—3—La alegere în Eclesie, trebuie întotdeauna să fie înțeles că numai credincioșii consacrați să voteze, sau să voteze și credincioșii îndreptățiți?

Răspuns—Am spus doar cu câteva momente în urmă că noi credem că trebuie arătat clar înainte de vot că numai cei consacrați au dreptul să voteze de fiecare dată în orice chestiune a Bisericii, pentru că alții nu sunt membri ai Bisericii, care este Corpul lui Cristos. Dacă adunarea dorește să pună întrebarea despre locul unde să fie ținută adunarea, acesta ar fi un lucru diferit. S-ar pune întrebarea și tu ai spune: Noi ne gândim să ne mutăm cu adunarea din acest loc în altul, și vom întreba pe toți prietenii — nu numai pe cei consacrați, pentru că toți sunt interesați în aceasta — vom întreba întreaga casă a credinței să se exprime despre timp și loc. Dar orice întrebare, ca alegerea de servi ai Bisericii sau orice lucru ca acesta, ar fi numai pentru cei consacrați.

ALEGERE—Referitor la votul colportorilor. (Q238-2)

Întrebare (1910)—1—Cum este cu colportorii care sunt în oraș pentru un timp scurt, dacă vin la adunare, să voteze?

Răspuns—Cred că dacă acesta nu are cunoștință despre starea adunării, ar fi mai înțelept să spună: Fraților, nu cunosc destul pe frații de aici așa încât să pot vota, de aceea cred că voi renunța. Dar dacă colportorul a fost acolo câteva zile sau câteva săptămâni, după caz, și se așteaptă să stea mai multe săptămâni sau luni, cred că el este tot atât de îndreptățit să voteze ca oricare altul. El nu este împiedicat pe motivul că este colportor, ci mai curând aceasta ar fi în favoarea lui. El este unul care-și arată consacrarea prin devotarea vieții.

ALEGERE—Referitor la votul fraților care sunt în vizită. (Q238-3)

Întrebare (1910)—2—Cât despre calitățile celor ce votează, ai arătat că cel consacrat poate vota. Cum este cu cei care vizitează adunarea? Un anumit timp de ședere sau o declarație că ei intenționează să rămână, le dă calitatea aceasta?

Răspuns—Gândul nostru este că ar fi destul de potrivit ca anunțând alegerea să se spună că toți cei din poporul consacrat al lui Dumnezeu prezent aici în această seară — sau orice timp ar fi — care se așteaptă să se adune în această adunare sunt în mod serios invitați să voteze și se speră că oricine nu intenționează să frecventeze cu regularitate acea adunare nu va vota, și că oricine nu este pe deplin consacrat nu va vota, pentru că aceasta pare să fie voia Domnului în această chestiune. Alegerea trebuie să fie exprimarea Bisericii dintr-un anumit loc și Biserica din acel loc este formată din cei consacrați. Faptul că un frate sau o soră a venit doar recent să locuiască în oraș, după judecata mea, nu ar avea importanță, pentru că noi toți suntem una în Cristos fie că trăim în Jamestown, Brooklyn, Pittsburgh sau New Orleans, sau undeva în altă parte.

ALEGERE—Atitudinea bătrânilor neaprobați. (Q239-1)

Întrebare (1910)—3—Aș vrea să întreb în cazul unui frate care a fost ales ca bătrân și care a fost găsit cu greșeală, dacă n-ar fi un plan înțelept ca la sfârșitul termenului său, să refuze realegerea?

Răspuns—Cred că dacă eu aș fi în această situație așa aș face. M-aș gândi la un alt frate din adunare și l-aș nominaliza; dar dacă eu aș fi nominalizat, atunci aș spune: Fraților, v-am servit cum am putut mai bine și știu că n-am reușit să vă fiu plăcut și vreau să știți că am făcut tot ce am putut pentru voi, dar nu v-am mulțumit, știu, pentru că mai mulți mi-au spus aceasta, și am încercat să îmbunătățesc ce am putut dar se pare că n-am făcut destul, pentru că voi încă ați găsit greșeli — cel puțin unii dintre voi. Nu vă acuz — presupun că greșeala este a mea. Sunt sigur că nu sunt în totul cum aș vrea să fiu și că nu pot să vă servesc cum mi-ar place să vă servesc și cred că probabil ar fi mai bine să-mi acceptați sfatul. Eu am nominalizat pe fratele cutare și vă sfătuiesc să-l alegeți pe el pentru o perioadă de timp — trei luni, șase luni sau oricât vreți — și poate că el va putea să ne mulțumească pe toți mai bine. Vă asigur că voi încerca să-l susțin și să fac tot ce-mi stă în putere să-i sprijin mâinile. Voi încerca serios să fie ales celălalt frate, dar dacă, în ciuda acestor lucruri, ei vor spune: Nu, noi te alegem pe tine chiar dacă am găsit greșeli la tine, eu le-aș spune: Poate că nu voi putea face mai bine data următoare decât am făcut data trecută; responsabilitatea este a voastră pentru că eu vă spun că acum fac cum pot mai bine. Așa că să nu fiți supărați pe mine dacă nu vă mulțumesc pe toți. Le-aș spune cinstit și ei ar ști cum sunt, dar dacă mă aleg cu o mare majoritate, să zicem 90% din adunare mă preferă, sau așa ceva, aș socoti aceasta ca vocea Domnului și aș spune: Nu trebuie să refuz acum. În mod sigur n-aș refuza în vreun mod necuviincios și să zic: Nu, ați găsit greșeli la mine și nu voi mai primi. Aceasta cred că ar fi greșit. Noi nu vrem să avem acest spirit. Noi vrem să credem că fratele, fără îndoială, are bun motiv să găsească greșeală (presupunând că așa este); sunt sigur că nici unul dintre noi nu este atât de perfect încât să nu fie loc de greșeli, din când în când, și dacă ei găsesc greșeli, să suportăm și să încercăm să scoatem ce este bine din situație și să fim umiliți, și poate aceasta ne va proteja de mândrie și de cădere.

ALEGERE—Referitor la nominalizări. (Q239-2)

Întrebare (1910)—1—În alegerea de bătrâni crezi că ar fi potrivit ca unul dintre bătrânii deja în funcție să facă o nominalizare în loc ca unul din adunare să facă nominalizarea?

Răspuns—Eu înțeleg că atunci când perioada de timp pentru care a fost ales bătrân a expirat, el nu mai este bătrân, de aceea el este ca și unul din adunare și poate face o nominalizare la fel ca oricare altul, pentru că el este la fel ca oricare altul. El nu mai este în funcție. Și vreau să spun chiar aici că eu cred că este o propunere foarte neînțeleaptă ca unul care a fost bătrân să ocupe scaunul și să conducă alegerea dacă este posibil să fie altfel.

Întotdeauna este de dorit, dacă este posibil, să se ceară ca un frate înțelept să fie coordonator, care ar fi onest și cinstit și care poate n-ar avea sau n-ar fi considerat că are calitățile unui bătrân. Și astfel oricare ar fi cruțat de orice acuzație de a se favoriza pe sine, și adunarea ar fi cruțată de a trebui să voteze împotriva celui care a fost nominalizat și care stă chiar în fața lor în biserică iar el ar fi cruțat de dificultatea de a supune la vot propriul caz și de asemenea de dificultatea, dacă nu este ales, de a vedea majoritatea votând împotriva lui. S-ar putea să nu fie întotdeauna posibil, dar dacă este posibil, cred că este de dorit să conducă alegerile altcineva decât cel care poate să fie nominalizat ca bătrân.

ALEGERE—Alegere prin buletin de vot. (Q240-1)

Întrebare (1910)—1—S-ar ajunge la mai multă armonie dacă s-ar alege bătrâni prin buletin de vot fără nominalizări, iar cei care au majoritatea voturilor să fie astfel aleși?

Răspuns—Ei bine, opinia noastră ar fi poate puțin confuză. Aș putea spune ceva în sprijinul oricăruia dintre moduri, dar lucrul la care mă gândesc este că Domnul n-a stabilit așa; Domnul a stabilit ca acest lucru să se facă prin ridicare de mâini. Recunosc că uneori poate fi o cale mai ușoară cu buletine de vot, nespunând nimic și nimeni să nu știe cum ai votat, dar este oare înțelept să ne depărtăm de calea arătată de Domnul? Dacă adunarea decide să voteze prin buletine de vot, nu este treaba mea să nu țin seama de adunare, și chiar dacă le-am dat sfatul și ei nu vor să țină seama de el nu este treaba mea să stăpânesc adunarea. Nu trebuie să fiu ca acel jurat care a spus celorlalți unsprezece jurați că sunt foarte încăpățânați. Deci nu trebuie să simțim că toți ceilalți sunt încăpățânați pentru că nu gândesc cum gândim noi; după ce ne-am exprimat opinia să lăsăm la judecata și votul adunării, și să lasăm rezultatul pentru Domnul iar dacă vor afla că au făcut o greșeală, data viitoare vor ști și vor fi mai atenți; vor învăța o lecție; și dacă noi am procedat înțelept și noi vom învăța o lecție, dar cred, fraților, că întotdeauna îmi voi folosi influența în favoarea metodei care pare să fie arătată în Scriptură și care are avantajul ei, că învață adunarea să aibă un fel de curaj moral. Voi ridica eu mâna în favoarea unei persoane care cred că nu este potrivită pentru acea funcție doar pentru că este rudă cu mine? Nu, față de Dumnezeul meu trebuie să fiu sincer.

ALEGERE—Discutarea despre cei nominalizați. (Q240-2)

Întrebare (1910)—2—Când un frate este nominalizat pentru funcția de Bătrân, cât de mult trebuie să fim înclinați a discuta despre el înainte de alegere? Unde să tragem linia?

Răspuns—Nu prea cred că ar fi potrivit să se discute mult despre aceia care sunt candidați pentru serviciu în Biserică. Apostolul, vă amintiți, dă sugestii că dacă noi ne mușcăm și ne mâncăm unul pe altul, ne putem nimici unul pe celălalt. Să-l pui pe fratele tău înaintea adunării și să-i găsești greșeli cu privire la felul în care își poartă părul sau la culoarea hainelor și la numărul de copii din familie, și la una și la alta, ați putea găsi multe de discutat și după ce l-ați examinat și țesălat amănunțit, ai putea urma tu. Așa că întreaga adunare poate avea o experiență de felul acesta, dar n-ar fi tare folositoare. Gândul meu ar fi acesta: că nu este necesar să fie multe discuții despre caracterul fraților, pentru că sugestia este că fiecare, când votează un frate pentru orice serviciu în Biserică, trebuie să aibă ceva cunoștință despre el, și dacă nu-l cunoaște personal, atunci trebuie să se ghideze după judecata altui frate. Ca de exemplu, dacă am venit recent într-o adunare de 12 frați să zicem, și cunosc doar parțial pe prietenii din această adunare și nu știu nimic împotriva nici unuia dintre ei dar știu ceva în favoarea tuturor, și să presupunem că sosește timpul pentru alegeri iar eu am remarcat unul sau doi frați pe care i-am văzut că sunt foarte direcți și deschiși și am o mare încredere în ei, și dacă acest frate a nominalizat pe alt frate iar eu nu-l cunosc personal pe acela, dar nu știu nimic împotriva lui, cred că m-aș simți îndreptățit să-l votez, pentru că acest frate care l-a nominalizat a știut ceva în favoarea lui. Dacă îl cunosc pe fratele care l-a nominalizat, l-aș cunoaște indirect pe cel care a fost nominalizat. Sper că am fost clar. Eu cred, fără a discuta special despre caracterul cuiva, că trebuie înainte de vot să se înțeleagă că fiecare persoană care își va exercita puterea de vot, mai întâi de toate crede în Domnul, s-a întors de la păcat și a făcut o deplină consacrare, că numai acele persoane trebuie să voteze, iar cei care votează să caute să voteze cum cred ei că i-ar plăcea Domnului și nu altfel. Cred că aceasta ar fi tot ce este necesar și că asupra lor ar fi o suficientă greutate sau responsabilitate așa încât n-ar putea să voteze nechibzuit pe cineva despre care nu știu nimic, ci vor căuta să fie îndrumați de judecata sau sfatul altora pe care ei au motiv să-i creadă sau pe care îi cunosc. Și dacă se pare că s-a făcut o greșeală, dacă se pare că a fost aleasă persoana care nu trebuia, atunci? Ei bine, aș trage concluzia că s-a făcut un lucru rău. Cred că lucrul potrivit ar fi să ne gândim că adunării i se va da o lecție ca să fie cu mai multă grijă cu privire la cine trebuie ales, și dacă au ales în grabă va fi o bună lecție pentru ei iar data viitoare când va veni alegerea poate că vor învăța să fie mai cu grijă și poate că voia Domnului ar fi că tocmai o astfel de lecție ar trebui să fie învățată de către acea adunare pentru a-i face mai grijulii. În orice caz, aș folosi greutatea influenței mele în orice adunare împotriva unui astfel de lucru cum este sfâșierea vreunuia din poporul Domnului în bucăți. Am cunoscut câteva cazuri în care frații poate că au avut lucruri care au putut fi într-adevăr spuse împotriva lor și poate că aceste lucruri au aparținut unei perioade timpurii a vieții lor, iar ei s-au schimbat în întregime de când aceste lucruri au fost adevărate despre ei, și de aceea gândul meu ar fi că aceasta ar putea fi așa și în alte cazuri și mi-aș folosi influența împotriva unei astfel de tăieri și sfâșieri între oile Domnului. Cred că aceasta ar cultiva spiritul de lup în turmă și de aceea trebuie descurajat. Dacă, totuși, un frate care este proeminent în adunare ar fi întrebat de alții: Ce crezi despre această nominalizare? sau dacă el crede potrivit să dea în vreun fel o sugestie, n-ar fi nepotrivit să spună: Dragii mei frați, ați auzit nominalizarea și mi s-a cerut să dau un sfat și tot ce voi spune în acest subiect este, că cred că ar fi voia lui Dumnezeu ca eu să votez așa și așa. Prin aceasta el dovedește corectitudine și într-o anumită măsură se va transmite celor asupra cărora el are influență iar dacă nu are influență nu se va transmite.

