HAINA DE NUNTĂ—Purtată de cine? (Q733-1)

Întrebare (1910-Z)—1—Gândul tău este că numai cei care se consacră sunt în realitate îndreptățiți — au haina dreptății lui Cristos atribuită, acoperindu-le păcatele și socotindu-i perfecți; că ceilalți credincioși au numai binecuvântările cunoștinței despre pregătirea îndreptățirii care le va fi dată numai cu condiția ca ei să se jertfească în urmele Răscumpărătorului nostru?

Răspuns—Noi înțelegem că Scripturile învață că există o diferență între o îndreptățire prin credință și o îndreptățire reală. Lumea în timpul Veacului Milenar, sub procesul de restabilire, vor avea ocazii depline și mari de a avansa de la condițiile de păcat și moarte la îndreptățire reală, dreptate — relație de Legământ cu Dumnezeu. În trecut Vrednicii din Vechime, datorită credinței în Dumnezeu, erau apreciați și tratați ca fiind în armonie cu El, în relație de Legământ prin credință, ca și cum ar fi fost perfecți. Dar mai mult decât această îndreptățire prin credință n-au putut obține decât după ce meritul jertfei lui Cristos le va fi atribuit. Credincioșii creștini din acest Veac Evanghelic sunt într-o poziție diferită. Ei sunt îndreptățiți prin credință în același fel cum au fost Vrednicii din Vechime, dar în plus, Cristos face o aplicare specială a meritului jertfei Sale pentru ei cu înțelegerea ca ei să nu-l păstreze în sens de restabilire, ci să-l jertfească — după modelul arătat nouă în exemplul Domnului nostru.

Deci, la începutul experienței noastre creștine ni se acordă părtășia cu Dumnezeu printr-o îndreptățire prin credință, care continuă un anumit timp ca să ne permită să ajungem la o cunoștință a harului lui Dumnezeu. Acest lucru ne permite să ajungem la o cunoștință a privilegiilor noastre de a jertfi împreună cu Răscumpărătorul nostru; să devenim morți cu El față de toate interesele pământești cât și morți față de păcat. Luarea acestei poziții a consacrării — jertfirea de sine — ne-a adus acceptarea divină, manifestată prin conceperea cu Spiritul sfânt, și de la această poziție ca Noi Creaturi trebuie să progresăm și să ne întărim chemarea și alegerea. Cei care, după ce vin la o cunoștință a Adevărului și au o ocazie de a se consacra spre jertfă până la moarte, și apoi nu reușesc să răspundă ascultător, își pierd îndreptățirea, în sensul că aceasta nu devine vitală — aprobată divin. Aceștia primesc harul lui Dumnezeu în zadar — ei primesc o cunoștință a milei lui Dumnezeu și a propriilor lor privilegii fără să profite de ele — fără a accepta singura “chemare” a acestui Veac — Efes. 4:4.

Concluzia sau rezumatul nostru este acesta: Există o îndreptățire prin credință, care pentru un timp acordă o stare socotită în fața lui Dumnezeu, în favoarea Sa, în timpul acestui veac; dar ca aceasta să devină o îndreptățire vitală, trebuie urmată mai devreme sau mai târziu de o deplină consacrare. Celor care se consacră la jertfă, “care au făcut legământ cu Mine prin jertfă!” (Psa. 50:5), și care prin credință devin astfel logodiți cu Cristos ca membri ai Corpului Său prin participare în suferințele Lui — acestora le este dată haina de nuntă. La o nuntă evreiască, nu ne putem imagina oferirea de haine trecătorilor, care știu doar că se plănuiește o nuntă. Ilustrația pilduitoare se aplică acelor persoane care au auzit de nuntă și cred în ea și s-au întors de la alte fapte și plăceri cu dorința de a intra și a participa la ea. Dorințele lor se vor extinde la facerea primilor pași, de a intra pe ușă, înainte să li se dea haina de nuntă. Tot așa și cu noi. Noi avem o îndreptățire socotită de când am început să credem în Cristos, ne-am încrezut în meritul Său și am auzit ceva despre condițiile pe baza cărora putem deveni comoștenitori. Numai după ce am socotit costul și ne-am decis cu totul să intrăm, am fost socotiți ca membri ai Bisericii Întâilor-născuți — membri ai Logodnicei lui Cristos.

