Speranţa, un rezultat al încrederii

 

“Deci să nu părăsiţi încrederea voastră, care are o mare răsplătire. Căci aveţi nevoie de răbdare, pentru ca, împlinind voia lui Dumnezeu, să puteţi primi făgăduinţa.” Evrei 10:35, 36.

Încrederea este un alt cuvânt pentru siguranţă. Gândul apostolului este deci, nu părăsiţi credinţa voastră, nu părăsiţi siguranţa voastră care are o mare răsplătire. Uneori ni se pare ciudat ca Dumnezeu să-Şi propună să răsplătească credinţa mai degrabă decât faptele. Desigur că aproape toţi am fi făcut un plan care să spună, te voi răsplăti după ceea ce poţi realiza. Dar Dumnezeu a declarat că El ne va răsplăti după credinţa noastră, încrederea noastră, onestitatea noastră, sinceritatea noastră. În condiţiile prezente Dumnezeu nu poate face nimic cu un om necinstit. În timpul Veacului Milenar cei din această clasă vor primi loviturile necesare — tocmai de ceea ce au nevoie — ca să-i aducă aşa cum se cuvine în acord cu dreptatea. Dar acum Dumnezeu îi cheamă numai pe acei cu inima onestă.

Când mergem la Biblie şi o avem clar în faţa noastră, când ochii noştri sunt unşi cu Spiritul sfânt şi vedem în lucrurile adânci ale lui Dumnezeu, aflăm că El are un Plan mare, minunat. Când Împărăţia Sa va fi stabilită, atunci toate familiile pământului vor fi binecuvântate şi lumina cunoştinţei gloriei lui Dumnezeu va umple tot pământul. Nimeni nu va trebui să spună altuia, cunoaşte pe Domnul, pentru că toţi Îl vor cunoaşte de la cel mai mic până la cel mai mare. Ieremia 31:34.

Dumnezeu încă nu lucrează cu lumea, ci lucrează numai cu puţini. A fost un timp când El a lucrat numai cu Israelul tipic. Apoi, începând cu Domnul nostru Isus, care a ţinut Legea pe care israeliţii n-au putut-o ţine şi care a primit binecuvântarea rezultată din Legământul Legii — de atunci Planul lui Dumnezeu a fost, aşa cum vedem, să adune din toate naţiunile şi din toate părţile pământului un popor pentru numele Său, să poarte numele lui Isus, să fie Mireasa, Soţia Mielului.

Aşa cum o soţie este unită cu un soţ şi poartă numele lui, tot aşa această companie este chemată afară din lume să poarte numele lui Cristos. Cuvântul Cristos înseamnă, aşa cum ştim, Unsul lui Dumnezeu, şi include pe Isus, Capul Cristosului, şi pe toţi membrii Bisericii, care este Corpul Său. Dumnezeu a avut ca scop să aleagă Biserica şi El a intenţionat ca această alegere să nu fie îndeplinită prin forţă, prin constrângere. Dacă cineva s-a gândit că Dumnezeu lucrează cu lumea, acesta a greşit. În Biblie ni se spune că Dumnezeu atrage o clasă, cheamă un popor, ceea ce este un gând foarte diferit. Domnul nostru Isus este marele Păstor al oilor. Oile aud glasul Lui şi-L urmează.

Este un privilegiu minunat să devii un membru al Corpului lui Cristos. Dumnezeu nu forţează pe nimeni să devină un astfel de membru. Ce ciudat ar fi ca noi să gândim că El a spus, dacă nu deveniţi membri ai clasei Mireasă veţi merge în chinul veşnic! Nu, dragi fraţi, El pune înaintea noastră măreţia Planului Divin, pentru ca văzându-l să putem fi dornici să devenim moştenitori ai lui Dumnezeu şi împreună moştenitori cu Isus Cristos, Domnul nostru. Acesta este pus înaintea noastră în Biblie ca un mare Premiu, “un Mărgăritar de mare preţ”. Dacă noi nu dorim să venim sub invitaţia dată, atunci nu trebuie să venim deloc.

