PACE—Pace cu vrăjmașii. (Q528-1)
Întrebare (1910)—2—”Când sunt plăcute DOMNULUI căile cuiva, îi face să fie în pace cu el chiar și pe vrăjmașii lui” — Prov. 16:7. Ce înseamnă aceasta?
Răspuns—Ei bine, putem spune în mod sigur că atunci când căile unui om îi sunt plăcute Domnului, dacă Domnul vrea, El îi poate face vrăjmașii să fie în pace cu el. După câte știu eu, căile Domnului nostru Isus I-au plăcut Tatălui, dar El n-a făcut ca vrăjmașii Lui să fie în pace cu El, pentru că ei L-au dat la moarte. În ceea ce-l privește pe apostolul Pavel, noi credem că și căile lui au fost plăcute Domnului, dar Domnul n-a vrut să facă așa încât dușmanii lui să fie în pace cu el, ci l-au omorât. Ceea ce pot eu vedea în aceasta este că la timpul potrivit Dumnezeu va face ca dușmanul omului să fie în pace cu el, dacă el este în armonie cu Dumnezeu, dar acel timp potrivit nu pare să fie acest veac Evanghelic, pentru că acum dușmanul omului sunt cei din propria casă, și oricine va trăi evlavios va suferi persecuție.
PACE—Referitor la iubirea Legii lui Dumnezeu. (Q528-2)
Întrebare (1910)—1—”Multă pace au ceice iubesc legea Ta, și nu li se întâmplă nicio nenorocire” (Psa. 119:165 — Cornilescu). O soră spune că nimic din Cuvântul lui Dumnezeu nu le va face rău.
Răspuns—Nu vom discuta ce vrea să spună această soră, sau ce crede altă soră, sau ce spune altcineva. Când aveți o întrebare puneți-o neavând importanță ce crezi. Eu sunt cel care voi spune de data aceasta ce gândesc. Dar ce înseamnă acest text? Răspunsul meu este că legea lui Dumnezeu este atât de respectată de toți aceia care într-adevăr Îl iubesc pe El, încât atunci când ei contemplă ce a spus Dumnezeu, aceasta devine o lege și o putere conducătoare în viața lor și nimic nu-i va poticni. Cuvântul “nenorocire” este folosit aici în sensul de poticnire sau piedică. Dacă ei iubesc legea lui Dumnezeu, dacă respectă legea lui Dumnezeu nu fiindcă este numai o formă și ceremonie și că alți oameni spun că se cuvine s-o respecte, ci fiindcă iubesc într-adevăr acea lege, apreciază principiile dreptății lui Dumnezeu și diferitele porunci, și ei meditează la legea Sa; le place să se gândească la ea și să vadă cât de drepte sunt cerințele lui Dumnezeu, cât de bun este El și apreciază toate învățăturile legii lui Dumnezeu — aceasta este atitudinea minții pe care nimic n-o va poticni. Oamenii care se poticnesc sunt cei care nu sunt în armonie cu legea lui Dumnezeu — folosind aici cuvântul Legea lui Dumnezeu în sensul general de a respecta toate cerințele lui Dumnezeu, nu numai prin cuvintele lui Isus, ci și prin legea lui Moise și prin cuvintele apostolilor, legea lui Dumnezeu în sensul general că legea lui Dumnezeu înseamnă dreptate, că ei iubesc pe Domnul Dumnezeul lor cu toată inima și pe aproapele lor ca pe ei înșiși. Va fi destul de greu să se poticnească aceia care într-adevăr iubesc acest principiu. Trebuie ceva timp până ce înveți destul despre legea lui Dumnezeu ca s-o apreciezi și s-o iubești cu adevărat. Noi uneori începem să respectăm legea înainte de a învăța s-o iubim; dar dacă facem progres și creștem în har, cunoștință și asemănare de caracter cu Domnul, vom ajunge să iubim principiile dreptății Sale și să dorim să le avem nu numai pentru că Dumnezeu spune că trebuie să facem astfel, și că trebuie să facem astfel pentru a fi în familia Sa, ci pentru că vom ajunge să apreciem principiile dreptății care stau în spatele cerințelor Sale.
PACE—Când vor striga “Pace”? (Q529-1)
Întrebare (1915)—2—Profetul Ieremia spune că ei vor zice, ““Pace! Pace!” când nu este pace!” Apostolul Pavel, vorbind despre timpul prezent, zice, “Când vor zice: “Pace și liniște!”, atunci o nimicire neașteptată va veni peste ei” (Ieremia 6:14; 1 Tes. 5:3). Aceste scripturi se aplică acum, sau se referă la Armaghedon?
Răspuns—Noi credem că această expresie “Pace! Pace!” răsună de câțiva ani. Sistemele bisericești și toată lumea pretind, de la prima Conferință de Pace de la Haga, că războiul s-a sfârșit, că trăim în timp de pace, că avem timpul de pace despre care ne spune Biblia. Ei credeau că acest lucru este adevărat; dar aceia dintre noi care au o cunoștință mai bună despre Biblie știu că nu este adevărat. Mai întâi trebuie să vină un mare Timp de Strâmtorare. Domnul a arătat cu mult timp în urmă acest mare Timp de Strâmtorare, care deja a început și care va culmina cu o perioadă teribilă de anarhie, Armaghedonul din Scripturi. Deci ei spun întruna, pace! pace! când nu este pace și nici bază pentru pace. Nu poate exista pace adevărată atâta timp cât există păcat; pentru că păcatul este marea dificultate pentru lume.
Atâta timp cât oamenii sunt imperfecți și au controlul lumii, nu poate exista pace — pacea pe care Dumnezeu a intenționat-o. Acea pace poate veni, după cum arată Biblia, numai prin preluarea întregului control de către Mesia. El va aduce pacea. Acum, între timp, Domnul lasă națiunile să meargă pe calea lor ca să poată arăta ce pot face pentru ele însele. El nu mai ține vânturile conflictului — lasă vânturile să sufle; lasă să se manifeste marile patimi ale omenirii și să crească din rău în mai rău, până când vor sfârși în anarhie. Când anarhia va fi îndeplinit completa distrugere a ordinii prezente, va fi timpul pentru stabilirea Împărăției lui Cristos, și El va pune brusc capăt întregii strâmtorări. Dar până atunci toți trebuie să învețe că nici un efort uman al bărbaților și femeilor imperfecți nu poate aduce pacea pe care lumea o dorește cu adevărat și trebuie s-o aibă.
PAPALITATE—Referitor la Duminica Floriilor, Vinerea Mare, Duminica Învierii
(Q522-2)
Întrebare (1909)—1—Dacă papalitatea este Anticristul, de ce trebuie ca noi să ținem tradiția veche a Duminicii Floriilor, Vinerea Mare și Duminica Învierii?
Răspuns—Dacă papalitatea s-ar ține de Cristos, noi ar trebui să-L negăm? Cred că nu. Papalitatea nu are doar ceea ce este greșit; Satan a fost prea inteligent pentru aceasta. Există multe care sunt adevărate în papalitate, dar problema este că acolo există atât de multă eroare încât adevărul este stricat și nu sunt în stare să folosească adevărul din cauza erorii. Mulțumiri fie aduse lui Dumnezeu dacă noi scăpăm de eroare și păstrăm adevărul.
Ce este cu Duminica Floriilor? Nu cred că catolicii au făcut-o, ci Isus ne-a dat-o cu secole înainte de a exista o Biserică Catolică. Când Isus a mers călare pe asin s-a împlinit profeția din Zaharia 9:9. Când poporul a început să-și pună hainele pe jos și să strige, Osana, cine au fost cei care i-au oprit? Au fost fariseii, nu Biserica Romano-Catolică. Cine a spus, Nu-i opriți? Isus. Duminica Floriilor n-a fost înființată de Biserica Romano-Catolică. Palmierul a reprezentat trecerea victorioasă a Regelui prin cetate.
Ei, frate Russell, tu uneori ții un discurs asupra acestui subiect. Și, nu este bine? Altădată țin un discurs și atrag atenția asupra morții Răscumpărătorului nostru. De ce nu? Pot catolicii să mă oprească? Cred că nu.
Dar ce este cu Vinerea Mare? Pentru mine este tot atât de mare ca și altă zi. Dacă cineva dorește să țină Vinerea ca o amintire specială a morții lui Cristos, nu am nici o obiecție. Dacă ei găsesc folositor să facă așa, Dumnezeu să-i binecuvânteze — să facă ceea ce fac pentru a-și aminti de ziua în care a murit Răscumpărătorul nostru.
Dar despre Duminica Învierii? Nu știu ce înseamnă aceasta. De ce să n-o sărbătorim; pe toți ne interesează? Pe păgâni nu-i interesează această zi. Catolicii celebrează Duminica Paștilor, dar ei nu știu nimic despre înviere. Ei cred că atunci când un om moare este mai viu decât înainte. Ei știu că învierea este în Biblie, dar nu știu ce înseamnă. Dintre toți oamenii de pe pământ noi suntem singurii care într-adevăr dorim o înviere, și dacă există oameni care s-o sărbătorească, eu doresc s-o sărbătoresc. Dacă cineva are obiecții la ea pentru că și Catolicii fac aceasta, acesta are drept la obiecția lui. Vreau să mă gândesc că fiecare duminică reprezintă învierea Domnului nostru, și cam la timpul celebrării anuale, vreau să văd că crucea este prezentată în diferite discursuri, fiindcă ea arată că pretențiile dreptății vor fi satisfăcute prin ea și că sub noul aranjament va exista o înviere a morților. Deci, pentru mine, învierea morților și duminica devin tot mai prețioase cu fiecare zi.
PAPĂ—Referitor la Petru ca fiind primul papă. (Q535-3)
Întrebare (1911)—1—A fost Sf. Petru primul papă al Romei? Dacă da, a fost prezența lui menționată vreodată în Biblia engleză? De asemenea, spune-ne te rog dacă Romano-Catolicismul este Creștinism?
Răspuns—Sf. Petru n-a fost primul papă, după istoria pe care o avem. Prietenii noștri catolici își pot lărgi mintea să-și imagineze că el a fost primul papă, dar eu nu știu nimic pe care ei să-și poată baza această pretenție. Nu cred că pot aduce vreo dovadă pe care să se bazeze. Că Sf. Petru a fost la Roma și că Sf. Pavel a fost la Roma, se subînțelege, dar ei au suferit acolo, nu au fost ca papi. Ei n-au încercat să stăpânească pe nimeni. Știți că papa pretinde a fi locțiitorul lui Cristos și că domnește în locul lui Cristos. Apostolul Petru niciodată n-a pretins că domnește în locul lui Cristos.
Este Romano-Catolicismul creștinism? Da, este creștinism; adică, pretinde că-L recunoaște pe Cristos și că este un sistem religios bazat pe acea cunoaștere a lui Cristos. Biserica Catolică are unele doctrine care sunt foarte bune. Și Biserica Metodistă are unele doctrine care sunt foarte bune, și presbiterienii au unele care sunt foarte bune și de asemenea baptiștii. Și catolicii au unele doctrine foarte rele, și metodiștii au unele foarte rele — și așa mai departe. Ceea ce voi și cu mine vrem să facem este să aruncăm toate aceste crezuri și să ne întoarcem tocmai la ce a spus Isus, apostolii și profeții.
PAROUSIA—Când a fost recunoscută. (Q524-1)
Întrebare (1911)—2—În “Cernerile Secerișului” se spune că prezența Domnului a fost înțeleasă prima dată la câteva luni după octombrie 1874, iar în Volumul 4, pag. 612, se spune că a fost aproape un an după Octombrie 1874, până ce prezența Domnului a fost recunoscută. Se știe luna din anul 1875 în care s-a înțeles prima dată că Domnul era prezent, și când a fost făcut public primul anunț al acestui mare fapt?
Răspuns—Cred că cele două afirmații sunt în deplin acord. Cred că un an este câteva luni. Oricând se spune câteva luni în vreo scriere, în Biblie sau în altă parte, se presupune că implică faptul că nu este un număr specific sau definit de luni, ci doar o afirmație generală și nu una specifică. N-am putut da data exactă; n-o știu; nimeni n-o știe; pur și simplu s-a întâmplat cândva, când noi am început să ne gândim în această direcție. Vedeți că nici un gând nu este matur de prima dată; orice muscă este mică la început, dar devine mai mare.
PARTEA A TREIA—Prin foc—Cine? (Q712-2)
Întrebare (1908)—1—”Dar treimea aceasta din urmă o voi pune în foc și o voi curăța cum se curăță argintul, o voi încerca așa cum se încearcă aurul” (Zah. 13:9). Cine este această a treia parte?
Răspuns—Noi nu putem ști sigur dacă Domnul a vorbit în mod profetic despre timpul nostru. El poate să fi avut în minte anumite proceduri cu Israelul Natural. Noi înclinăm să credem că se referă la timpul nostru, dar nu suntem siguri. Unele declarații profetice par să se aplice numai la timpul când au fost date, iar altele par să aibă o aplicare dublă — o parte aplicabilă atunci și o parte aplicabilă acum. Să presupunem că are aplicare acum la timpul de strâmtorare în care intrăm: la ce clasă s-ar referi? Profeția vorbește de trei părți diferite; ea nu spune trei părți egale; una dintre ele poate fi o clasă foarte numeroasă, și alta de un număr foarte nesemnificativ, ele fiind doar împărțite în trei clase. Există moduri diferite în care am putea înțelege aceasta, și toate în armonie cu Scripturile. De exemplu, am putea spune că prima clasă sunt aceia care vor fi dintre cei aleși; a doua, cei care vor merge în moartea a doua; și a treia, Marea Mulțime și toată omenirea care va merge în timpul de strâmtorare. Putem face trei clase din ei. Sau am putea face trei clase în alt mod: ați putea spune turma mică și marea mulțime și lumea, și să lăsați afară clasa morții a doua. Amândouă aceste aplicări ar fi corecte și în armonie cu alte Scripturi. De aceea nu trebuie să ne certăm cu cineva care are o vedere sau cealaltă. Orice este în armonie cu Scripturile noi suntem de acord că are dreptul să fie aplicat. Așa că aceasta se poate referi la omenire care va trece prin timpul de strâmtorare, și căreia Domnul îi va da atunci o influență curățitoare; acel timp îi va trezi într-o măsură foarte mare și va avea o influență foarte curățitoare asupra lor, învățându-i multe lecții pe care ei nu vreau să le învețe în timpul prezent — exact cum Biserica învață acum multe lecții pe care lumea nu le primește. De exemplu, Domnul spune că cei care sunt ai Lui acum, au anumite încercări de foc; El spune că ne curățește cum este curățit aurul și argintul. Aceasta este adevărat despre noi, și tot așa acel mare timp de strâmtorare va avea o influență curățitoare asupra lumii și asupra marii mulțimi.
PASTOR—Să fii ales dacă nu poți vizita adunarea? (Q525-2)
Întrebare (1912)—2—Ar fi potrivit sau bine ca cineva să propună pe Pastorul Russell ca pastor al unei adunări pentru un an sau pentru orice altă perioadă stabilită la care adunarea ar hotărî să voteze? Gândul este că tu ai fi prezent numai reprezentat de paginile tipărite sau prin corespondență.
Răspuns—Nu pot înțelege exact scopul întrebării, dar aș spune, că în unele privințe acest lucru ar putea fi considerat doar ceva formal. Ca un fapt al Providenței, prin Turnul de Veghere și prin corespondență, practic sunt pastor în toate micile Eclesii de pe lista Turnului de Veghere. Dacă prietenii votează, formal, și mă aleg Pastor, sunt bucuros să fie așa, și dacă ei preferă să n-o facă, este hotărârea lor. Și dacă fac alegerea pentru un an sau fără limită de timp, de asemenea ei trebuie să decidă.
PAȘTI—Cât de des se repetă? (Q524-2)
Întrebare (1911)—1—Sângele mielului de Paști a fost stropit an de an continuu, sau a fost stropit o singură dată în Egipt?
Răspuns—Nu știu; trebuia să fi fost un simbol. Așa li s-a poruncit la început și probabil așa a fost urmat tot timpul. Dacă ar fi vreun evreu aici, poate că ar putea să ne spună dacă acum este obiceiul să se stropească stâlpii ușii cu sânge. Nu cred că fac aceasta. Nu sunt sigur.