Deci, lepădarea hainei de nuntă ar simboliza în mod potrivit una din următoarele două fapte:

(1) Respingerea lucrării jertfitoare a lui Cristos; sau,

(2) Respingerea contractului nostru nupțial — de a suferi cu El; de a fi morți cu El; de a bea din paharul Lui; de a fi botezați în moartea Lui; de a ieși la El afară din tabără, purtând disprețul Lui.

HAINĂ—În contrast cu hainele mântuirii. (Q603-1)

Întrebare (1911)—1—”Mă voi bucura nespus în Domnul și sufletul Meu va fi plin de veselie în Dumnezeul Meu; căci M-a îmbrăcat cu hainele mântuirii, M-a acoperit cu mantaua dreptății, ca pe un mire împodobit cu o cunună și ca pe o mireasă împodobită cu bijuteriile ei” (Isaia 61:10). Există vreo diferență esențială între hainele mântuirii și haina dreptății?

Răspuns—Cred că este rezonabil să presupunem că aceste două expresii au fost folosite alternativ. Haina dreptății lui Cristos ni s-a dat când am devenit logodnica Lui, haina noastră de nuntă este o acoperire a defectelor noastre. De aceea, aceasta este o haină a dreptății, o haină a atribuirii, sub care noi suntem socotiți drepți înaintea lui Dumnezeu. Și destul de potrivit vorbim despre noi că suntem în acea stare. Cum spune apostolul din nou, “Căci în nădejde am fost mântuiți” (Rom. 8:24). Desigur, mântuirea noastră nu este completă, dar a început în sensul că suntem deja socotiți ca fiind de partea Domnului, și suntem deja asigurați că dacă ne menținem această stare, dacă ne ținem hainele nepătate de lume, vom fi din aceeași clasă a cărei mântuire va fi cu totul împlinită la a doua venire a Domnului nostru.

HAINĂ—Haina dată Noii Creaturi. (Q603-2)

Întrebare (1911-Z)—2—Poate păcătui corpul Noii Creaturi?

Răspuns—Corpul potrivit al Noii Creaturi este cel spiritual al Întâii Învieri. Dar înainte de a-l primi ea este pusă la încercare și îi este dat vechiul corp uman pentru practică. Noua Creatură nu poate face vechiul corp s-o asculte în mod perfect. Dar ea poate dezvolta putere în dorințele ei de a aduce cuvinte, fapte și gânduri în perfect acord cu Legea perfectă a lui Dumnezeu — Iubirea.

Nefiind în stare să cucerească, ea trebuie să-i arate Căpitanului mântuirii loialitatea ei din inimă prin faptul că se luptă “lupta cea bună” (1 Tim. 6:12).

Imperfecțiunile cărnii cu care mintea nouă nu este de acord sunt toate moștenite — toate din slăbiciunea lui Adam — de aceea, toate putându-se ierta de către Răscumpărător care așteaptă doar să se apeleze la El ca marele Avocat. Dar fiecare greșeală a cărnii este pusă în seamă Noii Creaturi care este proprietarul corpului carnal și îl folosește. Aceasta obligă la căință, rugăciune etc., și înseamnă o mai mare binecuvântare pentru Noua Creatură. În măsura în care Noua Creatură își dă acordul sau simpatizează cu păcatul trupului ei, este vrednică de “lovituri”, care prin corectare o va ajuta în dezvoltarea caracterului ei. “Căci care este fiul pe care nu-l disciplinează tatăl?” (Evr. 12:7)

Numai Noii Creaturi îi este dată haina de nuntă, haina dreptății lui Cristos, ca o acoperire pentru carnea ei imperfectă. Aceasta reprezintă îndreptățirea ei ca Nouă Creatură. Ea o arată în ochii divini sfântă, nevinovată, fără pată, prin meritul lui Isus Avocatul și Răscumpărătorul ei.

HAINĂ—O poartă toți din clasa Mireasă. (Q603-3)

Întrebare (1912-Z)—1—Va purta haina dreptății lui Cristos cineva care este găsit vrednic de un loc în clasa Mireasă?

Răspuns—Noi înțelegem că toți cei care se consacră o poartă și sunt acceptați în singura speranță a chemării lor, și că acea singură speranță este speranța de a fi un membru din clasa Mireasă și comoștenitor cu Cristos. Faptul că va exista o “mare mulțime” este o favoare specială stabilită de Domnul în interesul acelora care nu se dovedesc suficient de zeloși pentru a fi socotiți cu Isus “mai mult decât biruitori” (Rom. 8:37).