ALEGERE—Notarea celor care nu votează. (Q242-1)

Întrebare (1910)—1—Trebuie să ținem ceva socoteală a celor care nu votează?

Răspuns—Ei bine, modul meu propriu de procedură este să încerc să fac chestiunea atât de clară înainte de a se vota încât cel prezent să simtă că el și ea au o responsabilitate — o responsabilitate de a vota pentru sau împotriva candidatului; că dacă cineva cunoaște suficient pe candidat ca să-i permită să voteze sau este dintre cei consacrați intenționând să frecventeze adunarea, el are responsabilitatea de a vota; că nu este doar opțional dacă vrea să voteze sau nu, ci este datoria lui să se exprime astfel. Cred că dacă înainte de a vota se accentuează acest lucru și toți prietenii dragi pot să vadă responsabilitatea, foarte puțini vor fi înclinați să evite această responsabilitate. Este nevoie să se spună foarte clar înainte de vot.

ALEGERE—Urmarea obiceiului apostolic de a alege șapte. (Q242-2)

Întrebare (1911)—1—În numirea de bătrâni pentru o adunare, nu trebuie să urmăm exemplul apostolic și să fie numiți șapte? Dacă nu, de ce nu?

Răspuns—Nu știu de nici un exemplu apostolic de a numi șapte. Dacă este vreun exemplu de felul acesta aș fi unul dintre cei mai mulțumiți să aflu totul despre el. Îmi amintesc despre numirea de către apostol a șapte diaconi. N-am auzit niciodată nimic despre șapte bătrâni, aceasta este o noutate pentru mine. Pe lângă aceasta, dacă ne gândim la diaconi n-ar avea legătură, pentru că ei au ales diaconi după cum au considerat necesar în acele circumstanțe. Să presupunem că este o adunare care are numai șase membri; cum ar putea ei să numească șapte bătrâni și șapte diaconi? Domnul spune că o biserică poate fi mică, de 2 sau 3 — “unde doi sau trei sunt adunați pentru numele Meu, acolo sunt și Eu în mijlocul lor” (Mat. 18:20). Aveți vederile noastre asupra acestui subiect prezentate mai în amănunt în volumul șase al Studiilor în Scripturi.

ALEGERE—Având calități dar nefiind botezați în apă. (Q242-3)

Întrebare (1911)—2—Dacă un frate ar avea calitățile în conformitate cu Noul Testament pentru a fi ales ca bătrân, dar n-a fost botezat în apă de nimeni, ar fi aceasta, după înțelegerea ta, un motiv sau cauză suficientă pentru a nu fi numit un astfel de frate ca bătrân?

Răspuns—Da, ar fi. Nu înseamnă că noi credem că botezul în apă este esențial în sensul în care prietenii noștri baptiști ar spune — nici că noi credem că acesta este ceva mai mult decât un simbol, dar fratele care n-a fost în stare să vadă încă un simbol așa de simplu ca botezul, în orice caz trebuie să fie orb la acel punct, și dacă este orb într-un punct, în câte alte puncte mai poate fi orb? Eu aș aștepta până când ar începe să vadă acel punct, înainte de a-l pune să învețe pe alții care, probabil au văzut deja mai mult decât el. Înțelegeți, noi nu facem nicidecum din botezul în apă un test de frăție, și un astfel de frate care n-a fost botezat trebuie să fie binevenit, după înțelegerea noastră, la masa Domnului sau ca frate în Domnul în orice sens al cuvântului; dar un lucru este să recunoști pe cineva ca frate al Domnului și un membru al corpului în toate sensurile, și alt lucru este să-l recunoști ca și competent să învețe. Opinia mea este că cel competent să învețe este cel care a văzut deja unul dintre cele mai simple puncte din Noul Testament, că Domnul și apostolii au făcut toți scufundarea în apă ca simbol al scufundării reale — consacrarea.

ALEGERE—Oricând. Nu la o dată specială. (Q243-1)

Întrebare (1911)—3—Care este opinia ta privitor la punerea unui frate capabil în program pentru un discurs la ocazii speciale, având în vedere că nu a fost ales ca bătrân și totuși are cerințele spirituale, dar unele circumstanțe pământești au împiedicat alegerea sa?

Răspuns—Ei bine, cred că ar fi foarte ușor să fie ales dacă adunarea crede că e bine. Propuneți-l și votați; s-ar rezolva foarte repede. Poate fi ales oricând. Nu este necesar să alegi un bătrân la o dată anume, specială. Poate fi ales la mijlocul anului, în luna următoare sau oricând, dacă se vede că este necesar și dacă adunarea consideră că este o persoană potrivită. Cred că ar fi foarte bine într-un astfel de caz ca această chestiune să fie adusă în atenția adunării, să se gândească o lună sau cam așa ceva, și într-o duminică stabilită să se ceară adunării să voteze chestiunea. Aceasta ar da fiecăruia ocazia și dacă se votează, atunci votul va hotărî.

ALEGERE—A servi fără a fi numit. (Q243-2)

Întrebare (1911)—1—Citim într-un loc că nici un frate nu trebuie să-și asume îndatoriri publice în Biserică ca și conducător, învățător, reprezentant etc., fără alegere, chiar dacă este sigur că nu există îndoieli în ceea ce privește faptul că este potrivit. Și de asemenea, același lucru se spune clar și în alte locuri. Acum, având în vedere acestea, nu este greșit ca bătrânii din adunarea noastră să se întâlnească separat de cei 19 diaconi și separat de biserică și să numească pe un diacon ca bătrân, învățător sau reprezentant al adunării, poziție pe care Domnul spune că trebuie ocupată de un frate ales?

Răspuns—Având în vedere această întrebare trebuie să ne amintim de cuvintele apostolului și de asemenea de ilustrația scripturală dată. Avem cazul sfântului Ștefan, vă amintiți, care a fost un diacon ales în Biserică după cum se relatează în Fapte, iar sfântul Ștefan a avut o bună ocazie să predice și el n-a spus: “Păi, frate, n-am fost ales ca bătrân și de aceea nu pot spune nimic” ci el s-a dus drept înainte și a predicat, iar Domnul l-a binecuvântat mult și a fost bine — și a fost omorât cu pietre. Și a primit nota cea bună, de a fi primul martir creștin după Domnul său. Apoi să ne amintim ce spune apostolul din nou — voi citi puțin printre rânduri — el spune că cel care este diacon și servește bine în poziția lui și arată umilință în serviciul său, dobândește o reputație bună. Adică, o măsură de libertate, de privilegiu și de ocazie. Cu alte cuvinte, adunarea trebuie să remarce, când votează cu privire la cei care vor servi ca bătrâni, pe aceia pe care i-au ales înainte ca diaconi și să vadă cât de cu grijă au fost, și cât de credincioși au fost, pentru că dacă n-au fost credincioși ca diaconi, când au făcut o parte din lucrarea laică, n-ar fi nici un motiv să se aștepte ca ei să fie credincioși ca bătrâni. Gândul apostolului este că ei și-ar dobândi o măsură de preferință și onoare în Biserică prin credincioșia lor ca diaconi. Gândul meu este că în Biserica timpurie aranjamentul era ca diaconii să fie o clasă care să facă progres treptat către poziția de bătrân și către un serviciu al adevărului mai important, în ideea că diaconii ar fi aleși mai întâi pentru un alt fel de serviciu, dar ei ar fi ca un fel de rezervă, așa încât dacă n-ar fi un bătrân pentru vreun serviciu, ar exista un diacon și un comitet potrivit ar privi la diaconi și ar spune: “Să încercăm pe acel frate la o astfel de întrunire în această seară”; și apoi acest comitet ar putea spune: “Să încercăm pe celălalt diacon pentru întrunirea din această seară; avem nevoie de cineva pentru această seară, să-l încercăm pe el”. Astfel i-ar încerca să vadă în ce măsură ar avea abilitate. Altfel diaconii ar avea foarte puține ocazii să ajungă vreodată la ceva sau să-și manifeste abilitatea pe care o posedă cu privire la servirea bisericii. De aceea, tot ce este scris în Studii în Scripturi n-a fost intenționat să fie în conflict cu acest gând, pentru că acesta este gândul pe care l-am nutrit întotdeauna și care-l credem a fi scriptural și care se practică în Brooklyn și în alte locuri.

Nu sunt sigur că înțeleg bine punctul fratelui, dar acesta ar fi un răspuns în plus, poate mai potrivit cu gândul său. Nu cred că ar fi un lucru potrivit ca, dacă adunarea alege doar patru sau cinci ca bătrâni, acești patru sau cinci să vină și să aleagă pe un altul dintre diaconi și să-l facă bătrân. Nu cred că aceasta este de domeniul lor. Dacă biserica îl vrea pe acel frate ca bătrân și ca serv regulat în acea funcție, ar fi datoria ei s-o spună. Dacă bătrânii găsesc că nu se pot descurca, pot foarte bine, la o altă întrunire a bisericii, să întrebe dacă bisericii i-ar plăcea să aleagă încă un bătrân, căci ar fi nevoie se pare de încă unul; dar dacă este o nevoie doar temporară și dacă s-au înțeles cu adunarea că ea dorește ca bătrânii să aleagă din când în când pe diferiți diaconi care par să arate ceva abilitate pentru a suplini o necesitate temporară, eu cred că ar fi un lucru foarte potrivit; dar nu ca să fie pus ca bătrân când adunarea nu l-a pus ca bătrân.

ALEGERE—Să se voteze din nou. (Q244-1)

Întrebare (din audiență) (1911)—1—În cazul în care o persoană ar primi cu două sau trei voturi mai puțin din procentajul de 75%, ar fi potrivit să se voteze a doua oară pentru acea persoană astfel încât voturile să se ridice la numărul cerut pentru a-l alege?

Răspuns—Cred că n-ar fi obiecții la aceasta sau chiar la a-l face unanim. Ceea ce vrem să obținem nu este numai un mic șiretlic, ci să obținem asentimentul adunării și să se exprime în întregime gândul adunării. Orice aranjament care produce fricțiune trebuie evitat pe cât posibil. Dacă o adunare a hotărât procentajul de 75% ca regulă în alegerea lor, acesta n-ar fi obligatoriu la altă alegere, ci numai pentru acea dată. Dacă ei aleg ca data viitoare să aibă același procentaj de 75%, și dacă cineva se apropie foarte mult de el dar nu tocmai, și se hotărăște să se reconsidere acest vot și să se voteze din nou, iar persoana primește mai multe voturi decât procentajul hotărât, adunarea are dreptul să regleze acest lucrul după cum îi place.

ALEGERE—Referitor la regula juraților*. (Q245-1)

Întrebare (1911)—2—În volumul șase al Studiilor în Scripturi citim că majoritatea nu este suficientă, ci regula juraților trebuie să predomine în alegerea de bătrâni în biserică. Dacă este așa, nu este acesta cel mai înțelept curs de urmat în alegerea diaconilor? Citim acolo că aceeași ordine trebuie să predomine în alegerea atât a bătrânilor cât și a diaconilor.

Răspuns—În această problemă noi n-am căutat să stabilim o lege; n-am avea nici un drept să facem o lege; am oferit doar o sugestie despre ceea ce credem noi că este o cale înțeleaptă pentru biserică. De exemplu, dacă într-o adunare o majoritate simplă (50% + 1, n.t.) ar fi lăsată să dicteze calea de urmat, poate exista o mare minoritate, aproape tot atât de mulți ca și majoritatea, care ar fi total nemulțumiți; iar o majoritate de unul, de exemplu, ar putea astfel conduce o adunare într-un mod arbitrar; și sugestia noastră a fost ca o adunare să încerce să aranjeze prin votul ei și să aleagă bătrânii în așa fel încât, dacă este posibil, să mulțumească și să satisfacă pe fiecare din adunare. De aceea, pe cât posibil, regula simplei majorități să fie ignorată și pe cât posibil așa numita regulă a juraților să triumfe — nu că spunem că trebuie să fie o regulă a juraților — ci, pe cât posibil, să se obțină o unanimitate a sentimentului în adunare. Nu este întotdeauna posibil să convingi întreaga adunare să gândească la fel despre cine să fie diacon sau bătrân într-o adunare, dar orice regulă se aplică, va fi tot atât de potrivită să se aplice în privința diaconilor cât și în privința bătrânilor. Oricine este ales pentru un serviciu, adunarea să caute ca pe cât posibil să cedeze în punctele mici unul în favoarea celuilalt, unde nu sunt implicate principii, așa încât să se încerce ca fiecare să fie satisfăcut și mulțumit cu cei care vor fi servitorii adunării.