 

O inimă onestă — o inimă dispusă

Ne amintim că apostolul declară că Neamurile s-au bucurat că au fost socotite demne să audă (Fapte 13:48). Ne dăm noi seama ce onoare este că Dumnezeu ne-a invitat să auzim Mesajul Său? Este o mare onoare, după înţelegerea noastră. Singurul lucru care este baza favorii lui Dumnezeu este sinceritatea. Sunt oameni care se nasc necinstiţi, se nasc nesinceri. Mesajul n-a fost niciodată intenţionat de Dumnezeu pentru o minte necinstită.

Există ceva la cel necinstit, nesincer, înfumurat, care-l va face să apuce pe un drum greşit. Ne gândim la un domn — un om bine educat, un inginer. Era bine echilibrat mintal şi putea vorbi despre orice subiect. Într-o zi i-am spus ceva despre Planul Divin şi despre chemarea Bisericii. El a replicat: “Ei bine, nu doresc să am nimic de-a face cu aceasta. Nu doresc să mi se ierte păcatele; doresc să suport pedeapsa propriilor păcate. Dacă alţi oameni se vor descurca, şi eu mă voi descurca”.

Isus a spus că dacă cineva vrea să-I primească Mesajul, trebuie să-l primească aşa cum îl primeşte un copilaş — în felul acela curat, simplu în care un copilaş ar primi un mesaj. Este natural pentru un copilaş să fie plin de încredere. Cât de adesea auzim copilaşii spunând: “Tatăl meu poate face orice! Tatăl meu spune aşa şi aşa”. Şi aşa vrea Tatăl ceresc să fim, cinstiţi, credincioşi, plini de încredere în El, încrezându-ne în ceea ce a spus El, fără să ne îndoim. El vrea să-I fim credincioşi Lui.

“Deci să nu părăsiţi încrederea voastră”, spune apostolul. El le spunea creştinilor evrei că ei aveau o bună măsură de încredere. Ei făcuseră o lucrare bună. Suportaseră greutatea în diferite feluri, într-o oarecare măsură, în timp ce fuseseră făcuţi o privelişte şi într-o oarecare măsură în timp ce fuseseră tovarăşii celor trataţi astfel. Apostolul a continuat spunând că Dumnezeu nu era nedrept să uite lucrarea dragostei lor.

 

O probă puternică a loialităţii

Dar, dragi fraţi, nu este destul să facem o consacrare bună; nu este destul că un timp luptăm o luptă bună. Nu, într-adevăr! Dumnezeu nu primeşte în Împărăţie pe acei care au fost odată credincioşi. El doreşte să-i aibă pe acei care au fost o dată credincioşi, care au fost după aceea credincioşi, care sunt întotdeauna credincioşi! El doreşte să aibă în clasa Împărăţiei pe acei în care El se poate încrede fără rezervă, pe acei cărora le poate da în siguranţă gloria, onoarea şi nemurirea pe care le-a promis celor credincioşi. Şi înainte ca ei să primească această înaltă răsplată şi înălţare, ei trebuie să fie în amănunţime încercaţi şi verificaţi. Vedem caracterul raţional al acestui aranjament în fiecare amănunt. Dacă El ne-a chemat “ca să căpătăm slava Domnului nostru Isus Hristos”, El aşteaptă ca noi să fim găsiţi demni de această onoare — nu înseamnă că noi am putea face ceva ce să ne facă demni de aşa mare înălţare, nu înseamnă că noi am merita-o prin noi înşine, dar El aşteaptă ca noi să fim adevăraţi învingători şi să dezvoltăm caracterul necesar pentru o poziţie aşa de înaltă de responsabilitate şi glorie.

I-ai dat slavă lui Dumnezeu în toate afacerile vieţii tale, în măsura succesului pe care l-ai avut în serviciul Său, sau adeseori ţi-ai dat slava ţie însuţi? Aceasta este o întrebare bună pe care fiecare din copiii Domnului să şi-o pună sieşi. Noi ştim că n-am meritat nici o slavă în legătură cu ceea ce avem sau cu ceea ce am realizat. Dacă cineva a încercat să-şi dea slava lui însuşi, el a luat slava de la Domnul. Noi trebuie să fim aşa de loiali încât prezentând Adevărul altora vom spune: “Acesta nu este Planul meu. Eu sunt bucuros să-ţi spun orice ştiu despre el, dar nu este făcut de om. Este Planul lui Dumnezeu”.