PAȘTI—Pe cine au tipificat întâii-născuți? (Q524-3)
Întrebare (1912)—2—”Întâii-născuți” care au fost cruțați pe baza sângelui vărsat al Mielului simbolizează CAPUL ȘI CORPUL Bisericii, sau NUMAI BISERICA?
Răspuns—O! Numai biserica; NU pe Domnul nostru Isus. El n-a fost cruțat de nimic. El a murit. În deplinul sens al cuvântului El a fost Mielul. Sângele Lui ne face pe noi “Biserica celor întâi-născuți”. Unde ar fi Mielul pentru Propria Sa Îndreptățire dacă El ar fi fost cruțat? El n-a avut nevoie de un Miel. El S-a cruțat prin Sine. El S-a cruțat prin ascultarea Sa chiar până la moarte. Aceasta Îi dă puterea să ne cruțe pe noi ca Biserica celor Întâi-născuți prin sângele Lui aplicat nouă.
PAȘTI—Paștile și relația acestuia cu Ziua Ispășirii. (Q524-4)
Întrebare (1913)—3—Care este relația dintre tipul Paștelui și Ziua Ispășirii anuală? Paștile reprezintă plătirea Răscumpărării, iar Ziua Ispășirii care-i urmează, curățirea poporului ca rezultat al operei de răscumpărare?
Răspuns—Aș spune că acestea două n-au nici o legătură. Dumnezeu le-a pus la începutul și sfârșitul anului, departe una de alta. Una este un tipul unui lucru, cealaltă este tipul altui lucru.
Cuvântul “răscumpărare” nu este arătat în acestea; în aceste cazuri nu există o ilustrație a răscumpărării. Cuvântul “răscumpărare” sau ideea despre răscumpărare este dată în altă parte.
PAȘTI ȘI ISPĂȘIRE—Când și de ce se ține. (Q525-1)
Întrebare (1916)—4—De ce a fost Paștile celebrat în seara celei de-a 14-a zi a primei luni, iar ziua anuală a Ispășirii în a 10-a zi a lunii a șaptea?
Răspuns—Pentru că Dumnezeu a vrut ca ele să fie diferite. Cele două lucruri n-au o legătură directă unul cu celălalt. Unul este o ilustrație a cruțării Bisericii celor Întâi-născuți, în timp ce celălalt este o ilustrație a suferinței lui Cristos și a Bisericii în timpul Veacului Evanghelic ca bază și pregătire pentru a împărți binecuvântările la toate familiile pământului în timpul Veacului Milenar. Mielul de Paști a reprezentat doar moartea lui Isus și cruțarea poporului Său în acest veac și prin urmare o altă ilustrație, diferită este dată pentru a reprezenta moartea lui Isus și a Bisericii și binecuvântarea ulterioară a lumii în veacul viitor. El n-a vrut ca ele să se intersecteze. Una s-a referit la moartea lui Isus și cealaltă a fost dată pentru a face o ilustrație diferită.
PATIMĂ—Răstignind patimile cărnii. (Q9-1)
Întrebare (1907)—1—”Dar cei care sunt ai lui Hristos Isus, și-au răstignit firea pământească împreună cu patimile și poftele ei” (Gal. 5:24 — Cornilescu). Cuprinde aceasta afecțiuni care nu sunt necesare între frați și surori consacrate? Nu este aceasta o parte din sacrificiul nostru?
Răspuns—Când luăm un pasaj ca acesta, trebuie să avem grijă să luăm și alte pasaje din Scriptură împreună cu el, ca să fim siguri că suntem în limitele potrivite. Dacă un singur pasaj din Scriptură ar putea conține întregul mesaj al lui Dumnezeu, atunci nu am avea toată Biblia. De aceea este important, dacă noi vrem să înțelegem calea Domnului și voința Lui în multe lucruri, ca noi să avem o vedere cuprinzătoare a tuturor scripturilor care ar putea avea legătură cu subiectul.
Apostolul în scrisoarea sa către Corinteni stabilește anumite relații care trebuie să fie între soț și soție. Acolo el specifică faptul că unul nu trebuie să-l priveze pe celălalt, și apoi dă o sugestie despre anumite limitări din partea ambilor cu privire la relația dintre soț și soție în Domnul. Dar cred că este un gând destul de potrivit să spun că în timp ce aceasta nu înseamnă eliminarea totală a orice ar putea aparține de bărbatul natural și de femeia naturală, ar însemna că, acestea fiind răstignite, renunțând la patimile și poftele cărnii, ei caută să trăiască pe un plan mai înalt, și trebuie să-și cheltuiască timpul și energia în ceea ce ar fi cel mai folositor pentru ei înșiși, pentru gloria Domnului și pentru binele cel mai înalt al acelora cu care vin în contact. De aceea, renunțând astfel la patimi și la noi înșine pentru Domnul, ar însemna că potrivit limitelor noastre — și acestea nu sunt la fel nici măcar la două persoane, ci la fiecare după limitele cărnii sale — fiecare va căuta să se aducă pe sine la acel grad de supunere încât gândurile minții sale precum și toate faptele vieții, să poată fi în armonie cu Domnul. Este un principiu general. Nu este un principiu pe care îl poți aplica la un alt frate sau la o altă soră; ei trebuie să și-l aplice singuri și tu trebuie să ți-l aplici singur; și fiecare să facă după cum poate mai bine ceea ce crede că va fi spre gloria Domnului și pentru binele său personal și al altora. Și aceasta este moderația despre care vorbesc Scripturile.
PĂCAT—Voit—Corectat, iertat, înlăturat. (Q648-2)
Întrebare (1909)—2—Te rog explică ce se înțelege prin păcate cu voia și cum pot fi ele corectate, iertate sau înlăturate?
Răspuns—Am sugerat prin publicațiile Turnului de Veghere și prin Studiile “Zorile Mileniului”* (*Studii în Scripturi, n.t.) că păcatele care sunt obișnuite pentru poporul Domnului sunt de două feluri generale. Există anumite păcate care sunt comise prin slăbiciune sau ignoranță. Voi și cu mine comitem de multe ori greșeli împotriva voinței divine, de care nu suntem conștienți, și Domnul nu le socotește împotriva noastră. Dar să presupunem că după aceea ați constatat că acele păcate au fost rele? Apoi mergeți la Domnul, vă cereți scuze, Îi cereți iertare și vă dați seama de iertarea Lui.
Apoi există alte lucruri în direcția slăbiciunilor cărnii, când știm că ele nu sunt satisfăcătoare pentru noi și nu sunt în armonie cu voința divină, și totuși acestea sunt lucruri de care nu ne putem abține. Voința n-a fost suficient de tare. Pentru că avea în ea o măsură de voință și slăbiciune, pentru acel motiv și în acea măsură, acel păcat se poate ierta. Cristos a murit pentru păcatele noastre, nu numai pentru păcatele care au trecut, păcatele originare, acelea pe care le-ați avut înainte de a cunoaște pe Domnul, nu numai pentru acelea, ci în plus Domnul S-a îngrijit pentru toate acele slăbiciuni și imperfecțiuni pe care le-ați avea, cu care nu puteți face nimic sau nu le puteți evita, din cauza naturii voastre, ereditate sau orice ar putea fi. El a făcut asigurări pentru acestea, dar El niciodată n-a făcut asigurări pentru păcatul cu voia, și nu există nimic în răscumpărarea lui Cristos care să acopere un păcat pe deplin voit pentru nimeni ca Nouă Creatură. Când vorbim despre un păcat combinat, vorbim despre ceea ce ar trebui să reprezinte cel mai serios păcat pe care Noua Creatură îl poate comite, pentru că apostolul arată că noi nu putem păcătui, pentru că sămânța Lui rămâne în noi. Ce vrea să spună prin aceasta? Vrea să spună că fiind concepuți de Tatăl Ceresc prin Spiritul sfânt, suntem Noi Creaturi, și din acest punct de vedere trupul este socotit ca exclus, iar Noua Creatură este singura cu care lucrează Dumnezeu. Voi nu sunteți în trup, ci în spirit, dacă Spiritul lui Cristos locuiește în voi. Ce înțelegi prin faptul că Noua Creatură păcătuiește?
Ea nu poate păcătui cu voia și deliberat. Apostolul spune că din acest punct de vedere cel rău nu ne atinge. A păcătui cu voia ar fi un semn că sămânța n-a rămas în el; ar fi un semn că sămânța, Spiritul sfânt, s-a pierdut, și că nu ești o Nouă Creatură dacă ai păcătuit cu voia, conștient, cu premeditare. Spiritul sfânt n-ar fi acolo și tu n-ai fi deloc o Nouă Creatură. Dacă ea ar păcătuit cu voia, aceasta ar însemna moarte instantanee pentru Noua Creatură. Totuși, Noua Creatură are acest corp muritor ca agent al ei și nu este întotdeauna în stare să-l controleze, așa că apostolul spune, “nu faceți (Noua Creatură) ceea ce ați voi” (Gal. 5:17). Aceasta este pentru că avem comoara în vasul de lut, și uneori ne va influența cele mai bune străduințe ale noastre și ne va împiedica să facem ceea ce am vrea să facem ca Noi Creaturi. Socotește Domnul aceasta ca un păcat al Noii Creaturi? Nu. Noua Creatură este cea care este nerăbdătoare și dorește să servească pe Domnul cu toată ființa, puterea și forța ei, iubind pe aproapele nostru, punându-și viața pentru frați și iubind pe dușmanii noștri. Noua Creatură află că vechea natură opune rezistență și-i face multe probleme, așa că apostolul spune, “trupul meu îl țin în stăpânire” (1 Cor. 9:27). Nu poate exista o Nouă Creatură și să nu fie totul în ordine. Vechea Creatură este cea care greșește și Noua Creatură este cea care o restrânge sau o controlează pe cea veche, exact cum un vizitiu ar ține sau ar controla un cal care aleargă. Dacă vizitiul îl conduce spre o prăpastie, atunci știm că acesta a înnebunit. Așa că dacă conduceți vechea creatură spre o prăpastie, aceasta arată că Noua Creatură este moartă. Dacă Noua Creatură, reprezentată prin vizitiu, va manifesta slăbiciune în modul în care tratează caii și le va permite să o ia la fugă, el ar putea fi învinuit pentru că n-a demonstrat o judecată bună și ar putea primi disciplinare din cauza neatenției lui. În această situație v-ați aflat voi uneori, ați lăsat frâiele din mână și înainte de a le putea lua iar, ați aflat că vechea creatură aproape că v-a scăpat.
Cum pot fi corectate aceste păcate? Cursul potrivit este să mergem la Cel al cărui sânge ne curăță de tot păcatul. Aceasta nu se poate referi la păcatele trecute, pentru că ele au fost curățate. Se referă la păcatele care au fost comise după ce am devenit creștini. Cu alte cuvinte, ele sunt păcatele la care s-a referit Domnul nostru în rugăciunea Sa, în care ni se spune să ne rugăm, “și ne iartă nouă greșelile noastre, precum și noi iertăm celor care ne-au greșit; etc.” (Mat. 6:12). Singurul mod în care păcatul originar poate fi curățat este prin credința în lucrarea pe care a făcut-o Cristos pentru noi. Ce sunt aceste greșeli? Ele sunt imperfecțiunile de care tocmai am vorbit — sunt petele și încrețiturile. Când aveți vreuna, trebuie să mergeți imediat la marele Răscumpărător, al cărui sânge prețios este în stare să ne curețe de tot păcatul. Cursul potrivit este să mergi în fiecare zi, în mijlocul zilei sau oricând, să nu așteptați până seara, nu vă permiteți să vă odihniți nici o clipă. Altfel vă veți obișnui cu ele și când vi se va atrage atenția asupra lor veți spune, “O, știu, nu-mi plac, dar știi, fiecare le are, și ca rezultat se vor acumula foarte multe și vă va lua o viață întreagă să scăpați de ele. Aceasta reprezintă o stare nefavorabilă a inimii din punctul de vedere al Domnului, o lipsă de zel, și aceștia vor fi obligați să treacă prin marele Timp de Strâmtorare ca Mare Mulțime, să-și spele hainele și să le albească în sângele Mielului, exact cum ar fi trebuit să facă până atunci.
Un alt gând: În ce măsură pot fi iertate aceste păcate când le ducem la Domnul în rugăciune; cum le iartă, și dacă le iartă, cum face să urmeze atâta pedeapsă? Răspund că cele două lucruri sunt în armonie. Putem ilustra în felul următor: Ai putea spune copilului tău: Ai greșit și trebuie să te pedepsesc, iar pedeapsa va consta din faptul că nu vei avea desert la masa de prânz. Dacă copilul are o atitudine potrivită și este crescut bine, așa cum ar trebui să fie crescut, copilul va simți dezaprobarea părintelui mai mult decât interzicerea desertului. În timp ce interzicerea desertului este prevederea reală, copilul crescut în mod potrivit va înțelege privirea încruntată a părintelui mai mult decât lipsa desertului. De aceea copilul va spune, Iartă-mă. Părintele poate răspunde, Dacă te iert, tot nu poți avea desertul. El ar putea zice, Nu mă gândesc la aceasta, ci mă gândesc la faptul că te-am supărat. Restabilind favoarea feței tale, ai putea spune, Dragul meu, ești iertat în întregime, și poți să-l săruți în semn de aprobare, dar nu poți avea desertul. Bine, ar răspunde el. Aceasta este o ilustrație despre felul cum trebuie să fie poporul Domnului în relația lor cu Tatăl ceresc.
PĂCAT—Recunoscut, iertat, așteptarea pedepselor. (Q650-1)
Întrebare (1909)—1—Dacă ai greșit și ți-ai dat seama de aceasta mai târziu, și ți-ai cerut iertare, trebuie să ne așteptăm la pedepse?
Răspuns—Presupun că fratele vrea să spună că dacă am greșit, dacă am recunoscut că am greșit și am cerut iertare, trebuie să mă aștept la pedepse? Da și nu, după circumstanțe. Gradul de înțelegere va hotărî. Dacă ai știut ce faci, Domnul îți va da unele pedepse, chiar dacă ți-ai cerut iertare. Exact ca în cazul unui copil. Poți să-i spui, “Nu vei mânca la prânz dacă faci lucrul acesta”. El s-ar putea să-l facă, apoi să-ți ceară iertare, spunând că-i pare rău. Tu îl vei ierta, dar vei spune, “Te iert dar trebuie să fac cum am spus și să te pedepsesc; trebuie să rămâi fără prânz”. Așa că Domnul nostru ne poate acorda iarăși comuniunea și ne poate ierta, și în același timp, poate permite să urmeze unele pedepse.
PĂCAT—De neiertat. (Q652-1)
Întrebare (1911)—2—Există păcat care nu se poate ierta?
Răspuns—Da, există multe păcate care nu se pot ierta. Cuvântul “neiertat” este folosit în mai multe sensuri în Biblie. Presupun că cel care întreabă se referă la păcatul care duce la moarte. Există numai un singur păcat care duce la moarte, dar sunt multe păcate care nu se pot ierta. De exemplu, poți face ceva după ce ai devenit creștin, care în parte este cu voia, iar în parte prin nereușita de a exercita controlul de sine care trebuia să-l exerciți. În acea măsură voința ta a fost cea care a păcătuit; în acea măsură acesta a fost un păcat voit; în acea măsură a fost un păcat de neiertat. Și ce ar însemna aceasta? Aceasta ar însemna că ai nevoie de niște pedepse, sau lovituri pentru acel păcat. El nu-ți va fi iertat. Nu poți spune, “Doamne Te rog înlătură-l”. Este foarte potrivit să mergi la Domnul și să-I ceri să ierte păcatul. Adică să îndepărtezi aspectul din acel păcat care ar veni între tine și Domnul și care te-ar opri să te bucuri de favoarea Lui, dar trebuie să te aștepți ca, chiar dacă te readuce la lumina aprobării Sale, vor fi unele lovituri în măsura în care a fost vreun procent de voință legat de păcat. În acea măsură, vedeți, păcatul este de neiertat, dar este un păcat care poate fi ispășit în acea măsură. Când vorbim de ispășirea păcatului nu vorbim de păcatul originar; cel originar este total ispășit, și nu poți face nimic să scapi de el, dar după ce ai scăpat de păcatul originar și după ce ai devenit copilul lui Dumnezeu, după ce ai devenit o Nouă Creatură, atunci ești în încercare și atunci în măsura în care ai păcătuit cu voia, în acea măsură vei primi lovituri; și așa a spus Domnul nostru, că unii vor fi bătuți cu multe lovituri, iar alții cu mai puține, după măsura cunoștinței lor etc.