ALEGERE—Membrii absenți să voteze prin scrisoare. (Q245-2)

Întrebare (1912)—1—Când bătrânii sunt aleși prin ridicare de mâini — nominalizările având loc cu două duminici înainte, ar fi permisibil ca acolo unde doi sau trei membri ai adunării nu pot fi prezenți, să trimită votul lor prin scrisoare la coordonator?

Răspuns—Nu există nici o obiecție la aceasta. În politică un partid încearcă să profite de celălalt partid. Totuși, aceasta nu este așa cu voi. Când vă întruniți să alegeți Bătrâni vreți ca fiecare frate și soră să aibă deplina posibilitate de exprimare. Nu numai că sunteți dispuși, ci vreți ca fiecare să-și exprime opinia. Noi nu vrem doar să știm opiniile lor, ci vrem să aflăm care este voința divină pentru Eclesie. Să exprimăm toți ceea ce credem că ar fi voia lui Dumnezeu în această chestiune. Nu văd nici o obiecție ca aceia care sunt absenți să-și trimită procura sau votul la coordonatorul adunării. Dacă sunteți prezenți puteți acorda votul cui vreți, dar n-ar fi vot prin procură dacă ați da altui frate sau soră puterea să voteze pentru voi după cum crede el sau ea că este mai bine. Aceasta este părerea mea în această chestiune.

ALEGERE—Frați străini pentru adunări în limba engleză. (Q246-1)

Întrebare (1913)—2—Sfătuiești să se aleagă un frate străin, german sau suedez, care nu vorbește bine limba engleză, ca vorbitor public?

Răspuns—Eu aș sfătui că, dacă sunt destui de acea limbă străină ca să constituie o adunare un astfel de vorbitor ar fi preferabil și poate fi ales în mod potrivit. De exemplu, în adunarea din Brooklyn, ca o ilustrație, avem un frate francez care este competent pentru a conduce o adunare în franceză. Avem un frate italian care este competent să conducă o adunare în italiană. Avem de asemenea un frate suedez. Nu că acești frați nu înțeleg ceva din limba engleză, dar ei preferă mai mult limba lor; preferă pe cineva care este familiar cu propria lor limbă. Noi credem că aceasta este foarte potrivit. Tot așa și cu frații de culoare; avem adunări de frați de culoare — de diferite naționalități. Este remarcabil câte naționalități diferite sunt în această adunare.

ALEGERE—Referitor la cei fără calități. (Q246-2)

Întrebare (1913)—1—Când unul nu pare a fi competent să îndeplinească calitățile unui bătrân, ai sfătui să nu se aleagă bătrâni și să se aleagă ca bătrân pe Pastor Russell?

Răspuns—Astfel de întrebări sunt mai delicat de discutat și este greu să știi exact ce sfat să dai. Sfatul meu în general este ca prietenii să acționeze cât se poate de înțelept și discret. Cred că a fost și poate mai este o problemă faptul că poporul Domnului nu înțelege pe deplin voia Lui într-o astfel de chestiune. Ei au impresia că Apostolul, arătând calitățile unui bătrân în scrisoarea către Timotei și Tit, pune reguli grele și rigide, și că fiecare bătrân trebuie să se ridice până la cel mai înalt punct în toate cerințele acelea. Unul ca acesta ar fi un om perfect, desigur un bătrân foarte bun, nu este nici o îndoială. Și așa ar fi toți ceilalți creștini dacă ar putea să se ridice la tot ce scrie apostolul acolo. Dar veți spune: De ce a făcut apostolul asemenea afirmații categorice dacă în realitate n-a vrut să se înțeleagă în mod absolut toate acestea? Răspunsul nostru este: El a declarat acestea exact la fel cum a făcut Isus cu altă ocazie când a spus întregii biserici, Fiți ca și Tatăl vostru care este în ceruri. Sunteți voi ca și Tatăl vostru din ceruri? Veți spune, ei bine, încerc să fiu. Foarte bine, dragul meu frate, aceasta este bine. Deci, ești tu ca și Tatăl? Ești în anumite privințe — ești, în mintea ta. Dar, ești în toate cuvintele, faptele și gândurile tale? Nu, nu sunt ca și Tatăl în toate, dar încerc să mă ridic tot mai mult la asemănarea de caracter cu Dumnezeu. Bine. Tot așa aici apostolul arată bisericii standardul unui bătrân; aceasta este ceea ce trebuie să fie un bătrân. Când vă gândiți la bătrâni, priviți și aveți aceasta în minte când măsurați frații pe care-i aveți, și cei care nu au aceste calități într-o anumită măsură nu ar fi potriviți deloc, iar apoi alegeți cum puteți mai bine. Dacă așteptăm până ce vom avea bătrâni perfecți, nu vom avea niciodată bătrâni. Așa că n-aș spune nici că fratele Russell ar fi un bătrân perfect, nici o altă persoană. Dar cred că pot exista cazuri în care condițiile ar fi de așa natură că poate ar fi mai bine să nu fie ales nimeni ca bătrân pentru un timp. Există astfel de cazuri dar cred că ele ar trebui să fie foarte rare. Așa sper. Acesta este unul dintre cazurile în care este foarte greu să dai un sfat. Sunt foarte multe lucruri legate de acest subiect și fiecare adunare mică și fiecare membru al adunării trebuie să fie cât se poate de înțelept, cât se poate de atent și plin de considerație, cât se poate de loial lui Dumnezeu și principiilor dreptății și să se roage și să caute să urmeze conducerea divină. Și apoi, dacă o adunare întreagă, sau o mare majoritate a adunării decide un anumit curs, să nu simți că adunarea trebuie să voteze voia ta, ci să spui: “Bine, adunarea a votat și a fost corect explicat totul; mi-am spus opinia și ei nu gândesc la fel ca mine, și nu sunt eu cel care să oblige adunarea; eu sunt în minoritate și voi fi supus celorlalți din adunare și voi coopera cu ei, nu voi lucra împotriva lor ca să le arăt că ceea ce am spus eu a fost bine și dacă nu merge cum vreau eu totul este greșit. Nu! Eu trebuie să fiu în armonie cu Dumnezeu și trebuie să fac totul după capacitatea mea cea mai bună la ceea ce a hotărât adunarea, să cooperez după capacitatea mea cea mai bună ca să îngădui pacea și dreptatea și să promovez cauza adevărului și să fiu un împăciuitor”. Nu uitați aceasta. Tot poporul lui Dumnezeu vrea să învețe ceea ce a spus Isus: “Ferice de cei împăciuitori căci ei vor fi chemați fii ai lui Dumnezeu!” (Mat. 5:9) Și amintiți-vă că, în mod necesar, toți din poporul Domnului pentru a fi învingători vor avea mai mult sau mai puțin din dispoziția combativă; nu poți fi un învingător fără să ai puțin din această calitate. Va trebui să fii destul de combativ încât să învingi lumea și destul de împăciuitor să nu te lupți cu frații. Nu vă luptați cu frații mai mult decât este necesar, dar fiți față de ei cât puteți de blânzi, compătimitori și de ajutor.

ALEGERE—Cine trebuie să voteze? (Q247-1)

Întrebare (1913-Z)—1—Cine sunt îndreptățiți să voteze în biserică?

Răspuns—Să ne amintim întotdeauna că nimeni nu trebuie să voteze decât cei care declară că sunt deplin consacrați și au arătat aceasta prin simbolul obișnuit — scufundarea în apă. Cei care nu și-au simbolizat consacrarea nu trebuie nesocotiți ca frați, dar trebuie considerați imaturi, încât nu sunt competenți să-și exprime opinia cu privire la cine ar fi calificat să servească Biserica și, bineînțeles, nu ar fi calificați ca ei înșiși să fie servitori.

ALEGERE—Alegerea de bătrâni și diaconi. (Q247-2)

Întrebare (1913-Z)—2—Este bine ca o majoritate simplă (50% + 1, n.t.) să hotărască în alegerile noastre?

Răspuns—Numeroase întrebări ne-au fost adresate indicând că unii frați au dificultăți în aplicarea sugestiilor date în Vol. VI despre subiectul alegerii de servitori pentru adunări — bătrâni și diaconi.

Gândul nostru n-a fost să punem o regulă invariabilă în acest subiect. Biblia nu pune nici una și nimeni nu are dreptul să stabilească o astfel de regulă. Sugestia noastră a fost că oriunde este posibil alegerea să fie unanimă și dacă nu s-a obținut 75% sau mai mult din voturi pentru alegerea fratelui ar fi mai curând neînțelept ca el să accepte funcția — serviciul. Noi nu vrem să spunem prin aceasta că o minoritate de 25% sau 30% să fie încurajată a împiedica adunarea și o alegere.

Strict vorbind, o majoritate de unul într-o adunare ar fi destul ca să decidă orice chestiune dacă iubirea n-ar interveni să îndemne la a avea în vedere și sentimentele altora. Dacă, de exemplu, într-o adunare de 100 de persoane, 51 dintre ei ar avea dreptul să hotărască cu privire la cine să fie servitorii Bisericii, ceilalți 49 ar trebui să accepte liniștiți, recunoscând faptul că ei constituie doar o minoritate și trebuie să se străduiască cu loialitate să sprijine voința majorității.

Numai spiritul iubirii și cele mai bune interese ale tuturor din adunare sugerează mai mult de 51%. Iubirea trebuie să se străduiască pentru un vot unanim. Vom oferi o sugestie cum poate fi obținut acesta.

Să presupunem că într-o adunare de 100 persoane se consideră necesari pentru serviciu șase bătrâni. Să zicem că A, B, C, D, E, F ar reprezenta candidații disponibili având capacitate mai mare sau mai mică. Fratele A ar putea avea 100 de voturi; fratele B, 90 de voturi; fratele C, 80 de voturi; fratele D, 70 de voturi; fratele E, 60 de voturi; fratele F, 50 de voturi. La o votare pe linia strictei preferințe, numai doi ar fi aleși la un procentaj de 90%; dar gândul nostru ar fi că toți șase pot fi unanim aleși, dacă ei sunt la media celui mai bun material pe care îl are adunarea și dacă nu se cunoaște nimic defavorabil la adresa caracterului lor moral.

Este o greșeală a crede că standardele stabilite de Sf. Pavel trebuie luate literal, pentru că nimeni n-ar fi găsit să împlinească toate cerințele. Apostolul a arătat cum ar fi bătrânul ideal. Oricine votează trebuie să aibă acest ideal în mintea sa când se gândește la voința Domnului; dar adunarea nu trebuie lăsată fără un bătrân dacă nu există neajunsuri serioase.

Domnul nostru în mod similar a pus un standard perfect înaintea noastră când a spus: “Voi fiți deci desăvârșiți, după cum și Tatăl vostru Cel ceresc este desăvârșit” (Matei 5:48). Cine este perfect în sensul în care este perfect Dumnezeu? “Nu este nici un om drept, nici unul măcar” (Rom. 3:10). Învățătorul, evident, a vrut să spună că noi nu trebuie să ne măsurăm după un standard inferior, ci după standardul perfect, și astfel ne vom ajuta să ne ridicăm la cele mai înalte idealuri cu privire la viața și caracterul nostru propriu și cu privire la cei aleși să fie bătrâni și exemple pentru Turmă.

ALEGERE—Votare prin procură. (Q248-1)

Întrebare (1913)—1—Când un frate consacrat din biserică este absent de la adunare când se alege un bătrân, din cauza unei boli, poate scrie opțiunea lui pentru un bătrân sau să voteze prin procură?

Răspuns—Nu este nimic în Biblie care să spună că poate și nu este nimic în Biblie care să spună că nu poate. Ce vei face? Lasă aceasta în seama adunării. Să hotărască adunarea.

ALEGERE—Procentajul pentru alegere. (Q249-1)

Întrebare (1913)—2—La o alegere în biserică trebuie să înțelegem că regulile pe care adunarea le-ar adopta cu privire la procentajul votului cerut pentru alegeri să se aplice și la votarea unui candidat pentru diacon?