Aşa deci, să ne amintim porunca apostolului: “Să nu părăsiţi încrederea voastră”. Ce încredere trebuie să avem noi? Încredere în Dumnezeu. În cine altul poate fi pusă încrederea noastră? Mulţi din lume n-au încredere decât în ei înşişi. Alţii îşi pun încrederea în ceva erou pământesc. Un om spune: eu am încredere în Regele George; îl voi urma pe el până la moarte. Un alt om spune: eu am încredere deplină în Kaiserul Wilhelm; îl voi urma oriunde mă va conduce. Un al treilea declară: eu am încredere mare în preşedintele Wilson. Ce ştie preşedintele Wilson sau oricare din aceşti conducători despre viitor? Nimeni, în afară de Dumnezeu şi de Cel care Îi îndeplineşte voia nu ştie cu certitudine, decât în măsura în care Dumnezeu a văzut potrivit să-Şi descopere scopurile.

Noi, ca popor al Domnului, privim în sus şi vedem în cer minunile Creatorului nostru şi spunem: ce mare este Dumnezeul nostru! Apoi, când ne uităm la noi înşine şi găsim cât de minunat suntem făcuţi de către Creatorul nostru, aşa încât prin gândire, prin puterea minţii, putem să mişcăm diferitele părţi ale corpului — mâinile, picioarele, ochii — o, spunem noi, aceasta este cea mai minunată maşină din lume! Şi astfel ne face să exclamăm: desigur acest mare Dumnezeu, Dumnezeul nostru, Tatăl nostru, vrea să ne spună nouă, poporul Său, care-L iubeşte şi doreşte să-I cunoască voia, care este voia Sa! El trebuie să aibă un Plan bun; pentru că El este înţelept, El este iubitor, El este drept.

 

Încredere în măsura cunoştinţei

Şi astfel am găsit Biblia noastră veche, care poate a stat mult timp acoperită cu praf, şi am studiat despre Dreptatea, Înţelepciunea, Iubirea şi Puterea lui Dumnezeu. Şi am învăţat să avem încredere în acea dragă Carte veche, pentru că Mesajul ei este aşa de consistent, aşa de raţional, aşa de iubitor. Biblia explică de ce a venit în lume boala, necazul şi durerea. Ea ne informează că toate acestea au venit ca rezultat al păcatului şi că chiar de la început Dumnezeu a prevăzut căderea şi Şi-a propus restabilirea neamului omenesc din păcat şi moarte. Biblia arată că binecuvântarea tuturor oamenilor va veni când va veni Mesia.

Astfel noi avem încredere în Cuvântul Domnului şi în marele Plan prezentat în acel Cuvânt. Şi avem încredere că Dumnezeu ne-a invitat să fim împreună moştenitori cu Cristos în Împărăţia Sa, că El alege un popor pentru numele Său — cei care îşi vor mărturisi păcatele, care vor recunoaşte că nu sunt mari — cei care vreau, când primesc favoarea lui Dumnezeu, să fie aşa de loiali Lui încât sunt gata să-şi dea viaţa.

O, da! Alţii îşi dau viaţa pentru regii pământeşti, iar noi avem un Rege al regilor şi Domn al domnilor, şi dacă nu ne-am putea da viaţa în loialitate faţă de El, ce am gândi despre noi! Noi avem un Dumnezeu bun, demn de toată încrederea, şi ne încredem în El. În măsura în care avem cunoştinţă despre Dumnezeu, despre Biblie, în măsura în care am crescut în har, căutând să umblăm pe calea îngustă, în aceeaşi măsură încrederea noastră se întăreşte tot mai mult.

 

 

Încrederea arată starea inimii

Singura întrebare care rămâne este: Vom fi noi găsiţi credincioşi? Scripturile declară că Cel care a promis este credincios şi că El va face nespus mai mult decât am putea cere sau gândi. El a hotărât că toţi cei care vor primi marea binecuvântare vor fi cei care îşi vor demonstra loialitatea în gradul cel mai deplin. De aceea apostolul ne îndeamnă: “Să nu părăsiţi încrederea voastră, care are o mare răsplătire”.