Dar există un păcat care este spre moarte. Pentru el nu vor fi lovituri. Nici un număr de lovituri n-ar fi satisfăcătoare. Persoana care comite acel păcat va muri în moartea a doua. După cum spune apostolul, “Este un păcat care duce la moarte; nu-i zic să se roage pentru acela” (1 Ioan 5:16). N-ar fi de nici un folos să ne rugăm pentru el. Păcatul care duce la moarte este un păcat voit, păcat deliberat, păcat intenționat. Apostolul descrie acest păcat care duce la moarte în cap. 6 și cap. 10 din Evrei, și-i descrie pe cei care cad, care renunță la Domnul. Sf. Petru spune, vorbind despre unii ca aceștia, că ei s-au întors ca și scroafa să se bălăcească în noroi și ca un câine la vărsătura lui. Pentru o astfel de persoană, care păcătuiește cu voia împotriva luminii și a cunoștinței, nu mai există jertfă pentru păcatele sale; el și-a avut partea din jertfa lui Cristos și a întrebuințat-o greșit, și n-a mai rămas nimic pentru el. În jertfa lui Cristos există o parte pentru Adam și pentru toți copiii săi, pentru fiecare din ei, și toți trebuie să-și primească partea; dar cine își primește partea și o întrebuințează greșit, nu-i mai rămâne nimic, iar întoarcerea sa voită și socotirea sângelui legământului cu care a fost sfințit ca un lucru obișnuit, va însemna respingerea lui totală de către Domnul.
PĂCAT—Pozitiv sau negativ. (Q653-1)
Întrebare (1911)—1—Este păcatul pozitiv și negativ?
Răspuns—Noi am cerut întrebări biblice. Vedeți că avem de stabilit ce se înțelege prin pozitiv și negativ. Nu cred că jumătate dintre ascultători ar ști, chiar dacă eu știu.
PĂCAT—A trăi fără păcat. (Q653-2)
Întrebare (1912)—2—Când apostolul a scris (1 Ioan 2:1): “Vă scriu aceste lucruri ca să nu păcătuiți”, gândul lui a fost că este posibil ca noi să trăim fără păcat?
Răspuns—Citind acest text și multe alte scripturi trebuie să ținem continuu în minte faptul că aceia care sunt acceptați de Dumnezeu ca și copii ai Lui, ca membri ai Corpului lui Cristos, concepuți de Spiritul sfânt, sunt toți clasați ca Noi Creaturi, nu ca oameni. De aceea, în acest text voi ar fi Noua Creatură — “să nu păcătuiți (voi)”, ca și cum apostolul ar fi spus, “Scopul scrierii mele este ca să puteți înțelege responsabilitatea abținerii de la păcat și de a continua în iubirea lui Dumnezeu”. Apoi el ne spune cum trebuie îndeplinit acest lucru. În aceasta ca și în alte privințe el arată că Noua Creatură este responsabilă pentru trup. Cine ar spune că el este perfect și fără defect, s-ar înșela pe sine. Totuși, aceste defecte nu sunt ale Noii Creaturi, ci din vina cărnii. Dacă Noua Creatură ar păcătui cu voia ar înceta să mai fie o Nouă Creatură, pentru că Noua Creatură este concepută de Spirit, a intrat în război împotriva păcatului și se orientează în direcția opusă păcatului.
Dar dacă cineva păcătuiește, să nu-și piardă încrederea în Dumnezeu și să nu uite că Tatăl, știind dinainte că Noua Creatură nu poate controla fiecare gând, cuvânt și faptă a cărnii, a făcut asigurări pentru acestea și ne-a pregătit un Avocat, Isus Cristos Cel Drept. El S-a înfățișat pentru noi — S-a înfățișat înaintea Tatălui și a făcut mulțumire pentru noi — Evrei 9:24.
Amintindu-ne de aceasta, dacă aflăm că din lipsă de credință sau din slăbiciune a cărnii s-a făcut un pas care este contrar voinței Domnului și intereselor noastre spirituale cele mai bune, nu trebuie pierdut timpul, ci trebuie retras acel pas și chemat pe Domnul. Noi avem un altar consacrat cu prețiosul sânge a lui Cristos, mult superior altarului pe care Avraam l-a consacrat cu sângele animalelor tipice, și apostolul ne sfătuiește, “Să ne apropiem, deci, cu deplină încredere (curajos — plini de credință) de scaunul harului, ca să căpătăm îndurare și să aflăm har, ca să avem ajutor la momentul potrivit” — Evrei 4:16.
PĂCAT—Poate păcătui Noua Creatură? (Q654-1)
Întrebare (1913)—1—Se poate spune din vreun punct de vedere că Noua Creatură poate păcătui?
Răspuns—Noua Creatură desigur poate păcătui, pentru că dacă n-ar putea, n-ar putea muri în moartea a doua, dar dacă Noua Creatură păcătuiește aceasta înseamnă moartea a doua, pedeapsa este moartea. Noua Creatură reprezintă mintea Domnului care a fost primită după ce a fost făcută consacrarea și Domnul ne-a dat Spiritul Său. Acea persoană primind astfel Spiritul Domnului este socotită o Nouă Creatură în Cristos Isus. Acea Nouă Creatură, atâta timp cât rămâne o Nouă Creatură, nu va păcătui. Pot exista imperfecțiuni, dar aceste imperfecțiuni nu înseamnă neloialitate din partea Noii Creaturi. Cum putem fi sfinți, reprezentând Spiritul lui Dumnezeu, și să fim imperfecți în mod voit, intenționat? Imposibil. Dar Noua Creatură este o comoară în vas de lut, după cum arată apostolul, și vasul de lut are slăbiciunile lui și este supus ispitei; corpul pământesc poate aluneca și face greșeli, poate fi chiar prins într-un păcat serios, dar nu înseamnă în mod necesar că Noua Creatură a păcătuit; Noua Creatură ar deplânge foarte mult păcatul; ea nu are voie să păcătuiască. Oricare ar fi natura păcatului în voi sau în mine, acesta trebuie să fie o slăbiciune neintenționată a cărnii, care vine asupra noastră într-un moment de neatenție. Dar Domnul nostru ne asigură că chiar avându-le pe acestea, harul Său va fi suficient pentru noi și în puterea Lui vom fi făcuți perfecți, și evident în slăbiciunea noastră. Dar dacă Noua Creatură păcătuiește, ea încetează să mai fie o Nouă Creatură. Noi nu putem spune că Noua Creatură este păcătoasă. Imediat ce ai primit mintea Domnului, ai devenit o Nouă Creatură și imediat ce faci cu voia ceva ce ar fi nesfânt și contrar cu aceasta, în acel moment încetezi a mai fi o Nouă Creatură, așa că Noua Creatură nu poate păcătui cu voia pentru că este contrar noii naturi, și dacă păcătuim în aceste circumstanțe vom fi sub pedeapsa morții a doua. Uneori Noua Creatură este, ca să zicem așa, prinsă în cursă, și într-o măsură cooperează cu carnea, probabil carnea prinzând în cursă Noua Creatură astfel încât aceasta, pur și simplu, nu poate scăpa. Noua Creatură este într-o măsură vinovată de acordul dat, și dacă este așa, putem desigur să ne așteptăm ca Noua Creatură să primească unele pedepse de la Domnul pentru măsura de voință în acea chestiune, și într-adevăr, noi suntem făcuți responsabili pentru slăbiciunile cărnii chiar și atunci când Noua Creatură nu este deloc de acord. Noi avem în sarcină controlul acestui trup muritor și Domnul a pregătit ajutorul necesar. Dacă nu reușim să conducem aceste trupuri, aceasta este din mai multă sau mai puțină neglijență. El ne socotește responsabili, dar “El știe din ce suntem întocmiți: Își aduce aminte că suntem țărână” (Psa. 103:14) și a pregătit o cale de scăpare; El a pregătit ca, dacă un om a fost surprins într-o greșeală, să-l dojenească și să-l ajute să iasă din dificultate, să-l ajute să vadă unde a greșit ca Nouă Creatură. Unde a fost în întregime sau aproape în întregime o slăbiciune a cărnii, va fi iertată, dar trebuie să mergem la tronul harului Ceresc ca să putem obține milă și har pentru orice timp de nevoie. Domnul vrea ca poporul Său să vină la tronul harului pentru iertarea păcatelor lor; aceasta ne ține umiliți și ne ajută să vedem cât de slabi și mici suntem și cât de mult depindem de Marele Preot pentru ajutorul necesar ca să devenim în final învingători.
PĂCAT—Trupul păcatului din Rom. 6:6. (Q650-2)
Întrebare (1916)—1—Rom. 6:6: “Știm că omul nostru cel vechi a fost răstignit împreună cu El, pentru ca trupul păcatului să fie dezbrăcat de puterea lui”. Ce se înțelege prin “trupul păcatului”?
Răspuns—Apostolul bineînțeles folosește un limbaj figurativ exact cum facem noi uneori când vorbim despre omul păcatului. Acesta nu înseamnă un singur om, ci o instituție mare, care este contrară legii divine; așa și aici, este folosită o figură de stil diferită: el vorbește despre trupul păcatului în contrast cu trupul dreptății. Cât de mare este trupul păcatului? Satan a fost primul păcătos și el a înșelat și a dus în rătăcire pe primii noștri părinți care au fost vânduți păcatului, după cum citim, și au devenit sclavii și urmașii lui Satan — nu intenționat, ci prin înșelare, ignoranță și slăbiciune — ei au intrat sub sclavia păcatului și a morții. Trupul păcatului reprezintă tot păcatul din lume — toți în care este păcat din întreaga lume. Trupul păcatului reprezintă tot păcatul rasei, tot ce a venit de la Satan, pe toți de sub condamnare. Noi care am auzit despre planul lui Dumnezeu, noi care ne-am întors inima de la păcat, am auzit că există o cale de înrolare sub stindardul lui Isus, ca să putem fi soldați ai crucii și urmași ai Mielului, și ne-am înrolat sub stindardul lui Isus Căpetenia mântuirii noastre pentru un anumit scop, și acest scop este același cu al Lui, anume, distrugerea trupului păcatului. Aceasta înseamnă distrugerea a tot ce este păcătos. Este atât de cuprinzător acest lucru? veți întreba voi. Da; nici un păcat nu va fi îngăduit să rămână. Tot trebuie distrus. Fiecare păcătos va avea o ocazie să se schimbe, dar dacă nu se va schimba și nu va fi conceput din nou, atunci va pierde favoarea, va pierde viața, pentru că hotărârea lui Dumnezeu este ca tot păcatul și toți păcătoșii să fie nimiciți. Trupul păcatului va fi distrus, rădăcină și ramură — fiecare parte. Nu este treaba noastră să căutăm să facem acest lucru acum. Timpul lui Dumnezeu încă n-a venit. Noi vom judeca lumea la timpul potrivit. “Nu știți că sfinții vor judeca lumea?” (1 Cor. 6:2). Aceasta va continua timp de o mie de ani, așa încât să-i dea fiecărui membru al rasei adamice o ocazie să decidă dacă va fi de partea lui Satan, de partea păcatului, a răului și a erorii, sau de cealaltă parte, și dacă el se va decide pentru Satan, aceasta va determina viitorul său. Dacă se va decide pentru Dumnezeu, atunci toți acești Judecători îl vor ajuta să se întoarcă la chipul lui Dumnezeu, și dacă, pe de altă parte, el va decide să fie pentru Adversar și să se opună la ceea ce este drept, atunci mânia lui Dumnezeu va rămâne peste el și pedeapsa lui va însemna distrugerea în moartea a doua. Dar aceasta nu se întâmplă acum. “Dumnezeu … a rânduit o zi” (Fapt. 17:30-31) — o zi de o mie de ani; acela va fi timpul când noi vom avea de-a face cu ei; nu acum, pentru că suntem sfătuiți “nu judecați nimic înainte de vreme” (1 Cor. 4:5). Nu trebuie să încercăm în prezent să îndreptăm totul cu forța. Această forță va opera în timpul judecății sau deciziei în veacul Milenar. Mesajul special al Evangheliei iese acum cu scopul ca oricine are ureche de auzit să se poată întoarce și să devină urmaș al lui Isus și soldat al crucii. Dar împotriva a ce vor lupta acești soldați ai crucii? Timpul pentru distrugerea oricărui rău va fi în viitor, după cum citim în cap 11 din Apocalipsa, “Îți mulțumim, Doamne Dumnezeule Atotputernice, care ești și care erai, că ai luat puterea Ta cea mare și ai început să împărățești. Și neamurile se umpluseră de mânie, dar a venit mânia Ta și timpul ca cei morți să fie judecați și să răsplătești pe robii Tăi proroci, pe sfinți și pe cei ce se tem de Numele Tău, mici și mari (toată clasa oilor în timpul Mileniului) și să distrugi pe cei ce distrug pământul!” (Ap. 11:17-18) — (tot ce aparține de trupul păcatului). Dar acum mulți din acest trup al păcatului nu apreciază pe deplin ce este dreptatea, și drept urmare a fost făcută pregătirea din Veacul Milenar, ca toți să aibă cunoștința de Dumnezeu și de aranjamentele Sale pline de har, cunoștință însoțită și de responsabilitatea ce va determina care din rasa noastră aparține de trupul păcatului pentru a fi distrus, și care dintre ei, având o ocazie favorabilă, se vor uni cu trupul dreptății și li se va da viață veșnică. Atunci ce putem face în prezent? Munca noastră principală acum este în noi înșine. Ce facem în noi înșine? Luptăm să ne învingem slăbiciunile și să ținem în supunere elementele păcatului și ale nedreptății înrădăcinate adânc în trupurile noastre muritoare. Dar nu trebuie să mustrăm, să conducem, să hărțuim adunarea? Nu! Hărțuiește-te și condu-te pe tine însuți. Luptă-te cu tine cât vrei, dar nu te lupta cu adunarea. Vezi-ți de treburile tale! Se stârnesc mai multe tulburări prin amestecul în treburile altora decât în oricare alt fel. Îți trebuie destul timp să înveți care sunt treburile tale, care sunt treburile adunării, și care este treaba fiecăruia. Deci, noi trebuie să ne luptăm împotriva trupului păcatului din noi înșine. Singurul trup al dreptății este adevărata Biserică a lui Cristos. Tot restul lumii sunt o parte din trupul păcatului. Acești sfinți s-au angajat să lupte împotriva lumii, a cărnii și a diavolului, și această luptă mare se duce în ei înșiși. Cu cât cineva are mai mare succes în această luptă, cu atât mai mult poate să ajute pe alții care au nevoie de ajutorul său. Cu cât cineva cultivă mai mult în sine spiritul blândeții, bunătății, răbdării, îndelungii răbdări, bunătății frățești și iubirii, cu atât mai mult va fi în stare să ajute pe alții să iasă din starea lor greșită. Acești sfinți sunt în prezent singurii membri ai corpului dreptății, și curând ei vor fi asociați cu Isus în Împărăția care vine, pentru a distruge acest întreg trup al păcatului.
PĂCAT CU VOIA—Cui ne adresăm pentru iertare? (Q734-1)
Întrebare (1912)—1—Când comitem un păcat parțial voit, ne adresăm lui Dumnezeu prin Cristos pentru iertare, sau numai lui Cristos, Avocatul nostru? “Dar dacă cineva a păcătuit, avem la Tatăl un Avocat: pe Isus Cristos Cel Drept” (1 Ioan 2:1).
Răspuns—Dacă comitem un păcat parțial voit să ne adresăm Tatălui întrebi? “Dar dacă cineva a păcătuit, avem la Tatăl un Avocat: pe Isus Cristos cel Drept”. Isus a îndrumat pe urmașii Săi să se roage Tatălui Său, pentru că El Însuși Și-a îndreptat rugăciunile către Tatăl din Ceruri. Păcatele noastre sunt împotriva lui Dumnezeu, Tatăl Ceresc, și astfel Legea Sa este ignorată și încălcată, dar noi avem un Avocat prin meritele căruia putem veni la Tatăl, dar acest Avocat nu stă în locul Tatălui. “Nimeni nu vine la Tatăl decât prin Mine” (Ioan 14:6). Dacă venim numai la Avocat și nu mergem mai departe, nu mergem la Tatăl. Trebuie să venim la Tatăl în Numele și prin meritul CELUI care ne-a răscumpărat. În același timp, nu pot să-mi imaginez cum poate exista vreo obiecție a Tatălui sau a altcuiva la aducerea unei cereri sau mulțumiri către Mântuitorul nostru, pentru tot ce a vrut El să facă pentru noi. Scripturile ne spun clar: “toți să cinstească pe Fiul cum cinstesc pe Tatăl” (Ioan 5:23). A veni la Fiul și a-L respecta și a-I aduce o cerere și a-I aduce laudele și mulțumirile noastre n-ar fi să venim la El și să căutăm iertarea Lui pentru păcatele pe care le-am făcut. El Însuși ne dă acest sfat: “Tatăl NOSTRU … ne iartă nouă greșelile noastre” (Mat. 6:12).