“Marea mulțime” din Apocalipsa 7:9 este compusă din cei care nu reușesc să se ridice la cel mai înalt standard de sacrificiu cerut de Domnul, dar care, totuși, nu se vor dovedi necredincioși în încercarea lor finală. Despre aceștia se spune că nu și-au ținut hainele nepătate de lume; de aici cerința ca ei să și le spele în sângele Mielului — să-și dovedească loialitatea când sunt disciplinați și constrânși, ei nereușind să dovedească acest lucru prin ascultare de bună voie până la jertfire. Astfel, atât Mireasa cât și fecioarele care o urmează poartă haina Mirelui (îndreptățirea) în viața prezentă. Și toți vor atinge perfecțiunea în viața viitoare pe propria lor socoteală.

Această haină atribuită nu-i va fi necesară “marii mulțimi” după ce au fost “schimbați” la starea spirituală; pentru că și ei vor fi schimbați într-un moment și după aceea vor poseda o perfecțiune individuală a lor proprie.

HAINĂ—Ce avem din momentul conceperii? (Q604-1)

Întrebare (1913)—2—Suntem acoperiți de Haina Dreptății lui Cristos, sau de la conceperea noastră Dumnezeu ne-a dat o haină a noastră proprie?

Răspuns—Această Haină a Dreptății lui Cristos nu ne aparține deloc până când devenim Noi Creaturi. Nu s-a intenționat ca ea să acopere trupul celor care n-au devenit poporul consacrat al lui Dumnezeu. Lumea nu este identificată ca fiind Noi Creaturi cu trupuri vechi; ei toți sunt creaturi vechi, atât trupul cât și mintea. Doar Biserica este cea care a avut parte de o schimbare și a căror minți sau inimi le acceptă Dumnezeu ca fiind în relație cu El în Cristos și a căror corpuri sunt imperfecte, și de aceea au nevoie de o acoperire, pe care Domnul o privește în această figură de stil, “Haină”, și arată cum asigură El acoperirea prin Cristos pentru a ne acoperi corpurile noastre muritoare. Aceasta este Haina Lui și nu a noastră, și este o folosire foarte prețioasă a Hainei Sale. Noi avem nevoie de Haina Sa, de Dreptatea Sa ca să ne acopere lipsurile. Propria noastră dreptate, după cum arată apostolul, ar fi numai haine mânjite, așa că aceasta este o ilustrație minunată cum folosește Dumnezeu dreptatea Lui pentru noi, haina de nuntă a întregului Său popor, și noi trebuie să continuăm să o purtăm fără pată sau încrețitură, și dacă se pătează trebuie să îndepărtăm pata, și să ne ținem astfel în iubirea lui Dumnezeu și să fim pregătiți pentru cina de nuntă când vom fi dincolo de văl. La înviere vom fi făcuți perfecți. Atunci nu vom avea nevoie de Haina atribuită ca să avem acces la nuntă. Când nunta se va sfârși vom avea acea haină a noastră prin meritul lui Cristos.

HAINĂ—Pentru vechea sau noua creatură? (Q604-2)

Întrebare (1913)—1—Haina dreptății lui Cristos este pentru acoperirea omului vechi sau a noii creaturi?

Răspuns—Noi trebuie să ne dezbrăcăm de omul cel vechi. V-ați dezbrăcat de omul cel vechi, spune apostolul. Omul vechi a fost voința veche, și el nu trebuie acoperit; el trebuie să fie mort; nici măcar nu este nevoie să-l îngropați, lăsați-l în pace. Și omul nou nu are nevoie de nici o acoperire, pentru că omul nou este perfect, noua creatură nu a păcătuit niciodată, nu are simpatie pentru păcat. Atunci ce are nevoie de acoperirea cu Haina dreptății lui Cristos? Este trupul care odată a aparținut vechiului om, vechii voințe, acest trup care acum a fost predat ca trup sau carne a noii creaturi și prin care noua creatură trebuie să acționeze. Acest trup este imperfect și are nevoie de acoperirea dreptății lui Cristos atribuită pentru ca toate lipsurile să fie acoperite, așa încât ele nu vor fi văzute de frați mai mult decât este necesar, și nu vor fi văzute de Tatăl mai mult decât este necesar.