Dumnezeu ne va răsplăti într-o zi încrederea. De ce ne va răsplăti Domnul în mod special încrederea? Motivul este acesta: încrederea noastră în Dumnezeu reprezintă starea inimii noastre şi ea va coborî asemenea unui barometru pe vreme rea dacă ne pierdem credinţa. Inimile noastre nu pot rămâne în întregime cu Dumnezeu decât dacă suntem tari în credinţă. Singurele cazuri în care lui Satan îi va fi permis să îndepărteze încrederea poporului lui Dumnezeu vor fi cazurile unora care n-au trăit în conformitate cu lumina avută. Domnul va permite acestora să meargă treptat în întuneric.

Aşa că noi trebuie să ne păstrăm neclintită încrederea, pentru că aceasta ne asigură că Dumnezeu este Tatăl nostru. Toţi ştim ceva despre telegrafia fără fir care este acum folosită într-un fel minunat pe mare şi pe uscat. Şi aceasta este numai o ilustraţie slabă a comunicării fără fir care se menţine între creştinul adevărat şi Domnul Ceresc. În fiecare împrejurare această încredere, sprijinindu-se pe Domnul, va privi spre El. Va fi o comunicare fără fir între Tatăl şi copil.

Când cei din poporul Domnului se găsesc în dificultate, ei ar trebui să gândească aşa: Care este voia Domnului? Ce indică providenţa Sa? El a spus că toate lucrurile vor lucra împreună pentru binele meu pentru că Îl iubesc pe El; de aceea, având încredere în Dumnezeu, sunt sigur că toate lucrurile vor lucra într-adevăr pentru binele meu. Am credinţă în Înţelepciunea Lui şi în Puterea şi Iubirea Lui. El ar fi putut să mă protejeze de această situaţie dificilă dacă ar fi văzut că aşa este cel mai bine. Deci, faptul că o am dovedeşte că El a văzut că este potrivit s-o permită pentru un motiv înţelept. El a promis că nu va permite să fiu ispitit, încercat, mai mult decât sunt în stare să suport. Deoarece El este credincios, niciodată nu va înceta să ţină acea bună făgăduinţă. Aşa deci, nu-mi “voi părăsi încrederea care are o mare răsplătire”.

 

Încrederea în Dumnezeu va fi încercată

Dacă Dumnezeu ar răsplăti în funcţie de fapte, unii din copiii Săi ar primi foarte puţin. Chiar cei mai capabili din poporul lui Dumnezeu nu pot face foarte mult. Noi petrecem o treime din timpul nostru în somn; avem nevoie poate de încă opt ore pentru pregătirea mâncării etc. şi avem o mie şi unu de lucruri de făcut în cele opt ore rămase. Ce puţin timp avem, la urma urmei, chiar dacă tăiem de pe listă multe lucruri care odată ne-au luat mai mult sau mai puţin timpul! Cei mai inteligenţi oameni au foarte puţin timp liber.

Fă tot ce-i posibil şi încearcă să observi ce puţin vei putea realiza până la sfârşitul zilei. Gândeşte-te la acele cinci minute, la acea jumătate de oră etc., şi fă socoteala şi vezi cât dai zilnic Domnului Dumnezeului tău. Ne temem că fiecare ne-am ruşina văzând cât de puţin timp ar fi în total. Şi dacă răsplata ar depinde de faptele noastre, sigur ar fi o răsplată foarte mică. Dumnezeu ştie şi aceea că unii au mai mult timp la dispoziţie şi alţii mai puţin, iar unii au mai mulţi talanţi şi alţii mai puţini.