PĂCATE—Păcatul mândriei. (Q648-1)
Întrebare (1906)—1—Ce se înțelege prin pasajul care spune: “Păzește de asemenea pe robul Tău de păcatele mândriei” (Psa. 19:13)?
Răspuns—Aș spune că sunt diferite forme de păcate ale mândriei. Aceasta înseamnă păcatul de ați lua prea multe libertăți. Unii se pretind foarte mari și nu apreciază necesitatea sângelui prețios al lui Cristos. A gândi că noi putem apărea în prezența lui Dumnezeu în zdrențele murdare ale propriei noastre nedreptăți înseamnă a fi prea încrezuți. Apoi putem vedea un început al acestei stări de mândrie. Ea începe la unii, poate, într-un mod neînsemnat; apoi ei sunt mai încrezuți și își iau prea multe libertăți față de frați și domnesc asupra lor; este un lucru care crește, și în final devin așa de încrezuți încât sunt într-o stare în care Domnul nu poate lucra cu ei sau să-i folosească în vreun fel.
PĂCATE—Iertare în contrast cu ispășire. (Q655-1)
Întrebare (1914-Z)—2—În legătură cu păcatele parțial voite, sunt date lovituri în măsura în care au fost voite? Și când păcatele au fost ispășite, sunt ele anulate?
Răspuns—Domnul nostru a murit pentru păcatul lui Adam — doar pentru păcatul originar și pentru toate păcatele care au venit din acel păcat originar. Acest păcat al lui Adam a afectat trupul, mintea și moralul întregii rase umane. De aceea fiecare dintre noi avem de luptat nu numai cu imperfecțiunile noastre moștenite, ci și cu imperfecțiunile tuturor celor din jurul nostru.
Când cineva este conceput de Spiritul sfânt toate lucrurile devin noi. Membrii clasei turmei mici nu au în socoteală nici o condamnare împotriva lor; toată această condamnare este complet eliminată. Atribuirea meritului lui Cristos pentru trupul lor i-a făcut perfecți în ochii lui Dumnezeu, și ei au fost făcuți Creaturi Noi.
Aceste Creaturi Noi au intrat într-un legământ cu Dumnezeu ca să umble în urmele lui Isus. În prezent, după cum spune apostolul, avem această comoară a noii naturi într-un vas de lut, adică în condiții nefavorabile. Suntem de asemenea asaltați de cei din jur și de Adversar, care ni se opun. Toate păcatele care sunt rezultatul acestor condiții adverse și la care voința noastră nu consimte, sunt acoperite de meritul lui Cristos. Dacă vreuna din aceste Noi Creaturi face fără știre ceva ce este contrar voinței divine, ea nu trebuie să rămână într-o stare de condamnare. Cuvântul ne instruiește ca noi să mergem imediat la Tronul Harului Ceresc și să obținem milă, iertare și ajutor în orice timp de nevoie.
Dar să presupunem că păcatul nu este numai prin ispită — să presupunem că există o anumită măsură de voință sau măsură de neglijență, așa încât copilul lui Dumnezeu este responsabil în acea măsură, ce se întâmplă atunci? Noi răspundem că el poate totuși să meargă la Tronul Harului Ceresc, și partea din păcatul lui care a fost fără voie va fi acoperită de meritul lui Cristos. Partea de păcat care este cu voia merită pedeapsă, lovituri; și desigur că va primi aceste lovituri. Tatăl nu va permite copiilor Săi să rătăcească fără ajutor. Loviturile completează ispășirea acelui păcat; și va fi șters din socoteală. Dreptatea nu mai are nici o acuzație împotriva lui.
Dar Scripturile ne spun clar că dacă vreun copil consacrat al lui Dumnezeu va păcătui cu voință deplină nu va mai exista iertare pentru acel păcat și nu poate fi ispășit prin lovituri. Pedeapsa va fi moartea — Moartea a Doua. Dacă el păcătuiește fără voie, din ignoranță, în întregime fără intenție, păcatul se iartă în întregime prin aplicarea meritului sângelui prețios. Dacă el păcătuiește parțial din ignoranță și parțial cu voia, este o parte care se va ierta și o parte care trebuie ispășită.
Apostolul Pavel declară că dacă noi ne vom judeca nu vom fi judecați de Domnul; dar că atunci când suntem judecați de Domnul suntem pedepsiți ca să nu fim condamnați odată cu lumea (1 Cor. 11:31, 32). Și această pedeapsă care vine asupra noastră este o pedeapsă potrivit cu măsura de voință. Scopul Domnului în aplicarea pedepsei este ca să învățăm lecția de care avem nevoie și să fim mai veghetori.
PĂCATE—Iertare în contrast cu curățire. (Q656-1)
Întrebare (1916)—1—Citim: “Dacă ne mărturisim păcatele, El este credincios și drept ca să ne ierte păcatele și să ne curățească de orice nedreptate” (1 Ioan 1:9). Este vreo diferență între a ne ierta păcatele și a ne curăți de orice nedreptate?
Răspuns—Remarcați mai întâi de toate că acest text nu se referă la păcatul originar, păcatul adamic, pentru că se spune, “noi”, și “păcatele noastre”, referindu-se la Biserică. Păcatul adamic al Bisericii a fost deja îndepărtat de marele nostru avocat înainte ca noi să fim acceptați în Corpul lui Cristos. Acest text se referă la greșeli așa cum este menționat în rugăciunea Domnului nostru. O greșeală nu este în mod necesar un păcat. Poți să încalci neintenționat dreptul cuiva. De exemplu, poți ieși înaintea unei persoane neintenționat, sau să te lovești neintenționat de cineva și să spui, “Scuză-mă”. Aceasta implică faptul că a existat o greșeală și a fost o ocazie pentru a te scuza; s-a făcut ceva nu tocmai bine. A cere să fii iertat pentru o greșeală înseamnă, pentru unul care a intrat în familia lui Dumnezeu, că n-a acționat atât de bine cât ar fi putut. El trebuie să meargă la Domnul și să caute iertare, și să-L asigure pe Dumnezeu de intenția lui de a acționa mai bine în viitor. Trebuie să recunoaștem ce este drept și să reținem lecția pe care ne-ar da-o eșecul. Domnul vrea ca noi să remarcăm fiecare mic rău pe care-l facem. El vrea să recunoaștem răul. Aceasta ne va face bine. Dacă răul n-a fost intenționat El îl va ierta. Dacă am fost neglijenți, pot fi necesare atât pedeapsa cât și iertarea.
Chestiunea curățirii de orice nedreptate nu este numai punerea deoparte a păcatelor și greșelilor noastre într-un mod legal. A ne curăți de nedreptate înseamnă a ne purifica. Curățirea este un proces gradual, împlinit adesea prin lacrimi și greutăți. Apa de la robinet nu ne curăță în momentul în care ne atinge. Folosim săpunul și ne frecăm pe părțile mai murdare. Curățirea de toate murdăriile cărnii și ale spiritului este de asemenea o lucrare treptată, care se desfășoară de-a lungul vieții noastre și fără îndoială va continua până la sfârșit. La început vechea creatură este mai mult sau mai puțin murdară și niciodată nu vom avea vechea creatură curată. Dar noi nu suntem creaturi vechi, noi suntem creaturi noi, “sfinți și plăcuți lui Dumnezeu”. Dar atâta timp cât locuim în trup, curățirea cărnii va fi potrivită. Mințile noastre trebuie curățate, pentru că voința ne este curată: “Ferice de cei cu inima curată, căci ei vor vedea pe Dumnezeu!”
PĂCĂTOȘI—Care imită sfințenia. (Q647-3)
Întrebare (1910)—1—În ce măsură pot oamenii căzuți, odată sfințiți, să imite sfințenia? Depărtarea lor de Dumnezeu le limitează puterea de a imita sfințenia caracterului?
Răspuns—Nu sunt sigur. Mi se pare că este puțin diferit cu oamenii față de ceea ce este cu spiritele căzute. Aș presupune că ei pot simula sfințenia, în special dacă sunt folosiți de către Adversar și pot vorbi din acel punct de vedere într-o anumită măsură. Dar experiența mea cu oamenii este că odată ce ei părăsesc adevărul, diferența de caracter este atât de evidentă încât poți vedea foarte ușor de ce spirit sunt, că acesta nu este spiritul Domnului, spiritul blândeții, gentileții, răbdării, bunătății frățești, al iubirii, ci este un spirit de mânie, răutate, ură, ceartă și invidie. Și acesta este semnul în general. Trebuie să acceptăm că în realitate ei nu știu în ce măsură s-au schimbat. Cred că Domnul ne dă un motiv să presupunem că este așa când ne spune, vă amintiți, că noi nu suntem capabili să citim inimile, dar putem citi viața pe dinafară. “Îi veți recunoaște după roadele lor” (Mat. 7:16). Dacă au un spirit rău, o limbă malițioasă și le place să facă nedreptate, contrar Cuvântului lui Dumnezeu, atunci aceasta marchează o schimbare a inimii, o schimbare de spirit; că pe ei nu-i guvernează Spiritul sfânt așa cum i-a guvernat odată.
PĂMÂNT—Referitor la faptul că rămâne veșnic. (Q231-1)
Întrebare (1911)—2—Cum să înțelegem noi că pământul rămâne veșnic? În Apocalipsa 21:1 citim: “Apoi am văzut un cer nou și un pământ nou, pentru că cerul dintâi și pământul dintâi trecuseră; și marea nu mai este”.
Răspuns—Răspunsul nostru este că după Biblie au fost deja două lumi și a treia vine, iar acest pământ a fost scena acestora. De exemplu, Apostolul vorbește de lumea care a fost înainte de potop, de lumea rea din prezent, pentru că păcatul domnește acum, și de lumea viitoare în care va locui dreptatea. Aceasta nu semnifică trei pământuri, ci trei ordini sau stări de lucruri diferite pe pământ. Starea lucrurilor care a precedat potopul a fost diferită de ordinea lucrurilor din prezent. Acea stare de lucruri de dinainte de potop, 1656 de ani, a fost sub administrația îngerilor; în timpul prezent, de la potop până la venirea a lui Cristos, la a doua venire a Sa, lumea este lăsată în mâinile omenirii, iar Satan, prințul acestei lumi, profitând de oameni, profitând de ignoranța și frica lor superstițioasă, a devenit prințul acestei lumi fără nici o autoritate divină, pentru că el lucrează în inimile copiilor neascultării, și copiii neascultării sunt mult mai numeroși decât copiii ascultării; de aceea se numește lumea rea din prezent. Despre noua dispensație, sau noua ordine de lucruri pe care Dumnezeu o va introduce la a doua venire a lui Cristos, se vorbește ca despre un cer nou și un pământ nou, în același mod simbolic. Dar va fi același pământ fizic, aceleași stânci, aceeași materie va fi aici, cerul pe care noi îl avem acum va fi aici la fel ca și înainte de potop. O lume a trecut, o altă lume sau dispensație a venit și o nouă lume sau dispensație este aproape de inaugurare. Cea nouă va fi diferită de celelalte, pentru că Cristos va fi prințul acelei lumi, prințul păcii, iar guvernământul acelei dispensații va fi cu totul drept. Cel care șade pe tron, zice: “Iată, Eu fac toate noi” (Apoc. 21:5). Toate vor fi făcute noi, dragi prieteni.
Din nou, în limbajul simbolic al Scripturii, trebuie să remarcăm că cerurile sunt folosite simbolic să reprezinte puterile eclesiastice sau spirituale. De exemplu, cerurile timpului prezent, în acest limbaj simbolic al Bibliei, sunt sistemele religioase din timpul prezent, în timp ce cerurile veacului viitor vor fi biserica în glorie. Pământul de acum este ordinea socială prezentă a lucrurilor, societatea organizată în prezent pe bazele egoismului; munții reprezintă împărățiile acestei lumi, râurile reprezintă adevărul, iar mările reprezintă masele omenirii care sunt instabile, neliniștite. Și Domnul ilustrează o schimbare în această privință, toate aceste lucruri vor fi făcute noi — o nouă ordine a societății sub stăpânirea lui Mesia, și nu va mai fi marea, în sensul că nu vor mai fi oameni în această stare de neliniște, de nemulțumire. În fața Lui se va pleca orice genunchi și orice limbă Îl va mărturisi. Această ordine prezentă de lucruri va trece și va da loc noii ordini de lucruri. Acest cuvânt “Lume” este tradus din trei cuvinte grecești diferite și înțelegerea noastră asupra acestui cuvânt a fost într-o anumită măsură neclară.
PĂMÂNT—A fost perfect înainte de căderea lui Adam. (Q232-1)
Întrebare (1913)—1—A fost pământul perfect înainte ca Adam să cadă? Și ce înseamnă că Dumnezeu a văzut că acesta era bun?
Răspuns—Domnul, aducând pământul la starea care I-a plăcut, a spus: “Este bun”, este bine, și starea a fost, cum înțelegem noi, una în care un colț de pământ, un mic spațiu numit Grădina Edenului, a fost adus la deplină perfecție. Putem presupune că Tatăl nostru Ceresc, dacă ar fi vrut, ar fi putut face întreg pământul ca Grădina Edenului, dar nu se potrivește lui Dumnezeu să facă întreg pământul ca Grădina Edenului și apoi să-l blesteme. De aceea, noi înțelegem că numai Grădina Edenului a fost pregătită pentru om și că restul pământului a fost foarte bun în ochii lui Dumnezeu pentru că aceasta a fost starea în care Dumnezeu a vrut să fie. Dumnezeu n-a vrut să facă întregul pământ ca Grădina și să-i ceară unui om să aibă grijă de el. El nu putea avea intenția ca întregul pământ să fie îngrijit, ci i-a spus acestui om: “Fiți roditori, înmulțiți-vă, umpleți pământul și supuneți-l” (Gen. 1:28); adică: Nu este într-o stare supusă decât Grădina Edenului, dar pe măsură ce copiii voștri vor crește la număr și veți avea nevoie de mai mult pământ, mergeți și luați mai mult. Familia lui Adam crescând, ei ar fi luat pământ în măsură corespunzătoare și astfel ar fi supus pământul, și nu ar fi avut mai mult decât puteau lucra.
PECETLUIRE—Cu Spirit sfânt. (Q634-2)
Întrebare (1909)—1—Când suntem pecetluiți cu Spiritul sfânt?
Răspuns—Gândul meu este acesta, după cum este exprimat în Studiile în Scripturi, că la timpul consacrării, dacă acea consacrare este acceptată de Domnul, noi suntem concepuți de Spiritul sfânt, și această lucrare de concepere poate progresa mai repede sau mai încet, și că starea pecetluirii ar veni atunci când am spune că am fost însuflețiți, și că starea însuflețirii ar fi atunci când am venit în armonie cu aranjamentele Domnului, așa încât să vedem că legea acestei noi vieți este legea iubirii, și am ajuns la punctul unde nu avem nimic în inimă împotriva lui Dumnezeu, împotriva fraților, a vecinilor noștri, a vrăjmașilor noștri — dacă avem vreunul, sau împotriva cuiva din lume, și am ajuns să iubim pe Dumnezeu cu toată inima noastră și pe aproapele nostru ca pe noi înșine. Din acel moment suntem însuflețiți și viața noastră începe să se manifeste în ceea ce spunem și facem. După înțelegerea mea pecetluirea corespunde considerabil însuflețirii, și nu este un lucru instantaneu, ci este un lucru treptat sau progresiv. Când inima voastră a devenit blândă față de Domnul, Spiritul sfânt începe să imprime în voi asemănarea de caracter cu Dumnezeu, și aceasta este pecetluirea cu Spiritul sfânt. Ea are foc, bineînțeles, și presiune, și devine tot mai efectivă și continuă de-a lungul vieții și nu trebuie să vă scăpați de ea, ci să obțineți asemănarea deplină a caracterului.