HAINE—Ținerea hainelor nepătate. (Q283-2)

Întrebare (1908)—2—”Țineți hainele tale nepătate de lume”. Ce semnifică aceasta?

Răspuns—Cred că următoarele: Poporul Domnului în capitolul trei din Apocalipsa este îndemnat să-și păstreze hainele ca să nu umble goi. Haina pe care ne-o dă Domnul nu se referă la hainele noastre pământești, se referă la haina dreptății Lui, haina noastră de dreptate, pe care dacă o ținem și o brodăm devine haina noastră de nuntă; aceasta este haina pe care o primim de la Domnul, haina de nuntă a dreptății lui Cristos; dreptatea lui Cristos atribuită nouă, acoperindu-ne lipsurile, este îndreptățirea noastră. Acum, noi trebuie să ne ținem haina nepătată de lume; adică, trebuie să facem tot ce ne stă în putere ca să ne menținem această atitudine de inimă și această relație cu Domnul care ne va ține în legătură pură și sfântă cu Tatăl și cu Fiul, nu în dreptatea noastră, ci în dreptatea lui Cristos. Noi trebuie s-o ținem să nu se contamineze cu lumea. Noi suntem în lume dar nu suntem din lume, și trebuie să ne îngrijim haina, și declarația este că, dacă ei nu sunt grijulii cu hainele, le vor păta și va trebui să-și spele hainele și să le albească în sângele Mielului. Îndemnul către voi și către mine este că ar putea exista pericolul ca noi, prin contact cu lumea, într-un moment de neatenție să ne contaminăm cu păcatul, prin cuvânt, prin gând sau prin faptă, și aceasta ar constitui o pată sau un cusur pe haină. Cum poate fi vreunul din noi fără pată sau încrețitură sau vreun asemenea lucru în ceea ce privește haina noastră? Cum poate un creștin să trăiască mulți ani în lume unde sunt toate felurile de rele — rău negru ca smoala — și totuși să-și țină haina nepătată? Răspunsul meu este: gândul din Scriptură nu este că cineva va fi în stare vreodată să treacă prin această lume fără o pată sau încrețitură pe haina sa. Dar, să presupunem că am găsit că avem o pată. Atunci, cei care sunt într-o atitudine bună a inimii, acei care află că au încălcat legea divină, se vor grăbi iarăși la sângele care îi curăță. Dacă ai făcut vreodată o greșeală, du-te la Domnul în rugăciune, mărturisește-i-o și caută să repari ceea ce a fost greșit și ai asigurarea Cuvântului Domnului că Lui îi place să te primească în această atitudine și că te va curăți de tot păcatul. Aceste păcate trebuie să fie tot mai puține pe măsura înaintării. Anii trebuie să aducă înțelepciune în privința felului în care să evităm răul din lume, așa că creștinul mai matur trebuie să găsească mai puține pete pe haină, și să aibă mai puțină nevoie de a merge la Domnul să-și mărturisească greșelile, să-i ceară iertarea lor și să fie curățat. Dar, dragi prieteni, fie că ați avut multe sau puține, singura poziție dreaptă pentru fiecare din noi este aceasta: să ne amintim că cu aceste pete pe hainele noastre, cu aceste responsabilități pentru ceva fapte rele, sau gânduri rele, sau orice, nu putem avea comuniune potrivită cu Dumnezeu. Ele se vor pune între tine și Domnul. Există din aceia care devin nepăsători. Mai întâi de toate va fi o pată și ei vor spune: “O, am o pată pe haina mea”, și se simt foarte răniți cu ea; dar când sunt treizeci, patruzeci, cincizeci, sau șasezeci, ei spun: “O, știu că le am; nu-mi plac, dar știți că ele vin”. Se obișnuiesc cu ele, dragi prieteni. Voi nu vreți să faceți aceasta. Voi vreți să vă păziți împotriva acestui spirit. Aceia care au acest spirit vor fi cei care vor constitui Marea Mulțime, care vor fi obligați să treacă prin timpul de strâmtorare și să-și spele hainele și să le albească în sângele Mielului. Dacă suntem într-o atitudine bună de inimă, chiar prima pată ne va cauza durere și tristețe, și noi trebuie să mergem la Domnul și nimic să nu ne oprească de a merge la El — mergeți în aceeași zi, nu lăsați ca somnul să vă cuprindă ochii până când nu ați îndreptat întreaga chestiune înaintea Domnului, până când El nu te curăță de responsabilitatea problemei, și începe fiecare nouă zi cu hotărâri proaspete că, prin harul lui Dumnezeu, vei veghea și îți vei ține haina nepătată de lume — nepătată de egoismul ei, de josnicia ei, de spiritul ei mincinos; nepătată de toate influențele contaminatoare ale lumii, cărnii și adversarului, ca astfel să poți fi mai plăcut Domnului și să umbli mai aproape de El. Cu cât privești mai mult, cu atât vei găsi mai mult că la orice păcat va fi o dispoziție din partea oricui, a fiecăruia, să nu meargă la Domnul cu problema. “Nu mă pot duce la Domnul în rugăciune în această seară; simt că un nor vine între Domnul și mine, și nu mă pot duce în seara aceasta”. Ei bine, fiți atenți; dacă nu poți merge în acea seară, seara următoare va fi mai rău, și va fi încă și mai rău după aceea. Va fi tot mai rău, și petele vor continua să se înmulțească până când te vei afla departe de Domnul. Sfatul meu către toți din poporul Domnului, este să vegheați, să vă îngrijiți hainele. Faceți aceasta cu atenție în fiecare zi. Vedeți la sfârșitul fiecărei zile ce aveți să-I spuneți Domnului în această privință; vedeți cum stă socoteala voastră, și țineți o socoteală atentă. El voiește să ne ierte păcatele și să ne curețe de orice nedreptate. Vedeți că aceasta nu se referă la păcatul originar; El l-a înlăturat pe acela; aceasta se referă la acele păcate care au venit după ce am fost curățiți și după ce am devenit ai Lui. El este dispus să ne curețe de toată nedreptatea, de orice lucru făcut care nu era chiar drept. Notați iarăși, El poate să vă cauzeze unele dureri, sau strâmtorări, sau ceva dificultate pentru a scăpa de acel lucru; dacă ați fost nepăsători, probabil Își va retrage fața de la voi pentru a avea mai multă grijă în privința acelui lucru cu altă ocazie. Nu vă gândiți că puteți păcătui fără teamă de pedeapsă, apoi să mergeți la preot să vi le șteargă imediat și să mergeți să păcătuiți din nou. Nu acesta este procedeul. Metoda Domnului nostru de curățire de păcat este diferită de aceasta. Veți afla că odată cu păcatul va veni înstrăinarea. După cum zice poetul și în armonie, cred, cu toate sentimentele voastre și ale mele:

