Premierul Israelului, Benjamin Netanyahu, a cerut marilor puteri să includă în forma finală a acordului cu Iranul condiţia recunoaşterii de către Teheran a existenţei statului israelian.
“Acordul final trebuie să includă recunoaşterea clară, fără ambiguităţi, a dreptului Israelului la existenţă”, a declarat Netanyahu, informează CNN, potrivit Mediafax.
Premierul israelian a catalogat acordul preliminar dintre marile puteri şi Iran drept “o greşeală istorică”, avertizând că este “ameninţată existenţa Israelului”.
“Orice acord cu Iranul trebuie să reducă semnificativ capacităţile nucleare iraniene şi să oprească terorismul şi agresiunile”, a declarat Benjamin Netanyahu, care a cerut în repetate rânduri Statelor Unite să blocheze activităţile nucleare iraniene.
Iranul şi marile puteri din grupul P5+1 (SUA, M.Britanie, Franţa, China, Rusia şi Germania) au ajuns la un acord de principiu pe tema programului nuclear iranian. Potrivit unor surse occidentale, regimul islamist de la Teheran ar urma să suspende cu 66% actualele capacităţi de purificare a uraniului, iar activităţile nucleare iraniene ar urma să fie monitorizate timp de zece ani. Negocierile au fost prelungite, noul termen-limită fiind stabilit pentru 30 iunie. Occidentul şi Israelul acuză Iranul că încearcă să fabrice armament nuclear sub paravanul unui program atomic civil. Regimul islamist de la Teheran respinge acuzaţiile.