PEDEAPSĂ—Referitor la pedeapsa veșnică. (Q555-1)
Întrebare (1909)—2—Cum poți spune că pedeapsa celor răi nu va fi veșnică?
Răspuns—N-am spus așa ceva — va fi veșnică.
PEREGRINI—Activitatea locală a peregrinilor. (Q534-3)
Întrebare (1910)—3—Când un frate începe să facă o activitate similară celei de peregrin din proprie inițiativă și informează diferite adunări, fixând întruniri, și cerându-le să aranjeze întruniri etc., aș vrea să întreb care trebuie să fie atitudinea adunării în această privință?
Răspuns—Societatea, dorind să fie pe deplin liberă și să lase și pe ceilalți liberi, nu are mijloace să facă altceva decât face, adică, încearcă să trimită ca peregrini numai pe aceia care crede că ar fi special calificați pentru această activitate. Noi nu ne îndoim că sunt și alți frați care au multe din calitățile pentru activitate, și nu este datoria noastră să decidem că nu le au și că ei nu pot face nimic bun; de aceea, nu încercăm să ne impunem autoritatea asupra nici unei adunări, ci să lăsăm chestiunea în întregime pentru adunare. Faptul că Societatea nu l-a trimis pe fratele respectiv, implică faptul că ea nu l-a văzut ca unul despre care crede a fi în mod special potrivit ca reprezentant al Societății. Aceasta nu se reflectă împotriva nimănui. Mă gândesc la două cazuri. Unul este cazul unui frate care este foarte drăguț, după câte știu eu, și cred că este foarte loial Adevărului, și un frate foarte bun, dar fratele are o deficiență în educație; și în timp ce noi nu pretindem deloc că educația trebuie să stea în calea serviciului său, totuși credem că n-ar fi înțelept, n-ar fi spre gloria Domnului, să trimitem ca peregrin un frate, chiar dacă are alte calități, căruia îi lipsește abilitatea de a vorbi limba engleză cu un grad exemplar de corectitudine. Aceasta este singura obiecție la acel frate; nimic împotriva caracterului său. Alt frate, care are ocazia să facă ceva serviciu și care este un frate tare drăguț, și pe care noi am fi bucuroși să-l avem în activitatea de peregrin, dacă familia și treburile sale de acasă i-ar permite, dar treburile Sale de acasă nu sunt atât de în ordine încât el să-și poată acorda timpul pentru acest serviciu. Suntem foarte bucuroși dacă are posibilitatea să plece duminica și să-i servească pe prieteni. Nu toate cazurile sunt ca acestea două, dar dau aceste două ilustrații favorabile ca să le puteți avea în minte. Gândul nostru ar fi că fiecare adunare trebuie să judece în privința unor astfel de persoane și să-și folosească propria lor judecată, dacă ar fi pentru beneficiul lor ca acești frați să le servească sau nu. Dacă ei cred că este, atunci să-i anunțe; dacă cred că n-ar fi în beneficiul lor să nu-i invite. Societatea spune numai că pe aceia pe care noi îi trimitem, ne luăm răspunderea pentru ei, și dacă ei nu se poartă din punct de vedere moral, intelectual și religios, în linii rezonabile, Societatea dorește să fie informată în această privință. Noi credem că aceia care sunt trimiși au calități speciale pentru acest serviciu și din acest motiv sunt trimiși; dar aceasta nu spune nimic împotriva altora; lasă adunarea liberă să facă ce i se pare mai bine.
PEREGRINI—Găzduirea lor. (Q535-1)
Întrebare (1911)—1—Când o Biserică, din diferite motive, nu poate găzdui pe peregrini în casele lor, să-i cazeze la un hotel sau să-și retragă cererea pentru a fi vizitați de peregrini?
Răspuns—Cred că acesta este gândul potrivit, dacă este imposibil ca prietenii să găzduiască pe frații în vizită, acasă la ei sau într-un loc potrivit — nu neapărat un hotel, ci o pensiune bună; frații peregrini nu sunt mofturoși; știți că ceva confortabil și rezonabil este tot ce se așteaptă; orice I-ați da Învățătorului dacă ar fi aici, este desigur destul de bun pentru oricare dintre urmașii Lui, și presupun că cei mai mulți sunt primiți tot atât de bine cum a fost primit și Domnul. Dar gândul este, dragii mei prieteni, că invitația este pentru aceia care doresc să-i găzduiască pe peregrini. Dacă nu sunteți în stare să-i găzduiți pe peregrini în unul din aceste moduri, trebuie să fim informați la sediu, așa încât să sfătuim pe fratele peregrin ca atare.
PEREGRINI—Cursul potrivit pentru găzduirea lor etc. (Q535-2)
Întrebare (1913-Z)—1—Este înțelept sau este potrivit ca un peregrin în călătorie să fie găzduit de aceia care nu sunt în armonie cu Angajamentul și cu lucrarea Societății în general, chiar dacă acesta ar fi un Bătrân al adunării?
Răspuns—Categoric nu. Mai mult, peregrinii trebuie să spună clar adunării că au greșit mult alegând pe acela ca Bătrân și trebuie să-i ajute să îndrepte chestiunea cât mai repede posibil.
Dacă adunării îi place de acel Bătrân care nu este de acord cu activitatea Societății, n-ar trebui să ceară serviciul de peregrin. Unele dintre oile dragi ale Domnului sunt foarte stupide. Smerenia și blândețea sunt lăudabile; dar sunt cazuri când acestea ar însemna necredincioșie față de Dumnezeu.
PERFECȚIUNE—În Veacul Milenar. (Q532-1)
Întrebare (1911)—2—Va ajunge cineva la perfecțiune în Veacul Milenar, înainte de sfârșitul lui? Și dacă da, vor ajunge în legătură reală cu Dumnezeu înainte de sfârșitul acestui veac?
Răspuns—Răspunsul nostru este da, unii vor ajunge la perfecțiune înainte de sfârșitul veacului. Știm, de exemplu, că vrednicii din vechime vor veni la perfecțiune imediat, la învierea lor, pentru că încercarea lor a trecut; de aceea vrednicii din vechime vor fi o astfel de clasă. Vom presupune că cel care a pus întrebarea se referă în particular la restul omenirii, și răspunsul nostru va fi că în măsura în care fiecare va respecta prompt instituțiile, legile și ordinele împărăției lui Mesia, în acea măsură va progresa mai rapid către perfecțiune. Exact la fel cum este și cu noi acum: în măsura în care suntem sinceri, în acea măsură vom ajunge mai repede la ținta iubirii perfecte. Unii ajung foarte încet la punctul unde pot să iubească pe dușmanii lor, iar alții ajung comparativ repede, și așa este și cu aceia care vor fi în încercare în timpul domniei Milenare; ei vor avea ocazia de a ajunge la perfecțiune; toți trebuie să ajungă la perfecțiune, altfel vor muri în moartea a doua; și ei vor putea ajunge la acea perfecțiune cât de rapid doresc. Am putea spune că în măsura în care vor asculta de legile împărăției vor avea binecuvântări, ridicându-i sus, sus către perfecțiune.
Acum cealaltă parte a întrebării, “Vor ajunge ei în relație reală cu Dumnezeu înainte de sfârșitul veacului?” Răspundem că această întrebare poate fi privită din două puncte de vedere; într-un sens, toți care vor veni atunci în armonie cu Dumnezeu vor intra sub asigurările noului legământ; ei vor fi în relație cu Dumnezeu pe loc, dacă vor accepta pe Mesia și vor încerca să-și aranjeze viața după împărăția Sa. Ei vor fi imediat în relație de legământ cu Dumnezeu. Adică, legământul lui Dumnezeu prin Cristos este că în cele din urmă, dacă vor fi credincioși și loiali, vor fi în deplină armonie cu El. Dumnezeu îi va trata de la început prin Mesia, prin împărăția Sa, ca și cum ar fi iarăși în armonie cu Dumnezeu. Numai la sfârșitul Veacului Milenar acest legământ își va împlini lucrarea lui completă de introducere a acestor oameni în mod real, deplin și complet lui Dumnezeu. Atunci, marele Mijlocitor al noului legământ va ieși, ca să zicem așa, dintre ei și Dumnezeu, și va permite lumii, adusă la perfecțiune, să aibă contact direct cu Tatăl ceresc și să fie supuși direct legilor împărăției Sale, dreptății. Toată mijlocirea va fi îndepărtată atunci, toată mila, toată acoperirea imperfecțiunii, vor fi îndepărtate și fiecare, fiind perfect, va fi responsabil pentru perfecțiunea sa în fața Creatorului. Ei sunt în această stare binecuvântată în sensul relației lor în mia de ani, dar la sfârșitul miei de ani ei sunt mai direct în această relație de legământ, și obligați să stea fiecare pentru sine fără a avea pe Mijlocitorul între ei.
PERFECȚIUNE—Fiți ca Iehova. (Q533-1)
Întrebare (1911)—1—”Voi fiți deci desăvârșiți, după cum și Tatăl vostru Cel ceresc este desăvârșit” (Mat. 5:48). Ce înseamnă acest lucru?
Răspuns—Aceasta înseamnă că perfecțiunea lui Dumnezeu este standardul. El nu poate avea un standard de perfecțiune pentru voi, altul pentru mine și altul pentru altcineva. Există unul singur care este perfect și acela este Tatăl nostru ceresc. Când erați copii la școală vi s-a dat un caiet și pe copertă era un model și era perfect, era o placă de aramă; nu puteai să-l îmbunătățești, nu puteai să faci altul ca el; și așa Dumnezeu știe că noi suntem imperfecți; știe că nu putem fi ca Tatăl în perfecțiune, dar ne arată perfecțiunea Lui ca un model pentru noi, exact cum învățătorul vostru v-a dat caietul cu modelul pe el. Nu știu dacă în prezent mai este acest obicei sau nu; acest obicei era când mergeam eu la școală. Și țin bine minte că primul rând de sus cu scrisul nostru arăta de obicei mai bine decât ultimul rând. Primul rând era mai aproape de model și ne uitam mai mult la model când îl scriam, iar când ajungeam jos aproape de sfârșitul paginii, ajungeam să copiem propriul nostru rând așa că ultimul rând desigur era mai rău decât primul. Exact aceasta este și condiția noastră, dragi prieteni. Noi suntem în pericol zi de zi să luăm pe un frate sau o soră și să zicem, “Voi fi ca el, sau ca ea!” Dumnezeu spune prin Domnul nostru Isus, “Fiți ca Tatăl vostru Ceresc”, care este modelul, care este tiparul, urmați-L cât se poate de aproape. Și cum ne va judeca El? Ne va judeca după trup? Nu, biserica pe care El o alege acum nu o va judeca după trup, ci după spirit; adică, după intenție, după voință, după eforturi; așa că dacă voi și cu mine suntem curați în inimă și zeloși, să știm și să facem voia Domnului după cum putem mai bine, atunci Învățătorul va aproba străduința noastră de a urma modelul Său și va spune, “Bine, rob bun și credincios; ai fost credincios peste puține lucruri (încercând să le copiezi), te voi pune peste multe lucruri; intră în bucuria stăpânului tău” (Mat. 25:21), împărtășind marea onoare de a conduce lumea împreună cu Învățătorul.
PERFECȚIUNE FIZICĂ—Referitor la descoperirile medicale și chirurgicale.
(Q545-1)
Întrebare (1913)—2—Restabilirea, perfecțiunea fizică, va fi ajutată în vreun mod prin descoperirile medicale și chirurgicale, sau va fi adusă în întregime prin puterea lui Isus pentru cei care vor vrea și vor asculta?
Răspuns—Sper să vă pot spune despre aceasta cam în doi ani. Acum nu pot mai mult decât să presupun, și totdeauna este o diferență între ce este scris și ce presupui. Unii oameni pun presupunerile lor atât de mult împreună cu Biblia încât nu poți spune când presupun ceva sau când vorbesc despre ce spune Biblia. Când este doar o presupunere, vreau întotdeauna să spun că este o presupunere. Deci presupun că Domnul va permite ca anumite lucruri să se întâmple în parte prin chirurgie și medicină la început; nu m-ar mira deloc dacă ar exista unele descoperiri minunate. Ar părea ca ele să conducă la mai bine, și totuși, pe de altă parte, toate pot fi privite dintr-un alt punct de vedere. Isus n-a folosit nici un fel de medicamente când a vindecat bolnavii, și lucrurile pe care le-a făcut Isus erau ilustrații ale binecuvântărilor viitoare din ziua Milenară. Așa că rezultatul este: nu știu.
PERSECUȚIE—Referitor la a trăi în evlavie. (Q534-1)
Întrebare (1909)—1—”De fapt, toți cei care voiesc să trăiască în evlavie în Cristos Isus vor fi persecutați” (2 Tim. 3:12). Cine va fi persecutat, omul vechi sau omul nou?
Răspuns—Cred că amândoi suferă câte puțin. Interesele lor sunt atât de strâns legate încât dacă suferă unul, atunci suferă amândoi.
PETE—Pătându-ne hainele. (Q672-1)
Întrebare (1906)—2—Ce păcat, sau păcate, pătează haina?
Răspuns—Presupun că aici se face referire la declarația Scripturii că noi trebuie să ne ținem hainele nepătate de lume. Răspundem că haina în sine trebuie privită mai întâi ca haina dreptății lui Cristos, îndreptățirea noastră, dată nouă sau atribuită nouă ca un acoperământ pentru defectele noastre trupești. Ce implică atunci ținerea hainei nepătate? Ce fel de pete pot apărea pe ea? Ei bine, vedeți, aceasta este o figură de stil. Să presupunem că o doamnă are pe ea o rochie albă și are foarte multă grijă de ea. Ea știe că o pată de cerneală sau de grăsime, sau ceva de felul acesta, ar strica-o și ar face-o nepotrivită pentru a o purta. Așa că ea va fi foarte grijulie. Și aceasta ar vrea Domnul să facem și noi. El spune, “Aici este haina ta, in curat, pur și alb, reprezentând dreptatea sfinților, dreptatea lui Cristos atribuită care îți acoperă toate defectele”. Acum, în ce mod putem noi s-o pătăm? Spunând sau făcând ceva ce este greșit. Gândul este că un păcat ar fi o pată sau o încrețitură. Și persoana care ar fi fără pată, fără defecte și fără încrețitură pe haina sa, ar fi unul în deplin acord cu Domnul și plăcut Lui. Nimeni nu poate merge la nuntă cu o haină pătată, dar Domnul a făcut o pregătire plină de har că dacă o pată ajunge pe haina ta, poți aplica sângele prețios al lui Cristos, cerând Domnului s-o îndepărteze, ca haina să poată fi nepătată în ochii Lui.
PIRAMIDĂ—Data 1910. (Q555-4)
Întrebare (1910)—3—Ce importanță dai datei octombrie 1910, cu privire la sugestia din piramidă?