“O nu lăsa ca norul să apară

Să te ascundă de ochii servului tău”.

HAINE—Semnificația hainelor de cinste și podoabă. (Q285-1)

Întrebare (1910-Z)—1—A fost vreo semnificație în faptul că Marele Preot, după ce a îndeplinit serviciile Zilei de Ispășire, s-a dezbrăcat de hainele de in în Sfânta și le-a lăsat acolo și și-a pus hainele de cinste și podoabă când a ieșit să binecuvânteze poporul?

Răspuns—Marele Preot în tot acest Veac Evanghelic îndeplinește lucrarea de sacrificiu; aceasta n-a fost numai când S-a oferit pe Sine, ci de-a lungul acestui veac El continuă să fie Preotul jertfitor, și deși a trecut dincolo de văl, El este încă, să zicem așa, în hainele de in ale sacrificiului; și a doua Sa oferire, aceea a țapului antitipic, va fi îndeplinită în hainele de in, când va intra dincolo de văl să prezinte sângele Corpului Său, care este Biserica, la sfârșitul acestei Zile a Ispășirii antitipice, când Biserica își va fi îndeplinit partea ei din sacrificiul lui Cristos. Domnul nostru, Marele Preot, va stropi atunci, a doua oară, sângele, meritul, pe capacul ispășirii, pecetluind astfel Noul Legământ și aplicând meritul Său “pentru tot poporul”.