Răspuns—Desigur. Aranjamentul Bibliei în privința cârmuirii afacerilor bisericii pune toată responsabilitatea asupra adunării. Nu vreau să spun adunarea în sens general, ci biserica, adunarea care este Corpul lui Cristos, și anume, cei consacrați. Domnul n-a dat reguli precise pentru fiecare aspect așa că lasă responsabilitatea pe întreaga biserică să caute să se zidească în cea mai sfântă credință, folosind Cuvântul Domnului și exemplul și ilustrațiile Scripturii. Dacă Domnul a lăsat chestiunea într-un mod atât de simplu și clar în mâinile poporului său, ar fi total greșit ca voi sau eu să încercăm s-o deviem, în mâinile unei persoane sau clase clericale. Nu există autoritate pentru acest lucru în Biblie. Este natural ca oamenii să greșească exact cum greșesc guvernele. De exemplu, anumite guverne cred că ele pot guverna anumite insule mai bine decât se pot guverna oamenii care locuiesc acolo. Așa că este foarte probabil că dacă oamenii s-ar supune la aceasta, o anumită clasă numită cler și-ar aroga sieși puterea punând legi și domnind. Dar aceasta este pur și simplu pentru că adunarea nu știe că Domnul a pus puterea în mâinile ei și niciodată n-a autorizat nici un fel de clasă clericală. Domnul Însuși trebuia să fie Învățătorul — voi toți sunteți frați. Nu trebuie să fie deosebire între frați, decât acea deosebire recunoscută de adunare ca o companie a poporului Domnului, și dacă ei aleg anumite persoane ca bătrâni, responsabilitatea este a adunării. Persoanele care formează adunarea trebuie, de aceea, să-și folosească toată judecata și discreția, și să-și amintească faptul că votează și acționează pentru Domnul în această chestiune. În Volumul 6 al Studiilor În Scripturi, am încercat să arătăm ceea ce Scripturile stabilesc cu privire la modul potrivit de ordine în biserică — nu ca o lege, ci ca o sugestie, pentru că hotărârea adunării privitor la propriii ei conducători etc., este hotărârea finală. Am sugerat anumite lucruri despre procentaj; nu că se spune ceva în Scripturi despre procentaj, dar într-o adunare obișnuită a oamenilor din lume s-ar putea, de exemplu, să se voteze într-o problemă și o majoritate de unu ar decide; și să presupunem că adunarea este de 100 și 51 ar decide, iar ceilalți 49 ar fi lăsați practic fără reprezentare; noi gândim că o astfel de hotărâre nu este conform spiritului Domnului. Spiritul Domnului ar fi ca întreaga biserică să simtă o unitate în interese. Dar să presupunem că cei 51 care constituie majoritatea ar spune: “Ei bine, aceasta este dorința noastră, noi am vrea să-l vedem pe fratele cutare ca bătrân, noi credem că este cel mai calificat, dar sunt aici 49 de frați cu dorințele lor cărora nu le vom da nici o atenție”. Acesta n-ar fi în spiritul iubirii. De aceea, sugerăm să se facă o încercare ca nu numai cei 51 să fie mulțumiți, ci și ceilalți 49 care sunt în minoritate; nu numai ca fiecare să facă cum dorește ci încercând să se ia în considerare unul pe altul, respectându-se unul pe altul, având interes unul față de altul. Să presupunem că într-o adunare de 100 se decide că un anumit număr se poate găsi ca potrivit pentru poziția de diaconi. Eu fiind unul din adunare aș putea avea idei foarte hotărâte că frații A, B și C sunt mult mai bine calificați decât frații D, E și F, și aș avea dreptul să votez pentru cei trei; și apoi, dacă altcineva s-ar gândi la D, E și F, eu mi-aș spune: Ei bine, acestui frate i-ar plăcea de ceilalți trei. Știu eu într-adevăr ceva împotriva lor? Și dacă n-aș ști nimic împotriva lor, atunci pentru că atât de multor frați le place de ei, este cel mai bun motiv ca să vreau să fie și ei. Dacă aș candida ca bătrân aș dori mai curând să fiu unul care să reprezint întreaga adunare decât unul care să fie ales de o majoritate simplă. Aș vrea să fie mulțumită întreaga adunare, satisfăcută în mințile lor. Aș fi de acord să mă pun eu în locul lor. Regula de Aur cere să fac minorității ceea ce aș vrea ca minoritatea să-mi facă mie. Dacă eu aș fi în minoritate și ei ar fi în majoritate, cum aș dori eu să se gândească ei la mine? Aș dori să fiu și eu băgat în seamă. Apoi ar trebui să fim la fel de generoși ca și alții. Aceasta nu înseamnă că vom fi neatenți sau neglijenți cu privire la vreo chestiune importantă. Dacă ar fi un om rău sau neconsacrat, sau unul care este în vreun fel total nepotrivit ca bătrân, atunci m-aș opune fățiș și aș spune direct că nu pot să-l votez pe fratele cutare pentru anumite motive. Aș încerca cum aș putea mai bine să evit a arăta motivele, dar dacă ar fi necesar să le arăt aș face-o într-un mod cât mai blând cu putință, și aș încerca mai înainte să am încrederea tuturor fraților și a surorilor într-o asemenea măsură încât ei să știe că nu voi spune un cuvânt lipsit de blândețe sau nu voi vorbi un cuvânt rău de nici un frate; că aceasta este absolut necesar, chiar a lua o poziție împotriva unui frate — o datorie față de Dumnezeu și față de biserică. Când obținem această încredere unul în altul, vom avea cu atât mai multă putere și greutate în orice am spune.

ALEGERE—Încheierea nominalizărilor. (Q250-1)

Întrebare (1913)—1—Numind un bătrân să conducă o anumită adunare de studiu, este potrivit ca după nominalizarea unuia, nominalizările să se termine fără a se mai acorda timp pentru alte nominalizări? Aceasta, bineînțeles, aplicându-se la o adunare unde trei sau mai mulți frați servesc în calitate de bătrâni?

Răspuns—Există ceea ce se numesc reguli parlamentare. Adică, astfel de reguli care se aplică în funcționarea unui corp ca și Parlamentul; și aceste reguli sunt folosite în legătură cu Congresul și de asemenea la întruniri mici și mari. Ele sunt reguli foarte bune la care, în general, nu se poate obiecta. Sunt în general reguli foarte înțelepte și bine gândite pentru echitabilitate în general. În același timp poporul Domnului, trebuind să meargă dincolo de simpla dreptate și să se organizeze după iubire și să știe că iubirea este împlinirea legii și este mai mult decât doar dreptul și justețea chestiunii, iar în acest fapt al alegerii și al regulilor pentru întruniri nu trebuie să țină fiecare prea strict doar la litera legii care ar putea fi aplicată la întruniri de un alt gen. Legătura lor de iubire trebuie să fie astfel încât să vrea ca toți să fie mulțumiți. Să presupunem că aceasta ar fi o adunare și noi ar trebui să alegem niște bătrâni. Să presupunem că eu aș ști că unii de aici ar avea o mare apreciere pentru fratele A, unii pentru fratele B, unii pentru fratele C, unii pentru fratele D, iar cât privește propria mea preferință aș spune: Dintre toți aceștia cred că îi prefer pe frații A și C; nu-i prefer la fel de mult pe frații B și D. Eu aș putea spune: Îi voi nominaliza pe frații A și C, și propun să încheiem nominalizările. Așa că unii dintre cei care sunt mai timizi n-ar avea ocazia să voteze. Ar fi aceasta iubitor? Nu. Iubirea este regula noastră, și iubirea este în fața tuturor regulilor parlamentare din lume. Iubirea spune: Vreau ca fratele de acolo și sora de acolo și toți frații și surorile, să aibă o ocazie bună și corectă și să se exprime în această chestiune. Nu vreau să le iau drepturile care le aparțin prin aranjamentul Domnului. S-ar putea să       fiu mai iscusit, să am mai multă experiență și să-i învârt pe toți, dar aceasta n-ar fi procedura potrivită din partea unui frate bătrân, ca să-i încurc pe frații mai tineri așa încât să nu se facă voia lor, iar ei să voteze pentru ceva fără să știe pentru ce votează și după aceea să fie nemulțumiți și să spună: Dacă aș fi înțeles chestiunea bine aș fi procedat altfel. Aceasta nu este deloc o întrunire mulțumitoare. Felul de întrunire pentru alegerea de bătrâni într-o adunare ar fi o întrunire în care totul s-ar face atât de deschis și corect încât ar fi luate în considerare drepturile fiecăruia și fiecare s-ar simți fericit și mulțumit de rezultate. Ei bine, toți am avut ocazia, și dacă lucrul nu s-a făcut cum am gândit eu că este modul preferabil, totuși s-a făcut într-un mod bun pentru că fiecare a participat în mod corect — nu s-au făcut eforturi să se rupă în bucăți unul pe celălalt. Nu cred că aceasta este ceea ce trebuie să facem noi. Dacă tu nu-l cunoști și nimeni din cei pe care-i cunoști nu garantează pentru el, ar fi mai bine să nu votezi deloc. Dacă este prezent cineva în care ai mare încredere și el garantează pentru acest frate și spune: Eu propun pe acest frate, atunci tu trebuie să spui: Faptul că fratele Russell a nominalizat pe fratele “W” înseamnă că el îl cunoaște, altfel nu l-ar fi nominalizat. Eu nu-l știu pe fratele “W” dar faptul că fratele Russell l-a nominalizat și fratele Hirsh l-a susținut, iar eu îi cunosc pe ei, de aceea știu că fratele “W” este bun. Avem un drept, vedeți, să ne sprijinim până la o anumită limită pe cunoștința noastră indirectă. S-ar putea să nu-l cunoaștem bine pe fratele “W” și să nu știm totul despre afacerile sale atât de bine încât să votăm pentru el, decât dacă este ceva care să ne arate. Dar dacă cineva ar garanta pentru el, ar fi la fel ca la bancă. Dacă mergi la o bancă și numele tău este Smith, ei ar spune: “Noi nu te cunoaștem, domnule Smith, la această bancă; și noi nu vom plăti nici un cec dacă nu cunoaștem persoanele. Îl cunoști pe domnul Hirsh?”

“Da, el va garanta pentru mine”.

“D-le Hirsh, garantezi pentru d-l Smith?”

“O, da, acesta este d-l Smith, voi garanta pentru el; voi garanta că totul este în regulă”.

Atunci banca spune: “În regulă d-le Smith, d-l Hirsh spune că te cunoaște, așa că și noi te cunoaștem”.

La fel este și într-o adunare. Cineva garantează pentru fratele Smith și atunci tu spui: Cunosc persoane care vor garanta pentru el. Aceasta înseamnă că niciodată nu trebuie să nominalizezi o persoană pe care n-o cunoști; niciodată să nu nominalizezi doar pentru că cineva spune Smith. Nu fi nechibzuit să spui Smith sau Brown doar pentru că altcineva spune așa. Trebuie să știi ce faci, ori nu face lucrul acela.

Un alt lucru: Când avem o astfel de alegere de bătrâni, să presupunem că eu spun: “Îmi place de fratele A și de fratele C și după mine acești doi frați sunt mult superiori celorlalți frați și într-adevăr cred că adunarea ar fi mai bine servită dacă i-am avea numai pe frații A și C și dacă nu i-am avea deloc pe frații B și D”. Aș putea încerca să forțez lucrurile, aș putea profita ca să obțin îndepărtarea lor de la vot. Dar aceasta n-ar fi corect. Din contră, ar trebui să spun: “Știu că multora le place de fratele B iar altora le place de fratele D la fel de bine, nu cred că vreunul dintre acești frați sunt atât de bine calificați ca frații A și C, dar altora le place de ei și pretind că au o binecuvântare de la ei, iar eu nu știu nimic împotriva caracterului lor, și din moment ce alții primesc o binecuvântare din serviciul lor, sunt bucuros ca ei să servească”. Aș fi bucuros să nominalizez pe oricare dintre ei sau pe toți, cunoscându-i că sunt oameni cu un caracter bun, cinstit. Nu spun că m-am gândit la ei ca la cei mai buni, ci mai curând aș nominaliza pe cei pe care-i prefer, și dacă ceilalți au fost nominalizați și dacă este lipsă de cineva să le sprijine nominalizarea, aș spune: “Sprijin de asemenea pe frații B și D”. De ce? Tu nu-i preferi pe ei. Nu, dar știu că sunt preferați de alți frați și vreau ca întreaga adunare să fie servită. Nu vreau să-i avem numai pe cei pe care am gândit eu că sunt mai buni, ci și pe unii dintre cei la care alții s-au gândit că sunt mai buni. Se cuvine să am destulă iubire pentru toți frații încât să vreau ca toți să fie mulțumiți și să nu mă mulțumesc numai pe mine. Acesta este spiritul care se cuvine să fie în fiecare biserică și la fiecare alegere și cred că astfel ar fi mai puțină confuzie.

Să presupunem că sunt alții care ar vrea să aibă pe altcineva. Să presupunem că au fost nominalizați unii pe care eu îi cred total nepotriviți; mi-ar fi teamă că cineva ar putea vota pentru ei și aș spune: “Dragi prieteni, aici este fratele “W” care este nominalizat. Nu doresc să spun un cuvânt împotriva lui, sau să apar ca un dușman al lui, dar după judecata mea cred că este mai bine să nu îl avem pe el ca bătrân. De aceea voi arăta, în timp ce se discută propunerea, că nu voi vota pentru el. Ei bine, frate “W”, nu sunt împotriva ta în nici un fel decât așa cum se cuvine să mă opun când eu cred că ar fi mai bine să nu servești ca bătrân”. Aș fi total deschis cu el și n-aș spune nici un cuvânt împotriva lui, și să zic: “Sunt împotriva lui pentru că datorează mulți bani și îl cunoaște tot orașul ca pe un om care are datorii tot timpul și este o rușine pentru adunarea noastră”. Nu trebuie să discut despre fratele “W”. Aș spune doar atât: “Nu pot vota pentru fratele “W” ca bătrân și aș dori să nu-l văd ca bătrân; cred că cauza Domnului ar fi mai bine servită altfel”. Nu trebuie să ne rupem unul pe altul în bucăți. Poate fi adevărat sau nu despre fratele “W” că datorează bani în tot orașul. Poate că dacă l-am întreba, ar putea să ne dea câteva justificări bune.

ALEGERE—Bătrâni care nu vin la adunare. (Q253-1)

Întrebare (1913)—1—Ce crezi despre un conducător al adunării care niciodată nu participă la o adunare din timpul săptămânii după-amiaza, nici la adunările de seară, chiar dacă este prezent un frate peregrin?