Răspuns—În capitolul despre Piramidă din vol. 3 al Studiilor în Scripturi, am menționat faptul că se poate face o măsurătoare din fața acelei trepte late, vă amintiți, care este la capătul de sus al marii galerii; că se poate măsura în sus și de-a lungul acelei trepte până pe la linia de joncțiune. N-am avut măsurătoarea exactă, dar am luat ceea ce se numește o măsurătoare pe hârtie. Adică, dacă ceva este desenat la scară, măsurând foarte atent cu o bucată de hârtie, puteți să estimați foarte corect, și estimarea noastră, după cum îmi amintesc eu și cum este relatat în vol. 3, a fost că punctul în timp dat în țoli ar părea să reprezinte octombrie 1910; dar noi nu am spus aceasta ca ceva sigur, nici ca ceva ce știm. Nu știu nimic despre octombrie 1910. Aceasta este numai o sugestie. Când va veni octombrie 1910, cred că ar fi foarte bine să aveți amândoi ochii deschiși și să priviți în jur să vedeți dacă este ceva. Dar datele cărora trebuie să le dăm atenție cred că sunt cele care ne sunt date profetic. Aceste date profetice par să fie, octombrie 1874, primăvara lui 1878, octombrie 1881 și apoi octombrie 1914. După câte putem noi spune, acestea sunt datele marcate în profeții, și facem bine dacă dăm atenție la acestea ca la o lumină care strălucește într-un loc întunecos, cum spune Sf. Petru. Aceasta nu înseamnă că noi știm acum, sau am știut vreodată, nici că noi spunem acum, sau am spus vreodată, că sugestiile făcute cu privire la aceste date care se bazează pe profeții sunt indiscutabile; nici că noi am pretins vreodată infailibilitate în interpretarea profețiilor în legătură cu aceste date. Ceea ce spunem în Studiile în Scripturi, vă veți aminti, este aceasta: Că după înțelegerea noastră aceasta învață acest lucru și aceea învață acel lucru, iar cealaltă învață alt lucru. Noi nu vedem nici o altă cale prin care ele pot fi legate împreună, sau o altă concluzie la care se poate ajunge; și de aceea pentru mine, cred că acele date semnifică acele lucruri. Aceasta este tot ce-am spus; noi n-am spus niciodată că suntem infailibili în aceste lucruri. Noi le credem. Le-am crezut de la început; acționăm pe baza acestei credințe. Dar, dragii mei prieteni, dacă va fi venit octombrie 1915 sau octombrie 1920, și nici urmă de marele timp de strâmtorare și nici urmă de schimbarea întregii Biserici, aceasta nu-mi va răsturna credința în planul divin al veacurilor nici o clipă. Dumnezeu alege o Biserică ca Sămânță a lui Avraam, și acea Biserică ca Sămânță a lui Avraam, este predestinată să înfăptuiască opera de binecuvântare a tuturor familiilor pământului; dacă 1915 este timpul exact ca să înceapă aceasta, sau necazul care va introduce acel timp de binecuvântare, este altă chestiune. Cred că octombrie 1914 este timpul când ne putem aștepta la acel mare timp de strâmtorare, pentru că după judecata noastră, se pare, cât putem noi înțelege Scripturile, că acela este timpul când perioada de arendă sau chirie pentru neamuri va expira, și când, prin urmare, ne putem aștepta ca timpul de strâmtorare să înceapă; și noi înțelegem că acel timp de strâmtorare este cel despre care ne spun Scripturile — un timp de strâmtorare cum n-a mai fost niciodată de când sunt popoare pe pământ, un timp de strâmtorare care va distruge toate tipurile de guvernăminte și fiecare instituție din prezent; și un timp de strâmtorare care va pregăti astfel omenirea pentru glorioasa domnie a lui Cristos și a Bisericii Sale, pentru binecuvântarea și ridicarea tuturor familiilor de pe pământ.
PLANUL VEACURILOR—Referitor la Marea Mulțime pe planul “L”. (Q53-1)
Întrebare (1909)—1—Ajungerea pe planul “L” (pe schiță) la prima înviere, aduce glorie personală deplină, nemurire, natură divină? Dacă da, cum trebuie să înțelegem că Marea Mulțime care vor fi ridicați pe acel plan prin mari strâmtorări nu va avea nemurirea? De ce planul “L” aduce nemurirea pentru o clasă și pentru alta nu?
Răspuns—Făcând schița nu a fost posibil să se arate totul, și noi suntem surprinși că ea arată atât cât arată. Planul “L” reprezintă perfecțiunea spirituală și el reprezintă planul la care vor ajunge și Marea Mulțime și Turma Mică, dar Turma Mică va avea în plus gloria și distincția numită “nemurire” sau natură divină, separată și distinctă de Marea Mulțime. Felul în care este reprezentat pe hartă nu va afecta faptul în realitate.
PLANUL VEACURILOR—Semnificația planurilor L și K pe schiță. (Q53-2)
Întrebare (1912-Z)—1—Descriind schița, tu spui în Vol. 1 pag. 211: “Aceștia, când se nasc din morți la înviere, au natură și formă divină”. Te rog armonizează această declarație cu alta găsită la pag. 235 care spune astfel: “Nu știm cât timp va trece după “schimbarea” sau desăvârșirea lor ca ființe spirituale (planul L), până când, ca o companie deplină și completă, ei vor fi glorificați (planul K) împreună cu Domnul, uniți cu El în putere și glorie mare”.
Răspuns—Cele două citate sunt în deplin acord. Dificultatea celui care întreabă este cu privire la semnificația planului “L” și planului “K” pe hartă. Planul “L” reprezintă gloria personală a Domnului nostru și a Bisericii prin puterea Întâii Învieri, de la natura umană la natura divină. Noi înțelegem că toți membrii Bisericii alese vor avea parte de o astfel de schimbare, de la starea muritoare la cea nemuritoare, de la natura umană la cea divină, de la slăbiciune la putere, de la dezonoare la glorie, de la starea animală la cea spirituală (1 Cor. 15:44), înainte de a fi introduși în gloria puterii și domniei reprezentate de planul “K”. Cu alte cuvinte, primul citat se referă la înălțarea personală a tuturor celor concepuți de spirit, clasa învingătoare în Întâia înviere, pe planul “L”, iar al doilea se referă la înălțarea lor pe planul “K”, care va veni când Mirele Ceresc își va prezenta Mireasa Sa completă, fără vină sau pată, înaintea Tatălui ceresc, după cum este ilustrat în Psalmul 45.
PLÂNS—SCRÂȘNIRE—La cine se aplică? (Q732-1)
Întrebare (1916)—2—Ce se înțelege prin “plânsul și scrâșnirea dinților” și se poate aplica aceasta la marea mulțime?
Răspuns — Există desigur mult plâns și scrâșnire a dinților — mult din această situație desfășurându-se în țările unde există război. A existat din belșug plângere, tânguire și scrâșnire a dinților tot timpul. Noi toți suntem familiari cu plângerea și tânguirea, dar nu suntem obișnuiți cu scrâșnirea dinților. Aceasta înseamnă supărare, dezamăgire. “O, Dumnezeule! Nu înțeleg de ce a trebuit să fac asta”. “Am eșuat”. Aceasta semnifică dezamăgire — o mare dezamăgire. Aceasta intensifică ilustrația cu plânsul și tânguirea. Am văzut multe din aceasta. Descriind lucrurile de la sfârșitul acestui veac, Isus arată că diferite clase vor fi tare dezamăgite. Una ar fi o clasă de oameni ipocriți, iar biserica nominală va avea și ea această experiență. Cărturarii și fariseii la prima Sa venire, care au văzut lucrările Sale și au auzit cuvintele Sale și totuși L-au tratat așa cum L-au tratat, când El va veni în putere și mare glorie și cei care L-au străpuns Îl vor vedea, le va părea foarte rău și vor fi foarte dezamăgiți, și vor plânge și se vor tângui. Tot așa și biserica nominală din prezent, cei care cred că sunt moștenitori a tot ceea ce are bun Dumnezeu, când vor vedea în cele din urmă cum este Domnul și ce face El, sunt sigur că atunci oamenii care au fost atât de proeminenți în cercurile religioase, când vor vedea ce va face Domnul, vor fi tare dezamăgiți și vor scrâșni din dinți. Aceasta nu înseamnă în nici un sens focul iadului sau chinul veșnic. Cu privire la omul care nu avea haina de nuntă când Regele a intrat să vadă pe oaspeți, El i-a spus, “Prietene, … cum ai intrat aici fără să ai haină de nuntă?” (Mat. 22:12). Concluzia este că el n-a intrat fără haină de nuntă, pentru că fiecare trebuia să aibă una pentru a putea intra, dar sugestia este că a dezbrăcat-o. Întrebarea a fost, de ce ai dat-o jos? Haina de nuntă reprezintă meritul lui Cristos, atribuirea dreptății Sale, acoperirea pe care El o asigură pentru ai Săi. Acest om n-a putut zice nimic, pentru că a dat-o jos. Totul a depins de această acoperire la început, iar acum cei care o dau jos nu au nimic de la Domnul. “Legați-i mâinile și picioarele și luați-l și aruncați-l în întunericul de afară! Acolo va fi plânsul și scrâșnirea dinților” este Cuvântul pentru toți aceștia. Nu în iad cu chinurile focului — pentru că n-ar fi tare întuneric acolo. Întunericul de afară este întunericul în care este acum lumea; același întuneric în care am fost și noi și pe care l-am părăsit când am venit la lumina adevărului prezent și ne-am consacrat și am primit Spiritul sfânt. Dacă ieșim din această lumină atunci mergem în acel întuneric de afară în care am fost înainte, și vom avea parte de plâns, tânguire și scrâșnirea dinților pe care le vor avea întreaga lume. După acest război vine cutremurul de pământ simbolic, apoi focul și va fi din belșug plâns, tânguire și scrâșnire a dinților în timpul acela — acel mare timp de strâmtorare. Întreaga lume va avea parte de aceasta. Ei vor avea foarte multe dezamăgiri. Oricine a fost în lumina adevărului și apoi a respins-o își va avea partea cu cei din afară în acel timp de mare strâmtorare. Nu vor fi unii sfinți acolo? Dacă vreunul va fi acolo, ei nu vor avea parte de această plângere, tânguire și scrâșnire a dinților, pentru că planul lui Dumnezeu va fi atât de clar înaintea lor încât ei își vor ridica capetele și se vor bucura pentru că desfășurarea acestor lucruri va preceda eliberarea lor, care este acum atât de aproape. În mijlocul acestor strâmtorări marii mulțimi i se va distruge carnea.
POFTE—Înțelesul s-a schimbat. (Q451-2)
Întrebare (1905)—1—Ce se înțelege prin cuvântul “poftă” — “după ce ați fugit de stricăciunea care este în lume prin poftă”? 2 Petru 1:4.
Răspuns—Cuvântul nostru poftă și-a schimbat în mare măsură înțelesul. În greacă are un înțeles mult mai larg. Azi este în general restrâns la sensul de dorințe imorale, dorințe trupești. În original acest cuvânt înseamnă orice dorință pământească, de exemplu, poftă pentru putere.
POMI — Literali sau figurativi? (Q715-1)
Întrebare (1913)—2—A fost pomul vieții literal sau figurativ? Dacă a fost literal, te rog explică.
Răspuns—Nu văd nici un motiv ca șarpele să nu fi fost un șarpe real; sau să nu fi fost o grădină reală; sau că părinții noștrii nu au fost un bărbat și o femeie reali; sau că pomii nu au fost reali și cu fructe reale. Nu ceva în legătură cu pomul a constituit păcatul, ci actul de neascultare. Dacă ascultau de Dumnezeu ei ar fi învățat mai întâi dreptatea și apoi ar fi fost aduși la o cunoștință a ceea ce este păcatul. Dar le-a fost permis să aleagă calea și să învețe mai întâi despre păcat, prin afundarea în el. După 6000 de ani de păcat și rău le va fi permis să învețe dreptatea. Ei au învățat mai întâi ce este păcatul și vor învăța ce este binele după aceea, în timp ce, prin ascultare, ei ar fi învățat mai întâi binele și apoi să aibă o a doua cunoștință, indirectă, despre rău. Adică, după ce ar fi ajuns la cunoașterea dreptății, El le-ar fi explicat tendințele păcatului, fără participare din partea lor, așa cum voi puteți învăța despre beție fără a vă îmbăta.
PORUNCI—Încercând să prindă pe Isus. (Q133-5)
Întrebare (1910-Z)—1—Care este cea mai mare poruncă?
Răspuns—Unul din Învățații Legii a încercat să prindă pe Domnul cu o întrebare de relativă importanță despre poruncile divine, întrebându-L pe care o considera mai mare dintre toate. Marele Învățător a împărțit prompt cele zece porunci în două, conform Legii (Deut. 6:5), și a răspuns: ““Să iubești pe Domnul, Dumnezeul tău, cu toată inima ta, cu tot sufletul tău și cu toată gândirea ta”.Aceasta este cea mai mare și cea dintâi poruncă. Iar a doua, asemenea ei: “Să iubești pe aproapele tău ca pe tine însuți!”” (Mat. 22:37-39). În aceste două porunci se cuprinde toată Legea și Profeții. Ce putea spune avocatul la un astfel de rezumat a Legii? Nu i-a rămas nimic de spus. I s-a răspuns ca niciodată înainte.
PORUNCI—Au fost ele pironite pe cruce? (Q134-1)
Întrebare (1916)—2—Au fost cele zece porunci o lege perpetuă sau au fost pironite pe cruce?
Răspuns—Cele zece porunci n-au fost pironite pe cruce deloc. Ele au fost date evreilor și ele sunt încă peste evrei până azi. Dumnezeu n-a negat legământul pe care l-a făcut cu Israel. Legământul legii va fi în final transformat treptat în noul legământ. Binecuvântările promise lor prin profeți nu vor veni prin legământul legii. Domnul a spus: “Dar nu pe temeiul legământului tău” (Ezechiel 16:61). Vechiul legământ al lui Israel îi va acoperi până când vor fi aduși sub noul mijlocitor al noului legământ, Isus Cristos Capul, și Biserica Corpul Său. În măsura străduinței evreilor de a ține legea celor zece porunci, ei au avut, și vor avea binecuvântări de la Dumnezeu.
Creștinii nu sunt sub legea celor zece porunci, dată doar lui Israel la Sinai; dar noi întotdeauna am fost, și toate creaturile lui Dumnezeu de oriunde sunt sub spiritul celor zece porunci în măsura în care le cunosc. Acest spirit al legii a fost arătat de Domnul Isus când a spus că legea este pe scurt cuprinsă în două porunci: “Să iubești pe Domnul, Dumnezeul tău, cu toată inima ta, cu tot sufletul tău, cu toată puterea ta și cu toată cugetarea ta” (Luca 10:27). Fiecare creștin este sub această poruncă. Îngerii sunt sub această poruncă. Toate creaturile lui Dumnezeu care trăiesc în armonie cu El trebuie să cunoască și să iubească pe Dumnezeu cu toată inima, mintea, sufletul și puterea lor. A doua poruncă, ne spune Isus, este să iubim pe aproapele nostru ca pe noi înșine. Toți creștinii sunt sub această poruncă. Isus și apostolii au fost sub ea și fiecare înger este sub ea. Voința divină pentru toate creaturile lui Dumnezeu a fost spiritul acestei legi a lui Israel, care nu va trece niciodată.
Dar Bisericii i-a fost dată o a treia poruncă. Isus a spus: “Vă dau o poruncă nouă: Să vă iubiți unul pe altul. Cum v-am iubit Eu, așa să vă iubiți și voi unul pe altul!” (Ioan 13:34). Aceasta se aplică numai la Biserică. Această poruncă nu se aplică universal. Este dată numai Bisericii și doar pentru acest veac Evanghelic. Noi nu trebuie să iubim lumea sau pe îngeri în acest fel, ci doar unul pe altul. Cât de mult să iubim noi pe frați? Până acolo încât să ne dăm viața pentu ei, așa cum Isus Și-a dat viața pentru noi. Trebuie să cultivăm acea iubire dacă vrem să avem cele mai înalte și mai mari binecuvântări ale lui Dumnezeu. Unii pot ajunge în Marea Mulțime fără acest grad de iubire, dar toți cei care ajung în Corpul lui Cristos trebuie să se iubească unul pe altul așa cum Isus i-a iubit pe ei. Apostolul, vorbind despre cum a murit Cristos pentru noi, spune: “și noi trebuie să ne dăm viața pentru frați” (1 Ioan 3:16). Toți cei “mai mult decât biruitori” vor ține această a treia poruncă a noastră. Numai astfel putem să ne îndeplinim “legământul de sacrificiu”.
Ce a pironit Isus pe cruce? Legământul legii. Legământul sau înțelegerea pe care a făcut-o Dumnezeu cu evreii, sub care ei au avut unele speranțe de a deveni o parte a Bisericii alese. Dacă ei ar fi putut ține legea perfectă a lui Dumnezeu, aceasta ar fi demonstrat că erau ființe perfecte. În acest caz ei puteau fi transferați în “legământul de sacrificiu” fără a fi răscumpărați. Bineînțeles, ei n-au putut ține faptele legământului legii — acel legământ care cerea tot ce poate face un om perfect. Dumnezeu a știut aceasta, dar israeliții nu. Legământul lui Dumnezeu prevedea că, dacă ei puteau face acele lucruri, puteau avea viață veșnică, fără nevoia de a fi răscumpărați. Când Isus a venit și a ținut toate cerințele legământului legii, El a devenit moștenitor al promisiunilor acelui legământ al legii. Astfel toate speranțele altora de sub acel legământ s-au sfârșit. Orice binecuvântări sub acel legământ al legii puteau veni doar prin Cristos — pe nici o altă cale. Acest legământ a fost cel pironit pe cruce. Unii evrei, apostolii și alții, în cele din urmă și-au dat seama că singura lor cale de a primi aceste binecuvântări pe care le-a oferit legea de la Sinai ar fi prin a veni la Cristos și a fi morți cu El — suferind cu El.