După ce va face aceasta, El va ieși să binecuvânteze poporul; dar nu va apărea din nou în hainele de in pentru sacrificiu. Schimbarea va fi făcută fără să fie văzută de lume. Ultimul lucru pe care îl vor vedea va fi intrarea preoților după lucrarea de jertfire din timpul prezent, Veacul Evanghelic, și primul lucru pe care-l vor vedea în Noua Dispensație va fi apariția marelui Preot în cinste și podoabă — în “hainele de glorie”. Nu vor vedea aceasta cu ochii naturali, ci această glorie va fi descoperită prin serviciul binecuvântărilor Noului Legământ pentru Israel și lume, și această descoperire a tuturor lucrurilor glorioase reprezentate în diferitele părți ale hainelor Marelui Preot va fi o manifestare care va ține tot Veacul Milenar — părțile hainelor, efodul, etc., toate vor avea împlinirea lor atunci în lucrarea glorioasă a Celui Uns.

Începutul acestei manifestări în glorie va fi în timpul de strâmto­rare, timp despre care citim: “Toate semințiile pământului vor plânge din pricina Lui” (Apoc. 1:7). Manifestarea Sa în putere, sfărmarea în bucăți a acestei ordini de lucruri prezente, este cea care va cauza marele timp de strâmtorare pe care Scripturile îl anunță că va fi sfârșitul acestui veac și inaugurarea Veacului Milenar. Astfel, apariția în glorie va avea diferite etape, dar toate vor fi pe planul glorios; nici unul nu va mai fi pe planul sacrificiului din veacul prezent.

În această ilustrație a hainelor Preotului noi înțelegem că Marele Preot a simbolizat întreaga Preoțime, preoții subordonați și Capul; Capul nu a avut nevoie de acoperire iar acoperirea cu haine de in a reprezentat meritul lui Cristos atribuit nouă, membrii Corpului Său, pe care Tatăl îi acceptă și îi îndreptățește, și a căror imperfecțiuni sunt acoperite prin El. Noi înțelegem că haina albă reprezintă în mod special partea noastră în ilustrație; că Marele Preot mergând în glorie simbolizează în mare măsură gloria Bisericii împreună cu Capul ei, după cum citim: “Și ce vom fi nu s-a arătat încă. Dar știm că, atunci când se va arăta El, vom fi ca El, pentru că Îl vom vedea așa cum este” (1 Ioan 3:2). Altă scriptură declară că noi vom fi Corpul Lui glorios, sau Corpul Său în glorie, și că “vom fi glorificați împreună cu El”.

HAINE—Referitor la Hainele de cinste ale Domnului nostru. (Q605-1)

Întrebare (1911)—1—Are Domnul nostru hainele Sale de cinste și podoabă pe El în prezent?

Răspuns—Gândul din mintea celui care întreabă, presupun, este scos din tipul Marelui Preot. Vă veți aminti că Marele Preot când a făcut ispășirea în Ziua Ispășirii a purtat îmbrăcăminte albă de in, și în acele haine albe de in a făcut sacrificiul și oferirea sângelui, și după ce a oferit sângele și a făcut ispășirea pentru păcat a venit și și-a spălat trupul și și-a pus hainele de glorie — hainele pentru cinste și podoabă. Cu alte cuvinte, Marele Preot a purtat tot anul hainele de cinste și podoabă, dar în Ziua Ispășirii el le-a dezbrăcat și a purtat hainele simple de in. Răspunsul nostru la întrebare este că Marele Preot nu Și-a pus încă hainele de cinste și podoabă. Bineînțeles aceasta este o figură de stil, dar ideea este că aceste haine de podoabă reprezintă manifestarea Domnului nostru — Marele Preot indicat ca cel care este calificat și autorizat de Dumnezeu să binecuvânteze poporul. Aceasta încă n-a avut loc. De ce nu? Pentru că Ziua Ispășirii antitipică nu s-a terminat. De unde știm că nu s-a terminat? Pentru că unii din Biserică, corpul lui Cristos, trebuie încă să împlinească ce lipsește suferințelor lui Cristos. Și această împlinire a suferințelor lui Cristos continuă încă. Lucrarea Marelui Preot ca jertfitor este încă în progres, și El nu se îmbracă în cinstea și podoaba înaltei funcții până când va fi terminat pe deplin lucrarea de jertfire; și jertfirea nu se va sfârși până când ultimul membru al corpului lui Cristos va fi suferit împreună cu El. Imediat ce jertfirea se va termina, va începe gloria; după cum spun Scripturile, “dacă răbdăm, vom și împărăți împreună cu El” (2 Tim. 2:12). Și apoi, vă amintiți, citim de asemenea că profeții din vechime și îngerii au dorit să privească în aceste lucruri și să știe cu privire la timpuri și anotimpuri, cu privire la suferințele lui Mesia și la gloria care va urma. Deoarece suferințele acestei clase Mesia nu s-au sfârșit, jertfirea din Ziua Ispășirii nu este terminată, de aceea Marele Preot nu Și-a pus hainele de cinste și podoabă, reprezentând demnitatea funcției Sale când va conduce și va binecuvânta, și va începe domnia Mesianică.