Răspuns—Aș crede că nu poate să vină la adunare după-amiaza pentru că are ceva de lucru. Cred totuși, că un frate care a fost ales bătrân și ar veni la adunare numai când trebuie să vorbească, este mai bine să fie lăsat deoparte până când va veni la adunare regulat. Dacă nu vine la adunare decât atunci când trebuie să vorbească cred că aceasta ar arăta că nu este calificat pentru funcția de bătrân, aceasta ar indica după mine că nu dorește să fie învățat, nu dorește să audă pe altcineva, ci dorește să se audă doar pe sine vorbind, crezându-se superior restului adunării. “Voi toți sunteți frați” (Mat. 23:8). Oricând cineva ajunge la gândul că el nu este unul dintre frați, că se cuvine să vină numai când trebuie să vorbească, atunci mă tem pentru acel frate. Pentru binele lui personal cred că ar fi mai bine să nu-l alegeți. Nu am vrea să ajutăm pe un frate să facă ceva care l-ar înlătura din Împărăție. Trebuie să ne interesăm de fratele și de interesele lui, cât și de adunare și de interesele ei.

ALEGERE—Este greșit să nu votezi când ești nedumerit? (Q253-2)

Întrebare (1914)—2—O soră, nedumerită și mâhnită cu privire la lucrurile din adunare a participat la adunarea de alegeri dar n-a luat parte la vot. Aceia pentru care ea AR FI votat au fost aleși. A fost aceasta o greșeală? A fost acesta un păcat?

Răspuns—Cred că sora și-a folosit cea mai bună judecată a ei, deci putem ști că n-a fost un păcat. Niciodată nu greșești urmându-ți conștiința, chiar dacă te poate duce pe un drum greșit. Faci un lucru corect urmându-ți conștiința cu orice preț. Așa că Dumnezeu nu va face pe nimeni responsabil de păcat, dacă el sau ea a făcut cum a știut mai bine. Nu-i treaba noastră.

ALEGERE—Servitorii potriviți ai Bisericii. (Q253-3)

Întrebare (1915)—1—Un om cu o înaltă stare socială a devenit interesat în Adevăr, dar nu s-a consacrat. Prin influența unei surori bogate și a soțului ei, care nu mai este la Adevăr, acest om a fost ales Conducătorul Adunării noastre. Ei au respins pe un alt frate pentru că nu era atât de inteligent. Această influență în Adunarea noastră este prea adesea simțită iar ordinea în Adunarea noastră nu este după Volumul șase al Studiilor În Scripturi. Ce sfat ai da?

Răspuns—Noi credem, dragi prieteni, că Volumul VI este în deplin acord cu Biblia. Dacă voi credeți că este în armonie cu Biblia atunci ar fi de datoria voastră să urmați acele sugestii în măsura în care ele reprezintă Cuvântul lui Dumnezeu. După judecata mea, în mod sigur n-ar fi un lucru corect să alegi o persoană într-o funcție, ca Bătrân sau Diacon, unde ar exista o responsabilitate de a învăța, și care nu și-a arătat deplina consacrare pentru Domnul. Acesta nici n-ar fi un membru al Bisericii lui Cristos și de aceea nu poate avea supravegherea în Biserică; și a-l pune într-o astfel de funcție ar fi contrar cu spiritul Cuvântului și ar fi un lucru greșit pentru Adunare. Ce trebuie să facă ei la următoarea alegere? Nu trebuie să voteze pentru acest om.

Nu știu la cine se face referire, dar chiar dacă eu aș fi persoana, n-ar fi nici o diferență. Aș crede că nu trebuie să mă aleagă în aceste condiții, neavând importanță câtă influență am. Să presupunem că alegerea altui Bătrân ar deranja Adunarea. Atunci să fie deranjată! Nu vreau să spun că trebuie să fim neglijenți față de deranjarea Adunării și neglijenți față de simțămintele altora; dar după ce chestiunea a fost pusă clar înaintea adunării, cei care văd cursul corect trebuie să susțină faptul că nimeni nu trebuie să servească în vreo calitate decât cel care este în mod deschis un copil al lui Dumnezeu; și nimeni nu trebuie să voteze decât pentru aceia care sunt pe deplin consacrați. Dacă acest lucru nu poate fi făcut vocea Bisericii, atunci cei care sunt credincioși trebuie să se retragă, și cred, după aranjamentul Bibliei, că vor avea o binecuvântare mai mare.

ALEGERE—Referitor la Angajament. (Q254-1)

Întrebare (1915-Z)—2—Să fie ales ca servitor al bisericii unul care n-a făcut Angajamentul special pe care atât de mulți dintre noi l-au găsit de mare ajutor și care a fost recomandat tuturor?

Răspuns—Noi nu putem face din acest Angajament simplu un test de frăție; pentru că, deși credem că Domnul l-a dat în mod special în acest timp și că într-o anumită măsură El intenționează ca acesta să servească ca o încercare între cei consacrați, totuși Biblia nu ne autorizează să-l facem un test de frăție. Este mai curând un lucru de judecată decât de îndrumare divină, exact cum destul de potrivit ar putea fi luate în considerare și întrebuințarea greșită a limbii engleze de către candidat sau manierele nedelicate, deși nu sunt menționate în Biblie între calitățile pentru funcția de bătrân.

Ne va bucura mult să știm că toți bătrânii și diaconii dragi din poporul Domnului din orice loc pot vedea la fel în ceea ce privește caracterul rațional al Angajamentului și armonia lui cu Cuvântul divin și cu Legământul nostru de consacrare, la care Angajamentul este, ca niște franjuri albaștri sau o poală și un tiv. Cu greu se poate cineva reține să nu se mire ce obiecție ar putea avea un frate creștin sau o soră la acest Angajament. Pentru unii dintre noi acesta pare ca și cum ar implica ceva rău cu privire la intențiile inimii lor sau ceva defect în facultățile lor mintale. Oricum, noi nu suntem competenți să judecăm atât de bine. Învățătorul a spus: “Nu judecați”.

Gândul nostru este că în alegerea de bătrâni sau diaconi pot fi preferați aceia care au făcut Angajamentul și care sunt de aceeași părere în acest subiect. Totuși, dacă frații competenți să conducă adunările sunt acceptabili în celelalte privințe și nu se opun Angajamentului, pot fi aleși. Aceasta ar fi în special adevărat despre aceia care declară că ei îndeplinesc toate cerințele Angajamentului cum pot mai bine, și refuză să-l accepte doar de teamă ca nu cumva acceptarea acestui Angajament simplu să le dăuneze în timp ce pe alții Îi ajută. S-ar putea ca noi să nu înțelegem nici procesul gândirii lor nici atitudinea inimii lor, dar, în astfel de circumstanțe, putem trece peste ceea ce nu putem nici înțelege nici aprecia.

ALEGERE—Reguli pentru alegerea de Bătrâni și Diaconi. (Q255-1)

Întrebare (1915-Z)—1—Care sunt regulile pentru alegerea de Bătrâni și Diaconi?

Răspuns—Numeroase întrebări au ajuns la noi indicând faptul că unii frați au dificultăți în aplicarea sugestiilor date în Vol. VI la subiectul despre alegerea de servitori în Adunări.

Gândul nostru n-a fost să punem o regulă invariabilă în acest subiect. Biblia nu dă nici una și nimeni nu are dreptul să stabilească o astfel de regulă. Sugestia noastră a fost ca, oricând este posibil, alegerea să fie unanimă, și dacă 75% din Adunare sau mai mult n-ar favoriza alegerea unui frate, ar fi mai curând neînțelept ca el să accepte funcția — serviciul. Nu vrem să spunem prin aceasta că o minoritate de 25% sau 30% să fie încurajată să obstrucționeze Adunarea și să împiedice o alegere.

Strict vorbind, o majoritate de unul într-o Adunare ar hotărî orice lucru dacă n-ar interveni iubirea ca să încurajeze o luare în considerare a sentimentelor celorlalți. Dacă de exemplu, există o Adunare de 100 de frați, 51 ar avea dreptul să decidă cu privire la cine să fie servii Bisericii, iar ceilalți 49 ar trebui să accepte liniștiți, recunoscând faptul că ei constituie doar o minoritate și trebuie să se străduiască cu loialitate să sprijine voința majorității.

Numai spiritul iubirii și interesele cele mai bune ale tuturor din Adunare sugerează mai mult de 51%. Iubirea trebuie să se străduiască pentru un vot unanim. Dar cum poate fi obținut acesta? Vom oferi o sugestie.

Să presupunem că într-o Adunare de 100 se consideră că sunt necesari pentru serviciu șase Bătrâni. A, B, C, D, E, F ar reprezenta posibilii candidați, cu mai multă sau mai puțină capacitate. A ar putea avea 100 de voturi; B, 90; C, 80; D, 70; E, 60; F, 50. La o votare strictă, în direcția preferinței, la un procent de 90% numai doi ar fi aleși; dar gândul nostru ar fi că toți cei șase ar putea fi unanim aleși, dacă ei sunt la media materialului cel mai bun pe care îl are Adunarea și dacă nu se cunoaște nimic defavorabil pentru caracterul lor moral.

Este o greșeală să gândim că standardele stabilite de Sf. Pavel trebuie să fie luate literal, pentru că nu s-ar fi găsi nimeni să îndeplinească pe deplin toate cerințele. Apostolul a arătat cum ar fi Bătrânul ideal. Cel care votează trebuie să aibă acest ideal în mintea sa când se gândește la voia Domnului; dar Adunarea nu trebuie lăsată fără Bătrân decât dacă sunt neajunsuri serioase.

Domnul nostru, similar, a pus un exemplu perfect înaintea noastră când a spus: “Voi fiți deci desăvârșiți, după cum și Tatăl vostru Cel ceresc este desăvârșit” (Mat. 5:48). Cine este desăvârșit în felul în care Dumnezeu este desăvârșit? “Nu este nici un om drept, nici unul măcar” (Rom. 3:10). Învățătorul, evident, a vrut să spună că noi nu trebuie să ne măsurăm cu un standard mai inferior, ci cu standardul perfect, ca astfel să ne ridicăm la cele mai înalte idealuri în ceea ce privește propriile noastre vieți și caractere și în ceea ce-i privește pe cei aleși să fie Bătrâni și exemple pentru Turmă.

Să se amintească întotdeauna că nimeni nu trebuie să voteze în afară de aceia care declară o deplină consacrare, arătată prin simbolul obișnuit — scufundarea în apă. Cei care nu și-au simbolizat consacrarea, nu trebuie înlăturați ca frați, dar trebuie să fie considerați nedezvoltați astfel încât să nu fie competenți să-și exprime opinia cu privire la cine ar fi calificat să servească Biserica, și, bineînțeles, n-ar fi calificați ca ei înșiși să fie servitori.

ALEGERE—Alegând bătrâni din alte adunări. (Q256-1)

Întrebare (1916)—1—Unde există suficient material în adunare, este în interesul adunării să-și aleagă bătrânii dintre frații din alte adunări?

Răspuns—Unde există material suficient în adunare n-ar părea înțelept ca adunarea să aleagă bătrâni din altă parte. Cred că aceasta se înțelege de la sine. Dar cine determină dacă este suficient material în adunare? Adunarea trebuie să decidă pentru sine. Cine trebuie să spună că este suficient material în adunare? Adunarea trebuie să decidă aceasta — nu fratele Russell, nici altcineva. Dacă adunarea crede că n-are bătrâni calificați, atunci să ia din afară. Dacă are bătrâni calificați, atunci să folosească ce a asigurat Dumnezeu și să încurajeze pe frații din adunarea lor.

ALEGERE—Cu privire la procentaj. (Q256-2)

Întrebare (1916)—2—Într-un anumit Turn de Veghere, a cărui dată nu mi-o amintesc, ai sugerat o metodă de alegere unde, dacă toți cei nominalizați primesc cel puțin 50% din voturi, ei ar trebui unanim aleși. Într-o adunare unde sunt dificultăți și neînțelegeri considerabile ar fi mai bine să se adopte această metodă sau să se insiste la 75% din voturi pentru fiecare nominalizat ca să fie ales ca bătrân?