Noi care am fost Neamuri devenim parte din Israelul spiritual și participăm la binecuvântările la care a sperat Israelul natural; dar acest lucru îl primim prin Cristos sub termenii legământului Său de sacrificiu: “Adunați-Mi pe credincioșii Mei care au făcut legământ cu Mine prin jertfă!” (Psa. 50:5).
POTOP—A pune la îndoială metodele lui Iehova. (Q279-2)
Întrebare (1911)—1—De ce Dumnezeu nu i-a înecat pe cei opt rămași și n-a început din nou cu o nouă pereche?
Răspuns—Cred că această întrebare trebuia pusă celui Atotputernic. Vă voi spune, dragi prieteni, că persoana care se apropie de Biblie în acest mod combativ nu va primi nici o binecuvântare. Știu din experiență, pentru că am experiență în combaterea Bibliei, încercând să arăt că-i nechibzuită; dar această carte nu este nechibzuită și nici un om înțelept din lume n-a dovedit-o că este. Dacă am avea timp destul am putea intra în toate aceste întrebări foarte detaliat, iar cel care a întrebat ar părea mult mai nechibzuit decât cartea.
POTOP—A crede în el. (Q279-3)
Întrebare (1911)—2—Crezi în potop?
Răspuns—Da, cred în potop.
PREDICÂND—La toate popoarele. (Q546-2)
Întrebare (1910)—3—”Duceți-vă și faceți ucenici din toate popoarele, botezându-i în numele Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh!” (Mat. 28:19). Dacă mântuirea lumii este în viitor ce s-ar câștiga prin învățarea popoarelor și botezarea lor?
Răspuns—Ei bine, cel care întreabă pare să aibă impresia că Domnul, folosind aceste cuvinte, a făcut o greșeală, pentru că dacă Isus a vrut să spună că ucenicii Săi trebuie să facă ucenici pe toate popoarele (cuvântul grecesc este: a face ucenici pe toți, nu a învăța), cel care întreabă pare să înțeleagă că toate popoarele trebuie să fie ucenici și acești ucenici să fie botezați. Ce găsim acum? Numai o mână de oameni sunt ucenici, numai puțini au fost botezați, așa că după socoteala celui care întreabă, Domnul a făcut o mare greșeală. Ei bine, nu în acest fel trebuie privită chestiunea. Domnul Isus n-a făcut nici o greșeală; să citim întrebarea și să o analizăm dintr-un alt punct de vedere. Mergeți și faceți ucenici pe toate popoarele; adică, faceți ucenici din toate popoarele. Nu numai dintre evrei. La început El a spus: Nu mergeți la neamuri și nu intrați în nici o cetate a samaritenilor, ci mergeți la oile pierdute ale casei lui Israel și găsiți ucenici. Dar acum El dă o aplicare mai largă pentru Veacul Evanghelic, și la timpul potrivit, conduși de spirit, au mers la toate popoarele fără discriminare — mergeți și faceți ucenici din toate popoarele, botezându-i. Pe cine, popoarele sau pe ucenici? Pe ucenici. Pe oricine-l puteți face ucenic, boteazați-l. A spus El că vor avea succes în a face ucenici din toate națiunile? Este încă adevărat că El nu-i cheamă pe toți. Mulți sunt chemați, dar nu toți, numai aceia care au ureche de auzit. Apostolul a spus, “Căci Dumnezeul veacului acestuia a orbit gândurile celor necredincioși, ca lumina Evangheliei slavei lui Cristos, care este chipul lui Dumnezeu, să nu strălucească peste ei” și să fie convertiți (2 Cor. 4:4). Cine este dumnezeul lumii acesteia? Satan. El a orbit mințile tuturor. Pe unii cu panteismul, pe alții cu fatalismul, pe unii cu o eroare iar pe alții cu alta, și chiar între creștini a adus tot felul de orbiri și erori — în direcția chinului veșnic, purgatoriului și altele. El îi orbește față de iubirea lui Dumnezeu, adevăratul caracter al lui Dumnezeu și chemarea acestui Veac Evanghelic. Pe toți aceia care nu au crezut. De ce vrea să-i orbească? Pentru ca lumina glorioasă a bunătății lui Dumnezeu să nu strălucească în inimile lor. El nu vrea ca bunătatea lui Dumnezeu să strălucească în inimile lor.
PRE-EXISTENȚĂ—Putea Isus să-Și amintească de pre-existența Sa? (Q547-1)
Întrebare (1912)—1—Când Domnul nostru a fost ființă umană (înainte de concepere) a putut să-și amintească de pre-existența Sa?
Răspuns—Nu știm destul cu privire la acest subiect ca să putem răspunde pe deplin, clar și satisfăcător. După cât putem noi judeca despre acest subiect, Domnul nostru n-a putut ști de pre-existența Sa înainte de a fi conceput de Spiritul sfânt, decât prin mijloace naturale. Mama Lui, Maria, I-a spus despre nașterea Sa miraculoasă, despre îngerul care i s-a arătat ei etc. În orice caz, Biblia spune că El creștea în înțelepciune și statură și în favoarea lui Dumnezeu și a oamenilor. Și S-a dezvoltat așa până ce a ajuns la vârsta de 30 de ani.
Presupunerea noastră este că El a știut că S-a născut în mod miraculos, pentru un scop. El a știut ca și copil că trebuia să fie în lucrurile Tatălui Său imediat ce aranjamentul divin va permite — atâta știm. Este bine să nu speculăm prea mult despre aspecte care nu sunt descoperite scriptural.
Când a avut 30 de ani, citim că Spiritul sfânt a venit peste El și a fost luminat. “Cerurile I S-au deschis” (Mat. 3:16). Mintea Lui s-a lămurit în legătură cu Planul și aranjamentul divin. Suntem îndreptățiți să presupunem că nu I-a fost așa de clar, lămurit, înainte de a ști că a venit în lume cu o misiune specială. El știa care este această misiune specială, dar chestiunea nu I-a fost clară până ce Spiritul sfânt a venit peste El. El știa că a plecat și a venit de la Dumnezeu și știa că trebuia să Se întoarcă la Tatăl. El a vorbit despre gloria pe care a avut-o la Tatăl înainte de a fi lumea, și nu s-ar fi referit la ea dacă nu ar fi știut despre ea; dar acest lucru s-a întâmplat după ungerea Lui cu Spirit.
PREMIU—Cum să câștigi marele premiu. (Q553-2)
Întrebare (1910-Z)—2—Spiritul ascultării de poruncile Domnului este cel care va câștiga marele premiu?
Răspuns—Ceea ce caută Domnul în timpul prezent este spiritul de sacrificiu sau negarea de sine — nu numai spiritul ascultării de porunci. Bineînțeles că puțini s-ar împotrivi unei porunci divine, dacă ar veni ca un tunet din cer. Proba noastră este mult mai hotărâtoare decât aceasta. Este o probă de ascultare față de ceea ce noi înțelegem că este voia lui Dumnezeu sau privilegiul pentru serviciu în cauza Lui. Acelora care le place să facă voia Sa, cărora le place să servească cauza Sa, chiar cu prețul jertfirii intereselor pământești, sunt chiar cei pe care îi caută El acum. “Închinătorii adevărați vor adora pe Tatăl în duh și în Adevăr; căci și Tatăl caută astfel de adoratori” (Ioan 4:23). “Iată, acum este timpul potrivit” (2 Cor. 6:2); acum este timpul să vină cei care doresc să se ofere pe sine fără rezerve, și care doresc ca Domnul să le accepte jertfa, care ei știu că nu este de mare valoare. Cu cât vă costă mai mult sacrificiul, cu atât putem fi mai siguri că va fi apreciat de Domnul. Ca cineva să dea un lucru Domnului, care nu are valoare în estimarea lui, ar fi un fel de insultă, în loc de sacrificiu.
Experiențele noastre din viață trebuie să ne ducă tot mai aproape de Domnul, nu numai în rugăciune, ci clipă de clipă, în fiecare mică împrejurare critică din viață, noi trebuie să învățăm să așteptăm îndrumare cerească.
Fiecare jertfitor acceptat care nu reușește să-și îndeplinească sacrificiul, va pierde în mod sigur “chemarea de sus”, și, dacă așteptările noastre sunt corecte, va participa cu “marea mulțime” în “distrugerea cărnii”, pe care, după consacrare, n-au vrut s-o jertfească zi de zi.
PREMIU—Referitor la filosofia Legămintelor și Răscumpărării. (Q554-1)
Întrebare (1910-Z)—1—Este posibil să fii îndreptățit și sfințit fără a cunoaște filosofia cu privire la Legăminte și Răscumpărare?
Răspuns—Este adevărat că cineva ar putea fi îndreptățit și sfințit prin credință în sânge înainte de a învăța ceva despre Legăminte sau despre filosofia Răscumpărării. Și o persoană își poate menține atât îndreptățirea cât și sfințirea prin credința în sânge, independent de filosofiile cu privire la metodele divine de aplicare a meritului lui Cristos. Aceasta a fost adevărat în propriul nostru caz. Ulterior, obținând har de la Domnul și ceva cunoștință despre Planul Său — filosofiile Ispășirii etc. — le-am distribuit și altora în numele Său. El ne-a sfătuit prin Cuvântul Său că aceste lucruri erau “hrană la timp cuvenit”, și cărarea celui drept va străluci tot mai mult. În armonie cu aceste promisiuni, noi avem lumină tot mai clară, crescând, care este a noastră pentru a o împărți oricui are “urechi de auzit”.
Legământul Vechi al Legii a fost pentru sămânța naturală a lui Avraam, și similar Noul Legământ al Legii va fi instituit cu ei, luând locul celui vechi și aducându-le o binecuvântare, pe care ei n-au reușit s-o obțină sub legământul al cărui mijlocitor a fost Moise. Legământul nostru este cel prin credință, Legământul originar, la care a fost adăugat cel vechi și la care va fi adăugat cel nou, la timpul cuvenit.
PREOȚI—Preoți subordonați în Sfânta. (Q553-1)
Întrebare (1915)—2—În tip, preoții subordonați au avut acces în Sfânta Cortului Întâlnirii în Ziua Ispășirii?
Răspuns—Relatarea poate fi citită în diferite moduri, dar eu, citind, mă face să înțeleg că preoții subordonați au avut acces în Sfânta în Ziua Ispășirii. Alții ar putea gândi diferit. Cred că aceasta este în deplin acord cu ceea ce știm că este experiența Bisericii — că toți avem acces în Sfânta de la timpul când suntem concepuți de spirit. Noi suntem acum în Ziua Ispășirii antitipică. A spune că preoții subordonați din Preoțimea antitipică sunt în Sfânta, și apoi a spune că tipul nu învață că noi trebuie să fim acolo, cred că ar fi o contradicție între tip și antitip. Cred că ei au avut acces în Sfânta pe toată durata Zilei Ispășirii.
PREOȚIE—Începutul preoției lui Melhisedec. (Q550-2)
Întrebare (1910-Z)—3—Când a devenit Domnul nostru Preot după rânduiala lui Melhisedec?
Răspuns—Domnul nostru a intrat în preoția lui Melhisedec individual, personal, la înviere, când, după cum declară apostolul, Dumnezeu a zis, “Toți îngerii lui Dumnezeu să I se închine!” (Evr. 1:6). În acest sens individual El a devenit Preotul Melhisedec, deși numai “Capul” era deja format. Deoarece inteligența este în cap, putem vedea cum capul poate reprezenta corpul, cum nu poate nici un alt membru al corpului. O mână ridicată poate să reprezinte corpul, dar nu poate avea inteligența capului și nu putem spune că prezența a fost atunci, dar de îndată ce Capul a fost înviat dintre morți, de îndată ce Capul a fost acceptat ca Preotul Melhisedec, întreaga chestiune are o poziție înaintea lui Dumnezeu, inteligența fiind în Cap. Noi suntem de acord totuși că nu ne vom exercita pe deplin funcția de Preot Melhisedec până ce întreaga Biserică va fi cu Capul ei în glorie, membrii Corpului Său. Un Preot după rânduiala lui Melhisedec este un Preot care binecuvântează, un Preot care are puterea să binecuvânteze. Melhisedec a fost în stare să binecuvânteze pe Avraam. De aceea preoția Melhisedec este mult superioară preoției aaronice.
Domnul nostru nu putea fi acest Preot Melhisedec până la învierea Sa, evident, pentru că El n-a avut nimic cu ce să binecuvânteze. Înainte de a putea binecuvânta trebuia să-Și jertfească viața, și jertfindu-Și viața umană în ascultare de Tatăl, primea astfel, sau avea în contul Său meritul pe care a putut să-l folosească pentru a ne binecuvânta pe noi și în cele din urmă toate familiile pământului.
PREOȚIE—Durata preoției lui Melhisedec. (Q550-3)
Întrebare (1910-Z)—1—Cât va dura această preoție după rânduiala lui Melhisedec?
Răspuns—”Tu ești preot în veac” (Evr. 5:6), sau un Preot veșnic, un Preot fără sfârșit; nu unul care va muri; nu unul care va renunța la funcție într-un mod nesatisfăcător, ci unul care va împlini toate scopurile pentru care a fost numit ca Preot. Domnul nostru a fost numit ca Preot pentru că era necesar un Preot. Aceasta nu este o funcție necesară printre îngeri, care sunt perfecți, dar este o funcție necesară între oameni, din cauza imperfecțiunii lor. De aceea, a fi Preot până la sfârșit sau până la încheiere, înseamnă că El va fi Preot, Mijlocitor, Împăciuitor, Armonizator în această chestiune a înstrăinării dintre Dumnezeu și om. De aceea, această funcție se va sfârși odată cu Veacul Milenar, când El va fi împlinit toată această operă și va preda Împărăția lui Dumnezeu Tatăl. Atunci El nu va mai fi Preot. Nu va mai fi nevoie de nici un fel de Preot, care să sacrifice sau să domnească. Chiar semnificația funcției este aceea de intermediar, mijlocitor sau ajutor de vreun fel pentru cei care sunt în unele dificultăți.
PREOȚIE—Semnificația preoților subordonați. (Q551-1)
Întrebare (1910-Z)—2—În stabilirea preoției aaronice, Aaron era Marele Preot iar fiii lui erau preoți asociați. Faptul că fiii lui erau asociați cu el, este în mod special tipic?
Răspuns—Evident că tipul s-a dat ca să învețe că acești preoți subordonați erau membrii sau corpul Marelui Preot, pentru că în această formă a fost arătat acest lucru. El trebuia să “facă ispășire pentru sine și casa lui”. Care este ideea din acest cuvânt “sine”? Cum am exprima mai clar aceasta? Ce altă relație decât aceea de soție ar reprezenta mai bine eul cuiva? Fiii lui Aaron, deci, l-ar reprezenta pe el într-un mod special, ca și cum ar fi corpul lui. Un tată este reprezentat în fiul său într-un sens special. Tipul Marelui Preot în funcția sa ar fi astfel menținut în generații succesive. Fiii nu au fost, ca fii, tipici, ci fiii au fost în tip cea mai bună reprezentare ce putea fi făcută, a corpului preotului, și astfel ne reprezentau pe noi, care suntem Corpul lui Cristos.
PREOȚIE—Lucrarea prezentă a preotului antitipic. (Q551-2)
Întrebare (1910-Z)—1—Există preoți antitipici care să facă o lucrare preoțească în acest timp?
Răspuns—După înțelegerea noastră, ilustrația “preotului” este una individuală. Nu este o lucrare pe care preoții s-o facă în colectiv, ci aici acel singur preot trebuie să facă lucrarea. Cu alte cuvinte, preoții subordonați sunt recunoscuți doar ca reprezentanți ai preotului, la fel cum noi suntem reprezentanții lui Cristos. În acest sens al cuvântului se poate spune că există numai un preot, preotul oficiant, cel care face lucrarea specială; dar în alt sens există o preoțime subordonată — în sensul că noi avem o personalitate separată ca persoane, totuși acționând în legătură cu Domnul nostru ca membri ai Lui.