HAR—Primit în zadar. (Q288-1)

Întrebare (1911)—1—2 Cor. 6:1: “Ca unii care lucrăm împreună, vă îndemnăm să nu fi primit în zadar harul lui Dumnezeu”. Ce fel de har sau favoare se înțelege aici, și cum poate fi primit în zadar?

Răspuns—Din moment ce apostolul se adresează aici creștinilor, noi am înțelege că el vrea să spună că unii care deja și-au făcut consacrarea și au fost concepuți de Spiritul sfânt pot totuși primi harul lui Dumnezeu în zadar.

Harul lui Dumnezeu a fost cu privire la această chemare de sus, și oricine merge în moartea a doua în condițiile prezente, desigur a primit favoarea sau harul lui Dumnezeu în zadar; și ar fi de asemenea adevărat că oricine nu aleargă așa cum ar trebui, ar primi favoarea sau privilegiul de comoștenire cu Cristos în zadar, pentru că ei n-ar reuși să obțină acea mare binecuvântare; chiar dacă obțin o binecuvântare secundară, ei nu au reușit să obțină binecuvântarea la care au fost chemați. Bineînțeles, ar fi de asemenea adevărat că cei care au auzit ceva, au primit acea măsură de cunoștință, sau credință sau favoare a lui Dumnezeu, în zadar. Oricine este atras sau chemat de Dumnezeu și nu Îl acceptă, primește chemarea în zadar din moment ce el nu scoate roadă din ea, nu scoate rezultate sau binecuvântări din ea; aceștia vin odată cu restul lumii și nu primesc binecuvântări speciale în timpul prezent.

HAR—Odată în har, totdeauna în har, contrazicere. (Q288-2)

Întrebare (1912-Z)—2—Ce se înțelege prin scriptura care spune că acela care a fost neprihănit și se va depărta de neprihănirea lui, neprihănirea lui de dinainte nu va fi socotită, ci el va muri pentru păcatul lui? Și de asemenea afirmația că acela care a fost nedrept și s-a întors de la nedreptatea lui va fi salvat? Ezec. 33:13-16.

Răspuns—Această scriptură contrazice în mod accentuat o doctrină susținută de unii creștini: “Odată în har, totdeauna în har”; sau că unul care a fost favorizat de Dumnezeu nu mai poate pierde favoarea Sa. Principiul acestei scripturi se aplică, în timpul prezent, la cei care trec de la moarte la viață ca Noi Creaturi. Ei sunt în încercare pentru viață sau moarte. Păcatul adamic nu se mai socotește în cazul lor. Dacă rămân credincioși Domnului ei vor primi binecuvântarea vieții veșnice; dacă sunt necredincioși vor muri. Dacă unul ar face un legământ cu Dumnezeu și n-ar reuși să țină acel legământ, el și-ar pierde relația de legământ cu Dumnezeu atunci când ar abroga contractul. Dacă noi suntem credincioși, El va fi credincios dându-ne viață veșnică.

Dar această scriptură se aplică în mod special la Veacul Milenar; pentru că atunci toți vor fi aduși la o ocazie de viață veșnică. Oamenii vor înțelege atunci că “plata păcatului este moartea”. Atunci nu va mai fi proverbul că părinții au mâncat aguridă și copiilor li s-au sterpezit dinții, ci fiecare “va muri pentru nelegiuirea sa” (Ier. 31:29; Ezec. 18:2). Va exista o încercare pentru viață sau moarte, exact așa cum este acum cu Biserica. Numai acelora care sunt credincioși în încercările lor le va fi dată viața veșnică, în oricare dintre cazuri. Toți ceilalți vor fi nimiciți prin moarte.