Răspuns—Trebuie să ne amintim, mai întâi de toate, că Biblia nu ne spune cum să facem. Acesta fiind cazul, este de fapt o chestiune de judecată a afla care ar fi cea mai avantajoasă cale pentru a face lucrul acesta. Este o chestiune de judecată în privința căii mai bune. Judecata mea poate să nu fie așa bună ca a voastră. Când ofer sugestii în Turnul de Veghere în subiecte ca acesta, este numai opinia mea. Fratele Russell nu vrea să dea porunci sau să fie un dictator în nici un sens al cuvântului. El doar încearcă să-și arate opinia în astfel de chestiuni — despre care Biblia nu vorbește. Dacă adunarea știe o cale mai bună decât știu eu, atunci sunt mulțumit. Voia lui Dumnezeu trebuie să fie exprimată de către adunare, și oricine înlătură voința adunării va face o greșeală și nu va avea aprobarea Domnului. Am cunoscut din aceia care au introdus un fel de politică și astfel interesele adunării au fost stânjenite pentru moment; aceasta desigur nu este corect. Noi nu trebuie să încercăm să mergem dincolo de ceea ce a aranjat Domnul. Domnului nu i-ar plăcea ceva de genul acesta. Noi trebuie să fim onești cu Dumnezeu și cu frații și să ajutăm pe toți frații să înțeleagă bine, după cum urmează: Ei bine, nu este treaba mea dacă sunt ales ca bătrân sau nu. Să facă adunarea ce crede că este mai bine. Dacă ei mă aleg, voi încerca să-i servesc după cum pot mai bine, dar, dacă nu mă aleg, atunci oricum voi încerca să-i servesc după cum pot mai bine. Dacă avem un astfel de spirit adunarea va vedea în mod sigur acest lucru la timpul potrivit. Domnul vede aceasta tot timpul și dacă ești drept față de Dumnezeu nu are importanță cum te văd alții. Dacă spuneți vom avea 80% sau 75%, sau alt procentaj, nu este nimic care să regleze procentajul — nimic în Biblie. Noi am sugera că, în votare, dorința de a mulțumi pe toți frații din adunare și de a avea o alegere satisfăcătoare pentru toți, cât permite conștiința, ar fi mai bună decât a mulțumi pe 75% sau 80%. Fiecăruia din adunare trebuie să i se acorde aprecierea cuvenită, și fiecare, bineînțeles, să facă ceea ce crede el că este corect. Dacă s-ar porni cu ideea că nu toți vor fi pe deplin mulțumiți și că de aceea majoritatea ar trebui să-și ducă la împlinire gândurile fără să țină seama de gândurile minorității, desigur că n-ar fi drept. Dacă tu crezi că un anumit frate ar trebui să fie bătrân și eu nu văd nimic rău la fratele, faptul că tu îl vrei ar fi un motiv ca eu să votez pentru acesta, dacă nu știu ceva în caracterul lui care l-ar descalifica, caz în care cred că ar fi împotriva voinței Domnului să votez pentru el. N-aș putea vota pentru el dintr-un anumit motiv. (Îmi exprim doar opinia prin vot.) Aș vrea ca alegerea noastră să fie unanimă, dacă este posibil, dar pentru un anumit motiv nu-i pot acorda votul meu. El se cuvine să fie amabil față de această poziție, și să spună: Admir onestitatea și sinceritatea ta; voi încerca să mă ridic la un nivel mai înalt. Acesta ar părea să fie gândul corect: să faci ce este corect și să speri că aceasta va mulțumi întreaga adunare; și mai mult, să faci ce este corect fie că aceasta mulțumește adunarea sau nu. Totuși, nu într-un spirit independent ci în spirit generos de a acorda atenția cuvenită gândurilor fiecăruia. Am cunoscut cazuri în care a fost stabilit procentajul de 85% și în realitate nu s-a împlinit voința adunării. Cum așa? Dacă s-a obținut 85% de ce n-ar fi aceasta voința adunării? Pentru că cei 15% ar putea decide să fie turbulenți și să hotărască să nu lase ca celor 85% să li se împlinească dorința. Minoritatea a încercat să conducă majoritatea și să nu se supună. Totuși, majoritatea este ceea ce se cere pentru a determina voința adunării; majoritatea ar fi 51%. Dacă se cere 85%, aceasta este o concesie din partea majorității pentru a mulțumi minoritatea. Cincizeci și unu la sută ar putea spune: vom lua noi decizia, vom face cum vrem, dar aceasta ar însemna a ignora pe ceilalți și ar putea cauza o diviziune. Acest lucru n-ar fi înțelept sau amabil. Majoritatea ar trebui să se gândească la minoritate și să spună, Noi am vrea să avem procentajul de 100%, așa încât să includă pe fiecare persoană dacă este posibil, dar ca majoritatea să îngenuncheze în fața minorității așa încât minoritatea să poată obstrucționa activitatea adunării și să o îngreuneze deoarece majoritatea a fost dispusă să zică 85%, și apoi minoritatea să declare, Vom face ce putem ca să împiedicăm pe cei 85%, aceasta ar însemna că au adoptat metoda de obstrucționare folosită în politică cu scopul de a bloca calea celor care sunt în ascensiune. Aceasta, în cazul la care ne referim, este în totalitate greșit. Noi vrem să obținem ideea corectă asupra acestor lucruri. În Brooklyn și New York, nu prea avem altceva decât un vot unanim — foarte rar este altfel — pentru că suntem de acord să facem tot ce putem să ajutăm în lucrare. Dacă cineva vrea ca un anume frate să fie bătrân sau diacon noi suntem bucuroși să-l avem. Cred că acesta este gândul adunărilor aproape peste tot, dar uneori gândim strâmb. Când minoritatea zice, nu puteți face nimic dacă nu aveți 85%, eu aș favoriza o schimbare și aș face procentajul de 51% și atunci cei 51% să fie cât se poate de blânzi cu ceilalți, dar ceilalți să știe că nu vom permite nici o metodă pentru a obstrucționa lucrarea Domnului. Dumnezeu vrea ca majoritatea din adunare să conducă adunarea și să-i determine cursul, dar Domnul vrea de asemenea ca majoritatea să fie foarte amabilă față de minoritate, dar, dacă pot fi de același gând este și mai bine.

ALERGARE—Începutul alergării. (Q578-1)

Întrebare (1913)—1—Începem să alergăm pentru premiu când facem consacrarea sau când ajungem la ținta iubirii perfecte?

Răspuns—Ei bine, aceasta depinde. Eu înțeleg că începem la punctul consacrării. Punctul consacrării noastre când luăm startul în alergare este când ne predăm la început inimile Domnului. Atunci suntem socotiți perfecți în Cristos și acela este începutul alergării noastre; deși poate există un pas considerat puțin mai avansat față de acesta, când, după ce ne-am predat Domnului, suntem însuflețiți sau activați și începem să alergăm, începem să acționăm. Ilustrația este luată, vedeți, din nașterea naturală. În nașterea naturală există o perioadă de concepere în care aparent nu este mișcare, nu este activitate; apoi vine perioada de activitate și dezvoltare. Tot așa și cu creștinul. Când prima dată primim Adevărul și ne consacrăm este nevoie de timp ca Adevărul să fie absorbit, să zicem așa, să ne dăm seama de poziția noastră și să obținem informații înainte de a putea în mod potrivit începe să fim activi, să servim Adevărul și să facem ceva progres în învățarea sau ajutorarea altora. Apoi vine timpul când se spune despre noi că suntem însuflețiți, activați, făcuți vii, și facem progres. De atunci încolo vom progresa — vom crește în har, cunoștință și iubire.

AMESTECĂTOR ÎN TREBURILE ALTUIA—Proverbe 16:28. (Q45-3)

Întrebare (1916)—1—Explică te rog Proverbe 16:28: “Omul neastâmpărat seamănă certuri și defăimătorul dezbină pe cei mai buni prieteni”.

Răspuns—Cred că este clar ca bună ziua. Dacă eu aș ști să fac un proverb ca acesta, m-aș simți jignit dacă cineva mi-ar cere să-l explic. Nu sunt destul de deștept să-l fac și nu sunt destul de prost să încerc să-l explic, decât doar că voi da explicația cuvintelor învechite ale textului. Un om neastâmpărat este un om rău, ale cărui fapte și cuvinte tind să producă invidie, amărăciune, neînțelegeri, ceartă. Defăimătorul este unul care se amestecă în treburile altuia sau un bârfitor.

AMINTIRE—Referitor la lucrurile trecute. (Q580-1)

Întrebare (1911)—2—Isaia 65:17. “Căci iată, Eu creez ceruri noi și un pământ nou; așa că nimeni nu-și va mai aduce aminte de lucrurile trecute și nimănui nu-i vor mai veni în minte”. Te rog explică înțelesul acestui verset, în special ultima parte.

Răspuns—Scripturile folosesc în mod frecvent expresii ca aceasta. Domnul folosește cuvintele ceruri și pământ în mod simbolic, după cum am arătat în Studii În Scripturi; cerurile simbolice reprezintă puterile eclesiastice și pământul simbolic reprezintă societatea pământească, organizarea; avem munți simbolici care reprezintă împărățiile; avem râuri simbolice care reprezintă pâraiele adevărului; avem mări simbolice care reprezintă masele neliniștite ale omenirii; și Domnul declară că această ordine prezentă a lucrurilor nu este în armonie cu legea divină, ci este în dezordine prin păcat și neascultare. Altă scriptură spune că întregul mers al naturii în prezent este greșit, totul este în dezordine sub prințul acestui veac, al acestei dispensații. Domnul Isus va fi noul prinț, noul împărat, cel care va lua în grijă sau va conduce omenirea, și El declară, “Iată, Eu creez ceruri noi și un pământ nou”. Aceasta este întocmai în armonie cu afirmația de aici a lui Isaia. Așa citim în Apocalipsa, “Cel care stătea pe scaunul de domnie a zis: “Iată, Eu fac toate noi”” (Apoc. 21:5) — o schimbare completă de la toată această dezordine și păcat și de la aranjamentul prezent — o nouă ordine de lucruri, în întregime. Simbolul va fi îndeplinit și cerurile noii ordini de lucruri nu vor fi sistemele nominale ale bisericii pământești din prezent, ci noile ceruri vor fi Biserica gloriei — Cristos, și Biserica împreună cu El pe plan spiritual, invizibili pentru oameni, ei vor fi noile ceruri, noua putere conducătoare, și noul pământ va fi controlat de dreptate, prințul acestei lumi va fi înlăturat iar Prințul Vieții, Domnul Gloriei, va fi împărat peste tot pământul și în loc de întuneric va fi lumină și binecuvântare.

Dar întrebarea fratelui se referă în special la înțelesul acestei ultime părți, că cele trecute nu vor mai veni în minte nici nu vor fi amintite. Înseamnă aceasta că noi trebuie să uităm toate aceste lucruri? Nu, ideea este că orice am gândit că este vrednic de înregistrat și vrednic de amintit, dorind să adunăm lucruri care sunt vrednice să fie remarcate, nu ne vom gândi deloc că ele sunt vrednice să fie menționate. Vom încerca să uităm toate acele lucruri despre moarte și imperfecțiune; ele vor fi atât de biruite de noua ordine de lucruri din noua dispensație încât nu vor fi vrednice să fie menționate sau să fie înregistrate în mod special. Vom fi totuși în stare să ne amintim de ele, de fapt putem spune chiar că ne vom aminti de imperfecțiunile timpului prezent. Unii dintre noi zicem uneori, gândindu-ne la ceva neplăcut din trecut, “Voi încerca să uit aceasta”. O soră mi-a spus zilele trecute, când s-a ridicat o întrebare, “O, aceasta este printre lucrurile pe care încerc să le uit”. Nu înseamnă că într-adevăr le-a uitat, ci le-a pus deoparte, nu erau vrednice să fie amintite în comparație cu lucrurile mai bune. Deci lucrurile cele mai prețioase și mai mari ale aranjamentelor pământești prezente — de exemplu, vorbim de încoronarea Regelui George al Marii Britanii, sau de învestirea unui președinte, și că am participat la o astfel de ocazie și ne amintim de onoarea că atunci am stat pe platformă cu Președintele, sau ceva de genul acesta, sau că ați fost un membru al congresului — aceste lucruri vor părea atât de neînsemnate și fără valoare încât veți vrea să uitați totul despre ele, lucrurile pe care le vom avea în viitor fiind mult superioare acestora.

APLICARE—Referitor la Adam? Și rasa sa. (Q24-1)

Întrebare (1916)—1—Când va fi meritul sacrificiului lui Cristos sau prețul răscumpărării aplicat pentru Adam? Va include aceasta întreaga rasă adamică?

Răspuns—Va fi imposibil ca Domnul să atribuie meritul Său pentru Adam până când nu este luată întreaga Biserică pentru că această sprijinire este un embargo pentru Adam și rasa lui, de aceea noi trebuie să trecem prin încercarea noastră înainte ca acel merit să poată trece mai departe și să fie atribuit lui Adam și rasei lui.

Despre acest preț de răscumpărare pentru Adam și rasa lui am putea dezvolta mai departe subiectul: De ce acest embargo în favoarea Bisericii? De ce să nu fie pentru Adam separat de Biserică, înainte ca Biserica să fie completă? Acesta este depozitat la Dumnezeu Tatăl, întocmai cum ar fi ipotecat prin această atribuire făcută pentru Biserică. Cum este aceasta? În acest fel: Toată Biserica a fost de acord că ei vor muri după trup. Nimeni în afară de aceștia nu au fost primiți în biserică. Cel care nu a intrat în Cristos n-a intrat nici în Biserică. Dreptatea cere ca toți să moară; mai întâi cei care urmează în urmele Lui; ei își vor da viața de bună voie, bucuroși, ca jertfă, și intră în gloria cerească — cea mai înaltă. Apoi, clasa Marii Mulțimi, cei care vor căuta să-și păstreze viața pământească și de frica morții toată viața lor sunt supuși sclaviei. Le va fi permis să mai continue în acest fel? Dacă da, ei vor muri în moartea a doua pentru că ei nu și-au dat viața. Ce va face Isus pentru aceștia? În Biblie acest lucru este reprezentat prin prinderea clasei țapului de trimis de către Domnul Isus și trimiterea lui printr-un om potrivit, reprezentând cum Marea Mulțime este predată lui Satan pentru nimicirea cărnii. De ce? Pentru că aceasta face parte din Legământ, carnea lor trebuie jertfită de bună voie ori nimicită, una sau alta. Când trupurile lor au fost predate iar ei și-au spălat hainele și au suferit, ei și-au învățat lecția. Ei n-au reușit să intre în clasa jertfitoare, dar din moment ce au fost loiali lui Dumnezeu când au fost puși la încercare, sunt socotiți vrednici de viață pe plan spiritual. Nu cel mai înalt plan, natura divină, ci ca și îngerii, pe un plan mai jos. Toți care primesc viață veșnică vor fi socotiți vrednici, iar cei care, fiind puși la încercare, nu vor nega pe Domnul ci mai curând vor alege să sufere, vor fi socotiți și ei vrednici. Ilustrația din Apoc. 7 este, “De aceea ei sunt înaintea scaunului de domnie al lui Dumnezeu, și-I slujesc zi și noapte în templul Său” (vers 15). Clasa Turmei Mici sunt mai mult decât doar biruitori; mai mult decât doar intrați. Biblia spune că ei sunt mai mult decât biruitori. Ei vor ședea cu Domnul pe tronul Său și vor fi comoștenitori și părtași la natura Sa divină. Ceilalți care în final mai degrabă intră sub presiune și suferință, decât să fie neloiali lui Dumnezeu, vor primi o răsplată bună, mulțumită Domnului. Ei nu au avut spiritul de sacrificiu, de suferință pentru Cristos de bună voie, voluntar, ei trebuind să fie împinși în luptă. Ei au luptat bine când au fost împinși, dar nu au fost ca și Căpetenia lor care a mers la luptă de la sine.