În timp ce recunoaștem scriptura, “sunteți o preoție împărătească”, să punem accentul pe cuvintele apostolului care declară despre Domnul nostru, “Dacă ar fi pe pământ, nici n-ar mai fi preot, fiindcă sunt cei care aduc darurile după Lege” (Evr. 8:4). Apoi apostolul continuă și dovedește că Domnul nostru a fost un Preot după rânduiala lui Melhisedec și că această preoție după rânduiala lui Melhisedec a fost recunoscută de către Dumnezeu cu un jurământ, și că Aaron și preoția lui n-au fost niciodată recunoscuți astfel. Dar cu privire la acest om Domnul a spus, “Domnul a jurat și nu-I va părea rău: “Tu ești preot în veac, după rânduiala lui Melhisedec”” (Psa. 110:4).
Numai Melhisedec a fost, bineînțeles, acel preot, și acel preot, prin urmare, i-a reprezentat pe toți membrii Domnului nostru, și din moment ce marea lucrare a Preotului antitipic este în viitor și nu este lucrarea prezentă, vedem că acesta este motivul pentru care nu se face referire la Aaron în mod deosebit în tipul Marelui Preot. Marele Preot va face într-adevăr marea lui lucrare în timpul veacului Milenar, și ceea ce se face în prezent este numai o lucrare pregătitoare, pregătindu-se pe sine pentru lucrare.
Mai întâi Domnul Isus, în cei trei ani și jumătate ai serviciului Său, S-a dovedit vrednic să fie Preotul, iar în timpul acestor 1800 de ani de atunci, ne dovedește pe noi vrednici să fim membri Săi, și când El Își va completa lucrarea doveditoare că noi suntem vrednici, împreună cu El însuși, pentru această mare și onorabilă poziție de Profet, Preot, Mijlocitor, Rege, Judecător al lumii, El va avea în același timp un anumit merit în creditul Său, pe care îl va putea aplica pentru lume și datorită căruia poate îndeplini o funcție preoțească pentru omenire. Funcția preoțească, cum am spus mai înainte, ține mai mult de viitor decât de prezent. Timpul prezent este timpul pentru jertfă, timpul pentru a face un legământ cu Domnul prin jertfă.
Suntem de acord, bineînțeles, că nici unul dintre noi nu face sacrificarea. Marele preot a lovit vițelul și l-a ucis, și de asemenea marele preot a lovit țapul și l-a ucis. Apoi a urmat prezentarea; ca de exemplu, când apostolul spune, “aduceți trupurile voastre ca o jertfă vie, sfântă, plăcută lui Dumnezeu” etc., el nu spune, Faceți munca preotului cu trupul vostru, ci oferiți-vă ca jertfă Domnului; El vă poate accepta; El vă poate sacrifica și poate îndeplini un serviciu asupra voastră care vă va pregăti pentru o parte cu El, ca membri ai Corpului Său, în lucrarea glorioasă din viitor, în opera de binecuvântare a tuturor familiilor pământului, în lucrarea de inaugurare a Timpurilor Restabilirii despre care a vorbit Dumnezeu prin gura tuturor sfinților Săi proroci din vechime — Fapt. 3:19-21.
PREOȚIE—De ce n-a fost Iov și alții preoți? (Q552-1)
Întrebare (1910-Z)—1—Deoarece preoții trebuiau să aducă jertfe și deoarece nimeni nu putea fi preot decât dacă era chemat de Dumnezeu, cum se face că unii dintre Vrednicii din Vechime, Iov și alții, care nu erau preoți, au adus jertfe?
Răspuns—Jertfele pe care aceștia le-au adus nu erau jertfe pentru păcat. Ei nu aduceau jertfe după tipurile Legii, ca jertfele din Ziua Ispășirii, de exemplu. Întregul aranjament al Legii evreiești, prin care jertfirea a fost luată din mâinile persoanei și pusă în mâinile preoților, a fost un nou punct de pornire în procedurile lui Dumnezeu.
Avraam, noi știm, a adus jertfe înainte de stabilirea preoției. Timpul exact în care a trăit Iov nu-l știm. Știm doar că el a fost Iov din Uz și a umblat înaintea lui Dumnezeu cu o inimă perfectă; dar credem că suntem îndreptățiți să presupunem că n-a trăit în timpul dispensației Legii, cu jertfele ei tipice. Dacă aceasta este adevărat, atunci cursul lui a fost în deplin acord cu cursul lui Avraam, când a adus jertfe. Când Avraam a fost oprit de a-l jertfi pe fiul său, el a jertfit berbecele prins în tufiș, cum l-a îndrumat Domnul.
Ceea ce au făcut acești patriarhi în chestiunea aducerii jertfelor a fost evident un semn din partea lor că apreciază pe Dumnezeu și al faptului că era necesară o jertfă pentru păcat, exact cum Abel a adus pârga turmei sale și a jertfit-o lui Dumnezeu, deși el n-a fost chemat să fie preot; dar nici una dintre aceste jertfe n-a fost acceptată în același sens în care au fost acceptate jertfele sub Lege. Nici una dintre aceste jertfe nu i-a făcut perfecți pe cei care le aduceau, nici n-a făcut ispășire pentru altcineva; ele erau doar cum ar fi o rugăciune, manifestarea unei dorințe bune a inimii și a aprecierii lui Dumnezeu și o dorință de a-L respecta, ca și o recunoaștere a faptului că păcatul cerea o ispășire. Deci, când Domnul a arătat cum trebuia făcută această ispășire a păcatului, El a ilustrat lucrarea acestui Veac Evanghelic. El a stabilit un preot ca să-L reprezinte pe Domnul Isus și preoți subordonați ca să reprezinte Biserica. O lucrare de jertfire era făcută într-o anumită zi a anului — Ziua Ispășirii — reprezentând lucrarea acestui Veac Evanghelic în care sunt aduse aceste “jertfe mai bune” pentru păcat; și sub acest mare aranjament nici unuia nu-i este permis să ofere jertfa decât unui preot, Dumnezeu indicând astfel că lucrarea este în întregime sub supravegherea și îndrumarea Sa.
PREOȚIMEA AARONICĂ—Trebuie să fie aplicată antitipic. (Q5-2)
Întrebare (1911-Z)—1—Avem vreo scriptură care să arate că preoțimea aaronică va exercita funcția preoțească în Veacul Milenar?
Răspuns—O scriptură care ar putea fi înțeleasă că învață așa se găsește în cartea lui Maleahi, care spune că atunci când Domnul va veni în templul Său, “El va sta ca topitorul și ca purificatorul argintului; va curăți pe fiii lui Levi, îi va purifica așa cum se curăță aurul și argintul și vor aduce Domnului un dar de mâncare în dreptate” — Mal. 3:3.
Unii ar putea aplica această scriptură la fiii lui Levi în mod literal. Dar noi credem că este antitipică, credem că Biserica constituie sistemul levitic și că aceștia sunt leviții spirituali pe care Curățitorul îi va pregăti pentru ca ei să poată oferi lui Dumnezeu un sacrificiu acceptabil ca Leviți antitipici și ca Preoțime Împărătească.
PREȚUL DE RĂSCUMPĂRARE—Furnizat la Calvar. (Q571-1)
Întrebare (1911-Z)—2—Ce a împlinit Domnul nostru la Calvar?
Răspuns—Depunerea vieții din partea Domnului nostru n-a răscumpărat rasa, după cum am arătat, ci a furnizat prețul de răscumpărare care trebuie să efectueze eliberarea umanității, la timpul și în ordinea potrivită a lui Dumnezeu; El S-a dat pe Sine ca antilutron (ca preț corespunzător) — 1 Tim. 2:5-6.
PREVIZIUNE (Q280-1)
Întrebare (1913)—3—Spune undeva Cuvântul lui Dumnezeu că El știe la timpul consacrării cuiva, că acesta consacrându-se nu va fi credincios?
Răspuns—Nu există nimic în Biblie să indice ceva de genul acesta.
PREZENȚA A DOUA—A nu o înțelege, referitor la Moartea a Doua. (Q641-2)
Întrebare (1911)—4—Cei care discern prezența Domnului vor fi potriviți pentru clasa marii mulțimi, dacă ei nu reușesc să-și întărească chemarea și alegerea?
Răspuns—Gândul nostru ar fi că discernerea prezenței Domnului n-ar avea în mod necesar de-a face cu acest lucru. Acesta este doar un element al cunoștinței și ar fi o dovadă că acea persoană a făcut un anumit progres în cunoștință și de aceea a progresat considerabil în instruirea făcută de Domnul. Dar fie că acolo, fie că în altă parte, n-ar reuși să dezvolte spiritul ascultării în jertfirea vieții sale, în zelul pentru Domnul, pentru adevăr și pentru frați, ar înseamna că n-ar reuși să ajungă în clasa turmei mici, și aceea ar însemna că ar avea parte în clasa marii mulțimi — dacă n-ar nega pe Domnul și să întoarcă spatele la toată problema.
PUBLICITATE—Ce nume să se folosească? (Q7-2)
Întrebare (1909)—5—Prin ce nume ai sugera ca adunările locale să facă publicitate pentru întrunirile lor, astfel încât să se evite confuzia prin folosirea prea multor nume, ca: “Zorile Mileniului”, “Credincioșii în Ispășire”, “Credincioșii în Sângele Prețios”, “Studenții Bibliei” etc.?
Răspuns—Este dificil să știi cum să faci publicitate, nu pentru noi, ci să faci ca oamenii să nu te înțeleagă greșit. “Biserica lui Dumnezeu”; “Biserica viului Dumnezeu”; “Biserica lui Cristos”. Oricare din aceste nume ni s-ar potrivi foarte bine și n-am avea nici o obiecție la ele, dar vedem că sunt diferite denominații care și-au însușit aceste titluri, nu că noi credem că ele au dreptul să și le aplice, dar noi am vrea să trăim în pace. Este dificil să decizi, și fiecare adunare va trebui să facă acest lucru pentru sine.
PUBLICITATE—Atitudinea bătrânilor și diaconilor. (Q8-1)
Întrebare (1910)—1—Care trebuie să fie relația potrivită între îndatoririle bătrânilor și a diaconilor în legătură cu publicitatea pentru convențiile mici și pentru adunările de peregrini?
Răspuns—În privința publicității, cine trebuie să supravegheze acest lucru — unde trebuie să căutăm instrucțiunile? Gândul meu este că potrivit ar fi ca instrucțiunile pentru publicitate să vină de la sediu, pentru că acolo avem cea mai multă experiență; nu pentru că noi suntem mai deștepți decât alți oameni, ci pentru că aceia care sunt însărcinați cu lucrarea acolo se presupune că sunt și trebuie să fie persoane cu o capacitate deosebită și cu o largă experiență, și cum noi avem de-a face cu atât de multe metode și aranjamente de publicitate în atât de multe părți ale lumii, avem posibilitatea să judecăm ceea ce altfel oamenii n-ar putea. De aceea, cred că ar face bine să caute sfaturi deosebite la Brooklyn în legătură cu acest subiect. Cât despre cine să aibă aceasta în sarcină: un bătrân este ales în mod special pentru lucrurile spirituale și să se îngrijească de interesele spirituale ale Bisericii, dar publicitatea face parte din interesele spirituale ale Bisericii; se identifică atât de strâns cu interesele spirituale ale Bisericii, încât este demnă de cea mai bună capacitate pe care o aveți în adunare. Nu putem fi prea grijulii cu acest lucru; și într-adevăr spiritul corect ar fi ca toți să participe împreună, și dacă s-ar găsi unul cu cea mai bună capacitate, nu dintre bătrâni, ci dintre diaconi, atunci toți ar trebui să fie bucuroși să-l favorizeze, ca el să ia o parte mai proeminentă în lucrare. Cu alte cuvinte, ar trebui ca noi să lăsăm la o parte orice este de natură personală în fiecare serviciu al adevărului și să încercăm să obținem metodele cele mai bune și în timpul și modul cel mai satisfăcător, atât cât ne va îndruma și conduce judecata, și să căutăm mai multă înțelepciune.
PUBLICITATE—Potrivită și nepotrivită. (Q8-2)
Întrebare (1915)—2—Înseamnă a arăta spiritul Babilonului dacă se solicită de la comercianți contracte de publicitate pentru spațiul de pe anunțurile Foto-Dramei?
Răspuns—N-ar fi potrivit să se spună unui comerciant, “Faceți publicitate la noi și astfel contribuiți cu ceva la o cauză bună”. Așa ceva n-ar fi bine. Ar fi cerșire pentru cauza Domnului, un lucru pe care nu suntem autorizați să-l facem. Dar dacă eu aș fi comerciant și aș avea ocazia să pun o reclamă într-un anunț pentru Foto-Drama, aș crede că ar fi una din cele mai bune șanse de a-mi face publicitate pe care le-am avut vreodată. Aș crede că aș avea un beneficiu. Dacă pentru unul sau doi dolari ar fi posibil să-mi circule cartea de vizită peste tot în împrejurimi, aș spune, “Aceste pliante despre Foto-Drama îi vor interesa pe oameni; și în timp ce vor citi textele de la ilustrații, ar citi și despre firma mea”. Aș crede că aș avea un profit bun pentru investiția mea. Dacă cineva ar gândi că nu are un profit bun, să nu-și pună reclama în acest tract. Este pur și simplu o problemă de afaceri.
Solicitând reclama, nu trebuie să se menționeze caracteristica religioasă. Noi nu facem aceasta deloc. Este pur și simplu afacere în ceea ce-i privește pe comercianți; și eu i-aș lăsa să facă reclamă la tot ce doresc. Faptul că noi nu permitem reclame în Turnul de Veghere nu înseamnă că a face aceasta ar fi rău. Nu văd nici un rău în faptul că un comerciant face reclamă produselor sale. Dacă aș publica un ziar zilnic, m-aș aștepta să vând spațiu pentru publicitate în ziarul meu.
Un frate care este proprietarul unui ziar m-a consultat puțin despre publicitate. El a spus că în împrejurimi comercianții erau obișnuiți să-și facă publicitate, și unii dintre cei mai buni clienți erau comercianți de băuturi tari și tutun. I-am spus că nu aș face publicitate la băuturi. Aș face publicitate pentru pantofi, haine, alimente sau obiecte de uz casnic, și aș solicita astfel de reclame dacă eu aș conduce un ziar. Nu văd nimic greșit în a pune reclame în ziare. Nu aș vedea nimic greșit în a pune șase sau opt pagini de publicitate în Turnul de Veghere, dacă articolele cărora le-aș face reclamă ar fi mărfuri pe care toți ar vrea să le cumpere. Dar, deoarece Turnul de Veghere intră în casă și mă reprezintă pe mine într-un mod deosebit, vreau să folosesc tot spațiul pentru chestiuni religioase — nu însă fiindcă reclamele ar fi rele.
Odată am pus în Turnul de Veghere o notă despre Grâul Minune. Mulți dintre voi ați văzut-o. Noi credem că am făcut bine punând acest anunț. De asemenea am pus o notă despre un fel de fasole și una despre ceva bumbac special. Unii dintre prieteni au beneficiat de fiecare din aceste anunțuri. De asemenea, recent am pus o notiță despre un tratament pentru cancer. Am primit sute de scrisori de la prietenii în Adevăr, și sute de la alții; și mulți au scris că au obținut rezultate bune. Într-o anumită măsură aceasta a ajutat ca Adevărul să înainteze. Oamenii au văzut că noi nu încercăm să le luăm banii, au văzut că noi încercăm să le facem bine, și au devenit interesați.
PUTERE—Cum putem spune când acționăm prin puterea Domnului și nu prin
puterea noastră. (Q674-1)
Întrebare (1914)—1—Cum putem noi ști când acționăm prin puterea Domnului și nu prin a noastră proprie? Faptul că nu reușim înseamnă că acționăm prin puterea noastră proprie? Te rog răspunde.
Răspuns—Este destul de greu să știi exact ce are în minte cel care întreabă despre a acționa prin propria putere — putere fizică să muncești pentru Domnul, sau ce vrei să spui nu știu sigur. Voi fi obligat să răspund la întâmplare — pe nimerite. Oricum, trebuie să spun, că a acționa prin propria putere, i-ar fi cunoscut cuiva prin discernământul său de a se analiza pe sine dacă este înclinat sau nu să facă un lucru foarte concentrat încât să uite să facă din acesta un subiect de rugăciune și să se gândească și să caute dacă ar fi voia Domnului sau nu. Acesta ar fi un semn că ai neglija să cauți la Domnul putere și îndrumare. Ar fi un semn că ești în pericol în această privință și că trebuie să fii mai atent. După aceea, dacă vezi că aceasta este calea Domnului, după Cuvântul Său, roagă-te în privința aceasta și acționează cum crezi că-i mai bine și atunci vei fi sigur că umbli prin puterea Domnului.