HARUL LIBER—Referitor la oricine își ia crucea ca să urmeze pe Isus. (Q281-1)

Întrebare (1911)—1—Dacă “harul liber” nu este în Veacul Evanghelic, de ce a spus Isus: “Dacă voiește cineva să vină după Mine, să se lepede de sine, să-și ia crucea și să Mă urmeze” (Mat. 16:24)?

Răspuns—Isus a spus, “Dacă voiește cineva să Mă urmeze”. El a invitat o clasă specială. Evanghelia în timpul prezent este vestea bună, cea mai bună veste care a putut veni la clasa aleasă care este chemată. Dumnezeu nu forțează pe nimeni, ci numai îi invită. Când Isus a spus: “Să se lepede de sine, să-și ia crucea și să Mă urmeze”, ceea ce înseamnă calea îngustă, El a invitat pe oricine vrea să fie ucenicul Său, urmașul Său, să umble pe această cale îngustă, și a spus: “Unde sunt eu, acolo va fi și ucenicul acela”. Isus, vă amintiți, Și-a luat crucea, a lăsat deoparte orice greutate, și credincios Și-a jertfit viața, și Tatăl L-a înviat la glorie, onoare și nemurire. Și astfel, Isus a spus că dacă vreunul din noi dorește să facă aceste lucruri poate să le facă, dar nimeni nu le poate face dacă nu le aude mai întâi. “Nimeni nu poate să vină la Mine, dacă nu-l atrage Tatăl, care M-a trimis” (Ioan 6:44), a spus Isus. Vedeți că atragerea este de la Dumnezeu și prin cuvântul Său. Aceia din lume care nu au ureche de auzit sau care nu aud niciodată mesajul, nu sunt atrași, nu sunt chemați; ca și cum afară la ușă ar fi douăzeci de oameni, și să presupunem că din cei douăzeci, zece ar fi surzi, și eu aș merge la ușă și aș zice tare: “Fiecare din voi care va veni înăuntru va primi o bancnotă de 10 dolari!” Pe câți am chemat? Numai pe aceia care au ureche. Ceilalți oameni care nu au ureche, care au fost surzi, n-au fost chemați. Ar fi nechibzuit din partea mea să spun că toți au fost chemați. Numai aceia care au ureche au fost chemați. Acum, de fapt, nici jumătate dintre oameni n-au ureche de auzit. Există diferite lucruri care umple urechile omenirii. La unii este plăcerea; la alții banii; la alții slăbiciunea cărnii, etc., orice altceva în afară de glasul lui Dumnezeu. Dar glasul lui Dumnezeu invită o mică turmă să umble cu Dumnezeu și să fie comoștenitori cu Cristos, asociați cu El în împărăția Sa glorioasă.

Evreii, știți, sunt oameni foarte inteligenți, cei mai presus în cunoștință religioasă pe timpul acela. Nici o altă națiune n-a fost atât de avansată. Legea pe care Dumnezeu le-o dăduse timp de mai multe sute de ani a adus pe poporul evreu la o dezvoltare foarte mare, și nu m-aș mira dacă proporțional ar fi mai mulți evrei în turma mică decât din oricare altă națiune. Ei au primit prima dată chemarea — la evrei mai întâi — așa și în veacul viitor, vine restabilirea și mai întâi la evreu. Scripturile arată clar că binecuvântările vor veni la evrei imediat după sfârșitul veacului Evanghelic; că binecuvântările lui Mesia vor veni mai întâi la Israelul natural, tot ce le-a promis Dumnezeu. El niciodată n-a promis lui Israel lucruri spirituale. Dacă veți citi totul, de la Geneza la Maleahi, veți vedea că Dumnezeu niciodată n-a făcut evreilor nici o sugestie de natură cerească. Din contră, toate binecuvântările promise lor erau pământești. De exemplu, după ce ne spune despre înnoirea pământului, după începerea domniei lui Mesia, Dumnezeu a spus prin profet: “Vor construi case și le vor locui; vor sădi vii și le vor mânca rodul … și se vor bucura de lucrul mâinilor lor” (Isa. 65:21, 22). Acestea sunt binecuvântări pământești și nu ne aparțin nouă. Ele aparțin timpurilor restabilirii când binecuvântările Domnului vor fi pentru toată omenirea, începând cu evreul și extinzându-se la toate națiunile, neamurile și limbile