Mai este și o a treia clasă, Evrei cap. 6 și cap. 10. Apostolul ne spune despre cei care au căzut și au întors spatele la sângele legământului și l-au nesocotit, că vor muri în moartea a doua. De aceea Isus a zis: Vă asigur că toți aceștia vor merge în moarte. Singura clasă care merg în moartea a doua pentru că sunt nevrednici. Cealaltă clasă este împinsă să ia poziție pentru bine sau rău — și când toți au murit, atunci ipoteca este recuperată, pentru că chitanțele au fost plătite; toți au murit, neavând nici unul viață pământească. O clasă primește viață nouă pe plan divin, alta primește viață nouă pe plan spiritual, și alta, sunt cei care mor în moartea a doua.

APLICARE—Repetarea ei. (Q25-1)

Întrebare (1916)—1—Va fi nevoie să se repete aplicarea meritului lui Cristos?

Răspuns—Nu va fi nevoie niciodată să fie repetată. Este o lucrare completă plănuită de Tatăl înainte de întemeierea lumii. El a părăsit gloria avută la Tatăl tocmai pentru acest scop; aceeași lucrare s-a desfășurat în acești 1900 ani ai Veacului Evanghelic și încă 1000 de ani vor fi necesari pentru a o împlini. Mulțumită lui Dumnezeu. Aleluia, ce Mântuitor! Aleluia, ce plan! Aleluia, ce Tată avem, să ne dea nouă acest mare plan! Gândiți-vă la aceasta! Mai mult decât atât, dragi prieteni, Biblia spune că veți fi asemenea Tatălui vostru ceresc. Voi sunteți copii ai lui Dumnezeu când sunteți concepuți de spirit. Dacă un copil este bine conceput și are o mamă și un tată bun, copilul va fi ca și tatăl tot timpul. Dacă Adam și Eva și-ar fi păstrat perfecțiunea, copiii lor ar fi fost ca și Adam, perfecți, caractere mari. Acum Dumnezeu a început o nouă rasă de ființe spirituale, toate concepute de spirit. Atunci noi vom fi asemenea Tatălui. O singură mamă, un legământ sub care noi toți am fost concepuți și care ne va dezvolta și ne va duce la libertatea glorioasă a Domnului nostru, și vom fi asemenea Tatălui nostru. El este binevoitor cu cei nerecunoscători. Să devenim mai asemănători cu marele nostru Răscumpărător și mai asemănători cu Tatăl nostru ceresc. Întregul scop al vieții noastre, al credinței noastre, trebuie să fie a dezvolta asemănarea de caracter.

APOCALIPSA—Răspunsuri la întrebări din Apocalipsa. (Q597-1)

Întrebare (1906)—1—Te rog explică Apoc. 14:9-11.

Răspuns—Noi preferăm, dragi prieteni, să nu răspundem încă la întrebările privitoare la Apocalipsa, pentru că este o carte de simboluri atât de întrețesute unele cu altele încât va trebui să începem și să dovedim ce a fost “fiara” și ce a fost “chipul” și ce a fost “semnul” etc., și ne va lua toată seara ca să dăm o explicație completă acestui verset. Deci gândul nostru este că până când, în providența Domnului, cartea Apocalipsei va fi tratată ca un întreg și în legătură cu altele, va fi în interesul vostru și al Domnului să nu răspund la întrebări cu privire la ea.

APROAPELE—Cine este? (Q503-1)

Întrebare (1905)—2—Cine este aproapele nostru?

Răspuns—Domnul nostru ne spune aceasta în pilda “Bunului Samaritean”. Luca 10:29-37.

ARHANGHEL—Sunt și alții? (Q23-1)

Întrebare (1911)—3—După cât am fost în stare să deduc din Scripturi, Mihail este singurul Arhanghel menționat. Gândul tău este că sunt și alții?

Răspuns—Am exact același gând ca tine.

ARMATĂ—Cine constituie armata lui Dumnezeu? (Q23-2)

Întrebare (1909)—4—Ți-ai schimbat în vreo măsură vederile cu privire la ce putere va constitui armata lui Dumnezeu, de la publicarea volumelor care au tratat această întrebare?

Expresia “Muncitori, uniți-vă, nu aveți nimic de pierdut decât lanțurile voastre; aveți de câștigat o lume”, ne aduce în minte vreo sugestie cu privire la acest fapt?

Răspuns—Nu, nu văd nici un motiv să-mi schimb vederile, nu pentru că susținem că vederile noastre nu s-ar putea schimba; avem același drept să ne schimbăm vederile ca oricare altul. Nu vedem necesitatea schimbării. Credem că Domnul va folosi milioane de oameni ca armată a Sa, care nu sunt sfinți și care nu vor ști că îl servesc pe El. Citim că El va folosi mânia oamenilor ca să-L laude. Ei vor face o lucrare care va fi spre lauda Lui și nu vor fi conștienți de acest fapt, exact cum El poate folosi pe Satan ca serv al Său în timpul acestui Veac Evanghelic să învârtă polizorul pe care sunt șlefuite mărgăritarele Domnului. El crede că ne șlefuiește până ajungem praf, dar dă doar un lustru mărgăritarelor.

Privitor la a doua parte a întrebării despre unirea muncitorilor, da, cred că ar fi o sugestie în această direcție, adică, Domnul va folosi probabil masele omenirii ca să constituie marea armată a Domnului. Într-o parte vor fi strânși prinții pământului, conducătorii industriei, conducătorii finanțelor, împreună cu toți pe care-i vor putea aduna sub influența lor. De cealaltă parte va fi o mare armată de nemulțumiți, pe linia Socialismului, pretinzând că acesta este remediul lui Dumnezeu. Răspundem că noi nu ne îndoim de sinceritatea inimii și intențiilor lor dar nu credem că ei vor fi în stare să împlinească ceea ce doresc, ci va fi o nereușită. După ce vor ajunge la un punct la care vor crede că au totul la îndemână, și apoi vor afla că puterea banilor nu-i va lăsa să facă ceea ce au vrut, ei se vor simți atât de revoltați împotriva stării lor încât în loc să meargă spre socialism vor ajunge în anarhie, atunci Dumnezeu îi va lăsa să se distrugă singuri, iar după aceea Dumnezeu va interveni și prin puterea Lui va aduce pace și ordine în locul confuziei și va stabili Împărăția Fiului Său și a Miresei, soția Mielului.

ASEMĂNAREA CU DUMNEZEU—În omul decăzut. (Q286-2)

Întrebare (1909)—1—Există ceva din asemănarea originară cu Dumnezeu în oamenii decăzuți? Dacă da, asupra acestei asemănări lucrează Spiritul sfânt și ne face să vedem Adevărul?

Răspuns—Cred că există. Sunt multe elemente ale asemănării cu Dumnezeu, dar elementul particular de caracter, atât cât pot eu discerne, asupra căruia Dumnezeu operează când El ne atrage, este mai întâi de toate, acela de ONESTITATE. Dacă un om nu este onest cu sine însuși, nici nu va fi chemat, după înțelegerea mea, și dacă din întâmplare aude câte ceva el nu va sta mult timp sub această influență. Oricine are o inimă sau minte onestă are mult avantaj de orice fel în atragerea și influențarea din timpul prezent.

ASIGURARE—Este bine să scoatem polițe de asigurare? (Q344-1)

Întrebare (1912)—2—Este bine să scoți o poliță de asigurare pe cinci ani pentru a fi plătită la moarte sau la expirare, la cinci ani? Merită să o scoți?

Răspuns—Nu cunosc starea societăților voastre de asigurare de aici din Marea Britanie, dar știu că noi avem multe societăți bune în America. De multe ori ele sunt tot atât de puternice ca și băncile, și alteori ele sunt mai puternice ca băncile, și unele dintre aceste societăți sunt acum în curs de a vinde asigurări foarte ieftine. Omul care poate să-și lase familiei lui banii, poate foarte bine să-i lase în asigurare pentru că asigurarea va fi la fel de sigură în compania de asigurare ca și în bancă. Ar fi bine să ne asigurăm viața? Trebuie să spun că aceasta este o mare binecuvântare pentru omenire. Totuși, nu vă încredeți în companiile de asigurare în loc să vă încredeți în Domnul. Unii dintre oamenii lumești săraci își pun toată încrederea în bănci și în companiile de asigurare și în burse. Când aceste lucruri eșuează, atunci biata credința lor se pierde. Noi nu căutăm să facem provizii pentru noi înșine dar trebuie să căutăm să ne folosim de fiecare ocazie să-i ajutăm pe cei din jurul nostru și pe cei care vor rămâne în viață după noi. Cât despre locul unde să vă puneți banii, la care bancă, eu nu știu, așa că nu vă voi spune. Sfatul Domnului a fost să aveți comoara “unde nu o mănâncă molia și rugina”. Știu doar de o singură investiție care este certă și sigură, și aceea este o investiție Cerească. “Unde hoții n-o fură”. Nu pot da vreun sfat la fel de bun ca și cuvintele Învățătorului și nici nu voi încerca să dau. Am aruncat doar unele aluzii și sugestii, dar aceasta nu este o întrebare la care se poate da un răspuns final și conclusiv după câte înțeleg eu.

ASIGURARE—O poliță pe termen scurt este o investiție bună? (Q344-2)

Întrebare (1912)—1—MERITĂ să scoți o poliță de asigurare pe cinci ani pentru a fi plătită la moarte?

Răspuns—Sunt așa de sigur că eu însumi voi ajunge la o calamitate, că propria mea experiență se va sfârși probabil în vreun fel de calamitate, încât am scos mici polițe în companiile de asigurare împotriva accidentelor pentru a lăsa ceva pentru soția mea și sora mea. Bineînțeles aceasta este o informație personală. Să n-o spuneți nimănui.

ATRIBUIRE—A dreptății. (Q338-1)

Întrebare (1911-Z)—2—Atribuie Cristos dreptatea Sa membrilor Corpului Său?

Răspuns—Când spunem că Domnul nostru atribuie dreptatea Sa nu trebuie să ne gândim că El ne dă propria Sa dreptate ca Mare Preot, ci că ne atribuie meritul jertfei Sale umane. Când, ca Omul Isus Cristos, El Și-a dat viața fără a fi sub sentința morții în vreo măsură, a existat un merit în acea jertfă. Drepturile de viață pământească, pe care Domnul le-a depus, au fost în contul Lui, dându-i puterea de restabilire a omenirii, puterea de ai regenera. Dar înainte ca meritul acelui sacrificiu să fie dat pentru lume, este făcut baza îndreptățirii noastre, pentru acoperirea imperfecțiunilor noastre. Ar fi putut fi folosit pentru noi în restabilire dar nu acesta a fost Planul lui Dumnezeu în timpul acestui Veac. De aceea, meritul lui Isus este atribuit credincioșilor care se consacră, și de asemenea acoperă lipsurile și călcările fără voie ale vaselor lor pământești imperfecte până la sfârșitul cursului lor.

ATRIBUIRE—A meritului lui Cristos. (Q338-2)

Întrebare (1911-Z)—3—Ce se înțelege prin expresia “meritul lui Cristos atribuit”?

Răspuns—Când vorbim despre meritul lui Cristos atribuit, trebuie să ținem minte clar că El are un merit personal, o dreptate a Sa proprie, pe care niciodată n-a dat-o. El are nevoie de propria Sa dreptate. În acest sens al cuvântului El nu ne-a putut da dreptatea Sa, fără a fi deposedat de dreptate. Același lucru ar fi adevărat și despre dreptul Său de viață. El are un drept la viață; dar nu pe acel drept la viață ni-l atribuie nouă; pentru că El are nevoie de acesta pentru Sine. El are nevoie de meritul Său personal.

Atunci, în ce sens spunem noi că El va da omenirii în Veacul Milenar și atribuie Bisericii în timpul Veacului Evanghelic, un drept de viață, respectiv de neprihănire. În acest fel: El va da omenirii dreptul Său de viață, meritul care a fost al Lui ca răsplată a ascultării Sale ca Omul Isus Cristos, și anume, privilegiul sau dreptul de a trăi ca ființă umană. Acel drept I-a fost garantat Lui prin ascultarea de lege (Rom. 10:5; Gal. 3:12). Acum El este mult înălțat, părtaș al naturii divine, și nu mai are nevoie de acel drept la viață umană și de dreptatea care merge împreună cu acel drept. El este mulțumit și complet în starea Sa prezentă. El are de dat lumii, în curând, dreptul la viață umană și dreptatea care merge împreună cu acel drept, meritul acelui sacrificiu pământesc. Din acesta, El atribuie Bisericii în timpul prezent cât e suficient pentru a acoperi imperfecțiunea lor. Noi suntem compleți în El, așa încât jertfirea noastră să poată fi, prin El, un sacrificiu acceptabil lui Dumnezeu și socotit sfânt.