Unii pot să dea de zece ori mai mult decât alţii. Cât de mult ţi-ar plăcea să faci pentru Domnul? Cât de mult te străduieşti să faci pentru Domnul? Aceasta va fi în raport cu încrederea ta în El. Dacă ajungi să ai mai multă încredere în promisiuni, vei încerca tot mai mult să trăieşti conform termenilor şi condiţiilor uceniciei. Dacă ai numai puţină încredere în Domnul, eşti asemenea omului căruia i s-a spus că dacă va merge într-un loc va găsi o avere şi care a replicat: Este absurd să mă gândesc la aşa ceva! Dacă cineva ar spune: În spatele unei perdele într-un anumit colţ este ascuns un sac cu aur şi oricine va merge acolo după el îl poate lua, ai putea spune fără să greşeşti că nici două persoane dintr-o sută n-ar merge după el.

Dumnezeu încearcă credinţa ta, încrederea ta şi a noastră. Şi, vai, cu cât mai mult valorează aceasta decât toată bogăţia lumii! Noi am fost invitaţi să căutăm să obţinem marele Premiu. Am spus, da Doamne! Da Doamne! Atunci El a zis: Veţi fi credincioşi sub condiţiile pe care vi le impun? Mă uit să văd cât de credincioşi sunteţi în fiecare oră, în fiecare minut. Vă voi ocroti de capcanele de pe cale, aşa cum vă veţi strădui să-Mi vestiţi virtuţile; vă voi susţine în fiecare încercare. Copiii mei iubiţi, vreau să vă dau o mare binecuvântare. Toţi aţi intrat pe aceeaşi bază. Aţi fi foarte inegali în alergare dacă v-aş lua după aptitudinile voastre naturale. Vă voi judeca după inima voastră şi după ceea ce faceţi în lucrurile mici. Cine este credincios în lucrurile mici, în puţin, va fi credincios şi în cele mai mari. Voi socoti chestiunea în felul acesta. Aceasta este o propunere corectă şi exact ce spune Domnul. Dumnezeu are de gând să răsplăteasă mult toată credincioşia.

 

Natura încercării prezente

Dar există încă o fază a încrederii. Studenţii Bibliei din toată lumea au aşteptat să se întâmple anumite lucruri; şi noi am nădăjduit că timpul Domnului pentru stabilirea Împărăţiei este aproape, timpul pentru împlinirea rugăciunii “Vie Împărăţia Ta”. Am sperat aceasta; dar dacă nu va veni aşa de devreme cum am aşteptat, totuşi ne vom menţine tare încrederea.

Nu sunt mulţi oameni în lume care speră să moară curând; şi numai încrederea noastră ne face pe noi să avem această speranţă. Dacă n-am avea o încredere puternică în rezultat, atunci n-am avea dorinţa să trecem dincolo de văl. Noi vorbim despre încrederea noastră celor ai căror ochi ai înţelegerii au fost luminaţi să vadă lungimea, lărgimea, înălţimea şi adâncimea iubirii Dumnezeului nostru şi să ştie ceva despre timpurile şi sezoanele Planului Tatălui nostru.

Apostolul ne spune: “Dar voi, fraţilor, nu sunteţi în întuneric, pentru ca ziua aceea să vă surprindă ca un hoţ. Voi toţi sunteţi fii ai luminii şi fii ai Zilei. Noi nu suntem ai nopţii, nici ai întunericului” (1 Tes. 5:4, 5). Dumnezeu a promis că va da copiilor Săi adevăraţi lumina la timpul stabilit şi că ei vor avea bucuria înţelegerii Planului Său la timpul potrivit.

“Ce altceva ar putea El spune

Decât deja ne-a spus?”

Editorul se bucură în aceste experienţe binecuvântate. Chiar dacă timpul schimbării noastre nu va veni în următorii zece ani, ce am putea cere mai mult? Nu suntem noi un popor binecuvântat, fericit? Nu este credincios Dumnezeul nostru? Dacă cineva ştie ceva mai bun, să-şi însuşească. Dacă vreunul dintre voi găseşte vreodată ceva mai bun, sperăm că ne va spune. Noi nu cunoaştem ceva nici pe jumătate aşa de bun ca ceea ce am găsit în Cuvântul lui Dumnezeu. Cum spune cântarea:

“Dorinţele îmi mulţumeşte

Cum altceva nimic n-o poate face”.

