Ispite deosebite pentru Noua Creatură
“Căci n-avem un Mare Preot care să n-aibă milă de slăbiciunile noastre, ci Unul ispitit în toate, asemenea nouă, dar fără păcat. Să ne apropiem, deci, cu deplină încredere de scaunul harului, ca să căpătăm îndurare şi să aflăm har, ca să avem ajutor la momentul potrivit.” Evr. 4:15, 16.
Sfântul Pavel vorbeşte despre Preoţia antitipică şi arată că Aaron fusese numai un preot tipic, că preoţia levitică n-a ridicat de fapt niciodată păcatul, că era necesară o Preoţie mai bună, că această preoţie mai înaltă era reprezentată prin Melhisedec şi că Dumnezeu spusese că Isus va fi “preot în veac, după rânduiala lui Melhisedec”. Isus este un Mare Preot ceresc — nu un mare preot pământesc. S-ar putea scoate deci ideea că dacă Domnul nostru nu este un preot pământesc, El nu ştie cum să compătimească cu noi. Dar apostolul ne asigură că Marele nostru Preot poate compătimi pe deplin cu noi, fiindcă a fost “ispitit în toate, asemenea nouă”.
Nu trebuie să înţelegem că apostolul vrea să spună că Domnul nostru a fost ispitit în toate felurile în care este ispitită lumea. El n-a avut nici una dintre ispitele specifice unui beţiv etc. Mintea Lui n-a fost