ATRIBUIRE—Ce eliberează meritul atribuit. (Q339-1)

Întrebare (1911-Z)—1—În cazul unuia care cade complet și care moare în Moartea a Doua, meritul atribuit este eliberat când este stabilită căderea acestuia sau când el realmente moare?

Răspuns—Meritul lui Cristos este atribuit celor care vin la Tatăl prin El. Cei care resping acest merit pământesc al lui Cristos nu-l mai au din momentul respingerii; din momentul respingerii Domnului; tot meritul pe care l-au avut este eliberat, pierdut, dus. Aceasta nu înseamnă că ei trebuie să moară realmente în acel moment. Dar ei cad în mâinile viului Dumnezeu; adică ies din mâinile Milei, și cad în mâinile Dreptății. Și noi știm că nimeni nu poate sta în prezența viului Dumnezeu și a Dreptății fără perfecțiune. Acei care resping Răscumpărarea se pare că nu mai au simțul păcatului. Acest lucru este ilustrat prin pilda omului care își leapădă “haina de nuntă”; din momentul respingerii sale, ea nu mai este a lui în nici un sens al cuvântului.

ATRIBUIRE—Punctul de vedere al Pastorului Russell. (Q339-2)

Întrebare (1912-Z)—2—Ți-ai schimbat gândul cu privire la următoarele citate? În Vol. 1, pag. 232, ¶ 1, citim după cum urmează: “Ca să poată purta pentru noi pedeapsa noastră, El a consimțit să I Se atribuie Lui păcatele noastre; și a murit pentru noi, ca și când El ar fi fost păcătosul”. În Vol. 5 pag. 109, de asemenea citim: “Nu sunt atribuite lor, ci Aceluia care “a luat asupra trupului Său păcatele noastre””. În Vol. 5 pag. 444, ¶ 2, de asemenea citim: “Dumnezeu era în Cristos, împăcând lumea cu Sine, neținându-le în socoteală păcatele, ci le-a pus asupra Lui”.

Răspuns—Lucrarea lui Cristos este prezentată din diferite puncte de vedere, unele arătând modificări de un fel și altele de alt fel; unele arătate din punct de vedere uman și altele din punct de vedere divin. Ceea ce trebuie în toate lucrurile scripturale este să ajungem la înțelesul real.

Din punctul de vedere al lui Dumnezeu păcatul uman este atribuit lui Isus; adică, El a fost prevăzut să fie Reprezentantul păcătosului — să plătească prețul pentru eliberarea omului de sub sentința morții; astfel Dumnezeu îl ilustrează pe Cristos ca șarpele ridicat pe lemn. Astfel apostolul spune că El a fost făcut păcat pentru noi, deși El n-a cunoscut păcatul — El a fost o jertfă pentru păcat.

Privind acest lucru din alt punct de vedere, din punct de vedere uman, ne vedem propriile slăbiciuni și neajunsuri, înțelegând necesitatea ca Învățătorul nostru să ne atribuie meritul jertfei Sale ca să ne completeze lipsurile. Astfel lucrurile se potrivesc, fie că le prezentăm dintr-un punct de vedere sau din altul. Păcatele noastre au fost socotite împotriva lui Isus când a murit pentru păcat. Dreptatea lui Cristos ne este atribuită când ne oferim lui Dumnezeu, iar Marele nostru Răscumpărător și Marele nostru Preot ne completează lipsurile.

ATRIBUIRE—De către cine? (Q340-1)

Întrebare (1916-Z)—3—Dacă se atribuie Merit, cine îl atribuie? Dacă se atribuie Dreptate, de către cine este atribuită?

Răspuns—Domnul nostru Isus atribuie propriul Său Merit urmașilor Săi sub condițiile legământului lor de consacrare deplină; dar această atribuire este cu aprobarea deplină a Dreptății Divine și în cooperare cu ea — nu altfel. Despre această atribuire de Merit unuia im­perfect care dorește să fie urmaș al lui Isus se poate spune că este o atribuire a Neprihănirii din partea Dreptății Divine, din partea Tatălui Ceresc, după cum citim: “Dumnezeu este Acela care îndreptățește” — Romani 8:33.

ATRIBUIRE—Învățătura Vechiului Testament. (Q340-2)

Întrebare (1916)—1—Este atribuirea meritului lui Cristos arătată prin tipuri și umbre în Vechiul Testament?

Răspuns—Nu știu despre nimic care să învețe acest lucru în mod direct. În Umbrele Cortului Întâlnirii avem multe lucruri care învață ceva foarte asemănător, dar nu direct, din câte știu eu.

ATRIBUIRE—Înțelesul ei. (Q340-3)

Întrebare (1916)—2—Te rog definește înțelesul cuvântului atribuire.

Răspuns—Cuvântul atribuire semnifică a face aplicabil pentru altul. Ceva ce altul nu are. Nu printr-un dar direct, ci printr-o atribuire. Este dificil să definești cuvântul atribuire. Mai bine îl putem ilustra. Dacă eu aș avea nevoie de 1.000 $ și i-aș cere de la voi — ceea ce nu s-ar face. Noi niciodată nu cerem (râsete). Cred că ar fi mai bine să schimb această ilustrație. Să presupunem că John Smith ar avea nevoie de 1.000 $ și Henry Brown are 1.000 $ și i-ar da lui să-i folosească, dar totuși el își spune: Cred că nu-i voi da cei 1.000 $. Dar el promite că va rezolva. Să-mi aducă o notă de împrumut și eu voi semna ca girant, ca să poată merge să împrumute banii de la bancă. Când girezi îi atribui cei 1.000 $. John Smith nu avea nici un ban. Bancherul spune: Ai ceva bani sau pământ? Nu, nici cât valoarea unui leu. Poate cineva să gireze pentru tine? John vine la tine și tu girezi; ai atribuit valoare acelei note. El o duce la bancă și totul este în regulă. Acum valorează 1.000 $, iar înainte nu valora nici un leu. Așa că în acest Veac Evanghelic există anumite condiții prin care noi putem veni la Tatăl. Aceleași condiții prin care Isus a venit ca tu să devii o jertfă vie. Tu spui: Vreau foarte mult să fiu o jertfă vie. Doamne aș vrea să fac ce-a făcut Isus. Dumnezeu va spune: Promisiunea ta nu valorează nici un ban. De ce? Păi, tu ești un snop de imperfecție; te cunosc foarte bine. N-ai putea face absolut nimic. Ia-L pe Isus să-ți fie girant. Lasă-L să-ți fie avocat și să se ocupe de problema ta. Așa că mergi la Isus. Vrei Tu, Doamne, să-mi fii avocatul la Tatăl? Vrei să faci posibil ca eu să intru sub aceste condiții și să-mi prezint trupul meu sfânt și acceptabil? Mă vei ajuta să fac aceasta? Depinde. Oh, sunt condiții? Da, condiții foarte stricte. Trebuie să întorci spatele la păcat și să intri într-un legământ special, cum am făcut Eu. Un legământ de jertfă, predându-te absolut. Tu spui: Vreau să fac aceasta. Foarte bine, fii ucenicul Meu și Eu voi fi avocatul tău și mă voi îngriji de restul. Urmează liniile pe care Eu le-am stabilit pentru tine și vei ieși bine. Voi fi girant pentru tine. Cum este Isus girant pentru tine? În felul următor — El are acel preț corespunzător, acel drept la viață, care se aplică lui Adam și întregii lui rase. Dacă voi și cu mine aparținem rasei lui Adam, avem din momentul când ne-am născut o moștenire în acel cont mare. Biblia ne spune dinainte că scopul lui Dumnezeu de a avea acest mare plan de salvare a fost să dea viață omenirii. Pe voi și pe mine ne interesează aceasta pentru că aparținem acestei rase. Dacă am aflat despre acest lucru noi avem privilegiul să dăm înapoi perfecțiunea umană, restabilirea; totul este inclus în ceea ce Isus a pus în mâinile Tatălui. Tu n-ai putea accepta restabilirea pentru că El n-a oferit-o încă nimănui. El a spus că va fi o restabilire a întregii omeniri, iar voi și cu mine știm doar ce vine în curând. Apoi am învățat că Dumnezeu are o altă particularitate a planului, separată și aparte de lume, și aceasta este, că El alege un popor pentru numele Său, ca să fie clasa Mireasă, să fie asociați cu Isus în împărăție. Noi vedem pe ce condiții; că vom umbla în urmele lui Isus, că vom fi cum a fost El, și El va fi avocatul nostru la Tatăl, iar când noi suntem de acord cu aceasta și ne dăm tot puținul pe care-l avem, ce dăm? Numai ce aveți. Unii zece ani, alții zece zile din viață iar alții mai mult. Ai putea da un corp foarte sănătos sau unul foarte bolnav. Nu are importanță ce ai; influență mare în lume sau nici un fel de influență, dar predai exact ceea ce ai. Dar tot ce ai — nici un lucru să nu fie reținut — timp, influență, bani, toate merg când faci o astfel de consacrare cum a făcut Isus. Suntem de acord să fim ucenicul și urmașul lui Isus. Dar când noi venim la Tatăl și aflăm că nu avem tare mult, spunem: Va accepta El aceasta? Nu, nu aceasta. Cum va fi? Ei bine, spune Isus, știi că Eu am un cont la Tatăl și un drept să dau restabilire în curând și aceasta te include și pe tine. Ei bine, Eu îți voi atribui tot ceea ce ți-aș fi dat în viitor, iar tu dai ceea ce ai acum în posesie și eu dau pentru tine ceea ce ai fi primit în viitor, așa că vezi că aceasta va fi tot ce vei avea în materie de perfecțiune. Ilustrație: Noi nu trebuie să credem că Isus lucrează cu fiecare individual atunci când vine. Felul în care Isus a procedat este astfel: când S-a înălțat la cer, S-a înfățișat înaintea lui Dumnezeu pentru “noi”. Cine sunt “noi”? “Noi” cuprinde pe toți aceia care vor fi din clasa Biserică și a apărut pentru voi și pentru mine în urmă cu 1900 de ani. Biserica Sfântă este o singură Biserică, din punctul de vedere al lui Dumnezeu. Biserica pe care El a predestinat-o și a rânduit-o mai dinainte. Biblia spune că Dumnezeu l-a cunoscut pe Isus dinainte și pe noi prin Isus. Acum, dacă Isus S-a înfățișat odată pentru întreaga Biserică, El a aplicat meritul în sensul că acesta a fost atribuit pentru noi toți. Îi spun bancherului că am 1.000 $ și vreau să-i păstrez intacți; voi da o garanție. Voi da o garanție pentru 1.000 $ și când aceasta ar fi în bancă, ar fi pentru mai multe persoane; pentru firma S. & Co. și firma R. & Co., și mai mulți alții. Tu știi că ai meritul în depozitul meu, și acela va fi meritul pentru nota care o garantez. Așa că atâta timp cât această notă nu este plătită va exista un embargo pe depozitul acela și nu va putea fi folosit în nici un alt scop. Embargo înseamnă că are o piedică; o notă care acoperă totul. Nu sunt dați banii, ci o garanție. Domnul a fost garantul întregii Biserici deodată. De aceea El a atribuit meritul mai întâi Bisericii și apoi lumii. Biserica nu are nevoie de el acum; noi vom lua parte cu El în sacrificiu; de ce să ne dea El viață pământească? Noi nu vrem restabilire. Noi căutăm o Speranță mai bună; Împărăția Spirituală — glorie, onoare și nemurire. Atribuit nouă, acest merit face sacrificiul nostru acceptabil pentru Dumnezeu.

AUTORITATE—Referitor la scriere în Mană etc. (Q323-2)

Întrebare (1911)—1—Este o negare a autorității, din partea unei surori care semnează cu numele ei în Mană etc., în loc de a semna cu numele întreg al soțului ei, ca de exemplu: Doamna Maria Dodds, în loc de Doamna Iosif Dodds?

Răspuns—N-ar fi în mod necesar o negare a autorității, dragi prieteni; eu n-aș spune asta; dar ar fi o normă de etichetă, și o chestiune legată de forma potrivită. Ca o regulă, înțelegerea este că atunci când o femeie semnează “D-na” la numele ei, ea pune inițialele sau numele soțului ei, dar dacă ea vrea să semneze cu numele ei, lasă afară “D-na”, sau altfel pune “D-na” în paranteză.

AVERI—Stăpân peste toate averile sale. (Q286-4)

Întrebare (1916)—2—Care sunt “Averile” la care S-a referit Isus Domnul nostru în Mat. 24:47 când spune: “Adevărat vă spun că îl va pune peste toate averile sale”?

Răspuns—Cred că aceasta depinde puțin de judecata fiecărei persoane. Domnul n-a spus la ce averi se referă și de aceea lasă pentru voi și pentru mine, pentru fiecare din poporul Domnului, pentru Biserică, să decidă la ce fel de averi se referă aici. Dacă Domnul ar fi precizat, noi n-am fi avut libertate în problema aceasta; ar fi fost stabilit. Dar din moment ce nu ne-a spus, avem ocazia să speculăm asupra a ceea ce ne gândim că este. Fiecare are dreptul la propria lui opinie.