În ceea ce ne priveşte, putem spune că dacă Dumnezeu mai are experienţe pentru noi, suntem bucuroşi că are; dacă mai avem nevoie de şlefuire, sperăm că El ne-o va face. Dacă trebuie un an să ni se facă şlefuirea necesară, noi dorim să ni se dea acest timp. Sau dacă El doreşte ca noi să lucrăm la şlefuirea altora şi dacă noi înşine nu ajungem în Împărăţie, vom fi bucuroşi să se facă voia Lui.

Uneori am întrebat: Câţi fraţi ar fi dispuşi să ia o mie de dolari în schimbul a ceea ce ştiu despre Adevăr? N-am văzut nici o mână ridicată! Cine ar lua zece mii de dolari? Nici unul! Cine ar lua un milion de dolari? Cine ar lua lumea întreagă în schimbul a ceea ce ştie despre caracterul divin şi despre Planul Divin? Nimeni! Apoi am spus: Nu sunteţi o mulţime de mari nemulţumiţi, dragi prieteni. Dacă vă simţiţi aşa de bogaţi încât n-aţi lua nimic în schimb pentru cunoştinţa voastră despre Dumnezeu, atunci vă simţiţi tot atât de bogaţi ca noi.

 

Încrederea pierdută

Editorul a ştiut din fragedă copilărie ce înseamnă să-L numească pe Dumnezeu Tatăl său ceresc, pentru că el a avut părinţi creştini. Şi apoi, când am avut cincisprezece ani, i-am dat Lui inima noastră şi L-am venerat şi L-am adorat cu măsura de cunoştinţă avută. Deşi îndoctrinat în direcţia calvinistă ca să credem că numai cei Aleşi vor ajunge în glorie şi că toţi nealeşii vor avea parte de chin veşnic, noi am fost obişnuiţi să gândim despre noi că eram unul din cei Aleşi şi să apreciem Iubirea lui Dumnezeu, care s-a îngrijit de mântuirea celor Aleşi.

Totuşi, câţiva ani mai târziu, raţiunea a început să se impună asupra superstiţiei. Ne-am întrebat: unde este acest Iad pe care voi îl propovăduiţi? Ce ştiţi de fapt despre el? Mărturisindu-ne ignoranţa, am mers la învăţătorii şi la Bătrânii noştri, dar spre uimirea noastră am aflat că nici ei nu ştiau mai mult decât noi despre el. Atunci ne-am oprit de la propovăduire şi am început să ne gândim şi să examinăm crezurile. Am găsit că diferenţa între ele era neînsemnată. Toate aveau aceeaşi bază de mântuire cerească pentru cei puţini şi chinul veşnic pentru miile de milioane.

Cu cât am cercetat mai mult, cu atât ne-am simţit mai siguri că se făcuse o mare greşeală; că un Dumnezeu adevărat nu putea face un astfel de aranjament cum declarau crezurile noastre. Le-am aruncat pe toate la o parte; şi gândind că Biblia era baza tuturor acestora, am aruncat şi Biblia cu ele.

 

Foamea sufletului după Dumnezeu

Dar cunoscându-L odată pe Tatăl nostru ceresc, n-am putut găsi linişte fără El. Sufletul nostru era flămând după iubirea şi grija Sa. Noi încă ţineam la marele fapt că Universul nostru are un Creator inteligent, personal, pentru că Înţelepciunea şi Puterea Sa erau în faţa noastră în fiecare noapte înstelată. Cu cât studiam mai mult anatomia, cu atât eram mai convinşi că toată omenirea, da, fiecare creatură, este “înfricoşător şi admirabil” făcută şi că ochiul, urechea, nervii, puterea de mişcare ca răspuns la simpla gândire, nu puteau să fi venit din întâmplare, nu puteau să fi fost dezvoltate de către un dumnezeu natură. Noi am venerat pe Dumnezeul Înţelepciunii şi al Puterii şi am căutat să ştim mai mult despre El, încrezători că-L vom găsi bun.

Lăsaţi pe seama resurselor creierului nostru, ne-am gândit: este posibil ca alţii şi noi înşine să posedăm ca daruri ale Creatorului nostru calităţile dreptăţii şi iubirii, pe care le apreciem a fi cele mai înalte din calităţile noastre, şi totuşi Creatorul să fie lipsit de aceste atribute? Mintea noastră a răspuns: Cu siguranţă Cel care a format ochiul să vadă şi urechea să audă şi Cel care a dat omului calităţile dreptăţii şi iubirii trebuie să posede aceste calităţi în măsură infinită.

Astfel cu ochii înţelegerii am văzut pe marele Dumnezeu al Universului, infinit în Înţelepciune, Dreptate, Iubire şi Putere. Din nou L-am venerat, ne-am bucurat că puteam avea încredere în Dumnezeul nostru şi puteam înţelege că El n-a făcut nici Pământul, nici omenirea în zadar, ci că El avea un scop înţelept, drept, iubitor în legătură cu creaţia noastră.

 

Încrederea recâştigată

Gândul nostru următor a fost: Nu I-ar plăcea unui Dumnezeu drept şi iubitor să facă cunoscute scopurile Sale acelora din creaturile Sale care doresc să-I facă voia? I-ar fi Lui ruşine de scopurile Sale? Ar ignora El calităţile minţii pe care ni le-a dat? Din nou mintea noastră a răspuns: Poţi căuta cu încredere Mesajul lui Dumnezeu către omenire. Gândind că deja examinasem suficient Biblia, ne-am îndreptat atenţia spre religiile păgâne, numai ca să le găsim mai puţin raţionale în unele privinţe, deşi mai puţin diavoleşti decât crezurile noastre. Evident, cele mai inteligente popoare fuseseră seduse cel mai mult de Satan şi de doctrinele demonilor, ca să creadă cele mai groaznice lucruri în privinţa Creatorului şi a scopurilor Sale cu privire la creatura Sa umană.

În cele din urmă am hotărât să începem din nou studiul Bibliei, mai întâi asigurându-ne că ochelarii coloraţi ai crezurilor noastre au fost distruşi cu totul şi minţile noastre în întregime libere. Treptat, Domnul nostru ne-a condus spre o lumină din ce în ce mai clară asupra Cuvântului Său până când am aflat că baza întregii noastre dificultăţi consta în faptul că am urmat minciuna lui Satan spusă mamei Eva în Eden — “Hotărât că nu veţi muri”. De atunci înainte toată Biblia a devenit luminoasă, grandioasă, frumoasă, armonioasă; şi acum stă proeminentă înaintea minţii noastre ca şi Cuvântul lui Dumnezeu!

Nici o limbă sau pană nu poate spune pacea, bucuria şi binecuvântarea pe care o cunoaştere clară a adevăratului Dumnezeu a adus-o în inima şi viaţa noastră. Istoria Înţelepciunii, Dreptăţii, Puterii şi Iubirii lui Dumnezeu satisface pe deplin dorinţele minţii şi inimii noastre. Nu căutăm mai departe. Nu este nimic mai de dorit decât să avem această minunată istorisire mai clară înaintea minţii noastre şi să apreciem tot mai mult caracterul Divin aşa cum este ilustrat prin marele Plan Divin al Veacurilor, pe care Tatăl nostru ceresc îl execută treptat pentru binecuvântarea, mai întâi a Bisericii şi apoi a tuturor familiilor pământului.

R — 5594 / decembrie 1914

 

  1. M. 126

1 Isus, din cer dragostea,

Umple Tu inima mea,

Viaţa-aici pe pământ,

E o luptă pururea.

Nu mă lăsa Domnul meu,

Fii mângâietorul meu,

Du-mă unde-i linişte,

Şi nu-i nici o durere.

 

2 Mă-ncred numai în Tine,

Tu mă aperi pe mine,

Dă, că-i mare darul Tău,

Să devie scutul meu.

Clipa cea de ispită,

Puterea Ta arată,

Du-mă la Tine Doamne,

Ca să îmi fii scăpare.

 

3 Doamne, Tu-mi dai dorinţa,

De la Tine-i speranţa.

Învingătorul Tu eşti,

Renume Tu îţi croieşti.

Focul sfânt de la Tine-i

Şi stinge Tu poţi numai.

Isus, din cer dragostea,

Umple Tu inima mea.